My Stubborn / Băiatul meu încăpățânat (2025)

Încă nu am văzut ultimul episod însă, sunt aici pentru a-mi spune părerea.
Voi fi foarte sinceră, am porcit serialul ăsta cu fiecare ocazia (fără să-l menajez) totuși, nu a fost unul atât de teribil.
Am început serialul cu așteptări uriașe. Era imposibil să nu fiu curioasă, mai ales că toată lumea lăuda chimia dintre Boat și Oat (Sorn și Jun) și faptul că serialul ar fi un „must-see” în zona BL.. dar mai ales pentru Yoon!!! Din păcate, îmi vine să spun doar atât: mare păcat de potențial.
Problema cea mai mare a serialului este producția sărăcăcioasă. Decorurile sunt minimaliste, mai ales în scenele office, unde pare că acțiunea se întâmplă în aceleași două camere, cu mobilă și recuzită aproape inexistente. Costumele sunt repetitive, personajele poartă aceleași haine din episod în episod, ceea ce devine obositor și lasă impresia de lipsă de grijă pentru detalii. În mod paradoxal, serialul nu pare lipsit de buget, pentru că apar mașini scumpe și vila luxoasă a lui Sorn, semne clare că bani au existat, dar au fost gestionați prost și concentrați doar pe câteva elemente de opulență, în timp ce restul arată ieftin.
La capitolul tehnic, lucrurile stau și mai rău. Regia lasă mult de dorit, cadrele sunt pierdute, unghiurile sunt ciudate și taie din emoția scenelor, iar tranzițiile dintre momente sunt atât de bruște, încât ai senzația că lipsesc secvențe întregi. Sunetul este inconsistent, uneori înfundat, alteori perfect clar, ceea ce deranjează mai ales în scenele NC. În plus, apar frecvent greșeli vizibile, cum ar fi umbre sau obiecte tehnice care nu ar trebui să se vadă în cadru, ceea ce îți confirmă constant că privești un serial filmat în grabă.
Dincolo de problemele tehnice, scenariul este, din păcate, dezastruos. Timeline-ul este atât de confuz încât fără să citești romanul original riști să nu înțelegi nimic. Scenele par neterminate sau sunt tăiate brusc, iar povestea se simte efectiv ciopârțită. Sub-ploturi sunt introduse și apoi abandonate fără nicio explicație, iar personajele apar și dispar fără să primească vreo dezvoltare reală. Cel mai frustrant exemplu este chiar Jun, protagonistul, despre care nu aflăm practic nimic esențial din trecutul sau motivațiile lui profunde. În loc să construiască relațiile și povestea, serialul se bazează excesiv pe scene NC, folosite ca substitut pentru lipsa de substanță narativă.
Și dacă toate aceste probleme nu ar fi fost de ajuns, serialul are și câteva red flags morale destul de serioase. Personajul Sorn este exemplul perfect de red flag: are un trecut cu o relație cu un minor, iar trauma respectivă este tratată superficial și abia explicată în episodul nouă (sau opt?). Comportamentul lui e contradictoriu – poate să aibă relații intime cu cineva mai tânăr, dar refuză să aibă o relație asumată, ceea ce nu este explicat coerent. În plus, întreaga dinamică dintre Sorn și Jun ridică suspiciuni serioase de grooming, un subiect extrem de sensibil în zona BL, tratat aici cu o superficialitate care m-a deranjat profund. Există și numeroase sugestii de raporturi sexuale non-consensuale, care, deși sunt „glazurate” ca dorința ambilor, rămân la fel de problematice și lasă un gust amar.
Perechile secundare nu salvează situația, din păcate. Thai și Champ sunt construiți după fix același tipar ca Sorn și Jun, dar fără chimia și intensitatea acestora. Fetele, precum Penny și Poy (să nu zic Jun de două ori), nu își găsesc locul în poveste, apar mai mult ca decor sau ca elemente de tensiune sexuală care nu este niciodată explorată serios. Până și scena de sărut lesbian, care ar fi putut aduce un plus de diversitate, a fost filmată prost și a părut pusă acolo doar ca să bifeze o scenă pseudo-provocatoare.
Totuși, nu pot să spun că serialul nu are și părți bune. Chimia dintre Boat și Oat este, fără îndoială, cel mai mare atu. Cei doi reușesc să transmită emoții autentice, în special în scenele dramatice, și se vede că sunt actori talentați. Din păcate, scenariul slab și regia defectuoasă nu le-au permis să strălucească așa cum ar fi meritat.
Yoon, în rolul lui Thai, este un actor experimentat și se vede imediat. Chiar și într-un context slab, iese în evidență și aduce un strop de profesionalism. PunPun, deși outsider în industria BL, a fost surprinzător de natural și autentic, cu o prezență plăcută și reacții credibile. Chimia dintre Yoon și PunPun a funcționat decent, iar diferența de experiență dintre ei nu a fost atât de vizibilă cum mă așteptam. E păcat doar că probabil PunPun nu va avea aceleași oportunități de carieră ca alți actori mai populari sau mai tineri.
Nu pot să nu menționez și aspectul vizual al actrițelor Michelle și Poy, care sunt extrem de frumoase și au o prezență scenică puternică, chiar dacă rolurile lor au fost aproape inutile. Măcar din punct de vedere vizual, au fost un plus pe ecran.
Este clar că producția a mizat excesiv pe fanservice și pe scene NC, în loc să construiască o poveste coerentă și solidă. E păcat de chimia actorilor, în special Boat și Oat, care ar fi putut susține o dramă excelentă dacă ar fi avut un scenariu mai bun și o regie mai atentă. În plus, serialul ridică multe semne de întrebare morale, mai ales legate de grooming și romantizarea unor relații problematice, ceea ce îl face greu de recomandat cu inima împăcată. (bonus: în 11 episoade au băgat umplutură la greu deși l-ar fi putut termina în 10 episoade.. dar, s-au trezit ai mei în 12 fără prea mult răzgaz și au băgat tot ce rămăsese neterminat, profesioniști.. ce naiba!)
PS: cu Boss Wannabe am o problemă personală dar e frumușel.