Capitolul 12

– Ha, ha, ha!

Ducele izbucni în râs, parcă complet uluit. Ducesa zâmbi amar. Ashley nu spuse nimic, având buzele strânse. Koi a scos un suspin adânc.

Dar cel mai nedumerit dintre toți era, desigur, Cassian. Afurisitul ăla de puști. Dacă ar fi putut, i-ar fi dat o lovitură puternică peste capul ăla mic, dar, din păcate, copilul era în siguranță, cuibărit în brațele tatălui său. După ce l-a privit cu furie pe micul neastâmpărat îngâmfat, Cassian a scos în cele din urmă un suspin obosit.

Acum era sătul de toate. Singurul gând care i-a mai rămas în minte era că voia să se întoarcă și să se prăbușească în pat. Dar, pentru a face asta, era nevoie mai întâi să se ocupe de necuratul ăla. Chiar și acum, Bliss se zbătea și striga:

– Lasă-mă să mă căsătoresc cu Cassian!

– Bliss!

Tăcând până atunci, Cassian făcu un pas înainte și îl strigă pe nume. Bliss, care se zbătea sălbatic în brațele lui Koi, se opri și se uită la el. Cassian forță cel mai tolerant zâmbet pe care îl putea afișa și vorbi.

– Și mie îmi pare foarte rău că trebuie să mă întorc așa. Dar ce-ar fi să ne oprim cu joaca pe azi și să ne vedem data viitoare la mine acasă?

Auzind tonul calm, Bliss înclină capul.

– Data viitoare? Să vin la tine acasă?

– Da.

În timp ce Bliss îi repeta cuvintele, Cassian a continuat.

– Casa noastră arată complet diferit de a ta. Nu te mira. E un castel vechi de peste o mie de ani.

– O mie?

Bliss își mări ochii și strigă, apoi își înclină capul în cealaltă parte.

– Ce înseamnă o mie?

Cassian încremeni pentru o clipă. Koi, ruşinat, se aplecă și șopti:

– Deocamdată, Bliss știe să numere doar până la o sută.

Oare copilul ăsta e prost?

Cassian era uluit, dar își stăpâni enervarea și afișă un zâmbet forțat.

– Înseamnă foarte, foarte vechi.  Era construit cu mult înaintea vremurilor foarte vechi pe care le cunoști.

La auzul acestor cuvinte, ochii lui Bliss s-au luminat.

– Poftim?! Atunci l-au construit dinozaurii?

Nu, asta e prea vechi.

Cassian ezită, apoi își schimbă rapid gândirea. Ce mai contează? Oricum nu o să-l mai văd niciodată pe puștiul ăsta.

– Exact. Un tiranozaur l-a construit.

A spus ceva la întâmplare, dar Bliss se încruntă.

Ce mai e acum? Cassian se simți neliniștit când Bliss deschise gura.

– E ciudat. Tyrannosaurus are mâini mici, ca mine. Cum a reușit să așeze cărămizile una peste alta?

De ce a devenit brusc atât de isteț?

Rămânând pentru o clipă mut, Cassian a forțat un alt zâmbet și a schimbat repede subiectul.

– Poți veni să vezi cu ochii tăi. Oricum, Bliss, de data asta am venit eu la tine acasă, așa că data viitoare e corect să vii tu la noi, nu-i așa? E corect, nu-i așa? Așa că hai să ne despărțim pentru azi și poți veni la noi acasă data viitoare. O să ne distrăm din nou acolo, bine? Da? Bine, așa să facem.

Înainte ca Bliss să apuce să pună o altă întrebare, Cassian a încheiat unilateral discuția. Toată lumea, inclusiv Cassian, aștepta cu nerăbdare reacția lui Bliss.

Dacă tot insistă, va trebui să-l duc de acolo cu forța.

Tocmai la asta se gândea şi Koi când…

– Bine! a spus brusc Bliss. În timp ce toată lumea se uita la el, el continuă, privindu-l pe Cassian.

– Am înțeles. Data viitoare voi veni eu la tine acasă. Corect și cinstit!

Văzând reacțiile adulților, Cassian a răsuflat în tăcere, ușurat. Deci obstacolul ăsta era depășit, s-a gândit el.

– Atunci, din moment ce ne căsătorim, pot să vin la tine acasă chiar acum, aşa e?

– Nu, nu, nu, absolut deloc.

La întrebarea înflăcărată a lui Bliss, Cassian deveni palid din nou. Confruntat cu această nouă criză imprevizibilă, clătină frenetic din cap în semn de negare, apoi își apăsă mâna pe frunte cu un suspin adânc. Bliss părea nedumerit.

– De ce nu? Tu mi-ai spus să vin la tine acasă.

El își strânse ochii suspicios.

– Nu-mi spune că… m-ai mințit.

– De parcă aș fi făcut-o.

Cassian a reînceput repede să zâmbească.

– Desigur că am vorbit serios, Bliss. Dar să inviți pe cineva atât de brusc e cam dificil. Când primești un oaspete, trebuie să te pregătești… cum ar fi camera pe care o vei folosi și alte lucruri de genul ăsta.

În timp ce vorbea, Cassian îi făcu semn urgent tatălui său cu privirea. Fă ceva! Din fericire, ducele a înţeles semnalul de ajutor al fiului său și făcu un pas înainte.

– Așa este. Castelul e vechi, așa că sunt multe locuri care au nevoie de reparații. Așa că, te rog, acordă-ne puțin timp.

Bliss îi privi pe duce și pe Cassian cu suspiciune, înainte de a vorbi încet.

– Cât timp? Poate cinci nopți…

– Un an.”

Cassian îl întrerupse repede. Văzând neîncrederea care se întindea pe chipul lui Bliss în timp ce ridica cinci degete, Cassian continuă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

– O să termin școala în curând, Bliss. O să merg la universitate. Atunci o să fiu ocupat și n-o să mai am timp să mă joc așa. Deci așteaptă până la vacanță, bine? Poți să faci asta, nu-i așa?

Bliss deveni serios și se cufundă în gânduri. Cassian așteptă neliniștit. Dacă puștiul ăsta nu mușcă momeala? Dacă spune iar ceva ridicol, atunci…

– Bine. Cred că n-am ce face.

– Ai făcut o alegere bună! Știam că Bliss va înțelege.

În clipa în care Bliss a terminat de vorbit, Cassian și-a exprimat exagerat ușurarea cu un zâmbet larg. Bliss și-a ridicat mândru bărbia.

– Dacă un prieten se află într-o astfel de situație, desigur că e nevoie să cedez. Așa face un băiat.

– Așa este. Bliss este un adevărat băiat!

Cassian zâmbi și ridică ambele degete mari, continuând să-l laude. Când mândria lui Bliss crescuse atât de mult încât era gata să străpungă tavanul, ducele și ducesa profitară de ocazie pentru a-și încheia vizita.

– Atunci ne luăm rămas bun pentru azi. La revedere….

– Vă mulțumim că ați venit. Vă dorim drum bun.

– Ai grijă de tine, Koi. Mulțumesc pentru ziua de azi.

– Eu sunt cel care ar trebui să-ți fie recunoscător, ducesă. Sper să ne revedem.

– La revedere, Cassian. O să vin în vizită în timpul vacanței.

– Sigur, abia aștept. Ai grijă de tine până atunci.

Abia după ce fiecare și-a spus replica, familia s-a urcat în sfârșit în mașină. Mai întâi ducesa, apoi ducele, iar când Cassian era pe punctul de a urca ultimul, Ashley Miller s-a apropiat ca și cum ar fi vrut să-i țină ușa și i-a șoptit cu voce joasă.

– Ai talent de politician.

Cassian a ridicat instinctiv privirea. Bărbatul cu părul platinat a zâmbit și a adăugat:

– E un compliment.

Cu aceste cuvinte, a făcut un pas înapoi. După o scurtă ezitare, Cassian s-a urcat în mașină, iar un agent de pază a închis imediat ușa. Mașinile au părăsit grădina în coloană, exact așa cum au venit.

– Of!

Convins că totul se terminase în sfârșit, Cassian își lăsă capul pe spătarul scaunului și scoase un suspin lung. Văzând asta, ducesa zâmbi.

– Ai muncit din greu azi, Cassian.

– Nu mai vorbi.

Rosti cuvintele cu greu, apoi adăugă cu voce obosită:

– Oricum, s-a rezolvat bine, așa că e în regulă.

– Cine ar fi crezut că vei primi o cerere în căsătorie?

Ducele izbucni într-un râs cu poftă. Și ducesa râse, dar lui Cassian nu i se părea deloc amuzant.

– Apropo.

Privindu-și fiul posomorât, ducele i-a spus firesc:

– Ce ți-a spus Ashley Miller mai devreme?

Cassian se uită la părinții săi curioși cu o expresie indiferentă înainte de a răspunde.

– A spus că ar trebui să ne întâlnim din nou data viitoare.

– Păi, suntem viitori socri.

Ducele râse din nou, iar ducesa i se alătură. Cassian se prefăcu că râde, apoi se întoarse să privească pe fereastră.

În acel scurt moment, îi venise în minte o scuză destul de plauzibilă. Poate că și cuvintele lui Ashley Miller îau însemnat ceva asemănător.

Un compliment, poate, pentru că a reușit să se descurce atât de abil.