Ashley a spus:
- Bine, du-te mai întâi să aștepți în mașină. Tata și Tati vor veni cu Bliss.
- Bineee, a răspuns Grayson de parcă fredona, iar Ashley îi urmări spatele în timp ce se îndepărta cu pași lenţi, înainte de a mormăi:
- Nu i-a spus nimic ciudat lui Bliss, nu-i așa?
- Nu-l judeca pe Grayson atât de dur, Ash.
Koi nu a ratat vocea joasă care se auzea ca o mormăială și l-a mustrat.
- Copilul ăla e doar puțin lipsit de simpatie și e curios. N-a mai cauzat vreo problemă majoră de atunci, nu-i așa?
În ciuda observaţiei lui Koi, Ashley își păstră fața indiferentă în timp ce privea în direcția în care dispăruse fiul său.
- Așa este. Pentru că m-am ocupat de asta cu atenție.
Koi nu a mai putut spune nimic și și-a închis pur și simplu gura. Trăsătura cea mai definitorie care îi deosebește pe unii Alfa extremi de celelalte genuri sunt feromonii lor. Feromonii Alfa extremi le conferă o imunitate excepțională și o capacitate de regenerare, astfel încât rareori se îmbolnăvesc de boli banale și nu devin dependenți de alcool sau droguri. Mai mult, îmbătrânesc încet și trăiesc chiar mai mult, ceea ce determină ca Alfa extremi să fie admiraţi de majoritatea celorlalte genuri.
Cu toate astea, aceeaşi feromoni care îi determină să fie "speciali” pot deveni și otravă. Dacă nu sunt eliminaţi în mod regulat, acumularea lor în organism atacă creierul și provoacă afecţiuni. Dacă această stare persistă, feromonii devin toxici, înnebunindu-i sau chiar ucigându-i.
Pentru a preveni astfel de scenarii de coșmar, Alfa extremi erau nevoiţi să-și elibereze feromonii în mod regulat, iar cea mai eficientă și mai ușoară metodă era sexul. Prin urmare, necesitatea de a "elimina feromoni pentru a nu înnebuni și a nu muri” era mai mult decât suficientă pentru a justifica stilul de viață indulgent al Alfa extremi.
Același lucru era valabil și pentru copiii lui Ashley. Din păcate, toți, cu excepția lui Bliss, erau Alfa extremi, iar Grayson, Stacy și Larien aveau deja ochi purpurii încă de la naștere. Din această cauză, gestionarea feromonilor era nevoie să fie și mai strictă, iar Ashley se străduise constant să se asigure că şi copiii care nu puteau simți emoțiile în mod corespunzător din cauza influenței feromonilor nu vor ajunge să producă rău altora.
Chiar și așa, se pare că existau lucruri care nu puteau fi controlate doar prin voința umană. Ashley și-a amintit de incidentul de acum mult timp, când copiii, încă foarte mici, aproape că îl omorâseră pe Koi, și a scos un suspin adânc.
"…”
Închizând ochii și apăsându-și fruntea cu o mână, îi vorbi în șoaptă lui Koi, care îl privea îngrijorat.
- O să-l aduc pe Bliss. Așteaptă aici.
- Bine.
Lăsându-l pe Koi în urmă, care dădu din cap în semn de înțelegere, Ashley începu să meargă cu pași mari. Era aproape miezul nopții, dar sala unde se ținea petrecerea, era încă plină de muzică tare și de voci care se suprapuneau. Curând, Ashley îl găsi pe Bliss și, împreună cu restul familiei, se urcară în mașină și se îndreptară spre casă.
Bliss, care își mâncase înghețata preferată şi adormise adânc, a izbucnit în lacrimi a doua zi dimineață.
- Auuu, nu pot să-mi deschid ochiiii!
Văzându-l pe Bliss plângând cu voce tare, Koi a intrat în panică și nu știa ce să facă, în timp ce ceilalți frați îi examinau fața curioşi. Unul dintre ochii lui, pe care îl lovise puternic cu pumnul cu o zi înainte, era vânăt de un albastru închis și umflat considerabil.
- Ah, ah, ah!
- Nu plânge, Bliss. Dacă plângi, o să se umfle și mai tare.
- Auuu!
Koi a încercat să-l liniștească, dar Bliss plângea și mai tare. După ce i-a explicat situația lui Ashley, Koi l-a calmat suficient cât să-l schimbe de haine și chiar a luat micul dejun cu el, dar copilul a continuat să plângă tot timpul.
Chiar și după ce s-au întors în cameră, fiul cel mic încă mai suspina și își freca pleoapa umflată cu pumnul, iar Koi a scos un suspin de enervare.
- E în regulă, Bliss. Dacă nu mai plângi, o să-ți treacă.
La auzul cuvintelor lui Koi, copilul își ținu respirația, ca și cum ar fi încercat să-și oprească suspinele, dar nimic nu se schimba cu adevărat. Știind bine că Bliss încerca de ceva vreme să nu mai plângă, Koi nu putea decât să se uite la el cu milă.
- Poftim, Bliss. E caramel.
Când Koi îi întinse gustarea pe care o adusese special ca să-i distragă atenția, Bliss aruncă o scurtă privire spre ea, înainte de a-și întoarce repede privirea în altă parte.
- Bliss, haide, gustă. Bine?
La auzul vocii blânde și plină de îndemn, Bliss nu s-a clintit, dar Koi a observat – felul în care ochii lui se îndreptau pe furiș în lateral, în ciuda capului întors cu încăpățânare.
Abia reușind să-și stăpânească un zâmbet, Koi îl întrebă din nou, pe un ton blând:
- E caramel dulce, cum îți place. Nu vrei?
Bliss înghiți în sec. Durerea, frica și tristețea au trecut repede, iar mintea i se umplu în întregime de gânduri despre caramel. Își roti încet ochii și aruncă încă o privire pe furiș la el. Când Koi îl desfăcu și așeză caramelul pe palma sa, întinzându-i-l, Bliss ezită o clipă.
Desigur, ezitarea era foarte scurtă. În timp ce Bliss își întinse cu precauție mâna, trupul său se întoarse în mod natural spre Koi. Saliva îi curgea din gura ușor deschisă. Speriat, Bliss își șterse repede gura cu brațul și apucă caramelul din palma lui Koi, băgându-l în gură.
- E buuun!
Pe măsură ce gustul dulce i se răspândea în gură, starea de spirit a lui Bliss s-a îmbunătățit imediat. Văzând copilul punându-și mâinile pe obraji, plin de încântare, Koi s-a relaxat și el și a zâmbit.
- Bine că ai mâncat, nu-i așa?
La întrebarea lui Koi, Bliss dădu din cap, apoi întrebă imediat din nou:
- Tati, pot să mai primesc unul?
Privind în jos spre ochii lui plini de așteptare, Koi zâmbi.
- Nu, nu poți.
Bliss a lăsat imediat capul în jos, dezamăgit. Așa cum se aștepta, nu i s-a permis.
De obicei, Koi evita să-i dea gustări având grijă de dinții lui, așa că şi caramelul de azi era o ocazie specială. Deoarece mâncase deja destulă înghețată cu o zi înainte, în circumstanțe similare, șansele de a mai primi gustări azi erau extrem de mici. Chiar dacă ochii lui se transformaseră în ceva asemănător cu cei ai unei broaște, Bliss se gândi că nu era o pierdere totală și sugea încet caramelul, încercând să-l determine să dureze cât mai mult.
- Of…
Credea că o mâncase foarte încet, dar caramelul s-a topit și a dispărut într-o clipă. Umerii lui Bliss s-au lăsat din nou în jos.
- Viața mea e atât de tristă.
- Poftim?!
În timp ce Koi, surprins, era pe punctul de a răspunde, s-a auzit brusc o bătaie în ușă. Când Koi s-a întors, ușa s-a deschis, dezvăluindu-l pe Ashley care stătea acolo.
- Timpul a expirat, Koi.
- A, bine.
Koi se ridică în picioare, ruşinat. Era un singur motiv pentru care Ashley, care ar fi trebuit să plece deja la muncă la ora asta, era încă acolo. Așteptau un vizitator. Gândindu-se că era nevoie să se schimbe de haine și să se pregătească repede, Koi nu avu de ales decât să schimbe subiectul.
- A, azi va veni un oaspete important la noi acasă. Poți să stai liniștit în camera ta, nu-i așa?
- Un oaspete?
La auzul acestor cuvinte imprevizibile, Bliss întrebă confuz, iar Koi dădu din cap.
- Da. Azi nu te simți prea bine, așa că mai bine te odihnești în camera ta. Dacă ai nevoie de ceva, spune-i lui April…
După ce a mai dat câteva instrucțiuni, i-a mângâiat capul copilului și a părăsit camera.
- Of…
În timp ce Koi închise ușa în urma lui și oftă fără să se gândească, o întrebare îi veni imediat în minte.
- Cum se simte Bliss?
- A, da. S-a calmat puțin. Cred că o să fie bine.
Apoi s-a încruntat ușor.
- Spune că viața lui e foarte tristă.
- Poftim?!
Ashley se încruntă la auzul acestor cuvinte imprevizibile.
- Nici eu nu știu. De unde a învățat așa ceva?
Clătinând din cap și oftând, Koi părea nedumerit, iar Ashley se gândi o clipă înainte de a schimba subiectul.
- Hai să mergem mai întâi. Am întârziat.
- A, bine.
Apucând mâna pe care Ashley i-o întinse, Koi se grăbi să să țină pasul cu el și întrebă cu întârziere:
- Oaspetele care vine azi… e foarte important, nu-i așa?
Ashley a răspuns simplu:
- Da. Probabil.
- Înțeleg…
Dând din cap, Koi își aminti ce i-a spus Ashley cu o zi înainte. Vizitatorul era un nobil din Anglia, iar aceștia urmau să fie trei — actualul duce și ducesa, precum și fiul lor cel mare , care urma să moștenească familia. Deoarece asta era tot ce i-a spus Ashley, Koi se simțea destul de nervos.