- Da, am înțeles.
Managerul a zâmbit larg și a dispărut împreună cu ceilalți angajați. Curând a venit un alt membru al personalului pentru a pregăti ceaiul și deserturile. În clipa în care Bliss a văzut dulciurile frumos aranjate care acopereau masa, a înghițit involuntar și a scos un suspin de fericire.
Până acum, ori de câte ori avea nevoie de ceva, nu trebuia decât să spună un cuvânt și oamenii aduceau ce dorea. Bliss nu trebuia decât să aleagă ce-i plăcea dintre ele. Uneori mergea personal la magazine, dar ori de câte ori era vorba de deserturi, Koi îi spunea mereu același lucru: alege doar unul, cel mult două.
"Nu ar trebui să mănânci prea multe dulciuri."
Din această cauză, Bliss era nevoit mereu să se chinuie cu alegerile sale.
- Ce faci? Mănâncă.
După ce a luat o înghițitură de ceai, Cassian a pus ceșcuța jos și a vorbit. Bliss a continuat să examineze deserturile ca într-o transă, răspunzând cu o expresie uimită.
- Mă decid în ce ordine să le mănânc.
Trebuia să înceapă cu cele mai puțin dulci. Dacă greșea ordinea, nu ar fi putut să savureze cum se cuvine ce urma.
Bliss continua să fredoneze gânditor, cu o expresie atât de serioasă, încât părea că medita la soarta întregii sale vieți. Privindu-l, Cassian a întins în tăcere o mână.
- Ah!
Singururul jeleu de pe farfurie a dispărut direct în gura lui Cassian.
Bliss deveni palid de parcă tocmai ar fi pierdut întreaga lume. Cassian l-a privit cu indiferență.
- E doar unul.
Această reacție firească l-a șocat pe Bliss și mai mult.
Cum putea cineva să fie atât de nerușinat?
Dar lucrurile nu s-au oprit aici.
Cassian și-a aruncat firesc în gură și o prăjitură cu ciocolată întreagă. Apoi și-a ridicat elegant ceșcuța de ceai și a vorbit de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
- Nu înțeleg de ce oamenii mănâncă astfel de lucruri.
Ai furat mâncarea altcuiva și spui asta?
Nenorocitule!
- Hei!
Chiar când Bliss a strâns pumnul și s-a pregătit să strige, managerul a apărut brusc cu un zâmbet larg.
- Suntem gata. Vrei să le probezi?
Momentul era complet distrus.
Bliss s-a uitat în jur panicat, dar Cassian a răspuns calm în locul lui.
- Ar trebui să ți se potrivească destul de bine. Intră.
- Stai, eu...
- Haide acum.
Bliss a întins disperat un braț, încercând să-și îndese măcar un desert în gură înainte de a pleca, dar era în zadar. Cassian s-a mulțumit să-și bea ceaiul în timp ce Bliss se zbătea neputincios în timp ce era dus afară.
- Nuuuuu...
Ecoul îndepărtat al vocii sale dispăru în cabina de probă, iar în salon s-a așternut imediat liniștea.
Contele, încă așezat elegant cu un picior încrucișat, şi-a lăsat în sfârșit ceșcuța de ceai și s-a lăsat comod pe canapea.
Apoi…
Râsul pe care îl reținea a izbucnit în sfârșit.
Angajații care așteptau lângă perete au tresărit surprinși la auzul sunetului, dar Cassian nu le-a acordat nicio atenție și a râs deschis.
Adevărul era că nu-i plăceau în mod deosebit dulciurile. Una sau două, din când în când, la ceai, erau în regulă, dar nu făcea niciodată un efort special să le mănânce. În plus, dacă Bliss voia mai multe deserturi, putea pur și simplu să ceară mai multe.
Însă, după ce a văzut acea expresie devastată de pe chipul lui Bliss, Cassian nu a putut rezista.
Oare ar trebui să le spun să strângă chiar acum toate deserturile rămase?
După ce a depus tot efortul de a se schimba de haine, Bliss probabil ar izbucni în lacrimi dacă s-ar întoarce și n-ar mai găsi nimic.
Desigur, era dramatic.
Dar, în același timp, Cassian dorea să vadă asta.
Cât de adorabil ar arăta chipul acela?
"Cassiaaaan..."
Amintirea tânărului Bliss plângând, cu lacrimi, muci și salivă pe toată fața, i-a ridicat automat colțurile buzelor lui Cassian.
Sincer, de atunci și până acum, nu s-a maturizat deloc.
- Ăăă, conte.
La auzul vocii prudente, Cassian a ridicat privirea.
Managerul stătea în fața lui, zâmbind blând.
- E gata. Doriți să vedeți?
Cu aceste cuvinte, el se dădu la o parte.
Cassian își îndreptă privirea firesc, imaginându-și deja puştiul stând acolo stângaci și întrebându-se ce fel de ironie ar trebui să-i arunce de data asta. Un zâmbet leneș încă i-a rămas la colțul buzelor.
Dar în clipa în care l-a văzut pe Bliss, zâmbetul a dispărut.
Surprinderea i-a luat locul.
Puştiul nebun care obișnuia să alerge înnebunit, cu părul ciufulit și cămașa șifonată, a dispărut.
În locul lui, acolo stătea un tânăr necunoscut.
Purta o cămașă lavandă cu o cravată albastră cu dungi înguste și pantaloni de culoare crem deschis. În loc de adidașii banali, purta pantofi Oxford lustruiți. Chiar și părul îi era pieptănat îngrijit pe spate.
Băiatul care odată plângea cu lacrimi, muci și salivă împrăștiate pe toată fața nu mai exista.
Când a crescut atât de mult?
Chiar și după ce l-a revăzut, chiar și după ce au intrat împreună în acest loc, Cassian l-a considerat nimic mai mult decât un copil neastâmpărat.
Dar poate pentru că Bliss stătea acum drept, părea mai înalt și mai zvelt decât își amintea Cassian. Umerii și talia îi erau perfect drepte, iar ținuta lui era impecabilă.
Abia atunci Cassian și-a amintit vag.
Puştiul ăsta era într-adevăr un Miller.
- Ăăă...
Deodată, Bliss a vorbit.
Cassian s-a uitat cu privirea pierdută la mișcarea acelor buze neobișnuit de roșii și moi.
Bliss spunea ceva.
- Pot… mânca… acum?
Cassian a încercat să se concentreze, încruntându-se profund în efortul de a-l înțelege, dar îi era greu. Pur și simplu stătea acolo, privind absent chipul lui Bliss.
- Conte?
Vocea managerului l-a readus brusc la realitate.
În încăpere se făcuse liniște.
În clipa în care Cassian şi-a dat seama că toată lumea se uita la el, un sentiment de ruşine necunoscut l-a cuprins. Şi-a îndreptat repede privirea în altă parte, și a întins mâna după ceșcuța de ceai cât mai natural posibil.
- E în regulă.
Din fericire, vocea lui era normală.
În timp ce își ducea calm ceșcuța la buze, managerul s-a înveselit imediat.
- Nu-i așa? Clientul este deja atât de înalt și de chipeş, încât totul i se potrivește perfect. Sincer, sunt extrem de fericit în acest moment.
Ceilalți angajați au intervenit cu înflăcărare din lateral.
- Serios, când a ieșit prima oară, aproape că mi-am pierdut mințile pentru o clipă.
- Ți se potrivește atât de bine. Suntem atât de fericiți că ai vizitat magazinul nostru.
- Ar trebui să probezi și altă ținută. Am ceva în minte pe care mi-ar plăcea să-l asortez cu asta.
Managerul a dat din cap în semn de aprobare către personalul fericit, apoi l-a luat pe Bliss de braț.
- Atunci să pregătim imediat următoarea ținută. Pe aici, te rog.
- Stai puțin, deserturile mele... a strigat Bliss urgent, dar, încă o dată, era dus înapoi înăuntru.
În clipa în care a dispărut, Cassian a răsuflat ușurat în tăcere și a pus jos ceșcuța de ceai.
- Ah.
Abia atunci a înțeles în sfârșit ce a spus Bliss mai devreme.
"Pot să mănânc deserturile acum?"
- Ha.
Un val de dispreț față de sine l-a cuprins brusc.
Ce tânăr? E doar un copil.
Puştiul ăla e doar un copil.
Dar, în afară de remușcările sale, o neliniște inexplicabilă continua să crească în interiorul lui. Enervat, Cassian și-a îndesat încă un desert în gură și l-a mestecat zgomotos, fără niciun pic de eleganță.
- Vă mulțumesc foarte mult. Vă așteptăm cu drag să ne vizitați din nou.
Managerul a zâmbit atât de larg, încât gura i se despică aproape în două.
Era firesc.
Cassian practic cumpărase tot magazinul.
- Așa cum ați solicitat, vom trimite tot ce ați cumpărat direct la castelul Alteței Sale.
La auzul cuvintelor managerului, Cassian a dat scurt din cap și s-a urcat în maşină. Bliss l-a urmat, iar în curând maşina a început să se deplaseze lin înainte.
Cumpăraseră o cantitate absurdă de lucruri, dar singurul obiect pe care Bliss îl purta personal era o singură pungă de cumpărături.
Una plină cu diverse deserturi.
Bliss a strâns punga la piept cu o satisfacție deplină.
De parcă deserturile gratuite îi făceau o plăcere mult mai mare decât orice altceva au cumpărat azi.
El a continuat să zâmbească prostesc în timp ce şi-a îngropat nasul în pungă și o mirosea repetat.
Privindu-l, Cassian s-a trezit ciudat de fascinat.
- Nu ai mâncat des astfel de lucruri până acum?
Nu era ca și cum ar fi crescut fără să poată mânca astfel de lucruri.
Încă strângând punga cu putere, Bliss a răspuns:
- Am voie să mănânc doar puțin din lucrurile dulci. Chiar și când magazinele ofereau deserturi, puteam alege doar unul sau două...
Bliss a scos un suspin profund emoționat.
Apoi a strâns din nou punga la piept și şi-a frecat obrazul de ea cu afecțiune.
Văzând asta, Cassian şi-a amintit brusc ceva.
Când s-au reîntâlnit la conacul familiei Miller, și prostul ăsta a furat prăjituri.
În clipa în care amintirea i-a revenit în minte, toate sentimentele ciudate pe care Cassian le simțise mai devreme i s-au părut brusc absurde.
Ce fel de gânduri îi treceau prin cap din cauza unui creier cât o alună?
A râs înăbușit, apoi a schimbat subiectul.
- La petrecerea de mâine, ai grijă să te porți cum se cuvine. Fără alcool, sub nicio formă.
- Știu. Ziua aceea era doar o neînțelegere. În plus...
Bliss mormăia cu buzele umflate, dar s-a oprit brusc din vorbit.
Cassian l-a privit așteptând, evident dorind ca el să continue, dar Bliss și-a întors brusc capul în altă parte.
- Nu contează!
Dacă nu te-ai fi plimbat cu vreo femeie ori de câte ori ți-a venit cheful, n-aș fi înțeles greșit de la bun început!
Bliss abia a reușit să-și înghită acele cuvinte.
Din nu știu ce motiv, rostirea lor cu voce tare părea periculos de aproape de a părea gelozie.
De parcă...
Nici vorbă.
Doar mândria mea era rănită, atâta tot.