Amintindu-și ce a auzit de la Koi, totul a căpătat sens. Suprapunând imaginea copilului de ieri, furios și țipând la ceilalți băieți, Cassian a continuat:
- Asta e o distincție de onoare, nu-i așa?
Bliss s-a limitat să-și încrunte sprâncenele și să-l privească fix. Poate că era prea complicat. Gândindu-se astfel, Cassian a adăugat:
- Am auzit despre asta. La petrecerea de ieri, alți băieți te-au ironizat din cauza culorii ochilor tăi, nu-i așa? Și ochiul tău a ajuns așa pentru că te-ai lovit singur.
Abia atunci Bliss a înțeles situația. Probabil că Tata sau Tati i-au spus. Dar asta nu i-a diminuat neîncrederea față de băiatul din fața lui. Dimpotrivă, amintindu-și de ieri, Bliss și-a ridicat imediat colțurile ochilor.
- Și ce dacă? O să-mi spui şi tu că sunt prost?
Era ceva ce ceilalți frați ai lui spuneau des. Grayson chiar a râs deschis de el ieri. Încă o persoană nu ar schimba nimic. Dar asta nu însemna că se va lăsa ironizat. Putea suporta să i se spună că e prost, dar nu putea suporta să i se spună că nu era un Miller.
"Trage în gura lor cu o armă. Atunci nimeni nu va mai îndrăzni să-ți spună astfel de lucruri.”
Nu știa să tragă cu arma, dar existau și alte modalități de a riposta. Amintindu-și cuvintele lui Grayson, Bliss strânse pumnii.
Dacă tipul ăsta îmi spune că nu sunt un Miller, îi sparg gura pe loc.
- Nu, absolut nu.
Bliss, care era gata să dea un pumn în orice clipă, încremeni. Privind în jos spre copilul care stătea neîndemânatic, surprins, Cassian a continuat:
- Ai luptat pentru onoarea ta, nu-i așa? Onoarea e importantă pentru băieţi. Merită să-ți riști viața pentru ea.
Încă o dată, a spus ceva de necrezut. Uimit, Bliss îi repetă cuvintele.
- Băieţi?
- Da.
Cassian dădu din cap fără ezitare, apoi strânse ochii și îl măsură pe Bliss din cap până în picioare.
- Nu ești o fată, nu-i așa?
La auzul acestor cuvinte, Bliss a tresărit și a dat energic din cap.
- Sunt băiat! Sunt băiat! a strigat el cu voce tare, cu obrajii deja înroșiți.
Cuvintele pe care Cassian tocmai le-a rostit îi răsunau în cap.
Băiat. Un băiat? Un băiat.
Nu-mi vine să cred. Toată lumea îmi spune mereu că sunt prost sau un pitic. Pur și simplu mă privesc de sus.
- Chiar? a întrebat Bliss prudent, încă pe jumătate sceptic.
- Chiar crezi asta? Că sunt un băiat?
- Da.
Cassian repetă același răspuns. În același timp, ceva copleșitor îi umplu pieptul lui Bliss, iar respirația i se încurcă de la sine.
Vorbește serios. Chiar crede asta.
M-a recunoscut, pe mine, Bliss Miller, ca băiat pentru prima dată!
- Uau!
Înainte să-și dea seama, Bliss își slăbise pumnul pe care îl strângea și, în schimb, își împreunase ambele mâini sub bărbie, privindu-l pe Cassian. Scoțând o exclamație înflăcărată, îl întrebă pe primul om care îl recunoscuse ca băiat:
- Cum te cheamă?
La auzul vocii extrem de fericite, Cassian a răspuns cu un zâmbet abia schițat.
- Cassian. Cassian Strickland.
- Eu sunt Bliss Miller.
Când Bliss a răspuns imediat, Cassian a izbucnit în râs.
- Știu.
Chiar și după ce a râs cu voce tare, a vorbit cu o expresie încă plină de amuzament, iar Bliss a strigat fără să-i pese:
- Hai să fim prieteni!
Cassian se opri la strigătul lui Bliss. Părea ușor surprins, dar în curând dădu din cap, de parcă nu era nimic.
- Bine.
- Bine.
Bliss dădu din cap cu hotărâre în semn de răspuns, apoi își coborî privirea. Știind că se uita la borcanul cu gustări pe care îl ținea în mână, Cassian i-l întinse.
- Poftim.
- Mulțumesc.
Bliss îl primise cu ambele brațe și strânse borcanul de sticlă la piept. Cu cealaltă mână, deschise cu grijă capacul de plută. Scoțând un biscuit mare plin de ciocolată, i-l întinse lui Cassian.
- Poftim, e un cadou.
De fapt, lui Cassian nu-i era tocmai poftă de dulciuri. Dar, văzând obrajii îmbujorați ai copilului și expresia plină de așteptare de pe chipul acestuia, în timp ce îl privea în sus, nu a putut să-l refuze.
- Mulțumesc.
Fără altă opțiune, luă prăjitura și mușcă din ea. Abia atunci Bliss zâmbi mândru, băgă mâna în borcan și scoase o altă prăjitură pentru el. Deschise gura cât de larg putu, dar reuși doar să zgârie ușor marginea prăjiturii. Chiar și așa, părea mulțumit și ridică în aer prăjitura din care tocmai mușcase.
- Noroc.
Unde învățase asta? Deși nedumerit, Cassian își ridică ușor prăjitura ca să-i răspundă, înainte de a o coborî din nou. Bliss, vizibil în culmea fericirii, își duse prăjitura la gură și începu să o ronțăie. Strângând prețiosul borcan la piept fără să-l mai lase din mână, mâncă cu entuziasm, zâmbind larg.
Când se trezise în dimineața aceea, nu și-ar fi putut imagina niciodată că se va întâmpla ceva atât de bun.
După ce a pus discret deoparte încă două prăjituri cu ciocolată, a pus borcanul la loc pe raft cu ajutorul lui Cassian și a pus la cale crima perfectă. Nu au uitat să-și bată palmele una de alta la final.
- Ați venit, domnule Strickland.
Chiar în acel moment, majordomul îi descoperise. Bliss coborâse deja pe podea, iar Cassian punea scaunul la loc. Majordomul, care se pare că îl căuta pe Cassian, s-a înveselit când l-a văzut, dar apoi a părut surprins când l-a observat pe Bliss ascunzându-se în spatele piciorului lui Cassian. Stimulând că nu s-a întâmplat nimic, Bliss i-a spus majordomului:
- Cassian s-a rătăcit, așa că îi arătam drumul!
Era, desigur, o minciună evidentă. Majordomul s-a uitat fix la firimiturile adunate în jurul gurii lui Bliss, apoi a mormăit:
- Înțeleg…
Apoi şi-a îndreptat privirea spre Cassian.
- Ducele te caută. Te voi conduce în salon.
În spatele majordomului, care se întoarse și porni înainte, Bliss îi făcu lui Cassian un semn cu degetul mare ridicat, ca și cum ar fi vrut să spună că îl păcălise cu brio. În loc să-i spună adevărul, Cassian se mulțumi să zâmbească și să ridice și el degetul mare în semn de răspuns.
Credea că Bliss se va întoarce în camera lui, dar, în mod imprevizibil, copilul îi urmă. Întâlnind privirea întrebătoare a lui Cassian, Bliss declară cu îndrăzneală:
- Suntem prieteni, așa că merg să-i salut pe părinții tăi.
Noul său prieten îi cucerise complet inima lui Bliss. Văzând cum copilul îl privea cu un zâmbet permanent pe buze, Cassian nu putu decât să râdă, nevenindu-i să creadă. Majordomul, neavând habar ce se întâmplase între ei, mergea pur și simplu în tăcere, deși părea nedumerit.
Chiar și în timp ce mergeau, Bliss ciugulea cu sârguință biscuitul cu bucăți de ciocolată pe care îl ținea în mână. Voia să-l țină de mână pe Cassian, dar, întrucât acesta avea peste 1,86 m înălțime, mâna lui era mult prea sus ca să poată ajunge la ea. În schimb, se ținea strâns lângă el și mergea plin de energie, respirând greu de emoție.
În cele din urmă, au ajuns în salon. Majordomul a bătut la ușă, a deschis-o și s-a dat la o parte. Urmând semnalul tacit de a intra, Cassian a pășit înăuntru, iar Bliss l-a urmat.
Koi, care stătea așezat pe canapea, se întoarse — și rămase surprins de mica umbră vizibilă în spatele lui Cassian. Se ridică brusc, fără să-și dea seama.
- Bliss, cum...
Koi, care era pe punctul de a-l întâmpina călduros, se opri brusc. Văzând că nu doar colțurile gurii, ci întreaga lui față era pătată cu ciocolată neagră și firimituri de prăjituri, îl trase repede pe copil în brațe și îi apăsă ceafa, acoperindu-i fața. Încercă cu disperare să ascundă aspectul dezordonat al fiului său, dar lucrurile nu au decurs așa cum își dorea.
- O, Doamne, ăla e Bliss?
La auzul vocii ducesesei din spate, Koi închise ochii strâns.
Ce fac acum?
Nenumărate gânduri îi treceau prin minte, dar nu avea decât două opțiuni. Fie să fugă ținându-l pe Bliss în brațe, fie...
- Ha, ha, ha!
Transpirând de nervozitate, Koi se întoarse spre ducesă. Alegând singura opțiune rămasă, o înfruntă ţinând capul sus.
- Se pare că mânca o gustare. O clipă…
Găsi repede un șervețel, se întoarse cu spatele și îi șterse cu putere fața lui Bliss, înainte de a se întoarce spre duce și ducesă.