Nu era într-o dispoziție deosebit de bună, dar nici nu era ceva rău. Oricum, obținuse rezultatul dorit, nu-i așa? Copiii de vârsta aceea uitau tot ce s-a întâmplat cu o zi înainte după doar o noapte de somn. Pentru ei, cât de lung ar părea un an?
Suficient de mult încât să uite complet de ziua de azi. Suficient de mult încât să uite și de mine.
Pe deasupra, ţara lor era Anglia. Odată ce programul lor de aici se va încheia, vor părăsi țara imediat. Asta însemna că vor fi și mai puține șanse să mai dea vreodată peste puștiul ăla. Gândindu-se astfel, a închis ochii cu satisfacție. În curând, Cassian va deveni adult și își va câștiga independența. Îl aștepta o viață universitară liberă. Era oare ăsta momentul potrivit să se ocupe de un copil cu nasul plin de muci?
Imaginându-și apartamentul din Londra în care urma să locuiască în curând, colțurile buzelor i se ridicară.
La revedere, micuțule. Să nu ne mai vedem niciodată.
În clipa în care Bliss își așeză capul pe pernă, scoase un căscat uriaș. Aproape adormise de câteva ori chiar și în timp ce făcea baie. Ashley îi dădu ușor la o parte părul de pe frunte cu mâna lui mare.
– Probabil te-ai distrat foarte bine azi. Cassian s-a purtat bine cu tine?
– Da.
Bliss dădu din cap cu hotărâre, dar pleoapele îi cădeau și nu-l ascultau. Un alt căscat larg îi scăpă în timp ce vorbea cu voce somnoroasă.
– Tată, cu siguranță o să mă duc să-l văd pe Cassiaaan…
– Bine, știu.
Ashley a răspuns cu ușurință și îi mângâie obrazul.
– O să mă asigur că o să-l vezi peste un an. Acum culcă-te.
– Promite-mi…
– Promit.
Până când îl liniști din nou, ochii lui Bliss erau deja închiși. Privind copilul care adormise aproape instantaneu, respirând calm, Ashley se aplecă și îi sărută ușor fruntea înainte de a părăsi camera.
– Bliss a adormit deja? a întrebat Koi, tocmai ieșit din duș, când Ashley intră în cameră. Ashley dădu din cap.
– A adormit buștean. Vorbea despre fiul cel mare al ducelui de Strickland chiar până înainte să adoarmă.
– Serios?
Koi părea surprins. Ashley dădu scurt din cap și a spus cu voce calmă.
– O să uite când se trezește. Copiii își pierd repede interesul.
După ce i-a dat lui Koi un sărut ușor pe buze și s-a îndreptat spre baie, Ashley l-a lăsat pe Koi mormăind în sinea lui.
– Sper că da….
Cu siguranță nu va insista să plece în Anglia dacă uita.
Gândul îl speria, așa că scutură repede din cap.
Nu, e ridicol. Ash are dreptate. Bliss e încă mic. O să uite destul de repede. Un an e mult timp…
“O să mă căsătoresc cu Cassian!”
Declarația lui Bliss îi reveni brusc în minte. Un râs mic, îi scăpă. Ce ar putea ști un băieţel de șase ani? Scuturând din cap cu un zâmbet slab, se urcă în pat și luă cartea pe care o citea. Era o noapte liniștită, ca oricare alta.
Și apoi a trecut un an.
─ ▫ ─
– Tata, Tati!
Dimineața devreme, în timp ce Ashley încă se pregătea pentru muncă, el deschise ochii mari de surprindere când cel mai mic fiu al său dădu buzna în dormitor, strigându-l cu insistență.
– Bliss, ce este? Atât de devreme?
Aplecându-se și luând copilul în brațe, Ashley l-a întrebat. Bliss l-a privit cu obrajii îmbujorați și a strigat înflăcăra:
– Vreau să merg în Anglia!
– În Anglia?
– Anglia?
Atât Ashley, cât și Koi, care stătea în spatele lui, au repetat cuvântul, uimiți. Privind între fețele lor confuze, Bliss a declarat cu încredere:
– Mâine. Anul despre care a vorbit Cassian se împlineşte mâine.
– Poftim?!
– Ah!
Koi, reacționând din nou după Ashley, adăugă o explicație.
– Când fiul ducelui a venit în vizită și a plecat…
– A, da.
Abia atunci Ashley și-a amintit de incident. Bliss a strigat imediat:
– Am promis, așa că trebuie să-l văd pe Cassian. Vreau să merg în Anglia!
– Stai, Bliss. Nu e chiar atât de simplu…
Ashley încercă să-l liniștească, dar Bliss nu-l asculta. Desigur că nu. Așteptase un an întreg această zi.
– Vreau să merg să-l văd pe Cassiaaan!
Bliss a început să se zbată în timp ce striga. Iată-l – ultimul as din mâneca lui Bliss. Koi nu putea decât să privească neputincios. În cele din urmă, nu au rezistat nici măcar cinci minute înainte să se predea.
– Bine, Bliss. Bine.
Cu un suspin lung de înfrângere, Ashley îl luă în brațe pe copilul acum mai calm și continuă:
– Dar nu putem pleca pur și simplu. Trebuie să verificăm mai întâi situația. Înțelegi?
– Nu. Ce-i aia?
Bliss înclină capul. Koi îi explică blând din lateral.
– Înseamnă că trebuie să cerem permisiunea să vedem dacă e în regulă să plecăm, Bliss.
Bliss își înclină capul în cealaltă parte.
– Dar Cassian a spus că pot veni.
– Chiar și așa, tot avem nevoie de permisiune.
Văzând că Bliss continua să pară confuz, Koi îl privi pe Ashley.
– Să o contactez pe ducesă?
– Mă ocup eu. Așteaptă puțin.
Ashley vorbi scurt, îi înmână copilul lui Koi și începu să-și lege singur cravata.
– Plec. Nu ieșiți afară. Koi, lasă-l pe Bliss cu majordomul. Să nu rămâi singur cu el.
Își termină repede pregătirile, îi sărută pe rând pe Koi și pe Bliss și ieși din cameră. În mod normal, Koi l-ar fi urmat afară ca să-l vadă urcând în mașină, dar azi nu o făcu. Conform instrucțiunilor, a rămas în cameră. Odată ce au rămas singuri, Koi își îndreptă în sfârșit toată atenția asupra lui Bliss. În mod normal, nu era nevoie să petreacă prea mult timp singur alături de copil, dar azi dorea să întrebe ceva.
Va trebui doar să fiu atent.
– Bliss, de ce te-ai hotărât brusc că trebuie să pleci în Anglia?
După ce l-a așezat pe canapeaua din zona de relaxare alăturată, Koi l-a întrebat. Bliss a răspuns fără ezitare.
– Nu e ceva brusc. Aștept de un an.
– Deci tot îţi aminteşti asta…
I se părea ciudat că acest copil mic ținea minte ceva ce chiar și el însuși uitase. Dar asta nu era tot. Bliss a continuat cu voce înflăcărată.
– Cassian a spus că locuiește în Anglia, nu-i așa? Acolo plouă mult. Așa că mi-am pus în bagaj o pelerină de ploaie. Sunt pregătit!
Văzând strălucirea de pe chipul lui, Koi nu s-a putut hotărî să-l refuze. În schimb, l-a întrebat altceva.
– Pregătit? Ce vrei să spui? Ai împachetat ceva?
Bliss dădu din cap fericit.
– Așteaptă aici, tati.
A sărit de pe canapea și a fugit afară. Probabil în camera lui. După o scurtă așteptare, s-a întors cu o geantă mare aruncată peste umeri. Cu un mormăit, a așezat rucsacul în fața lui Koi și l-a deschis, scoțând obiectele unul câte unul.
Mai întâi a scos pelerina de ploaie galbenă despre care vorbise. Apoi, o șapcă de baseball mototolită.
– Când saluți pe cineva, trebuie să-ți dai jos șapca și să o pui pe piept, așa. Așa că ai nevoie de o șapcă, aşa e? De aceea mi-am pus-o pe cea preferată în rucsac.
Ai putea pur și simplu să nu porți șapcă, Bliss.
Așa credea Koi, dar a tăcut. Apoi, Bliss a scos niște biscuiți cu unt care erau cadou pentru duce și ducesă, apoi un joc de societate ca să se joace cu Cassian, apoi o batistă, în caz că cineva răcea și îi curgea nasul, și chiar un ceas mic de birou cu personajul lui preferat pe el, ca să poată spune ora dacă îl întreba cineva.
– Asta e tot? a întrebat Koi, privind în jos la grămada de obiecte diverse împrăștiate pe podea. Bliss clătină din cap.
– Nu am reușit să-mi pun în bagaj cizmele de ploaie și umbrela. Și trebuie să-l iau și pe Sanchez. Și apoi…
Bliss continua să enumere lucruri cu înflăcărare. Pentru Koi, mai mult de jumătate dintre ele erau inutile. Dar gândul că fiul său se pregătise în tăcere pentru Anglia, de unul singur, timp de un an întreg, îl determina să se simtă mândru. Îi mângâie capul copilului și apoi a vorbit.