Soarele se pregătea deja să se scufunde sub orizont.
Privind cerul vopsit în auriu, Penelope a inspirat cu emoție.
În sfârșit. Momentul a sosit în sfârșit.
Din momentul în care a primit ordinele de la Cassian și până acum, i-a pus pe servitori la muncă fără încetare, totul pentru această seară.
Toate lumânările din sala de mese erau aprinse.
Erau comandate flori în cantități de câteva ori mai mari decât de obicei.
Chiar și vesela specială, rezervată doar pentru cele mai importante ocazii, era scoasă și aranjată.
Bucătarul-șef și patiserul s-au chinuit să alcătuiască meniul conform instrucțiunilor stăpânului lor, în timp ce personalul din bucătărie care îi asista a petrecut întreaga zi alergând într-o frenezie pentru a pregăti totul la timp.
Și acum, în sfârșit, a venit momentul.
Cu pași rapizi și nerăbdători, Penelope s-a îndreptat spre camera lui Bliss.
În timp ce cei doi se bucurau de o cină liniștită, restul servitorilor urmau să decoreze camera lui Cassian exact așa cum le-a dat ea instrucțiuni.
În sfârșit, mult-așteptata primă noapte a împăcării!
- Bliss. Bliss.
Bătu ușor la ușă și vorbi cu cea mai blândă voce de care era în stare.
- Bliss, sunt eu, Penelope. Te rog, deschide ușa pentru o clipă.
Și-a lipit urechea de ușă, dar n-a auzit nimic.
Oare a adormit plângând?
Bietul de el.
Simțind o undă de compasiune, Penelope a apucat cu grijă mânerul.
Urma să-l liniștească și să-l aducă la cină. O mică întârziere nu era o problemă. Contele ar fi înțeles.
Și, având în vedere ce făcuse, această pedeapsă era pe deplin meritată.
- Bliss, intru.
După ce a anunțat, Penelope a deschis ușa.
S-a așteptaat să-l găsească pe Bliss adormit cu fața în jos pe pat.
Realitatea era cu totul alta.
- Poftim?!
Ținând în continuare ușa deschisă, a clipit repede și a deschis din nou ochii.
Nimic nu s-a schimbat.
Patul era gol.
Nu — nu doar patul.
Bliss nu era nicăieri în cameră.
- B…Bliss? Te joci de-a v-ați ascunselea sau ceva de genul ăsta?
A râs forțat la întrebarea absurdă.
Doar tăcerea i-a răspuns.
Cuprinsă de panică, Penelope a început să scotocească prin cameră.
Spre deosebire de camerele servitorilor, camera lui Bliss avea o baie privată atașată. A verificat și acolo.
Nimic.
Nimeni.
El dispăruse.
Fața i-a devenit palidă.
Apucându-și părul cu ambele mâini, a privit în gol.
Bliss a dispărut.
O muzică clasică se auzea în sala de mese.
Cassian stătea drept pe scaun, așteptând-o pe Penelope.
Dura mai mult decât s-a așteptat, dar nu era nicio problemă.
Probabil că încerca să-l convingă pe prostul ăla încăpățânat să iasă, după ce el a insistat că nu o va face.
Imaginea lui Bliss adus înăuntru în timp ce se strâmba îl determina să simtă atât milă pentru el, cât și o afecțiune ciudată.
Cassian s-a lăsat pe spate în scaun și şi-a încrucișat mâinile peste burtă.
Orice prostii ar spune "alunul” azi, o să trec cu vederea.
Închizând ochii, a respirat adânc și s-a calmat.
În mintea lui, un puşti nebun alerga în viteză prin sala de mese, cântând din toată inima: "Contele Heringer mă place, mă place”.
Dar era în regulă.
Doar pentru ziua de azi, oricât de ridicole ar fi devenit lucrurile, intenționa să fie generos.
Apoi, fără avertisment, amintirea expresiei dezamăgite a lui Bliss din acea zi i-a trecut fulgerător prin minte.
A deschis brusc ochii.
"...”
Un suspin i-a scăpat.
Şi-a îndreptat postura și şi-a relaxat în mod deliberat umerii.
Da.
Sincer, aș prefera să facă scandal.
Tocmai când s-a hotărât la acest gând, pași grăbiți răsunară slab în depărtare.
Cassian s-a încruntat și privi spre ușă.
Dacă veneau doar să-l aducă pe Bliss, nu era niciun motiv pentru atâta grabă.
Pași atât de agitați nu însemnau niciodată ceva bun.
Un sentiment neplăcut l-a cuprins.
Pașii s-au oprit în fața ușii.
O clipă mai târziu, s-a auzit vocea administratorei.
- Conte Heringer, sunt Penelope. Pot să intru?
Vocea ei părea normală.
Totuși, se simțea un ușor tremur în ea.
Nu putea spune dacă provenea de la respirația greoaie sau de la altceva.
Ușa s-a deschis.
Privirea lui Cassian a parcurs în mod natural împrejurimile.
Încruntarea i s-a adâncit.
Bliss nu era cu ea.
Privirea i s-a întors spre chipul Penelopei.
Palidă ca un cearșaf, ea i-a prezentat raportul.
- Bliss a dispărut.
Pentru prima dată în viața sa, Cassian a trăit senzația de a avea mintea complet goală, în timp ce ochii au rămas larg deschiși.
Bli…
Nu, Blair a dispărut.
Domeniul contelui Heringer era cuprins de un haos total.
Contele a urlat la toată lumea să-l găsească imediat pe Blair, iar servitorii, îngroziți de furia stăpânului lor, s-au împrăștiat prin întreaga proprietate, care semăna cu un castel, căutând în fiecare colț.
- Nu-l găsim, conte Heringer. Nicăieri.
Aproximativ două ore mai târziu, Penelope s-a întors și și-a prezentat raportul cu fața palidă ca moartea.
Cassian a simțit că parcă cerul s-a prăbușit.
Cum s-a întâmplat asta?
Unde naiba a dispărut Bliss?
Nu avea niciun sens.
E clar că prostul ăla îl plăcea.
Atunci de ce a dispărut atât de brusc?
Fără măcar să-și ia rămas bun cum se cuvine?
Fără să mă vadă.
- La naiba.
A înjurat și și-a trecut mâna prin păr.
Oare se întâlnea din nou cu ticălosul ăla?
- Ai căutat în grădină?
- Poftim?!
Penelope a clipit surprinsă de întrebarea bruscă.
Enervat, Cassian a ridicat tonul.
- Te-am întrebat dacă ai verificat grădinile. Grădinile!
- Ah. Da. Desigur că am verificat...
- Verifică din nou!
La strigătul lui, ea a ezitat înainte de a răspunde în șoaptă: "Bine”, și a ieșit din nou din cameră.
Cassian abia s-a abținut să nu apuce ceva și să-l arunce prin cameră.
În schimb, s-a forțat să respire adânc.
Nori întunecați se adunau afară.
Părea că se apropia o altă ploaie torențială.
Problema era că nimeni nu știa unde se afla Bliss.
Dacă o să fie prins de ploaie și o să facă pneumonie?
Dacă s-ar întâmpla asta, logodnic sau nu, l-ar bate pe ticălosul ăla până la moarte.
Nu-i ajungea că se întâlnea în secret cu Bliss pe la spatele lui, omul ăla ar fi mers și l-ar fi îmbolnăvit și pe prostul ăla mic și fragil.
Nu e momentul potrivit.
Un fulger a străbătut norii.
A urmat un tunet asurzitor.
Cassian nu a mai ezitat.
Și-a luat haina.
Ar fi mai bine să caute personal.
Poate că existau locuri pe care servitorii le-au trecut cu vederea.
- Penelope, la naiba...
Chemând-o instinctiv pe administratoră, şi-a amintit imediat că tocmai a țipat la ea și a alungat-o.
O înjurătură plin de remușcări i-a scăpat de pe buze.
Nu avea ce face.
Se grăbi spre ieșire.
Apoi s-a oprit brusc.
Pentru o clipă, o umbră păru să se miște la capătul îndepărtat al coridorului, înainte de a dispărea.
Oare era el?
Cu siguranță nu.
Înăbușindu-și pașii, s-a apropiat.
Speranța și frica se luptau violent în interiorul lui.
Dacă chiar este el...
Chiar în timp ce se gândea că ar trebui să fie furios pentru că i-a îngrijorat pe toți așa, un alt gând i-a venit în același timp.
Te rog.
Lasă-l să fie doar Bliss.
Doar asta ar fi de ajuns.
Apoi, niște voci i-au ajuns la urechi.
- Încă îl mai cauți?
O voce de bărbat.
O femeie a răspuns.
- Cine știe? Probabil doar ne prefacem că-l căutăm.
S-a alăturat o altă voce.
- Am tras un pui de somn în camera mea și abia acum am ieșit.
- La fel și eu.
Au urmat câteva chicoteli.
Apoi, un alt servitor a luat cuvântul.
- Dar, serios, ce s-a întâmplat? De ce îl caută contele pe tipul ăla atât de disperat?
- Poate e doar de fațadă. Penelope lucrează aici de ani de zile. Probabil o face doar de dragul ei.
- Deci totul e doar o punere în scenă?
- Exact. Nu avem de ce să ne obosim prea tare.
Apoi, prima voce a vorbit din nou.
- Hai să omorâm timpul. Câteva ore ar trebui să fie suficiente.
- Da. Până atunci, puștiul ăla își va reveni în fire.
- Crezi că acum plânge în hohote de frică?
- Salvați-mă! Salvați-măăă!
- Oare americanii chiar vorbesc așa? Poate că e mai degrabă ceva de genul: "Salvează-măăă, salvează-măăă".
Toată lumea a izbucnit în râs.
Grupul se distra de minune.
Unul dintre ei și-a șters lacrimile din colțurile ochilor și și-a întors capul firesc.
Apoi a încremenit.
- Ăăă… s-a bâlbâit el.
Ceilalți i-au urmat privirea unul câte unul.
Și au încremenit la rândul lor.
Fețele lor zâmbitoare au devenit albe ca moartea.
Abia atunci a vorbit Cassian.
- Aș aprecia foarte mult dacă cineva mi-ar explica exact ce anume am auzit.