- Ce fel de situație e asta?
Bliss stătea cu privirea pierdută, clipind doar din ochi. Anunțul căpitanului îi răsuna în continuare în urechi.
Cu doar câteva ore în urmă...
- Bliss, unde ești? Vino aici chiar acum, imediat!
Din păcate, fără să apuce măcar să-și bage în gură prăjitura proaspăt scoasă din cuptor, Bliss a ieșit în grabă, cuprins de panică, doar pentru a fi îmbrăcat repede de Penelope și i s-a dat un paşaport.
- Ce se întâmplă, dintr-odată? a întrebat Bliss, nedumerit, dar Penelope l-a apucat de braț și s-a îndreptat în grabă spre intrare.
- Nu am timp să-ți explic, grăbește-te!
Complet incapabil să înțeleagă ce se întâmplă, a ieșit și a găsit o mașină cunoscută care îl aștepta. Fără ezitare, Penelope a deschis ușa și l-a împins pe Bliss înăuntru, apoi i-a zâmbit larg în timp ce el încă nu reușea să înțeleagă nimic.
- Călătorie plăcută, Bliss! Mult noroc!
Mult noroc? De ce?
El a deschis încet buzele, neînțelegând absolut nimic, dar ea i-a arătat pur și simplu degetul mare ridicat, fără nicio explicație, și a închis ușa mașinii. Mașina porni imediat, și abia atunci Bliss avu în sfârșit ocazia să se uite în jur, dar situația nu a determinat decât să se înrăutățească lucrurile.
- O, Doamne.
În clipa în care l-a zărit pe Cassian stând chiar lângă el, Bliss era atât de surprins, încât aproape a țipat. Și-a întors repede capul, prefăcându-se că se uită pe geam, dar inima a început să bată mai repede.
Ce caută tipul ăla aici?
Nu era greu de înțeles.
Pentru că e mașina lui Cassian. Era de acord în sinea lui, dar imediat a urmat o altă întrebare.
Atunci de ce sunt eu aici?
Nu ştia, dar nu avea curajul să întrebe. Așa că s-a uitat nervos în jur și a privit pe geam. Pe măsură ce soarele începea încet să apună, au ajuns într-un loc imprevizibil.
Poftim?Q Aeroport?
Înainte să apuce să înțeleagă ceva, șoferul a oprit mașina, iar aceeași situație de mai devreme s-a repetat. Împins ici-colo de Cassian, secretarul său, și de gărzile de corp, Bliss a ajuns cumva așa... așezat într-un avion.
Și, încă o dată, Cassian stătea alături de el.
Avionul se pregătea de decolare. O însoțitoare de zbor le-a pus băuturi și gustări în față, le-a prezentat instrucțiunile de siguranță și a plecat. Bliss, care a clipit confuz tot timpul, a reușit în sfârșit să pună întrebarea care îl frământa.
Ce fel de situație e asta?
Singura persoană care îi putea răspunde era bărbatul arogant care stătea alături de el.
Nu-i plăcea asta, dar nu avea de ales.
Bliss a strâns și a desfăcut pumnii de două ori, a respirat adânc și abia atunci a reușit să vorbească.
- Unde anume mergem acum?
Asta era tot ce a reușit să spună, chiar și după ce şi-a adunat atâta curaj.
Nu mă răpește, nu-i așa?
Chiar în momentul în care acest gând înspăimântător i-a trecut prin minte, Cassian, care a rămas tăcut tot timpul, a vorbit în sfârșit.
- În Austria.
- Poftim?! În Australia? a strigat Bliss șocat. Cassian a încremenit, cu gura ușor întredeschisă.
Exact două secunde mai târziu, a continuat.
- Nu. Acolo sunt cangurii. Mergem în Austria.
- A, știu. Australia. Știu.
Nu știa.
Bliss nu avea absolut nicio idee care era diferența dintre Austria la care se referea Cassian și Australia pe care a menționat-o el. Dar să recunoască asta i-ar fi rănit mândria.
Așa că a ales să continue să se prefacă.
O să-l întreb pe Grayson mai târziu.
Cu acest gând, Bliss a tăcut. Desigur, Cassian a observat. Bliss încă pronunța "Austria” ca "Australia”.
Dar Cassian nu avea nicio intenție să-i explice mai mult.
Motivul era simplu.
- Adică, de ce mă iei cu tine dintr-o dată?
Era nevoie să se ocupe mai întâi de puştiul morocănos.
Privind indiferent fața supărată a lui Bliss, Cassian şi-a desfăcut încet picioarele și le-a încrucișat în sens invers. Făcea acest efort absurd, mișcându-se conform planului de întâlnire dorit de Bliss, dar nu avea absolut nicio intenție de a-i spune adevărul — "Asta e întâlnirea pe care ți-ai dorit-o.”
- Am nevoie doar de cineva care să mă însoțească și să se ocupe de sarcini minore pe parcursul programului meu.
- Sarcini minore?
Bliss s-a încruntat adânc, strângând ochii de parcă ar fi vrut să întrebe ce prostii spunea.
La asta s-a așteptat.
Așa că şi Cassian a răspuns calm.
- Da. Nimic important. Secretara mea se va ocupa de problemele majore, așa că tu doar stai lângă mine și fă ce ți se spune.
- Cum ar fi ce?
Chiar întreabă despre orice.
Chiar dacă i-aș explica, oricum nu-și va aminti prea mult timp.
Fără să aștepte prea multe de la celulele cerebrale ale lui Bliss, Cassian a răspuns:
- Lucruri precum să-mi dai apă sau să ții o umbrelă.
La prima vedere, nu părea mare lucru. Dar întrebarea rămânea totuși.
- Dacă e vorba doar de a-ţi da apă și de a ține o umbrelă, de ce am nevoie de pașaport?
De data asta, era nevoie de o tăcere ceva mai lungă.
După vreo cinci secunde, Cassian a răspuns.
- Pentru că mergem într-o altă țară.
- A!
Abia atunci Bliss a scos o scurtă exclamație. Dar Cassian nu credea că el a înțeles cu adevărat ceva.
Și-a umflat obrajii, luând o expresie supărată.
- Ce e cu fața aia? Ai vreo problemă?
În acel moment, un anunț i-a informat că avionul a ajuns la altitudinea de croazieră și că își puteau desface centurile de siguranță.
Bliss a făcut o mutră exagerată și a răspuns:
- Da. Pentru că am venit fără să mănânc măcar cina.
Deci de asta e supărat. Îi e foame.
E încă un copil.
Gândindu-se la asta, Cassian a ridicat firesc o mână. O însoțitoare de zbor s-a apropiat zâmbind, iar el a vorbit uitându-se la Bliss.
- Adu-i o masă. Nu tolerează bine mâncarea picantă, așa că adu piperul separat.
- Da, am înțeles. Ce vin doriți?
Cassian a ales unul din lista de vinuri, iar ea s-a retras.
A primit deja informații de la Penelope – că Bliss nu avea alergii speciale și ce fel de mâncare îi plăcea – așa că a dat instrucțiuni în consecință.
Bliss, așa cum era de așteptat, era obișnuit cu un astfel de tratament.
Oriunde mergea, familia Miller pregătea totul pentru a se potrivi stării și preferințelor sale.
Într-adevăr, a mâncat mâncarea adusă de însoțitoarea de zbor fără niciun pic de suspiciune. De îndată ce i s-a umplut stomacul, starea lui de spirit s-a îmbunătățit și a început să zâmbească larg.
- E cu adevărat delicios. E gătit bine — e excelent!
- Mulțumesc. Grapefruitul e foarte proaspăt azi. Doriți niște suc de grapefruit?
- Da, mulțumesc. Umple-l până la refuz. Chiar umple-l până la refuz.
În timp ce o lăuda cu generozitate pe însoțitoarea de zbor, aceasta i-a zâmbit înapoi.
În această atmosferă caldă, el și-a umplut stomacul cu mâncare pe gustul său, transformându-se într-un puşti fericit, care părea gata să toarcă; fără să se gândească măcar de ce se afla acolo sau care era adevăratul scop ascuns...
După ce aproximativ trei membri ai personalului s-au ocupat agitaţi de Bliss, acum sătul, acesta a adormit curând, sforăind încet.
Era un deznodământ atât de previzibil, și totuși sentimentele lui Cassian au devenit complicate.
Pentru că el era complet treaz, cu mintea limpede ca la amiază.
Privindu-l pe Bliss dormind comod sub o pătură, Cassian a scos din nou hârtia pe care a ascuns-o în costum și a verificat lista.
Cu cât se uita mai mult la ea, cu atât programul i se părea mai absurd.
Dar totul a început deja.
Acum nu mai era cale de întoarcere.
Până acum, pregătirile probabil erau gata.
Pentru a vizita cimitirul — care era închis până la venirea lor — Cassian chiar i-a cerut secretarei sale să facă o solicitare specială către autoritățile locale.
Din fericire, permisiunea era acordată.
Dar asta însemna că acum era dator cu o favoare.
Iar problema era că… programul următor nu era deloc mai bun.
Nu, era chiar și mai complicat.
Incapabil să-și oprească suspinul adânc care îi scăpa, a golit vinul rămas dintr-o singură înghițitură.
De ce e nevoie să merg atât de departe?
Chiar dacă remușcările începuseră să-l cuprindă, nu se putea opri acum.
Va duce munca asta până la capăt.
Programul ăsta… o întâlnire cu tipul ăsta… nu era decât un coșmar pentru el.
Până la capăt.
Între timp, avionul zbura cu viteză prin aer.