- Știu, mamă. Te rog, nu-ți face griji.
Cassian i-a dat ducesei un sărut rapid pe obraz și s-a îndreptat spre ușă.
- Mă întorc.
Mama lui nu a mai încercat să-l rețină. Odată ajuns singur în hol, a început să meargă repede, aproape alergând cu pași mari. Ducesa nu greșea deloc. Nu era complet lipsit de vinovăție în ceea ce-l privea pe Bliss, dar avea motivele lui. În acel moment, făcea tot ce-i stătea în putință să-și echilibreze propriul program ținând cont și de Bliss. Chiar i-a promis că, odată ce ziua aceea se va termina, își va dedica întreaga săptămână viitoare lui Bliss. Deși băiatul se va plictisi destul de tare între timp...
Probabil că va găsi ceva cu care să se ocupe.
În timp ce se gândea la asta, Cassian se întrebă dacă n-ar fi chiar atât de rău dacă Bliss ar profita de ocazie să se sature complet și să declare că nu mai vrea să vină niciodată aici.
- Ați ieșit, domnule? Am încărcat bagajele în portbagaj, așa cum ați cerut.
Angajatul, care aștepta cu mașina parcată în fața intrării, a vorbit în timp ce a deschis imediat ușa din partea șoferului. Cassian a dat din cap și s-a urcat fără ezitare în mașină.
- Ei bine, plecăm?
Așezat pe scaunul șoferului, a pornit sistemul de navigație, a setat destinația și a pornit motorul. Cassian deținea cinci mașini, iar Wrangler-ul era perfect pentru ocazii ca asta. Pe măsură ce părăsea drumurile asfaltate și începea să conducă pe potecile din pădure, mașina se zguduia în mod natural, determinând ca tot trupul să tremure. În ciuda acestui lucru, fredona vesel.
- Cassian! Ai ajuns!
Unul dintre tovarășii care au venit primii l-a zărit primul și l-a întâmpinat cu un strigăt puternic și primitor. Cassian a aruncat o privire asupra grupului care deja pregătea locul de campare, l-a îmbrățișat ușor pe bărbatul care îl salutase și a luat cuvântul.
- Am întârziat puțin. Mi-a luat ceva timp să ies.
- Ce a spus ducesa?
La întrebarea celuilalt, Cassian chicoti.
- Mama își face mereu griji.
Înțelegea că nu se putea face nimic în privința asta. La urma urmei, Cassian Strickland era singurul moștenitor al ducatului și singurul ei copil.
Era pur și simplu sufocant.
Gândindu-se până acolo, Cassian schimbă repede subiectul.
- Cât de departe ați ajuns? Cu ce ar trebui să încep?
- Cassian.
Își întoarse capul la strigătul imprevizibil și încremeni.
- Eina.
- Bună, ce mai faci?
Femeia care s-a apropiat zâmbind îl îmbrățișează tandru pe Cassian. Luat prin surprindere de situația imprevizibilă, Cassian este pentru o clipă dezorientat, dar în curând zâmbește natural, o îmbrățișează la rândul său și îi dă drumul.
- Nu știam că o să te văd aici. Cum ai aflat?
Eina era fiica cea mai mică a unei familii de conți; ea și Cassian se cunoșteau încă din copilărie și au avut o scurtă relație. Datorită personalității ei deschise și fără pretenții, ea nu purta ranchiună, iar cei doi au rămas prieteni apropiați chiar și după despărțire...
Oare Eina era persoana despre care vorbise Jeffrey?
Când Cassian și-a îndreptat privirea spre el, Jeffrey și-a abătut imediat ochii. Așa era. Cassian nu a putut decât să-și încrunte sprâncenele.
Inclusiv Eina, toți cei adunați aici erau copii ai unor familii destul de influente. La fel ca şi Cassian, ei erau nevoiţi să ducă o viață destul de apăsătoare din cauza privirilor celorlalți și a nevoii de a-și păstra prestigiul. În consecință, întrucât seara asta era o adunare în care dorințele și voința tuturor se întâlneau, atmosfera era, în mod firesc, plină de fericire.
Oare acesta era motivul pentru care a venit și Eina aici?
La întrebarea lui Cassian, Eina a râs scurt și a spus:
- Dacă are loc un eveniment ca acesta, era evident că era nevoie să mă inviți. Mă simt ofensată, Cassian Strickland.
- A, îmi pare rău. Am făcut o greșeală. Te rog să mă ierți.
În timp ce Cassian își cerea scuze pe un ton jucăuș, Eina a afișat o expresie fals solemnă.
- Îți voi ierta greșeala. În schimb, aprinde focul.
Urmând porunca ei glumeață, Cassian își plecă privirea și a răspuns.
- Voi respecta porunca ta, Alteță.
A început imediat să adune lemne pentru a pregăti focul. Eina s-a apucat și ea cu zel să termine sarcinile pe care le făcea înainte ca şi Cassian să ajungă.
Cu toți cinci ocupându-se fiecare de zone diferite, munca era terminată într-o clipă. Privind locul de campare destul de bine pregătit, unul dintre ei a spus:
- E destul de decent. Putem supraviețui zilei aici.
Ceilalți au dat din cap și au adăugat:
- Oricum, nu e ca și cum am putea intra în corturi și să dormim. O să bem toată noaptea, nu-i așa?
- Nu suntem cam la strâmtoare cu alcoolul? Toată lumea s-a pregătit cum se cuvine?
- Mai important, mi-e foame. E ceva de mâncare?
- M-am gândit că așa o să fie, așa că am pregătit ceva. Hei, adunați-vă cu toții. Să începem.
Apoi, toți au strigat în cor.
- Să bem! Până nu mai putem!
Râzând cu voce tare, fiecare s-a așezat la locul său și a început "noaptea zgomotoasă" pentru care se pregăteau de săptămâni întregi.
- Stați, am adus cârnați.
Cassian a spus asta și s-a îndreptat spre mașină. Cârnați la grătar și bere - nu era o combinație grozavă? El a deschis portbagajul pentru a scoate lucrurile pe care îi ceruse anterior angajatului să le încarce și a întrebat, uitându-se înapoi.
- Dar băutura? Să o scot acum? Sau mai târziu?
- Avem destul pentru moment. S-o scoatem mai târziu.
- Ce mai e acolo, în afară de cârnați? Tipul ăsta a adus cartofi.
- N-ar fi corect să lăsăm deoparte bezelele. Poftim, înfige-le în frigărui și prăjește-le. Poftim.
Lăsând în urmă grupul care discuta zgomotos, Cassian luă cutia care conținea cârnații și alte alimente. Ar fi trebuit să fie o problemă simplă: să se întoarcă și să se alăture grupului.
Se opri brusc în loc, ținând cutia cu ambele mâini. Oare am halucinaţii?
A clipit de câteva ori, dar nimic nu s-a schimbat. Incapabil să creadă ce vedea, Cassian nu a putut reacționa imediat și s-a limitat să privească în gol în interiorul portbagajului.
Oare de ce naiba...
Un trup mic, ghemuit, se ridica și cobora ritmic la fiecare respirație. Așa cum se întâmplă adesea la copii, pieptul i se ridica și cobora rapid din cauza respirației grăbite, dar el rămânea într-un somn adânc, fără să dea semne că s-ar trezi. Cassian aflase deja cât de nepăsător putea fi acest copil mic când dormea. Nu știa dacă toți copiii de această vârstă erau așa sau dacă Bliss era special.
Dar de ce aici?
Nimic altceva nu mai conta. De ce dormea aici? De unde știa că şi Cassian urma să ia mașina asta azi?
Trebuie să fie o coincidență...
Tocmai când se gândea la asta, cineva care observase ceva ciudat s-a ridicat și s-a apropiat de Cassian.
- Cassian, ce faci? Ai nevoie de ajutor?
Chiar și când tipul a ajuns lângă el, Cassian a rămas nemișcat, ca încremenit pe loc. Înclinându-și capul, tipul a urmat privirea lui Cassian în jos și a strigat brusc, surprins.
- Ah! Ce e asta?!
La strigătul brusc, ceilalți, care râdeau și discutau, s-au înghesuit să vină să vadă ce se întâmplă.
- Ce e? Ce s-a întâmplat?
- Te simţi bine? Te-ai rănit?
- Ce s-a întâmplat? Ce s-a întâmplat?
Strigând îngrijorați, grupul l-a înconjurat repede pe Cassian și, urmând același proces ca și primul tip, au încremenit pe loc. Râsetele zgomotoase și discuțiile au dispărut într-o clipă, înlocuite de o tăcere nedumerită. Toată lumea a rămas tăcută, privind doar în interiorul portbagajului.
- Aah…
În acel moment, Bliss a scos un geamăt în somn și a încruntat sprâncenele. În timp ce toată lumea își ținea respirația, copilul, care a rămas nemișcat, a suspinat, și-a relaxat fruntea și a adormit din nou profund.
- Ce drăguț!
În timp ce Eina scoase un mic strigăt, acoperindu-și gura cu o mână, comentariile începură să curgă din toate părțile.
- De unde naiba a apărut micuțul ăsta? E o zână?
- Poate e un înger. E atât de drăguț!
- Pot să-l țin în brațe? E prima dată când văd un copil atât de mic.
- Ai grijă. Dacă un tip voinic ca tine îl ridică și se trezește, o să se sperie și o să facă o criză.
- Atunci îl țin eu eu. Știți, nu-i așa? Frații mei mai mici, născuți mai târziu, practic eu i-am crescut.
- Te referi la sclavul tău legal?
- Stați, calmați-vă cu toții. Ascultați-mă mai întâi. Am spus să tăceți!
La auzul vorbelor lui Eina, grupul zgomotos a tăcut. Odată ce s-a asigurat că toată atenția era îndreptată asupra ei, Eina a vorbit în sfârșit.