O tăcere neplăcută s-a așternut peste încăpere.
Servitorii se priveau unii pe alții cu fețele palide, complet dezorientați, dar nimeni nu îndrăznea să vorbească primul.
- D…Domnule...
- N…nu asta am vrut să...
În cele din urmă, cineva a reușit să ia cuvântul, dar nu era răspunsul pe care îl aștepta Cassian.
În acel moment, Penelope, care tocmai s-a întors de la căutarea lui Bliss, i-a zărit pe servitori adunați și s-a grăbit spre ei.
- Ce faceți toți adunați aici...
- Răspunde-mi. Imediat!
Urletul lui Cassian a întrerupt-o.
Toți au încremenit de șoc.
Elegantul și stăpânul de sine conte Heringer era furios, iar servitorii stăteau împietriți în fața vocii tunătoare care ieșea din gura lui.
De parcă ar fi reflectat furia lui, un fulger strălucitor a despicat cerul dincolo de fereastră. A urmat un tunet înspăimântător, iar ploaia a început să cadă în valuri.
La naiba.
La naiba!
Înjurând în barbă, Cassian a apăsat cu putere pedala de accelerație.
Capela în care era închis Bliss era practic pustie, cu excepția vizitei ocazionale a unui cleric o dată pe lună. Servitorii știau asta foarte bine.
Și l-au închis pe Bliss acolo.
Numai gândul ăsta îl determina să scrâșnească din dinți.
Nu voi lăsa pe niciunul dintre ei să scape nepedepsit.
Dacă ar fi depins de el, i-ar fi făcut să plătească imediat.
Dar Bliss era pe primul loc.
În timp ce se îndrepta în viteză spre capela de pe domeniu, își închidea și deschidea ochii în repetate rânduri, luptându-se să-și stăpânească furia care clocotea în interiorul lui.
Capela se afla la aproape treizeci de minute de mers pe jos de castel.
Bliss nu cunoștea bine domeniul.
Iar acum s-a lăsat întunericul, în timp ce afară ploua cu găleata.
Nu avea cum să îndrăznească măcar să încerce să se întoarcă.
Cât de îngrozit trebuie să fie?
Temperatura scăzuse atât de mult încât chiar și Cassian simțea frigul.
Capela era folosită foarte rar.
Încălzirea era, fără îndoială, oprită.
A sunat-o imediat pe Penelope.
- Pornește încălzirea în tot castelul. Pune niște pachete cu apă caldă pe pat. Bliss ar putea răci, așa că...
- Da. O să-i pregătesc niște ceai cald și ceva ușor de mâncare. Am pus la dispoziție și o grămadă de prosoape. Ai ajuns aproape?
Penelope s-a ocupat rapid de restul înainte de a întreba.
Exact în acel moment, un fulger a strălucit din nou, făcând lumea să devină albă pentru o clipă.
Crucea de pe acoperișul capelei a apărut în depărtare.
- Da. Am ajuns.
Imediat ce a terminat de vorbit, Cassian a închis telefonul.
Mașina lui sport a virat brusc și s-a oprit cu precizie în fața capelei.
- Bliss!
Practic sărind din mașină, s-a repezit spre intrare…
Apoi s-a oprit brusc.
Un mâner de lopată era înfipt sub mânerul ușii.
Era, practic, un zăvor.
O metodă rudimentară de a împiedica pe oricine din interior să deschidă ușa.
Imaginea lui Bliss plângând în timp ce lovea neputincios ușa a determinat ca sângele să-i urce la cap lui Cassian.
- Nenorociților. O să-i omor pe toți, până la ultimul.
Înjurând cu înverșunare, a smuls lopata și o aruncă deoparte, apoi a deschis ușa cu putere.
- Bliss!
A năvălit înăuntru și a căutat frenetic prin capelă.
Unde e?
Unde?
Oare s-a speriat atât de tare încât se ascunde?
Imaginea lui Bliss ghemuit undeva, cu lacrimile curgându-i pe față, aproape că l-a înnebunit.
Reținându-și dorința de a sparge tot ce-i ieșea în cale, Cassian a traversat în grabă capela.
- Bliss, sunt eu! E totul în regulă acum! Ieși afară! Bliss!
În timp ce căuta în fiecare colț și striga disperat, gânduri nebunești îi năvăleau prin minte.
Oare a leșinat?
De ce nu răspunde?
E supărat pe mine?
Nu-i nimic, Bliss.
Lovește-mă.
Înjură-mă.
O să accept totul.
Doar ai grijă de tine.
Te rog.
Te rog, să nu ți se fi întâmplat nimic...
Ce-am făcut eu, de fapt?
Vocea acuzatoare a răsunat brusc în mijlocul stării lui de panică.
Ce ai făcut în tot acest timp?
Nu e vina ta?
Servitorii au îndrăznit să facă așa ceva doar din cauza ta.
Pentru că nu ți-ai exprimat niciodată clar sentimentele față de Bliss.
Cassian nu a putut să contrazică asta.
Și-a trecut mâna peste față.
În timp ce privea în jur prin capelă cu o expresie tulburată, acuzațiile continuau.
Dacă ți-ai fi mărturisit sentimentele mai devreme, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat.
Servitorii nu ar fi îndrăznit niciodată să trateze astfel pe cineva atât de drag angajatorului lor.
Au acționat așa pentru că tu ai făcut-o.
Pentru că tu erai cel care l-a tratat pe Bliss cu nepăsare.
Dar ce ar fi trebuit să fac?
E cu doisprezece ani mai tânăr decât mine.
Cum aș fi putut oare...
Cât timp ai de gând să repeți prostiile astea, Cassian Strickland?
Vocea i-a răsunat în cap ca un strigăt.
Recunoaște odată ce simți.
Nu-i mai face rău lui Bliss.
Spune-i adevărul!
Și apoi...
Chiar în clipa în care Cassian A rămas împietrit pe loc, de parcă era lovit de fulger...
Un sunet slab i-a ajuns la urechi.
- Mmm...
- Bliss?
Speriat, Cassian şi-a întors brusc capul.
Tăcerea s-a reinstalat. A rămas doar ploaia asurzitoare.
Cu siguranță a venit de pe aici...
Începu să se îndrepte încet spre altar.
Mai rămăsese un singur loc.
Te rog, fii aici, Bliss.
Te rog!
Cu o seriozitate rară chiar și pentru el însuși, Cassian a repetat aceeași rugăminte, aproape ca o rugăciune.
Apoi s-a uitat sub altar.
A răsuflat adânc, de parcă ar fi eliberat în sfârșit aerul care îi rămăsese blocat în plămâni.
Acolo era Bliss.
Ghemuit strâns.
Adormit profund.
- Bliss.
Cassian s-a aplecat în fața lui, aproape căzând în genunchi.
Încet, a întins mâna.
Din nu știu ce motiv, vârfurile degetelor îi tremurau.
Degetele i-au atins o dată obrazul lui Bliss.
Apoi de două ori.
- Mm...
Bliss s-a încruntat încet și s-a scărpinat pe obraz, înainte de a se cufunda din nou în somn.
Priveliștea aceea a determinat ca ceva din interiorul lui Cassian să se relaxeze în sfârșit.
Un râs ușor i-a scăpat.
În timp ce i-a cuprins încet obrazul lui Bliss, realitatea situației i-a pătruns în sfârșit în conștiință.
Slavă Domnului.
Un suspin tremurat i-a scăpat de pe buze.
E bine.
Bliss e în siguranță.
Ușurarea l-a cuprins atât de complet, încât a simțit ca și cum toată puterea i s-ar fi scurs din trup.
Cu atenţie, având grijă să nu-l scoale, Cassian l-a luat pe Bliss în brațe.
Căldura trupului lui Bliss i s-a așezat pe piept.
Abia atunci a simțit că totul a revenit în sfârșit, la locul său.
Recunoaște odată.
Șoapta s-a auzit din nou de undeva din adâncul lui.
De data asta, Cassian nu a negat.
- Deci... noua... perioadă... cât mai mult posibil...
Vocile îi treceau prin minte, apărând și dispărând.
I-au mai trebuit câteva clipe lui Bliss să-și dea seama că vocea îi aparținea lui Penelope.
Ținând ochii închiși, a ascultat.
O ureche i s-a mișcat încet.
Din fericire, nimeni nu a observat.
Apoi s-a auzit vocea lui Cassian.
- Nu contează dacă durează ceva timp. Trebuie să angajăm servitori de încredere și să procedăm cum se cuvine de data asta, Penelope. Ești responsabilă și tu pentru ceea ce au făcut acei servitori.
- Desigur, stăpâne. Voi accepta orice pedeapsă pe care o veți considera potrivită.
Responsabilitate?
De ce?
Bliss s-a încruntat și a ascultat mai atent.
Penelope a continuat să vorbească pe un ton serios și dur, pe care el nu-l mai auzise niciodată de la ea.
- Chiar dacă nu știau adevărul despre Bliss, ceea ce au făcut era complet inacceptabil. Faptul că nu mi-am dat seama de asta dinainte este, de asemenea, o greșeală majoră din partea mea. M-am pregătit. Te rog să-mi impui orice pedeapsă consideri potrivită.
Despre ce vorbesc?
Bliss tot nu înțelegea deloc situația.
Nici despre conversația pe care o purtau.
A deschis cu precauție un ochi.
În câmpul său vizual a apărut un tavan cunoscut.
După ce a rămas nemișcat o clipă și și-a trecut în revistă amintirile, a realizat brusc.
Stai puțin.
Asta e camera lui Cassian!
Ceea ce însemna că...
Stătea întins în patul lui Cassian.
Ce s-a întâmplat?
Cu ochii închiși, şi-a retrăit amintirile.
Dorothy a venit să-l caute și i-a spus că şi capela trebuia curățată.
- Chiar dacă Blair e o rudă îndepărtată a lui Penelope, munca rămâne muncă.
Tonul ușor certăreţ l-a determinat pe Bliss să se simtă puțin vinovat.
Dacă stătea să se gândească bine, era angajat ca servitor, dar, de fapt, nu a muncit prea mult.
Din perspectiva lor, poate că asta părea nedrept.
- Bine. Atunci trebuie doar să curăț capela?
- Da, așa este.
Un alt servitor l-a condus apoi pe Bliss la capelă.
Era o clădire modestă, dar totuși suficient de mare încât să încapă vreo douăzeci de persoane.
Nu era chiar mică.
- Două ore ar trebui să fie suficiente, aşa e? Vin să te iau mai târziu.
După ce a spus asta, servitorul a plecat.
Iar Bliss s-a trezit singur în capelă, având la dispoziție doar produsele de curățenie.
Desigur, nu au avut niciodată intenția să se întoarcă după el după două ore.
Se anunțase ploaie pentru noaptea aceea.
Planul lor era ca el să-și petreacă noaptea singur în capelă și să-și învețe lecția.
Apoi, după ce își petreceau timpul fără grabă, urmau să vină să-l caute a doua zi dimineață, după răsărit.
Până atunci, se așteptau să-l găsească pe Bliss epuizat de atâta plâns, poate chiar leșinat.
Din nefericire pentru ei…
Nu ştiau cu cine aveau de-a face.
Persoana pe care au închis-o înăuntru era Bliss Miller.