Aerul parcă s-a răcorit dintr-odată. Poate privirea înghețată a lui Ashley Miller era cea care i-a trimis un fior pe șira spinării. Cassian i-a susținut calm privirea. Timpul pentru tergiversări și răspunsuri evazive a trecut deja.
Pentru că Ashley Miller știa, evident, totul.
Cassian era însă sigur că încă nu a aflat partea cea mai importantă. Dacă ar fi știut-o, nu ar fi stat acolo, privindu-l atât de calm.
— De fapt, aș dori să discut ceva cu voi doi. În particular. Mi-ați putea acorda puțin timp?
Sprânceana lui Ashley a tresărit la cererea formulată atât de calm. Nu era nevoie să întrebe la cine se referea Cassian prin "voi doi". Probabil de aceea a întrebat mai devreme de el.
— Mergem la mine acasă.
Cu aceste cuvinte, Ashley şi-a stins țigara și s-a ridicat brusc în picioare. Exista un singur motiv pentru care îi permitea englezului arogant să-i calce pragul.
Îl ducea într-un loc unde putea să se ocupe imediat de el, dacă era nevoie.
În timp ce mergeau în mașini separate, Ashley l-a sunat pe Koi.
— Vin cu un musafir. Nu, nu e nevoie să pregătești nimic.
Apoi a adăugat cu voce joasă:
— Nu va sta mult.
— Cum s-a ajuns aici?
Bliss şi-a prins capul în mâini, alb la față. Nu mai avea habar cât timp a trecut. Singurul lucru de care era sigur era că se afla în fața unei crize uriașe.
Ce mă fac? Cassian și cu mine am ajuns Romeo și Hamlet!
Tocmai a țipat îngrozit când s-a oprit brusc.
Parcă ceva nu se potrivea.
Avea impresia că piesele nu se legau chiar bine, dar asta nu conta acum. Problema urgentă era că şi Cassian și Tata erau pe cale să se înfrunte. Bliss se plimba în cerc prin același loc, încercând cu disperare să găsească o cale de a evita dezastrul.
Când telefonul a început brusc să sune, Bliss a încercat să-l ignore. Dar abia se oprea și începea din nou, iar de fiecare dată când tăcea, pornea iar, încurcându-i și mai tare gândurile deja haotice. În cele din urmă, Bliss nu a mai rezistat și a apăsat enervat butonul de răspuns.
— Cine e?! Ai idee cât de gravă e situația acum?!
— Bliss?
După ce a strigat fără nicio reținere, Bliss a încremenit la auzul vocii venite de la celălalt capăt al firului.
Poftim?!
Nu. Nu se putea.
— D…da, Bliss la telefon... Cine e?
A înghițit în sec și a întrebat cu voce tremurătoare. De la celălalt capăt s-a auzit un râs. Vocea era inconfundabil de cunoscută. Nu, Bliss știa foarte bine cui îi aparținea.
Era vocea de care îi era atât de dor.
— Sunt eu, Bliss. Nu mă recunoști?
Vocea bărbatului era la fel de blândă ca întotdeauna. Ochii lui Bliss s-au umplut dintr-odată de lacrimi, iar el şi-a acoperit gura cu o mână.
— Cas…Cassian?
Când i-a bâlbâit numele, răspunsul veni imediat de la celălalt capăt.
— Da, eu sunt. Deci ți-ai amintit de mine.
— Desigur!
Bliss nu s-a mai putut abține și a răspuns printre suspine.
— Cum aș putea să te uit vreodată, Cassian? Desigur că-mi amintesc. Nu, nu te-am uitat nicio clipă...
Auzindu-l cum își trăgea nasul, Cassian a vorbit pe același ton calm.
— Mă bucur, Bliss.
În vocea aceea caldă și blândă nu se simțea nicio urmă de furie.
Oare... era totul bine?
Chiar când Bliss s-a întrebat neliniștit asta, Cassian a continuat.
— Ate simţi bine? Îmi pare rău că n-am putut să te sun până acum, Bliss.
— Ăă, da. Nu, e…e în regulă. Mă simt bine...
Bliss a răspuns năuc și şi-a tras nasul, iar Cassian a râs scurt.
— Înțeleg. Mă bucur să aud asta.
Vocea lui afectuoasă l-a liniștit treptat pe Bliss. Cu nasul roșu de tot, Bliss a chicotit.
— Te-am văzut la televizor.
Cassian a răspuns vesel.
— Vai. Eu doream să te surprind.
— Eram surprins. Foarte.
Bliss a răspuns fără nicio ezitare, apoi şi-a șters nasul cu mâneca și a întrebat:
— Unde te duci acum? Ai terminat de lucrat?
O mică scânteie de speranță își făcu timid apariția. Bliss a așteptat cu inima bătându-i tare, iar Cassian a răspuns:
— Nu. Abia acum începe.
— Abia acum începe?
Bliss a repetat cuvintele lui Cassian, apoi şi-a amintit ce a spus bărbatul acela plictisitor de la televizor.
Așa era. Programul lui de după discurs nu era făcut public...
— Atunci ce urmează să faci?
Bliss încă zâmbea când a întrebat. Doar auzindu-i vocea lui Cassian, inima îi bătea atât de tare, iar zâmbetul parcă nu-i mai încăpea pe față. În timp ce stătea acolo radiind ca un prostănac, vocea lui Cassian i-a ajuns din nou la ureche.
— Sunt în drum spre casa domnului Miller, ca să mă întâlnesc cu domnul Niles.
Bliss a închis imediat telefonul.
— Ce mă fac? Ce mă fac?!
Bodyguardul de la volan a aruncat o privire în oglinda retrovizoare spre Bliss, care se văita neajutorat pe bancheta din spate, apoi şi-a întors ochii spre drum. Probabil nu era nimic grav, ca de obicei. Și totuși, văzându-l pe Bliss cum țipa, plângea, se albea la față și, în general, se agita de unul singur cu o energie extraordinară, era imposibil să nu-și facă griji.
— Bliss, bea puțină apă.
Gândindu-se că măcar trebuia să-l țină hidratat, bodyguardul l-a îndemnat să bea. Din fericire, Bliss era ascultător și, de data asta, a făcut iar ce i s-a spus. A deschis frigiderul, a scos o sticlă cu apă și a început imediat să bea.
Din fericire, măsura de urgență a bodyguardului a funcționat, iar Bliss s-a liniștit puțin. Văzându-l cum expiră adânc și începe să respire mai rar, bărbatul s-a relaxat și el și a apăsat accelerația, mărind viteza.
Bliss a privit absent peisajul care se derula în viteză dincolo de geam. Apoi a tras brusc aer în piept și şi-a prins din nou capul în ambele mâini. Inima a început să-i bată nebunește, iar respirația i s-a accelerat.
— Ce mă fac?!
Ținându-și capul în mâini, Bliss a urlat în sinea lui.
Cassian sigur a venit să se răzbune pe mine!
Nu exista altă explicație. Bliss nu știa de ce Cassian a așteptat mai bine de o lună înainte să apară, dar era limpede. Altfel, de ce s-ar fi dus să-i vadă pe Tata și Tati?
Bliss a aruncat o privire neliniștită spre telefonul pe care l-a aruncat pe scaunul de lângă el. L-a închis imediat după ce a terminat apelul, așa că nu exista nicio șansă să mai sune. Și totuși, ochii îi erau plini de teamă.
"Sunt în drum spre casa domnului Miller, ca să mă întâlnesc cu domnul Niles."
— Ce mă fac? Ce mă fac?!
În clipa în care cuvintele lui Cassian i-au răsunat din nou în minte, Bliss a început iar să se agite.
Motivul pentru care Cassian l-a sunat în mod deliberat probabil era ca să verifice dacă Bliss încă stătea cuminte aici. A încercat să afle mișcările inamicului. Iar vocea aceea blândă era doar o prefăcătorie menită să-l determine pe Bliss să-și lase garda jos.
— N-ai decât să visezi. Nu mă păcălești tu pe mine.
Ochii lui Bliss sclipiră hotărât, dar numai pentru o clipă.
— Aoleu! Ce mă fac?!
A revenit imediat la starea de mai devreme și a început din nou să se agite, întinzându-se pe bancheta din spate și privind neliniștit în toate direcțiile. Într-un moment ca acesta, exista o singură persoană pe care se putea baza.
Mai repede. Hai odată, condu mai repede!
— Mai avem mult?
Când Bliss a întrebat nerăbdător, bodyguardul i-a răspuns:
— Aproape am ajuns.
Așa cum a spus, conacul cunoscut a apărut în fața lor. Bliss s-a ridicat în grabă și s-a pregătit din timp să coboare. În clipa în care mașina a ajuns la destinație, a deschis portiera și a sărit afară înainte să se oprească de tot, rostogolindu-se pe jos.
Gemu de durere. Șoferul și toți bodyguarzii care așteptau acolo au devenit palizi.
— Bliss!
— Bliss, te simţi bine?
Vocile alarmate s-au auzit din toate părțile, dar lui Bliss nu-i păsa. A sărit în picioare și a luat-o la fugă direct spre intrare. A deschis ușa dintr-o mișcare și a strigat cât îl țineau plămânii:
— Tati! Tati!
— Bliss?
Koi cobora deja grăbit scările după ce a văzut mașina sosind. S-a repezit spre mezinul său și l-a strâns în brațe.
— Bliss! Ce s-a întâmplat? Te simţi bine?
L-a văzut rostogolindu-se pe jos, așa că l-a cercetat îngrijorat din cap până-n picioare. Ochii lui Bliss s-au umplut imediat de lacrimi.
— T…Tati. Tatiii...
Când mezinul lui a încercat să-și înăbușe suspinul, Koi a devenit palid pe loc.
— Bliss, ce s-a întâmplat? De ce plângi?
La întrebarea lui grăbită, Bliss a tras aer în piept și s-a silit să rostească:
— Cas…Cassian. Cassian!
— Cas... Cassian?
Bliss era prea agitat ca să poată vorbi cum trebuie. Tocmai când Koi a reușit în sfârșit să-i deslușească vorbele și s-a încruntat, de afară se auzi deodată agitație. Koi a întors capul spre ușa de la intrare, iar Bliss, încă strâns în brațele lui, a tras brusc aer în piept.
Dincolo de ușa deschisă, o mașină cunoscută opri în fața casei.
Ashley s-a întors.