- Al doilea gen al meu?!
Ochii lui Bliss s-au mărit în timp ce repeta întrebarea. Cassian a răspuns: "Da”, dar în mintea lui deja anticipa exact ce urma să se întâmple.
Evident, va spune că e un Omega. Atunci, firește, pot să-l întreb despre medicamente...
- Sunt un Beta.
- Bine, atunci... stai, poftim?!
Cassian era pe punctul de a continua pe un ton indiferent, dar, s-a oprit brusc. Incapabil să-și ascundă expresia de confuzie de pe chip, s-a uitat în jos la Bliss, care a repetat cuvintele încă o dată.
- Un Beta. Un Beta. Al doilea gen e Beta.
A auzit acum același cuvânt de trei ori la rând, dar lui Cassian tot nu-i venea să creadă. Ceea ce era firesc, pentru că…
Nu minți. Am văzut clar cum te-ai diferenţiat, așa că despre ce naiba vorbești?
Abia a reușit să-și înghită strigătul înainte ca acesta să-i scape. În schimb, și-a apăsat o mână pe frunte și a scrâșnit din dinți, reprimând înjurătura care amenința să-i iasă din gură.
La naiba cu decorul ăsta blestemat.
După ce a expirat un suflu sufocant, s-a uitat din nou în jos și a văzut că Bliss încă se uita la el, cu ochii mișcându-se neliniștiți. Cassian a studiat în tăcere alunul pentru o clipă, înainte de a vorbi în cele din urmă.
- Deci vrei să spui că ești un Beta.
Vocea lui era mult mai joasă decât de obicei, aproape ca și cum ar fi mormăit pentru sine. Bliss a dat din cap.
- Da, așa este.
Din nou, același răspuns.
Oare Bliss mințea fără rușine, sau credea cu adevărat că era un Beta? Cassian nu-și putea da seama. Tot ce putea face era să se fixeze cu privirea pe acest micuț neruşinat.
- Bine.
În cele din urmă, nu a avut de ales decât să se retragă.
Oricum ar fi, încercând să calmeze situația, Cassian a spus nişte cuvinte de formă înainte de a se întoarce cu spatele.
- Atunci o să vin să te iau când începe petrecerea. Dacă ai nevoie de ceva, cheamă pe cineva... și odihnește-te.
A plecat fără să aștepte măcar un răspuns. Poate că Bliss a spus ceva în urma lui, dar Cassian era prea cufundat în gânduri ca să audă.
Ce naiba ar trebui să fac acum?
Înapoi în coridor, singur, a început să meargă cu o expresie gravă.
Oare Bliss chiar nu știa că el s-a diferenţiat? Asta nu avea niciun sens. Era aproape adult din punct de vedere al vârstei, așa că nu ar fi trebuit să fi trecut deja printr-un ciclu de călduri? Sau nu?
- La naiba, ce naiba e asta?
Enervat, şi-a trecut violent mâna prin păr. Nu erau oameni cu al doilea gen în jurul său, ceea ce era dificil să evalueze situaţia. Fie că Bliss mințea, fie că era cu adevărat ignorant în privința propriei stări, abordarea directă eșuase oricum.
În acest moment, mai rămâne o singură metodă?
Cassian şi-a mângâiat bărbia, în timp ce chipul administratorei în vârstă i-a apărut în minte. Putea să confirme asta prin intermediul lui Penelope, iar dacă asta tot nu era suficient, pur și simplu ar fi căutat el însuși în camera lui Bliss. Dacă Bliss lua medicamente, era nevoie să existe pastile ascunse undeva.
Opțiunea de a-l întreba direct pe Ashley Miller nici măcar nu i-a trecut prin minte.
Era evident că Bliss a venit aici exclusiv din proprie inițiativă. Ideea absurdă de a "găsi un loc de muncă pentru a o cunoaște pe persoana pe care o place înainte de a se căsători” era ceva cu care Ashley Miller era de acord doar cu o șansă mai mică de una la un milion. Nu era posibil ca acel bărbat să știe despre situația actuală a lui Bliss.
Acasă, Bliss n-ar fi avut nevoie să-și ascundă genul, ceea ce înseamna că nu ar fi luat medicamente acolo. Iar dacă abia a început să ia inhibitori, atunci singura opțiune rămasă era să investigheze aici.
Ce bătaie de cap.
Simțind un val brusc de epuizare, Cassian a deschis ușa camerei sale și s-a prăbușit direct pe pat. Mai erau încă nişte ore până la petrecere. Putea să-și ia timpul necesar pentru a se pregăti.
Ar fi bine să se odihnească puțin.
Un alt suspin greu i-a ieșit din adâncul pieptului.
La un moment dat, tavanul vechiului castel i-a intrat în câmpul vizual. Privind absent pictura decolorată realizată cu secole în urmă, gândurile lui Cassian au început să rătăcească de la sine.
De ce e nevoie să păstrez aparențele?
Aș putea pur și simplu să-i spun adevărul. Că știu ce este el cu adevărat. Că la început m-am prefăcut că nu știu pentru că doream să plece. Că am continuat să mă prefac pentru că mă ajuta cu insomnia și nu aveam altă opțiune. Dacă ia medicamente, aș putea pur și simplu să-i spun să se oprească. Îi cunosc deja identitatea, așa că nu are niciun motiv să continue să ia inhibitori. Mai ales că abuzul este îngrozitor pentru organism.
Dar dacă ticălosul ăla pleacă?
Gândul care a urmat imediat a determinat ca expresia lui Cassian să devină rigidă.
Fără să-și dea seama, s-a ridicat brusc în pat și s-a cufundat și mai adânc în gânduri.
În clipa în care își va da seama că identitatea lui era dezvăluită, cu siguranță va fugi.
Un rid adânc i s-a format între sprâncene.
Nu asta mi-am dorit?
Când s-a gândit la asta, era exact ceea ce şi-a dorit tot acest timp. Şi-a dorit cu disperare ca Bliss să părăsească acest loc. Să dispară pentru totdeauna din viața lui.
Atunci de ce?
De ce ezit acum?
- La naiba. Mi-am pierdut complet mințile.
Cassian a înjurat intenționat cu voce tare. De data asta nu s-a lovit peste față, dar tot era nevoie să-și revină în fire.
S-a îndreptat direct spre baie și s-a stropit cu apă rece, frecându-și cu putere fața în încercarea de a-și răcori gândurile.
Ticălosul ăla o să plece până la urmă oricum. Mai devreme sau mai târziu, soarta e deja decisă. Așa că nu e nevoie să mă mai străduiesc atât de tare să nu-l las pe puştiul ăla să afle.
Adunându-și curajul, Cassian a ajuns la o concluzie.
Bine. Odată ce petrecerea de azi se va termina și ne vom întoarce la castelul meu, îi voi spune totul. Apoi îl voi alunga. O să mă descurc cumva cu insomnia. Iar dacă nu pot, o să mă gândesc la asta când va veni momentul.
În ceea ce privește întrebarea fundamentală de ce, de fapt, se deranjase atâta să viziteze mormântul altui bărbat și să călătorească prin țări străine până la castele îndepărtate, Cassian a decis cu hotărâre să nu se gândească la asta.
Lăsând în urmă doar concluzia, a terminat dușul și s-a oprit în fața chiuvetei.
Din nu știu ce motiv, chipul reflectat în oglindă părea necunoscut.
În clipa în care a observat că se privea cu sprâncenele strâns încruntate și cu o expresie răutăcioasă, a ezitat.
Nu mă simt bine.
După ce a închis ochii și a respirat adânc, a ridicat din nou privirea. Era ceva mai bine decât înainte, dar nemulțumirea încă i-a rămas pe chip.
Clătinând enervat din cap, s-a îndreptat direct spre cabina de schimb.
Petrecerea de ziua ducesei se apropia tot mai mult.
- Bine ai venit, baroane. Mă bucur să văd că arăți bine.
În timp ce ducesa îl întâmpina, baronul îi sărută ușor dosul mâinii, apoi zâmbi.
- Vă mulțumesc pentru invitație. Sunteți la fel de frumoasă ca întotdeauna.
După ce au mai schimbat câteva cuvinte de politețe, baronul a plecat.
În timp ce continuau să-și întâmpine oaspeții, atât ducele, cât și ducesa au păstrat zâmbete perfecte pe tot parcursul evenimentului.
Și, în scurt timp, oaspetele pe care îl așteptau a venit în sfârșit.
- Marchizule Manon! Vă suntem cu adevărat recunoscători că ați venit.
Ducele l-a întâmpinat cu un entuziasm deosebit. Marchizul a zâmbit larg și i-a strâns mâna.
- Nu, eu ar trebui să vă mulțumesc pentru invitație. Ducesă, la mulți ani.
- Bine ai venit, marchize. Nici nu-ți dai seama cât de mult te-am așteptat.
După ce i-a sărutat dosul mâinii, marchizul a auzit-o pe ducesă adăugând cu subînțeles:
- Am așteptări foarte mari de la prestația dumneavoastră din această seară.
- Lăsați totul în seama mea. Am pregătit o operațiune grandioasă tocmai pentru această zi.
După ce le-a făcut cu ochiul jucăuș ducelui și ducesei, marchizul a revenit la tonul său firesc.
- L-am adus și pe nepotul meu. Edward, vino aici.
La chemarea lui, bărbatul care stătea la câțiva pași distanță se apropie cu un zâmbet ruşinat. Marchizul l-a tras în față de umăr și s-a adresat ducelui și ducesei.
- Acesta este nepotul meu. Mai are încă multe de învățat, dar sper că veți avea grijă de el.
La semnal, Edward i-a salutat politicos pe cei doi, pe rând.
- Salutări, Duce, Ducesă. La mulți ani. Vă mulțumesc că m-ați invitat...
- Îți mulțumim că ai venit, Edward. Obișnuiai să petreci mult timp alături de Cassian, nu-i așa? A trecut ceva vreme de când nu te-am mai văzut.
În clipa în care ducesa a vorbit, marchizul Manon a preluat imediat conversația.
- Într-adevăr. Se pare că nu s-au întâlnit prea des în ultima vreme. Apropo, unde este contele Heringer?
Deși tonul său părea dezinteresat, ducele și ducesa l-au recunoscut instantaneu ca pe un semnal.
- Se află mai în interior, împreună cu "partenerul" său. Îi puteți vedea acolo.
- O, înțeleg.
Deoarece Cassian era neobișnuit de înalt, nu era greu să-l localizeze. Marchizul Manon a dat din cap, înainte ca să-și împingă ușor nepotul din spate.
- Du-te și salută-l. Am niște probleme de discutat cu aceștia doi.
Edward s-a întors cu o expresie clar reticentă, dar în curând şi-a lăsat umerii să cadă înainte de a dispărea în mulțime.
Odată ce s-au asigurat că Edward s-a îndepărtat suficient, ducesa și-a coborât repede vocea și l-a întrebat pe marchizul Manon:
- Marchize, operațiunea a început deja?
- Desigur. Așa cum mă așteptam, ai observat imediat.
Ducesa zâmbi satisfăcută la expresia lui mulțumită, în timp ce ducele întrebă:
- Deci, ce este mai exact această operațiune? Nu ne poți spune dinainte?
Incapabil să-și ascundă nerăbdarea, el a insistat. Marchizul Manon nu a făcut decât să zâmbească și mai larg.
- Este o operațiune care nu a eșuat niciodată încă din vremuri străvechi. Niciun cuplu de îndrăgostiți nu poate scăpa vreodată din această capcană.
- Deci, despre ce este vorba?
- Grăbește-te și spune-ne odată!
După insistențe repetate, marchizul Manon şi-a dres dramatic gâtul, apoi a aruncat o privire alternativă către duce și ducesă.
- Nu este altceva decât "operațiunea geloziei"!