Mandee Work: prea buni ca să-i ignori, prea imperfecți ca să-i lauzi complet

Când „Duang With You” s-a terminat, a făcut mai mult decât multe seriale „mai mari” care s-au străduit prea tare.

Și nu… serialul nu este subiectul principal. Este doar începutul discuției.

Pentru cine mă cunoaște sau a interacționat măcar o dată cu mine, opinia mea despre Domundi nu mai este un secret. Am fostsimpatică, dură, vocală, uneori prea vocală, iar „bff-ul” meu cu P’Aof este deja bine cunoscut. Criticile mele au fost constante, mai ales când vine vorba de modul în care sunt gestionate anumite cupluri și de deciziile creative care, de multe ori, mi-au ridicat semne de întrebare.

Și totuși, tocmai de aceea cred că este important să spun lucrurilor pe nume atunci când merită. Dincolo de nemulțumirile mele, DOMUNDI, prin MANDEE Work, a reușit în ultimii doi ani să livreze unele dintre cele mai solide și variate producții din zona BL.

„Your Sky”, „The Next Prince”, „Khemjira” și „Duang With You” nu sunt doar titluri populare, ci exemple clare ale unei companii care începe să înțeleagă ce vrea publicul modern. Iar „Love Upon a Time”, un proiect despre care sincer nu credeam că va vedea vreodată lumina zilei, completează acest tablou într-un mod neașteptat.

Dar ce face, de fapt, DOMUNDI diferit?

Nu este vorba doar despre producție sau actori, ci despre diversitate. Fiecare dintre aceste proiecte vine cu o identitate proprie.

„The Next Prince” a mizat pe spectacol și pe un univers atipic pentru BL, cu elemente de regalitate și o estetică care a atras imediat atenția.

„Your Sky” a mers pe o poveste universitară clasică, cu accent pe coming out și descoperire personală.

„Khemjira” a dus lucrurile într-o zonă complet diferită, integrând folclor thailandez și elemente oculte.

Iar „Duang With You” a venit ca un respiro, o poveste caldă, ușor de digerat, dar surprinzător de bine construită.

Domundi nu mai vinde aceeași poveste de fiecare dată. Vinde experiențe diferite, pentru tipuri diferite de public. Și asta contează enorm într-o piață deja saturată.

„Your Sky” este, probabil, unul dintre cele mai bune exemple de „safe done right”. O poveste universitară clasică, dar eficientă, care a demonstrat încă o dată cât de real este „blestemul episodului 11”. Thomas și Kong, aflați la primul lor proiect împreună, au reușit să construiască o dinamică credibilă, alături de Por, TeeTee, Auau și Save.

Fah, inițial portretizat ca „băiatul rău”, s-a dovedit a fi exact opusul, iar Rak, cu comportamentul lui copilăros, a fost enervant și adorabil în același timp. Exagerările au existat, dar au fost controlate, iar serialul a funcționat tocmai pentru că nu a încercat să fie mai mult decât este. Un final fericit, un coming out onest și o poveste care și-a înțeles limitele.
Nu vreau să cobesc însă, am sentimentul ca AuauSave nu vor rezista ca pereche.

În contrast, „The Next Prince” a mizat pe spectacol și pe un univers atipic pentru BL, cu elemente de regalitate și o estetică care a atras imediat atenția. A ajuns în vârful piramidei și s-a bucurat de succes, dar nu fără probleme. Finalul a fost grăbit, iar, dincolo de hype, serialul nu s-a ridicat complet la nivelul așteptărilor. A fost bun, dar putea mai mult.

Și poate că aici este important de subliniat câte elemente au stat, de fapt, la baza acestui proiect. „The Next Prince” nu a fost doar o poveste de dragoste, ci o combinație de politică, statut social, obligații regale, lupte pentru putere și identitate personală. A încercat să construiască un univers mai complex decât ceea ce vedem, de obicei, în BL. Problema nu a fost lipsa ideilor, ci faptul că nu toate aceste straturi au fost dezvoltate suficient. Ambiția a existat, execuția a fost inegală.

Și, în mijlocul tuturor acestor lucruri, apare și una dintre cele mai mari oportunități ratate: Jimmy și Ohm. Un cuplu care, deși nu a avut un timp de ecran generos, a reușit să aducă o energie diferită, mai naturală, mai puțin rigidă decât dinamica principală. Au avut acel „ceva” care nu se construiește ușor și care, sincer, ar fi putut schimba complet percepția asupra serialului dacă ar fi fost exploatat mai bine.

Cu doar câteva scene în plus, cu o dezvoltare mai atentă, există toate șansele ca JimmyOhm să fi eclipsat cuplul principal. Și nu pentru că acel cuplu nu ar fi funcționat, ci pentru că ei veneau cu un tip de chimie care se simțea autentică, nu doar corect executată.
Îmi pare foarte rău de ei! Jimmy nu cred că o să se mai întoarcă pe ecran.

Apoi vine „Khemjira”, poate cel mai clar exemplu de „totul sau nimic”. Un proiect care a riscat și, surprinzător, a câștigat.

Recunosc, nu aveam foarte multă încredere că Namping va putea duce un personaj precum Khem, complex și departe de tiparele clasice BL. Dar m-am înșelat. A reușit să-l controleze și să-i dea greutate într-un univers care nu iartă superficialitatea.

Keng, în rolul lui Paran, a fost exact echilibrul necesar: o prezență sigură, constantă, care nu a avut nevoie de exagerări pentru a funcționa. În paralel, Firstone și Tle au adus o dinamică diferită, mai puțin convențională, dar tocmai de aceea memorabilă.

Iar Pung, mai ales la un rewatch, devine imposibil de ignorat. Are o naturalețe care îl scoate în evidență și un potențial care, sincer, merită explorat dincolo de un pairing fix.

Un alt punct forte este prezența unui personaj feminin bine construit, rar în BL, care nu există doar ca element de decor, ci are un rol real în poveste.

În final, „Khemjira” nu este doar un experiment reușit, ci dovada că DOMUNDI este dispusă să riște și să iasă din formulele sigure.

Dacă „Khemjira” a fost riscul, atunci „Duang With You” este recompensa. La fel ca în cazul „Your Sky”, avem o poveste universitară, fresh, cu un cast tânăr și atractiv,  dar aici lucrurile sunt duse într-o zonă mult mai caldă și mai conștient asumată.

Am citit zilele trecute o recenzie care spunea simplu: „It’s so stupidly cute.” Și, sincer, nu pot să nu fiu de acord.

Pentru mine, experiența a fost și mai personală. Sunt fană Por încă din momentul în care a fost prezentat ca artist la Domundi, iar faptul că l-am văzut într-un rol principal a fost, deja, un plus. M-a surprins? Categoric. M-a făcut să mă atașez de personajul lui? Fără discuție. Alături de TeeTee, formează o pereche care, deși la prima vedere pare „doar drăguță”, reușește să ridice materialul peste nivelul unei povești simple.

Pentru că, de fapt, „Duang With You” nu este chiar atât de simplu pe cât pare. Undeva în jurul episodului trei devine clar că atât Qin, cât și Duang sunt personaje bine definite, cu personalități puternice și direcții clare de dezvoltare. Relația lor nu se bazează doar pe dinamica clasică BL, ci pe contrast și evoluție.

Și aici apare una dintre cele mai mari diferențe față de „Your Sky”. Nu mai avem acel tipar familiar de „bottom” inocent și ușor naiv. Din contră, dinamica este inversată, iar Duang, cu energia lui, cu umorul și naturalețea pe care le aduce, devine un personaj care iese din tiparele obișnuite ale genului. Este refresh-ul de care BL-ul avea nevoie fără să pară forțat.

Apariția lui North și Otto a fost, pentru mine, una dintre surprizele plăcute. Au acel potențial clar de cuplu care, dacă este gestionat corect, poate deveni foarte relevant în viitorul DOMUNDI.

În final, „Duang With You” nu încearcă să fie mai mult decât este, și tocmai de aceea funcționează atât de bine. Este un serial care te face să zâmbești, dar care, în același timp, știe exact când și cum să-și dezvolte personajele astfel încât să rămână cu tine și după ce se termină.

Putem, să ne întrebăm: cum au reușit?

Nu prin perfecțiune. Nu prin lipsa greșelilor și, cu siguranță, nu printr-un sistem impecabil. Dacă e ceva au demonstrat, este că succesul lor nu vine din faptul că fac totul corect, ci din faptul că fac suficient de multe lucruri bine, și, mai ales, diferit.

Au știut când să riște („Khemjira”), când să joace safe („Your Sky”), când să mizeze pe spectacol („The Next Prince”) și când să ofere publicului exact acel tip de poveste care te face să zâmbești fără să te gândești prea mult („Duang With You”). Au înțeles că BL-ul nu mai este un gen limitat la o singură formulă și au început, încet, să-i testeze limitele.

Dar, în același timp, succesul lor scoate la suprafață probleme pe care nu le mai pot ignora. Dezechilibrul dintre generații, modul în care anumite cupluri sunt împinse în față în timp ce altele sunt lăsate în urmă, oportunitățile ratate — toate acestea fac parte din aceeași poveste.

Mandee Work este, în acest moment, o companie aflată între două etape: nu mai este un nume mic, dar nici nu a devenit încă un sistem stabil și echilibrat. Iar exact acest spațiu dintre „ce a fost” și „ce ar putea deveni” este cel mai interesant.

Pentru că, în final, nu succesul actual este cel care contează cu adevărat, ci modul în care aleg să-l gestioneze.

Iar dacă ultimii doi ani au fost despre creștere, următorii vor fi, fără îndoială, despre decizii.

Deși succesul le-a surâs și au ajuns în vârful piramidei, evidențiindu-se printre numeroase alte companii din industrie, Domundi încă evită un lucru esențial: să se întoarcă și către cuplurile și actorii care au contribuit la fundația acestui succes.

Vorbim despre perechi precum MaxNat sau TutorYim, despre actori precum James, care sunt în continuare parte din companie, dar care, în mod real, nu mai beneficiază de aceeași vizibilitate. Ce mai stiți despre Gems? După anumite proiecte, pur și simplu dispar din discuție. Nu pentru că nu ar avea potențial, ci pentru că nu mai sunt în centrul strategiei.

Și aici apare problema. Domundi merge cu trendul, dar pare să ignore un lucru important: în ultimul an, nu doar că au urmat trendul, l-au creat. Iar în momentul în care ajungi în poziția asta, responsabilitatea se schimbă. Nu mai este suficient să investești doar în nou. Trebuie să știi să-ți valorifici și resursele deja existente.

Experiența actorilor „vechi” nu poate fi înlocuită de entuziasmul noilor generații. Cele două ar trebui să coexiste, nu să se excludă.

În aceeași logică, nu cred că toate perechile noi vor avea un parcurs solid pe termen lung. De exemplu, AuAu și Save, știu că sună dur, dar nu văd un viitor clar pentru ei ca pairing. Nu pentru că nu ar avea potențial individual, ci pentru că direcțiile lor par diferite. AuAu, mai ales după debutul muzical, pare construit pentru scenă, pentru zona de idol, unde poate fi mult mai bine valorificat. În schimb, Save este încă la început și are nevoie de timp și investiție pentru a-și atinge potențialul. Separat, pot deveni foarte puternici. Împreună, nu neapărat.

Cazul lui James este și mai relevant. Dincolo de opiniile împărțite, vorbim despre un artist extrem de complex: actor, dansator, implicat în muzică și proiecte creative proprii. După scandalul separării de Net, acesta a apărut în „Battle of the Writers”, confirmând că nu s-a lăsat de actorie. Urmând să apară și în altele, dar percepția asupra lui a fost influențată de decizii discutabile din partea companiei. Unele alegeri nu l-au avantajat, iar reacția publicului a fost, uneori, mai dură decât ar fi trebuit. Realitatea este că potențialul lui nu a fost valorificat pe măsura așteptărilor.

Iar dacă vorbim despre Jimmy, lucrurile devin și mai sensibile. Este unul dintre piloni, prezent încă de la început, dar parcursul lui a fost marcat de instabilitate și de probleme care nu pot fi ignorate. Revenirea lui pe ecran a fost așteptată. Dar, în același timp, a fost evident că nu a existat un suport suficient pentru a susține acest comeback pe termen lung. Ohm a încercat, el a încercat... dar, nu a fost suficient.

În final, „Love Upon a Time” devine un exemplu interesant. Un serial care, pentru mult timp, părea că nu va vedea lumina zilei și care, odată lansat, nu a avut impactul așteptat și a părut mai mult lansat ca o ambiție personală.

Știu deja reacțiile: „Dreea, ai înnebunit!” Nu, nu am înnebunit. Este, pur și simplu, realitatea. O realitate pe care mulți aleg să nu o vadă, exact cum s-a întâmplat și în cazul „The Next Prince”.

Și de ce spun că nu are impactul așteptat? Pentru că, dacă ne uităm sincer la parcursul Mandee Work, observăm un tipar foarte clar: compania și-a construit succesul în jurul unor cupluri bine definite, recognoscibile, în care publicul a fost investit emoțional încă dinaintea lansării proiectelor.

Asta a devenit, practic, un standard. Publicul nu mai consumă doar povestea,  consumă pairing-ul, dinamica, chimia deja validată.

Asta nu înseamnă că serialul este slab sau că nu merită atenție. Înseamnă doar că, pentru prima dată după o serie de lansări puternice, Domundi nu a mai livrat un proiect care să vină cu acel avantaj clar încă de la start.

Serialul în sine funcționează, dar fără un cuplu principal puternic, impactul rămâne limitat.

Și poate că aici apare întrebarea reală: cât din succesul lor vine din povești și cât din modul în care știu să construiască și să vândă cupluri?