Înghiți în sec, fără să-și dea seama.
Dacă bănuiala lui era corectă, era nevoie să părăsească imediat această cameră. Era nevoie să se asigure că nimeni nu se apropia, să-și spele mirosul de pe tot trupul și să ia măsurile necesare.
Dacă "bănuiala” lui era într-adevăr corectă.
Chiar dacă acţiunile erau clar definite, Cassian nu putea să acționeze.
Tocmai când era pe punctul de a părăsi camera, Bliss a scos un alt sunet forțat.
- Ah… Oof!
Auzind plânsul dureros, Cassian s-a oprit.
A urmat un suspin. Tocmai când părea că plânsul încetase, acesta a reînceput. Cassian stătea acolo nemișcat, privindu-l pe Bliss.
Lacrimile care abia s-au oprit au început din nou să curgă pe fața copilului. Cassian a scos un suspin slab.
Nu putea pleca așa.
După ce aruncă o privire spre ușă, renunță în cele din urmă și s-a întors.
Bliss încă mai suspina.
Cassian se îndreptă spre pat și se așeză greoi pe marginea lui, dând părul copilului la o parte de pe frunte.
- De ce plângi din nou?
- Mă doare… mă doare….
Bliss izbucni din nou în lacrimi.
Pentru o clipă, Cassian ezită.
Mintea îi era copleșită de gândul că era nevoie să se întoarcă și să plece imediat. Și totuși, privirea nu i se putea desprinde de chipul copilului care plângea.
Respirația greoaie încetini treptat. Mâna mică care se zbătea slab în aer îl atinse brusc pe Cassian. Bliss strânse mai tare și se agăță de mâneca lui Cassian.
Timp de un moment îndelungat, Cassian nu a făcut altceva decât să-l privească.
Mirosul devenea tot mai puternic.
În curând, urma să-i cuprindă întregul trup.
După ce a stat nemișcat o clipă, privindu-l pe copil, Cassian s-a mișcat în cele din urmă.
Mâna care îi strângea mâneca a căzut fără vlagă.
Cassian a tras cearșaful și s-a urcat în pat. Îl strânse în brațe pe copilul care plângea. Căldura blândă a trupului îi umplu îmbrățișarea.
Îi mângâie ușor spatele lui Bliss și îi șopti cu voce joasă.
- E în regulă, Bliss. O să te faci bine curând. Așa că nu plânge. Fii cuminte.
- Ahh… mă doare…
Bliss își frecă fața de pieptul lui Cassian, scâncind. Lacrimile, mucusul și saliva i-au udat repede cămașa, dar lui nu-i păsa.
E atât de mic.
Cu o strângere în piept, Cassian îl strânse mai tare în brațe.
Plânsul copilului îi sfâșia inima ca niște gheare.
Nu plânge, Bliss. Te rog.
Închizând ochii, a continuat să-l mângâie pe spate pe copil.
De-aș fi eu cel care suferă în locul lui...
Timpul trecea încet.
Cassian a rămas cu el în brațe, repetându-i că totul va fi bine.
Treptat, plânsul s-a potolit.
La un moment dat, Bliss a adormit profund. Ritmul constant al respirației sale l-a liniștit. Văzându-l pe Bliss dormind liniștit, încă ținându-se strâns de cămașa lui, Cassian a răsuflat în sfârșit ușurat.
Ah.
Parfumul devenise și mai intens, amețindu-i mintea.
Simțind cum întregul său trup devenea letargic, Cassian îi mângâie încet ceafa rotundă a lui Bliss.
Chiar este un miros minunat, s-a gândit el.
─ ▫ ─
- Se pare că ar putea să-și dezvăluie puterile.
Medicul de gardă, care a venit după ce era chemat, îl examină pe Bliss înainte de a-și spune părerea.
Deși se așteptase la acele cuvinte, Cassian nu le-a putut procesa imediat. Mintea îi era încețoșată, îmbibată de feromoni.
- Ce… ai spus?
- Diferenţiere.
De data asta, Ducele a răspuns.
Văzându-l pe Cassian clipind fără să înțeleagă, a continuat cu tonul său demn firesc.
- Da, nu este ceva firesc. Totuși, în familii precum cea a lui Miller, Alfa Extremi s-au diferenţiat adesea înainte de adolescență. Unii s-au născut deja având al doilea gen.
Cassian a luat în calcul această posibilitate.
Dar Bliss era mult prea mic.
- Nu-i va suprasolicita asta organismul? Are doar șapte ani, și să se diferenţieze deja…
- Ajunge, Cassian!
Ducele ridică o mână, întrerupându-l.
Când Cassian a tăcut, a continuat calm.
- Ashley Miller se va ocupa de asta în detaliu. Nu este problema noastră să ne facem griji.
Ashley Miller.
Cassian s-a încruntat auzind numele acela cunoscut.
Desigur că problema va ajunge la urechile lui Ashley Miller. Când va auzi că şi copilul său și-a dezvăluit puterile, va acționa imediat.
Asta ar fi trebuit să rezolve problema.
Și totuși, ceva încă îl neliniștea pe Cassian.
- Deci se va întoarce în America.
- Trebuie.
Ducele a răspuns fără ezitare. A schimbat câteva cuvinte de politețe cu medicul curant și cu asistenta.
- V-aţi descurcat exemplar. Vă rog să vă ocupați de restul.
- Da, Alteță. Nu vă faceți griji.
- Vă mulțumesc, Alteță. Vom face tot ce ne stă în putință.
Ducele dădu din cap și s-a întors spre Cassian.
Fiul său, care petrecuse mai mult de jumătate de zi ținând în brațe și liniștind copilul, părea complet epuizat. Văzând oboseala adânc întipărită pe chipul lui, ducele a dat ușor din cap.
- Te simți bine? Ai stat treaz o zi întreagă și arăți așa. La ce mai ești bun dacă trupul tău este atât de slab? Ești un bărbat în toată firea.
- Îmi pare rău.
De fapt, abia dormise în ultimele aproape două zile.
Dar nu avea nici energia, nici voința să se certe pentru ceva banal. Cu o voce liniștită, Cassian întrebă:
- Aș vrea să mă odihnesc acum. Pot să mă întorc în camera mea?
Ducele îl privi cu sprâncenele încruntate.
Pe fața fiului său se vedea o ușoară roșeață. Poate că s-a suprasolicitat.
- Foarte bine. Du-te.
În timp ce Cassian se înclina și se întorcea să plece, ducele adăugă:
- Mă voi îngriji să ți se aducă ceva ușor în cameră. Mănâncă atunci când te trezești.
- Mulțumesc.
Cassian nu uită să răspundă înainte de a pleca.
Privindu-i pașii nesiguri, ducele clătină din cap încă o dată, înainte de a-și îndrepta atenția în altă parte.
Starea lui Bliss se stabilizase considerabil.
Potrivit medicului curant, trebuiau doar să-l lase să doarmă până se trezea de unul singur. Așa funcționa diferenţierea.
Toți cei din castel, inclusiv membrii casei ducelui, erau Beta. Cunoștințele lor despre diferenţiere și feromoni se limitau doar la cele mai elementare. Medicul curant nu a avut niciodată nevoie să cerceteze astfel de lucruri în profunzime, nici să dea avertismente speciale. Era o premieră.
Ar fi mai bine să i-l dea rapid lui Ashley Miller.
Dacă se întâmpla ceva, nu ar fi putut face față situației aici.
Cu acest gând, ducele s-a îndreptat spre biroul său și, în liniștea camerei, l-a sunat în sfârșit pe Ashley Miller.
- Bliss s-a diferenţiat?
Când a primit apelul de la duce, Ashley Miller s-a gândit că ceea ce era inevitabil se întâmplase în sfârșit.
La naiba.
Chiar și Bliss, care semăna cel mai mult cu Koi, s-a diferenţiat.
Și la o vârstă atât de fragedă.
Singura lui dorință era ca asta să se întâmple cât mai târziu posibil. Nu-și imaginase că nici măcar acea mică speranță nu se va împlini.
Ce credea Dumnezeu că face, mai exact? De parcă ar fi existat așa ceva.
Deși scrâșnea din dinți în sinea lui, Ashley vorbi pe tonul său firesc, de om de afaceri.
- Înțeleg. S-a întâmplat brusc? Copilul a menționat că se simțea rău înainte?
Era o întrebare de rutină, dar era suficientă pentru a determina ca inima ducelui să se strângă.
Și-a dres gâtul de câteva ori înainte de a răspunde.
- Păi, era un mic incident…
Ezitarea de rău augur îl determină pe Ashley să-și încrunte sprâncenele în timp ce aștepta.
În cele din urmă, ducele n-a avut de ales decât să mărturisească.
- A avut loc un accident minor. Fiul meu a plecat în excursie cu prietenii, şi se pare că Bliss l-a urmat. Cât timp era acolo, a mâncat din greșeală o ciupercă nepotrivită…
- O ciupercă?
Tonul lui Ashley deveni dur.
Deși se așteptase la ceva de genul acesta, ducele încremeni şi a rămas mut pentru o clipă.