— Bliss s-a întors?
Ashley s-a încruntat la vestea imprevizibilă când a ajuns acasă târziu în noaptea aceea. Era adevărat că, după ce l-a trimis pe Bliss în Anglia, era atât de ocupat cu o problemă apărută din senin, încât nu i-a acordat atenția cuvenită. Dar chiar și așa, faptul că Bliss s-a întors fără să spună nimic... Ashley nu-și putu ascunde nemulțumirea față de această răzvrătire bruscă a mezinului, pe care l-a considerat întotdeauna cel mai blând și ascultător dintre copiii lui.
— De ce? Din ce motiv?
La întrebarea firească, Koi a răspuns cu o expresie îngrijorată.
— Nu știu. Am simțit feromonii lui Bliss, dar nu vrea să-mi spună ce s-a întâmplat.
— Ai simțit feromonii lui?
Ashley a repetat cuvintele, încruntându-se.
— Asta înseamnă că i-a venit ciclul de călduri? A început brusc să elibereze feromoni? Ce naiba s-a întâmplat?
— Nu știu.
Koi a clătinat din nou din cap în fața avalanșei de întrebări.
— Nu spune nimic. Doar plânge. N-am știut ce altceva să fac, așa că deocamdată doar l-am liniștit.
Ashley a oftat lung, enervat. Şi-a trecut mâna cu nervozitate prin părul pieptănat cu grijă pe spate și a întrebat din nou.
— Ai vorbit cu șeful pazei?
La pomenirea bărbatului păros pe care l-a trimis să-l protejeze și să-l supravegheze pe Bliss, Koi a răspuns cu amărăciune:
— Da. A spus doar că nu s-a întâmplat nimic.
Nici el nu știa cine erau prietenii pe care Bliss și-i făcuse acolo. Poate că Bliss i-a cerut să nu spună nimic. În cele din urmă, singura cale de a afla adevărul era ca Bliss să le povestească el însuși. Ashley a ajuns la aceeași concluzie.
— Va trebui să aflu ce s-a întâmplat.
— A…Ash! Stai, Ash!
Koi l-a prins în grabă pe Ashley când acesta s-a întors să plece. Tulburat sub privirea încruntată a lui Ashley, a continuat:
— Dacă îl presezi chiar acum, n-o să faci decât să înrăutățești lucrurile. Hai să așteptăm până când va fi pregătit să ne spună singur, bine?
— Dacă i s-a întâmplat ceva copilului meu, atunci, ca părinte, trebuie să știu.
Koi l-a rugat să se răzgândească, dar Ashley a rămas neclintit. Când ajungea în starea asta, era greu de oprit. Koi știa foarte bine asta după atâția ani petrecuți împreună, dar chiar și așa trebuia să spună ceva.
— Dar...
Când a reușit în sfârșit să înceapă, Ashley şi-a coborât privirea spre el. Agățându-se de singurul lucru care îi dădea speranță — faptul că Ashley îl asculta măcar, indiferent de împrejurări — Koi a deschis gura.
Dar știa foarte bine că a asculta și a accepta erau două lucruri cu totul diferite.
— Bliss e adult acum. Dacă s-a întâmplat ceva, e destul de mare ca să se descurce singur.
Era adult doar de câteva luni. În ochii lui Ashley, Bliss era încă doar un copil cu nasul mereu curgând. Când sprâncenele lui Ashley s-au apropiat imediat, Koi nu a avut de ales decât să rostească vorbele pe care a ezitat să le spună.
— Nu putem avea grijă de el pentru totdeauna.
Pentru prima dată, Ashley a ezitat. Koi a continuat cât a putut de calm, având grijă să nu pară lipsit de inimă.
— E bine să-ți protejezi copilul, dar trebuie să-i respecți și dorințele, Ash. Așa că, te rog, nu-i spune nimic acum.
Ashley nu a răspuns. Dar era limpede că era impresionat.
— Hai să așteptăm până când Bliss va vrea să ne spună singur.
După ce Koi a terminat, Ashley l-a privit în tăcere mult timp, apoi a vorbit încet.
— Și dacă momentul acela nu vine niciodată?
Chipul i s-a strâmbat de parcă nu suporta nici măcar gândul. Koi i-a mângâiat brațul, încercând să-l liniștească, înainte să răspundă.
— Atunci va trebui să lăsăm lucrurile așa, fără să aflăm vreodată. Eu așa cred.
— E trist, dar...
Koi a zâmbit amar.
— Copiii trebuie să plece într-o zi din brațele părinților. Pentru Bliss, pur și simplu a venit momentul.
Era absurd să fie rănit de propriile cuvinte, dar nici Koi nu se simțea împăcat. Chiar și așa, era nevoie să le spună. Pentru că asta era realitatea.
— Noi suntem cei care nu eram pregătiți.
Koi avea dreptate. Ashley şi-a lăsat capul pe spate și a privit tavanul. Văzând zbuciumul din reacția lui, Koi a așteptat fără să mai spună nimic, gândindu-se că, dacă Ashley insista totuși să-l confrunte pe Bliss după toate astea, nu avea să-l mai poată opri.
Între timp, gândurile lui Ashley Miller erau un haos deplin. Pe ceilalți copii ai lui poate că ar fi reușit să-i lase în pace, dar pe Bliss nu. Bliss era diferit de băieții aceia. Lumea era plină de fiare care abia așteptau să se năpustească asupra acelui copil mic și fragil. Cum ar fi putut Ashley să-l lase să se descurce singur?
Și totuși, Ashley nu putea pur și simplu să dea buzna afară. Știa că şi Koi nu greșea. Orice ar fi făcut, Ashley și Koi aveau să moară înaintea lui Bliss, iar Bliss urma inevitabil să rămână singur. Dacă îl lăsau în grija celorlalți, rezultatul avea să fie cu adevărat cel mai rău posibil.
Nathaniel era poate puțin diferit, dar...
De curând şi-a găsit un "iubit”, ceea ce îi oferea lui Ashley un mic motiv de liniște. Însă bărbatul era Beta. Nu putea lăsa un semn, şi nici Nathaniel nu ar fi putut, cu siguranță, să reziste feromonilor lui Bliss. Atunci s-ar fi ajuns inevitabil la cel mai rău deznodământ.
Nathaniel avea să se gândească, firește, la o asemenea posibilitate. În cazul acela, reacția lui era previzibilă. Și-ar fi trimis secretarul sau pe altcineva să-l verifice din când în când pe Bliss și să-l "supravegheze” de la distanță, dar asta nu schimba faptul că, în cele din urmă, Bliss tot ar fi rămas singur.
Era în siguranță din punct de vedere fizic, dar...
Ashley a oftat adânc și şi-a frecat ochii. Singura opțiune rămasă era Chase. El era în regulă. Era marcat, așa că nu mai putea simți feromonii altui Omega. Mai important, spre deosebire de ceilalți frați ai lui, Chase era capabil să simtă "afecțiune” față de alte ființe umane în afară de partenerul lui pe viață.
Dar tocmai asta determina ca lucrurile să fie și mai imposibile. Cum ar fi putut Ashley să-i ceară acum lui Chase să aibă grijă de încă un frate?
Am distrus totul.
Regretele nu mai ajutau la nimic. Deocamdată, situația lui Bliss era cea mai importantă. Ce era nevoie să facă?
— Ash.
În timp ce Ashley își apăsa o mână pe frunte, de parcă îl durea capul, Koi a vorbit din nou.
— Ne vom gândi la viitor când va veni momentul. Deocamdată, hai doar să așteptăm și să vedem. Dacă lucrurile chiar nu se îmbunătățesc, îl putem întreba atunci, aşa e?
Koi s-a simțit vinovat, cu întârziere, că l-a împovărat pe Ashley cu o grijă atât de mare. L-a tras într-o îmbrățișare liniștitoare și l-a bătut încet pe spate.
— Tot ce spun este că ar trebui să avem încredere în Bliss și să-i dăm puțin timp. Așa că nu trebuie să-ți faci atâtea griji. Înseamnă doar că și el, și noi avem nevoie de timp.
— Bine.
În cele din urmă, Ashley a cedat. A continuat cu o voce descurajată.
— Puțin timp n-ar trebui să fie o problemă. Da. Vom face cum spui tu.
Ashley i-a întors îmbrățișarea în tăcere. Ca să-l liniștească, Koi şi-a eliberat feromonii. Ashley şi-a îngropat nasul în gâtul lui neted și palid și a inspirat adânc. În clipa în care simți singurul miros capabil să-l aline, nervii lui încordați s-au relaxat dintr-odată.
O lună ar trebui să fie suficientă.
Avea de gând și să-l interogheze separat pe șeful pazei. Bărbatul putea ascunde lucruri față de Koi, dar pe Ashley nu ar fi îndrăznit niciodată să-l mintă.
Iar dacă cineva a îndrăznit să-i facă rău prețiosului său mezin...
Când Ashley a deschis ochii, reflexe aurii îi unduiră prin irisurile violete. Strângându-l pe Koi atât de tare, încât aproape îl zdrobea, își dezveli dinții lângă gâtul lui și își făcu o promisiune.
O să-i arunc în Hudson și o să-i dau de mâncare peștilor.
Chipul bărbatului era încordat în timp ce mergea pe coridorul tăcut. S-a așteptat la situația asta, dar asta nu însemna că putea rămâne nepăsător. Adversarul lui era Ashley Miller. Minciunile nu aveau să funcționeze niciodată cu el. Dar nici adevărul întreg nu-l putea dezvălui.
Ce naiba trebuia să facă?
Cu doar câteva ore înainte, a primis pe neașteptate o mână de ajutor. În clipa în care a auzit vocea femeii la care visase, toate neliniștile și grijile au dispărut, iar el a strigat încântat:
— Larien! Sunt eu. Chiar eu. Ah, în sfârșit m-ai sunat!
— Da, iubire. Sunt eu.
La auzul acelei voci dulci și neschimbate care venea prin telefon, șeful pazei şi-a acoperit gura cu o mână. Era atât de copleșit de emoție, încât simțea că inima avea să-i explodeze.