– Bine, Bliss a muncit din greu. Te-ai descurcat bine. Tati va termina de împachetat bagajele, așa că ce-ar fi ca Bliss să exerseze salutul?
– Salutul? Așa?
Bliss s-a ridicat în picioare și s-a clătinat când și-a îndoit genunchii. Nu era nevoie să-l întrebe unde a văzut așa ceva. Probabil că era din telenovelele pe care le urmărea cu atâta sârguință.
– Nu, Bliss. Așa fac doamnele. Bărbații salută așa.
Se ridică în picioare și îi arătă cum se face, aplecându-și capul. Bliss dădu din cap ca și cum ar fi înțeles. Își trase la piept șapca de baseball care era îndesată în geantă și era foarte mototolită, apoi își coborî capul adânc. Văzându-și fiul așa, Koi îi explică blând:
– Bravo, Bliss. Dar dacă o faci puțin mai încet, va arăta și mai impresionant…
Când şi Koi i-a corectat postura, copilul l-a urmat cu seriozitate. Își dorea asta atât de mult. Ce-ar fi dacă, în final, nu i s-ar permite să meargă? Doar imaginându-și dezamăgirea lui Bliss, inima lui Koi începuse deja să doară. Se străduia să-și stăpânească dorința de a o suna imediat pe ducesă și de a o implora, forțându-se să aștepte în timp ce timpul trecea încet.
Și, în sfârșit, după nişte ore, strigătul de bucurie al lui Bliss, s-a auzit puternic prin toată reședința.
─ ▫ ─
Dintr-o dată, cerul s-a limpezit, iar razele strălucitoare ale soarelui se revărsau cu putere. Casa ducelui de Strickland era în plină agitație de câteva zile. Era firesc, având în vedere că azi urma să vină un oaspete foarte special. Ducesa, care se mișca agitată prin casă de zile întregi, inspectând totul, intră într-o cameră pentru o verificare finală și observă ceva.
– Ce-i cu perdeaua asta? Bryson, nu ți-am spus să o înlocuiești? Adu perdele noi și aruncă-o pe asta.
Ea a apucat perdeaua atârnată lângă fereastră și a scuturat-o în timp ce dădea ordinul. Majordomul a răspuns în grabă:
– Da, Alteță. Mă voi ocupa imediat de asta.
După ce s-a asigurat că acesta a transmis imediat ordinul servitorilor, ducesa a părăsit camera cu pași rapizi, care totuși păreau stăpâniți în ochii celorlalți. Era trează încă de dimineață devreme, dar când s-a uitat la ceasul de la mână, a văzut că se apropia ora.
– O, Doamne, o, Doamne.
Traversă repede coridorul imensului castel. Intenționa să se întoarcă în camera ei, pentru a-și retușa machiajul și a face o inspecție finală. Chiar și în timp ce făcea asta, nu-i scăpa nici cea mai mică neglijență.
– Asta nu era curățată cum se cuvine. Șterge-o din nou.
La auzul cuvintelor ducesei, care arăta spre un colț al scării, un servitor care curăța tocmai cadrul unei ferestre se grăbi să vină și șterse cu putere locul respectiv cu o cârpă. După ce se asigură că totul era în ordine, ducesa se întoarse și, se îndreptă spre camera ei. Își aranjă rujul în oglindă, își repoziționă agrafa de păr cu perle și, în final, își examină hainele pe care le purta.
Perfect.
Cu un zâmbet mulțumit, își îndreptă spatele și zâmbi la propria reflecție. De când auzise că acel copil urma să vină, așteptase doar această zi. El urma să vină în curând. Dragul meu, cât de mult mi-am dorit să te văd!
Chiar în acel moment, se auzi o bătaie în ușă. Se întoarse în timp ce un servitor deschise ușa și îi anunță:
– Alteță, tânărul stăpân al familiei Miller a sosit.
– O, Doamne.
Ducesa s-a înveselit vizibil și s-a grăbit să iasă din cameră spre holul de la intrare. O rară și ușoară roșeață îi colora obrajii, de obicei palizi. Servitorul, uimit în sinea lui de zâmbetul blând de pe buzele ei, dar calm în exterior, a urmat-o repede.
Majordomul stătea la intrare, întâmpinând oaspetele. În clipa în care ducesă l-a zărit pe băiatul pe care îl aștepta, a traversat holul aproape în fugă. Băiatul, care stătea în mijlocul holului, a văzut-o, și-a scos pălăria de pe cap, a ținut-o cu ambele mâini și s-a înclinat politicos.
– Alteță, vă mulțumesc pentru invitație.
Doamne, a devenit și mai adorabil.
Înduioșată de manierele copilului, ducesa a respirat ușor. Răspunzând la politețea oaspetelui, ea și-a întins mâna în semn de salut.
– Bine ai venit, Bliss din familia Miller.
Băiatul își ținea pălăria într-o mână și întinse cealaltă, luând ușor mâna ducesei. Văzând cât de încordat era, cu umerii încordați de emoție, ea zâmbi și a spus:
– E suficient. Excelent, într-adevăr. Te-au învățat Tata și Tati? l-a întrebat ea glumeț. Copilul a răspuns serios:
– Da.
– Mi-au spus să nu provoc probleme în casa duclui și să mă comport frumos. Vă rog să nu vă faceți griji, Alteță. Acum sunt mare.
– Înțeleg. Cât de admirabil.
Privind copilul care vorbea cu o maturitate atât de surprinzătoare, ducesa era nevoită să depună un efort considerabil pentru a nu izbucni în râs.
– Probabil că ești obosit după călătorie. Ți-e foame?
– Mă simt bine. Am mâncat în avion. Mulțumesc.
Încă o dată, Bliss s-a comportat politicos. Ducesa, zâmbind cu afecțiune, și-a ridicat privirea și a întâlnit ochii unei femei care stătea la câțiva pași în spatele lui Bliss, îmbrăcată îngrijit într-un costum. Femeia a îndoit genunchii într-o reverență înainte de a vorbi.
– Bună ziua. Sunt Talia, agent de securitate al familiei Miller. Mi-am îndeplinit datoria, așa că voi pleca.
Atunci, ducesa își dădu seama că această femeie era responsabilă de escortarea lui Bliss până aici. Zâmbi cu bunătate și dădu din cap.
– Te-ai descurcat bine. Să ai drum bun.
– Mulțumesc, Alteță. La revedere, Bliss.
După ce a salutat-o pe ducesă, s-a adresat lui Bliss și a adăugat:
– Dacă ai nevoie de ceva sau dacă apare vreo problemă, sună la numărul de pe cartea de vizită pe care ți-am dat-o mai devreme.
Era numărul șefului filialei din Regatul Unit a firmei de avocatură Miller. Bliss dădu din cap ascultător și își luă rămas bun politicos.
– Mulțumesc pentru ziua de azi. La revedere.
Văzând cât de diferit era de comportamentul său firesc, neastâmpărat, Talia păru pentru o clipă nedumerită, dar nu-și arătă uimirea și se retrase. Odată ce plecă, ducesa își îndreptă din nou atenția asupra lui Bliss.
– Deci… Mergem să vedem camera lui Bliss? Putem servi ceaiul împreună și să discutăm despre ce s-a întâmplat. Bryson.
– Da, Alteță.
Către majordomul care răspunse imediat, ducesa a spus:
– Vom merge în camera lui Bliss. Adu ceai. Și multe dulciuri pentru Bliss. L-am informat deja pe patiser, așa că ar trebui să fie gata.
Apoi i-a zâmbit lui Bliss.
– Haide, Bliss. Să mergem sus.
– Da, Alteță.
Bliss a răspuns ascultător și luă mâna întinsă de ducesă. Împreună, mână în mână, au urcat scările.
─ ▫ ─
Datorită soarelui care apăruse după atâta timp, elevii umpleau fiecare colț al școlii, bucurându-se de lumină. Unii stăteau neglijent pe iarbă, având cămășile scoase, în timp ce alții stăteau chiar pe bănci în bikini, citind cărți. Un bărbat se mișca repede printre ei, aproape alergând.
– Cassian, hei!
La strigătul din spate, bărbatul care mergea în pas alert își întoarse capul. Jeffrey, care era în aceeași clasă cu el, alergă spre el ca să-i vorbească.
– Unde te duci? De ce te grăbești așa? Soarele e atât de plăcut.
Se părea că și Jeffrey ieșise să se bronzeze, purtând un slip de baie. Părea gata să-l invite pe Cassian să i se alăture în orice moment, dar Cassian nu avea timp de așa ceva.
– La casa principală. Acum e vacanță, iar ei mă tot îndeamnă să vin repede.
La acest răspuns scurt, Jeffrey dădu din cap în semn de înțelegere.
– Păi, n-am ce face. O să stai la casa principală tot timpul? E plictisitor.
Cassian a râs scurt.
– Poți veni în vizită. Oricum vin câteva persoane, așa că le-am spus să vină.
– Poftim?! Serios? Hei, cum de nu mi-ai spus dinainte? Asta mă rănește, serios.
Cassian îi dădu o bătaie ușoară pe umăr prietenului său.
– Vino oricând. Ești binevenit.
– Serios?
În timp ce Jeffrey se înveseli instantaneu, Cassian făcu un semn afirmativ cu mâna, se întoarse și plecă. Nu-i luă mult să ajungă în locul unde își parcase mașina. Şi-a pus bagajele puține pe care le împachetase în portbagaj, apoi se așeză pe scaunul șoferului și porni mașina imediat. Lăsând în urmă traficul aglomerat al orașului, se îndreptă spre castelul în care își petrecuse întreaga viață și unde trăiseră și muriseră ducii dinaintea lui.