Cum s-a ajuns aici?
Bliss s-a grăbit spre casă, alb la față. După ce bodyguarzii care l-au urmat înăuntru au pus mâncarea la pachet pe masa din sufragerie și au plecat, a început să încerce cu adevărat să înțeleagă ce se întâmpla. Încă îi era foame, așa că luă cu o mână un Super Maximum Cheeseburger cu trei chiftele din muntele de mâncare, iar cu cealaltă apucă telecomanda și începu să schimbe hotărât canalele. Cum nu se uita niciodată la știri sau la emisiuni de actualitate, nu a avut de ales decât să apese numere la întâmplare.
După ce a căutat destul de mult, a găsit în sfârșit un canal pe care un bărbat de vârstă mijlocie, cu o figură plictisitoare, vorbea despre ceva. Bliss s-a îndreptat repede de spate și şi-a fixat privirea pe ecran. Senatul în sus, un proiect de lege în jos, nu știu ce tratat... Bărbatul continua la nesfârșit despre lucruri pe cât de greu de înțeles, pe atât de plictisitoare. După ce aproape că adormise de câteva ori cu hamburgerul în mână, pe ecran a apărut în sfârșit chipul pe care Bliss l-a așteptat.
— Contele Heringer a reafirmat poziția Marii Britanii și a solicitat permisiunea de a se adresa Congresului pentru a sublinia necesitatea tratatului. Senatul i-a aprobat cererea. Discursul său este programat să înceapă peste treizeci de minute, iar restul programului Contelui Heringer pe durata acestei vizite va rămâne complet privat...
Bliss nu a înțeles absolut nimic. Ce tratat? De ce ținea un discurs? Și de ce era nevoie tocmai Cassian să-l țină?
Nu reușea deloc să deslușească situația, dar un lucru era sigur.
Cassian a venit în America.
Nu a venit să mă vadă pe mine.
Bliss a acceptat cu durere acest adevăr și s-a silit să mestece și să înghită hamburgerul. Cassian arăta aproape la fel cum și-l amintea. Era la fel de impecabil, fără nici cea mai mică imperfecțiune vizibilă, iar ochii albaștri din spatele ochelarilor erau exact la fel...
Ce? Ochi albaștri?
Speriat, Bliss şi-a îndesat din greșeală în gură tot ce a mai rămas din hamburger.
Şi-a lovit pieptul și a băut repede suc până când a reușit, în sfârșit, să înghită. Apoi şi-a șters în grabă gura cu brațul și s-a uitat din nou la ecran. Dar cadrul s-a schimbat deja, iar bărbatul plictisitor de mai devreme vorbea iar despre ceva de neînțeles. Bliss a rămas nemișcat pe loc, buimac, clipind spre televizor.
Ce era asta? Ce tocmai am văzut?
Încercă să se convingă că a văzut greșit, dar imediat i-a venit o altă întrebare.
Când am văzut greșit? Acum? Sau... atunci?
Oare Cassian nu a suferit o mutaţie până la urmă?
Dacă era așa, Bliss s-a făcut complet de râs. Nu că era ceva nou, deci partea asta nu conta. Dar ce trebuie să fi crezut Cassian când Bliss a dispărut fără să spună nimic? Poate că nu l-a sunat niciodată tocmai fiindcă era supărat...
Tocmai când neliniștea a început să-l cuprindă din nou, i-a revenit în minte o altă amintire.
Nu. Am simțit clar feromonii.
În castelul lui Cassian nu exista nimeni cu al doilea gen. Toți, în afară de Bliss, erau Beta, așa că feromonii unui Alfa Extrem erau excluși.
Atunci ce naiba se întâmpla?
Cassian probabil că a suferit o mutaţie. Bliss a început să se plimbe prin cameră, frământându-se, apoi şi-a prins capul în mâini. Puținele lui celule cerebrale păreau gata să explodeze de la atâta efort.
— Discursul. Dacă mă uit la discurs...
Mormăind de parcă era hipnotizat, s-a grăbit să se așeze din nou în fața televizorului. O să-i arate chipul lui Cassian de mai multe ori cât timp vorbea, așa că atunci putea să se convingă.
În pauza publicitară, a scos repede clătitele aduse acasă, le-a înmuiat în sirop de arțar și s-a întors. În graba lui, le îndesa atât de repede în gură, încât până să înceapă discursul a mâncat deja jumătate.
Bliss înghiți în sec fără motiv și l-a privit pe Cassian urcând la pupitru. Cassian potrivi microfonul la înălțimea lui, apoi a început să vorbească.
— Aș dori să subliniez încă o dată necesitatea tratatului încheiat de mai multe țări aliate ca răspuns la criza climatică globală, tratat menit să protejeze insula Hasilica.
Cassian a continuat explicând de ce era necesară insula, de ce era importantă și de ce Statele Unite nu era nevoie să se retragă din tratat. Apoi a propus alternative pentru completarea acordului, astfel încât animalele pe cale de dispariție de acolo să fie protejate, și şi-a încheiat discursul avertizând că Marea Britanie nu avea să aibă de ales decât să ia măsuri corespunzătoare dacă opoziția continua.
După ce Cassian a coborât de la pupitru în aplauze și a reapărut bărbatul plictisitor, Bliss, care până atunci a clipit absent, şi-a înclinat cu întârziere capul. Întrebarea legată de culoarea ochilor lui Cassian i-a dispărut deja complet din minte.
Ce este insula Hasilica?
Numele era repetat de nenumărate ori în discurs, dar Bliss nici măcar nu a știut că insula exista. Pe de altă parte, putea număra pe degete toate denumirile de locuri pe care le știa, așa că nu era de mirare.
— Hasilica, Hasilica...
Repetând cuvântul în sinea lui, Bliss a apelat la prietenul care era mereu alături de el ca să-i ofere răspunsuri.
— Geppetto! Ce este Hasilica?
După o scurtă pauză, inteligența artificială a început să-i afișeze un zid uriaș de text. Bliss, care în mod normal refuza să citească orice depășea trei rânduri, s-a tras înapoi îngrozit și a strigat alarmat:
— Trei rânduri! Dă-mi un rezumat în trei rânduri! Rezumă-l în trei rânduri!
De data asta dură puțin mai mult. Bliss era prea neliniștit ca să stea locului și se plimba înainte și înapoi pe aceeași bucată de podea până când inteligența artificială i-a oferit în sfârșit răspunsul.
— Este o insulă din Marea Mediterană. Zece țări au încheiat un tratat pentru protejarea ei, iar Statele Unite încearcă în prezent să se retragă. Principalul politician care susține retragerea este Ashley Miller.
Părea că erau omise o mulțime de lucruri, dar era în regulă. Oricum Bliss n-ar fi înțeles nimic lung și complicat. A dat din cap, meditativ, apoi a tresărit brusc.
— Stai, Geppetto. Ce-ai spus?
— Este o insulă din Marea Mediterană...
— Ultima parte! Repetă doar ultimul rând!
La strigătul lui grăbit, inteligența artificială a repetat cu o voce mecanică, lipsită de emoție.
— Principalul politician care susține retragerea este Ashley Miller.
Bliss a încremenit.
Ce a spus Cassian mai devreme? Nu a spus că a venit aici ca să păstreze acordul? Și că, dacă Statele Unite se retrăgeau, Marea Britanie avea să facă nu știu ce...
Dacă Tata susținea retragerea, atunci asta însemna...
A înghițit în sec fără să vrea. În fața concluziei absurde, Bliss a rămas împietrit, complet uluit.
Nu. Sigur nu. Era imposibil...
Dar nu exista alt răspuns. Oricât ar fi negat, nu avea de ales decât să accepte că asta era realitatea.
Doamne. Tata și Cassian se luptau!
— Aaaah!
Bliss s-a albit la față și şi-a prins capul cu ambele mâini.
Cassian a coborât de la pupitru în aplauze puternice. Ashley Miller nu a apărut în timp ce Cassian dădea mâna cu legislatorii care se apropiau și schimba cu ei politețuri de complezenţă. Probabil era în biroul lui.
După ce a încheiat saluturile la momentul potrivit, Cassian a pornit spre biroul lui Ashley. Fără să-și dea seama, zgomotul din jur s-a stins treptat, lăsând în urmă doar ecoul propriilor pași pe coridor.
Cassian a bătut la ușă, a așteptat o clipă, apoi a deschis-o. Un miros puternic de feromoni l-a izbit imediat.
Aroma era atât de dulce, încât aproape i-a golit mintea. Era fără îndoială mirosul feromonilor lui Ashley Miller. Ashley era un Alfa Extrem capabil să-și controleze feromonii după bunul plac, așa că faptul că elibera o aromă atât de puternică nu putea fi decât intenționat.
Feromonii care pluteau în aer păreau meniți să-l amenințe, dar Cassian a zâmbit deliberat când l-a salutat pe Ashley.
— Bună ziua, domnule Miller. Ne revedem.
Cassian a traversat fără ezitare biroul și a vorbit primul. Abia atunci Ashley s-a ridicat încet din fotoliul în care a stat cufundat.
— Ți-am ascultat discursul.
Cassian a strâns încet mâna pe care Ashley i-a întins-o, apoi i-a dat drumul și ra ăspuns, cu același zâmbet pe buze.
— Sper din suflet că era suficient de convingător încât să vă răzgândiți, domnule congresmen.
Ochii lui Ashley s-au îngustat. Cu un zâmbet ciudat, care nu-i trăda deloc gândurile, s-a îndreptat fără grabă spre canapele. Ocupă locul de onoare, iar după ce Cassian s-a așezat pe canapeaua din dreapta lui, Ashley a vorbit din nou.
— Să sperăm că drumul până aici va merita efortul.
Cassian a înțeles remarca politică în mai multe feluri.
— Am de gând să mă asigur că plec de aici cu cel puțin un lucru.
Ceva din zâmbetul care se lățea pe chipul lui Cassian l-a deranjat pe Ashley, iar între sprâncene îi apăru o cută fină. Cassian ignoră complet atmosfera și a continuat.
— Ce mai face domnul Niles?
Era o întrebare convențională, dar faptul că l-a menționat anume pe Koi, în loc să întrebe de întreaga familie, nu era deloc firesc. Probabil exista un motiv.
Iar Ashley bănuia vag care era acel motiv.
— Da. Se simte bine.
A scos din buzunarul interior al costumului un etui argintiu și a ales o țigară.
— Apropo, mi-am amintit de ceva ce am uitat.
— Da. Vă rog.
Cassian a răspuns imediat. Ashley şi-a aprins țigara și a lăsat intenționat tăcerea să se prelungească. Abia după ce a expirat lent un fir lung de fum a continuat.
— Îți mulțumesc că l-ai însoțit pe Bliss la petrecere. Mă temeam că s-ar putea simți singur, dar se pare că, datorită ție, s-a simțit bine acolo.
Zâmbetul a dispărut încet de pe chipul lui Cassian. Ashley oa bservat schimbarea și şi-a îngustat ochii.
— Ciudat, totuși. N-a apărut nici măcar un articol despre faptul că ai mers la petrecere împreună cu Bliss.