- Bine. Mă bucur să aud că ești bine.
La răspunsul lui Cassian, ea a dat din cap cu un zâmbet mulțumit, înainte de a-și îndrepta atenția spre Bliss, care coborâse după el.
- Blair, și tu arăți bine. Nu s-a întâmplat nimic, până la urmă, nu-i așa?
Confruntat cu acea privire plină de curiozitate, Bliss s-a uitat la Cassian.
El își aranja calm hainele.
Uită-te la el, prefăcându-se că nu s-a întâmplat nimic.
Bliss a tras aer adânc în piept.
Acum. Ăsta era momentul.
Ridicând privirea furios spre Cassian, a strigat din toată puterea.
- Totul e grozav, cu excepția faptului că ticălosul ăsta m-a înșelat!
Mâna care îl apuca de rever pe Cassian a încremenit.
Ochii lui Penelope s-au mărit.
Toți servitorii care stăteau în apropiere priveau îngroziți.
Întreaga zonă a amuțit, de parcă toată lumea uitase cum să respire.
Doar Bliss a rămas, pufnind indignat în timp ce îl privea furios pe Cassian.
Timpul părea să se întindă până la infinit.
În realitate, au trecut doar câteva clipe, dar toți cei prezenți își vor aminti mai târziu acel moment exact așa.
- Mi s-a părut că toată viața care mi-a mai rămas mi-a trecut prin fața ochilor.
Prima persoană care și-a revenit suficient cât să poată vorbi era Penelope.
- Ă…ăă... ce anume... se întâmplă aici?
Deși fața ei trăda clar confuzia, iar cuvintele erau bâlbâite, sunetul vocii ei l-a readus pe Cassian cu picioarele pe pământ.
El a vorbit de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
- A fost pregătită cina?
- Poftim? A, nu, e abia ora patru...
Surprinsă de întrebarea bruscă, Penelope a răspuns în grabă.
Cassian a continuat, cu o expresie indiferentă ca întotdeauna, deși fața îi devenise vizibil mai palidă.
- Nu. Adu mai întâi ceai și gustări. Și... asigură-te că Blair primește și el niște gustări.
- Bi…bine.
Nenorocitul ăsta.
Văzând-o pe Penelope răspunzând frenetic și pe Cassian pregătindu-se deja să plece, o venă i se umflă la tâmplă lui Bliss.
Dar nu avea de gând să-l lase să scape.
Aștepta acest moment încă de aseară.
Să-l lase să scape acum?
Nici vorbă.
- Oprește-te pe loc, Cassian Strickland! Unde crezi că fugi?!
- B…Blair!
Penelope a devenit palidă din nou și a încercat cu disperare să-l oprească.
Bliss a ignorat-o.
- Cassian, sunt eu! Eu! Știu că știi totul! Așa că de ce nu mărturisești odată, ticălos nenorocit? Cassian!
Cassian s-a întors brusc și i-a acoperit gura cu o mână.
Blocat de palma lui mare, Bliss nu putea scoate decât sunete înăbușite.
Zâmbind plăcut, Cassian a spus:
- Probabil ești foarte obosit. Spui numai prostii.
Apoi s-a adresat administratorei.
- Penelope, adu ceaiul și gustările în camera mea. Include și porția lui.
- Bi… bine domnule.
Privindu-l pe Bliss, a adăugat:
- Să mergem sus? Mănâncă niște prăjituri și trage un pui de somn. Îți vei reveni în fire. Până atunci, cred că ar fi mai bine să te odihnești în camera mea.
Bliss a continuat să se zbată cu înverșunare.
Nu a obținut absolut nimic.
Cassian pur și simplu l-a luat de un braț, l-a strâns la piept, îi ținu o mână ferm peste gură și s-a îndreptat spre scări.
Urcând câte trei sau patru trepte odată, dispăru aproape instantaneu.
Servitorii nu puteau decât să stea acolo, clipind fără să înțeleagă nimic.
Prima care și-a revenit era Penelope.
A clipit rapid.
Apoi a bătut brusc din palme.
- Bine, toată lumea, adunați-vă. Ați auzit ordinele contelui. Mișcați-vă. Eu voi pregăti ceaiul, Mary se va ocupa de gustări. Toți ceilalți, întoarceți-vă la posturile voastre. Repede! Contele s-a întors, ceea ce înseamnă că avem cu toții muncă de făcut. Mișcați-vă, mișcați-vă!
La îndemnurile repetate ale administratorei, servitorii s-au împrăștiat în cele din urmă.
Totuși, asta nu a șters din mintea lor ceea ce au văzut.
- Oare americanul acela chiar l-a înjurat pe conte? a întrebat un servitor, nevenindu-i să creadă.
Un alt bărbat a răspuns, la fel de uimit.
- Asta spun și eu. Ați auzit și voi, nu-i așa? Credeam că nu-mi funcționează urechile.
Curând, s-au auzit voci din toate părțile.
- Un american fără rădăcini care îndrăznește să-i vorbească astfel contelui? E complet nebun.
- L-a strigat pe conte pe nume. Era să leșin.
- Ce ar putea ști un american vulgar? L-am tratat prea bine, iar acum crede că nu are de ce să se teamă.
- Ai dreptate. L-am răsfățat. Ar fi trebuit să-i corectăm comportamentul cu mult timp în urmă.
- Nu e prea târziu.
O sclipire periculoasă i-a apărut cuiva în ochi.
- E timpul ca acel puști să primească o educație cum se cuvine.
Ceilalți și-au aruncat priviri pline de semnificație.
Apoi a luat cuvântul o altă femeie.
- Aşa e! Nu putem continua să trecem cu vederea asta la nesfârșit.
- L-a ofensat pe conte. Asta e o ofensă adusă tuturor.
- De acord.
- Și eu sunt de acord.
- La fel și eu.
- Și eu.
După ce s-au asigurat că toți sunt de acord, s-au privit unii pe alții.
Întrebarea era acum simplă.
Cum anume aveau de gând să-i dea o lecție acelui american arogant?
În timp ce toți se cufundau în gânduri, unul dintre servitori a luat în sfârșit cuvântul.
- Am o idee excelentă.
- Aaah!
Bliss a aterizat pe canapea cu atâta forță, încât era practic o aruncare.
A țipat și s-a întins cu fața în jos peste perne.
Apoi și-a ridicat imediat capul și l-a privit furios pe Cassian.
- Nenorocitule! Mincinosule! Escrocule!
- Da, da.
De parcă ar fi avut deja destul, Cassian a răspuns distrat, în timp ce-și slăbea cravata.
Se plimba fără grabă prin cameră, de parcă Bliss nici măcar nu ar fi existat.
Văzându-l cum își scoate sacoul și începe să-și descheie nasturii de la cămașa albă, Bliss a rămas mut.
- Nu te mai preface și mărturisește odată! Știi cine sunt!
Bliss a bătut din picior în timp ce striga.
Scoțându-și butonii și așezându-i pe o măsuță, Cassian s-a uitat la el.
- Desigur că știu cine ești, Bli-Blair.
- Nu la asta mă refer!
În cele din urmă, Bliss a sărit în picioare și s-a năpustit asupra lui, fluturând pumnii în toate direcțiile.
- Sunt Bliss! Bliss Miller! Știai de la început și te-ai prefăcut că nu știi! M-ai păcălit!
- N-am făcut asta niciodată.
- Ba da, cu siguranță ai făcut-o!
- Nu am făcut-o, Bli-Blair.
Cassian i-a prins ambele mâini lui Bliss și i-a oprit loviturile.
Privindu-l de sus, el a mormăit încet:
- Tu ești Bli-Blair, nu-i așa? Un american care a venit aici să învețe meseria de majordom, ca rudă îndepărtată a lui Penelope.
Pentru o clipă, Bliss a rămas atât de uluit încât nu a putut scoate niciun cuvânt.
Ce naiba era în neregulă cu tipul ăsta?
De ce se agăța atât de disperat de asta?
- Dă-mi drumul. Dă-mi drumul! La naiba!
Se zbătu din toate puterile.
Cassian nu s-a clintit niciun centimetru.
Așa că Bliss și-a răsucit brusc capul și și-a înfipt dinții în brațul lui Cassian.
- Au! Puşti nebun ce eşti! a strigat Cassian și i-a dat drumul imediat.
Bliss s-a retras înapoi.
Frecându-și urma mușcăturii în timp ce îl privea cu furie, Cassian îl urmărea pe Bliss cum îi striga înapoi fără nici cea mai mică urmă de teamă.
- Mărturisește odată! De ce te prefaci mereu că nu știi? De ce eviți subiectul când e evident că îţi place de mine? De ce? Lașule! Ți-e prea frică să spui adevărul?!
- Pentru că așa e lumea!
În cele din urmă, Cassian a izbucnit.
Bliss a încremenit.
Cuvintele imprevizibile l-au lovit înainte să apuce să termine insulta pe care o pregătea.
- Așa e lumea? Ce înseamnă asta?
Ochii i s-au învârtit în semn de confuzie.
Cassian și-a întors imediat capul fără să răspundă.
Știa că a făcut o greșeală în focul momentului.
Pur și simplu nu voia să recunoască asta.
Din păcate, acum nu mai avea cum să scape.
- Ce ai spus mai devreme? Explică-mi. Chiar acum!
Bliss l-a presat fără milă.
În cele din urmă, Cassian și-a acoperit o parte din față cu o mână și a scos un suspin lung.
Deci aici au ajuns în cele din urmă.
Un val de epuizare l-a cuprins.
Dar nu putea face nimic.
În cele din urmă, a renunțat și a deschis gura.
- Eu…
Înainte de a continua, era nevoit să mai respire adânc o dată.
Deodată, o oboseală copleșitoare l-a cuprins.
În acel moment, orice s-ar fi întâmplat, s-a întâmplat.
Serios, cât de rele ar mai putea să devină lucrurile?
Trecându-și mâna prin păr, Cassian l-a privit direct pe Bliss.
Nu și-a abătut privirea.
L-a privit direct în ochi și a vorbit în cele din urmă.
- O lume în care sunt îndrăgostit de tine.