- Haide, grăbește-te. Bea-l. Doar bea-l.
Cassian a așteptat neliniștit. Bliss părea să-și ridice ușor capul și să arunce o privire spre pahar.
În sfârșit.
Abia i-a trecut acest gând prin minte când Bliss şi-a lăsat din nou capul în jos.
- Mă simt... bine.
Cassian era pe punctul de a scoate un geamăt audibil.
Primele cuvinte pe care le-a auzit de la el erau îngrozitor de răgușite și fără vlagă. Oare cât de mult a plâns de a ajuns vocea lui în starea aceea?
A început să regrete chiar și faptul că i-a cerut să coboare la micul dejun. Pur și simplu a presupus că Bliss se va simți mai bine până acum.
Cum am putut fi atât de insensibil?
Cum s-a convins că Bliss va fi bine după ce a aflat că tot ce credea era o minciună, că persoana pe care credea că o place nu l-a plăcut niciodată?
- Bli... Bla...
Cassian s-a oprit chiar când era pe punctul de a-l striga pe Bliss după pseudonimul lui, din obișnuință.
Chiar conta atât de mult să păstreze scenariul în acel moment?
Nu puteau relua asta după ce Bliss își revenea puțin?
Bliss era pe primul loc.
Nu scenariul ăla ridicol.
Nu când arăta așa.
Ajungând la această concluzie, Cassian s-a adunat și a deschis din nou gura.
De fapt, a rosti numele era mai greu decât s-a așteptat, dar era nevoie s-o facă.
În clipa în care a reușit în sfârșit să scoată un sunet…
- Bli…
- Mă voi retrage.
Bliss a vorbit aproape exact în același timp și s-a ridicat brusc în picioare.
Cu o fracțiune de secundă prea târziu, Cassian a clipit confuz, apoi s-a ridicat în picioare în grabă.
- Stai. Pleci pur și simplu? Nici măcar n-ai băut o gură de apă! a strigat el îngrijorat, dar Bliss a rămas acolo și i-a răspuns încet.
- E în regulă. Nu vreau nimic. Atunci o să...
După ce s-a înclinat politicos, Bliss s-a întors și s-a îndreptat spre intrare.
Cassian a încercat să-l urmeze, dar, din nou, a ajuns prea târziu.
Penelope s-a întors cu un prosop umed și a dat direct peste Bliss.
- O, Doamne, Bli... Blair. Unde te duci? Cum rămâne cu micul dejun?
- E în regulă. Mă întorc în camera mea.
Bliss a repetat și s-a îndepărtat clătinându-se.
Când Penelope s-a uitat înapoi, parcă cerând permisiune, Cassian i-a făcut semn să-l urmeze.
După ce ea s-a grăbit să-l ajute pe Bliss, Cassian a rămas singur.
A chemat un servitor.
- Whisky. Adu și gheață.
- Da, domnule.
Servitorul părea surprins de ordinul de a aduce alcool chiar de dimineață, dar s-a retras fără să comenteze.
Până când Penelope s-a întors, Cassian deja terminase al doilea pahar.
- Beți așa devreme, conte Heringer? a întrebat Penelope îngrijorată, dar în acel moment Cassian nu se gândea decât la un singur lucru.
- Ce mai face Bliss?
Întrebarea a venit imediat.
Penelope a scos un suspin îngrijorat și și-a apăsat o mână pe obraz.
- Desigur că nu se simte bine. L-am pus în pat înainte să mă întorc, dar nu are deloc energie. L-am întrebat dacă are nevoie de ceva, iar el tot spunea că se simte bine.
Ea a suspinat din nou adânc.
După un moment de tăcere, Cassian a vorbit în cele din urmă.
- Cum era Bliss ieri?
Penelope a răspuns de parcă ar fi așteptat întrebarea.
- Nici măcar nu i-am văzut fața. A încuiat ușa și a plâns tot timpul.
Cassian a simțit o strângere dureroasă în piept.
A întins mâna după încă un pahar, doar ca să-și dea seama că paharul era deja gol.
Punându-l jos fără vlagă, s-a cufundat în gânduri.
- Nici măcar nu ai putut să-i aduci ceva de mâncare, nu-i așa?
Cuvintele sunau aproape ca o mormăială adresată lui însuși.
Penelope îl privea de parcă era ridicol.
- Crezi că cineva care plânge atât de tare o să mănânce ceva? Nici măcar nu a vrut să deschidă ușa. Nu l-am putut vedea deloc.
Cassian a închis gura cu o expresie amară.
Nu se simțea bine.
Dar, dacă privea lucrurile din altă perspectivă, asta era pur și simplu un obstacol care l-a așteptat dintotdeauna.
Adevărul ar fi trebuit să iasă la iveală mai devreme sau mai târziu.
Doar că s-a întâmplat tocmai acum.
Cassian şi-a ordonat gândurile meticulos.
Lucrurile se mişcau mai mult decât s-a așteptat, dar nu se vor prelungi dincolo de ziua de azi.
Până mâine dimineață, Bliss își va reveni cu siguranță la normal.
Exact.
Era doar o perioadă de tranziție.
Ca și cum și-ar fi făcut o promisiune, a dat din cap.
Apoi și-a turnat încă un pahar și l-a golit dintr-o singură înghițitură.
Între timp, farfuria neatinsă din fața lui Bliss continua să se răcească.
Ce prost a crezut că, dacă îi dă câteva firimituri de prăjitură, totul se va rezolva ca prin minune?
A doua zi dimineață, privind scaunul gol al lui Bliss, Cassian s-a gândit cu amărăciune, în timp ce toată culoarea îi dispăru de pe chip.
Văzându-l pe stăpânul său stând singur la masa goală din sufragerie, administratora s-a agitat neliniștită înainte de a vorbi.
- Nici măcar nu s-a dat jos din pat azi. Ce ar trebui să facem?
Penelope l-a privit pe Cassian cu ochi neliniștiți și îngrijorați.
- Doar n-o să leșine, nu-i așa? Păi... poate dacă şi contele Heringer s-ar duce să-l liniștească personal pe Bliss...
- Ridicol.
Privirea neliniștită a lui Penelope s-a uitat nervos în jur, dar Cassian i-a respins îngrijorările fără ezitare.
- Doar e supărat. O să-i treacă.
"...”
- Ce e cu privirea aia?
Privirea tăcută a administratorei sale, cu fața inexpresivă, l-a determinat în cele din urmă pe Cassian să-și piardă răbdarea.
Penelope a răspuns cu o expresie neobișnuit de serioasă.
- Încă îl mai vezi pe Bliss ca pe un băieţel de șase ani?
- Poftim?!
Întrebarea imprevizibilă l-a luat prin surprindere.
Privindu-l drept în ochi pe stăpânul ei, Penelope a continuat cu o voce dură:
- Bliss e adult acum. A crescut. Nu-ți dai seama că nu mai e un copilaș care poate fi liniștit cu nişte gustări?
- Ce prostii sunt astea...
Cassian aproape că a izbucnit în râs, nevenindu-i să creadă.
Puștiul ăla e un copil.
Nimic mai mult decât un copil imatur.
Penelope era păcălită de el.
Adevărul era că Bliss era încă minor.
Odată ce va afla asta, își va da seama cât de absurdă era această predică.
Nu e un copil?
Ridicol.
E un copil.
Un copil fără speranță de maturizare!
Totuși, în ciuda acestor gânduri, nu putea spune nimic din toate astea.
Pentru că nimeni nu știa mai bine decât el cine era cel care aproape că îl sărutase pe copilul acela de nenumărate ori.
Cassian.
Imaginea chipului încântător al lui Bliss, strigându-i numele, i-a trecut fulgerător prin minte.
Cassian și-a acoperit imediat fața cu o mână.
Din nu știu ce motiv, simțea că îi arde fața.
Ascunzându-și fața în spatele palmei, a vorbit dur.
- Lasă-l în pace. O să iasă când o să-i fie foame. Nu am timp să-i satisfac fiecare capriciu de copil. Nu te mai agita în jurul lui și du-te și munceşte.
Pentru prima dată, Penelope a simțit o furie sinceră față de stăpânul ei.
- Da, desigur. Eu sunt cea care greșește. Dumneavoastră aveți absolută dreptate, conte Heringer. Bliss e tânăr. E încă un copil. Dar ar trebui oare un adult în toată firea să concureze cu un copil în felul ăsta?
Spre deosebire de înainte, şi-a ridicat vocea fără reținere.
Cassian a încremenit.
Penelope nu s-a oprit aici.
- De ce ești atât de încăpățânat? Nici măcar nu e o problemă mare. Oricum, Bliss va pleca în curând. N-ai putea măcar să fii amabil cu el până atunci? De ce îi rănești mereu sentimentele? De ce?
- Asta e...
Cassian a început să spună ceva, apoi s-a oprit.
Penelope stătea acolo, așteptând cu nerăbdare ca el să continue.
Dar, deși buzele lui se mișcau, nu ieșea niciun sunet.
O tăcere neplăcută s-a așternut între ei.
Abia după ce a trecut ceva timp, Cassian şi-a frecat în sfârșit fruntea și a mormăit cu o voce încordată.
- Nu pot face asta. Nu... nu e nevoie.
- Desigur că nu e nevoie.
Penelope a pufnit, de parcă s-a așteptat exact la răspunsul acela.
Punându-și ambele mâini în șolduri, s-a uitat la el cu o privire dură.
- Fii sincer, conte Heringer. Dacă vei continua așa, nu faci decât să-ți înrăutățești situația.
- Despre ce tot vorbești?
Cassian a închis ochii și a mormăit, de parcă era epuizat de conversație.
Apoi Penelope a aruncat bomba.
- Îți place Bliss! Nu mai nega și recunoaște ce simți cu adevărat!
În acel moment, Cassian a deschis brusc ochii.
Privirea i s-a îndreptat încet spre administratoră.
Și, pentru un moment lung, niciunul dintre ei nu a scos un cuvânt, ci s-au privit pur și simplu unul pe celălalt.