- Păi, cât de important e un duce, mai exact? Nu prea au putere reală, nu-i așa? Oricum, în Anglia, rolul regelui e mai mult simbolic.
La această întrebare prudentă, Ashley a răspuns cu indiferență.
- Poți să-i consideri rude ale familiei regale. Nu se implică direct în politică, dar familia Strickland are o influență considerabilă atât în Anglia, cât și în străinătate, așa că e mai bine să creezi o legătură cu ei.
El adăugă leneș:
- Faptul că își aduc fiul înseamnă că și ei se gândesc să stabilească un fel de relație cu noi.
- Înțeleg, bine.
Koi dădu din cap, apoi îl privi ca și cum tocmai i-ar fi venit ceva în minte.
- Câți ani are fiul lor?
Întrebându-se dacă vreunul dintre copiii lui ar putea avea cam aceeași vârstă, el întrebă, iar Ashley își strânse ușor ochii, ca și cum s-ar gândi, înainte de a răspunde:
- Cam de aceeași vârstă cu Nathaniel. Am auzit că tocmai a intrat la universitate.
Cu asta, a încheiat subiectul de parcă nu conta.
- Am pregătit deja documentele necesare, așa că du-te mai întâi să te schimbi. Le poți citi după ce ești gata.
- A, bine. Am înțeles.
Koi dădu repede din cap și era pe punctul de a intra în baia alăturată dormitorului, dar se opri și se întoarse.
- Ăăă, ai putea măcar să-mi spui mai întâi ce gen sunt?
Koi nu avea simțul mirosului. Din această cauză, nu putea simți feromonii altor persoane, nici măcar pe ai lui, și se îngrijora adesea că ar putea să-și lase accidental mirosul să se răspândească și să facă o greșeală socială. De parcă i-ar fi înțeles îngrijorarea, Ashley a răspuns firesc:
- Sunt Beta.
Apoi a adăugat, parcă pentru a-l liniști:
- Ducele, ducesa și fiul lor. Toți. Așa că nu e nevoie să-ți faci griji în privința feromonilor. Și…
La finalul ciudat de neterminat al propoziției sale, Koi ridică privirea, iar ca și cum ar fi așteptat momentul acela, Ashley se aplecă și îl sărută. Când buzele lor se atinseră scurt și se despărțiră, ochii lui Koi se măriră, iar Ashley zâmbi, parcă amuzat de reacție.
- Dacă mirosul tău se răspândește, îți spun imediat, așa că nu-ți face griji.
Era o afirmație evidentă. Simplul gând că altcineva în afară de el ar putea simți feromonii lui Koi îl determina pe Ashley să simtă că îi fierbe sângele. Poate conștient de asta, Koi se înroși ușor și dădu din cap.
- O să mă grăbesc.
Cu un mic semn din mână și un zâmbet, Koi a dispărut repede în baie. Rămas singur, Ashley s-a îndreptat spre dressing. În timp ce alegea fără grabă hainele lui Koi, mintea lui, în schimb, era plină de gânduri despre cum să i le scoată.
─ ▫ ─
După ce a părăsit drumul principal, mașina a continuat să ruleze destul de mult timp. Tocmai când întinderea nesfârșită de pădure de pe ambele părți ale drumului începea să devină obositoare, ducele, care până atunci tăcuse, a vorbit în sfârșit.
- E destul de departe.
Deși scurtă, remarca era suficientă pentru a-i transmite starea de spirit. Ca și cum ar fi încercat să-și liniștească soțul, care părea să obosească, ducesa de lângă el a luat cuvântul.
- Am auzit că domnul Miller are șase copii. Ce familie plină de viață! Trebuie să fie frumos.
- Într-adevăr. Și toți sunt persoane cu personalitate distinctă.
Ducele dădu din cap cu ușurință și continuă:
- Faptul că trăsăturile lor s-au transmis de la generația anterioară până în prezent este, în sine, ceva remarcabil.
Alfa și Omega reprezintă doar o mică parte din populație. Printre aceștia, Alfa extremi și Omega extremi sunt și mai rari. Spre deosebire de Alfa extremi, ale căror trăsături fizice sunt evidente la prima vedere, Omega extremi își pot ascunde feromonii chiar și fără medicamente și apar ca Beta în teste, ceea ce determină să fie extrem de greu de detectat. Se spune că a întâlni un Omega extrem măcar o dată în viață este un noroc extraordinar — și totuși, unul locuiește chiar acolo unde se îndreaptă ei acum.
Connor Niles.
El, care a avut șase copii cu Ashley Miller, un Alfa extrem, era acel Omega extrem atât de rar și, ca urmare, toți copiii lor moșteniseră trăsături excepționale.
- Probabil există multe avantaje în a împărtăși aceeași trăsătură. Am auzit că cel mai mare este un geniu.
- Sau poate e doar iscusit la șmecherii.
Ducele vorbi cu detașare. Era prea devreme să se poată pronunţa. Viclenia și inteligența sunt adesea confundate.
- Așa este. Nu s-a vorbit prea mult despre genul celui mai mic copil. Probabil că este încă prea devreme pentru ca asta să se dezvăluie, având în vedere vârsta lui.
La auzul cuvintelor ducesei, ducele răspunse cu ușurință:
- Am auzit că unii dintre copiii acelei familii erau identificați încă de la naștere, dar la acela încă nu s-a dezvăluit nimic. Vom vedea când vom ajunge acolo.
- Am auzit că şi copilul este foarte drăguț.
De parcă și-ar fi amintit brusc, ducesa a adăugat, iar ducele s-a întors să o privească. Ea a continuat:
- Toată familia Miller este formată din Alfa extremi, așa că, desigur, toți sunt chipeşi. Dar cel mai mic este încă mic și nu și-a dezvăluit încă genul, și totuși se spune că este deosebit de drăguț. O să-l putem vedea azi, nu-i așa? Abia aștept să-l văd.
- Hm…
Ducele a scos un sunet gânditor în timp ce-și mângâia barba. Singurul copil al cuplului era Cassian, care stătea alături de ei. Ducesa şi-a dorit o fiică, dar, din cauza sănătății precare, nu a mai putut avea alți copii. Din această cauză, ea tindea să manifeste o afecțiune necondiționată față de familiile cu copii, iar în acest sens, vizita respectivă o înflăcărase în mod evident foarte mult.
- Și eu abia aștept, dacă e într-adevăr atât de adorabil.
Privindu-și soția, ducele îi răspunse blând. Ducesa dădu din cap, apoi se întoarse brusc spre fiul ei.
- Cassian, erai ieri la petrecerea aceea, nu-i așa? Ai văzut cumva ceva?
Băiatul cu ochelari, care a rămăs tăcut până atunci, a vorbit în sfârșit încet.
- Nu, deloc.
Îi zâmbi mamei sale.
- N-am văzut nimic.
─ ▫ ─
Între timp, rămas singur, Bliss a tras de nas zgomotos și a respirat adânc. Dacă va continua să plângă, ochiul i se va umfla și mai tare.
- Aah…
După ce a mai tras o dată aer adânc în piept, a observat brusc micul ambalaj care zăcea pe cearșaf. Era de la caramelul pe care tocmai îl mâncase.
Mai vreau.
Dar asta era exclus. Koi era mereu blând, dar odată ce spunea "nu”, nu se clătina niciodată. Iar în ultima vreme, de când începeau să i se clatine dinții de lapte, gustările erau restricționate și mai mult.
- Ce nedrept!
Bliss a făcut o mutriță și s-a jucat cu ambalajul. Chiar atunci, a auzit un zgomot afară.
Ce e asta?
A sărit imediat din pat și a alergat la fereastră. Urcându-se pe un scaun, s-a uitat în jos și i-a văzut pe servitori adunați în fața conacului. Înclinându-și capul nedumerit, a observat apoi câteva mașini care traversau grădina.
Surprins, Bliss se lipi de fereastră și încercă să vadă mai clar. Chiar și pentru un copil care încă nu împlinise zece ani, șirul de mașini părea orice, numai banal nu.
Aceia sunt oaspeții?
În mod normal, s-ar fi dus să-i întâmpine, dar azi era altfel. Tati i-a spus cu blândețe că era din cauza ochiului său, dar, de fapt, s-ar putea să fi fost și pentru că acela nu era un loc potrivit pentru un copil de doar șase ani. Nu conta. Oricum, ar fi vorbit doar despre lucruri plictisitoare și neinteresante. Ce conta era că, în acel moment, adulții din casă, inclusiv Tata și Tati, nu aveau timp să-i acorde atenție lui Bliss.
Bliss a pocnit ușor din limbă și a început să coboare de pe scaun, dar apoi s-a oprit.
Stai… deci…
O idee strălucită i-a venit brusc în minte. În acel moment, cu siguranță nu era nimeni în bucătărie. Tata și Tati erau ocupați să primească oaspeți, iar servitorii erau și ei ocupați. Nu era asta ocazia perfectă pentru a-și transforma una dintre fanteziile sale banale în realitate?
După o scurtă ezitare, s-a hotărât repede.
La muncă imediat!
În clipa în care i-a venit gândul, Bliss a sărit de pe scaun și a traversat camera în fugă. Chiar dacă Tati ar fi ajuns să-l pedepsească mai târziu, asta era o problemă pentru atunci. În acel moment, fericirea lui avea prioritate.
Spre caramelul acela dulce!
Ăsta era planul, dar chiar și după ce se hotărâse, era nevoit să respire adânc odată ce a apucat mânerul ușii. Expirând scurt, Bliss a deschis ușa doar crăpând-o și s-a uitat, cercetând cu atenție holul lung.