- De ce ești atât de sigur?
La tonul acela provocator, Koi a răspuns cu o încredere neobișnuită.
- Omega extremi pot recunoaște semenii. Altfel, cum aș fi putut să-i descopăr genul înaintea tuturor, când nici măcar nu pot simți feromonii lui Bliss?
Koi spunea adevărul. Omega extremi se puteau recunoaște între ei — chiar și atunci când feromonii erau complet ascunși.
Omega extremi aveau de câteva ori mai mulţi feromoni decât Omega banali. Cu toate astea, își puteau suprima mirosul după bunul plac, şi chiar și examinările celui de-al doilea gen îi identificau adesea drept Beta. Din acest motiv, erau greu de detectat. Majoritatea oamenilor își petreceau întreaga viață fără să întâlnească vreodată unul – sau întâlneau unul și nu-și dădeau seama niciodată.
Aflându-se în vârful piramidei, Omega Extremi puteau să-i supună cu ușurință chiar și pe Alfa Extremi. În esență, puteau să-l copleşească pe un Alfa cu feromoni, să-i provoace rut și să-i creeze tulburări de memorie.
De asemenea, puteau elibera cantități mici de feromoni pentru a stârni afecțiune. Koi, însă, nu folosea niciodată această metodă. Ashley i-a interzis categoric să elibereze feromoni către oricine altcineva.
Alături de cel care era numit "dragostea de-o viaţă", Koi a avut șase copii cu Ashley Miller. Din păcate, fiecare dintre ei semăna cu Ashley Miller. Nu doar ca aspect, ci și ca gen secundar — toți erau Alfa Extremi.
De fiecare dată când Ashley se uita în ochii violeți ai copiilor săi, se întreba serios de ce Dumnezeu l-ar supune unei astfel de încercări.
Dar.
Privindu-l pe Bliss, care dormea liniștit în brațele lui, Ashley a simțit speranță.
Cel puțin cel mai mic era diferit. Semăna cu Koi. Poate chiar și ca gen secundar. Personalitatea lui era oarecum aprigă, dar asta era de preferat față de a fi nesfârșit de blând și exploatat, așa cum era Koi.
- Ar trebui să-l ducem la centru pentru teste.
Ashley vorbi grijuliu, deși nu a reușit să-și ascundă pe deplin fericirea din voce. Ochii lui violeți străluceau mai puternic decât de obicei, iar el nu-și putea lua privirea de la Bliss.
Văzând asta, Koi nu se putu abține să nu râdă.
- Oricum va apărea ca Beta, Ash.
- Știu, a răspuns Ashley de parcă asta era evident.
- Dacă va ieşi că e un Beta, asta dovedește că are acelaşi gen secundar ca tine. Nu-i așa, Bliss? Îți place asta, nu-i așa? Acelaşi gen secundar ca la Tati.
Zâmbind, Ashley își lipi ușor fruntea de a lui Bliss și se legănă, de parcă ar fi mânuit o bijuterie fragilă. Priveliștea aceea îl determină pe Koi să se simtă atât amuzat, cât și ciudat de melancolic.
Chiar e atât de fericit?
Aveau deja șase copii. Și totuși, asta era prima dată când Ashley părea atât de mulțumit.
Koi știa cât de profund își disprețuia Ashley propriul gen secundar. Din păcate, asta însemna și că nu era deosebit de atașat de copiii care o aveau.
Genul secundar al lui Bliss ar putea schimba familia noastră în multe feluri.
Gândul acesta îl umplu de căldură. Să aibă un copil care să aibă acelaşi gen secundar ca şi el — Koi nu putea nega că, pentru prima dată, inima îi bătea mai repede.
Totuși, era nevoie să confirme ceva.
- Ash, te simți bine? Nu simți că ești pe punctul de a avea o criză, nu-i așa?
De fiecare dată când Ashley simțea feromoni Omega care nu erau ai lui Koi, trupul său reacționa violent. Koi nu putea să nu-și facă griji.
Poate că e diferit pentru că Bliss e copilul nostru…
Şi-a permis o mică speranță, dar asta se dovedi fără sens. Văzând picăturile de sudoare de pe tâmpla lui Ashley, Koi a scos un scurt suspin și îl luă ușor pe copil în brațe.
- Nu te forța.
- Mă simt bine. Chiar mă simt!
Ashley întinse din nou brațele, de parcă l-ar fi cerut înapoi pe Bliss.
- Dacă aș fi pe punctul de a avea o criză, n-aș sta aici așa. Știi asta.
- S-ar putea să te forțezi pur și simplu…
- Nu e așa.
Când Ashley a negat din nou, Koi a spus încet:
- Încă te simți rău, nu-i așa? Nu minți. Ești palid.
Ashley nu a răspuns. În schimb, a evitat privirea lui Koi.
Koi se gândi: "Așa cum mă așteptam” — dar stimulă că nu observă și schimbă subiectul.
- Mirosul pare să dispară. Diferenţierea probabil se va termina în curând. Bietul de el… cât de greu trebuie să-i fie. E încă atât de mic.
- Când se va trezi, ar trebui să-i pregătim tot ce-i place să mănânce.
Gâdilându-l pe Bliss pe obraz cu degetul, Ashley vorbi încet. Koi dădu din cap.
- Lui Bliss îi plac gustările dulci.
De obicei, îi limitau strict dulciurile, dar asta era un caz special. Doar imaginându-și fața copilului plină de firimituri și zâmbind, buzele lui Koi se curbară în sus.
Se aplecă și îl sărută pe Bliss pe frunte.
Se auzi o bătaie ușoară în ușă, iar secretara intră pentru a raporta.
- Domnule Miller, pregătirile sunt gata. Plecăm imediat?
Ashley dădu din cap fără ezitare.
- Da. Plecăm acum. Koi.
- Ah... bine.
Luându-l în mod firesc pe Bliss din brațele lui Koi, Ashley îl luă pe băieţel în brațe și ieși primul. Koi îl urmă, iar secretara închise ușa.
În scurt timp, camera a rămas goală.
Doar o urmă slabă de feromoni ai lui Bliss mai plutea în aer.
Se pare că nişte voci îndepărtate se auzeau prin aer. Bliss se încruntă și se mișcă.
- Mm…
Trupul său părea din vată de zahăr.
Sau poate ca bumbacul ud. Greu, dar totuși ușor. Era o senzație ciudată, una pe care nu a mai simţit-o niciodată. Totuși, era plăcută.
- Bliss, te-ai trezit?
Auzi un sunet slab în brațele lui Ashley, iar Koi, așezat lângă ei, îi vorbi blând. Bliss se opri, respirând ușor, apoi deschise încet ochii.
Cel puțin, a încercat. Pleoapele i s-au ridicat doar puțin.
- E în regulă, Bliss. Nu trebuie să te forțezi să le deschizi, a continuat Koi cu blândețe.
- Acum mergem acasă. Poți dormi în continuare.
Tati…
Bliss l-a recunoscut cu o clipă întârziere. Un moment mai târziu, și-a dat seama că cel care îl ținea în brațe era Tata.
Se trezise pentru scurt timp în mașină, în drum spre aeroport, apoi a închis din nou ochii. În ceața conștiinței pe jumătate adormite, erau fragmente de amintiri.
"Copil american cu nasul plin de muci.”
Vocea rece i-a răspunat în minte. Bliss şi-a încruntat sprâncenele. Cu degetul mare în gură, pe care îl sugea cu ardoare, s-a încruntat.
- Ce are? Are un coșmar?
La auzul acestor cuvinte, Ashley îl privi pe Bliss din brațele sale și îi mângâie ușor spatele, ca și cum i-ar fi spus că e în regulă să doarmă.
Dar, în gândurile tot mai încețoșate ale lui Bliss, s-a strecurat o altă voce.
"Să te descurci cu un puști prost și mucos nu e nimic.”
O durere ascuțită îi străbătu pieptul.
Bliss a continuat să se încrunte, amintindu-și și mai multe.
"Unul dintre gemeni e un idiot nebun. Iar cel care vrea să devină actor are porecla Câine Turbat…"
Un tip rău.
Chiar și în starea lui confuză, furia îi creștea ușor.
Am avut atâta încredere în tine. Te-ai purtat atât de amabil în fața mea, dar pe la spatele meu ai spus astfel de lucruri.
"E un copil al familiei Miller. Nu avem de ales. Trebuie doar să-l tolerăm.”
Totul era din cauză că sunt un Miller.
Un sunet de suferință i-a scăpat.
Koi și Ashley au schimbat priviri nedumerite, presupunând că el doar visa în timpul diferenţierii.
Eşti rău! O să chelești. O să te lovesc și acolo.
Bliss a continuat să se gândească.
M-ai înșelat. Cum ai putut? Eşti rău! Om rău. Nu poți face asta dacă ești căsătorit. Mi-ai promis că te vei căsători cu mine. O să te pedepsesc. O să o fac.
O să las munca asta în seama lui Stacy. Lui Stacy îi place să lovească oamenii până plâng.
O să te batem cum se cuvine și o să-ți îndreptăm manierele. O să te determinăm să cerșești. Cum îndrăznești să minți? Ticălos fără rușine. Escroc. Mincinos.
Cum ai putut să mă minți?