- Aah…
Edward a expirat din nou adânc, deși pierduse deja șirul de câte ori a făcut-o deja. Şi-a spus că era o respirație liniștitoare, dar, de fapt, jumătate din ea era un suspin.
La capătul privirii sale se aflau Cassian și partenerul său, vorbind în șoaptă.
Firește, cel pe care Edward nu se putea abține să-l privească era partenerul.
Privi nervos cum expresia băiatului s-a strâmbat ciudat pentru o clipă, înainte de a reveni la normal. Apoi a urmat o mică mișcare, ca și cum ar fi tras aer pe nas.
Se pare că și-a înăbușit un căscat.
Deci e plictisit.
E de înțeles. Chiar și Edward era dus la evenimente de genul acesta încă din copilărie, dar a devenit de mult indiferent față de ele. Cel puțin acel sentiment îl înțelegea perfect.
A expirat din nou și și-a trecut o mână peste față.
Și azi era incredibil de chipeş.
Exact ca în prima zi în care Edward l-a văzut. Nu, chiar mai mult decât atunci.
Oamenii aruncau mereu priviri înspre el, șoptind între ei. În ritmul ăsta, adevărata vedetă a petrecerii din seara asta s-ar putea să nu fie ducesa, ci tipul ăla.
Probabil că toată lumea se întreba același lucru.
Cine este el, mai exact?
Și Edward s-a întrebat același lucru.
Dacă nu l-ar fi văzut la petrecerea anterioară, probabil că l-ar fi ignorat complet pe Cassian și s-ar fi apropiat el însuși de el.
Dar...
Edward nu se putea hotărî să se apropie.
Chiar în acel moment, Cassian s-a aplecat ușor și i-a spus ceva partenerului său. Băiatul s-a speriat vizibil, iar pe chipul lui s-a citit o panică agitată.
Ce naiba fac cei doi?
Fața lui Edward s-a strâmbat instantaneu.
Și nu s-a oprit aici.
În clipa în care partenerul i-a acoperit gura și i-a șoptit ceva înapoi, Cassian a izbucnit în râs.
Dezgustător.
Baţi pe cineva până aproape de moarte și apoi cochetezi de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat?
Furia i-a cuprins trupul cu o intensitate arzătoare, dar tot nu putea să înainteze.
Distanța dintre ei nu era mare.
Atunci de ce se simțea ca și cum era țintuit de podea?
Era un singur motiv.
Pentru că, în spatele acelui chip frumos, Edward a văzut adevăratul monstru care mânuia bastonul ca un nebun.
Doar amintirea aceea determina ca inima să-i bată din nou cu putere.
Fiecare loc în care era bătut părea brusc să-l doară din nou. Fața lui Edward a devenit palidă în timp ce respira superficial.
O femeie care trecea pe acolo l-a remarcat și i-a vorbit îngrijorată.
- Edward? Ce s-a întâmplat? Te simți rău?
Dar Edward nu a avut timp să răspundă.
A ridicat doar slab o mână pentru a arăta că se simțea bine, înainte de a ezita și de a se uita în spatele lui.
Marchizul Manon încă discuta vesel cu ducele și ducesa.
Văzându-l pe bunicul său aruncându-și capul pe spate într-un râs din toată inima, Edward nu a putut decât să se strâmbe automat.
Era complet inconştient de pericolul în care se afla nepotul său.
Resentimentul i s-a adunat în suflet, dar acum nu mai era nimic de făcut.
Edward credea că şi-a cerut deja destule scuze pentru ziua aceea, dar dacă marchizul Manon nu era de aceeași părere, atunci Edward nu avea altă alegere decât să se supună.
Mai important...
Dacă îl supăra pe bunicul său și era ulterior eliminat din testament, viața lui s-ar fi sfârșit cu adevărat.
- Aah…
După încă un suspin, Edward a strâns în sfârșit pumnul și s-a pregătit sufletește.
Bine.
Oricum trebuie s-o fac. Mai bine să termin odată cu asta.
"Invită-l la dans. Și ai grijă să dansezi până la sfârșitul cântecului.”
Urmând porunca bunicului său, Edward şi-a forțat în sfârșit picioarele să înainteze.
Un pas.
Încă un pas.
Deși muzica acoperea orice alt sunet, ecoul paşilor lui îi răsuna în cap ca niște halucinații.
Pe măsură ce se apropia puțin câte puțin, sudori reci îi curgeau pe spate. Sângele i se retrăgea treptat din față, până când a ajuns să arate palid ca o fantomă.
Mișcările lui rigide și stângace îl determinau să pară aproape bolnav.
Și, pe tot parcursul acestui timp, privirea îi rămânea fixată doar asupra unui singur lucru.
Tânărul drăguț care se chinuia să-și oprească acele căscaturi nesfârșite.
Edward se uita doar la el, pe măsură ce se apropia.
Apoi, în sfârșit, a deschis gura.
- Edward?
O voce rece s-a auzit brusc de deasupra lui.
Speriat, Edward a ridicat brusc capul și, imediat, s-a trezit cu privirea într-o pereche de ochi care îl urmăreau de sus.
A încremenit instinctiv.
În timp ce îl privea în continuare, Cassian a vorbit cu o voce la fel de rece ca și privirea lui.
- Ce este? Ai nevoie de ceva de la mine?
Exact în acel moment, tipul s-a uitat pe furiș din spatele umărului lui Cassian.
Iar în clipa în care Edward l-a zărit, a încremenit pe loc.
Bliss şi-a înghițit cu greu căscatul care încerca să-i scape, strângând din dinți.
Lacrimile îi umplură ușor ochii, dar la asta nu avea ce face.
Până atunci, a reușit deja să-și reprime nenumărate căscaturi, dar a ajuns la limita rezistenței. Dacă se relaxa chiar și puțin, simțea că ar putea să deschidă din greșeală gura și să scoată un căscat uriaș.
Dar să facă asta aici era extrem de nepoliticos față de duce și ducesă.
Au făcut deja atât de multe pentru el. Chiar și mintea micuță a lui Bliss știa că a căsca pe față la petrecerea lor de ziua de naștere era absolut inacceptabil.
Rezistă, Bliss. Deschide ochii cum trebuie.
Se certa în sinea lui, în timp ce se ciupea cu putere pe dosul mâinii, când...
- Au! Ce faci?
Cassian a șuierat brusc deasupra lui.
Speriat, Bliss a ridicat privirea și l-a văzut pe bărbat încruntându-se la el.
Clipind confuz, Bliss l-a privit pe Cassian ridicând o mână și înclinându-și ușor capul.
Abia după ce a văzut dosul mâinii înroșit, Bliss și-a dat seama ce s-a întâmplat.
- Îmi cer scuze. Am crezut că era mâna mea.
Agitat, şi-a cerut scuze în grabă.
Cassian şi-a lăsat mâna în jos, deși sprâncenele i-au rămas încruntate.
Oare e supărat?
Bliss a început să se simtă nervos în sinea lui.
Apoi Cassian, care încă îl privea, a vorbit.
- De ce ți-ai ciupit brusc mâna?
Întrebarea imprevizibilă l-a determinat pe Bliss să ridice din nou privirea.
Atunci şi-a dat seama.
Cassian nu era supărat.
Era pur și simplu curios.
Relaxându-se puțin, în sfârșit, Bliss a răspuns sincer.
- Păi... mă plictiseam puțin.
- Ți-era somn?
Întrebarea directă l-a surprins din nou pe Bliss. El aruncă repede o privire în jur.
Din fericire, ducele și ducesa stăteau la distanță, discutând cu oaspeții.
După ce a răsuflat ușurat, Bliss și-a acoperit gura cu o mână și a șoptit încet:
- De fapt, da.
- Of!
Chiar dacă nu era nicio șansă ca ducele și ducesa să audă de la o distanță atât de mare, Bliss totuși și-a coborât vocea dramatic, de parcă ar fi împărtășit un secret periculos.
Văzându-l cum arunca mereu priviri furișe înspre ei în timp ce șoptea, Cassian a izbucnit în râs.
- Po…poftim?! De ce râzi? Nici măcar n-am spus ceva amuzant!
Bliss s-a bâlbâit, ruşinat, dar Cassian tot nu se putea opri din râs. Acoperindu-și gura cu o mână, se străduia să-și recapete respirația.
Ce naiba?!
Văzând asta, Bliss s-a enervat și mai tare.
Dacă și-ar fi urmat inima, l-ar fi lovit pe Cassian cu putere în tibie.
Dar s-a abținut.
La petreceri era nevoie să te comporți elegant.
Mulțumește-i ducesesei că te-a salvat.
Aruncându-i o privire dură, Bliss s-a întors din nou cu fața spre înainte.
S-a trezit pentru o clipă, dar doar pentru o clipă.
Curând, plictiseala a revenit în valuri, iar un alt căscat era pe punctul de a-i scăpa.
Petrecerile sunt întotdeauna atât de plictisitoare?
Poate era altfel dacă ar fi cunoscut mai mulți oameni.
Dar singurele persoane pe care Bliss le cunoștea aici erau ducele, ducesa și Cassian. Iar fiecare conversație pe care o auzea i se părea de neînțeles.
Tot ce putea face era să-și forțeze zâmbetul ruşinat până când obrajii aproape că i se înțepeneau.
Și asta nu era tot.
Cine știe ce spun oamenii ăștia pe la spatele tău.
Amintindu-și de nobilii de la petrecerea anterioară care l-au insultat pe Cassian fără să-și dea seama, lui Bliss îi era imposibil să aibă încredere chiar și în oaspeții care îl salutau politicos față în față.
Poate că toți nobilii erau așa.
Sau poate că dăduse pur și simplu peste niște oameni neobișnuit de răi.
Oricum ar fi, trebuia să rămână precaut.
În plus...
Bliss l-a privit pe Cassian din colțul ochiului.
Văzându-l cum zâmbea călduros tuturor, salutându-i cu naturalețe și întrebându-i cum se simt cu atâta ușurință, părea complet deschis și cunoscut.
De parcă ar fi avut cu adevărat încredere în acești oameni și i-ar fi plăcut cu adevărat.
Prostule.
Bliss a clătinat din cap în sinea lui.
Chiar dacă acești oameni îl ironizează și îl insultă pe la spate, tipul ăsta probabil că habar n-are.
Ce prost naiv. Cred că n-am de ales decât să-l protejez.
Tocmai a scos un suspin care părea matur când…
- Edward, ce este? Ai nevoie de ceva de la mine?
La auzul vocii imprevizibile, Bliss a ridicat instinctiv privirea, dar trupul lui Cassian îi bloca complet vederea.
Fără să se gândească prea mult, s-a aplecat într-o parte ca să tragă cu ochiul pe lângă el.
Apoi și-a înclinat capul.
Un bărbat cu fața palidă îl privea șocat înainte de a se da brusc înapoi.
Ce-i cu tipul ăla? Mi se pare că l-am mai văzut undeva.
Bliss a strâns ochii și a examinat cu atenție chipul bărbatului.
Unde o fi fost? Unde l-a mai văzut?
- Ah.
În sfârșit, şi-a amintit. Şi-a amintit exact cine era ticălosul acela.
Unul dintre figuranții care l-au vorbit de rău pe Cassian pe la spate!