Hai să renunțăm. Oricum, asta e limita creierului meu. Nu poate fi nimic important.
Exact la trei minute după ce a închis ochii și a adormit…
" nu contează. E doar un ciudat care împrăștie feromoni peste tot."
- Ah!
Amintirea i-a lovit creierul ca un fulger, iar Bliss s-a ridicat brusc în șezut, țipând. Asta e — Cassian Strickland!
- Îmi amintesc!
Ținându-se cu ambele mâini de cap, a țipat din nou și a sărit din pat, grăbindu-se spre sala de proiecție. Căutându-l frenetic pe Cassian Strickland, chipul bărbatului de mai devreme a umplut imediat ecranul mare.
- Așa e! El e!
Aruncă telecomanda deoparte și își apropie fața de ecran, confirmând urgent trăsăturile bărbatului în timp ce striga repetat. Indiferent cât de mult se uita, suspiciunea se transforma doar în certitudine.
Nu era nicio greșeală. Era ticălosul acela de atunci.
Cassian Strickland. Nenorocitul care a îndrăznit să mă insulte pe mine și pe frații mei.
"Unul dintre gemeni e un idiot nebun. Cel care e actor are porecla Câine Turbat. Ce mai e de spus?!"
- Nenorocitule!
Bliss s-a ridicat în picioare furios. Pe măsură ce amintirea uitată i-a revenit dintr-o dată, furia din acea perioadă s-a reînnoit la fel de intens. Cum de uitase total? Chiar dacă nu sunt prea deștept, există lucruri pe care nu le uiți pur și simplu. Și eu am uitat asta?
Și chiar a stimulat că e amabil, înșelându-l pe Bliss, tot timpul considerându-l un "american mucos” în inima lui. Ticălos fără rușine. Escroc!
- Nu te voi ierta!
Era târziu, dar urma să-i plătească acum. Cel mai sexy burlac? Ce glumă. Mai degrabă cel mai nemernic burlac.
Bliss scrâșni din dinți și îl privi cu ură pe bărbatul de pe ecran.
- O să te determin să plătești pentru păcatele tale.
Recitând replica actriței din serial, își jură în sinea lui că îl va forța pe acel om obraznic să îngenuncheze la picioarele lui și să-și ceară scuze.
Totuși, chiar și după ce au trecut câteva zile, Bliss stătea pe pat cu fața umflată.
Asta e rău. Foarte rău.
Au trecut deja câteva zile și nimic nu s-a schimbat. Își amintise fărădelegile lui Cassian Strickland și jurase răzbunare, dar, în ciuda acestei hotărâri ferme, nu reușise încă să găsească nici măcar o metodă cât de cât plauzibilă.
- De ce sunt atât de prost?!"
Bliss a lovit salteaua cu pumnul, copleșit de enervare.
Tatăl său, Ashley Miller, era directorul și avocatul celei mai renumite firme de avocatură din America, iar acum era politician. Tati, Connor Niles — Koi — intrase târziu la universitate din cauza unor probleme legate de familie, dar a dat dovadă de un talent excepțional în astronomie.
Și nu era vorba doar de părinții lui. Fratele cel mai mare, Nathaniel, era suficient de inteligent încât să moștenească firma de avocatură. Grayson, ironizat "idiot nebun", mai mult lenevea, dar totuși deținea o licență în drept. Stacy, despre care nu dorise să vorbească, era membră a Mensa*.
Chase, "Câine Turbat", și Larien – perversul – câștigaseră premii la fiecare competiție încă din copilărie.
Atunci de ce sunt eu singurul care nu e așa?
Bliss și-a ascuns fața în pernă și a suspinat adânc. Spre deosebire de frații și sora sa, notele lui nu erau niciodată bune. Pe tot parcursul școlii, media lui a oscilat între B și C. Singura dată când a primit un A – în primul an, pentru o poezie – toată lumea a sărbătorit cu tort. Desigur, de atunci nu a mai primit niciun alt A. Neinteresat de studii, nu a urmat niciodată universitatea, iar familia lui a acceptat asta ca pe ceva firesc.
- Nu trebuie să faci nimic.
Chiar și când îi spuneau asta, nu se simțea niciodată ofensat. Nu era chiar atât de rău să se uite la serialele lui preferate și să-și petreacă zilele fără să facă nimic. În plus, Grayson trăia la fel.
Nu s-a simțit niciodată deprimat sau plin de resentimente pentru că nu era la fel de inteligent ca familia sa. Într-un grup de frați, exista întotdeauna unul care rămânea în urmă. Era practic o lege a naturii. Și ce dacă acela era el? Bliss era Bliss. Asta era suficient.
Când era mai mic, își făcea griji în legătură cu asta, mai ales pentru că era singurul cu o clasificare diferită printre frații săi; chiar și culoarea ochilor îi era diferită. De fiecare dată când se aducea vorba despre asta, reacționa furios.
Dar acum nu mai era așa. Indiferent ce spunea lumea, el nu se înfuria. Chiar dacă era mai puțin dezvoltat în comparație cu frații săi, întreaga familie îl iubea și îl adora. Iar părul blond platinat orbitor, caracteristic familiei Miller, împreună cu ochii albaștri asemănători cu ai lui Koi, dovedeau clar legăturile sale de sânge.
Nu era asta suficient?
Până acum, singura nemulțumire din viața lui era atunci când un serial pe care îl iubea era anulat înainte de a se dezvălui finalul. Nu se gândise niciodată la propria lipsă de inteligență.
- Of, e atât de enervant!
Bliss se zvârcolea agitat pe pat.
Nu există vreo soluție bună? Ceva care să-i zdrobească fața aia îngâmfată?!
E nevoie să mă gândesc la ceva.
Incapabil să-și stăpânească furia, își mușcă degetul mare.
Din ce aflase în ultimele câteva zile, reputația lui Cassian era imprevizibil de curată. Fără scandaluri, fără suspiciuni. În schimb, existau articole emoționante — donații pentru săraci, voluntariat în Forțele Aeriene și antrenamente dure, chiar și conducerea mișcărilor ecologiste și contribuții enorme la protejarea animalelor și plantelor pe cale de dispariție.
Presa era plină de laude înflăcărate.
Escroc fără rușine. Toată lumea era păcălită de el.
Dar Bliss nu se lăsa păcălit. Nu a suferit deja din cauza acelui om cu două fețe? Bliss știa mai bine decât oricine ce fel de om era Cassian Strickland.
Așa că eu sunt singurul care îl poate pedepsi.
Și-a strâns pumnul în numele dreptății…
Din păcate, în realitate, nu era altceva decât un idiot șomer care ridica pumnul pe patul din dormitor.
- Of! Raţionează, raţionează! Creier inutil ce ești!
Oricât de tare s-ar fi lovit peste cap, asta nu determina decât să simtă durere.
- Au!
În cele din urmă, Bliss gemu și se ghemui, ținându-și capul în brațe. După ce a stat nemișcat o bună bucată de vreme, îl ridică brusc.
Așa e. E imposibil cu creierul meu.
Bliss și-a recunoscut rapid limitele. În momente ca acesta, exista o singură soluție: să ceară ajutorul altcuiva.
Și primul chip care îi veni în minte…
Își căută în grabă telefonul și formă numărul. Tonul de apel începu imediat, dar nu dădea semne că s-ar opri.
Ce naiba face vagabondul ăla?
Mușcându-și nervos unghia de la degetul mare, Bliss a așteptat ca interlocutorul să răspundă. Dar, după o așteptare lungă și plină de neliniște, tonul de apel era înlocuit de o voce mecanică care anunța că apelul nu putea fi conectat.
Nenorocitule!
Bliss era plin de furie, dar să renunțe acum nu era o opțiune. În loc să lase un mesaj vocal, a sunat din nou. Și din nou. A repetat acțiunea de mai multe ori.
Să vedem cine câștigă.
În cele din urmă, probabil epuizat de sunetul neîncetat, interlocutorul a răspuns.
- Cine naiba e acolo? Ticălos nebun!
- Sunt eu, Grayson. Bliss.
Bliss a răspuns imediat la înjurătura dură. A urmat o tăcere. Încă pe jumătate adormit, Grayson a așteptat o clipă înainte de a întreba din nou, cu voce somnoroasă.
- Cine?
Bliss a respirat adânc și a vorbit repede.
- Sunt Bliss. Bună. Te simţi bine, aşa e? Nu s-a întâmplat nimic rău? Vreau să discutăm ceva.
Așa cum era de așteptat, răspunsul era departe de a fi plăcut. Grayson a gemut și a mormăit, parcă pentru sine.
- La naiba cu discuţiile! Bliss, nici măcar nu e ora zece! De ce eu?
Răspunsul era evident. Bliss a spus sincer.
-//-
*Mensa - o organizație internațională non-profit a oamenilor cu un IQ mult peste medie, membrii ei clasându-se printre primii 2% la testele de inteligență folosite de organizație. Este compusă din grupuri naționale aflate sub autoritatea formală a Mensa International.