- Ce naiba e asta?
Abia târziu Bliss a izbucnit furios, lovind perna în repetate rânduri. Credea că momentul a venit în sfârșit, dar lașul acela a fugit.
Cât timp mai avea de gând să stimuleze că nu știe?
- Ai spus că îţi place de mine!
După ce a apucat perna și a ros cu furie un colț fără niciun motiv, Bliss a oftat și s-a gândit din nou la asta.
Oare era vorba de asta, până la urmă?
La fel ca înainte? Îl plăcea, dar nu suficient cât să-l prezinte părinților săi?
Poate că asta însemna că nu conta dacă era Bliss sau nu.
Gândul i-a trecut prin minte fără avertisment. Bliss a lăsat încet perna pe care o strângea atât de tare și s-a uitat absent la perete.
Poate că pur și simplu îi era mai comod să continue să-l trateze ca pe un servitor.
În clipa în care ideea i-a trecut prin minte, sângele i s-a urcat lui Bliss la cap. Copleșit de furie, a aruncat perna.
- Nenorocitule!
Cu un zgomot surd, perna s-a izbit de perete și a căzut pe podea.
Bliss a rămas acolo, gâfâind, cu umerii ridicându-se și coborând. Apoi, din nu se știe ce motiv, toată puterea i s-a scurs dintr-odată.
- Aah…
Exirând un suspin lung, s-a prăbușit pe spate pe pat și s-a uitat fix la tavan, clipind încet.
Furia care îi ardea în interior a dispărut undeva, lăsând în urmă doar un gol.
Deci nu mă iubește atât de mult...
Întinzându-se peste pat, Bliss a găsit perna rămasă și a strâns-o cu putere în brațe.
Nu înțelegea de ce pieptul îi rămânea atât de gol.
Ghemuindu-se, își ținu respirația.
- Îmi place de tine, Bli-Blair.
Şi-a amintit mărturisirea lui Cassian, dar, spre deosebire de înainte, inima nu-i bătea cu putere.
În schimb, o durere rece i se răspândi în piept.
A închis ochii strâns.
Au trecut zece minute.
- Nenorocitule. Chiar și așa, cum îndrăznești să mă umilești chiar în fața mea?
Bliss s-a ridicat brusc în picioare și a strigat.
Nu avea cum să treacă cu vederea asta.
Dacă cineva te insulta, era nevoie să-l pedepseşti.
Bine.
Dacă asta e atitudinea ta, atunci nu o să mai stau cu mâinile în sân.
- O să te determin să recunoști chiar tu!
Strângându-și pumnul atât de tare încât îi albiseră articulațiile, scrâșni din dinți și aruncă o privire furioasă în direcția în care se afla probabil camera lui Cassian.
- Aah…
Abia după ce s-a întors în camera lui și a închis ușa în urma lui, Cassian a răsuflat în sfârșit ușurat.
Era mult prea aproape.
- La naiba!
Trecându-și mâna cu putere prin păr, şi-a slăbit cravata și a traversat încet camera.
Deodată, oboseala l-a copleșit.
Folosind telefonul din cameră, a poruncit unui servitor să-i aducă alcool, apoi s-a prăbușit greoi pe canapea.
A mers destul de bine... nu-i așa?
Cu o expresie gravă, Cassian şi-a amintit ce s-a întâmplat.
Răspunsul era evident dacă se gândea la felul în care Bliss l-a privit clipind cu ochii aceia mari.
Ești terminat, Cassian Strickland.
Rațiunea însăși îl arăta cu degetul.
Dar Cassian nu avea nici cea mai mică dorință să accepte acea realitate.
E în regulă. M-am descurcat firesc.
Prostul ăla nu avea cum să-și fi dat seama...
Gândurile i s-au oprit acolo.
Între sprâncene a apărut un rid.
Bliss nu e prost.
Poate că era excentric, desigur, dar nu era niciodată prost.
Uneori îi veneau idei atât de imprevizibile, încât erau cu adevărat surprinzătoare.
Uneori îi lua pe oameni complet prin surprindere.
În timp ce Cassian își amintea de acei ochi albaștri strălucitori care îl priveau, colțurile gurii sale s-au ridicat înainte să-și dea seama.
Şi-a dres gâtul.
Apoi s-a criticat imediat.
Prost? Asta era prea dur, Cassian Strickland.
Și nici măcar nu era adevărat.
Prostul de aici erai tu, Cassian Strickland.
După ce s-a certat, a revenit la firul inițial al gândurilor.
Bliss nu era prost.
Absolut deloc.
Ceea ce însemna că exista o șansă ca el să fi înțeles totul mai devreme.
Chiar când această posibilitate amenințătoare i-a trecut prin minte, un alt gând i-a apărut brusc.
Dar el nu are simț pentru astfel de lucruri.
- Exact. Chiar așa.
Cassian a vorbit cu voce tare, de parcă ar fi descoperit mântuirea însăși.
- Așa e. Bliss e deștept, dar nu are absolut niciun simț pentru genul ăsta de lucruri. Așa că nu se poate să-și fi dat seama ce s-a întâmplat mai devreme.
Desigur.
De ce nu s-a gândit la asta?
Probabil că Bliss habar n-avea ce a spus de fapt.
Da.
Așa era probabil.
Chiar în acel moment, s-a auzit o bătaie în ușă.
Un servitor i-a adus băutura.
După ce l-a alungat și a rămas din nou singur, Cassian a luat o înghițitură cu satisfacție și s-a încurajat.
- Așa e. Bliss habar n-are. Viziunea asupra lumii nu s-a prăbușit.
Tot ce era nevoie să facă era să fie mai atent de acum încolo.
Greșeli ca cea de mai devreme erau fatale.
Dacă ar mai face o greșeală ca aceea, atunci ar fi cu adevărat prins.
Prins știind cine era cu adevărat puștiul acela.
Viziunea asupra lumii trebuia protejată.
Nu putea lăsa ca totul să se prăbușească așa.
Nu ai plănuit să-i spui totul odată ce te-ai fi întors la castel?
Realizarea bruscă l-a lovit ca un fulger.
Paharul pe care îl ridica i s-a oprit la jumătatea drumului spre buze.
Trupul i s-a oprit.
Gândurile i s-au oprit.
O secundă.
Două secunde.
Timpul continua să treacă, dar Cassian stătea complet nemișcat, fără să clipească măcar.
Nu e nevoie să te grăbești.
Abia după ceva vreme a dus în sfârșit paharul la gură.
Nu era nicio grabă.
Putea să se gândească la asta în liniște.
De ce se chinuia atât de mult pentru ceva legat de un simplu puşti?
Simțindu-se mult mai ușurat, a golit paharul.
De când s-a întors la Casa Ducelui, suferea de insomnie, ca de obicei, dar nu era nicio problemă.
Mâine se vor întoarce.
Putea să recupereze somnul pierdut oricând dorea.
Atâta timp cât acea alună era acolo.
"Conte!"
Imaginea lui Bliss privindu-l în sus i-a umplut mintea.
Un zâmbet abia schițat i-a atins buzele lui Cassian.
Deci, când se vor întoarce, ar trebui să-i spună cuiva să îi pregătească lui Bliss un desert drăguț.
La urma urmei, dulciurile erau pe placul copiilor.
Nu era greu să-și imagineze cum Bliss devora fericit o prăjitură dulce.
În timp ce Cassian stătea liniștit, bând whisky și zâmbind în sinea lui, Bliss se afla în camera alăturată, lovind furios o pernă de parcă era chiar Cassian.
În dimineața următoare, cerul era neobișnuit de înnorat.
Fulgerele fără ploaie străluceau intermitent printre norii întunecați.
Vreme tipic englezească, gândi Cassian.
Bliss avea o părere cu totul diferită.
Până și cerurile sunt supărate alături de mine.
Îi aruncă lui Cassian o privire veninoasă.
Bărbatul, fără rușine ca întotdeauna, stătea cu spatele la ei și își lua rămas-bun călduros de la duce și ducesă.
- Pleci deja? E mult prea crud. Ar trebui să mai rămâi puțin.
Ducesa și-a exprimat deschis dezamăgirea.
Cassian a răspuns calm.
- O să găsesc o ocazie data viitoare. De data asta am alte angajamente, așa că mi-ar fi greu să rămân mai mult.
Ducele, care își privea fiul încercând politicos să obțină înțelegere, şi-a dres gâtul.
Când Cassian s-a uitat la el, ducele a vorbit în sfârșit.
- Dacă ai obligații, atunci nu se poate face nimic. Dar data viitoare, asigură-te că îți rezervi suficient timp înainte de a veni.
Apoi s-a uitat intenționat spre Bliss, care stătea lângă Cassian.
- Și ai grijă să-l aduci și pe Bli… Blair cu tine.
- Mulțumesc, Alteță.
Bliss a făcut o plecăciune corespunzătoare și a tăcut.
Cassian, care şi-a făcut în secret griji în timp ce îl privea, se relaxă ușor și le zâmbi părinților săi.
- Atunci vom pleca. Mamă, la mulți ani.
- Bine. Călătorie plăcută. Bli… Blair, trebuie să ne revedem. Sper ca acea zi să vină curând.
La cuvintele calde ale ducesesei, Bliss a răspuns din nou cu modestie.
- Și eu aștept cu nerăbdare acea zi. Mulțumesc.
- Trebuie neapărat.
După ce a obținut încă o promisiune, ducesa l-a îmbrățișat ușor înainte de a-i da drumul.
Ducele a trecut prin același proces.
După aceea, cei doi s-au urcat în mașină.
Ducele și ducesa au rămas în picioare în fața intrării, privind până când mașina a dispărut complet din vedere.
Îmi pare rău, Alteță. Alteță.
Cel puțin în inima sa, Bliss le-a cerut iertare.
Vina de a fi înșelat niște oameni atât de buni îl apăsa greu.
Dar era prea târziu să dezvăluie adevărul acum.
Se gândise chiar să le dea vestea la micul dejun.
Apoi i-a fost teamă că ducesa, șocată, ar putea chiar să leșine.
Eu eram cel care i-a înșelat de la bun început.
Gândul acesta l-a determinat să se simtă abătut.
Apoi i-a aruncat lui Cassian o privire furioasă din colțul ochiului.
Totul e din vina nemernicului ăla.
- Să luăm prânzul imediat ce ne întoarcem?
În ciuda întrebării, Bliss a continuat să-l privească cu ochii mijiți și a refuzat să răspundă.
Văzând acea reacție, Cassian s-a mulțumit să râdă vesel.
Apoi a întins mâna și l-a ciupit ușor pe Bliss de obraz.
- Ce fel de privire arogantă e asta?
Faptul că încă zâmbea în timp ce spunea asta nu provoca decât să-l determine pe Bliss să se simtă și mai rău.
Oare cine se credea ticălosul ăsta?
- Hm…
Expirând disprețuitor, Bliss şi-a întors brusc capul spre fereastră.
Cassian păru nedumerit pentru o clipă.
Apoi, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, s-a lăsat pe spate în scaun și a închis ochii.
Evident, a decis că nu era mare lucru.
Așteaptă și o să vezi.
Bliss își strângea și desfăcea pumnii în repetate rânduri, așteptând cu nerăbdare ca şi castelul să-i apară în fața ochilor.
Câteva ore mai târziu, domeniul Castelului Antic a apărut în sfârșit la orizont.
- Bine ați revenit, conte!
Așteptând în fața castelului, Penelope i-a întâmpinat cu un zâmbet larg.
Cassian a coborât primul din mașină, și-a îndreptat spatele și i s-a adresat.
- Era totul liniștit?
- Desigur. Totul era absolut perfect.
Apoi s-a întors spre Bliss, care cobora din mașină în urma lui.
- Bli… Blair, și tu arăți bine. Ți-a plăcut petrecerea de la Casa Ducelui?
Confruntat cu privirea ei plină de curiozitate, Bliss s-a uitat la Cassian.
Acesta își aranja abătut hainele.