O tăcere neplăcută s-a așternut peste salonul spațios. În liniștea aceea, părea că doar strigătul lui Bliss mai răsuna slab prin încăpere.
Cincizeci de carate. Cincizeci de carate. Cincizeci de carate...
— Ai spus zece... cincisprezece carate?
Managerul, care abia a reușit să-și stăpânească șocul, a forțat un zâmbet și a pus întrebarea. Era o încercare disperată de a nega ceea ce a auzit.
Bliss nu a avut milă.
— Nu. Cincizeci. Cincizeci de carate!
Își răsfiră larg toate cele cinci degete, ca să sublinieze numărul.
Managerul s-a întors spre Cassian de parcă i-ar fi cerut ajutorul din priviri.
Din nefericire, Cassian nu se afla într-o stare mai bună.
Ba chiar arăta și mai rău.
Fața îi devenise albă ca varul și a rămas încremenit până când a observat, în sfârșit, că toate privirile erau ațintite asupra lui și şi-a revenit cu întârziere.
— Bli... nu, Bla... nu, Bliss.
Era atât de tulburat, încât se bâlbâia.
După ce şi-a clătinat zdravăn capul ca să-și adune gândurile, a vorbit din nou, de data asta cu o voce mai stăpânită.
— Vorbești serios? Nu poți face un inel cu un diamant de cincizeci de carate. Chiar vrei un diamant de cincizeci de carate?
La auzul întrebării repetate, Bliss a rămas cu gura căscată.
A intrat în panică. Chiar a intrat în panică!
Știam eu. Am avut dreptate de la bun început. Orice ar spune, tot ce trebuie să fac e să cer ceva de câteva ori mai mare!
— Da. Exact. Vreau cincizeci de carate, domnule conte Heringer.
Bliss a răspuns hotărât, răsfirându-și din nou degetele.
Nu mai încăpea nicio îndoială.
Cincizeci de carate.
În fața răspunsului de neclintit, Cassian a căzut pe gânduri și şi-a acoperit fața cu o mână.
De unde naiba să fac rost de așa ceva?
Banii nu erau problema.
Problema era dacă așa ceva exista măcar.
Un diamant de cincizeci de carate.
Parcă familia regală avea printre bijuterii unul, aşa e?
Dacă îşi amintea bine, acela avea peste o sută de carate.
Cum ar fi putut să pună mâna pe el?
Să le ceară să i-l vândă?
Ar fi crezut că și-a pierdut mințile.
Cincizeci de carate. Cincizeci de carate...
— Chiar asta vrei? Vorbești serios?
Orice urmă de vlagă a dispărut din vocea lui Cassian.
Bliss abia şi-a stăpânit impulsul de a izbucni în urale la reacția lui și a dat energic din cap.
— Da. Sută la sută. Ba nu, o mie la sută serios.
Acum a ajuns să numere până la o mie.
Amintindu-și ceva cu totul lipsit de legătură, Cassian a căzut din nou pe gânduri.
De data asta însă, nu a durat mult.
— Domnule manager.
— Da, domnule conte Heringer.
Managerul a răspuns imediat.
Mângâindu-și în continuare bărbia cu o mână, Cassian a continuat.
— Găsește un diamant de cincizeci de carate. Nu-mi pasă cât costă. Doar găsește unul.
Apoi s-a întors spre altcineva.
— Ally.
— Da, domnule conte Heringer.
Secretarul său personal, care a așteptat la o distanță respectuoasă, făcu imediat un pas înainte.
Cassian i-a dat următoarele ordine.
— Află dacă vreun colecționar particular deține unul. În clipa în care găsești pe cineva, anunță-mă imediat. Contactează din timp și casele de licitații și vezi dacă urmează să apară ceva. Dacă se scoate la licitație o piatră potrivită, cumpăr-o indiferent de preț.
— Am înțeles.
Secretarul s-a înclinat și a plecat imediat.
Cassian a scos un oftat scurt înainte de a-și îndrepta, în sfârșit, atenția înapoi spre Bliss.
În doar câteva clipe, chipul lui părea să fi devenit vizibil mai slab.
Bliss a tresărit în sinea lui, dar s-a prefăcut că nu observă.
— Bli... Bla... nu, Bliss.
De data asta, Cassian şi-a ascuns greșeala de mai devreme cu o tuse.
— O să fac tot posibilul să găsesc diamantul. Dar, după cum ai văzut, acum nu există niciunul disponibil. O să caut pe cineva care deține unul...
Şi-a frecat rădăcina nasului de parcă îl lua durerea de cap.
După o scurtă ezitare, vorbit din nou.
— Până atunci, ai vrea să te uiți și la alte inele? Oricum nu putem face un inel cu un diamant de cincizeci de carate. Vedem mai târziu ce facem cu acela. Deocamdată, de ce nu alegi ceva dintre inelele de aici?
Nenorocitul.
Încearcă să se eschiveze cumva.
Bliss şi-a îngustat ochii și l-a fulgerat cu privirea.
Chiar credea că n-o să-mi dau seama de tertipul ăsta dramatic?
Are de gând să-mi bage pe gât vreun diamant ieftin și să considere problema rezolvată.
Și toate lucrurile pe care le-a spus managerului și secretarului? Evident, doar teatru pentru mine.
În secunda în care plec, o să-l cheme pe manager și o să-i spună să uite tot ce a spus.
— Eu vreau cincizeci de carate. Cu diamantul acela îmi fac inelul.
Răspunsul încăpățânat al lui Bliss l-a aruncat pe Cassian în disperare.
De ce naiba i-a dăruit Ashley Miller partenerului său un asemenea diamant și l-a dus și pe el în prăpastia asta?
Dar Bliss a spus clar ce își dorea.
Asta însemna că şi Cassian trebuia să-i răspundă.
Chiar dacă cererea era imposibilă, avea s-o facă posibilă.
Pentru că i-a promis.
Și...
Cassian l-a privit în tăcere pe Bliss.
Nu se putea îndura să-i spună nu.
Nu când Bliss a spus pentru prima dată, deschis, că își dorește ceva.
Mai presus de orice, nu dorea să-l vadă dezamăgit pe prostul ăsta.
— Bine.
Cassian a dat ascultător din cap.
— Așa facem. O să găsesc cumva un diamant de cincizeci de carate.
Apoi, după un oftat amar, a întrebat:
— Atunci nunta noastră se amână până găsesc diamantul, aşa e?
Poftim?!
Parcă un fulger i-a străbătut mintea lui Bliss.
În aceeași clipă, toate celulele din creierul lui s-au trezit la viață și au început să alerge frenetic, cuprinse de panică.
Ce naiba a spus acum?
Despre ce vorbește nenorocitul ăsta?
Să amânăm nunta.
Până găsește diamantul.
Dar n-avea să fie ușor să găsească un diamant de cincizeci de carate.
Putea să dureze ani întregi.
Poate chiar o viață.
Și atunci Bliss şi-a dat seama de adevăr.
Nenorocitul ăsta are de gând să folosească diamantul drept scuză și să fugă!
Nici vorbă să-i iasă.
Bliss s-a răzgândit pe loc.
— E bun și unul mai mic!
Managerul și consilierul de vânzări, care strângeau inelele cu expresii dezamăgite, şi-au ridicat amândoi brusc capetele.
Și Cassian l-a privit surprins.
Ignorând toate privirile ațintite asupra lui, Bliss nu-și luă ochii de la Cassian.
— Îl iau pe unul mai mic. Oricum, cincizeci de carate sunt prea mult pentru un inel, aşa e? Pe cel de cincizeci de carate îl poți găsi mai târziu și mi-l dai separat. Pentru inel folosim un diamant mic.
Bliss şi-a umflat mândru pieptul când a rostit aceste cuvinte.
Expresia lui Cassian însă a rămas aproape neschimbată.
Privindu-l în continuare nedumerit, a întrebat:
— Ești sigur? Nu sunt prea mici diamantele de aici?
Desigur că erau.
În comparaţie cu unul de cincizeci de carate, erau ridicol de mici.
Dar nunta asta nu era una adevărată.
Dacă şi Cassian își pierdea interesul, toată povestea se putea nărui în orice clipă.
În fond, Cassian nici măcar nu era sincer când îl ceruse în căsătorie.
În clipa în care gândul i-a trecut prin minte, Bliss a simțit o înțepătură ciudată undeva în piept.
Ce-a fost asta?
O problemă la inimă?
Bliss şi-a înclinat nedumerit capul.
Senzația a dispărut aproape imediat.
Şi-a înclinat capul în cealaltă parte, s-a gândit o clipă, apoi a alungat cu totul problema din minte și şi-a îndreptat din nou atenția spre Cassian.
— Iubirea e cea care contează. Cui îi pasă cât de mare e piatra? Acum că mă uit mai bine, cele mici sunt chiar mai frumoase. Dă-mi unul mic. Unul foarte, foarte mic.
Şi-a apropiat arătătorul de degetul mare, formând cel mai mic cerc cu putință.
Priveliștea l-a determinat pe Cassian să râdă.
Oare Bliss așteaptă cu nerăbdare toate astea la fel de mult ca mine?
La gândul acesta, urechile i s-au încins.
Obstacolele care așteptau se ridicau încă în fața lor asemenea unor munți.
Mai presus de toate, nu avea de unde să știe cum avea să reacționeze Ashley Miller.
Desigur că n-o să-i convină.
Cassian a evaluat situația la rece.
Dar aceea era o problemă pentru altă zi.
Deocamdată, dorea să se bucure de ziua de azi.
Zâmbind, a făcut din nou un gest spre vitrinele deschise.
— Alege-l pe cel care îți place. Îți atrage vreunul atenția?
— Hmm...
Bliss căzu pe gânduri.
Adevărul era că toate inelele erau frumoase.
Dacă nunta asta era adevărată, cât de fericit era acum?
— De ce nu le probezi? Arată altfel când le porți.
Managerul zâmbi și a ales unul.
Bliss aruncă pe furiș o privire spre Cassian.
Cassian îi făcu un semn ușor din cap, de parcă i-ar fi spus să încerce.
— Atunci... doar unul.
A întins cu grijă un deget.
Managerul i-a pus inelul pe deget.
Piatra străluci puternic pe inelarul lui.
Bliss a rămas cu privirea ațintită asupra ei.
E frumos.
Observându-i reacția, managerul perspicace a ales repede un alt inel.
— Încearcă-l și pe acesta. Ți-l pun la cealaltă mână, ca să le poți compara.
— Bine.
Deja fericit, Bliss i-a întins și cealaltă mână.
Apoi i s-a mai pus un inel.
Apoi încă unul.
Și încă unul.
În scurt timp, toate cele zece degete erau acoperite de inele.
Izbucnind în râs, Bliss şi-a întins ambele mâini spre Cassian.
— Nu-i grozav? Nu arăt ca Regele Piraților?
Totuși, astea sunt inele de nuntă.
Asta a gândit Cassian.
Dar Bliss părea atât de încântat și râdea cu atâta bucurie, încât Cassian nu a făcut decât să dea din cap.
— Da. Îți stau bine.
Apoi s-a întors spre manager.
— Le iau pe toate.