- Ei bine, atunci cred că nu mai are rost să ascund asta.
Ducele a deschis în sfârșit gura, parcă resemnându-se.
- Adevărul este că cei doi se află în prezent la reședința mea. Se apropie ziua mea de naștere, așa că au venit să mă viziteze mai devreme. Dar fiul meu refuză să-l prezinte cum se cuvine pe băiat, iar eu sunt atât de enervat încât simt că mă sufoc, întrebându-mă ce se întâmplă exact între ei.
- Refuză să-l prezinte? Ce vrei să spui cu asta? Explică-mi cum se cuvine.
Marchizul și-a pierdut cumpătul și l-a presat pe bărbatul din fața lui cu o agitație vizibilă. Curiozitatea care i se citea pe chip îl determina să arate aproape ca un adolescent agitat. Ducelui nu-i plăcea să discute probleme de familie cu străini, dar în acel moment nu avea altă alegere. Disperat să-și aline cumva enervarea, a început să explice cu reticență.
- Cassian refuză să spună ceva concret despre relația lui cu acel băiat. Soția mea bănuiește... că poate încă nu sunt pe deplin siguri de sentimentele lor.
- Ce prostie!
Înainte ca ducele să apuce să termine de vorbit, marchizul a lovit cu palma masa cu un zgomot puternic.
- Sunt îndrăgostiți unul de celălalt, fără îndoială! Am văzut cu ochii mei cum îl privea cu pasiune contele Heringer pe băiețelul acela!
- Te rog să te calmezi, marchize."
Ducele a ridicat o mână pentru a-i face semn să se abțină, înainte de a continua.
- Sunt de acord că fiul meu ține la acel puşti. Problema este că...
Din fericire, se părea că încă nu avea habar că Bliss era cel mai tânăr fiu al familiei Miller. Mai bine să nu menționez partea aceea.
- Problema o reprezintă sentimentele puştiului. Se pare că şi Cassian nu este sigur de ele. De aceea a evitat să ne facă o prezentare adecvată de la bun început. Și-a lăsat o cale de scăpare.
- Ce absurditate.
Marchizul a expirat profund, complet uluit.
- Dacă acel puşti nu era interesat de contele Heringer, atunci de ce era atât de furios atunci? Micuțul acela s-a luptat cu atâta disperare printre brutele alea care arătau ca niște hipopotami. Chiar și acum, când mă gândesc la asta, îmi pare rău pentru el.
Punându-şi o mână pe frunte, marchizul a clătinat din cap înainte de a se întoarce cu privirea spre duce.
- Și totuși, încă nu-și înțeleg sentimentele unul altuia? Cum pot tinerii să fie atât de lenți?
- Aşa este.
Ducele era de acord fără ezitare, aproape cu tristețe.
Și atunci amândoi și-au dat seama.
Pentru prima dată de când s-au întâlnit, gândurile lor s-au aliniat perfect.
Ducele l-a privit în tăcere pe marchiz pentru o clipă, apoi a înghițit în sec și a spus:
- În acest caz... poate ai o idee bună?
La întrebarea ducelui, marchizul şi-a strâns buzele într-un rânjet delicios de sinistru.
- Nu ai uitat că am lucrat odată în serviciile secrete, nu-i așa? Lasă planificarea operațiunii în seama mea. Așa cum am salvat odată Marea Britanie de raidurile aeriene germane, în timpul războiului, îi voi salva cu plăcere și pe acești îndrăgosti aflați în pericol.
Pentru el, a-i reuni pe cei doi părea la fel de important ca oprirea rachetelor naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și asigurarea victoriei pentru patria sa.
Ceea ce era de înțeles.
În monotonia repetitivă a bătrâneții, nu se va mai întâmpla niciodată un eveniment atât de palpitant și de pasional.
Practic, cel mai palpitant incident de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.
Marchizul zâmbi satisfăcut în sinea sa.
Și, spre deosebire de război, asta era o operațiune grandioasă dedicată ajutării îndrăgostiților să-și găsească fericirea. Ce romantic!
- Lasă totul în seama mea. Îmi asum întreaga responsabilitate și voi îndeplini misiunea fără cusur.
Marchizul a făcut această declarație cu aceeași expresie hotărâtă pe care ar fi putut-o afișa pe un câmp de luptă. Apoi, chipul i s-a relaxat încet, în timp ce a adăugat pe un ton prudent:
- Totuși, dacă totul va reuși... aș dori un singur lucru în schimb.
- Da, desigur. Spune ce dorești. Îl voi îndeplini cu plăcere.
Ducele era de acord imediat, fără măcar să întrebe ce anume.
În mod ironic, acest lucru nu a determinat deât să-l provoace pe marchiz să ezite, în timp ce râdea ruşinat și arunca priviri în jur.
- S-ar putea să fie dificil. Mai important, dorințele părților implicate contează cel mai mult. Dacă se dovedește prea nerezonabil, nu e nevoie să fii de acord...
- Înțeleg. Spune-mi. Dacă este în puterea mea, o voi face cu plăcere.
Liniștit de răspunsul ceva mai prudent al ducelui, marchizul şi-a dres gâtul.
- Ei bine, atunci... Aș dori să devin nașul primului copil al lui, născut din uniunea celor doi.
"..."
Ducele nu a spus nimic.
S-a limitat să-l privească fix pe marchiz, în timp ce o tăcere neplăcută umplea încăperea.
- D…de ce reacționezi așa? Am spus ceva greșit?
Surprins de reacția imprevizibilă, marchizul a întrebat nervos.
Ducele şi-a revenit în sfârșit și a clătinat repede din cap.
- Nu, nu, deloc. Doar că... un copil între cei doi...
Un copil între Cassian și Bliss.
Nu s-a gândit niciodată la asta până atunci.
Mintea era atât de ocupată de șocul faptului că singurul său fiu a adus acasă pe cineva la care ținea și de revelația că persoana în cauză era Bliss Miller, încât gândul la copii nu-i trecuse niciodată prin minte.
- Nu te-ai gândit la posibilitatea de a deveni bunic?
Marchizul izbucni într-un râs cu poftă, de parcă ar fi înțeles în sfârșit motivul.
Ruşinat, ducele a afișat un zâmbet ruşinat.
- Am fost prea ocupat să-mi fac griji cu privire la ce să fac cu cei doi în acest moment... Dar, de unde ai știut că Bliss era un Omega?
Cu mai bine de zece ani în urmă, Bliss a apărut la reședința ducelui. Așadar, cel mai probabil era un Omega.
Dar nu emana absolut niciun miros de feromoni.
Ducele a presupus, fără să-i dea prea mare importanță, că acesta lua medicamente inhibitoare, dar nu putea înțelege de ce marchizul părea atât de sigur. Cu siguranță, Bliss nu și-ar fi omis medicamentele înainte de a participa la o petrecere, așa că marchizul n-ar fi trebuit să simtă absolut nimic.
Răspunsul era simplu.
- Păi, evident. Un puşti atât de drăguț și de adorabil nu putea fi decât un Omega.
Marchizul izbucni din nou într-un râs răsunător.
Ducele s-a trezit râzând și el, dar, în sinea lui, gândurile i-au fugit deja în altă parte.
Un copil al lui Cassian și al lui Bliss.
În clipa în care și-i imagină pe cei doi ținând cu dragoste un bebeluș în brațe, colțurile gurii i se ridicară involuntar.
Nu conta dacă era băiat sau fată, dar, dacă era posibil, o nepoată era minunat.
La urma urmei, a crescut deja un fiu cu părul închis la culoare.
Dacă s-ar naște o fiică încântătoare care să semene cu Bliss...
- Îi voi lăsa imediat întreaga mea avere primei mele nepoate...
- Poftim?! Ce-ai spus?
Marchizul înclină capul, nedumerit, auzind mormăitul încet al ducelui.
Surprins, ducele făcu repede un gest cu mâna.
- Nu contează. În orice caz, las această problemă în mâinile dumneavoastră, markize. Dacă aveți nevoie de ajutor, nu ezitați să-mi cereți.
- Excelent. În acest caz, din moment ce tot discutăm despre asta...
Marchizul zâmbi larg și îi aruncă ducelui o privire profund conspirativă.
- Ticălosule.
Bliss lovi furios perna cu pumnul, cu fața umflată ascunsă într-o încruntare.
După ce a dormit o noapte, mintea i se limpezise suficient încât să fie cuprins de o furie pură.
"Nu-ți face griji. Asta nu se va întâmpla niciodată."
Cu cât se gândea mai mult la acele cuvinte, cu atât devenea mai furios.
Poftim? Nu se va întâmpla niciodată?
După ce a spus fără ocolișuri că îi place de el?!
A refuzat să-l prezinte cum se cuvine, dar totuși l-a adus la reședința familiei. Nimic din toate astea nu avea sens.
Stai puțin.
Nu era exact ca în genul acela de poveste?
În același timp, o scenă cunoscută din nenumărate seriale i-a trecut prin minte.
"Te iubesc, iubito, dar căsătoria e altă poveste. Nu ești altceva decât o amantă."
- Gunoiule!
Bliss și-a înfipt pumnul strâns cu putere în pernă, cu un zgomot surd, și a scrâșnit din dinți furios.
Îndrăznești să te joci cu mine? Nici dacă ai îngenunchea și ai implora nu ar fi de ajuns ca să te iert!
Ar trebui să-i sparg gura aia cu asta...
Se uita cu furie la pumnul său strâns cu putere când…
La auzul sunetului, Bliss şi-a întors brusc capul. O clipă mai târziu, ușa s-a deschis, şi exact nemernicul pe care tocmai l-a înjurat şi-a băgat capul înăuntru.
- Bli Blair. Bună dimineața. Ai dormit bine?
Dimineață?
Era deja trecut de ora trei după-amiaza.
Unde naiba era ticălosul ăsta tot timpul, de apărea abia acum și spunea prostii de genul ăsta?
Bliss l-a privit cu ochii mijiți, apoi şi-a întorse capul cu un aer superior.
- M-am trezit de mult. Ce e? Sunt ocupat.
Cu doar câteva clipe în urmă, era profund ocupat cu sarcina extrem de importantă de a bate o pernă.
Privirea lui Cassian se plimba între fața lui Bliss și pumnul lui strâns cu putere.
Hotărând să nu mai pună întrebări, a schimbat cu ușurință subiectul.
- Vino afară. Avem oaspeți.