- Totul e bine și așa mai departe, dar n-ar trebui să începem prin a afla de unde a apărut copilul ăsta?
Și, spunând asta, își îndreptă privirea pe furiș spre Cassian.
- Faptul că se află în mașina ta sugerează că e rudă cu tine.
- Păi, da. Și eu cred la fel.
De îndată ce o persoană era de acord, o altă voce a intervenit imediat.
- Desigur că așa am crezut și eu.
- Cassian, ce naiba s-a întâmplat? Fii sincer, e copilul tău?
La această întrebare care depășea limitele, fața lui Cassian s-a înțepenit instantaneu, iar el a dat din cap.
- Ce tot spui acolo? Absolut deloc!
El a negat imediat, dar lor nu le-a păsat și au continuat să-l bombardeze cu întrebări.
- Unde s-a născut? Cu cine și când?
- Ducele știe? Dacă şi copilul e de mărimea asta, câți ani are? Cinci? Șase?
- Doar n-ai adus un copil atât de mic aici ca să-l abandonezi în pădure, nu-i așa? Sper că nu ești genul ăla de monstru.
- Nu ar fi putut. L-am prins.
- Cassian Strickland, sunt cu adevărat dezamăgit. Și când te gândești că ești un așa ratat.
În acel moment, o venă groasă i-a ieșit în relief pe tâmpla lui Cassian. Nenorociții ăștia! Furia i-a cuprins sufletul, dar nu s-a oprit aici.
- Copilul ăsta are un nume? Cum i-ai spus?
- I-ar fi dat un nume dacă l-ar fi adus aici ca să scape de el? Ticălosule. Monstru cu sânge rece.
- Hei, chiar nu poți să-ți trăiești viața așa.
- Ce-ar fi să-i dăm un nume? Și apoi să discutăm împreună un plan.
- Fără tipul ăla.
- Desigur. Nu ar trebui să lăsăm ratatul ăsta să se amestece.
Înainte să-și dea seama, Cassian a devenit un ratat josnic care încerca să-și abandoneze propriul copil în pădure. Era pentru prima dată în viața lui când se simțea atât de nedreptățit și dezorientat. Cine naiba cred oamenii ăștia că sunt eu? Ajuns la limita răbdării după ce i-a ascultat șoptind și condamnându-l după bunul lor plac, Cassian a explodat în cele din urmă.
- Tăceți cu toții! Am spus că nu, la naiba, copilul ăsta nu e al meu! Am spus că nu e!
Spre deosebire de felul lui firesc, fața îi era plină de furie, ceea ce a determinat ca şi grupul care până atunci stătea la bârfă să tacă. Cu toate astea, Cassian încă respira greu; s-a întors spre portbagaj și a început să mişte copilul ca să-l trezească.
- Trezește-te, Bliss. Trezește-te.
- Aah…
- Cassian, ne-am înșelat. Nu te mai obosi să-l trezești.
O persoană a îndrăznit să ia cuvântul, dar Cassian a ignorat-o și a continuat să-l mişte energic pe Bliss.
- Bliss, ți-am spus să te trezești. Deschide ochii, repede.
- Aah…
Bliss abia reuși să-și ridice pleoapele, clipind somnoros, apoi zâmbi larg. Îl recunoscuse clar pe Cassian. Tocmai când un oftat de uşurare era pe punctul de a-i ieși pe buze lui Cassian, Bliss întinse ambele brațe, îl îmbrățișă pe Cassian de gât și mormăi.
- Iubitule, tati.
La auzul acestor cuvinte, Cassian încremeni pe loc, iar spectatorii începură să țipe îngroziți.
- Ratatul ă…ăsta!
- Animalule! Fiu de cățea!
- Dumnezeule! Poliția, chemați poliția!
Persoana care arăta cu degetul și avea spumă la gură se uită în jur, cuprinsă de panică.
- Care e acuzația pentru ticălosul ăla?
La auzul întrebării, ceilalți au ezitat o clipă, dar au dat repede un răspuns.
- Cui îi pasă! Procurorul va decide asta!
- Așa e! Singurul lucru cert este că ticălosul ăsta a încercat să abandoneze un copil. Om rău ce ești!
- Aşa e! Şi încă un copil atât de drăguț!
- Hei, om rău ce eşti!
- Of.
Cassian a scos un suspin adânc în fața avalanșei continue de resentimente și huiduieli. O oboseală bruscă și copleșitoare l-a cuprins. Atât valorează credibilitatea mea pentru oamenii ăștia?
Nu, cea mai mare problemă era copilul ăsta.
Cassian coborî privirea și se uită în ochii lui Bliss, care îl privea de jos în sus. Copilul îi zâmbi obraznic și a spus:
- Iubitule... mm…
Acoperindu-i repede gura lui Bliss înainte ca acesta să mai poată spune alte prostii, Cassian se uită în grabă înapoi. Văzând că şi grupul încă mai scotea strigăte de neînțeles, Cassian a închis în cele din urmă ochii și a suspinat adânc. Hotărând să accepte realitatea, îl luă pe copil în brațe și se întoarse spre prietenii săi.
- Bine, să vi-l prezint. El este Bliss Miller.
La auzul numelui "Miller", grupul adunat a încremenit pentru o clipă. Același gând le-a trecut tuturor prin minte.
Cu siguranță nu e ACEL Miller. Miller e un nume de familie firesc…
În timp ce încă mai aveau îndoieli, Cassian a adăugat cu o voce obosită.
- Este fiul cel mai mic al lui Ashley Miller, reprezentantul firmei de avocatură Miller.
Se lăsă o tăcere bruscă și neplăcută. Oamenii care, l-au huiduit din toate puterile, s-au privit unii pe alții cu fețe nedumerite, apoi s-au uitat la Cassian, apoi la copil și, în cele din urmă, din nou la Cassian.
- Al cui fiu?
Când o persoană reuși în sfârșit să vorbească, Eina preluă firul discuției și întrebă.
- Stai puțin, deci acest copil este... adică, e fiul acelui Ashley Miller? Serios?
Abia atunci au observat părul blond platinat strălucitor al copilului, care era practic simbolul familiei Miller. În timp ce toată lumea stătea mută, o persoană a întrebat urgent, fața palidă.
- Cassian, l-ai răpit pe fiul lui Ashley Miller? De ce naiba ai face așa ceva?
În acel moment, Cassian a simțit cum ceva s-a rupt în interiorul lui.
- Nenorociților!
Nu se auzea niciun cuvânt printre oamenii așezați în jurul focului. Doar sunetul ciudat al focului care trosnea, umplea aerul. În timp ce toți se mișcau cu mare precauție și nu puteau rosti niciun cuvânt, doar Bliss stătea în poala lui Cassian, zâmbind larg.
Privindu-l pe Bliss cum sufla și mânca un cartof delicios prăjit, Cassian a luat cuvântul.
- Ce s-a întâmplat? De ce erai în portbagajul mașinii?
Bliss a răspuns în timp ce răcea cu grijă cartoful fierbinte.
- Am dat întâmplător peste un servitor, iar acesta mi-a spus că pleci imediat și că îți încarcă bagajele în mașină.
- Și?
Bliss a spus apoi cu un zâmbet larg:
- Doream și eu să mă joc, așa că m-am ascuns în mașină!
Imediat s-au auzit suspine din toate părțile. Cassian, frecându-și fața cu o mână, s-a uitat la prietenii lui și a spus cu o voce obosită:
- L-ați auzit, aşa e? Puștiul ăsta m-a urmărit de unul singur.
- Da, acum înțelegem.
- Înțeleg, dar cum a ajuns să fie așa?
- De ce se află aici cel mai mic dintre membrii familiei Miller? Ashley Miller ar trebui să fie în Statele Unite. A venit singur?
La următoarea întrebare, Cassian şi-a potrivit cu grijă cuvintele.
- Păi...
- O să mă căsătoresc cu Cassian!
Toți au rămas cu ochii căscați de uimire la declarația-bombă a lui Bliss. Cassian i-a acoperit repede gura copilului.
- L-am văzut deja pe Cassian dezbrăcat...
- Erau niște circumstanțe…
El a vorbit în grabă, înainte să apară și alte neînțelegeri, dar expresiile de pe fețele prietenilor săi dezvăluiau deja exact ce gândeau. Totuși, Cassian nu a renunțat și a adăugat:
- O să vă explic în detaliu. Mai târziu, bine?
Deși nedumeriți de atitudinea lui disperată, prietenii au dat din cap în semn de aprobare. Cassian apoi i-a înmânat repede lui Bliss un cârnat pe care îl prăjea, pentru a-l împiedica să mai spună alte prostii.
- Poftim, ți-e foame, aşa e? Mănâncă.
Bliss ținea cartoful rămas într-o mână și a luat cârnațul în cealaltă, apoi și-a strâns nasul.
- Nu pot mânca lucruri cu prea mult piper, pentru că sunt picante. Nu sunt clătite? Cu sirop de arțar...
- Nu sunt. Mănâncă ce-ți dau eu, hai.
Sub presiunea repetată, Bliss a făcut o mutriță de nemulțumire și a luat cârnațul. Mâncând alternativ cele două feluri de mâncare, Bliss a tușit brusc.
- Trebuie să mănânci încet. Dă-mi-l aici.
Făcând un zgomot de dezaprobare, Cassian îi luă cârnațul lui Bliss și îi întinse în schimb un pahar cu apă. Privind în tăcere cum Bliss înghițea apa, Cassian luă paharul gol, îi înapoie cârnațul și îl întrebă:
- Te simți bine?
- Da. Mulțumesc.
Bliss dădu din cap și zâmbi larg. Văzând asta, Cassian s-a încruntat.
- Poftim?! Ce s-a întâmplat?
Lui Cassian, care începea să devină pe furiș suspicios, Bliss i-a răspuns cu înflăcărare.
- Când ne vom căsători, vom continua să ne jucăm împreună așa, nu-i așa?