- Cum adică nu poți? E periculos, așa că aruncă-l.
Văzând cum Cassian Strickland îi arunca fără rușine arma cât mai departe, Bliss Miller a strigat furios.
- Crezi că am făcut asta fără motiv? Încercam să dobor un răufăcător! O fantomă ieșită din mormânt, un demon!
La auzul acestor cuvinte, Cassian a râs ironic.
- Sigur că da.
Văzând reacția, Bliss a a devenit nerăbdător și a ridicat vocea.
- E adevărat! L-am văzut cu siguranță! De ce nu mă crezi? Îți spun că e real!
- Da, sigur.
- Aaah! Ți-am spus că e real!
Incapabil să-și stăpânească enervarea, Bliss a țipat din toată puterea.
- Nenorocitul ăla se uita urât la mine mai devreme. Când mă țineai în brațe, m-a apucat de cap și a făcut așa…
Chiar când era pe cale să spună niște prostii, Cassian i-a acoperit gura lui Bliss cu mâna liberă și a început să înainteze cu pași rapizi. În timp ce era tras după el, Bliss se zbătea disperat, încercând să explice nemulțumirea, dar totul se pierdea în zadar în braţele lui Cassian.
- Durează destul de mult.
Șeful echipei de securitate, care aștepta în afara parcului, s-a uitat la ceasul de mână și a încruntat sprâncenele. Unul dintre membrii personalului care aștepta alături de el a răspuns zâmbind.
- Parcul e destul de mare. Odată ce intri, dacă te uiți puțin în jur, poate trece o jumătate de zi fără să-ți dai seama.
Asta ar avea sens doar în timpul zilei. Șeful echipei clătină din cap în sinea lui. Ce ar putea să-i ia lui o jumătate de zi la această oră întunecată a nopții? Pe de altă parte, faptul că a venit aici la ora asta era deja greu de înțeles.
Cine poate înțelege vreodată ce se petrece în mințile nobililor?
Gândindu-se la asta, a renunțat la orice alte întrebări. Oamenii spuneau că şi contele Heringer era mai decent decât majoritatea nobililor aroganți, dar tot un nobil rămânea. Tocmai când a ajuns la concluzia că un astfel de comportament de neînțeles era inevitabil... a auzit brusc pași.
Întoarcându-și capul, șeful echipei şi-a relaxat umerii și s-a îndreptat spre direcția din care venea sunetul. O siluetă ieși încet din întuneric - chiar persoana pe care o așteptau. Un bărbat al cărui fizic îl determina ușor de recunoscut dintr-o privire, indiferent cât de departe se afla.
Înainte ca șeful echipei de securitate să apuce să se apropie, secretarul personal al lui Cassian s-a grăbit să-l întâmpine pe conte.
- V-ați întors. Voi pregăti mașina imediat. Aveți nevoie de ceva...
În mijlocul propoziției, încremeni.
În timp ce contele ieșea din întuneric și intra în lumina orbitoare a farurilor mașinii, toți cei care așteptau au încremenit de șoc.
Nu mai era nici urmă de aspectul îngrijit pe care îl avea înainte de a intra. Părul său perfect pieptănat era dezordonat, iar costumul său imaculat era șifonat peste tot, chiar și cravata era strâmbă și ieșea din sacou.
Dar ceea ce i-a șocat și mai mult era băiatul pe care îl ținea sub braț.
Băiatul striga ceva fără încetare, de parcă ar fi avut mult prea multe de spus, deși era imposibil de înțeles, deoarece Cassian îi acoperea gura cu mâna lui mare.
- D…Domnule...
Secretarul începu cu prudență, dar Cassian l-a întrerupt.
- Deschide ușa mașinii.
La auzul tonului obosit, la fel de palid ca tenul său, toată lumea s-a grăbit să acționeze. Imediat ce ușa din spate s-a deschis, Cassian l-a împins pe Bliss înăuntru de parcă l-ar fi aruncat, apoi a trântit imediat ușa. A ocolit mașina și s-a așezat pe scaunul din față, iar șeful echipei de securitate a închis repede ușa în urma lui.
Privind agitația pregătirilor prin geamul mașinii, Bliss i-a aruncat curând lui Cassian o privire furioasă.
- E adevărat! Statuia s-a mișcat!
Bliss a insistat încă o dată asupra adevărului pe care îl strigase din toate puterile în timp ce se afla în strânsoarea lui Cassian. Dar răspunsul pe care l-a primit era la fel de indiferent.
- Da, am înțeles. Ai dreptate. Ești mulțumit? Acum încetează.
Ca și cum ar fi dresat un cățeluș, Cassian făcu un scurt gest cu mâna în aer. Bliss a strâns pumnul de enervare.
- Să nu vii să te plângi la mine mai târziu când un zombi o să-ți muște piciorul. Când o să-ți pară rău, va fi deja prea târziu.
Nu înțelegea ce legătură aveau statuile cu zombii și nici nu avea chef să afle. Cu obrajii umflați și oftând, Bliss şi-a întors brusc capul spre fereastră, privind cu încăpățânare afară. Dar Cassian știa că nu va dura mult.
În curând va adormi.
Între timp…
Ticălosule.
Bliss a aruncat o privire furișă spre profilul lui Cassian, care stătea întins pe spate cu ochii închiși, înjurându-l în tăcere. Tratează ce am spus ca pe o glumă. Am văzut cu siguranță.
Bliss l-a privit cu furie, respirând greu. Îmi amintesc clar. Acea statuie de un alb pur. Lucrul ăla arogant a îndrăznit să se uite direct la mine...
M-a privit.
Cassian, s-a uitat la mine.
Inima i-a bătut din nou cu putere.
Cu siguranță încerca să mă sărute.
Într-o clipă, fața i s-a înroșit. Luat prin surprindere de căldura bruscă, Bliss și-a lipit fruntea de geam.
Să nu-și dea seama! Calmează-te, repede!
Și-a întors fața într-o parte și în alta, încercând cu disperare să se calmeze, apoi a ezitat și a aruncat o privire furișă spre Cassian. Din fericire, acesta stătea cu ochii închiși, la fel ca înainte.
Răsuflând ușurat, Bliss își făcu vânt cu mâna peste față și își îndreptă poziţia. Dar, în clipa în care şi-a lăsat garda jos, mintea i s-a umplut din nou de ceea ce tocmai s-a întâmplat.
Iar cu prostiile astea.
Bliss s-a lovit de câteva ori peste cap, apoi s-a oprit brusc.
Acum că mă gândesc la asta, ce era aia?
O altă amintire uitată i-a revenit în minte. La ce s-a gândit când s-a uitat la buzele lui Cassian? Ce era acea imagine fugară pe care a văzut-o?
Imaginea lui Cassian privindu-l de sus i-a revenit în minte clar. Ca întotdeauna, sprâncenele îi erau ușor încruntate în timp ce îl privea pe Bliss, fața lui apropiindu-se tot mai mult.
Și apoi…
Bliss era gata să țipe. Și-a acoperit repede gura cu ambele mâini, abia reușind să-și stăpânească strigătul. Și-a îndreptat rapid privirea spre Cassian, ca să vadă cum se simte. În ciuda agitației de lângă el, acesta nu părea să observe nimic.
Ticălos plictisitor. Problema aia cu insomnia ar putea fi o minciună.
L-a privit cu suspiciune, apoi și-a lăsat încet mâinile în jos și s-a cufundat din nou în gânduri.
Nu se poate să-l fi sărutat cu adevărat... nu-i așa?
Ce prostie. Bliss a clătinat energic din cap.
E imposibil. Probabil era o halucinație. Oamenii pot adormi cu ochii deschiși, nu-i așa? Deci trebuie să fi fost un vis scurt. Da, asta e.
Acum, convins, Bliss a strâns pumnul.
Nu se poate să-l fi sărutat pe ticălosul ăla. Absolut nu.
Între timp...
Ce face prostul ăla?
Cassian a scos un mic suspin în timp ce îl privea pe Bliss frecându-și brusc fața de geam. Renunțase de mult să mai încerce să-l înțeleagă, dar uneori încă se întreba dacă cineva din lume ar putea să-l înțeleagă pe puştiul ăsta nebun.
Bliss şi-a lipit fața de geam, a verificat reacția lui Cassian, s-a lovit ușor peste cap, apoi a verificat din nou. După ce repetă acest lucru un timp, s-a liniştit în sfârșit.
O să adoarmă în curând.
Gândindu-se la asta, Cassian a așteptat pur și simplu.
În scurt timp, sunetul sforăitului i-a confirmat că avea dreptate. Deschizând ochii și aruncând o privire, l-a văzut pe Bliss adormit profund, exact cum s-a așteptat. Văzându-l ghemuit într-o poziție incomodă, având capul lipit de geam, Cassian și-a ajustat în tăcere poziția și l-a acoperit cu pătura pregătită în mașină.
Poate că şi căldura îi făcea bine, pentru că, și în somn, Bliss a afișat un zâmbet mic și mulțumit. Fără să-și dea seama, Cassian a zâmbit.
Aplecându-se din nou pe spătarul scaunului, a reușit în sfârșit să-și adune gândurile. A încercat să se gândească la programul următor, dar, din păcate, în schimb, i-a venit în minte o amintire cu totul diferită.
Era să fac ceva ridicol.
Frecându-și cu o mână ridul dintre sprâncene, a scos un suspin enervat. Nu-i venea să creadă. Indiferent cât de lipsit de somn era, indiferent cât de dramatic arăta chipul acela în lumina lunii, indiferent cât de mic și de moale i se păruse trupul din brațele lui…
Cum am putut măcar să mă gândesc să-l sărut pe puştiul ăla nebun?!
- La naiba.
Și-a înăbușit înjurătura care aproape i-a scăpat. În schimb, și-a apucat capul cu ambele mâini și l-a strâns tare, înainte de a-și recăpăta în sfârșit puțin din stăpânirea de sine. Chiar și așa, sentimentul de dezgust față de sine i-a rămas.
Revino-ți, Cassian Strickland. Ai nevoie doar de un somnifer de încredere. Atât.
Certându-se, şi-a îndreptat privirea în lateral. Privindu-l pe Bliss, care dormea adânc, luă o hotărâre fermă.
Nu mă voi mai lăsa influențat niciodată de creierul ăsta cât o alună.
În timp ce se întărea din nou, mașina gonea prin întuneric spre următoarea destinație.