- Ești bolnav? Nici măcar n-ai putut să mănânci cum trebuie; chiar nu te simți prea bine, nu-i așa?
- Poftim?!
E din cauza stresului pe care mi-l provoci tu, micuțule…
Furia i-a cuprins sufletul, dar nu era în totalitate nefondată. Chiar și fără asta, capul îi pulsa și mai tare din cauza mahmurelii. Mai simțea și o durere slabă, persistentă, într-un loc pe care nu-l putea menționa.
Exact cum se gândea, "Ar trebui pur și simplu să...”, ceva îi trecu brusc prin minte.
Stai puțin.
Bliss încă se uita la el cu o expresie plină de îngrijorare. Deși era vinovatul din spatele tuturor acestor lucruri, se purta de parcă n-ar fi avut habar.
Totuși, exista o soluție. La urma urmei, puștiul ăsta era tot doar un copil.
- Păi, într-un fel.
Cassian vorbi cu o voce intenționat mai slabă, punându-și o mână pe frunte.
- Poate e din cauză că n-am dormit bine, dar nu mă simt prea bine.
- Știam eu! a strigat Bliss, de parcă s-a așteptat la asta. Fără să rateze ocazia, Cassian întrebă cu un zâmbet amar.
- Tocmai de aceea, Bliss. Trebuie să mă odihnesc puțin azi, așa că vrei să te joci singur? E în regulă?
- Păi… păi…
Bliss clipi nedumerit, de parcă era o situație imprevizibilă. Desigur că era. Probabil s-a așteptat ca azi să fie în sfârșit ziua în care Cassian se va juca cu el.
Dar Cassian nu avea nicio intenție să facă asta. Poate că a avut o mică dorință înainte, dar asta dispăruse fără urmă. Tot ce voia acum era să scape de acest puști enervant și să rămână în pat, dormind până târziu.
- Aaah…
Cassian închise repede ochii, făcu o expresie de durere și își strânse fruntea cu mâinile. Văzând asta, Bliss se sperie și dădu din cap urgent.
- Da, bine. Cassian, odihneşte-te. O să te întinzi în pat, nu-i așa? Te duc eu acolo, hai să te așezăm!
Bliss se repezi și sări să-l prindă de mână pe Cassian. Cassian era nevoit să-și încline puternic trupul în direcția în care îl trăgea copilul, dar nu-i păsa. După ce l-a tras pe Cassian, care se clătina, de-a lungul holului lung până la camera lui, Bliss s-a ridicat din nou pe vârfuri ca să apuce mânerul ușii.
- Întinde-te, repede.
Copilul a insistat să-l ducă pe Cassian până la pat, să-l învelească și să-i tragă cearșafurile peste umeri, înainte de a-l privi în sfârșit în față.
- O să te faci bine repede dacă dormi adânc.
- Știu. Mulțumesc, Bliss.
Când i-a spus, cu subînțelesul "Acum, te rog, pleacă”, copilul dădu din cap și se întoarse, așa cum a sperat.
- Hm…
Micuțul, ajuns la ușă, se opri brusc și se uită înapoi. Desigur că nu pleacă dintr-o dată, gândi Cassian în sinea lui, forțându-se să zâmbească.
- Da, ce este?
La întrebarea lui Cassian, Bliss ezită o clipă înainte de a întreba cu prudență.
- Cassian, ești răcit acum, nu-i așa?
- Păi…
Luat prin surprindere de întrebarea imprevizibilă, el a făcut o pauză pentru o clipă, înainte de a zâmbi repede și a da din cap. Probabil că Bliss nici măcar nu știa ce înseamnă "mahmureală”. Din moment ce era o scuză bună să spună că e o răceală, totul era bine.
- Exact, așa că n-ar trebui să intri aici. Ar fi rău dacă virusul s-ar răspândi.
- Bine, înțeleg
Bliss dădu din cap ascultător.
- Atunci odihnește-te bine, Cassian.
Făcând cu mâna în semn de rămas-bun, copilul a deschis în sfârșit ușa și a ieșit. Înainte ca ușa să se închidă, din nu știu ce motiv, zâmbetul strălucitor îndreptat spre Cassian, care zăcea în pat, i s-a părut de rău augur, dar, din fericire, ușa s-a închis fără incidente.
Oftând în timp ce stătea întins în pat, Cassian își relaxă în sfârșit tensiunea în liniștea regăsită și se întinse. Avea de gând să rămână în camera lui toată ziua. Refuza orice alte dezastre.
Mai exact, îl refuza pe "Bliss Miller”.
Corectându-se în sinea sa, Cassian închise ochii, încântat de liniștea care venise după atâta timp. Nu își dăduse seama că o odihnă liniștită putea fi atât de prețioasă. Lasă vacanțele decadente și zgomotoase; acest gen de viață cotidiană simplă era cea mai bună.
O oboseală bruscă îl cuprinse. Era o consecință firească a băuturii și a petrecerii sălbatice din noaptea trecută. Poate o să trag un pui de somn bun și o să ies din nou diseară. Mașina pe care am luat-o ieri ar trebui să se fi întors până acum…
În ultimele câteva zile, Cassian abia reușise să se bucure de o vacanță care să pară cu adevărat o vacanță. Își petrecuse toată ziua pescuind cu un prieten, ieșise cu femei pe care nu le cunoștea la un club și plănuia să bea toată noaptea cu prietenii în jurul unui foc de tabără și să sară în lac în curând.
Asta înseamnă o vacanță adevărată.
Tocmai când un zâmbet abia schițat îi apăru pe buze și adormi...
Însoțit de un sunet amenințător, ușa camerei s-a deschis, iar o siluetă mică a intrat pe furiș.
Ciudat, respirația îi era agitată. Cassian se încruntă și inspiră adânc de câteva ori. Ce e asta? De ce se întâmplă din nou? Senzația asta… Cu siguranță am mai simțit-o înainte. Asta e, asta e cu siguranță…
În clipa în care deschise brusc ochii, a rămas pentru o clipă dezorientat. E un déjà vu? Sau visez acum? Incapabil să distingă realitatea de halucinaţie, Cassian se limită să clipească. Și pe bună dreptate — un copil cu fața rotundă stătea din nou așezat pe pieptul lui, privindu-l de sus.
- Bliss?
În timp ce mormăia neîncrezător, Bliss a scos brusc ceva. Înainte ca el să apuce măcar să întrebe ce face, copilul i-l băgă direct în gură. Având gura blocată pentru o clipă, Bliss declară cu încredere.
- Pacientule, nu te mișca!
Cassian încremeni pe loc, incapabil să spună ceva pentru o vreme.
Ce naiba e situația asta idioată…
- Stai, nu vorbi cât timp ții termometrul! Eu mă voi ocupa de tot, așa că trebuie să ai încredere și să urmezi indicațiile medicului.
Copilul vorbi serios, dar ceea ce se afla de fapt în gura lui Cassian era un biscuit sub formă de băț. El rămase uluit de gustul dulce-sărat din gură, dar Bliss a mers un pas mai departe, așezându-și ferm o mână pe fruntea lui și dând din cap.
- Nu ai febră. O să-ți dau niște antitermice.
De ce naiba îi punea mâna pe frunte când avea deja un "termometru” introdus și de ce îi dădea antitermice dacă nu avea febră? În cele din urmă, Cassian nu a mai putut suporta această situație absurdă și s-a ridicat brusc în picioare, strigând.
- Ce naiba faci acum?!
- Uaaa!
S-a repetat aceeași situație ca în dimineața aceea. Singura diferență de data asta era că şi Cassian a reușit să-l prindă pe Bliss, care se rostogolise de pe trupul lui și era pe punctul de a se prăbuși înapoi pe pat.
- Ce naiba faci? Ți-am spus să nu intri pentru că sunt răcit!
În timp ce Cassian îl așeza pe copil în poziție verticală și îl certa, Bliss îi răspunse fără să se lase intimidat deloc.
- Tocmai de-asta am intrat, ca să te determin să te simți mai bine.
Nici măcar n-a apucat să-l întrebe: "Cine te crezi?”, că Bliss a strigat fericit, cu un zâmbet larg pe față.
- E prima dată când văd pe cineva răcit! Mi-am dorit dintotdeauna să încerc asta. Să iau temperatura, să dau medicamente.
În acel moment, Cassian și-a dat seama că făcuse o greșeală gravă. Alfa extremi nu răcesc. Iar toți membrii familiei Miller, cu excepția unuia, erau Alfa Extremi. Pe scurt, el era în acel moment primul "om răcit” pe care Bliss îl văzuse vreodată în viața lui.
- Aah… aah…
Suspine adânci îi scăpau în rafale fragmentate. Bliss sărea fericit în jurul patului, vorbind despre cum să-i dea medicamente și să-i aducă apă. În cele din urmă, planul lui Cassian de a-și petrece ziua în liniște s-a năruit, iar auzindu-l pe Bliss strigând că trebuie să-i introducă un supozitor, s-a lăsat în brațele somnului.
S-a trezit simțind brusc o senzație de frig pe frunte. Când a deschis ochii, așa cum se aștepta, acea față rotundă era chiar în fața lui. Renunțând acum complet la situația care se repeta atât de plictisitor, Cassian a întrebat cu o voce epuizată.
- Ce faci acum?
- Ți-am pus un prosop ud pe frunte ca să-ți scadă febra.
Bliss îi mângâie fruntea lui Cassian cu prosopul ud și zâmbi mândru. Efortul era lăudabil, dar apa care picura din prosop – care nici măcar nu era stors – îi uda nu doar fruntea, ci și părul și perna. În cele din urmă, când a scos un suspin și se ridică în capul oaselor, Bliss îl întrebă surprins.
- Te simți bine? Ți-a trecut? Trebuie să stai întins cel puțin o zi!
- Nu, mă simt bine. M-am făcut bine. Mulțumesc.
În timp ce el recita mecanic cuvintele prestabilite în ordine, Bliss își înclină capul, ca și cum ar fi avut îndoieli.
- Acum, te rog, doar…
- Am adus supă!
Tocmai când era pe punctul de a-i spune să plece, Bliss a strigat brusc și a sărit din pat.