Motivul pentru care mergeau împreună pe hol era că şi Cassian, temându-se că Bliss ar putea da din nou buzna în camera lui, se oferise să-l însoțească personal până la camera sa. Camera, situată nu departe de cea a lui Cassian, era despărțită de un coridor flancat de armuri; era cea mai frumoasă dintre camerele de oaspeți. Era evident că mama lui îi acordase o atenție specială.
- Am ajuns.
Oprindu-se în fața unei uși, Cassian apucă mânerul și o deschise el însuși.
- Bine. Mulțumesc, Cassian. Noapte bună.
- Bliss.
În timp ce Bliss dădea din cap și se pregătea să intre, Cassian îl strigă brusc pe nume.
- Poftim?!
Când Bliss îl privi întrebător, Cassian își fixă în mod imprevizibil privirea într-un punct oarecare, părând tulburat în timp ce vorbea.
- Ăăă, în legătură cu mai devreme.
- Da?
Văzând copilul clipind confuz, Cassian simți un val de tristețe cuprinzându-l. Ce naiba fac eu cu un copil de șapte ani? Copleșit de dispreț față de sine, își plecă privirea și își frecă ambii ochi cu degetele mari și mijlocii. Apoi, adunându-și curajul, vorbi din nou.
- Mai devreme, știi tu, problema aia care s-a întâmplat în camera mea.
În timp ce se chinuia să rostească vorbele, Bliss își înclină din nou capul. În cele din urmă, Cassian nu a avut de ales decât să recurgă la o altă metodă.
- Mai devreme, în camera mea… lucrul acela pe care l-ai văzut. Ăla…
Arătând cu degetul în jos, ca și cum l-ar fi îndemnat să înțeleagă aluzia, Cassian îl privi pe Bliss cum își înclină capul, iar o clipă mai târziu, ochii i se măriră.
- Ah!
- Da, ăla!
Tocmai când Cassian era pe punctul de a trece la subiect, Bliss a strigat primul.
- Nu, n-am văzut! Serios, n-am văzut nimic!
Te uitai fix la el cu ochii larg deschiși, ce fel de prostie e asta?
Cassian era consternat de minciuna evidentă, dar, oricum, asta nu era partea importantă în acel moment. El a continuat calm.
- Da, poate că tu nu ai văzut, dar am o rugăminte. Ți-aș fi recunoscător dacă nu ai spune nimănui despre ce s-a întâmplat mai devreme. Hai să spunem că rămâne un secret între noi doi.
Deodată, ochii lui Bliss s-au mărit.
- Un se…secret?
- Da, un secret.
Cassian dădu din cap și sublinie încă o dată. Copiii de vârsta asta sunt vulnerabili la cuvântul "secret”. Așa cum era de așteptat, Bliss strigă cu o față fericită, respirând greu.
- Bine, nu-ți face griji! Eu nu dezvălui niciodată secrete. Sunt un bărbat!
În timp ce copilul se lăuda, bătându-se cu pumnul în piept, Cassian zâmbi în sfârșit și dădu din cap.
- E o promisiune.
- Desigur. Linişte!
De parcă ar fi făcut un jurământ, Bliss își duse degetul arătător la buze și scoase un sunet de "șșș”.
- Linişte!
Cu un zâmbet abia schițat, Cassian repetă gestul, apoi ținu ușa deschisă cu o mână și trase un semicerc cu celălalt braț, făcându-i semn să intre. Bliss intră ascultător în cameră și făcu cu mâna.
- Noapte bună, Cassian.
- Bine. Noapte bună, ne vedem mâine.
După ce și-a luat rămas bun cu un zâmbet blând, Cassian a închis ușa. Scoțând un scurt suspin, s-a întors și s-a îndreptat spre camera lui. Subliniase destul de clar; băiatul trebuie să fi înțeles.
Amintindu-și felul în care ochii copilului străluceau de înflăcărare la auzul cuvintelor "secret” și "promisiune”, un râs spontan îi scăpă. Copiii sunt într-adevăr de neînțeles.
O lună e o perioadă lungă, dar, așa cum spunea mama, dacă inventa diverse pretexte, nu era nevoie să se ocupe de el în fiecare zi. Dacă se juca alături de el cu moderație, zilele ar fi trecut repede.
Gândindu-se la asta, făcu nişte pași înainte de a se opri. Uitase să-i spună că mâine îl va trezi devreme ca să meargă să vadă păsările. În timp ce s-a întors spre camera lui Bliss, momentul anterior îi trecu fulgerător prin minte. Gândindu-se la copilul care dădea din cap fericit, simți că putea înțelege oarecum de ce mama îl găsea pe Bliss atât de drăguț.
"N-o să spun niciodată, sunt bărbat!”
Despre ce tot vorbește bobocul ăsta? Tocmai când chicoti și întoarse mânerul ușii…
- E foarte mare! Lucrul ăla dintre picioarele lui Cassian. Nu e mic, pare un alt picior. Da, e uriaș.
Desigur. Afurisitul ăla de puști.
Cassian simți cum i se înroșește fața de furie și rușine. Totuși, Bliss, complet nepăsător de existența lui Cassian – care stătea în fața ușii cu pumnii strânși, arzând de furie – flutura agitat brațele în timp ce vorbea pe video cu Tati.
Secret, pe naiba.
Întorcându-se în camera lui, Cassian și-a aruncat telefonul pe pat într-un acces de furie și a rostit o înjurătură. Copilul ăla agitat. Așa cum era de așteptat, n-a ținut nici măcar cinci minute — nu, nici măcar unul. Să sune și să vorbească imediat despre asta…
Cu siguranță e mai bine să stau departe.
Se întinse pe pat și își făcu un jurământ în timp ce încerca să adoarmă. Imediat ce se va crăpa de ziuă mâine, el va părăsi castelul și se va întoarce la conacul unde locuia de obicei. Planul de a vedea păsările era, desigur, anulat. Din moment ce s-a întors și a plecat fără un cuvânt, Bliss nici măcar nu va ști. Asta însemna că dispariția programului nu va avea niciun impact.
Mama sau tata se vor ocupa de consecințe. El făcuse tot ce-i stătea în putință, oricum. Ei bine, nu chiar tot ce-i stătea în putință, dar a depus un efort, așa că era suficient. Restul depindea de ei. Inclusiv de familia Miller, care le-a aruncat fiul în brațe după bunul lor plac.
Expirând enervat, închise ochii. Nu a crezut că va putea dormi deloc, dar poate din cauza tuturor evenimentelor care s-au întâmplat, sau poate din cauza stresului, Cassian a scos curând un suspin adânc și adormi repede.
Un sunet amenințător răsună prin holul tăcut. Bliss, care își strecurase capul afară deschizând ușor ușa, se asigură că holul era gol și ieși pe furiș. Spațiul întunecat era atât de tăcut încât chiar și sunetul respirației părea că va răsuna cu putere, determinându-l să se teamă pentru o clipă, dar avea un scop. După ce înghiți în sec, păși cu precauție afară, rămase în coridorul întunecat, se uită în ambele direcții și dădu din cap.
- Hmm…
În afară de lumina slabă a lunii care se strecura prin ferestre, niciun strop de lumină nu atingea holul, care se întindea ca o peșteră adâncă. Adunându-și curajul, Bliss începu să meargă pe coridorul pe care trecuse mai devreme.
Încă puțin și ajunge la camera lui Cassian.
Fie că era din cauza puiului de somn, fie din cauza emoției, somnul nu voia să vină. S-a gândit că, dacă ar dormi lângă Cassian, ar putea să doarmă buștean. Patul lui Cassian era la fel de imens ca și fizicul său, așa că era sigur că, dacă Bliss s-ar fi ghemuit într-un colț, Cassian nu ar fi observat deloc.
O să fie atât de surprins când se va trezi, nu-i așa?
Bliss își acoperi gura cu ambele mâini și chicoti. Imediat ce va deschide ochii, o să-i spun să ne jucăm. Ce ar trebui să facem mai întâi? Din moment ce castelul e atât de mare, de-a v-ați ascunselea ar fi grozav. O să mă ascund și o să-i spun lui Cassian să mă găsească. E bine și să fii cel care caută. O să fie șocat când o să vadă cât de bine găsesc oamenii, nu-i așa?
În spate erau copaci mari; oare Cassian știe să se cațere în copaci? Nu-i nimic, dacă nu știe, îl pot învăța eu. Poate că şi Cassian are o căsuță în copac, ca a mea. Atunci putem intra acolo și ne putem juca de-a familia. Eu voi fi proprietarul magazinului, iar Cassian va fi angajatul.
"Hei! Dacă continui să lenevești, nu-ți voi plăti salariul zilnic!”
După ce a imitat vocea cu o solemnitate prefăcută, Bliss a șoptit cu voce joasă.
"Îmi pare rău, șefule. Am soție și copii!”
După ce a imitat o scenă pe care o văzuse odată într-un serial, era cuprins de un sentiment de mândrie. A chicotit încet și a început să meargă din nou pe vârfuri.
În interiorul castelului domnea o liniște înfiorătoare. Într-o tăcere atât de profundă încât părea că întreaga lume dispăruse, Bliss se tot uita înapoi. Nimeni nu-l urmărea, dar înainte să apuce să răsufle ușurat, se auzi un zgomot, iar el a scos un sunet de parcă ar fi țipat.
Ridicând privirea cu ochii larg deschiși, văzu că era doar o ramură de copac care lovea fereastra. Abia reuși să-și relaxeze umerii, dar mai avea încă un drum lung de parcurs. Bliss își adună puterile în genunchii care tremurau și grăbi pasul. Hai să ajungem repede în camera lui Cassian. E nevoie doar să ajung acolo cât mai repede.
Totuși, îi era teamă să nu facă zgomot. Simţea că parcă o entitate necunoscută s-ar fi putut trezi și l-ar fi răpit.
Da, ca acele creaturi.
Văzând cavalerii în armură aliniați lângă un perete, Bliss a scos un strigăt de uimire.
Aliniați în întuneric, toți erau îndreptați cu fața în aceeași direcție, în aceeași postură. Desigur, fără să miște niciun mușchi.