La această sugestie blândă, copilul a spus imediat ce își dorea. Când Koi a zâmbit și a dat din cap, Grayson a făcut un pas înainte, de parcă ar fi așteptat momentul acela.
- Pot să mă duc eu cu el? E în regulă, nu-i așa, Bliss?
Înainte ca Ashley să apuce să spună ceva, văzând zâmbetul strălucitor al fiului său, Koi a răspuns primul.
- Da, mergeți împreună. Îl vedeți acolo, nu-i așa?
Copiii au dat din cap cu entuziasm în direcția indicată de Tati. Ținându-l de mână pe Bliss, Grayson l-a condus la tejgheaua cu înghețată, a luat înghețata de căpșuni pe care o voia Bliss și i-a dat-o.
- Poftim.
- Mulțumesc. Mulțumesc.
Bliss vorbea mai calm acum că emoțiile i se liniștiseră, mulțumindu-i chiar și servitorului care îi înmânase înghețata. Servitorul zâmbi și dădu din cap mulțumit.
Văzând înghețata lui preferată, Bliss s-a înveselit repede. A deschis gura larg pentru a lua o înghițitură din înghețata moale, dar…
- Au…
Ochiul umflat îi pulsa, iar el sa scos un sunet de durere. Încruntându-se, își apăsă ochiul cu o mână, când deasupra lui se auzi un sunet provenid de la Grayson care plesenea din limbă.
- De asta nu trebuie să te rănești, prostule.
La auzul acestor cuvinte, furia pe care Bliss abia o potolise a izbucnit din nou.
- Ți-am spus! Ticălosul ăla a râs de mine pentru că nu am ochii violet!
În timp ce Bliss îl privea cu ochii larg deschiși, insistând asupra justificării sale, Grayson a rămas complet indiferent.
- Te întreb de ce te-ai rănit.
Repetând aceleași cuvinte, Grayson adăugă pe un ton relaxat:
- Dacă te rănești, tu ești singurul care are de pierdut. De ce te-ai strădui să-ți faci ochii violet doar din cauza a ce a spus el?
La această remarcă imprevizibilă, Bliss se opri din vorbit.
Acum că se gândea la asta, era cam adevărat…
- Atunci… ce să fac? întrebă el în şoptă.
Grayson îi zâmbi larg.
- Pur și simplu fă în așa fel încât el să nu mai poată spune lucruri de genul ăsta.
Auzind ceva la care nu se gândise niciodată, Bliss nu a putut să înțeleagă imediat.
- Poftim?!
- Procedează în așa fel încât să nu mai poată spune lucruri precum "violet" sau "deloc violet".
Văzând că fratele său mai mic tot nu înțelege, Grayson îi explică din nou. Apoi, privindu-l pe Bliss cu ochii mijiți, îi zâmbi ușor.
- Vrei să te învăț cum se procedează?
- Da!
Incapabil să-și stăpânească nerăbdarea, Bliss dădu din cap cu înflăcărare.
- Spune-mi, grăbește-te și spune-mi, Grayson! Ce trebuie să fac? Spune-mi repede!
Văzându-și fratele mai mic bătând din picioare cu nerăbdare, Grayson a răspuns.
- Trage cu o armă în gura lui! Atunci nimeni nu-ți va mai putea spune vreodată astfel de lucruri.
La acest răspuns de neimaginat, ochii lui Bliss se măriră de uimire.
- O armă?
O armă? Tata i-a spus de multe ori că astfel de lucruri nu trebuie folosite niciodată. Acasă era o armă, dar era încuiată într-un seif, așa că el știa doar că există și nici măcar nu a văzut-o vreodată.
Și totuși, Grayson vorbea despre asta cu atâta naturalețe — oare chiar putea face asta?
Fără să-și dea seama, Bliss s-a uitat înapoi. Tata și Tati, care îi urmăriseră tot timpul, i-au apărut în câmpul vizual. Tati i-a făcut cu mâna zâmbind. Îndreptându-și privirea în altă parte, Bliss și-a coborât vocea, de parcă s-ar fi temut că cineva l-ar putea auzi.
- Cum se trage cu o armă… ceva de genul ăsta…
- Păi, dacă nu ai una ca mai devreme, atunci nu se poate face nimic.
Bliss, care era pe punctul de a spune "Asta nu e permis”, era întrerupt de următoarele cuvinte ale lui Grayson și a tăcut din nou.
Nu la asta mă refeream.
În timp ce clipea, mut, Grayson îi propuse o alternativă cu un zâmbet vesel.
- Atunci ia orice ai la îndemână și lovește-l în gură. Scoate-i câțiva dinți și nu va mai putea spune lucruri de genul ăsta. Dacă îi tai limba și nu mai poate vorbi pentru tot restul vieții, cu atât mai bine. Atunci nu va mai spune niciodată așa ceva, nu-i așa? Și ceilalți își vor învăța lecția din asta.
- Ăăă…
Nu era nimic greșit în ceea ce spusese Grayson, cu excepția unui sentiment de neliniște care îi rămânea într-un colț al inimii.
Bliss clipi fără să înțeleagă, apoi dădu încet din cap.
Văzând acea reacție, Grayson își ridică bărbia cu aroganță și a spus:
- Dacă ai vreo problemă, spune-mi. Ca și azi, o să-ți ofer o soluție.
- B…Bine.
Bliss dădu din cap din nou, încă înclinându-și capul în semn de nedumerire, dar își exprima mulțumirea.
- Mulțumesc, Grayson.
- Cu plăcere.
Zâmbind, Grayson luă propria înghețată de vanilie de la servitor și adăugă:
- Să-i ajut pe ceilalți este întotdeauna cea mai mare bucurie a mea.
Despre ce naiba vorbeau oare?
Privindu-și cei doi copii șoptind în fața vitrinei cu înghețată, Ashley Miller își încruntă ușor sprâncenele.
Cu siguranță Grayson nu-i spunea lui Bliss prostii.
Pe măsură ce neliniștea se strecura în sufletul lui, Koi mormăi brusc lângă el:
- Am întors privirea doar o clipă și s-a întâmplat așa ceva.
Aruncând o privire în lateral, Ashley a văzut că și el se uita la copii, în timp ce continua:
- Nu știam că lui Bliss i-ar păsa de așa ceva. Credeam că e încă prea mic ca să înțeleagă trăsăturile…
Toți membrii familiei, cu excepția lui Koi și Bliss, aveau aceeași trăsătură.
Ochii violet era una dintre trăsăturile definitorii ale unui Alfa extrem. Odată ce se diferenţia, culoarea originală a ochilor se transforma în violet.
Chiar și Ashley a avut odată ochi de un albastru strălucitor înainte de diferenţiere, dar acum ochii lui erau de același violet intens ca ai celorlalți copii ai săi.
Doar Koi și Bliss aveau ochii albaștri.
Koi era un Omega extrem, iar Bliss nu se diferenţiase încă, deoarece avea doar șase ani.
Dacă și Bliss s-ar diferenţia ca un Alfa extrem, atunci Koi ar fi singurul din familie cu ochi diferiţi. Asta dacă micuţul ar deveni un Alfa extrem.
Gândul acesta i-a trecut brusc prin minte lui Ashley, iar sentimentele lui au devenit complicate.
Faptul că cinci dintre cei șase copii născuți din relația lui alături de Koi erau Alfa extremi era deja greu de acceptat.
Dacă și Bliss, cel mai mic, care semăna cu Koi, s-ar diferenţia ca un Alfa extrem, ar începe cu adevărat să nege existența lui Dumnezeu.
Nu că ar fi crezut vreodată în Dumnezeu, de la bun început.
- Hm…
Vocea prudentă a lui Koi îl readuse pe Ashley la realitate.
Ashley și-a îndreptat privirea spre el în tăcere, iar Koi a continuat:
- Ar trebui să-l învățăm pe Bliss despre trăsături?
- Nu.
Ashley clătină din cap fără ezitare.
- Încă n-ar înțelege cum se cuvine, și nimeni nu știe ce trăsătură va avea în final.
- Așa e.
Koi dădu din cap cu reticență.
Dacă ar afla detalii despre trăsături, ar începe în mod natural să aibă anumite așteptări. Iar dacă ar ajunge să aibă o trăsătură diferită de restul familiei, ar fi profund dezamăgit.
Așa că poate era mai bine să-l lase aşa neştiutor.
Desigur, Ash nu și-ar dori niciodată un astfel de rezultat.
- Bliss oricum n-ar înțelege. Nu e prea deștept.
Vocea care a intervenit brusc îi aparținea lui Stacy, sora geamănă a lui Grayson.
Văzând expresia directă a copilului, Koi a rămas pentru o clipă uimit.
- Stacy, n-ar trebui să-i spui astfel de lucruri fratelui tău mai mic... nu... lasă așa.
A încercat s-o corecteze, dar în cele din urmă a renunțat.
Deja se repetase de câteva ori azi. Un sentiment de epuizare îl cuprinse.
Ashley i se adresă.
- Hai să vorbim despre asta mai târziu… Ne întoarcem? Se pare că am terminat aici.
De parcă era un semnal, Nathaniel se întoarse primul și începu să se îndrepte spre ieşire.
Ceilalți copii l-au urmat. După ce s-a asigurat de asta, Ashley a rămas în picioare alături de Koi, așteptând ca şi Grayson și Bliss să se întoarcă.
Să ne gândim la restul mai târziu. Asta ar trebui să fie tot...
Sau cel puțin așa credea el, dar a survenit o situație imprevizibilă.
Dintr-o dată, Bliss a fugit undeva, iar doar Grayson s-a întors singur la ei.
Ashley s-a încruntat imediat și a întrebat:
- Ce s-a întâmplat? De ce ți-ai lăsat fratele și te-ai întors singur?
La această întrebare evidentă, Grayson a răspuns calm.
- S-a dus la toaletă.
Un suspin îi scăpă lui Ashley.
Fără să-și dea seama, își apăsă o mână pe frunte, apoi a vorbit cu vocea lui firească.