- Cât de departe mergem?
Bliss s-a frecat la ochi, încercând să alunge valul de somnolență, și a clătinat capul enervat. După ce au coborât din avion, au urcat într-o mașină, iar acum totul în jur era beznă totală. Nu avea habar cât mai aveau de mers.
- Pot să dorm când ajungem? a întrebat el cu voce supărată. De pe scaunul de lângă el, Cassian Strickland l-a privit. În loc să-l întrebe ce făcuse în avion în tot acest timp, şi-a îndreptat pur și simplu privirea în altă parte și răspunse indiferent:
- E un loc unde se doarme.
Ce fel de răspuns e ăsta, prostule? a mormăit el în barbă.
- Hei, trezește-te. Hei.
Cineva îl scutură ușor de umeri în timp ce îl striga. Abia atunci, în timp ce se uita, Bliss şi-a dat seama că a adormit la un moment dat.
- Mmm…
Frecându-și ochii, se forță să se ridice în picioare. Cassian Strickland, care a stat lângă el cu ochii deschiși tot timpul, a luat cuvântul.
- Am ajuns. Coboară.
Poftim? În sfârșit?
- Ah…
În clipa în care a coborât, Bliss și-a întins brațele larg și a căscat adânc, apoi s-a uitat în jur cu o expresie revigorată. Unde se afla? La un hotel? Sau într-un fel de vilă? Nu știa exact locul, dar la ora aceea era evident ce fel de loc era.
Ar trebui să mă spăl și să mă culc imediat.
Chiar și atunci, Bliss habar n-avea unde se afla de fapt.
- Poftim?!
Pe măsură ce ochii i se obișnuiau încet cu întunericul, a apărut în câmpul său vizual ceva și mai întunecat decât împrejurimile negre ca smoala. Un zid masiv îi bloca vederea, acoperit de iederă, prin care sufla un vânt rece. Atmosfera amenințătoare l-a determinat să încremenească pe loc.
Un hotel? Nu se poate ca locul ăsta să fie...
O pasăre și-a luat brusc zborul. La vederea siluetei negre care străbătea întunericul, Bliss a țipat de șoc.
Ce e asta?! Unde suntem?!
Dar Bliss era singurul care intra în panică. Cassian Strickland, secretara lui și chiar și gărzile stăteau acolo fără nicio expresie, de parcă ar fi așteptat pe cineva. Văzând asta, un fior i-a parcurs șira spinării lui Bliss.
Mă sacrifică?
În acel moment, ceva a sclipit în depărtare. A clipit surprins. Obiectul care strălucea a ezitat o clipă - apoi a început brusc să se îndrepte spre ei cu viteză mare.
În clipa în care și-a dat seama că era o persoană, Bliss a devenit palid și a țipat.
- Aaaah! Cineva să mă salveze!
Speriat până la extrem, s-a ascuns în spatele lui Cassian Strickland, agățându-se de el în timp ce striga disperat:
- Salvează-mă, nu am un gust bun! Mănâncă-l pe tipul ăsta în locul meu! E mai mare decât mine și probabil mai gustos! Auu, tati, tati! O să mor!
Cassian s-a întors, complet uluit. Chiar și atunci, Bliss a continuat să-l împingă de la spate.
- Grăbește-te și mănâncă-l pe el în locul meu!
- Hei...
Cassian a început să spună ceva, apoi a renunțat și a privit din nou înainte. Un membru al personalului care s-a grăbit să vină spre el l-a salutat, gâfâind.
- Ai ajuns. Te așteptam. M-am îndepărtat puțin și nu mă așteptam să vii atât de repede...
La auzul vocii pline de scuze, Bliss - care îl împingea pe Cassian cu toată puterea - încremeni.
Ceva nu e bine.
Ezitând o clipă, şi-a scos cu precauție capul din spatele lui Cassian. Apoi…
- Ah.
Umării s-au lăsat în jos.
Obiectul strălucitor care se îndrepta spre ei era... capul chel al bărbatului. Reflectând farurile mașinii, acesta strălucea puternic.
Realizând asta, toate țipetele și panica pe care le-a provocat i s-au părut brusc absurde. Nu - sincer, se simțea atât de ruşinat, încât dorea să fugă înapoi în America și să se ascundă în pat pentru totdeauna.
- Mm… Hm…
Şi-a dres gâtul, prefăcându-se că nu s-a întâmplat nimic. Din fericire, nimeni nu părea să-i acorde atenție. Toată lumea era concentrată pe conversația dintre Cassian și bărbatul chel. Ușurat, Bliss a ascultat în tăcere.
- Da, înțeleg. Atunci să vă conduc înăuntru? Sau...
Cassian clătină scurt din cap.
- Nu e nevoie. Merg singur.
- A, da. Am înțeles.
Încă nedumerit, Bliss privea cum bărbatul chel a scos o cheie și a deschis poarta de fier bine încuiată.
- Te rog, intră.
Poftim? Să intru? Unde?
Răspunsul era evident.
În clipa în care a zărit parcul întunecat dincolo de poarta deschisă, Bliss și-a ținut respirația.
Urmărindu-l cu atenție pe Cassian, a început să se retragă, șoptind încet:
- O…o să aștept aici...
- Hei.
Cassian l-a întrerupt fără milă.
- Acum e rândul tău să lucrezi. Vino aici.
- Nu, o să... o să torn doar niște apă...
- Vino."
Scrâșnind din dinți, Cassian l-a privit furios. După tot ce a pătimit, unde credea că se duce?
Sub acea privire înspăimântătoare, Bliss s-a lipit repede de Cassian.
Privindu-i, bărbatul chel a spus:
- Ce fascinant. O plimbare prin cimitir la ora asta din noapte. Ah... ei bine, un hobby destul de unic.
Cimitir?
Cuvântul îl determină pe Bliss să ciulească urechile, dar nici măcar nu a apucat să reacționeze.
- Ei bine, atunci, distrați-vă. Eu o să aștept.
- Nu, mă simt bine...
Bliss a încercat să refuze disperat, dar Cassian l-a apucat de ceafă.
- Vino cu mine.
- Mă simt binee…!
Vocea lui plină de lacrimi s-a pierdut în întuneric.
Tăcerea s-a așternut curând peste cei rămași în spate.
Târziu în noapte, totul era liniștit.
De fiecare dată când vântul rece îi mângâia spatele, Bliss tresărea și se agăța strâns de Cassian. Ținând doar o lanternă, Cassian mergea tăcut, pe poteca izolată. Întunericul era dens, iar statuile erau răsfirate ici-colo în jurul lor. Oricine era speriat.
Dar Cassian nu-și putea permite să se lase cuprins de frică.
- O, Doamne!
- Tati!
- Aaah!"
Din cauza țipetelor neîncetate din spatele lui, nu a rezistat nici măcar un minut fără să izbucnească.
La naiba.
Cassian abia a reușit să înghită o înjurătură. Frică? Las-o baltă - era pe cale să obosească.
Pentru cineva atât de laș, cum de i-a venit măcar ideea unei "plimbări la miezul nopții în cimitir, în doi"? La ce se gândea?
Pe de altă parte…
Cassian a râs scurt, autoironic.
Creierul ăla micuț probabil că nu era capabil să gândească deloc.
În spatele lui, Bliss continua să țipe. Deși erau doar doi, parcă o duzină de copii de grădiniță îi roiau în spate - copii gălăgioşi și haotici de șase ani care alergau țipând.
Totuși, în ciuda haosului, Cassian nu și-a uitat misiunea.
Unde este... mormântul lui Mozart.
Nu acesta. Nici acela. La naiba, unde este?
În timp ce verifica numele de pe pietrele funerare cu lanterna, țipetele lui Bliss răsunau fără încetare în spatele lui.
În cele din urmă, când a ajuns la destinație, Cassian s-a oprit, simțindu-se de parcă n-ar fi dormit de zile întregi.
L-am găsit.
După ce a verificat încă o dată numele, a spus:
- Bli... Blair.
- Aaah!
Strigându-i numele, nu a obținut decât un alt țipăt exagerat. Oftând, Cassian i-a spus greutății care se agăța de spatele lui:
- Ieși și uită-te. Nu mai țipa și vino aici.
Enervarea îi umplea vocea.
Tremurând, Bliss s-a uitat încet. Profitând de moment, Cassian a arătat cu degetul în față.
- Uite. Acela e mormântul lui Mozart.
Lanterna a luminat piatra funerară.
În clipa în care a auzit cuvântul "mormânt", Bliss a încremenit.
Nimic nu-l deranja, iar Cassian a continuat:
- Nu e mormântul adevărat. E doar simbolic. Trupul lui Mozart...
Mormânt. Trup.
Nu erau decât cuvinte înspăimântătoare.
Și nu s-a oprit aici. Cassian a continuat să vorbească în timp ce îndrepta lanterna în diferite direcții. De fiecare dată când lumina se schimba, umbrele pâlpâiau în spatele pietrelor funerare, dând impresia că statuile se mișcau.
Nu poate fi adevărat. Am halucinații.
Punându-şi pumnii peste ochi, Bliss a încercat să-și adune curajul. Dar era prea speriat - îi clănțăneau dinții, îi tremura trupul, iar fiecare zgomot mic îl determina să-și țină respirația.
În cele din urmă, a început să plângă. În timp ce își ștergea lacrimile cu dosul palmei, regretul i-a inundat mintea.
De ce am venit aici? Ar fi trebuit să rămân în America... Aș fi stat comod în pat, uitându-mă la serialele mele preferate...
De ce... de ce...
Tocmai când era pe punctul de a izbucni în plâns cu hohote…
O mână mare i-a apucat brusc ceafa și l-a tras spre ea.
Speriat, a încremenit pe loc.
Apoi, o căldură i-a cuprins tot trupul.
Uitând chiar și să plângă, nu putea decât să clipească, șocat.
- Liniștește-te."
Era vocea lui Cassian.
Și abia atunci Bliss și-a dat seama...
Cassian îl ținea în brațe.