Cu două zile înainte.
După ce s-a întors în camera sa într-o stare de șoc profund, Bliss nu a reușit să-și revină o bună bucată de timp.
Pe măsură ce orele treceau și mintea lui începea încet să funcționeze din nou, a început în sfârșit să înțeleagă ce s-a întâmplat.
Și odată ce a înțeles, nu era decât o singură persoană pe care o putea suna.
- Larien, răspunde odată!
A sunat imediat, dar ea nu a răspuns.
Desigur, Bliss nu era genul care să renunțe atât de ușor.
După ce a reapelat de douăsprezece ori, fiecare apel fiind întrerupt automat, a reușit în sfârșit să-și atingă scopul la a treisprezecea încercare.
- Da, Bliss. Eu sunt.
- Larieeeen!
În clipa în care i-a auzit vocea obosită, Bliss a izbucnit în lacrimi și i-a povestit în detaliu umilința pe care tocmai o suferise.
- E atât de nedrept! Nu e drept!
Cu fața în jos pe pat, a plâns amarnic.
- Larien... Sunt atât de supărat...
În timp ce fratele ei mai mic plângea fără încetare, Larien i-a răspuns fără prea mult entuziasm.
- Bine. Bine.
Tocmai voia să-l întrebe când avea de gând să plece de acolo, când Bliss a declarat brusc, într-un ton complet diferit de cel de mai înainte:
- O să mă răzbun folosind exact aceeași metodă.
- Poftim?!
Nu mai plângea doar, ci vorbea cu dinții strânși, fiecare cuvânt fiind plin de venin.
- Din moment ce el crede că îmi place de el, de data asta o să-i spun eu însumi. O să-i spun că niciodată, absolut niciodată, n-aș putea să-mi placă de cineva ca el!
S-a ridicat în picioare și a arătat dramatic cu degetul spre spațiul gol, de parcă Cassian ar fi stat chiar în fața lui.
Singurul răspuns pe care l-a primit era sunetul propriului său șuierat.
- Deci, ce ai de gând să faci acum?
La întrebarea lui Larien, Bliss se gândi o clipă.
- Hmm…
Apoi a răspuns.
- Mai întâi, o să încetez să mai mănânc și o să stau întins în pat. Dacă mă comport de parcă aș fi complet distrus, nemernicul ăla o să intre în panică.
Dacă nu te-ar plăcea, probabil că nu ar fi prea șocat.
Probabil că nu i-ar păsa deloc.
Larien credea asta, dar nu avea rost să o spună.
Bliss ardea de hotărâre și, oricum, nimic nu i-ar fi ajuns la urechi.
În plus, contele Heringer declarase deschis că nu-l place, ceea ce însemna că planul de răzbunare al lui Bliss eșuase deja înainte chiar să înceapă...
Dacă tata află despre asta mai târziu, probabil va încerca să-l omoare pe contele Heringer.
Gândul acesta a determinat brusc ca lucrurile să devină mult mai amuzante.
Cu nişte zile în urmă, ea stătea întinsă, cu mintea în altă parte, în timp ce îi necăjea sânii unei chelnerițe pe care a sedus-o la o cafenea. Acum stătea dreaptă și a vorbit.
- Bună idee. Doar să nu uiți să te prefaci slab ori de câte ori ești în preajma lui.
- Desigur. Mâine dimineață o să ies să iau micul dejun, dar după aceea rămân în camera mea și nu mă mișc niciun centimetru.
- Bine. Foarte bine.
La un moment dat, Bliss a încetat deja să plângă.
În timp ce fratele ei mai mic își dedica furios toate adorabilele sale celule cerebrale pentru a pune la cale răzbunarea împotriva lui Cassian, Larien a vorbit din nou.
- Plângi mai mult. Dacă te oprești acum, fața ta va arăta din nou normală până mâine dimineață.
- Ai dreptate. Așa nu merge. Ha! Ha!
Sunetul pe care îl făcea Bliss lovindu-se cu pumnul în ochi a determinat-o pe Larien să-l oprească în grabă.
- Nu, Bliss! Dacă învineţeşti ochii o să-și dea seama imediat.
- O. Ai dreptate.
În timp ce Bliss şi-a coborât repede mâinile, Larien i-a oferit o altă sugestie.
- Nu face asta. Gândește-te la ceva trist. Să vedem... imaginează-ți că Tata și Tati au murit.
- Poftim?! Nu!
Un țipăt i-a scăpat, iar lacrimile i-au inundat imediat ambii ochi.
- Așa, a spus Larien.
- Imaginează-ți că tata și tati zac în sicriele lor. Apoi Nathaniel îi urmează. După aceea, noi ceilalți plecăm unul câte unul. Tu ești ultimul, pentru că ești cel mai mic.
- Pune un steag american peste sicriul lui Tata. Cât despre Tati... ei bine, e imaginar, așa că hai să punem unul și peste al lui. Acum sunt coborâți în pământ. Încet. Încet...
- Tatăăă! Tatiii!
În afara camerei, Penelope stătea cu o tavă cu gustări în mână.
Auzind suspinele puternice care veneau dinăuntru, faţa ei a devenit palidă.
Doamne, Bliss. E atât de îndurerat.
Ce milos!
Deși presupunea că el nu o va putea auzi, a bătut ușor la ușă.
- Bliss, ți-am adus niște gustări. O să le las lângă ușă. Și nu plânge prea mult. Dacă ai nevoie de ceva, doar să-mi spui.
După ce a vorbit, a ascultat cu atenție, dar tot ce a putut auzi erau suspinele care continuau.
Cu un suspin adânc, în cele din urmă s-a întors și a plecat.
Inima îi era plină de resentimente față de stăpânul ei.
Să rănească atât de grav un copil atât de delicat și blând.
Nu mi-am imaginat niciodată că şi contele ar putea fi atât de crud.
Penelope şi-a jurat că îl va confrunta neapărat pe Cassian în legătură cu ceea ce s-a întâmplat azi.
Între timp, în cameră, spectacolul dramatic al lui Bliss și Larien continua neîntrerupt.
- Reacția n-a fost rea.
În timp ce mânca o prăjitură, Bliss a luat cuvântul.
După ce a refuzat micul dejun, conform planului, și s-a întors în camera sa, a scos gustările și băuturile pe care le-a ascuns și a sunat-o pe Larien.
Așteptând cu nerăbdare exact acest moment, ea a răspuns imediat cu o voce fericită.
- Serios?
Apoi a continuat.
- Spune-mi totul. În detaliu.
Larien a ascultat cu atenție în timp ce Bliss îi șoptea fiecare mic detaliu.
- Hmm…
După ce a scose un sunet care trăda interesul ei, în sfârșit a vorbit.
- Nu-i rău. Deci, ce faci mâine?
- Nu ies deloc din cameră. O să rezist până când ticălosul ăla vine să mă vadă personal.
- Ooo…
Larien era sincer impresionată.
Pentru Bliss, asta era de fapt o idee destul de bună.
La urma urmei, ticălosul ăla avea minte. Nu putea să-l lase pe cel mai mic fiu al familiei Miller să moară de foame pentru totdeauna.
Era doar o singură problemă.
- Ai destulă mâncare?
La întrebarea ei, Bliss a verificat repede locul unde şi-a ascuns gustările.
- Hmm... dacă sunt atent, cred că pot să fac să-mi ajungă vreo două zile.
- Nu e de ajuns.
În plus, dacă ar supraviețui doar cu gustări, s-ar epuiza repede.
Dar dacă ar fi jefuit bucătăria, era descoperit aproape imediat.
În cazul ăsta...
- Hai s-o facem.
Bliss s-a înveselit la sugestia lui Larien.
Puțin mai târziu, a dat un alt telefon.
Și acum…
- Ce înseamnă toate astea, mai exact?
Șeful securității șuieră întrebarea, cu fața roșie de enervare.
A venit până aici doar pentru că Larien i-a spus să o facă, dar habar n-avea ce s-a întâmplat.
Bliss, care s-a aruncat fericit asupra bărbatului în clipa în care acesta a venit, şi-a lipit imediat un deget la buze și i-a făcut semn repetat să tacă.
- Taci! Dacă ne aude cineva?
- Nu, adică, ce naiba se întâmplă...
Șeful securității a suspinat în cele din urmă, exasperat.
Datorită anilor de experiență în operațiunile forțelor speciale, infiltrarea aici nu era dificilă.
Înțelegerea situației, însă, era cu totul altă poveste.
- Contele Heringer nu-ţi dă de mâncare? Ce fel de lucru e ăsta să ceri cuiva să facă?
În timp ce vorbea, a scos câteva batoane energetice din interiorul jachetei.
Erau preferatele militarilor — gustoase și pline de calorii.
- Una pe zi e suficientă. În ritmul ăsta, o să-ți ajungă zece zile.
- Excelent! Perfect!
Încântat, Bliss le-a luat repede și le-a îndesat în buzunarul pantalonilor.
Cât despre apă, o putea reumple înainte de răsărit.
Cu asta, pregătirile erau în sfârșit gata.
- Mulțumesc. Sincer, mulțumesc.
În timp ce Bliss l-a îmbrățișat din nou și şi-a exprimat în repetate rânduri recunoștința, șeful securității se chinuia să-l desprindă de el.
- Lasă asta. Ce s-a întâmplat cu Larien? De ce nu-mi răspunde la telefoane? I-ai spus măcar că o aștept?
La această întrebare enervantă, Bliss a încremenit brusc.
- O. Păi... Da, desigur. De fapt, Larien era cea care mi-a spus să te sun.
- Serios? Larien ți-a spus?
Fața bărbatului s-a luminat instantaneu.
Apoi, la fel de repede, s-a încruntat din nou.
- Atunci de ce nu m-a sunat ea însăși? Doar nu e ca și cum nu mi-ar ști numărul.
Confruntată cu o privire plină de suspiciune, Bliss a răspuns în grabă.
- Desigur că îl știe. A spus că te va suna în curând. Doar că e extrem de ocupată în acest moment...
Creierul lui lucra frenetic în timp ce a adăugat:
- Nici mie nu mi-a răspuns la telefoane de multă vreme. Când ți-am pomenit numele, a spus că îi pare foarte rău. Mi-a spus să te rog să mai aștepți puțin, pentru că te va suna în curând.