Demască-mă, dacă eşti priceput

- Nu ești un Miller.

La auzul cuvintelor ferme ale băiatului, Bliss ridică imediat ochii având o privire răutăcioasă.

- Ce-ai spus mai devrme, prostule? Dacă nu sunt un Miller, atunci cine sunt?

Își aplecă fața, de parcă ar fi vrut să se năpustească asupra băiatului mult mai mare din fața lui, dar, în loc să se dea înapoi, băiatul a scos un sunet disprețuitor și repetă cuvintele încă o dată.

- Nu ești un Miller.

- Prostule…

Așa ceva era inacceptabil. Când cineva spune prostii, cel mai bun răspuns este o bătaie. Nu era nevoie de alte discuții. Tocmai când Bliss era pe punctul de a-și lansa pumnul strâns cu putere, cineva din grupul care stătea în spatele băiatului a strigat brusc.

- Toți cei din familia Miller au ochii violet!

Pentru o clipă, Bliss ezită. Văzându-i pumnul încremenit în aer, băiatul păru să capete încredere și strigă tare.

- Da, tu nu ai ochi violet. Probabil ești un puști pe care l-au luat de undeva.

Apoi, ceilalți au început să strige cu toții în cor.

- Nu te purta ca un Miller când ești doar un impostor!

- Nici măcar nu ești un Miller!

- Ești un mincinos, un escroc!

Nenorociții ăștia.

Furia l-a cuprins pe Bliss, dar erau prea mulți. Cinci sau șase băieți l-au înconjurat, țipând, și chiar și pentru "Bliss Miller” nu era ușor să-i doboare pe toți odată. Mai mult decât orice, cuvintele "Toți din familia Miller au ochii violet” păreau să-i strângă pumnul.

Era adevărat. Îl deranja de ceva vreme.

Dar să sublinieze asta în felul ăsta era o lașitate. Nenorociți mizerabili. Rataţi demni de dispreț.

- Eu sunt un Miller!

La strigătul său cu toată puterea, băieții care îl înconjurau au ezitat pentru o clipă. Fără să rateze acea ocazie, Bliss a strigat din nou.

- Nu am ochii violet? Bine. Priviți cu atenție, proştilor!

Curând, Bliss își roti ochii larg și ridică pumnul strâns.

- O să-i fac violet chiar acum!

Înainte ca cineva să poată reacționa, pumnul lui Bliss s-a îndreptat spre un loc la care niciunul dintre ei nu se aștepta.

La auzul sunetului, băieții au rămas șocați.

- Ahh! C…Ce s-a întâmplat cu tine?!

Băiatul din față a devenit palid și a țipat, dar Bliss l-a ignorat și a continuat să-și lovească propriul ochi iar și iar.

Băieții, care priveau scena, au devenit palizi de frică, neștiind ce să facă, înainte să înceapă să țipe.

- N…Nenorocit nebun!

- E nebun!

- Dă-te la o parte! Mamă!

- Aoleuu! Mi-e frică, mamă, mamă!

S-au împrăștiat în toate direcțiile, țipând în timp ce fugeau. Văzând asta, Bliss s-a luat imediat după ei cu viteză maximă.

- Laşi nenorociţi! Opriți-vă! Toți, opriți-vă!

În timp ce se furișa printre adulții de la petrecere, urmărindu-i, se lovea mereu peste propriul ochi.

- Hei, uitați-vă! Uitați-vă la el! Nu e violet acum? Nu-i așa?!

- Aaaah! Aaaah!

- Uită-te la el, ticălosule! Uită-te! Ți-am spus să te uiți!

- Aoleuu! Nu te apropia, nu te apropia!

În timp ce îi urmărea pe copiii care plângeau, cineva i-a ieșit brusc în față.

- Hei!

În timp ce alerga, lovindu-se în continuare la ochi, Bliss s-a izbit cu fața de piciorul bărbatului și s-a prăbușit pe spate. Era să-şi lovească şi capul de pământ, dar, în ultima clipă, bărbatul l-a apucat de ceafă și l-a oprit.

- Hei, te simţi bine?

La auzul vocii calme de deasupra lui, Bliss încremeni pentru o clipă. Impactul îi lăsase mintea încețoșată și îi luă ceva timp să înțeleagă ce se întâmplase.

Bărbatul, îngenuncheat și ținându-i capul lui Bliss cu o mână mare, îi vorbi pe un ton îngrijorat.

- Nu ești rănit nicăieri, nu-i așa? Te doare ceva?

- Păi… da.

Abia atunci Bliss și-a amintit ce se întâmplase. S-a ridicat repede și s-a uitat în jur. Băieții dispăruseră deja.

Realizând că îi pierduse chiar de sub nas, îl apucă enervarea.

- Ah…

Dacă nu era tipul ăsta, n-ar fi lăsat ticăloșii ăia să scape.

Gândindu-se la asta, Bliss își întoarse brusc capul — apoi încremeni când privirea i se întâlni cu a bărbatului.

Părul său des, de un maro închis, era pieptănat îngrijit pe spate, dezvăluind o frunte netedă. Bărbatul purta ochelari, care se așezau pe un nas bine conturat, determinând ca înfățișarea să pară și mai intelectuală.

Bliss se uită absent la ochii adânci, aproape negri, ai bărbatului. Bărbatul zâmbi ușor și întrebă:

- I-ai pierdut din cauza mea?

Vocea lui blândă era, într-un fel, aproape provocatoare. Bliss a răspuns cu o expresie serioasă.

- Nu. Au râs de mine, așa că i-am urmărit ca să le dau o lecție.

- Serios? Ce ar fi putut spune ca să-și bată joc de cineva atât de drăguț ca tine?

Bărbatul zâmbi din nou în timp ce vorbea. Ba chiar îl atinse ușor pe obraz pe Bliss cu degetul.

Bliss simți cum furia îi creștea la comportamentul acestui bărbat, dar el, fără să-și dea seama, adăugă:

- Poate că doreau doar să se apropie de tine pentru că ești drăguț.

La auzul acestor cuvinte, în loc să răspundă, Bliss s-a lovit din nou în ochi.

De parcă i-ar fi spus să încerce să mai spună o dată prostia aia.

- O!

Pentru prima dată, bărbatul păru surprins, scoțând un strigăt înăbușit. Abia atunci păru să-și dea seama de gravitatea situației. Zâmbind în continuare, își ceru scuze.

- Bine, îmi pare rău. Ce-ar fi să nu-ți mai dai palme peste ochi? Ar fi păcat de o față atât de drăguță.

- Hm…

În loc să răspundă, Bliss se lovi din nou cu putere în ochi.

Bărbatul încă zâmbea, dar privirea lui nu trăda acest lucru. Mângâindu-și bărbia cu o mână, vorbi cu aceeași voce calmă.

- Atunci, o să plec acum. La revedere. Sper să te bucuri de seara ta.

Bărbatul îi ciufuli ușor părul lui Bliss înainte să se ridice. Când se ridică, părea infinit de înalt — ca tata sau ca fratele său mai mare, Nathaniel.

Bliss înghiți în sec.

Curând, bărbatul s-a întors și a dispărut în mulțime.

- Of… of…

La un moment dat, totul s-a liniștit. Când Bliss şi-a revenit, era singur.

Chiar și cu un ochi vânăt, era încă furios, umerii îi urcau și coborau în timp ce respira greu. Strânse puternic ambii pumni.

- Cine se cred ei, să-mi răspundă așa? Eu sunt Bliss Miller!

Nu mai era nimeni în jur.

Ștergându-și nasul cu mâneca, Bliss își ridică bărbia cu mândrie și se uită în jur. Doar adulți necunoscuți stăteau în grupuri mici, discutând.

Nici tata, nici tati nu se vedeau nicăieri. Niciunul dintre frații lui nu era acolo.

Ticăloși lași.

Desigur. L-au văzut singur și au crezut că e șansa lor să se bată cu el. Dar Bliss Miller nu era genul care să piardă din cauza unor astfel de trucuri meschine.

Nici măcar nu-și cunoșteau locul, îndrăznind să se ia de el.

Credeți că aș pierde doar pentru că sunt singur? Asta era o lecție suficientă, nu-i așa?

"Ar fi păcat de o față atât de drăguță.”

Deodată, şi-a amintit de bărbatul de mai devreme.

Acum că se gândea la asta, pronunția lui era ciudată. Era o engleză pe care nu o mai auzise niciodată.

De ce vorbea așa?

Tocmai când își înclină capul, nedumerit...

- Bliss, iată-te!

O voce îl strigă brusc din spate.

Bliss își întoarse brusc capul, iar expresia i se lumină instantaneu.

- Tată! Tati!

A alergat și a sărit direct în brațele tatălui, care se aplecase cu brațele deschise, așteptându-l.

Tati, care îl aștepta și el cu brațele deschise, părea profund dezamăgit și mormăi:

- Bliss, eu eram cel care te-a strigat…

Vizibil supărat că fiul său cel mic nu a alergat în brațele lui, tati a făcut o mică mutră supărată în timp ce se uita la Bliss.

Dar Bliss nici măcar n-a apucat să răspundă.

În clipa în care tati i-a văzut fața, a încremenit de șoc și a strigat.

- Ce e? Ce e?

- Ce a păţit ochiul lui Bliss?

- Uau, ochiul lui Bliss e foarte roșu! Uite, e roșu, nu-i așa? Parcă ar fi o căpșună!

- L-a mușcat vreun gândac?

- Prostule, probabil că l-a lovit cineva. La urma urmei, Bliss e prost.

- Ce ai spus? Bliss, cine te-a lovit? Cine era? Spune-mi imediat!

Din spatele celor mai tineri, care făceau gălăgie, cel mai mare, care îl privea în tăcere pe cel mai mic, a luat cuvântul.

- Dacă era într-adevăr lovit, asta e o problemă serioasă. Înseamnă că cineva l-a lovit pe un Miller.

La auzul acestor cuvinte, atmosfera s-a răcit brusc.

El nu se amesteca niciodată în probleme copilărești de genul ăsta. Nu doar pentru că era prea bătrân pentru așa ceva, ci și din cauza personalității sale ironice. Participarea la această petrecere nu era nimic mai mult decât o obligație în calitate de membru al familiei Miller. Problemele minore de acest fel erau de obicei ignorate fără a se sta pe gânduri.

Dar dacă cineva atacase un Miller, asta era cu totul altă poveste.

Înseamnă că nu se temeau de numele "Miller”.

Nathaniel se încruntă nemulțumit, iar restul copiilor încremeniră, privindu-l pe Bliss din brațele tatălui. În liniștea apăsătoare, tatăl, Ashley Miller, care nu a spus nimic până atunci, luă în sfârșit cuvântul.

- Nathaniel are dreptate. Bliss, cine a îndrăznit să-ți facă asta?

Cineva era nevoie să-și asume responsabilitatea pentru vânătaia de pe ochiul prețios al unui Miller.

În timp ce toți priveau cu expresii tensionate, Bliss, care se uitase în jur confuz la reacțiile lor, ezită înainte de a vorbi.

- Eu... eu am făcut-o.

Pentru o clipă, s-a așternut o tăcere neplăcută.

Era ca și cum toți încercau să proceseze ceea ce au auzit. Apoi, brusc, ca și cum erau eliberați dintr-o vrajă, au început cu toții să vorbească în același timp.

- Poftim? Bliss, te-ai lovit singur? De ce?

- Ce naiba ai făcut dintr-odată? Nu e că ești prost — pur și simplu nu ai creier?

- Nu se poate, Bliss… doar nu testai cât de tare e capul tău, nu-i așa?

- Prostule, dacă vrei să te lovești de ceva, lovește-te în cap, nu în ochi. Stai puțin – nu-mi spune că nu poți face diferența între ochi și cap!

- Asta chiar e ceva ce ar face Bliss. E prost.

- Nu, Grayson, Stacy! Proştilor! Nu e vorba de asta!

Cu cât asculta mai mult, cu atât devenea mai furios. Bliss bătu din picioare în brațele tatălui, neputând să se mai abțină.

Curând, toată lumea a tăcut și s-a uitat la el, de parcă ar fi întrebat ce naiba s-a întâmplat.

- Aah…

Expirând adânc, Bliss a vorbit în sfârșit.

- Mai devreme, niște copii pe care nu-i cunoșteam s-au apropiat de mine în grup...

- Au venit la tine?

- Au venit la tine și apoi?

- Grayson, Stacy!

Ashley Miller îi mustră aspru pe cei doi care nu s-au putut abține.

- Nu v-am spus să nu întrerupeți când vorbește cineva? Toată lumea să tacă. Nimeni nu vorbește până nu termină Bliss.

La auzul vocii reci și tăioase, copiii au încremenit și au tăcut.

După ce i-a privit rapid pe toţi, Ashley s-a întors în sfârșit spre Bliss.

- Deci, ce s-a întâmplat? Continuă, Bliss.

La auzul vocii calme care i se adresa, Bliss se jucă nervos cu mâinile și își coborî privirea.

- Păi… deci… tipii ăia...

- Bliss, ar trebui să spui "copii", nu "tipi".

- Koi.

De data asta, tatăl i-a zâmbit lui tati, care l-a întrerupt pentru a-i corecta exprimarea.

- Să-l lăsăm pe Bliss să se exprime cum vrea el deocamdată, bine?

Era complet diferit de tonul pe care îl folosise cu copiii.

La această persuasiune blândă și zâmbitoare, Koi roși ușor și dădu din cap.

- Bine…

Abia după ce totul s-a liniștit complet, Ashley i-a făcut din nou semn din cap lui Bliss, ca și cum i-ar fi spus să continue.

- Aah…

Trăgând o inspiraţie adâncă, Bliss a spus în sfârșit ce ținea în suflet.

- Tipii ăia – copiii ăia – au spus că nu sunt un Miller!

În acel moment, totul a amuțit.

Această tăcere era diferită de cea de mai înainte.

Nathaniel ridică o sprânceană, ceilalți copii își schimbară priviri, iar atât tatăl, cât și tati îl priviră pe Bliss cu sprâncenele încruntate.

După ce o avalanșă de întrebări păru să le treacă prin minte, cineva vorbi în cele din urmă.

- Cum adică Bliss nu e un Miller?

Larien, cel de-al cincilea, a întrebat primul, iar Chase, cel de-al patrulea, a răspuns imediat.

- E doar o prostie. Proştii ăia spuneau numai aiureli!

- Chase, nu folosi cuvinte urâte.

Koi a încercat să-l corecteze, dar gemenii, al treilea și al doilea, au vorbit în acelaşi timp fără să le pese.

- E o prostie, dar problema e că au spus asta.

- Aşa e! Faptul că au îndrăznit să spună așa ceva cu voce tare înseamnă că au ceva în neregulă cu mintea. Ar trebui să le corectăm comportamentul. Care ar fi o metodă bună?

- Copii!

Koi ezită, neștiind cum să le tempereze limbajul grosolan, când, brusc, cel mai mare dintre ei a pus o întrebare.

- Dar ce legătură are asta cu faptul că e vânăt ochiul tău?

Văzând că Nathaniel se încruntă, și ceilalți păreau să-și dea seama de asta și se uitară la Bliss.

Tata, care aruncase o privire către cel mai mare, întrebă și el suspicios.

- Mă întrebam același lucru. Ce s-a întâmplat cu ochiul tău?

La auzul vocii calme, toți și-au îndreptat privirea spre buzele lui Bliss.

Surprins de atenția bruscă, a ezitat, apoi a respirat adânc și, în cele din urmă, a dezvăluit adevărul.

- Băieții ăia – copiii ăia – au spus că nu sunt un Miller pentru că nu am ochii violet.

- Și apoi?

Amintindu-și din nou, furia l-a cuprins iar.

Văzându-l pe fiul său cel mic respirând greu de furie, tata l-a întrebat cum a continuat povestea, iar și Bliss și-a umflat pieptul și a strigat mândru.

- Așa că m-am lovit la ochi și l-am făcut violet!

Imediat, un "Ah…” colectiv s-a auzit din partea tuturor.

Copiii, tata și tati au tăcut cu toții, privindu-l pe Bliss, în timp ce el singur își ridica bărbia cu mândrie.

- Dacă nu sunt un Miller pentru că ochii mei nu sunt violet, atunci pot pur și simplu să-i fac violet! Așa că am tot lovit ochiul, iar ei au fugit. Lașii ăia proşti! Le-a servit drept pedeapsă! Ar fi trebuit să-i pedepsesc mai dur. I-am urmărit, dar cineva mi-a stat în cale. Dacă i-aș fi prins, aș fi făcut așa, așa…!

Bliss își flutura pumnii prin aer, strigând plin de înflăcărare.

Toți nu puteau decât să-l privească în tăcere.

Neștiind de unde să înceapă, Koi se simțea copleșit, iar copiii rămâneau tăcuți.

Dintre ei, Ashley a vorbit în cele din urmă.

- E foarte bine că te-ai luptat fiind mândru că eşti un Miller.

Mai întâi l-a lăudat pe băieţelul plin de energie, apoi a continuat calm.

- Dar a-ți face rău în acest proces nu este o metodă bună. În situații ca asta...

- Ce înseamnă "să-ți faci rău"?

Bliss înclină capul și întrebă.

Tata închise brusc ochii.

Timp de două sau trei secunde, a rămas așa, de parcă s-ar fi gândit, apoi i-a deschis din nou și a vorbit cu aceeași voce calmă.

- Înseamnă să-ți faci rău. Indiferent de situație, nu trebuie să-ți faci niciodată rău, înțelegi?

- Mm…

Simțind că a făcut ceva greșit, buzele lui Bliss se încruntară.

Văzând asta, tata a adăugat imediat:

- Data viitoare când se întâmplă ceva de genul ăsta, vino imediat să-l cauți pe Tata sau pe Tati. Ne ocupăm noi de asta pentru tine.

La aceste cuvinte blânde de încurajare, Bliss și-a umflat obrajii și a mormăit:

- Voi nu erați acolo.

- Asta pentru că Bliss e scund.

Larien a profitat de ocazie să intervină, dar Ashley i-a aruncat o privire rece, fără să spună nimic. El și-a închis imediat gura.

Apoi, Tata s-a întors spre Bliss.

- În acest caz, găsește-i pe ceilalți frați sau spune-i oricărui adult din apropiere. Spune-le că ești Bliss Miller și că niște copii care nici măcar nu-și cunosc locul te deranjează.

După ce i-a explicat calm, a zâmbit ușor.

- Oricine te va ajuta și te va aduce la noi.

Koi, care ascultase totul, întinse ușor mâna și îi mângâie capul celui mai mic, de parcă i-ar fi spus că totul era bine acum.

La atingerea caldă, expresia încordată a lui Bliss s-a îndulcit, iar o ușoară roșeață i-a apărut pe obraji.

Fără să piardă ocazia, Koi l-a întrebat repede:

- Bliss, vrei înghețată?

- Cu aromă de căpşuni.

La această sugestie blândă, copilul a spus imediat ce își dorea. Când Koi a zâmbit și a dat din cap, Grayson a făcut un pas înainte, de parcă ar fi așteptat momentul acela.

- Pot să mă duc eu cu el? E în regulă, nu-i așa, Bliss?

Înainte ca Ashley să apuce să spună ceva, văzând zâmbetul strălucitor al fiului său, Koi a răspuns primul.

- Da, mergeți împreună. Îl vedeți acolo, nu-i așa?

Copiii au dat din cap cu entuziasm în direcția indicată de Tati. Ținându-l de mână pe Bliss, Grayson l-a condus la tejgheaua cu înghețată, a luat înghețata de căpșuni pe care o voia Bliss și i-a dat-o.

- Poftim.

- Mulțumesc. Mulțumesc.

Bliss vorbea mai calm acum că emoțiile i se liniștiseră, mulțumindu-i chiar și servitorului care îi înmânase înghețata. Servitorul zâmbi și dădu din cap mulțumit.

Văzând înghețata lui preferată, Bliss s-a înveselit repede. A deschis gura larg pentru a lua o înghițitură din înghețata moale, dar…

- Au…

Ochiul umflat îi pulsa, iar el sa scos un sunet de durere. Încruntându-se, își apăsă ochiul cu o mână, când deasupra lui se auzi un sunet provenid de la Grayson care plesenea din limbă.

- De asta nu trebuie să te rănești, prostule.

La auzul acestor cuvinte, furia pe care Bliss abia o potolise a izbucnit din nou.

- Ți-am spus! Ticălosul ăla a râs de mine pentru că nu am ochii violet!

În timp ce Bliss îl privea cu ochii larg deschiși, insistând asupra justificării sale, Grayson a rămas complet indiferent.

- Te întreb de ce te-ai rănit.

Repetând aceleași cuvinte, Grayson adăugă pe un ton relaxat:

- Dacă te rănești, tu ești singurul care are de pierdut. De ce te-ai strădui să-ți faci ochii violet doar din cauza a ce a spus el?

La această remarcă imprevizibilă, Bliss se opri din vorbit.

Acum că se gândea la asta, era cam adevărat…

- Atunci… ce să fac? întrebă el în şoptă.

Grayson îi zâmbi larg.

- Pur și simplu fă în așa fel încât el să nu mai poată spune lucruri de genul ăsta.

Auzind ceva la care nu se gândise niciodată, Bliss nu a putut să înțeleagă imediat.

- Poftim?!

- Procedează în așa fel încât să nu mai poată spune lucruri precum "violet" sau "deloc violet".

Văzând că fratele său mai mic tot nu înțelege, Grayson îi explică din nou. Apoi, privindu-l pe Bliss cu ochii mijiți, îi zâmbi ușor.

- Vrei să te învăț cum se procedează?

- Da!

Incapabil să-și stăpânească nerăbdarea, Bliss dădu din cap cu înflăcărare.

- Spune-mi, grăbește-te și spune-mi, Grayson! Ce trebuie să fac? Spune-mi repede!

Văzându-și fratele mai mic bătând din picioare cu nerăbdare, Grayson a răspuns.

- Trage cu o armă în gura lui! Atunci nimeni nu-ți va mai putea spune vreodată astfel de lucruri.

La acest răspuns de neimaginat, ochii lui Bliss se măriră de uimire.

- O armă?

O armă? Tata i-a spus de multe ori că astfel de lucruri nu trebuie folosite niciodată. Acasă era o armă, dar era încuiată într-un seif, așa că el știa doar că există și nici măcar nu a văzut-o vreodată.

Și totuși, Grayson vorbea despre asta cu atâta naturalețe — oare chiar putea face asta?

Fără să-și dea seama, Bliss s-a uitat înapoi. Tata și Tati, care îi urmăriseră tot timpul, i-au apărut în câmpul vizual. Tati i-a făcut cu mâna zâmbind. Îndreptându-și privirea în altă parte, Bliss și-a coborât vocea, de parcă s-ar fi temut că cineva l-ar putea auzi.

- Cum se trage cu o armă… ceva de genul ăsta…

- Păi, dacă nu ai una ca mai devreme, atunci nu se poate face nimic.

Bliss, care era pe punctul de a spune "Asta nu e permis”, era întrerupt de următoarele cuvinte ale lui Grayson și a tăcut din nou.

Nu la asta mă refeream.

În timp ce clipea, mut, Grayson îi propuse o alternativă cu un zâmbet vesel.

- Atunci ia orice ai la îndemână și lovește-l în gură. Scoate-i câțiva dinți și nu va mai putea spune lucruri de genul ăsta. Dacă îi tai limba și nu mai poate vorbi pentru tot restul vieții, cu atât mai bine. Atunci nu va mai spune niciodată așa ceva, nu-i așa? Și ceilalți își vor învăța lecția din asta.

- Ăăă…

Nu era nimic greșit în ceea ce spusese Grayson, cu  excepția unui sentiment de neliniște care îi rămânea într-un colț al inimii.

Bliss clipi fără să înțeleagă, apoi dădu încet din cap.

Văzând acea reacție, Grayson își ridică bărbia cu aroganță și a spus:

- Dacă ai vreo problemă, spune-mi. Ca și azi, o să-ți ofer o soluție.

- B…Bine.

Bliss dădu din cap din nou, încă înclinându-și capul în semn de nedumerire, dar își exprima mulțumirea.

- Mulțumesc, Grayson.

- Cu plăcere.

Zâmbind, Grayson luă propria înghețată de vanilie de la servitor și adăugă:

- Să-i ajut pe ceilalți este întotdeauna cea mai mare bucurie a mea.

Despre ce naiba vorbeau oare?

Privindu-și cei doi copii șoptind în fața vitrinei cu înghețată, Ashley Miller își încruntă ușor sprâncenele.

Cu siguranță Grayson nu-i spunea lui Bliss prostii.

Pe măsură ce neliniștea se strecura în sufletul lui, Koi mormăi brusc lângă el:

- Am întors privirea doar o clipă și s-a întâmplat așa ceva.

Aruncând o privire în lateral, Ashley a văzut că și el se uita la copii, în timp ce continua:

- Nu știam că lui Bliss i-ar păsa de așa ceva. Credeam că e încă prea mic ca să înțeleagă trăsăturile…

Toți membrii familiei, cu excepția lui Koi și Bliss, aveau aceeași trăsătură.

Ochii violet era una dintre trăsăturile definitorii ale unui Alfa extrem. Odată ce se diferenţia, culoarea originală a ochilor se transforma în violet.

Chiar și Ashley a avut odată ochi de un albastru strălucitor înainte de diferenţiere, dar acum ochii lui erau de același violet intens ca ai celorlalți copii ai săi.

Doar Koi și Bliss aveau ochii albaștri.

Koi era un Omega extrem, iar Bliss nu se diferenţiase încă, deoarece avea doar șase ani.

Dacă și Bliss s-ar diferenţia ca un Alfa extrem, atunci Koi ar fi singurul din familie cu ochi diferiţi. Asta dacă micuţul ar deveni un Alfa extrem.

Gândul acesta i-a trecut brusc prin minte lui Ashley, iar sentimentele lui au devenit complicate.

Faptul că cinci dintre cei șase copii născuți din relația lui alături de Koi erau Alfa extremi era deja greu de acceptat.

Dacă și Bliss, cel mai mic, care semăna cu Koi, s-ar diferenţia ca un Alfa extrem, ar începe cu adevărat să nege existența lui Dumnezeu.

Nu că ar fi crezut vreodată în Dumnezeu, de la bun început.

- Hm…

Vocea prudentă a lui Koi îl readuse pe Ashley la realitate.

Ashley și-a îndreptat privirea spre el în tăcere, iar Koi a continuat:

- Ar trebui să-l învățăm pe Bliss despre trăsături?

- Nu.

Ashley clătină din cap fără ezitare.

- Încă n-ar înțelege cum se cuvine, și nimeni nu știe ce trăsătură va avea în final.

- Așa e.

Koi dădu din cap cu reticență.

Dacă ar afla detalii despre trăsături, ar începe în mod natural să aibă anumite așteptări. Iar dacă ar ajunge să aibă o trăsătură diferită de restul familiei, ar fi profund dezamăgit.

Așa că poate era mai bine să-l lase aşa neştiutor.

Desigur, Ash nu și-ar dori niciodată un astfel de rezultat.

- Bliss oricum n-ar înțelege. Nu e prea deștept.

Vocea care a intervenit brusc îi aparținea lui Stacy, sora geamănă a lui Grayson.

Văzând expresia directă a copilului, Koi a rămas pentru o clipă uimit.

- Stacy, n-ar trebui să-i spui astfel de lucruri fratelui tău mai mic... nu... lasă așa.

A încercat s-o corecteze, dar în cele din urmă a renunțat.

Deja se repetase de câteva ori azi. Un sentiment de epuizare îl cuprinse.

Ashley i se adresă.

- Hai să vorbim despre asta mai târziu… Ne întoarcem? Se pare că am terminat aici.

De parcă era un semnal, Nathaniel se întoarse primul și începu să se îndrepte spre ieşire.

Ceilalți copii l-au urmat. După ce s-a asigurat de asta, Ashley a rămas în picioare alături de Koi, așteptând ca şi Grayson și Bliss să se întoarcă.

Să ne gândim la restul mai târziu. Asta ar trebui să fie tot...

Sau cel puțin așa credea el, dar a survenit o situație imprevizibilă.

Dintr-o dată, Bliss a fugit undeva, iar doar Grayson s-a întors singur la ei.

Ashley s-a încruntat imediat și a întrebat:

- Ce s-a întâmplat? De ce ți-ai lăsat fratele și te-ai întors singur?

La această întrebare evidentă, Grayson a răspuns calm.

- S-a dus la toaletă.

Un suspin îi scăpă lui Ashley.

Fără să-și dea seama, își apăsă o mână pe frunte, apoi a vorbit cu vocea lui firească.

Ashley a spus:

- Bine, du-te mai întâi să aștepți în mașină. Tata și Tati vor veni cu Bliss.

- Bineee, a răspuns Grayson de parcă fredona, iar Ashley îi urmări spatele în timp ce se îndepărta cu pași lenţi, înainte de a mormăi:

- Nu i-a spus nimic ciudat lui Bliss, nu-i așa?

- Nu-l judeca pe Grayson atât de dur, Ash.

Koi nu a ratat vocea joasă care se auzea ca o mormăială și l-a mustrat.

- Copilul ăla e doar puțin lipsit de simpatie și e curios. N-a mai cauzat vreo problemă majoră de atunci, nu-i așa?

În ciuda observaţiei lui Koi, Ashley își păstră fața indiferentă în timp ce privea în direcția în care dispăruse fiul său.

- Așa este. Pentru că m-am ocupat de asta cu atenție.

Koi nu a mai putut spune nimic și și-a închis pur și simplu gura. Trăsătura cea mai definitorie care îi deosebește pe unii Alfa extremi de celelalte genuri sunt feromonii lor. Feromonii Alfa extremi le conferă o imunitate excepțională și o capacitate de regenerare, astfel încât rareori se îmbolnăvesc de boli banale și nu devin dependenți de alcool sau droguri. Mai mult, îmbătrânesc încet și trăiesc chiar mai mult, ceea ce determină ca Alfa extremi să fie admiraţi de majoritatea celorlalte genuri.

Cu toate astea, aceeaşi feromoni care îi determină să fie "speciali” pot deveni și otravă. Dacă nu sunt eliminaţi în mod regulat, acumularea lor în organism atacă creierul și provoacă afecţiuni. Dacă această stare persistă, feromonii devin toxici, înnebunindu-i sau chiar ucigându-i.

Pentru a preveni astfel de scenarii de coșmar, Alfa extremi erau nevoiţi să-și elibereze feromonii în mod regulat, iar cea mai eficientă și mai ușoară metodă era sexul. Prin urmare, necesitatea de a "elimina feromoni pentru a nu înnebuni și a nu muri” era mai mult decât suficientă pentru a justifica stilul de viață indulgent al Alfa extremi.

Același lucru era valabil și pentru copiii lui Ashley. Din păcate, toți, cu excepția lui Bliss, erau Alfa extremi, iar Grayson, Stacy și Larien aveau deja ochi purpurii încă de la naștere. Din această cauză, gestionarea feromonilor era nevoie să fie și mai strictă, iar Ashley se străduise constant să se asigure că şi copiii care nu puteau simți emoțiile în mod corespunzător din cauza influenței feromonilor nu vor ajunge să producă rău altora.

Chiar și așa, se pare că existau lucruri care nu puteau fi controlate doar prin voința umană. Ashley și-a amintit de incidentul de acum mult timp, când copiii, încă foarte mici, aproape că îl omorâseră pe Koi, și a scos un suspin adânc.

"…”

Închizând ochii și apăsându-și fruntea cu o mână, îi vorbi în șoaptă lui Koi, care îl privea îngrijorat.

- O să-l aduc pe Bliss. Așteaptă aici.

- Bine.

Lăsându-l pe Koi în urmă, care dădu din cap în semn de înțelegere, Ashley începu să meargă cu pași mari. Era aproape miezul nopții, dar sala unde se ținea petrecerea, era încă plină de muzică tare și de voci care se suprapuneau. Curând, Ashley îl găsi pe Bliss și, împreună cu restul familiei, se urcară în mașină și se îndreptară spre casă.

Bliss, care își mâncase înghețata preferată şi adormise adânc, a izbucnit în lacrimi a doua zi dimineață.

 - Auuu, nu pot să-mi deschid ochiiii!

Văzându-l pe Bliss plângând cu voce tare, Koi a intrat în panică și nu știa ce să facă, în timp ce ceilalți frați îi examinau fața curioşi. Unul dintre ochii lui, pe care îl lovise puternic cu pumnul cu o zi înainte, era vânăt de un albastru închis și umflat considerabil.

- Ah, ah, ah!

- Nu plânge, Bliss. Dacă plângi, o să se umfle și mai tare.

- Auuu!

Koi a încercat să-l liniștească, dar Bliss plângea și mai tare. După ce i-a explicat situația lui Ashley, Koi l-a calmat suficient cât să-l schimbe de haine și chiar a luat micul dejun cu el, dar copilul a continuat să plângă tot timpul.

Chiar și după ce s-au întors în cameră, fiul cel mic încă mai suspina și își freca pleoapa umflată cu pumnul, iar Koi a scos un suspin de enervare.

- E în regulă, Bliss. Dacă nu mai plângi, o să-ți treacă.

La auzul cuvintelor lui Koi, copilul își ținu respirația, ca și cum ar fi încercat să-și oprească suspinele, dar nimic nu se schimba cu adevărat. Știind bine că Bliss încerca de ceva vreme să nu mai plângă, Koi nu putea decât să se uite la el cu milă.

- Poftim, Bliss. E caramel.

Când Koi îi întinse gustarea pe care o adusese special ca să-i distragă atenția, Bliss aruncă o scurtă privire spre ea, înainte de a-și întoarce repede privirea în altă parte.

- Bliss, haide, gustă. Bine?

La auzul vocii blânde și plină de îndemn, Bliss nu s-a clintit, dar Koi a observat – felul în care ochii lui se îndreptau pe furiș în lateral, în ciuda capului întors cu încăpățânare.

Abia reușind să-și stăpânească un zâmbet, Koi îl întrebă din nou, pe un ton blând:

- E caramel dulce, cum îți place. Nu vrei?

Bliss înghiți în sec. Durerea, frica și tristețea au trecut repede, iar mintea i se umplu în întregime de gânduri despre caramel. Își roti încet ochii și aruncă încă o privire pe furiș la el. Când Koi îl desfăcu și așeză caramelul pe palma sa, întinzându-i-l, Bliss ezită o clipă.

Desigur, ezitarea era foarte scurtă. În timp ce Bliss își întinse cu precauție mâna, trupul său se întoarse în mod natural spre Koi. Saliva îi curgea din gura ușor deschisă. Speriat, Bliss își șterse repede gura cu brațul și apucă caramelul din palma lui Koi, băgându-l în gură.

- E buuun!

Pe măsură ce gustul dulce i se răspândea în gură, starea de spirit a lui Bliss s-a îmbunătățit imediat. Văzând copilul punându-și mâinile pe obraji, plin de încântare, Koi s-a relaxat și el și a zâmbit.

- Bine că ai mâncat, nu-i așa?

La întrebarea lui Koi, Bliss dădu din cap, apoi întrebă imediat din nou:

- Tati, pot să mai primesc unul?

Privind în jos spre ochii lui plini de așteptare, Koi zâmbi.

- Nu, nu poți.

Bliss a lăsat imediat capul în jos, dezamăgit. Așa cum se aștepta, nu i s-a permis.

De obicei, Koi evita să-i dea gustări având grijă de dinții lui, așa că şi caramelul de azi era o ocazie specială. Deoarece mâncase deja destulă înghețată cu o zi înainte, în circumstanțe similare, șansele de a mai primi gustări azi erau extrem de mici. Chiar dacă ochii lui se transformaseră în ceva asemănător cu cei ai unei broaște, Bliss se gândi că nu era o pierdere totală și sugea încet caramelul, încercând să-l determine să dureze cât mai mult.

- Of…

Credea că o mâncase foarte încet, dar caramelul s-a topit și a dispărut într-o clipă. Umerii lui Bliss s-au lăsat din nou în jos.

- Viața mea e atât de tristă.

- Poftim?!

În timp ce Koi, surprins, era pe punctul de a răspunde, s-a auzit brusc o bătaie în ușă. Când Koi s-a întors, ușa s-a deschis, dezvăluindu-l pe Ashley care stătea acolo.

- Timpul a expirat, Koi.

- A, bine.

Koi se ridică în picioare, ruşinat. Era un singur motiv pentru care Ashley, care ar fi trebuit să plece deja la muncă la ora asta, era încă acolo. Așteptau un vizitator. Gândindu-se că era nevoie să se schimbe de haine și să se pregătească repede, Koi nu avu de ales decât să schimbe subiectul.

- A, azi va veni un oaspete important la noi acasă. Poți să stai liniștit în camera ta, nu-i așa?

- Un oaspete?

La auzul acestor cuvinte imprevizibile, Bliss întrebă confuz, iar Koi dădu din cap.

- Da. Azi nu te simți prea bine, așa că mai bine te odihnești în camera ta. Dacă ai nevoie de ceva, spune-i lui April…

După ce a mai dat câteva instrucțiuni, i-a mângâiat capul copilului și a părăsit camera.

- Of…

În timp ce Koi închise ușa în urma lui și oftă fără să se gândească, o întrebare îi veni imediat în minte.

- Cum se simte Bliss?

- A, da. S-a calmat puțin. Cred că o să fie bine.

Apoi s-a încruntat ușor.

- Spune că viața lui e foarte tristă.

- Poftim?!

Ashley se încruntă la auzul acestor cuvinte imprevizibile.

- Nici eu nu știu. De unde a învățat așa ceva?

Clătinând din cap și oftând, Koi părea nedumerit, iar Ashley se gândi o clipă înainte de a schimba subiectul.

- Hai să mergem mai întâi. Am întârziat.

- A, bine.

Apucând mâna pe care Ashley i-o întinse, Koi se grăbi să să țină pasul cu el și întrebă cu întârziere:

- Oaspetele care vine azi… e foarte important, nu-i așa?

Ashley a răspuns simplu:

- Da. Probabil.

- Înțeleg…

Dând din cap, Koi își aminti ce i-a spus Ashley cu o zi înainte. Vizitatorul era un nobil din Anglia, iar aceștia urmau să fie trei — actualul duce și ducesa, precum și fiul lor cel mare , care urma să moștenească familia. Deoarece asta era tot ce i-a spus Ashley, Koi se simțea destul de nervos.