Din această cauză, era imposibil ca un Alfa să posede complet un singur Omega. Ei erau nevoiți să trăiască alături de o teamă constantă, întrebându-se dacă un alt Alfa ar putea șterge semnul pe care l-au lăsat și să le fure Omega.
Dar pentru un Omega, lucrurile erau altfel. Ei puteau lăsa o amprentă asupra unei singure persoane în întreaga lor viață, iar aceasta nu putea fi niciodată ștearsă. Alfa care primea acea amprentă devenea legat de Omega, incapabil să simtă feromonii oricărui alt Omega și incapabil să aibă copii. Cu alte cuvinte, întreaga lor viață era ipotecată în favoarea acelui Omega care i-a marcat.
Exista o singură cale de a îndepărta un astfel de marcaj: fie Omega care a lăsat-o, fie Alfa care o purta era nevoie să moară. Din această cauză, nu erau puține cazuri în care un Alfa, care odată şi-a mărturisit cu pasiune dragostea și a implorat să primească o amprentă, ajungea să-l ucidă pe Omega atunci când sentimentele se schimbau, doar pentru a şterge acel marcaj.
Deoarece semnul unui Omega era atât de puternic și de periculos, Bliss nu putea decât să fie şi mai mult protejat. Dacă ceilalți copii ar fi primit semne, aceștia nu ar mai fi reprezentat o amenințare pentru cel mai mic. Din păcate, din cauza unei greșeli din tinerețe care îi avariase o parte din creier, Ashley nu putea primi un semn de la Koi. Ashley reacționa doar la feromonii lui Koi, iar feromonii altor Omega îi provocau efecte secundare, ceea ce însemna că nici feromonii lui Bliss nu îl afectau. Prin urmare, atâta timp cât şi copiii erau ținuți sub control, problema era simplă.
Iar dacă asta se dovedea dificil… atunci devenea practic imposibil.
După ce a luat această decizie, Ashley s-a hotărât să-l trimită pe Bliss de-a lungul mării. Iar locul pe care l-a ales era...
- Am decis să te trimit în Anglia.
Ochii lui Bliss s-au deschis larg. De data asta, nici măcar nu a putut să țipe. Pur și simplu a deschis gura și ochii, rămânând într-o tăcere uluită. În loc să vorbească imediat, Ashley și-a dus la buze cafeaua încă fierbinte. După ce a lăsat lichidul negru să-i alunece pe gât pentru a câștiga puțin timp, a pus ceașca jos și a continuat.
- Nu va dura mult. Cel mult un an sau doi ar trebui să fie suficient. Gândește-te la asta ca la o vacanță prelungită…
În mijlocul propoziției, Ashley aruncă o privire către Bliss, care stătea alături de masă cu o expresie absentă, și clătină din cap în sinea lui. Desigur că era șocat. Doar i se spunea să părăsească locul în care a trăit toată viața. Cu un sentiment amar, Ashley era pe punctul de a încerca să-și convingă din nou fiul cel mic când…
Deodată, ochii lui Bliss s-au aprins și a strigat cu voce tare.
- Serios? Chiar, chiar în Anglia? Plec singur? În Anglia, de unul singur?
Vai de mine. Probabil că e foarte șocat.
Ashley clătină din cap în sinea lui, simțind o undă de milă. Probabil era atât de surprins încât nu putea decât să repete aceleași cuvinte. Vocabularul lui era deja limitat, iar acum nici măcar nu mai putea forma o propoziție corectă.
Îndulcind tonul cât mai mult posibil, Ashley i-a vorbit blând.
- Da, Bliss. Chiar dacă te simți singur, sper să poți îndura asta pentru o vreme. O să pregătesc tot ce ai nevoie ca să poți trăi comod…
Bliss își ținu respirația și își acoperi gura cu ambele mâini. Era pe punctul de a izbucni în lacrimi? Simțind milă pentru el, Ashley îi mângâie brațul fiului său, pentru a-l liniști.
- Îmi pare rău. Dar nu-ți face prea multe griji. Tata și Tati vor veni să te viziteze oricând…
- N…nu, nu, nu e vorba de asta!
La auzul acestor cuvinte, Bliss flutură mâinile, alarmat. Când Ashley se opri și se uită la el, băiatul păru să-și revină și forță un zâmbet ruşinat.
- Sunteți ocupați, așa că de ce ați face asta? Pot să trăiesc singur. Desigur. Nu vă faceți griji. Anglia, ați spus. Anglia.
Din nou, Bliss repetă aceleași cuvinte. Doamne sfinte. Se părea că cel mai mic dintre copiii lui era atât de șocat încât își pierduse mințile. Privindu-l confuz, Ashley deschise gura.
- Bliss, dacă nu-ți place Anglia, putem alege un alt loc...
Înainte să apuce să termine, Bliss sări în picioare și clătină frenetic din cap.
- N…nu! Îmi place! O ador! Voi merge în Anglia. Te rog, trimite-mă în Anglia, te rog! Sunt fericit! Anglia! Versailles! Mozart! Alpii! Daaa! a strigat el, învârtindu-se în cercuri prin cameră. Ashley era surprins, dar își alungă repede îndoielile. Dacă Bliss era mulțumit, atunci era suficient.
- Bine, Bliss. Mă bucur că îți place.
Ușurat, Ashley se ridică de pe scaun și își aranjă costumul. Bliss, care sărise pe pat și sărea în sus și în jos, s-a dat din nou jos și s-a aruncat în brațele lui Ashley. Ashley îi mângâie ușor părul fiului său și îi dădu un ultim sfat.
- Dacă te simți vreodată incomod, spune-mi. O să pregătesc un alt loc. Și dacă ai nevoie de ceva, spune-mi.
- Da, nu-ți face griji. Te iubesc, Tată!
Și când te gândești că mă trimiți în Anglia atât de ușor!
Copleșit de recunoștință, Bliss și-a exprimat mulțumirile. Ashley a zâmbit, a dat un sărut ușor pe obrazul copilului și a ieșit din cameră. Bliss s-a lipit de fereastră, urmărind mașina tatălui cum se îndepărta. Abia după ce s-a asigurat că era singur, și-a dat în sfârșit frâu liber bucuriei pe care o ținuse în interior cu toată puterea.
Incapabil să-și stăpânească fericirea, a sărit pe canapea, s-a rostogolit pe pat, apoi a alergat pe balcon și a țipat.
A funcționat. A funcționat! În sfârșit pot să mă răzbun!
Bliss privi în depărtare, imaginându-și un loc undeva acolo, în Anglia. Abia îi venea să creadă că lucrurile se rezolvaseră atât de imprevizibil.
Încă nu angajaseră un majordom. Cassian Strickland, așteaptă doar. În curând vei regreta, până în măduva oaselor, ce ai spus acum zece ani. Cum îndrăznești să te atingi de familia mea? O să te determin să plătești scump!
Era deja îmbătat de sentimentul victoriei, de parcă totul s-ar fi rezolvat. Până în acel moment, Bliss nu şi-a dat seama de un fapt foarte important. Și la treizeci de minute după ce s-a întins pe pat să doarmă fericit, se ridică brusc în șezut, cu fața palidă.
E de rău.
- Aaaah!
Scoțând un țipăt complet opus râsului său de mai devreme, a sărit din pat. Documentele pe care i le-a dat Larien erau încă pe măsuța de ceai. Tocmai documentele pe care era nevoie să le memoreze.
Ce să fac?
Nu memorase încă nici măcar un sfert din ele. Mai erau doar trei zile. Dacă scadea timpul petrecut în avion, s-ar fi putut să-i rămână abia o singură zi.
- Î…în primul rând, să programez interviul.
Restul putea fi aranjat în funcție de asta. După ce a calculat diferența de fus orar pentru a-l suna pe majordom, a setat un cronometru și apoi s-a confruntat cu cel mai mare obstacol.
Era imposibil să memoreze toate aceste documente. Odată, l-a văzut pe Nathaniel citind un dosar de proces de trei ori mai gros decât acesta și memorându-l după o singură lectură. Bliss încercase să-l imite, dar se împiedicase încă de la prima pagină și renunțase imediat. Nu existau cuvinte necunoscute în acest document, dar problema era memorarea lui.
- De ce e nevoie să știu istoria familiei Strickland? Nici măcar nu cunosc istoria Americii, a spus el, enervat.
Și atunci, brusc, o idee uimitoare i-a trecut prin minte. Da. A…asta e! Bliss a alergat imediat la cinema.
Iar când Ashley s-a întors a doua zi alături de Koi să-l ia, Bliss se uita la ecran cu ochii roșii, după ce vizionase filmul timp de douăzeci și nouă de ore fără întrerupere.
- Tată, Tati. Plec.
Stând în fața avionului privat, Bliss i-a întâmpinat cu un aer destul de matur. Koi l-a îmbrățișat primul și i-a vorbit călduros.
- O să venim să te vedem curând, Bliss.
- Sunteți ocupați. Nu e nevoie.
Zâmbind larg, Bliss l-a lăsat pe Koi și l-a îmbrățișat apoi pe Ashley. După ce l-a strâns puternic o dată, și-a desfăcut brațele, a făcut cu mâna alternativ către Tata și Tati și s-a îndreptat spre avion. Va trebui să se uite la videoclipuri chiar și în avion. Nu avea nici pe departe suficient timp să termine lista înainte de interviu.
Urcând scările în grabă, Bliss a dispărut în avionul privat. Privindu-l, Koi a scos un suspin.
- Probabil că nu vrea să plece, dar se preface că e puternic.
Cu ambele mâini băgate în buzunarele pantalonilor, Ashley mormăi indiferent:
- Nu avem de ales. O să-l vizităm des, în schimb. Și o să ținem legătura.
Koi dădu din cap și a făcut cu mâna spre avion. Deși Bliss i-a salutat cu maturitate, poate că era mai rănit decât lăsa să se vadă, pentru că nici măcar nu se uita pe fereastră și își ținea capul plecat.