- E o capelă mică situată în incinta domeniului. Dacă o iei prin spatele castelului, o vei găsi imediat. E o bisericuță. Cam o dată pe lună, când vine un preot, toată lumea se adună acolo să se roage. În afară de asta, contele o folosește mai ales singur. Noi intrăm acolo o dată la una sau două zile doar ca să facem curățenie sau să completăm ce e nevoie. Desigur, nu ne e interzis accesul, dar... ei bine, majoritatea oamenilor n-ar vrea să dea peste conte. Și nu e ca și cum ăsta ar fi singurul loc unde te poți ruga.
Penelope râse încet, dar atenția lui Bliss era îndreptată cu totul în altă parte.
- Atunci contele are multe motive de rugăciune?
Desigur că are. Se poartă atât de cuminte și de corect în fața oamenilor — cine știe câte lucruri urâte spune pe la spatele lor? Mincinos. Ticălos.
Strângându-și pumnul pe măsură ce furia uitată îi revenea, Bliss o auzi pe Penelope spunând:
- Mai degrabă decât asta, eu aș numi-o meditație. Se pare că se duce acolo când vrea să-și pună ordine în gânduri sau să se odihnească. Desigur, asta e doar presupunerea mea…
Penelope şi-a întrerupt vorbele și mormăi, parcă pentru sine:
- E liniște acolo, perfect pentru odihnă. Și probabil că e foarte obosit…
- Poftim?!
Bliss nu a înțeles prea bine, dar, în loc să-i răspundă, Penelope a deschis brusc ușa următoare.
- Am ajuns. Asta e sala de jocuri.
Îi arătă camera cu o masă mare de biliard, îi lăsă un moment să se uite în jur, apoi închise ușa și continuă să meargă.
- Dacă nu e în niciuna dintre aceste încăperi, atunci probabil că e afară, călărește sau trage la ținte de lut. Asta înseamnă că se află încă pe domeniu. Desigur, și astea sunt puncte de dragoste.
Cu un zâmbet șiret, Penelope l-a condus prin încă nişte camere înainte de a deschide ușa din interior.
- Și acum, în sfârșit. Marele dormitor.
Dincolo de ușile larg deschise se întindea o întindere nesfârșită de pământ verde. Fără să-și dea seama, Bliss a spus uimit:
- Uau!
Câmpia vastă și deschisă se întindea până la orizont într-un mod care îl determina să se simtă liber. Arăta ca un teren pe care ai putea galopa la nesfârșit călare, fără să ajungi vreodată la capăt. Pentru o clipă, Bliss a rămas mut.
Fiind crescut într-un oraș cu nişte clădiri înalte, această priveliște era atât necunoscută, cât și palpitantă. Câmpiile întinse pe care le-a văzut doar în documentare păreau să se întindă acum în fața lui. Doar privindu-le, simțea cum îi zburdă inima.
Dacă ai vedea asta în fiecare zi, tot stresul ar dispărea pur și simplu.
- Contele e foarte sensibil.
- Poftim?!
Încă pierdut în peisaj, Bliss s-a întors la auzul afirmaţiei imprevizibile. Penelope apucă una dintre perdelele trase și o legă cu grijă, cu mâini antrenate, în timp ce continua.
- Eu sunt singura care îl îngrijește personal. Dacă nu pot, Latif îmi ține locul. Latif nu e de mult timp în Anglia și nu vorbește engleza prea bine.
Atunci cum îl îngrijește?
Bliss înclină capul, iar ea, parcă citindu-i gândurile, adăugă:
- Tocmai de aceea. Sunt șanse mici ca el să transmită bârfe inutile. Iar contele nu îi cere prea multe. E în siguranță.
A, înțeleg.
Citind expresia de înțelegere de pe chipul lui Bliss, Penelope se gândi în sinea ei:
"Măcar nu înțelege când contele îl înjură.”
Zâmbind, ea își continuă explicația.
- Programul contelui e aproape fix. Secretarul său ne informează despre program o dată pe lună. Dacă apar schimbări sau ceva pentru care e nevoie să ne pregătim, primesc o notificare separată. Apoi, atribui sarcini personalului, după cum e nevoie. Dar astfel de cazuri sunt rare. Totul decurge conform rutinei, așa că nu trebuie să-ți faci griji în privința asta.
Ea a deschis ușa următoare și se opri la intrarea în baie, aruncându-i o privire înapoi.
- Așa cum am spus mai devreme, el nu agreează schimbările în viața sa de zi cu zi.
Chiar și cineva atât de neatent ca Bliss putea înțelege semnificația acestor cuvinte. Prezența lui aici era un pariu enorm. Iar promisiunea lui Penelope de a-l ajuta însemna cu atât mai mult.
Probabil de aceea folosește atât de puțin personal și nu-i plac străinii.
Penelope intră prima în baie și ridică un coș plin cu prosoape și haine folosite.
Bliss se grăbi să o ajute.
- O…o să-l duc eu.
- Mulțumesc, a spus Penelope firesc, dându-i-l
După ce a făcut ordine în baie, în dormitor și în sufrageria alăturată, Penelope a ieșit înapoi pe coridor, a închis ușa și l-a privit pe Bliss.
- Ai înțeles tot ce ți-am spus, Bliss?
- D…Da…
Bliss se bâlbâi, cu fața palidă.
Și nu era de mirare. După aceea, Penelope a spus cam cinci lucruri care îi plăceau lui Cassian Strickland, cam o sută de lucruri care nu-i plăceau și a spus "Contele e sensibil” de aproximativ o mie de ori. Nu avea cum să-și amintească totul.
Dar un lucru era sigur.
În timp ce o urma, Bliss se gândi că ar fi cel mai bine să nu-i atragă atenția sub nicio formă.
Problema era că nu se afla deloc în poziția de a face asta.
- Așa cum am menționat mai devreme…
Pentru că şi Contele e sensibil.
Auzind începutul frazei ei, Bliss a completat automat restul în mintea lui. Penelope a continuat:
- Pentru că şi contele este sensibil, nu agreează situațiile imprevizibile.
- Bine.
Bliss a adăugat în tăcere: "Știu deja asta”, zâmbind în exterior. Penelope dădu din cap și trecu în sfârșit la subiect.
- Așa că l-am informat în avans, că am angajat pe cineva nou și că va începe să lucreze azi.
Păi, desigur. La urma urmei, el este angajatorul. Un raport era necesar.
Penelope a continuat:
- Deci când se va întoarce contele mai târziu, te poți prezenta.
Bliss, care a dat din cap absent, încremeni pe loc.
Penelope a ridicat privirea spre expresia lui goală și a declarat fericită:
- Felicitări, Bliss. Este debutul tău. Îl vei întâmpina pe conte!
O, nu!
Bliss s-a albăstrit instantaneu la față, iar un țipăt mut a ieşit din adâncul pieptului.
- De…deja?!
Inima îi bătea cu putere în piept. Un firicel de sudoare rece îi curgea pe spate în timp ce punea întrebarea fără să se gândească. Penelope își înclină capul, de parcă reacția lui era ciudată.
- Deja? Bliss, cât timp crezi că a trecut? Cu cât începi mai repede, cu atât mai bine, nu crezi?
Avea dreptate. Ăsta era scopul încă de la început. Acesta era momentul în care ar fi trebuit să fie fericit.
Și totuși, Bliss își dădu brusc seama că nu era deloc pregătit să-l înfrunte. Una era să-l înjure singur, urmărindu-l prin intermediul mass-media. Cu totul altceva era să-l întâlnească față în față. Cassian Strickland urma să meargă, să vorbească, să se miște chiar în fața ochilor lui. Desigur că o va face. Era viu.
Dacă mă recunoaște?
- S-a întâmplat ceva, Bliss? Ai vreo problemă?
Observându-i paloarea neobișnuită, Penelope îl întrebă îngrijorată. Bliss era pe punctul de a răspunde "nu”, dar în schimb şi-a închis gura. Oare bătăile puternice ale inimii sale erau de la frică sau…
- Să fiu sincer, nu m-am gândit atât de departe când am venit aici… Ce-ar fi dacă şi Cassian mă recunoaște?
Au trecut zece ani de când s-au întâlnit. El crescuse atât de mult de atunci. Șansele erau slabe… iar Penelope părea să gândească la fel, făcând un gest ușor cu mâna și râzând.
- Nu o va face. Nu-ți face griji.
- Dar tu m-ai recunoscut, Penelope.
Bliss își lăsă capul în jos, cu vocea lipsită de încredere. Penelope îi mângâie ușor brațul.
- Asta pentru că erai un băiețel remarcabil.
El își ridică privirea nesigur. Penelope îi întâlni privirea și zâmbi.
- Da. Părul acela blond platinat, ochii aceia albastru safir. Chipul copilului care obișnuia să alerge atât de inocent — e încă acolo.
- În cazul ăsta, Cassian ar putea...
- Dar e vorba doar despre mine.
Penelope şi-a schimbat tonul și l-a întrerupt ferm. Bliss a ezitat și a tăcut. Vocea ei s-a îndulcit din nou, în timp ce îl liniștea.
- M-am gândit mereu la tine.
- La mine?