Bliss a devenit palid și şi-a întinse brațele, blocându-i lui Cassian drumul. Imaginea lui Cassian prăbușindu-se într-o baltă de sânge după ce Ashley l-a lovit cu crosa de hochei i-a revenit viu în minte. Văzându-l cum se albește la față și începe să tremure, Cassian l-a tras cu blândețe în brațe.
— E în regulă, Bliss. Nu se va mai întâmpla.
— D…dar...
Chiar și așa, neliniștea lui Bliss nu s-a risipit repede. Dându-și seama că amintirea acelei zile se înrădăcinase mai adânc decât s-a așteptat, lui Cassian îi păru rău pentru el, dar, în același timp, a simțit și o vagă mulțumire. Şi-a strâns iubitul în brațe, l-a sărutat pe obraz și apoi pe buze, înainte să-și lipească fruntea de a lui.
— Nu-ți face griji. Domnul Miller n-o să mai încerce să mă bată așa.
Desigur, era cu totul altceva dacă Cassian l-ar fi rănit vreodată pe Bliss, dar putea spune cu certitudine că asta nu avea să se întâmple. Pentru tot restul vieții lui, nimic nu avea să fie mai important decât să protejeze ființa adorabilă din brațele sale.
Când Bliss a continuat să-l privească neîncrezător, Cassian i-a zâmbit cu încredere.
— Faptul că ne-a lăsat singuri în salonul de spital e dovada că ne acceptă relația, aşa e? În plus...
Bliss a ridicat nedumerit privirea când Cassian s-a retras puțin și l-a privit de sus. Cassian şi-a coborât vocea.
— Dacă domnul Miller încearcă să mă lovească din nou, o să mă protejezi, nu-i așa?
Firește, nu vorbea serios. Înainte să se ajungă acolo, Cassian l-ar fi tras pe Bliss în brațe și l-ar fi apărat cu propriul trup. Dar...
— Da, ai încredere în mine. O să te protejez. N-o să las pe nimeni să te rănească!
La promisiunea hotărâtă a lui Bliss, expresia lui Cassian s-a îmblânzit. Cum putea cineva să fie atât de adorabil? Exact la reacția asta s-a așteptat, dar s-o vadă cu ochii lui îi solicita inima de câteva ori mai mult.
— Mulțumesc, Bliss.
Cassian i-a șoptit mulțumit și l-a sărutat. Bliss a închis ochii și şi-a încolăcit brațele în jurul gâtului lui Cassian. Și-ar fi dorit ca timpul să se oprească acolo, dar...
Cassian i-a prins încet buzele între ale lui, apoi i-a dat drumul și şi-a ridicat capul. După ce i-a șters buzele cu degetul mare, în timp ce Bliss îl privea cu vădită părere de rău, i-a spus blând:
— Urcăm?
Penthouse-ul de la ultimul etaj al unei clădiri înalte cu vedere spre Central Park era moștenit de Ashley de la tatăl său. Acum îi aparținea lui Koi și era unul dintre numeroasele daruri de nuntă pe care Ashley Miller i le-a oferit. Acolo l-a purtat Koi în pântece pe Nathaniel, fiul lor cel mare, și era un loc plin de nenumărate amintiri. Dintre toate proprietățile lui Ashley Miller, era al doilea loc cel mai drag al lui Koi.
Însă în prezent nu locuia nimeni acolo. Nathaniel a locuit o vreme în penthouse, dar s-a mutat imediat ce întâlnise persoana alături de care avea să-și petreacă viața. După ce au devenit independenți, ceilalți copii mai rămâneau acolo când vizitau Coasta de Est, iar Ashley și Koi făceau la fel. În aceste condiții, faptul că toți membrii familiei Miller urmau să se adune acolo era un eveniment în toată regula.
După ce i-a sunat personal pe fiecare dintre copii și i-a chemat pe toți, Koi îl aștepta acum pe mezin alături de Ashley. Spre deosebire de Ashley, care stătea pe canapeaua din living și își bea ceaiul în aroma proaspătă de plante, Koi s-a plimbat neliniștit prin încăpere tot timpul.
— Stai jos odată. Ajunge imediat.
Ashley a vorbit în cele din urmă, punând ceașca de ceai jos, iar Koi s-a oprit fără tragere de inimă.
— Da...
Chiar și în timp ce răspundea, privirea îi aluneca mereu spre ușa de la intrare. Au trecut doar câteva minute de când soneria electronică i-a anunțat că a venit un vizitator. Primul dintre copii care avea să apară era Bliss, invitatul de onoare al zilei. În curând, iubitul lui mezin avea să urce cu liftul. Koi voia cu disperare să fugă jos, să-l îmbrățișeze și să se asigure imediat că era bine, dar se forța să aștepte.
Era nevoie să înceapă să se pregătească să-i dea drumul mezinului lor.
După ce Cassian şi-a pierdut cunoștința și era internat, Bliss a declarat imediat:
— Rămân lângă Cassian.
Încercaseră să-l convingă să vină mai întâi acasă, spunându-i că aveau să angajeze un îngrijitor, dar Bliss a refuzat să cedeze.
— Dacă şi Cassian face amnezie, trebuie să acționez imediat. E vina lui Tata, dar spun că mă ocup eu de asta.
Era felul lui Bliss de a spune indirect că Tata a mers prea departe, iar resentimentul din privirea lui nu putea fi ascuns. Însă Ashley încă avea lucruri neterminate. Trebuia să verifice dacă ceea ce a spus Cassian era adevărat, dar...
— Fac asta cu voi după ce se trezește Cassian!
Răspunsul lui Bliss a rămas neschimbat. Indiferent ce îi spuneau, totul se întorcea la "după ce se trezește Cassian", iar în cele din urmă nu l-au mai putut opri. Reacția lui Ashley era într-adevăr exagerată, așa că şi Koi l-a liniștit pentru moment și s-au întors acasă.
Au trecut deja trei zile de când au aflat că şi Cassian şi-a revenit după o zi și jumătate de inconștiență și au putut, în sfârșit, să răsufle ușurați. Iar acum Bliss venea să-și întâlnească familia.
Koi a tras din nou aer adânc în piept.
Tocmai atunci, de la intrare se auzi un clinchet discret. Koi l-a privit instinctiv pe Ashley, dar acesta doar şi-a ridicat ceașca la buze cu o expresie liniștită. La exterior părea complet indiferent, însă Koi îl cunoștea prea bine.
În sinea lui, Ashley era orice, numai calm nu.
În timp ce o senzație amară l-a cuprins, ușa de la intrare s-a deschis și s-au auzit pași grăbiți apropiindu-se. Chipul lui Koi s-a luminat imediat și aproape a alergat prin hol ca să-și întâmpine iubitul mezin.
— Bliss!
La salutul încântat al lui Koi, Bliss şi-a întins și el brațele, cu un zâmbet la fel de luminos.
— Tati, Tati!
— Bliss! Băiatul meu!
Se aruncară unul în brațele celuilalt și își frecară obrajii de parcă nu s-ar fi văzut de ani întregi.
În realitate, nu a trecut nici măcar o săptămână întreagă.
Dar, cu îngrijorarea scrisă pe chip, Koi l-a cercetat atent pe mezin din cap până-n picioare.
— Bliss, dragul meu, ești cam palid. Nu te simți bine?
La întrebarea lui Koi, Bliss a zâmbit larg și a clătinat din cap.
— Deloc! Mă simt minunat. Parcă sunt atât de ușor încât aș putea zbura!
— Serios?
Ce ușurare, se gândi Koi în timp ce îi mângâia obrazul. Abia atunci şi-a dat seama că Bliss nu a venit singur. Cassian stătea la câțiva pași distanță și, când privirile s-au întâlnit, şi-a plecat ușor capul în semn de salut.
— Bună ziua, domnule Niles.
Koi a ezitat, tulburat de vizitatorul imprevizibil, când din spatele lui s-a auzit o voce rece.
— Nu erai invitat.
La exprimarea fățișă de nemulțumire a lui Ashley Miller, toți s-au întors spre el. Familia s-a adunat în ziua aceea pentru ca Bliss să le anunțe căsătoria și sarcina.
Așa că, dacă nu ești un Miller, pleacă.
Asta transmitea Ashley, iar Cassian, desigur, a înțeles. În timp ce tensiunea dintre ei devenea aproape palpabilă, Bliss a rămas în brațele lui Koi, aruncând priviri neliniștite în jur. Şi-a încordat tot trupul, pregătit să sară în fața lui Cassian în orice clipă.
Atunci Cassian a făcut brusc un pas înainte.
— Nu...
Bliss era gata să strige și să se repeadă spre el, dar Cassian i-a zâmbit larg lui Ashley.
— Da. Am venit doar să mă asigur că Bliss ajunge cu bine înăuntru. Îmi cer scuze că am intrat neinvitat. Plec acum.
Cassian a încheiat fără nicio ezitare, l-a salutat pe Ashley și Koi, apoi şi-a întâlnit în cele din urmă privirea cu Bliss.
Un sărut? Era momentul pentru un sărut?
Bliss s-a desprins nerăbdător din brațele lui Koi. Văzându-l cum se grăbea spre el și îl privea plin de așteptare, cu expresia aceea șmecheră, Cassian era cât pe ce să izbucnească în râs. A reușit să se abțină, deși colțurile gurii i se îmblânziră. În loc să-l sărute, Cassian i-a ciupit încet obrazul îmbujorat și i-a spus cu afecțiune:
— Vin să te iau mai târziu.
— Și sărutul meu?
Bliss a întrebat nedumerit, dar Cassian s-a întors deja și se îndrepta spre ieșire.
Ce? Chiar pleca?
În timp ce Bliss a rămas acolo, buimac, Cassian a intrat în lift. Ultimul lucru pe care Bliss l-a văzut era mâna lui Cassian ridicată în semn de rămas-bun printre ușile care se închideau, apoi dispăru din vedere.
Plecase.
Chiar plecase fără să-l sărute măcar.
— Incredibil.
În timp ce își freca obrazul pe care l-a ciupit Cassian și s-a bosumflat nemulțumit, Koi i-a vorbit cu grijă.
— Bliss, ce-ar fi să ne așezăm și să vorbim? Se întâmplă rar să se adune toată familia așa.
Bliss încă era supărat, dar nu putea să se descarce pe cineva nevinovat.
Arogantul ăsta. Îi arăt eu mai târziu. Și o să fie ceva foarte murdar!
Numai gândul i-a îmbunătățit imediat dispoziția. Râzând în sinea lui, Bliss a intrat în living, unde Koi i-a turnat personal o ceașcă de ceai de plante.
— Mulțumesc.
Bliss i-a mulțumit politicos, a luat o înghițitură mică de ceai, apoi a mușcat zdravăn dintr-un fursec. Koi, așezat în fața lui, i-a aruncat neliniștit o privire lui Ashley, care stătea alături. Ashley a rămas tăcut până când Bliss a înghițit fursecul.
— Ai fost la spital?