Chiar și după ce a auzit scuzele fiului său, ducele nu s-a oprit aici.
- Dacă îndrăznești să mai bei vreodată alcool, vei fi dat afară din familie. Cum îndrăznești să conduci beat? Prostule fără valoare, de unde ai prins un astfel de obicei?
Era prima dată când conducea după ce băuse. Și era cu adevărat o alegere inevitabilă.
O parte din el se simțea nedreptățit, dar Cassian a păstrat gura strâns închisă. A se certa într-un moment ca ăsta nu ar fi determinat decât să prelungească suferința. Și era oare ăsta momentul potrivit pentru a invoca scuze? Văzând că fiul său a rămas tăcut, tatăl său l-a presat din nou, cerându-i un răspuns.
- De ce nu spui nimic? Răspunde-mi! Cassian Aristair Strickland!
Când i se spunea numele complet, nu mai era nevoie de altceva. Cassian a repetat pur și simplu aceeași scuză.
- Îmi pare rău.
În orice caz, tatăl său nu greșea. Abia atunci ducele și-a retras privirea dură și s-a întors cu spatele. Dar Cassian mai avea ceva ce era nevoie să afle.
- Deci Bliss se întoarce imediat?
La auzul acestor cuvinte, ducele, care era pe punctul de a părăsi primul sala de recepție, dădu din cap.
- Da. Ar trebui ca pregătirile să se finalizeze până acum.
Exact cum a spus, un elicopter aștepta pe acoperișul spitalului. Cassian privea îngrijorat cum personalul medical autorizat transporta cu grijă targa pe care se afla Bliss în interiorul elicopterului. Ducesa, care urcase prima și aștepta înăuntru, a văzut starea lui Bliss și imediat i-au dat lacrimile, suspinând.
- Doamne, Bliss. Cum s-a putut întâmpla asta, sărman copil!
Ea a încercat să-i mângâie obrazul, dar în clipa în care degetele ei i-au atins pielea, Bliss a scos un sunet de durere. Nu a avut de ales decât să-și retragă mâna.
- Au spus că o să fie bine, nu-i așa?
Ca și cum ar fi căutat din nou o asigurare, ducesa ridică privirea. Ducele, urcându-se în elicopter după ea, dădu din cap.
- Nu-ți face griji. Au spus că pur și simplu a adormit din cauza medicamentelor. Va dura ceva timp. Să așteptăm.
Deși ducesa părea încă îngrijorată, nu a mai spus nimic. Și până când elicopterul care îi transporta pe toți a ajuns la castel, Bliss nu a deschis ochii. A rămas inconștient tot timpul.
Bliss scânci și scoase un geamăt forțat.
Cassian, așezat pe un scaun lângă pat, și-a ridicat imediat capul pentru a verifica starea copilului. Bliss era încă inconștient, înroșit de febră și arăta îngrozitor de bolnav.
Cu o respiraţie liniștită, Cassian atinse plasturele răcoritor de pe fruntea lui Bliss. Nu era încă momentul să-l înlocuiască, dar deja era călduț. Se ridică să aducă unul nou.
- Ai nevoie de ceva?
Un servitor care aștepta în spatele lui a vorbit imediat. Cassian s-a oprit și s-a întors.
- Adu-mi mai mulţi plasturi răcoritori.
- Da, domnule.
Servitorul plecă fără să protesteze și se întoarse repede, purtând o tavă plină cu plasturi noi.
- Tinere stăpân, noi vom avea grijă de lordul Bliss. Nu doriți să vă odihniți puțin?
În timp ce Cassian îndepărta plasturele vechi și îl înlocuia cu unul nou, servitorul îi vorbi cu prudență. Cassian își ținu privirea ațintită asupra lui Bliss și a răspuns indiferent.
- Mă simt bine. Nu e nevoie să stai de veghe. Pleacă.
Apoi își întoarse capul spre servitor.
- Probabil că și tu ești obosit. Du-te și odihnește-te.
- Tinere stăpân… mulțumesc.
Servitorul se opri ruşinat, dar nu zăbovi și părăsi curând camera. Rămas singur cu Bliss, Cassian privi în tăcere chipul febril al copilului.
E liniște.
Râsul strălucitor și răsunător al lui Bliss nu se mai auzea nicăieri. În liniștea apăsătoare, doar sunetul slab al respirației sale greoaie umplea camera. Cassian nu a spus nimic.
Era atât de mic.
Poate pentru că era bolnav, Bliss părea mult mai mic și mai fragil decât de obicei. Băiatul pe care îl evitase din enervare părea acum nimic altceva decât demn de milă.
"Cassian, îmi place de tine atât de mult.”
Cât de ușor era când s-a agățat de piciorul lui cu un zâmbet larg? Obrajii lui moi, încă pufoși, degetele mici întinse larg și drăgălașe.
Copilul care îl urmărea așa.
- Îmi pare rău.
În cele din urmă, Cassian mărturisi din adâncul inimii. Știa că era un gest laș. Chiar și așa, era nevoie să o spună. Când Bliss se va trezi, își va cere din nou scuze cu sinceritate. Dar nu dorea să nu-i ceară scuze azum.
- Îmi pare rău, Bliss. Am greșit.
Și-a cerut scuze încă o dată și i-a mângâiat părul copilului.
- Când te vei trezi, ne vom juca împreună. Toată ziua. Mă voi juca cu tine până când vei pleca.
Niciodată nu a spus ceva cu mai multă sinceritate. Cu un suspin, mormăi:
- Așa că grăbește-te și deschide ochii…
Vocea lui joasă se risipi ca un cântec de jale. Noaptea se adânci, iar Cassian a rămas așezat acolo ore întregi, veghind singur asupra lui Bliss.
Se simte un parfum.
O parte din conștiința lui s-a trezit la mirosul imprevizibil. Nu era neplăcut. Dimpotrivă, era plăcut și delicat, un miros pe care voia să-l respire în continuare, poate chiar să se cufunde în el pentru tot restul vieții. Un miros care părea să-l seducă în secret. Ce era asta?
Cu ochii închiși, Cassian a inspirat adânc și a expirat încet. Simțea ca și cum parfumul i se răspândea adânc în interiorul trupului. La marginea încețoșată a conștiinței, a continuat să inspire și să expire. De fiecare dată , parfumul părea să-l umple complet, dar nu i se părea deloc greșit. Dimpotrivă, dorea mai mult. Din ce în ce mai mult. Să-l umple în întregime. Complet.
De-ar umple acest parfum tot ce e în mine…
- Mmm…
Cassian a scos un mic geamăt și se trezi din somn.
Când şi-a deschis încet ochii, se crăpase deja de ziuă, iar lumina soarelui se revărsa în cameră. Probabil că adormise fără să-și dea seama. Frecându-și fața cu o mână, se îndreptă din poziția în care a stat aplecat peste pat. Pe măsură ce își recăpăta memoria, a întors capul și îl zări imediat pe Bliss.
I-a scăzut febra?
Fața copilului era încă roșie, dar nu mai părea să sufere. Cassian și-a așezat repede mâna pe obrazul lui Bliss pentru a-i verifica temperatura. Se simțea încă o ușoară căldură, dar nu acea căldură intensă de mai devreme. A scos plasturele de peste noapte și l-a înlocuit cu unul nou.
Până după-amiază, febra ar trebui să dispară complet.
Gândindu-se la asta, inima i s-a ușurat pentru prima oară de când Bliss mâncase ciuperca.
- E nevoie să te faci bine repede, Bliss.
După ce i-a mângâiat părul copilului în timp ce vorbea, Cassian a tăcut, privindu-l. Nu părea inconștient, ci doar adormit. Ritmul constant al respirației sale și expresia pașnică de pe ochii închiși nu arătau niciun semn de disconfort.
Oare avea dreptate doctorul?
Ieri îi era greu să creadă, dar văzându-l acum, părea plauzibil. S-ar putea să-și deschidă ochii în curând.
"Cassian, căsătorește-te cu mine!”
Doar imaginându-și ceva ce ar putea spune Bliss, un zâmbet abia schițat îi apăru pe buze.
- Bine, atunci grăbește-te și trezește-te, Bliss.
Se aplecă și îl sărută ușor pe frunte.
Atunci a simțit ceva ciudat.
Încruntându-se, Cassian încremeni pe loc. După o scurtă ezitare, se aplecă din nou și își apropie nasul de copil. Inspiră zgomotos, iar ochii i se măriră.
Nu se poate. E imposibil.
Îndoindu-se de sine, s-a aplecat din nou. De data asta și-a lipit nasul de creștetul capului copilului și a inspirat adânc.
Speriat, Cassian se ridică brusc în picioare și făcu un pas înapoi.
Poftim?!
A clipit de câteva ori, nevenindu-i să creadă, dar nimic nu s-a schimbat. Parfumul dulce încă plutea dens în aerul din jurul lui. Umplea întreaga cameră.
Mirosul provenea de la Bliss.
- E imposibil… s-a bâlbâit Cassian, agitat. Avea doar șapte ani.
Atunci ce era asta?
Nu se poate. Nu putea fi. Nu chiar asta…