- Așa s-a întâmplat. Din fericire, tratamentul de urgență era administrat rapid și corespunzător, așa că nu este nicio problemă. După aceea, s-a întors la conac să se odihnească, iar apoi s-a întâmplat brusc.
Ashley a rămas tăcut pentru o clipă. Avea senzația că multe lucruri erau omise, dar nu era ușor să-l preseze pe un duce pentru detalii.
Totuși, putea trage anumite concluzii. Mai presus de toate, cunoscând temperamentul copilului la fel de bine ca el, nu putea scăpa de bănuiala legată de faptul că Bliss "mâncase” ciuperca ar putea să nu fie în întregime din vina lui.
- Am înțeles.
În cele din urmă, Ashley încheie conversația cu o voce calmă.
- Voi pleca imediat. Te voi suna din nou înainte să ajung. Te rog să pregătești copilul, ca să-l pot lua cu mine.
La această rugăminte politicoasă, ducele era de acord fără ezitare.
- Foarte bine. L-am putea aduce noi înșine, dacă preferați.
- Nu va fi necesar. Vă mulțumesc că ați avut grijă de el. Ne vedem în scurt timp.
Refuzând cu politețe, Ashley a încheiat convorbirea și și-a chemat imediat secretara.
- Plec acum în Anglia. Pregătește avionul privat.
- Da, domnule. Să-l informez și pe domnul Niles?
La auzul întrebării, Ashley ezită o clipă, apoi dădu din cap afirmativ. Oricum, mai era ceva timp până la plecare. Era nevoie să-l informeze și pe Koi, iar acesta, fără îndoială, ar fi insistat să plece imediat în Anglia, odată ce ar fi aflat vestea.
- Ah…
Așezându-se adânc în scaun, Ashley își înclină capul pe spate și a suspinat lung.
Nu exista nici măcar o singură zi liniștită.
─ ▫ ─
- Doamne, Bliss!
În clipa în care Koi îl văzu pe copil întins singur pe patul mare, deveni palid și se repezi îngrijorat spre el. Îl examină repede, dar, în afară de obrajii ușor îmbujorați, nu părea să fie nimic grav.
- Bliss… slavă Domnului.
Răsuflând ușurat, Koi privi în tăcere chipul copilului. Încă mai avea o ușoară febră, dar acesta era un simptom normal al diferenţierii. Își va reveni în curând. Totuși, a îndurat totul singur. Ce copil curajos.
Simțindu-se mândru, Koi îi mângâie ușor părul.
Ceva părea ciudat.
Koi își pierduse simțul mirosului într-un accident din copilărie, așa că nu putea spune ce miros umplea camera. Dar cu cât se uita mai mult la Bliss, care dormea, cu atât mai puternică devenea o atracție ciudată. Nu era doar afecțiunea instinctivă a unui părinte. Era altceva.
Nici vorbă.
Ochii lui Koi se măriră chiar în momentul în care se auzi o bătaie în ușă. O clipă mai târziu, Ashley intră.
- Koi, cum se simte? Bliss se simte bine?
- Ash.
Întoarcându-și capul, Koi încercă să-și liniștească inima care bătea cu putere. Între timp, Ashley traversă camera cu pași mari și vorbi pe tonul său firesc, indiferent.
- Doctorul a spus că diferenţierea e certă. Nu există alte anomalii. Nici ciuperca pe care a mâncat-o nu e o problemă, așa că nu e nevoie să-ți faci griji. Ne vom întoarce imediat și vom efectua un examen amănunțit...
- Ash!
Koi făcu imediat un pas spre el. Era nevoie să vorbească, dar trupul îi tremura în continuare. Ashley aștepta.
Înghițind în sec, cu inima bătând tot mai tare cu fiecare bătaie, Koi reuși să rostească vorbele cu greu.
- Ăăă… mai e vreun miros de feromoni pe aici?
- Poftim?!
Ashley îl privi încruntat. I s-a spus că încăperea era aerisită de mai multe ori înainte de venirea lor. Majoritatea feromonilor eliberați în timpul diferenţierii ar fi trebuit să se evapore. Oricine ar fi putut detecta chiar și această urmă slabă era nevoie să fie extrem de sensibil.
Sau să reacționeze anormal.
Cei care aveau al doilea gen se puteau marca reciproc în spatele urechii. Alfa puteau marca mai mulți parteneri fără limită. Totuși, acele marcaje puteau fi suprascrise de un alt Alfa și puteau chiar să dispară fără motiv. În cele din urmă, marcajul unui Alfa asupra unui Omega nu avea nicio forță obligatorie. Era posibil ca un Omega, chiar și atunci când era marcat, să intre în călduri la mirosul unui alt Alfa.
Dar Omega erau diferiţi. Ei puteau marca un singur Alfa în timpul vieții lor, iar acea marcă nu se va şterge niciodată până când unul dintre ei nu va muri. Alfa marcat nu va putea detecta feromonii altor Omega, iar Omega nu va putea avea copii cu nimeni altcineva.
Pe scurt, marca unui Omega era absolută. Un singur act care îl lega pe celălalt pe viață.
Literalmente, până când moartea îi despărțea.
Totuși…
Ashley suferea de o tulburare neurologică legată de feromoni care îl împiedica să marcheze pe cineva. Din această cauză, putea simți feromonii altor Omega în afară de Koi. Problema era că reacționa violent la aceștia. În situații inevitabile, lua medicamente pentru a bloca detectarea mirosurilor sau pentru a se asigura că cei care aveau al doilea gen nu se puteau apropia de el. Când Koi era cu el, însă, nu lua astfel de măsuri. Feromonii lui Koi îl linișteau.
Chiar și așa, Koi nu-i ceruse niciodată lui Ashley să miroasă feromoni pentru el. Era firesc ca Ashley să se îndoiască de această cerere bruscă.
- Despre ce tot vorbești așa dintr-odată?
- Te întreb dacă simți mirosul feromonilor. Eu nu pot. Te rog.
La insistența repetată a lui Koi, Ashley nu a refuzat. Singurele persoane din încăperea spațioasă erau Ashley, Koi și copilul lor mic. El a inspirat încet, căutând orice urmă de miros care a rămas în aer.
La a treia încercare...
- Ce-i asta?
Fața lui Ashley se strâmbă de disconfort în timp ce mormăi în barbă. Își acoperi imediat nasul și gura cu o mână. Văzând asta, Koi se înveseli și întrebă nerăbdător:
- Poftim? Simți mirosul? Îl simți, nu-i așa? Nu-i așa?
- Stai, Koi. E ciudat.
Ridicând o mână ca să-l oprească, Ashley a cercetat camera încruntat, înainte de a-și coborî cu reticență mâna de pe față. A inspirat lent și constant, și a verificat din nou.
În aer plutea feromoni Omega.
Nu erau ai lui Koi. Dacă erau, nu i s-ar fi strâns stomacul așa.
Dar nici nu-i provoca greață. Nu suficient cât să-l determine să vomite.
Ce era mirosul ăsta?
În timp ce gândul acesta îi trecea prin minte, privirea lui Ashley se opri brusc asupra cuiva.
Nu era prețiosul Koi care stătea în fața lui, ci copilul mic, foarte mic, care stătea pe patul din spatele lui.
Nu. Nu se poate.
Cu neîncredere, Ashley făcu un pas înainte. Koi, incapabil să se mai abțină, vorbi.
- Nu-i așa? Asta e, nu-i așa? Am dreptate, nu-i așa?
Ashley nu a apucat să întrebe ce dorea să spună. S-a îndreptat încet spre Bliss. Copilul încă dormea. Dar cu cât se apropia mai mult, cu atât suspiciunea se transforma în certitudine.
Mirosul devenea tot mai puternic.
Nu erau feromonii sufocanți ai unui Alfa Extrem.
Ci ai unui Omega.
Acelaşi gen ca şi Koi. Singurul și unicul copil.
Ashley întinse încet mâna și îl luă pe copil în brațe. Mâna lui, care tremura ușor, se liniști imediat ce îl îmbrățișă. Expiră ușor, și își îngropă nasul în creștetul capului lui Bliss.
Din buclele moi ale părului său se degaja un miros proaspăt și plăcut.
Feromonii unui Omega.
Exact ca şi ai lui Koi.
- Dumnezeule!
Abia atunci Ashley a vorbit. Ținându-l încă strâns pe copil, s-a uitat la Koi confuz.
- Doamne, Koi. Există un Dumnezeu.
- Nu-i așa? Am avut dreptate, nu-i așa?
Vocea lui Koi se înălță, fericirea copleșindu-l.
- Bliss are acelaşi gen ca şi mine. Nu-i aşa?
- Da. Așa este. Cel mai probabil.
Ashley făcu o pauză înainte de a adăuga ultimele cuvinte. Poate că era un Omega firesc. Dacă era așa, mirosul nu era atât de intens, dar Ashley lua în calcul chiar și această posibilitate.
Ce importanță avea? Atâta timp cât nu era un Alfa Extrem, orice era binevenit. Chiar şi un Omega.
- E la fel ca mine. Sunt sigur.
Koi a spus asta din nou convingător.
Ashley nu a putut să-și oprească colțul buzei să nu se ridice într-un zâmbet în timp ce se uita la el.