Râvneşte-mă, dacă ai curaj

A auzit pentru prima dată acest zvon la o petrecere caritabilă la care era invitat de un cunoscut.

- Poftim? O ghicitoare?

Grayson, care își omorâse timpul cu discuții fără sens cu alți invitați, se încruntă instinctiv la auzul acestor cuvinte. Bărbatul care adusese vorba râse în timp ce bea dintr-un pahar de vin amestecat cu o doză puternică de ceva mai amețitor.

- Da, se pare că o ghicitoare era invitată la petrecerea lui Hayden. Era destul de distractiv. Era surprinzător de precisă – toată lumea era uimită.

- O, sigur.

Grayson ascultă cu o expresie plictisită, luând încă o înghițitură din vinul său. Ghicitul în palmă? Era ridicol să crezi în astfel de superstiții.

Nu că ar fi putut spune asta cu sinceritate.

De fapt, căutase mai mulți ghicitori și vrăjitori decât putea număra – cu ușurință de zece ori mai mulți decât ar întâlni o persoană obișnuită într-o viață. Și le pusese întotdeauna aceeași întrebare: "Unde este partenera mea predestinată?"

Auzise nenumărate predicţii și plătise un preț obscen pentru ele, dar rezultatele erau aceleași de fiecare dată. Persoana potrivită? De fiecare dată când credea că o găsise în sfârșit, se dovedea că se înșelase. De nenumărate ori, trecuse prin același ciclu de dezamăgire, până când nu a mai crezut orbește în ceea ce spuneau așa-zișii clarvăzători.

De aceea, chiar și acum, când auzea despre o nouă ghicitoare, nu se lăsa convins atât de ușor. Asculta cu un interes moderat, dar rămânea neimpresionat.

Văzând indiferența lui Grayson, bărbatul se scărpină în cap, ruşinat, și adăugă:

- Era doar pentru distracție. Totuși, i-au spus lui Keith o profeție ridicolă, iar el s-a enervat.

- Lui Keith? Ce fel de profeție?

Auzind un nume neașteptat, Grayson ridică o sprânceană. Bărbatul ridică din umeri, ca și cum nu era mare lucru.

- Au spus că va avea de înfruntat în curând o mare greutate. Că, dacă nu va fi atent, va regreta pentru tot restul vieții.

- Poftim?! O să-şi piardă firma sau ceva de genul ăsta?

Un alt bărbat din apropiere chicoti, glumind cu cel mai rău scenariu posibil. Și ceilalți râseră, în timp ce el era clar amuzat de absurditatea ideii. Keith să dea faliment? Probabil că mai întâi ar fi venit sfârșitul lumii. Grayson nu era singurul care gândea așa.

Primul bărbat a continuat:

- Cine știe? Ghicitoarea a spus că va pierde ceva mai important decât banii. Dar înainte să apuce să spună ce anume, Keith a plecat furios.

- Are un temperament atât de violent!

- Sincer, dacă mi-ar fi spus cineva asta, și eu aș fi plecat.

- Da, predicțiile negative strică doar starea de spirit.

A urmat un cor de aprobare, iar în curând conversația s-a îndreptat către alte subiecte.

Grayson sorbi din vinul său, absent, meditând la asta.

Keith, care odată era la fel de afemeiat ca şi Grayson, alesese să se însoare cu ani în urmă – o decizie pe care nimeni nu o prevăzuse. Cu toate astea, după ce s-a căsătorit, nu a mai fost niciodată infidel. Realitatea era încă greu de crezut pentru mulți. Dacă exista ceva suficient de prețios, încât să-l determine pe Keith să reacționeze atât de puternic, acela nu putea fi decât Yeonwoo. Sau poate cei doi copii iubiți ai săi.

O mincinoasă!

Asta era singura concluzie de care Grayson avea nevoie. Ideea că Yeonwoo l-ar părăsi pe Keith era ridicolă. Și în ceea ce privește cei doi puișori care abia făceau altceva decât să ciripească? Era de la sine înțeles.

Keith își găsise sufletul pereche – singurul lucru pe care Grayson îl căuta cu disperare de atâta timp.

Și el îi găsise primul.

Dacă exista ceva numit voință divină, atunci Dumnezeu probabil era un nemernic incredibil de părtinitor.

Keith râsese mereu de obsesia lui Grayson de a-și găsi jumătatea, dar, în final, el era cel care dăduse peste partenerul său fără efort.

Grayson se încruntă gândindu-se la asta. Nenorocitul ăla nu-și citise niciodată norocul.

Și acum, o ghicitoare îndrăznise să prezică ceva de rău pentru Keith?! Faptul că ieșiseră nevătămați din acea întâlnire era un adevărat miracol. Oricine era, își consumaseră norocul unei vieți întregi în acel moment.

De vreme ce Hayden o invitase, probabil că erau oarecum credibilă.

Dar, din nou, nu era ușor să-i descoperi pe escroci.

Asta era tot ce gândea Grayson despre noua ghicitoare. A trecut repede mai departe, angajându-se în alte conversații frivole.

Și, astfel, subiectul misterioasei ghicitoare era aproape uitat.

Până când, o lună mai târziu, atitudinea lui Grayson s-a schimbat complet.

L-a contactat urgent pe Hayden, cerându-i informațiile de contact ale ghicitoarei.

Pentru că tocmai aflase că așa-zisul semn rău al lui Keith se împlinise exact așa cum era prezis.

Iar Keith era într-o situație gravă.

─ ▪ ─

- Hmm…

Cu o expresie profund serioasă, femeia de vârstă mijlocie, se uită fix la cărțile întinse pe masă.

Grayson stătea în fața ei, cu brațele încrucișate și cu o expresie încruntată pe față.

Trecuse ceva timp, dar ea rămânea tăcută.

"De ce durează atât de mult? Oare ezită?"

"Sau nu știe să citească afurisitele de cărți?"

Pe măsură ce neîncrederea lui creștea, ochii lui îngustați se umplură de suspiciune. Tocmai când răbdarea lui era pe punctul de a se epuiza, ghicitoarea își îndreptă în sfârșit spatele.

- Este... dificil.

Grayson se uită la ea fix, cu o privire pătrunzătoare. Femeia își menținu atenția asupra cărților, ca și cum ar fi evitat privirea lui sau ar fi ignorat-o în mod deliberat.

- Partenerul tău predestinat... este dificil. Foarte dificil.

- Și? Vrei să spui că nu există?

Grayson nu-și putu stăpâni enervarea. Ghicitoarea clipi surprinsă de tonul lui ascuțit și, apoi își drese repede gâtul.

- Nu am spus asta. Dar nici nu pot spune cu certitudine că există.

- Crezi că am venit până aici pentru niște jocuri de cuvinte?

Vocea lui Grayson era straniu de calmă, buzele lui conturând un zâmbet. Dar ghicitoarea își dădu seama imediat că starea lui de spirit era departe de a fi calmă.

Era practic plin de furie.

- Desigur că nu.

Anii de experiență o învățaseră să afișeze un zâmbet și să schimbe rapid situațiile.

- Ai muncit din greu să-l găsești. Dar nu ai reușit, pentru că nu era momentul potrivit.

- Și?

Grayson o presă nerăbdător.

- Când va fi momentul potrivit? Mai e mult până atunci? Cât timp mai trebuie să aștept? Sau îmi spui că e vorba de un afurisit de gropar? Că eu, voi muri înainte să-l întâlnesc?!

- Haide, calmează-te!

Ghicitoarea ridică mâna ca și cum ar fi vrut să potolească un câine turbat. Apoi, după o clipă de ezitare, spuse:

- Nu va mai dura mult. Îi vei întâlni în curând. Poate că deja te-ai întâlnit cu el.

- Era chiar în fața mea și nu l-am observat?

Îndoiala se aprinse în ochii lui Grayson, dar înainte să apuce să o contrazică, ghicitoarea adăugă:

- Nu neapărat direct. Lumea este plină de conexiuni trecătoare. În budism, există o zicală: chiar și atingerea mânecilor poate fi destinul.

Grayson se încruntă, urmărind-o atent. Încet, se lăsă pe spate, încrucișând brațele – un semn clar că răbdarea îi era pe sfârșite.

- Deci… spuse el, prelungind cuvântul.

- Cum îl găsesc?

Ghicitoarea luă o carte din pachet și o așeză pe masă.

Grayson se uită la ea în timp ce ea vorbea.

- Foc.

- Foc?

El se încruntă, repetând cuvântul. Femeia dădu din cap.

- A ajuta pe alții. Și foc.

- Pompier?

- Poate. Sau poate nu.

Ea dădu din nou înapoi.

- Dacă te dedici ajutorării celorlalți, îl vei întâlni. În orice caz, focul este cheia.

Grayson continua să se încrunte, ca și cum s-ar fi gândit cât din aceste prostii ar trebui să creadă.

- Altceva?

Ea a tras o altă carte, a verificat-o, apoi a răspuns:

- Poate fi o femeie. Sau un bărbat.

- Desigur.

Grayson a râs disprețuitor, ridicând ochii la cer. Apoi s-a oprit, strângând ochii.

- Dar sânii ei?

- Poftim?!

Luată prin surprindere, ghicitoarea clipi.

Grayson repetă:

- Mari? Mici? Deloc? Poți vedea asta în cărți, aşa e? Deci? Sânii?

- Păi… Ăăă… E… mare.

După ce a întors o altă carte, ea a răspuns în sfârșit.

Grayson zâmbi satisfăcut.

- Atunci, e o femeie.

Ghicitoarea rămase uimită pentru o clipă, apoi se încruntă, confuză.

Dacă era așa, atunci de ce sexul nu apărea clar la prima ghicire?

Grayson ignoră expresia nedumerită a ghicitoarei și își băgă mâna în buzunarul interior al jachetei. Scoase portofelul, luă câteva bancnote de o sută de dolari și le puse pe masă.

Apoi, pentru ultima oară, a întrebat:

- Nu mai vrei să-mi spui şi altceva?

Ghicitoarea i-a zâmbit în mod exagerat.

- Asta e tot pentru azi.

Așa cum se aștepta.

Era inutil.

Încă o pierdere de timp.

Fără să mai spună nimic, Grayson se întoarse pe călcâie și ieși din magazin.

În clipa în care silueta impunătoare – de peste doi metri înălțime – dispăru, ghicitoarea expiră încet, rămânând singură în micul spațiu.

Apoi, cu sprâncenele încruntate, a tras o altă carte din pachet.

Un fulger a lovit.

Cartea pe care o trasese înfățișa Turnul, o structură care se prăbușea sub un cer furtunos.

Văzând-o, ea expiră tremurând și scutură din cap.

- Se apropie ceva îngrozitor...

Mormăind în sinea ei, se uită în jur nervoasă.

Aerul părea brusc greu, uimitor de liniștit.

Freacându-și brațele pentru a alunga frigul înfiorător, se ridică brusc în picioare.

În acel moment, ușa se deschise și un alt client intră.

Dar înainte ca acesta să apuce să vorbească, ea îi făcu semn cu mâna să tacă.

- Gata pentru azi. Am închis. Plecați.

- O... Atunci voi reveni mâine...

Clientul se bâlbâi, confuz.

Dar ghicitoarea a dat imediat din cap.

- O, nu. Mâine nu. Nu voi fi aici.

- Poftim?! Cum adică nu veți fi... Stați, așteptați...

Ignorând întrebările surprinse, ea aproape că i-a împins afară pe ușă.

Apoi a început să-și strângă în grabă lucrurile.

Trebuia să plece.

Acum.

Departe.

Cu mâinile tremurând, și-a îndesat lucrurile într-o geantă.

Și apoi...

O singură carte a alunecat din pachet, căzând pe podea.

Se aplecă să o ridice...

Și a țipat.

Cartea care căzuse cu fața în sus era Diavolul.

Tremurând, ea s-a uitat la ilustrație.

Vocea ei era ca o şopată,  tremurând încontinuu.

- Un semn rău... un semn foarte rău...

Ca pentru a confirma premoniția sinistră, un fulger a străbătut cerul uscat, urmat de un tunet îndepărtat și amenințător.

─ ▪ ─

Ca întotdeauna, pe măsură ce noaptea se adâncea, sunetul paharelor care se ciocneau, zumzetul slab al muzicii și respirația crescândă a emoției umpleau spațiul. La un moment dat, oamenii de la petrecere au început să dispară unul câte unul, formând perechi. Desigur, asta era o petrecere organizată tocmai în acest scop. Alfa supremi, precum cele de aici, , aveau nevoie să elibereze în mod regulat feromoni, altfel ar fi suferit disfuncții cerebrale – de la simple pierderi de memorie până la leziuni cerebrale grave sau nebunie. Drept urmare, căutau pe cineva cu care să-și petreacă noaptea și era firesc ca ei să organizeze petreceri pentru a atinge acest obiectiv comun.

În acest caz, Grayson stătea la bar, sorbind whisky. Gheața din paharul său se topea, lăsând picături pe margine, în timp ce degetele sale frecau încet paharul. De o parte și de alta a lui stăteau doi fraţi gemeni Omega cu fețe identice, care își arătau deschis interesul față de el.

- A fi nevoie să lucrezi în fiecare zi este atât plăcut, cât și trist, mormăi Grayson cu un suspin.

Bărbatul care stătea la dreapta lui clipi confuz. Bărbatul din stânga, cu un ton prietenos, vorbi primul.

- Ce-i asta, Grayson? Vrei să-mi spui că acum chiar vrei să muncești?

Subliniind cuvântul "muncă” cu o mișcare a degetelor, bărbatul îi privi pe ceilalți cu precauție, iar un alt bărbat interveni.

- Doar nu vrei să spui că te-ai săturat să lenevești și să mănânci toată ziua, aşa e?

- Grayson Miller? Cel care nu face niciodată nimic?

Cei doi bărbați au continuat să vorbească, schimbând priviri în timp ce încercau să-i ghicească starea de spirit lui Grayson. Acesta a râs scurt și a exagerat răspunsul.

- Nu e ca și cum aș sta doar degeaba. Uneori lucrez.

Într-un fel, era adevărat. Probabil că nu exista niciun Alfa suprem care să aibă atâtea slujbe câte avea Grayson. Ori de câte ori se îndrăgostea de cineva, imita adesea orice muncă făcea acea persoană. Uneori, descoperea chiar talente și abilități surprinzătoare ale sale, dar nu era niciodată nimic serios – era doar o imitare a altora. Așadar, strict vorbind, Grayson nu avusese niciodată o carieră adecvată.

Adevărata problemă era că "dedicarea” lui dispărea imediat ce sentimentele lui pentru persoana respectivă se estompau. Grayson, fără să țină cont de nimeni altcineva, dispărea pur și simplu, lăsându-și foștii iubiți să suporte singuri vina și greutățile.

Reputația lui pentru aceste "păcate” era binecunoscută, dar totuși apăreau mereu noi victime. De ce? Pentru că, printre toate talentele sale, era deosebit de talentat la a se preface că este îndrăgostit. Chiar și cei care auziseră zvonurile și încercau să fie precauți se trezeau incapabili să reziste. Grayson le spunea exact cuvintele pe care voiau să le audă și le îndeplinea toate dorințele, de parcă era gata să sacrifice orice – chiar și viața – pentru ei.

Ca urmare, ele se gândeau mereu: "De data asta e adevărat” sau "De data asta e altfel”.

Și când, inevitabil, descopereau că totul era o minciună, era prea târziu.

- Nu erai destinul meu. La revedere.

Acesta era adesea un rămas bun în glumă. Așadar, mulți șușoteau că lui Grayson Miller îi place doar să se prefacă îndrăgostit. La urma urmei, cum ar putea cineva care era odată atât de pasionat de partenerul său să devină atât de rece? Oamenii nu aveau un buton pentru a-și activa și dezactiva sentimentele după bunul plac.

Cu toate astea, unii susțineau că Grayson se îndrăgostea, doar că dragostea lui nu dura suficient de mult pentru a conta.

Fie că era o iluzie sau adevărul, rezultatul era același. Grayson își determina partenerul să se îndrăgostească, apoi pleca fără să se gândească de două ori, indiferent de cât de devastat rămânea cel părăsit. Pentru el, pur și simplu "nu-l privea personal".

- Ai găsit un nou "destin” sau ceva de genul ăsta?

Bărbatul din dreapta lui Grayson a întrebat cu un zâmbet, pe un ton ironic, de parcă ar fi vorbit despre un cățeluș care încearcă să se împerecheze cu un alt câine în parc. Celălalt bărbat, din stânga lui Grayson, nu a ezitat și a întins mâna să-l atingă pe Grayson, întrebându-l:

- Deci, ce fel de slujbă ai acum? E ceva care ți se potrivește? Poate ceva în industria serviciilor?

Clipi seducător, privindu-l pe Grayson. Aplecându-se încet, celălalt bărbat de cealaltă parte a lui Grayson a început și el să-i mângâie coapsa. Grayson zâmbi, bucurându-se în mod evident de atenție.

Ambele mâini care îi mângâiau brațele și coapsa erau incontestabil îndrăznețe, dar Grayson se comporta de parcă era ceva perfect normal, fără să se îndepărteze în timp ce vorbea.

- Cred că va trebui să aflu.

La auzul acestor cuvinte, unul dintre gemeni întrebă:

- Ce părere ai de un loc de muncă ce implică purtarea unei uniforme? E sexy.

- De polițist sau ceva de genul ăsta?

Celălalt geamăn a continuat imediat, mângâindu-i coapsa și curba șoldului lui Grayson.

Cât de palpitant ar fi să petreacă noaptea cu acest mascul Alfa? Entuziasmul lor deja le stârnise ceva adânc în interiorul lor și nu se puteau abține să nu vorbească în încercarea de a-l cuceri pe Grayson.

- Pun pariu că te-ai descurca de minune în rolul ăsta.

Grayson zâmbi la acest comentariu.

- Crezi?

Era un răspuns simplu, dar ambii bărbați au răsuflat surprinși. Chiar și barmanii, care preparau cocktailuri în spate, s-au oprit și au privit cu ochii mari. Și-au întors repede privirile și și-au reluat munca, dar Grayson a răspuns liniștit, cu zâmbetul încă pe buze.

- O muncă grozavă, aşa e?

- Grayson ca polițist...

- Da, e grozav, aşa e? Ți se potrivește. Îmi place ideea de polițist. E sexy.

În timp ce unul dintre bărbați era agitat, celălalt l-a flatat repede pe Grayson. Primul bărbat s-a grăbit să adauge propriul comentariu.

- Sigur că ți se potrivește. Doar că nu m-am gândit niciodată că ar face Grayson așa ceva. Grayson, ce părere ai să mă arestezi? Domnule polițist, să mă întind pe bar?

Unul din gemeni a vorbit seducător și s-a aplecat în față, iar Grayson a râs scurt. În timp ce toată lumea îl privea confuză, observând expresia lui ciudat de mulțumită, Grayson și-a dus paharul la buze și a spus:

- Dacă partenerul meu predestinat se află acolo, nu există nimic ce nu pot face.

La auzul cuvintelor sale, unul dintre gemeni a aruncat o privire dezamăgită, în timp ce celălalt a râs confuz. Cu toate astea, cea mai mare forță a lor era capacitatea de a reveni rapid la realitate în orice situație.

- Grayson este un romantic, l-a complimentat rapid unul dintre ei cu un comentariu drăguţ, iar celălalt a adăugat cu entuziasm, parcă așteptându-și rândul.

- Să crezi că destinul există și să dai tot ce ai mai bun, asta e cu adevărat admirabil. În acest caz, ai vrea să ne ajuți cu o mică eliberare de feromoni?

Cea mai eficientă metodă prin care Alfa supremi eliberează feromoni este prin sex. Desigur, Grayson nu ezita să folosească această metodă și o făcea frecvent. Era mereu în căutarea "partenerului său predestinat” și, deoarece nu ducea niciodată lipsă de unul, eliberarea feromonilor acumulați era întotdeauna rapidă și simplă.

Bărbații care știau acest lucru erau clar dornici de ceea ce Grayson le putea oferi. Unul dintre ei îi mângâia organele genitale, în timp ce celălalt îi mângâia coapsa interioară, privindu-l pe Grayson cu fețe încântate. Erau disperați, de parcă nu puteau aștepta să-l simtă în interiorul lor.

- Ah, păi... dar, nu se va opri totul odată ce vei găsi acea persoană?

Bărbatul care se aplecase, ca și cum ar fi vrut să ia imediat penisul lui Grayson în gură, se opri, ca și cum și-ar fi dat seama brusc de ceva. Bărbații care stăteau lângă el, care se comportau ca niște jucării sexuale, îl priviră cu nerăbdare, dar Grayson chicoti și spuse:

- Ce prostii spui? Sexul și iubirea sunt lucruri separate, nu-i așa?

În plus, ăsta este doar un act de eliberare a feromonilor. Pentru supraviețuirea lui.

Mulți Alfa făceau sex cu mai mulți Omega în același timp. În timp ce alții îl numeau pe Grayson deosebit de pervers printre Alfa supremi, Grayson simțea că era oarecum nedrept.

El căutase pur și simplu multe partenere pentru a-și găsi destinul. Când își dădea seama că era o neînțelegere, încheia rapid relația și trecea imediat la următoarea. A numi asta perversitate era absurd. Chiar și unii Alfa supremi erau totuși oameni. Încercările și greșelile erau inevitabile.

Cu toate astea, eliberarea de feromoni era o problemă diferită. Era o acțiune inevitabilă datorită naturii sale, ceva asemănător prevenirii bolilor.

Bărbații care stăteau de o parte și de alta a lui Grayson știau bine acest lucru. Știau cât de prostesc suna raționamentul lui, dar nu au spus nimic. La urma urmei, ei căutau sex, și atâta timp cât Grayson continua să trăiască în acest fel, totul era bine pentru ei.

- Atunci, e în regulă, aşa e? Din moment ce nu ai pe nimeni în acest moment…

- Hai să eliberăm feromoni împreună.

Bărbații au adăugat comentariile lor în timp ce se agățau de Grayson. Erau atât de dornici să-l mulțumească, încât ar fi acceptat orice cerere ar fi făcut el pentru acea noapte. Dacă le-ar fi spus: "Dezbrăcați-vă și târâți-vă în patru labe ca niște câini”, s-ar fi dezbrăcat pe loc, fără ezitare. Nu aveau rușine. Se gândeau numai la valul de plăcere pe care Grayson îl va oferi.

Mirosul feromonilor lui Grayson, mereu prezent în jurul lui, deveni deosebit de puternic. Gemenii, care îl inhalaseră adânc, își pierdură repede concentrarea, ochii lor devenind încețoșați. Grayson îi sărută pe rând, limba lui împletindu-se cu a lor, răspândind feromonii dulci adânc în gurile lor. Stomacurile lor tremurau și erau atât de excitați, încât aproape că voiau să se dezbrace chiar acolo.

Privind în jos la gemeni, Grayson zâmbi în timp ce își termina băutura. Ei credeau că, odată ce va pune paharul jos, îi va trage de talie.

Mirosul feromonilor din jurul lui Grayson s-a intensificat, iar gemenii, intoxicaţi de el, s-au pierdut în ceață. Grayson i-a sărutat din nou, trimiţând valuri de feromoni care au învăluit simțurile lor. Ei erau cuprinşi de dorință.

Dar apoi, Grayson șopti încet:

- Îmi pare rău, dar trebuie să plec acum.

- Poftim?!

La început, nu au înțeles ce tocmai auziseră. Gemenii au clipit la el cu ochii amețiți, iar Grayson a adăugat vesel:

- Lui Alex nu-i place să doarmă singur.

- Alex?!

- Câinele tău rottweiler?!

Gemenii, realizând acum situația, au început să pună întrebări. Se străduiau să se concentreze, deoarece conștiința lor era încețoșată de feromoni, dar Grayson s-a ridicat pur și simplu, fără să-i pese.

- Stai, stai puțin, Grayson!

Unul dintre gemeni, abia reușind să-l prindă, strigă disperat.

- Unde te duci? Nu voiai să faci sex cu noi?

Chiar și în starea lor agitată, vocea lor tremura de urgență. Celălalt geamăn se uită la Grayson, tremurând de emoție, cu fața pe punctul de a izbucni în lacrimi. Văzând fețele lor triste, Grayson se încruntă amuzat și chicoti.

- Eu? De ce?

Privind în jos la gemeni, Grayson a continuat pe un ton surprinzător de blând:

- Nu fac sex cu cineva alături de care am mai făcut deja.

- Grayson!

- Grayson Miller! Nu, nu pleca! Te rog!

- Oprește-te! Nenorocitule, te omor!

Țipetele răsunau în spatele lui, dar el nici măcar nu se uită înapoi în timp ce se îndepărta. Gemenii, zvârcolindu-se în agonie din cauza feromonilor pe care îi lăsase în urmă, plângeau, dar nu puteau face nimic.

El nici măcar nu făcea sex cu ei, dar eliberase în mod deliberat feromonii. Era clar că o făcea doar pentru propria lui distracție. Barmanii, văzând gemenii părăsind barul în brațele personalului, s-au gândit: "E un om crud, fără empatie".

Între timp, în afara sălii, comportamentul gemenelor s-a schimbat brusc.

- Dați-mi drumul, dați-mi drumul!

Au țipat gemenii, împingând personalul care îi susținea. Când personalul surprins a ezitat și le-a dat drumul, gemenii, cu ochii roșii de emoție și furie, și-au fixat privirea într-un singur punct și s-au îndreptat în grabă spre el. Personalul a schimbat priviri nedumerite, neștiind ce să facă, în timp ce priveau gemenii clătinându-se în direcția în care plecase Grayson.

În acel moment, Grayson Miller fredona o melodie în timp ce mergea pe hol. Se gândea cinic la Omega. O banală eliberare de feromoni și intrau instantaneu în călduri. Asta îl determina să râdă. Era amuzant să-i vadă implorându-l să le-o tragă, dar nu avea nicio intenție să mai petreacă timp cu ei. Gemenii nu erau destinul lui și, chiar dacă erau doar cineva alături de care să elibereze feromoni, să facă sex cu cineva alături de care mai făcuse asta era o pierdere de timp. Își eliberase feromonii cu doar două zile în urmă, așa că nu era nevoie de eforturi suplimentare.

Totuși, motivul pentru care venise la petrecerea feromonilor era că spera să-și găsească destinul aici. Din nou, totul se terminase cu un eșec.

- Foc!

Grayson încruntă fruntea fără să-și dea seama. Respinsese cuvintele ghicitoarei ca fiind fără sens, dar ele încă îi rămăseseră în minte.

- Vai!

Cu un scurt sunet al limbii, fredonatul lui se opri. Brusc, un puternic sentiment de plictiseală îl cuprinse. Își petrecuse aproape întreaga viață urmărind acel blestemat "destin”. Ținând cu dinții de acele cuvinte.

"Și tu vei întâlni pe cineva ca el.”

Cuvintele acelui Omega care îl născuse păreau acum un blestem, care îl lega. Grayson, care îl căutase cu disperare, era încă singur, în timp ce cei care îl ironizaseră își găsiseră, în mod ironic, "destinul”.

"Poate că pentru mine nu există."

Respirând scurt, își băgă mâinile în buzunarele pantalonilor. În acel moment, simți o prezență înfiorătoare, în timp ce pași se apropiau rapid din spate.

- Poftim?!

Își întoarse capul din reflex, tocmai la timp pentru a simți o lovitură puternică în cap. Grayson, care nu mai auzise niciodată un sunet atât de puternic provenind din propriul cap, simți un impact surd prea târziu.

Se clătină înapoi, clipind fără să înțeleagă.

Ce naiba?

Un hol cunoscut apăru în vederea lui încețoșată. Îi luă un moment să-și dea seama ce se întâmplase.

Clipi și coborî privirea pentru a vedea două fețe identice care îl priveau de la o înălțime mult mai mică. Privind resturile împrăștiate pe podea, Grayson își dădu seama că acești neastâmpărați îl loviseră în cap cu nimic altceva decât o vază.

- Hei…

Tocmai când era pe punctul de a le spune ce naiba fac, amândoi s-au aruncat simultan asupra lui Grayson. Impactul brusc l-a determinat să-și piardă echilibrul și să cadă pe spate. Cu un zgomot surd, unul dintre gemeni s-a urcat imediat deasupra lui, în timp ce acesta se prăbușea.

- Nenorocitule, ai îndrăznit să râzi de noi!

Celălalt geamăn a scuipat cu asprime, în timp ce bărbatul care stătea deasupra lui gâfâia.

- Credeai că poți scăpa basma curată după ce ne-ai făcut asta? Nenorocitule, să știi că azi nu vei mai putea ieși de aici.

Avea o altă bucată de porțelan în mână.

"O, te rog…"

Grayson se strâmbă, dar știa deja ce urma să se întâmple. Porțelanul căzu peste el în timp ce își întoarse capul într-o parte, iar apoi gemenii, care observară trupul inert al lui Grayson, apucară unul dintre picioarele lungi ale bărbatului și îl târâră undeva.

"O, Doamne."

Grayson gândi în timp ce ridică ușor pleoapele grele și privi tavanul care se clătina. "Ar fi trebuit să-l aduc pe Alex cu mine."

"Ar fi trebuit să-i spun să facă echipă cu Alex", și acesta era ultimul gând care l-a lăsat complet inconștient.

- Of…

Grayson și-a recăpătat cunoștința cu un geamăt slab. A încercat să-și ridice trupul, simțind că îi pulsează capul, când deodată s-a auzit un sunet metalic și brațul i-a fost tras în mod instabil. Grayson a privit în sus și a văzut că încheieturile îi erau încătușate și legate de piciorul patului. Același lucru era valabil și pentru el, dar nu era în stare să o facă. Este la fel ca în cazul ăsta, când te uiți la față. Se agăță de partea inferioară a trupului lui Grayson și scuipă:

- O să te strâng toată noaptea, așa că fii pregătit.

Respirația lui rapidă și umerii tremurând păreau să indice că era înnebunit de excitare. Dimpotrivă, era surprinzător că își păstra încă simțurile în această măsură. Era de înțeles, deoarece gemenii încă vorbeau și se mișcau din proprie voință, chiar și după ce erau acoperiți de feromonii pe care Grayson îi vărsase intenționat. Se părea că nu mai avea mult timp.

Grayson zâmbi în timp ce îi privea, incapabili să-și miște mâinile corespunzător din cauza feromonilor și alunecând de mai multe ori, dar incapabili să renunțe.

- Sunteți drăguți. Vreți să mă violați?

- Taci nenorocitule!

- Nu mai faceți pe durii! Ah, ah! Nu puteți face nimic!

Gemenii au strigat pe rând. Vocile lor erau lipsite de calm, dar Grayson nu era deloc nervos în această situație. Gemenii au devenit anxioși când l-au văzut că nu-și pierde zâmbetul, în ciuda dezavantajului copleșitor din cauza cătușelor care îi restricționau mișcările. Ce s-a întâmplat?

Au bănuit pentru o clipă că ceva nu era bine, dar au negat imediat. Grayson nu putea face nimic. Ce putea face când era legat în halul ăla? Chiar și așa, tot ce putea face bărbatul era să emită feromoni de furie.

Cu toate astea…

Mirosul de feromoni care îl înconjura mereu a devenit mai puternic. O aură apăsătoare și grea se infiltra încet în pielea gemenilor. Gemenii erau surprinși și înlemniţi. Simţeau pielea ca de găină pe şira spinării. Simțeau că părul de pe tot trupul li se ridica. O senzație ciudată care se infiltra adânc în plămâni de fiecare dată când respirau, le paraliza rațiunea. Chiar dacă erau amețiți de feromoni și nu erau în deplinătatea facultăților mintale, simțeau instinctiv frică.

"Grayson ar putea să ne omoare."

Grayson deschise gura în timp ce îi privea ezitând, întrebându-se unde erau înjurăturile și loviturile pe care tocmai le primise.

- Bine, bine.

Continuă pe un ton relaxat.

- O să mă joc cu voi, dacă vreți.

În acel moment, gemenii au văzut. Ochii violet ai lui Grayson au devenit aurii.

─ ▪ ─

Mașinile s-au oprit la sunetul sirenelor puternice. Mai multe camioane de pompieri s-au aliniat și au trecut între mașinile care stăteau nemișcate, de parcă timpul se oprise.

- Copii afurisiți, dacă vreți să vă jucați, faceți-o în liniște, de ce aprindeți focul?

Cineva a mormăit un cuvânt obscen, iar mormăituri scurte au urmat ici și colo, ca și cum era de acord. Trecuseră doar câteva minute de când primiseră un raport despre un incendiu la o vilă situată departe de drum, la periferia orașului.

La început, era doar fum, dar acum...

- La naiba, flăcările cresc!

Au decis să trimită de urgență pe cel care sunase, care era prea agitat pentru a da o explicație adecvată, urmărindu-l prin GPS. Cu toate astea, cauza incendiului pe care au aflat-o în timp ce conduceau era mai mult decât suficientă pentru a-i descuraja.

Motivația tuturor era complet zdrobită când au auzit explicația dezamăgitoare că focul s-a răspândit în timp ce se aprindeau artificii și ce făceau toți în conac în acel moment.

- O petrecere cu feromoni? Asta nu înseamnă că se distrau în grup?

Așa cum era de așteptat, cineva a spus cu furie. Plângerile au urmat de ici și de colo.

- Casa aia nici măcar nu are pompieri privați? Alfa supremi spun că au mulți bani, dar nu au angajat pompieri.

- Oricum, e la fel ca și cum ai folosi apă. Dacă focul se propagă, va ajunge să fie problema noastră.

- Nenorociților, ați făcut lucruri atât de murdare și apoi ne-aţi chemat fără rușine după ce ați dat foc.

Toată lumea era foarte agitată, dar nu puteau să nu iasă afară. Fie că erau Alfa supremi sau nu, erau toți civili și nu era ca și cum nu ar fi ars de vii. Totuși, acest tip de misiune nu era plăcut, iar șeful echipei i-a lăsat în pace în timp ce se înjurau cu fețe încruntate.

Probabil că nu există nimeni aici care să nu știe despre petrecerea cu feromoni a unor Alfa supremi. Alfa supremi, o trăsătură rară la nivel mondial, au probleme cerebrale atunci când feromonii se acumulează. Pentru a preveni efectele secundare, ei trebuie să elimine periodic feromonii, iar petrecerea cu feromoni este ceea ce organizează pentru a facilita acest lucru. Pe scurt, Alfa supremi cu aceleași circumstanțe organizează pe rând petreceri pentru a elimina feromonii în grup.

Deși se numește "petrecere de eliminare a feromonilor”, nu este diferită de o petrecere sexuală sălbatică. Omega sau Beta vin de bunăvoie să facă sex cu Alfa supremi și petrec o noapte sălbatică împreună, împletindu-se unii cu alții fără să țină cont de partenerii lor. Erau multe lucruri necesare pentru sex, inclusiv droguri și alcool. Adesea se întâmplau lucruri nebunești acolo, iar poliția intervenea sau pompierii erau chemați.

Și de data asta, cineva sub influența drogurilor a provocat un accident, iar aceștia erau alergând pe șosea și transpirând abundent. Desigur, ei nu erau fericiți.

- Acolo!

Toată lumea s-a întors la strigătul cuiva. În acel moment, tensiunea s-a răspândit în aer. Fum negru s-a ridicat spre cer, formând o coloană uriașă. Șeful echipei care conducea a apăsat accelerația și a mărit și mai mult viteza. Motorul a scos un sunet jos, iar mașina a accelerat înainte.

Pe măsură ce mașina de pompieri trecea, mașinile de pe drum se dădeau repede la o parte. Mașina de pompieri, având caroseria uriașă, gonea pe drum printre ele. Roțile grele apăsau pe asfalt, scoțând un zgomot puternic, iar luminile intermitente de avertizare pâlpâiau ca flăcările.

Când au ajuns la conacul construit într-o locație îndepărtată, fum negru se ridica de acolo. Așa cum era de așteptat într-un loc unde se ținea o petrecere cu feromoni, majoritatea persoanelor care au ieșit în fugă erau complet goale și purtau doar lenjerie intimă subțire sau își acopereau părțile intime cu orice bucată de pânză găseau. Cei care erau îmbrăcați corespunzător erau în mod evident agenți de pază sau angajați. Contrastul era atât de ridicol, încât era absurd, dar pompierii s-au concentrat pe munca lor cu fețe serioase.

Era un noroc că erau conștienți încă și au fugit în felul ăsta. Lăsând în urmă pompierii care se pregăteau să stropească cu apă în echipe, cealaltă echipă era ocupată să-și pregătească echipamentul și să fie gata să intre.

- Sunt multe persoane înăuntru?

Bărbatul care părea a fi majordomul a răspuns cu fața palidă când șeful echipei l-a întrebat.

- Nu știu. Cred că sunt destul de mulți...

Bărbatul cu părul roșcat-blond a întrebat indiferent, în timp ce vorbea ezitant.

- Cred că ar trebui să ne uităm la publicul larg, aşa e?

- Dane, nu discrimina chiar dacă ești un Omega extrem, și dacă ești înăuntru, salvează-ne!

La strigătul șefului echipei, Dane a dat scurt din cap și și-a pus casca înainte de a intra în conac. Șeful echipei, care îi păzea spatele, a mormăit cu o încruntare.

- Cu siguranță copilul ăla nu ne-ar salva intenționat, aşa e?

- Sigur că nu, chiar dacă spune asta, va face tot ce trebuie să facă.

Bărbatul care zâmbea și accepta cuvintele adăugă cu amărăciune:

- În timp ce lucrează.

Cu aceste cuvinte, un grup de pompieri a alergat repede înainte. Angajații i-au privit cu milă alergând în direcția opusă celor care fugeau în grabă.

Un scârțâit sinistru răsuna ici-colo. Sunetul lemnului fierbinte crăpând și sunetul bucăților de tencuială căzând din tavan și lovind podeaua se întrepătrundeau, comprimând spațiul. Focul care izbucnise în interiorul clădirii s-a răspândit rapid în toată casa. Flăcările care desenau modele ciudate în timp ce ardeau tapetul au urcat repede pe tavan și și-au scos limbile roșii. Fumul s-a lipit de tavan și s-a unduit, ca și cum o fiară uriașă ar fi respirat.

Pompierii care erau împrăștiați ici și colo și deschideau ușile una câte una, îi trimiteau urgent afară pe cei care mai erau acolo, de fiecare dată când îi vedeau.

- Ieșiți, ieșiți acum!

Unul dintre pompierii care căutau în interior a strigat la cuplul pe care îl găsiseră în sufragerie. Cuplul, care era puternic intoxicat, zăcea pe canapea, clipind confuz. Păreau să nu poată percepe corect situația actuală, deoarece nu erau conștienți. În cele din urmă, în timp ce îi trăgeau afară împreună cu colegii lor, unul dintre ei a alergat înainte spre scări.

- Hei, Dane! Așteaptă puțin, să mergem împreună!

Cineva a strigat din spate, dar el a urcat scările trei câte trei și a ajuns la etajul al doilea în scurt timp. Fumul era și mai dens. A deschis repede ușile una câte una și a verificat înăuntru. Între timp, mai multe persoane au trecut pe lângă el și au ieșit.

Dane își controla cu abilitate respirația care devenise greoaie din cauza căldurii și a tensiunii care se instalaseră. Apoi, în timp ce încerca să înainteze din nou, un bărbat care părea a fi un angajat a venit alergând, tușind puternic prin fumul înțepător.

- Sunt oameni înăuntru?

Dane l-a apucat repede și l-a întrebat. Bărbatul, care încercase să scape acoperindu-și nasul și gura cu o batistă, a răspuns cu o tuse, acoperit de sudoare și funingine.

- Nu știu, nu știu. Am dus niște alcool în camera din colțul din dreapta...

Dane nu l-a mai ascultat și a sărit înainte cu urgență. Bărbatul a strigat răgușit din spatele lui.

- Ușa e încuiată. Va trebui să o spargem!

În loc să răspundă, Dane a continuat să alerge, scoțând toporul pe care îl avea în spate și ținându-l într-o mână. Când a ajuns la capătul holului și s-a uitat în grabă în jur, a văzut o ușă mică în fumul dens. Dacă nu ar fi auzit avertismentul bărbatului în prealabil, ar fi trecut pe lângă ea, dar era ascunsă în secret, ca o parte a peretelui. Dane a pipăit repede peretele pentru a verifica locația ușii, apoi a fixat toporul și a lovit-o.

Cu un zgomot puternic, o bucată de lemn s-a spart și a zburat. În spatele lui, sunetul înfiorător al focului care se răspândea continua, iar sunetul sticlei sparte se auzea intermitent. Dane a ignorat acest lucru și a continuat să lovească ușa. După câteva lovituri, a apucat ușa spartă și a deschis-o, introducând mâna prin gaura mare și rotind mânerul. Ușa s-a deschis cu un zgomot metalic, iar Dane a alergat imediat înăuntru.

- Ieşiţi repede! E un incendiu chiar acum...

Se opri pentru o clipă în timp ce vorbea. Scena care se desfășura în cameră era ceva ce nici măcar Dane Striker, cu toată experiența sa, nu mai văzuse până atunci, având în vedere că avusese nenumărate aventuri de o noapte și partenere diferite.

Doi bărbați care păreau gemeni zăceau pe podea. Trupurile lor goale aveau spumă la gură și tremurau atât de tare, încât era evident dintr-o privire. Ochii lor erau întoarși înapoi și priveau în gol, ca și cum erau în stare de șoc.

Gâfâiau de parcă erau pe punctul de a se sufoca, dar organele genitale erau erecte și eliberau spermă. Zona inghinală era udă leoarcă de la eliberările repetate, dar era încă umflată. Dacă ar fi continuat să facă asta, nu ar mai fi funcționat. Organele genitale ale unui Omega erau oricum inutile pentru reproducere, dar asta nu însemna că puteau fi deteriorate. La urma urmei, un punct vital este un punct vital.

Și totuși, ei încă nu-și reveniseră în fire și continuau să-și maseze găurile inferioare cu propriile mâini. Erau deja roșii și umflate, cu răni și sânge, dar asta nu-i oprea. Părea că mintea lor era îmbibat cu ceva. Alcool, droguri sau altceva.

Feromoni.

Abia atunci Dane a văzut fața bărbatului care stătea pe pat. Mai exact, un bărbat blond, cu încheieturile legate de fiecare stâlp al patului și cu partea superioară a trupului sprijinită de tăblia patului.

Sursa feromonilor, care erau mai puternici decât fumul înțepător, era acel bărbat. Râdea în timp ce turna feromoni pe Omega care se rostogoleau pe podea, gâfâind, de parcă nu ar fi văzut niciodată ceva mai amuzant.

Dane stătu acolo o clipă, privind ochii aurii ai bărbatului.

Căldura toridă părea să vină chiar din spatele lui. Putea auzi sunetul casei prăbușindu-se din toate părțile. Dane se gândi, respirând greu în casca sa.

"Ce naiba… nebunul ăla…"

"Când am aflat că era o petrecere cu feromoni, mă așteptam să izbucnească un haos. Cu toate astea, văzând această scenă era neplăcut. M-am simțit puțin dezamăgit pentru o clipă, gândindu-mă că eu, am sărit în această groapă de foc pentru a-i salva pe acei nemernici, dar nu era momentul să mă pierd în îndoieli."

- Dane! Te simţi bine? Au!

Ezra, care venise mai târziu, a strigat surprins. Ceilalți pompieri care veniseră unul după altul erau la fel. Păreau să-și fi pierdut mințile pentru o clipă la vederea bizară pe care nu o mai văzuseră niciodată.

Dane era primul care s-a mișcat. Gemenii întinși pe podea nu puteau nici măcar să se ridice, darămite să plece singuri. Dane l-a luat pe unul dintre ei, iar Ezra era pe punctul de a-l lua pe celălalt geamăn, când s-a întâmplat ceva neașteptat.

În momentul în care a simțit brusc mirosul puternic al feromonilor prin fumul înțepător, gemenii din brațele lui au început să se convulsioneze și să se zbată. Dane l-a apucat repede, dar Ezra, care era nepregătit, a pierdut din vedere unul dintre gemeni pe care îl ținea.

- O, ah!

Ezra a strigat surprins. A căzut pe podea cu un zgomot puternic, dar nu a dat niciun semn de durere. Ezra a încercat să-l prindă din nou, dar el s-a smuls repede și s-a târât pe podea în grabă spre bărbatul care tocmai pulverizase feromoni.

- Ia-l, ieși primul.

Dane, care stătea incomod, aruncă unul dintre gemeni pe care îl ținea în brațe către celălalt agent și încercă să-l prindă în grabă. Cu toate astea, cel rămas, care se târa, începu să se zbată și să se lupte.

- Nu, nu! Dă-mi drumul! Grăbește-te, grăbește-te… Bagă-l, împinge-l!

Un nou țipăt izbucni. Priveliștea lui scuturându-și fundul și plângând incontrolabil era dureroasă chiar și pentru spectatori.

Ezra îl întrebă pe Dane cu o expresie dezgustată.

- De ce, de ce face asta? Era slab?

Era din cauza feromonilor, dar, fiind un Beta, lui Ezra îi era greu să înțeleagă. Poate că putea să simtă mirosul feromonilor și să înțeleagă intelectual ce impact au asupra Alfa și Omega, dar nu putea să experimenteze asta fizic.

- Nenorocitul ăla...

Dane mormăi o înjurătură în barbă. Într-o situație ca asta, singurul motiv pentru care acel bărbat își elibera feromonii putea fi acela de a-l insulta în mod deliberat.

- Scoateți-l afară, chiar dacă trebuie să-l târâți. E periculos să mai pierdem timp.

Urmând cuvintele lui Dane, Ezra și ceilalți membri ai echipei se grăbiră să intervină. Încercară să-l prindă pe bărbat, dar acesta țipa și se zbătea în mod violent, determinând să fie dificil să coopereze cu el.

- Stați! Hei! Casa se prăbușește!

- Trebuie să ieșim! Revino-ți!

- Prindeți-l de braț! Ridicați-l! Nu, nu acolo!

În ciuda faptului că trei bărbați adulți încercau să-l țină, el nu se clintise. În schimb, îi lovea și îi împingea pe pompieri, făcând situația și mai dificilă.

Motivul pentru care bărbatul se comporta astfel era simplu: feromonii.

Iar cel responsabil pentru asta stătea liniștit acolo, privind haosul care se desfășura. El observa spectacolul ca și cum era un circ amuzant.

Probabil că făcuse asta de nenumărate ori. Probabil că era o priveliște amuzantă pentru el să-i vadă pe ceilalți pierzându-și mințile și țipând din cauza feromonilor săi. Faptul că el continua să facă asta în ciuda situației arăta că acest om era clar plin de răutate.

Fie că era ceva specific unor Alfa supremi sau doar ceva ce lui și asociaților săi le plăcea, nu era momentul să se gândească la asta acum.

- Hei!

Deodată, o voce joasă se auzi din spate, determinându-l pe Grayson să se oprească. Cineva stătea în spatele lui, ascuns de fum, pe care el nu-l observase. În momentul în care se întoarse reflexiv, vocea se auzi din nou.

- Nu mă deranja.

Vocea, care părea să scrâșnească din dinți, se opri acolo. În mod neașteptat, prin fumul dens, se răspândi un miros surprinzător de proaspăt.

"Poftim?"

Grayson înlemni pentru o clipă. Un miros proaspăt și liniștitor se răspândi în întreaga zonă, ca și cum ar fi eliberat tensiunea din întregul său trup. Imediat după aceea, lumea din fața lui păru să devină complet neagră, iar trupul său se prăbuși.

În același timp, feromonii pe care îi eliberase dispărură într-o clipă.

- L-am prins!

La timp, un membru al echipei care se lupta cu bărbatul l-a ridicat. Bărbatul încă se zbătea, dar părea că puterile îi slăbiseră, iar membrii echipei l-au dus repede de acolo. Ezra s-a grăbit spre Dane.

- Ce s-a întâmplat? De ce e așa?

Dane a răspuns cu indiferență, pe un ton indiferent.

- Probabil a inhalat prea mult fum.

- Ah!

Ezra a înțeles repede și a dat din cap. Au încercat să-l ridice din nou pe bărbat, dar nu era ușor. Bărbatul blond era enorm, probabil avea peste 2 metri înălțime. Era un drum lung până să-l ducă afară, iar Ezra, deja fără suflu, se chinuia. Dane, care ajuta la transportul lui Grayson, a vorbit brusc:

- Hai să-l aruncăm.

- Poftim?!

Ezra îl privi șocat. Dane continuă calm.

- Să-l aruncăm pe salteaua gonflabilă. Dacă încercăm să-l târâm afară, vom muri cu toții.

Nu greșea. Focul se răspândise deja în toată casa și nu era nicio garanție că vor reuși să coboare în siguranță scările.

- Să ieșim pe fereastră.

După ce Ezra era de acord, cei doi s-au grăbit spre camera cea mai apropiată. Când au deschis fereastra și s-au aplecat afară, erau văzuți, din fericire, de pompierii care controlau flăcările.

- Saltea gonflabilă! Avem nevoie de o saltea! strigă Dane, aruncând pachetul greu pe care îl aduseseră cu ei peste rama ferestrei. Ezra, încă îngrijorat de starea de inconștiență a lui Grayson, vorbi cu îngrijorare.

- Trebuie să-i punem oxigen. Măcar masca mea...

- Acţionează!

Înainte ca Ezra să apuce să-i acopere fața lui Grayson cu propria mască, Dane l-a împins pe Grayson pe fereastră fără ezitare.

- Stai, stai! Trebuie să facem asta împreună!

Ezra apucă trupul inert al lui Grayson, confirmând că totul era pregătit, apoi îl lăsă să cadă. După aceea, el și Dane scăpară din casa în flăcări, iar focul a continuat să ardă timp de aproximativ o oră înainte de a fi stins.

Când Grayson și-a recăpătat cunoștința, s-a trezit întins pe un pat de spital. A rămas nemișcat pentru o clipă, încercând să-și amintească. Când și-a amintit vag de incendiul de la conac, ușa camerei de spital s-a deschis și cineva a intrat.

- O, te-ai trezit.

În timp ce se ridica lent, o asistentă s-a apropiat și i-a verificat semnele vitale, continuând să vorbească.

- Te simți bine? În afară de faptul că ai inhalat puțin fum, totul pare bine. Poți pleca când vrei. Vrei să întrebi ceva? Te deranjează ceva?

Întrebarea amabilă îl determină pe Grayson să clipească confuz. Își încruntă sprâncenele și se uită la asistentă.

- Cum am ajuns aici?

- Te-a adus o ambulanță. Ai leșinat, așa că ți-am făcut câteva teste, dar nu am găsit nimic neobișnuit. Se pare că erai doar foarte obosit.

Asistenta a zâmbit și a adăugat o glumă, dar expresia lui Grayson a rămas serioasă când a întrebat din nou.

- Asta e tot? Nu a mai fost nimic altceva?

Asistenta medicală înclină capul, zâmbind. Fără a obține alte informații, Grayson îi spuse să plece. Rămas singur, începu să se gândească profund.

"Ce era asta?"

Când a menţionat ultima amintire înainte de a-și pierde cunoștința, nu a mai putut rămâne calm. Grayson a sărit din pat și a început să se plimbe prin cameră. Își amintea clar că eliberase o cantitate enormă de feromoni, suficientă pentru a înlătura feromonii gemenilor Omega. Aerul era plin de mirosul său amestecat cu fumul înțepător.

Dar cu siguranță mai era și altceva. Un miros care nu era al lui.

Mirosul care se răspândea din spatele lui era unul pe care îl cunoștea prea bine. Un miros pe care îl simțise cu mult timp în urmă, dar nu era mirosul unui Omega banal...

Era mirosul unui Omega extrem.

Grayson îl mai simțise înainte. Era caracteristic acelui Omega care-l născuse pe el. Când era mic, Grayson îl rugase să-l lase să inhaleze mirosul până se sătura. Spre deosebire de unii Omega banali, Omega extremi își puteau controla feromonii, ascunzându-i complet sau eliberându-i după bunul plac pentru a arunca Alfa supremi în haos, așa cum îi făcuse lui Grayson înainte.

Era unul dintre pompieri...

Inima lui începu să bată nebunește. Nu se putea calma, pășind repede prin camera de spital, trecându-și nervos mâna prin păr.

- Calmează-te, nu există dovezi pentru nimic din toate astea. Un Omega extrem? Asta e o creatură pe care o vezi o dată în viață.

Grayson a avut norocul să cunoască doi Omega extrem. Unul era Koi, Omega care l-a născut, iar celălalt era Angel, care l-a născut pe prietenul său Keith Pittman. Dar el îi cunoștea doar ca "existând” – oameni ale căror vieți nu aveau nicio legătură directă cu a lui.

"Dar acum, dintr-o dată? Are sens asta?"

Îndoielile lui continuau să crească, dar emoțiile îi trădeau logica. Inima îi bătea atât de tare încât nu putea fi o minciună. Toată viața, își eliminase instinctele cu logica. Singura excepție era când simțise "sentimentul” că își găsise partenerul destinat.

De fiecare dată căzuse în aceeași iluzie, regretând-o, iar acum, la fel ca înainte, era zguduit. Poate că persoana pe care o căutase în tot acest timp era aceea.

- Foc.

În convingerea sa irațională, cuvintele ghicitoarei au reapărut. Ceea ce disprețuise acum părea singura lumină care îi putea limpezi calea. Nu mai era doar o presupunere, era o certitudine. Omul acela era cel adevărat. Modul de a confirma era simplu: să se întâlnească din nou cu el.

Cum?

Grayson ezită o clipă, dar apoi își mișcă picioarele și începe să se plimbe din nou.

"Să dau foc casei? Dar dacă dau foc spitalului? Cum l-aș găsi printre pompieri? Dar dacă nu e la muncă?"

Din păcate, amintirile sale neclare nu-i ofereau niciun indiciu. Încercă să-și amintească persoana pe care o văzuse pentru o clipă în ultimul moment. Dar, deoarece bărbatul purta o cască și se apropiase din spate, nu știa cum arăta. Credea că îi auzise vocea, dar nu-și amintea ce spusese, nici tonul vocii. Era bărbat sau femeie? Nu era sigur. Dar probabil era o femeie, deoarece ghicitoarea spusese că avea sânii mari.

Dar nu existau alte indicii. Vocea era aproape o șoaptă, așa că, dacă ar fi auzit-o din nou, nu ar fi recunoscut-o.

Ar trebui să ardă totul până află cine este? Prea ineficient. Există o metodă mai eficientă?

Da.

I-a venit repede o idee. Grayson se îndrepta spre est pentru a se întâlni cu tatăl său, Ashley Miller, în doar câteva ore.

Cel mai probabil viitor președinte. Fost reprezentant al , al celei mai importante firme de avocatură din America de Nord și fost avocat, acum senator. Fost căpitan al echipei de hochei pe gheață în liceu și VIP. Cu o înălțime de peste doi metri și părul blond platinat, era un Alfa suprem de impresionant, cu o înfățișare uluitoare.

Acesta era Ashley Miller.

Tată a șase copii, el se uita la al doilea fiu al său, Grayson, care stătea în fața biroului său cu fața sa obișnuită, lipsită de expresie. După ce l-a ascultat cu atenție pe Grayson, fața lui Ashley nu s-a schimbat. După o pauză, a vorbit încet.

- Ce ai spus?

Vocea lui era la fel de joasă ca întotdeauna, dar nu era în firea lui să-l roage să repete. Grayson zâmbi larg și se uită la tatăl său.

- Vreau să devin pompier. Dar, deoarece nu este sezonul de recrutare, vreau să mă înrolez ca recrut special. Așa că speram să mă poți ajuta în acest sens.

El a adăugat câteva explicații la cuvintele anterioare și le-a repetat. Ashley, încă inexpresiv, a continuat să-l privească înainte de a-și mișca buzele.

- Ce ai spus?

- Vreau să devin pompier, tată. Deoarece nu este sezonul de recrutare, ți-aș fi recunoscător dacă ai putea să-ți folosești influența pentru a mă ajuta să mă înrolez ca recrut special.

Ar fi de înțeles dacă Grayson s-ar fi simțit enervat de faptul că repeta aceleași cuvinte pentru a treia oară, dar el și-a păstrat zâmbetul. Ashley s-a uitat fix la zâmbetul fals al fiului său, pe care îl văzuse de atâtea ori înainte. După încă un moment de tăcere, Ashley Miller părea în sfârșit să accepte realitatea și s-a lăsat pe spate în scaun.

- De ce?

- A ajuta oamenii este un act nobil.

Răspunsul părea desprins dintr-un manual, dar, desigur, nu era răspunsul pe care Ashley îl aștepta. Nu era ceva ce fiul său ar fi spus. Grayson, anticipând probabil reacția rece a lui Ashley, a adăugat fără ezitare.

- Partenerul meu predestinat e pompier, așa că vreau să merg să văd cum este.

- Ah…

În cele din urmă, Ashley a strâns ochii și a scos un suspin lung. Părea o reacție de genul "nu e de mirare”, dar lui Grayson nu i-a păsat și a continuat.

- Desigur, există șansa să mă înșel și de data asta. Dar nu poți ști niciodată dacă nu încerci, nu-i așa? Ai spus că pot face orice vreau, atâta timp cât nu este o infracțiune. A ajuta pe alții nu este o infracțiune.

Grayson, care se pare că se pregătise bine, vorbea fluent, dar Ashley nu reacționa. Când se menționa cuvântul "destin”, fiul său devenea neobișnuit de pasionat, ceea ce părea să-l enerveze, dar Ashley doar îl privi, cu un zâmbet ironic, înainte de a întreba.

- Știi câte stații de pompieri există la nivel național, nu-i așa?

Grayson ezită o clipă, dar zâmbi repede și răspunse.

- Desigur, am verificat.

- La ghicitoare.

- De la cărțile de tarot.”

Grayson a evitat cu abilitate comentariul sarcastic al lui Ashley. Motivul pentru care nu i-a explicat că a izbucnit un incendiu la locul petrecerii cu feromoni și că printre pompierii care au intervenit se afla un Omega extrem, care era partenerul său predestinat, era că era sigur că Ashley ar fi râs de el. Ashley ar fi crezut mai degrabă povestea ridicolă "așa a spus ghicitoarea”. Dacă ar fi explicat legătura cu feromonii, Ashley ar fi crezut cu siguranță că și-a pierdut mințile. Grayson aștepta răspunsul lui Ashley cu acest gând în minte.

Ashley se uită fix la fața strălucitoare a fiului său, care semăna cu tatăl său, Dominique, străpungându-l cu privirea. Instinctiv, își reprimă dezgustul care îi creștea și încercă să vadă o asemănare cu partenerul său în fiul său, dar era inutil. Ashley se confruntase cu acest eșec de atâtea ori înainte și acceptă realitatea încă o dată fără rezistență.

- E bine că ai entuziasm pentru orice.

Ochii lui Grayson străluceau la auzul acelor cuvinte indiferente, iar urechile lui se mișcară ușor. Atunci inima lui Ashley se îmblânzi oarecum. Ținând în continuare ochii fixați pe urechile lui Grayson, care aveau același obicei ca singurul său Omega, Ashley vorbi din nou.

- Bine, te voi ajuta. Dar am o condiție.

- Da, orice.

Grayson răspunse imediat, fără să aștepte să afle care era condiția. Ashley se gândi să-l avertizeze, dar nu era în dispoziția necesară pentru a face asta. Eșecul era și el o lecție importantă în viață.

- Trebuie să rămâi cel puțin un an. Nu renunța.

Din nou, Grayson înlemni și ezită. Tăcerea se prelungi mai mult decât înainte. Era evident de ce. Dacă ar fi eșuat din nou, cu siguranță ar fi vrut să renunțe imediat. Trebuia să-și găsească următorul partener cât mai repede posibil.

Nici gând.

Ashley, privindu-și fiul care încă se gândea, a mai adăugat ceva.

- Jackson a venit să se plângă la mine. A spus că i-ai distrus gemenii prețioși.

- Era legitimă apărare. Încercau să mă violeze.

Grayson tresări auzind numele pe care îl uitase, dar se apără repede cu un zâmbet. Ashley strânse ochii și, cu un ton mai cinic decât de obicei, răspunse.

- Tu i-ai provocat, pulverizându-ți mai întâi feromonii.

Grayson încercă să riposteze, dar Ashley vorbi primul.

- Spun că ar trebui să compensezi asta servind publicul. Vrei să-ți găsești prețiosul destin? Asta e problema ta, dar trebuie să-ți asumi responsabilitatea pentru ceea ce ai făcut. Ai venit aici să-mi ceri ajutorul pentru a folosi scurtături, fără nicio intenție de a-ți asuma responsabilitatea pentru acțiunile tale?

Chiar și auzind astfel de cuvinte, Grayson știa că merita asta. Era adevărul și nu era loc pentru scuze. Ezită să răspundă, sentimentul său că și asta s-ar putea termina cu un eșec reținându-l. Repetase aceleași greșeli, crezând în simple bănuieli. Cine putea garanta că de data asta va fi diferit?

Dar dacă de data asta era adevărat...

Ashley, care se uita în tăcere la fiul său, aruncă o scurtă privire la ceasul de la mână. Presiunea tacită de a lua rapid o decizie era evidentă – nu mai era mult timp. Grayson știa bine că singura persoană care putea să-i satisfacă latura jucăușă a tatălui său era mama sa Omega, Koi, singura iubire adevărată a tatălui său. Conștientizând acest lucru, Grayson se hotărî.

- O voi face.

Grayson jură cu un ton mai încrezător ca niciodată.

- Orice s-ar întâmpla, voi rezista. Așa că, te rog, ajută-mă să devin pompier.

Ashley îi privi în tăcere chipul, ca și cum ar fi vrut să verifice cât de serios era fiul său.

- Bine.

După un moment de tăcere, Ashley îi dădu răspunsul. O urmă slabă de cinism apăru pe fața lui, până atunci lipsită de emoție.

- Ar trebui să fie interesant. Să vedem dacă poți să o faci cu adevărat.

- Mulțumesc.

Grayson, incapabil să-și stăpânească entuziasmul, zâmbi larg. De data asta, Ashley observă că ambele urechi îi tremurau. Grayson ieși din birou rapid de parcă era pe punctul de a zbura.

"De data asta, e real. Chiar pot să-l întâlnesc."

Era visul pe care îl purtase toată viața – să găsească pe cineva special, cineva care să-l iubească doar pe el și căruia să-i poată dedica întreaga viață.

"Cred că pot găsi o iubire ca cea pe care o împărtășesc tati și tatăl meu, singura și unica din lume."

- Ups!

De îndată ce a pășit în hol, era să se lovească de o femeie. Grayson i-a prins repede mâna ca un gentleman și i-a zâmbit.

- Era să cad, Wendy.

- Miller!

Secretara lui Ashley i-a zâmbit înapoi, dar ochii ei au rămas reci.

- Ai venit să te întâlnești cu președintele? Presupun că ai terminat de vorbit?

- Da, a mers bine.

Zâmbetul lui Grayson o determina pe Wendy să se îndrăgostească de el, dar acum nu mai era cazul. Nu era de mirare. La urma urmei, cum ar putea cineva să nu se trezească la realitate când bărbatul care odată se purta de parcă ar fi renunțat la tot pentru tine, brusc spune: "Nu erai tu aleasa. La revedere” și pleacă?

Și totuși, iată-l aici, prefăcându-se că e prietenos.

Desigur, rațiunea a revenit curând odată cu furia, și era clar că sentimentele lui Wendy față de Grayson Miller nu erau pozitive. Dacă ar fi știut de ce era el atât de vesel, s-ar fi simțit și mai respinsă. Motivul pentru care Grayson Miller se simțea atât de bine era simplu.

- Ai găsit un nou destin?

- De unde ştii?!

La întrebarea lui Wendy, Grayson izbucni imediat în râs. Era atât de aproape să o îmbrățișeze și să o sărute cu pasiune. Wendy, prevăzătoare, păstră distanța, dar Grayson, enervant, își menținu totuși limitele.

"Pentru că nu ești partenerul meu predestinat."

Cu un zâmbet ironic, Grayson și-a băgat mâinile în buzunarele pantalonilor și a zâmbit larg. Wendy abia s-a abținut să nu-l pălmuiască. La urma urmei, era la muncă, iar el era fiul șefului ei, așa că tot ce putea face era să-l înjure în gând.

- Felicitări, sper că de data asta e real.

Wendy a țipat în tăcere la partenerul necunoscut pe care nu-l putea vedea niciodată. Necunoscând gândurile ei, Grayson a continuat să zâmbească și a spus "Mulțumesc”, înainte de a fluiera și a pleca. Pașii lui erau atât de lini, încât părea că plutește.

În timp ce îl privea plecând, Wendy scoase repede telefonul și începu să scrie un mesaj.

[Grayson Miller este pe cale să facă o altă victimă.]

Mesajul era trimis și, în câteva clipe, au venit nenumărate răspunsuri.

[De ce încă mai aleargă după "destinul” său?]

[Da, exact.]

Mesajele pline de șoc, furie și jale pentru noua victimă au început să curgă. Unele conțineau înjurături, dar nimeni nu le denunța. Era un secret împărtășit doar în cadrul acestei comunități. Atâta timp cât Grayson exista, această frumoasă colaborare nu se va rupe niciodată.

O altă victimă urma să fie adăugată la "Grupul victimelor lui Grayson Miller”. Se părea că Wendy nu era singura care simțea asta.

[Să-l întâmpinăm călduros pe noul venit.]

Wendy a suspinat, plină de compasiune, și s-a uitat din nou înapoi. Grayson dispăruse deja. Ea spera doar că de data asta era real.

Și că va fi respins în mod ruşinos, de către persoana la care visa.

- Poftim?! Grayson? Serios?

De îndată ce Koi a auzit despre al doilea fiu al lui, vocea a devenit fericită. La celălalt capăt al telefonului, vocea lui Ashley era calmă, iar când Koi a dat din cap, a scos un suspin de satisfacție.

- Sper că de data asta să fie adevărat. Nu-și mai poate permite o altă dezamăgire.

Amestecând anticiparea cu îngrijorarea, Ashley a răspuns simplu.

- Se va descurca singur.

- A... Da, desigur.

Koi se scărpină în cap, ruşinat. Ori de câte ori se aducea vorba despre copii, el se gândea mereu că poate era prea protector. Desigur, asta era mereu părerea lui Ashley, dar Koi îi accepta mereu cuvintele fără să pună întrebări, așa că și acum făcu la fel.

- Trebuie doar să-l sprijinim. Restul depinde de el.

- Da, ai dreptate.

Koi dădu din cap din nou, gândindu-se că Ashley avea întotdeauna dreptate și că nici de data asta nu va fi diferit. Dar era totuși dureros să-și vadă fiul confruntându-se cu eșecuri repetate.

- Sper din suflet să dureze de data asta.

În timp ce murmura această dorință, își dădu seama brusc de ceva.

- Stai, asta înseamnă că şi Grayson a venit în Est? Unde este acum?

În contrast cu vocea lui fericită, Ashley răspunse indiferent.

- Probabil că s-a întors deja.

- Deja?

Koi lăsă umerii în jos, dezamăgit.

- Cum a putut să plece fără să-mi spună nimic... Nici măcar nu știam că a venit aici.

- Nu are rost să-i protejezi atât de mult, nu crezi?

Ashley nu a ratat ocazia de a rosti această remarcă. El voia să spună că șase copii sunt prea mulți, dar Koi a interpretat-o complet diferit.

- Copiii au crescut prea repede. Ar fi trebuit să am doisprezece! Da, e în regulă. Nu e prea târziu. Putem să mai face șase...

- Ce facem la cină? Ai vreun plan?

Întrebă Ashley brusc. Koi clipi surprins, apoi scutură din cap.

- Nu, nimic... Poftim?!

Fața lui Koi s-a înroșit. Nu știa ce să facă, dar a lăsat umerii în jos și a mormăit.

- Bine, atunci.

Ashley, care câștigase rapid, adăugă cu un ton relaxat.

- Aștept cu nerăbdare. Ne vedem mai târziu, Koi.

Conversația se încheie aici. Koi se uită la telefonul său, apoi clătină din cap, concentrându-se pe noua realizare.

Grayson își găsise în sfârșit partenerul destinat!

Era enervant că venise până în Est fără să-i vadă măcar fața, dar Koi încercă să se calmeze. Dacă voia să-l vadă, putea oricând să se întâlnească alături de el aici. La urma urmei, faptul că Grayson spunea că voia să devină pompier era ceva de care putea fi mândru.

Deși motivațiile lui erau impure...

- Copilul ăla urmărește prea multe iluzii.

Ashley spusese odată asta. Koi era oarecum de acord cu această opinie. Era admirabil că şi Grayson dorea să iubească și să fie iubit ca Ashley și Koi, dar a iubi pe cineva nu era întotdeauna doar drăguţ. Nu așa era pentru ei.

Dar Grayson vedea doar rezultatele, nu și procesul prin care trecuseră ei. Voia să fie ca ei, dar Koi se temea că şi Grayson nu înțelegea provocările implicate. Totuși, nu-și putea opri fiul.

Să fii pasionat de ceva era un lucru bun, aşa e?

Și să devii pompier – ce alegere minunată. Asta era suficient. Liniștit, Koi și-a dat seama curând de altceva.

"Nu pot ține asta pentru mine. Ar trebui să le spun și copiilor."

Koi apăsă repede butoanele telefonului său.

De fapt, Ashley îi transmitea întotdeauna astfel de vești lui Koi. El le răspândea apoi imediat întregii familii. Așa cum se așteptase Ashley, Koi dădea din nou rapid telefoane pentru a împărtăși această informație.

- Nu răspund. Sunt la tribunal? Grayson va deveni pompier! Caută oameni noi, face lucruri bune... Este o evoluție minunată, nu-i așa? Aveți grijă de voi și veniți din când în când să ne vizitaţi. Vă iubesc.

După ce a lăsat un mesaj vocal pe telefonul primului fiu, care suna exact ca Ashley, Koi a format numărul primei fiice și al celui de-al treilea copil, Stacey.

- Poftim?! Pompier? Grayson? Idiotul ăla?

Cu toate astea, imediat ce a auzit vestea, Stacey a izbucnit în râs. Koi a clipit confuz, surprins de reacția ei. Când nu a primit răspunsul dorit, a încheiat repede conversația și a pus capăt apelului după ce a spus:

- Te iubesc.

Apoi, următorul apel. Acesta l-a determinat să ezite puțin. Destinatarul era Chase. Nu trecuse mult timp de când Koi se împăcase cu Chase. De fapt, deși se împăcaseră, nu era vorba de o recuperare completă. Schimbau doar câteva cuvinte din când în când, abia suficiente pentru a fi considerate o conversație. Totuși, Koi era recunoscător chiar și pentru asta.

- Of!

Înainte de a-l suna pe Chase, Koi a respirat adânc pentru a se calma și a verificat ora în vest.

E bine, acum e momentul potrivit.

A dat din cap, și-a recăpătat calmul și a apăsat butonul de pe telefon. A așteptat cu sufletul la gură și, când în sfârșit s-a conectat, aproape că a țipat când a auzit vocea.

- Păi… bună. Sunt eu, Chase. Ce mai faci?

Bucuria pe care o simțise dispăru într-o clipă când auzi doar un cuvânt plăcut din partea cealaltă, ca răspuns la vocea nervoasă a lui Koi.

- Păi…

Koi închise ochii pentru o clipă, apoi îi deschise și se strădui să rostească următoarele cuvinte.

- Păi, Grayson va deveni pompier. Și Ashley îl ajută să-și găsească un loc de muncă, așa că...

În ciuda dificultății sale de a vorbi, nu a primit niciun răspuns din partea celuilalt. Koi, simțind o tăcere amenințătoare, a deschis gura ezitant.

- Ăăă, Chase...

Înainte să apuce să termine propoziția, Chase îl întrerupse cu o remarcă rece, presărată cu înjurături.

- Ce naiba încearcă să facă nebunul ăla acum?

 - Poftim?!

Koi întrebă șocat, dar Chase deja închiseseră telefonul. Koi rămase uimit, privind fix telefonul, dar nimic nu se schimbă. Conversația se terminase brusc, iar el suspină în timp ce reflecta. Cu siguranță, Chase îi va spune despre asta partenerului său, Joshua. La urma urmei, cei mai importanți oameni din viața lui Chase erau Joshua și copiii.

E bine.

Koi zâmbi ușor gândindu-se la asta. Era o ușurare că unul dintre copiii lui, la fel ca el, găsise pe cineva cu care să-și petreacă viața. De fapt, Koi se îngrijorase cel mai mult pentru Chase dintre toți copiii lui. Dar ceea ce era surprinzător era că Chase era primul care își găsise un partener. După el, și ceilalți copii își găsiseră iubirile unul câte unul și duceau o viață stabilă. Cu excepția lui Grayson.

Nu e crud? Cel care și-a petrecut întreaga viață căutându-și iubirea adevărată era Grayson, și totuși el este singurul care este încă singur.

Sper să apară cineva pentru el în curând.

După ce și-a exprimat scurt această dorință, Koi a adăugat în tăcere: "Chiar dacă nu găsește pe cineva, ar fi minunat dacă Grayson s-ar trezi la umanitate ajutându-i pe ceilalți de data asta. Chiar dacă nu s-a născut cu ea, ar putea totuși să o învețe. Nu ar fi un proces ușor, dar la fel cum a învățat în cele din urmă socializarea ar putea să o facă."

Cu acest gând, a continuat să sune ceilalți copii. Reacțiile lor erau diferite, dar Koi era sigur că toți simțeau la fel. Toți își doreau ca şi Grayson să-și găsească repede partenerul destinat.

"Pentru că şi copiii noștri sunt toți îngeri."

Deși nu era tocmai un gând normal, Koi a ales să-l ignore. Necunoscând norii negri care se adunau deasupra lui, el a rămas fericit neștiind ce urma să se întâmple.

Vestea despre scandalagiul familiei Miller s-a răspândit în stația de pompieri în mai puțin de o jumătate de zi. Desigur, reacția nu era tocmai favorabilă. Era firesc. Toți cei de aici trecuseră prin proceduri dificile și antrenamente serioase pentru a deveni pompieri, dar cineva era adus prin relații de familie fără nici măcar un test de aptitudini fizice de bază, nici măcar în perioada de angajare.

Erau siguri că persoana respectivă era acolo doar pentru că părea grozav sau pentru o senzație trecătoare. Și dacă lucrurile nu se ridicau la înălțimea așteptărilor, el ar fi fugit, prefăcându-se că nimic nu s-a întâmplat. Era o meserie periculoasă, una în care viețile erau în pericol, dar ei o făceau cu mândrie, servind comunitatea. Cine ar fi acceptat să le fie pătată profesia sacră din cauza capriciilor unui copil bogat?

Ca urmare, angajații din sala de fitness păreau gata să explodeze. Părea că nu vor lăsa pe nimeni să scape ușor dacă le va ieși în cale. Șeful pompierilor, simțind tensiunea din aer, și-a șters sudoarea rece de pe spate și a încercat să continue.

- Ei bine, din moment ce s-a întâmplat, să considerăm că este ceva normal. La urma urmei, este doar pentru un an. Considerați că este un serviciu adus cetățenilor. Miller este și el cetățean și plătește o sumă enormă de impozite. Nu-i așa?

A adăugat ultima parte ca și cum ar fi căutat aprobare, dar răspunsul era rece.

- Nu este o slujbă în serviciul cetățenilor, ci doar o joacă pentru cetățeni. De ce ar trebui să fim noi cei care să intrăm în joc, când suntem deja ocupați să răspundem la apeluri?

Unul dintre angajați a ridicat mâna și a întrebat, dar era clar că intenția lui era să ironizeze întreaga situație. Șeful pompierilor, înțelegând acest lucru, și-a stăpânit enervarea și a răspuns pe un ton calm.

- Gândiți-vă la asta ca la un nou pompier voluntar. Puteți considera că este o slujbă cu jumătate de normă, dacă doriți.

Desigur, nimeni nu a acceptat această explicație. Chiar și pompierii voluntari trebuiau să urmeze o pregătire aproape la fel de riguroasă ca și personalul cu normă întreagă. Nu era o slujbă în care oricine putea veni și pleca cu ușurință. Și ei aveau responsabilități și îndatoriri după ce urmau o pregătire considerabilă. Tăcerea rece și tot mai apăsătoare l-a determinat în cele din urmă pe șeful pompierilor să zâmbească ruşinat și să schimbe rapid subiectul.

- Ei bine, din moment ce Miller vine, să organizăm o petrecere de bun venit. Să bem cu toții ceva și să ne cunoaștem. Va fi grozav, nu-i așa? După ce vom bea și vom discuta, ne vom înțelege mai bine. A, se spune că Alfa supremi nu se îmbată, dar... ei bine, dacă turnăm suficient, cine știe? Asigurați-vă că veniți cu toții, bine?

Așa-zisa "petrecere de bun venit” nu a primit niciun răspuns, dar șeful i-a îndemnat încă o dată înainte de a le spune în grabă unde se află barul și de a pleca în viteză.

Odată ce ușa s-a închis, atmosfera din interior a devenit rece. După o lungă tăcere, cineva care nu a mai suportat a ridicat vocea.

- Este oare rezonabil? Nici măcar nu e angajat oficial şi vine fără să treacă un test de aptitudini fizice?

Bărbatul care stătea pe banca de presă s-a ridicat furios. În curând, un cor de plângeri a izbucnit din toate părțile.

- Este ridicol! Este nedrept, contravine principiilor echității!

- Nenorocitul ăla arogant, probabil că nici măcar nu a dat testul de calificare pentru pompieri.

- Ar trebui să avem cu toții șanse egale. Asta e o portiță. Cred că asta se întâmplă când vii dintr-o familie de avocați corupţi.

- Trei generații, afurisita de firmă de avocatură Miller!

- Chiar dacă Miller devine președinte, nu poate să se comporte așa, suntem în America!

- Miller nu e președinte, e doar un avocat!

- E senator, dar firma de avocatură Miller e cea care îl susține!

Nemulțumirile s-au stins încet și, în cele din urmă, a revenit liniștea. Da, asta era America. O țară în care banii puteau cumpăra orice. Și dacă dețineai una dintre cele mai importante firme de avocatură din America de Nord de trei generații, era oare ceva ce nu puteai face? Mai mult, familia Miller se ramifica acum și în politică. În ochii multora, America era deja în mâinile lor.

Într-o atmosferă în care se împleteau disprețul de sine și sentimentul de fără rost, femeia care ridica haltere pentru exerciții de brațe vorbea cu o expresie calmă.

- Oare marea familie Miller a făcut o donație uriașă sau ceva de genul ăsta? Cum putem opri asta? La urma urmei, e vorba de familia Miller.

- La naiba! Fir-ar!

Un alt bărbat înjura aspru. Toată lumea era supărată de nedreptatea situației, dar, așa cum spusese femeia, nu puteau face nimic. Tot ce puteau face era să-și descarce enervarea ridicând greutăți mai repede decât de obicei sau rostind înjurături.

- Pe de altă parte, dacă ne gândim bine, și ei trebuie să obțină ceva din asta. Probabil că vom beneficia și noi într-un fel, cum ar fi îmbunătățirea facilităților sau echipamente noi.

O altă femeie a adăugat, încercând să ofere puțină alinare, dar toată lumea mormăia înjurături în barbă, cu fețe nemulțumite.

- Oricum, concluzia este aceeași. Ne aflăm într-o situație destul de ridicolă în acest moment.

Concluzia clară a unuia dintre colegii lor era întâmpinată cu acordul unanim al celorlalți. Apoi, un alt coleg a luat cuvântul.

- Din moment ce s-a ajuns la asta, ce-ar fi să-i oferim o primire fierbinte?

Pentru o clipă, s-au privit unii pe alții, cu fețe calme. Dar, când și-au dat seama repede ce însemna "primire fierbinte”, fețele lor s-au luminat cu zâmbete ciudate. Era, desigur, o poveste complet diferită de "petrecerea de bun venit amabilă” la care se referise șeful.

Poate că era chiar mai distractiv.

Unul câte unul, au început să fie de acord cu ideea.

- O, așa este. El provine din marea familie Miller, nu putem lăsa asta să treacă aşa.

- Să-i oferim o primire fierbinte, din toată inima.

- Desigur, e un Alfa suprem, aşa e? Până la urmă, e familia Miller.

- Trebuie să verificăm ce fel de feromoni are.

Un râs amenințător le scăpă din gură, în timp ce ochii lor ardeau de ură față de Grayson, pe care nici măcar nu-l cunoșteau încă. Nu-l vor lăsa să scape, nu pe Miller!

Alimentați de această dorință, au continuat exercițiile fizice, dar brusc unul dintre ei s-a întors și a întrebat:

- Unde e Dane?

- Poftim?!

Când membrii echipei și-au dat seama că unul dintre ei lipsea, s-au uitat în jur, confuzi. Ezra a răspuns.

- E la secția de poliție, a spus că va întârzia.

Ceilalți, șocați, au repetat cuvintele lui, cu ochii mari.

- La secția de poliție?

- La secția de poliție?! De ce?

Mențiunea neașteptată a secției de poliție i-a surprins pe toți, iar întrebările au început să curgă în valuri. Văzând expresiile identice de confuzie ale colegilor săi, Ezra a răspuns cu o expresie agitată.

- Păi...

─ ▪ ─

- Dane Striker, te rog să semnezi aici.

Polițistul i-a înmânat lui Dane o foaie de hârtie cu un spațiu gol. Dane și-a scris semnătura în spațiul prevăzut. Polițistul a luat imediat foaia înapoi și a vorbit pe un ton indiferent.

- Odată ce ancheta va avansa, veți fi contactat. Între timp, nu trebuie să vă apropiați de victimă. Ați înțeles?

Polițistul a enumerat câteva lucruri la care trebuie să fie atent, dar Dane nu a arătat niciun interes, căscând ca și cum ar fi plictisit. Atitudinea lui proastă a determinat ca venele din tâmplele polițistului să pulseze, provocându-l pe avocat să zâmbească repede și să-l calmeze.

- Nu vă faceți griji, mă ocup eu. Vă mulțumesc pentru efortul depus. Vom pleca acum...

Mormăind un salut de rămas bun, avocatul l-a împins repede pe Dane afară din secția de poliție. În timp ce ieșeau, avocatul a răsuflat ușurat și a început să se plângă.

- Totul e bine, dar te rog, nu face sex cuc femei căsătorite.

Rolul consilierului juridic al pompierilor era de a rezolva orice probleme legale care apăreau în legătură cu pompierii, dar el considera că rezolvarea unor astfel de cazuri era satisfăcătoare doar atunci când era legată de meseria lor. Implicarea în cazuri de infidelitate era, pentru el, o corvoadă.

- Ți-am spus, e singură.

Dane, încă enervat, și-a apărat nevinovăția.

- Urăsc să intru în belele. Dar cine putea să știe că soțul ei va da buzna? Nu a ascultat nimic din ce i-am spus și a înnebunit, așa că i-am dat doar o mică palmă ca să-l calmez.

- Atunci de ce l-ai lovit? Din perspectiva lui, tu ești cel care a invadat!

Avocatul, vorbind acum pe un ton agitat, a repetat întrebarea. Privind în jos spre avocat, Dane a strâns pumnul.

- Pentru că făcea gălăgie.

La acest răspuns cinic, avocatul a tăcut repede. În timp ce Dane privea din nou în față și cobora mâna, avocatul mergea lângă el, încercând în mod evident să găsească momentul potrivit pentru a vorbi. Dar așteptarea nu a durat mult.

- Ești obișnuit cu aventurile de o noapte cu femeile pe care le întâlnești în baruri. Știu asta. Dar de ce ai urmărit-o până acasă? Nu ai jurat că nu vei mai sta peste noapte în afara casei? Dar Darling?

"De ce știe atât de multe despre mine?"

Dane se încruntă, privindu-l de sus, de parcă avocatul îi putea citi gândurile. Avocatul continuă să vorbească.

- Șeful mi-a dat instrucțiuni clare că, dacă se întâmplă ceva cu Dane Striker, trebuie să-l scoatem de acolo cât mai repede posibil. Chiar și pisica ta e oarbă și surdă, aşa e? E și bătrână. Dacă ți se întâmplă ceva, va fi greu să o dai spre adopție, așa că nu te mai băga în belele. Fii mai responsabil!

- Ha!

Desigur, avea multe responsabilități, mai ales că se simțea copleșit de vinovăție față de Darling, care îl aștepta singură după noaptea lui petrecută în oraș.

- Bine, o să mă abțin deocamdată.

Respirând, își trecu mâna prin păr, iar avocatul aprobă din cap.

- Am încredere în tine. Atunci mă ocup eu de asta de aici. Te duci la smuncă?

- Nu, mă duc mai întâi acasă. Trebuie s-o hrănesc pe Darling...

Dane se uită la ceas, calculând timpul, și înainte să apuce să mai spună ceva, avocatul deschise ușa mașinii și spuse.

- Urcă, te duc eu.

Fără ezitare, Dane deschise ușa pasagerului și se urcă în mașină. Avocatul, care îl privea cu o expresie calmă în timp ce o așeza în fața lui, își înghiți enervarea și se așeză pe scaunul șoferului.

- Apropo, ai auzit? Se spune că al doilea fiu al lui Miller vine azi la secție.

- Poftim?! întrebă Dane, încruntându-se ușor la auzul cuvintelor avocatului. Avocatul, concentrându-se pe condus, răspunse calm:

- Se spune că va lucra ca pompier. Va începe în această după-amiază, pentru un an.

- Ha!

Dane nu a mai spus nimic. A suspinat pur și simplu, nevenindu-i să creadă.

E de rău augur.

─ ▪ ─

Șeful pompierilor simți un fior pe șira spinării când se uită la bărbatul care stătea în fața lui, cu fața lui imaculată care îi amintea de copilul lui Ashley Miller.

Așa cum era de așteptat de la familia Miller, aspectul său era uimitor. Aspectul excepțional al unui Alfa suprem era cunoscut de toată lumea, dar să-l vezi în persoană era copleșitor. Ochii lui violeţi erau deosebit de hipnotizanți, aproape ca și cum ar fi privit în spațiu. Împreună cu parfumul slab și dulce al feromonilor săi, părea un vis, iar realitatea părea îndepărtată. Când Grayson Miller i-a întins mâna pentru a i-o strânge,  șeful pompierilor a înlemnit pentru o clipă, privindu-i fața.

Grayson, care sosise cu 15 minute mai devreme, stătuse în sala de așteptare fără să se plângă până la ora stabilită. Odată ce a intrat în birou și s-a întâlnit cu șeful, a păstrat în continuare o expresie zâmbitoare și a transmis salutările obișnuite, ca și cum așteptarea nu era o problemă.

Până în acest moment, atitudinea lui era impecabilă. Era politicos, nu spunea nimic inutil. Dar, mai ales, aspectul lui era mai mult decât perfect. Șeful pompierilor observase clar că nici secretara lui nu putea să-și ia ochii de la el, ca și cum era hipnotizată. Dacă lucrurile continuau așa, în ciuda modului în care folosise o portiță pentru a ajunge în această poziție, cu timpul, totul se va armoniza. Atmosfera tensionată probabil că se va calma, iar lucrurile se vor liniști, chiar dacă șeful știa foarte bine de opoziția personalului.

Cu toate astea, șeful pompierilor nu a avut de ales decât să ignore problema, prefăcându-se că nu știe nimic. Primise o donație enormă, cu condiția să-l tolereze pe tânărul stăpân problematic timp de doar un an. I se promiseseră cele mai noi camioane de pompieri și echipamente, lucruri pe care le râvnea de mult timp. Cine ar fi putut rezista unei tentații atât de mari?

Personalul simțea la fel. Erau supărați că cineva intra atât de ușor în program, ocolind procesul lung și dificil prin care trecuseră ei înșiși. Dar după un an, odată ce recompensa era primită, ei îl înțelegeau și îl iertau pe șef.

Totuși, era greu de înțeles de ce Miller ar cheltui o sumă atât de mare doar pentru proiectul inutil al fiului său. Dar, desigur, era posibil datorită averii sale imense. O persoană obișnuită ca el nu ar fi visat niciodată să facă așa ceva.

Chiar și Ashley Miller, care nu avea compasiune pentru ceilalți, părea să țină profund la copilul lui.

Șeful pompierilor vorbise cu personalul său, dar, pe măsură ce se gândea mai mult la asta, un sentiment neplăcut îl cuprindea. Totuși, nu avea de ales decât să îndure. La urma urmei, zicala "rezistă doar un an” se aplica și lui.

Zăpăcindu-se, șeful pompierilor luă hârtiile din fața lui și stimulă că scrie pe ele.

- Am auzit despre asta de la congresmanul Miller. Totuși, trebuie să parcurgem câteva proceduri de bază, așa că va trebui să vă pun câteva întrebări. Sunteți de acord?

- Da, desigur.

Acest lucru era deja discutat în prealabil. Era doar o formalitate, dar nu putea fi omisă. Nu-și puteau permite ca cineva să-i acuze ulterior de activități ilegale.

Șeful pompierilor își drese din nou gâtul, își îndreaptă postura și se uită la bărbatul din fața lui.

- Prezentați-vă. Spuneți-mi cine sunteți.

- Mă numesc Grayson Miller.

Începând cu numele său simplu, el continuă fără ezitare. Pe tot parcursul discursului său, expresia șefului pompierilor rămase neschimbată. Întrebările erau plictisitoare, tipice celor adresate celor care doreau să devină pompieri. Indiferent de răspunsul dat de Grayson, rezultatul era deja decis de șeful pompierilor. Ascultă cuvintele sale cu mintea în altă parte.

Pe măsură ce continua să asculte vocea fluentă a lui Grayson, șeful pompierilor începu să-și dea seama că ceva nu era bine. Se mișcă inconștient pe scaun, își reveni brusc și puse următoarea întrebare, dar situația nu se schimbă. Dimpotrivă, deveni și mai neliniștitoare.

Conținutul cuvintelor sale, tonul, gesturile și chiar felul în care îl privea pe șeful pompierilor.

În timp ce șeful pompierilor observa totul, i se făcu pielea de găină.

"Alfa supremi sunt toţi nişte psihopaţi!"

Și atunci, un gând pe care îl auzise odată îi trecu prin minte.

Erau suficient de seducători încât să captiveze pe toată lumea, dar mințile lor erau la fel de distruse pe cât erau de chipeşi. Cineva care își exprimase o ură profundă față de unii Alfa supremi spusese odată acest lucru, iar acea persoană insistase că nimeni în afară de un Alfa suprem nu îi putea înțelege vreodată.

Când acel gând s-a ciocnit cu bărbatul care stătea în fața lui, un fior l-a străbătut pe șeful pompierilor.

─ ▪ ─

Câțiva bărbați, privind cerul senin și fără nori, au schimbat repede priviri tăcute. Auziseră deja că Grayson Miller se îndrepta spre biroul șefului pompierilor, așa că momentul întâlnirii față în față se apropia.

- Suntem toți pregătiți? a întrebat unul dintre ei, iar ceilalți dădură din cap în semn de aprobare.

- De cât timp este în biroul șefului?

- E timpul să iasă. Va fi aici în curând.

- Trebuie să ne asigurăm că învață lecția de la început. Trebuie să înțeleagă că meseria de pompier nu este una ușoară.

- O să-l determinăm să-şi ude pantalonii pe loc!

- Va fi amuzant să-l vedem cum scapă pe el şi fuge.

- Ajutați-mă, ajutați-mă!

La strigătul ironic al cuiva, bărbații au izbucnit în râs. Erau obișnuiți cu antrenamentele fizice și munca fizică. Un bărbat obișnuit nici măcar nu era o provocare. Și, cu Valentina privind, era momentul perfect să-i arate bărbăția lor. Haide, puști bogat începător!

Bărbații stăteau cu mușchii încordați, privind în direcția în care se așteptau să apară Grayson. Tăcerea era plină de tensiune, dar nu a durat mult.

- Vine! a mormăit cineva când a auzit pașii care se apropiau.

A urmat sunetul unei înghițituri. Un bărbat a strâns pumnul și și-a ajustat postura, în timp ce privirile celorlalți s-au îndreptat imediat spre cineva care apărea după colț.

Prima persoană care a apărut era șeful, iar privirile lor s-au îndreptat rapid către următoarea persoană.

"Să vedem dacă poți să-ți păstrezi fața mândră. În curând vei face pe tine ca un copil."

Sub privirile amenințătoare, Grayson a apărut în sfârșit.

Ceva părea greşit cu perspectiva.

Primul gând care le-a trecut prin minte era că ceva nu era bine. Toți știau că Ashley Miller, capul familiei Miller, era cunoscut pentru înălțimea sa impresionantă, așa că se așteptau vag ca și fiul său, Grayson, să fie înalt. Unii dintre ei chiar văzuseră fotografii sau videoclipuri cu el în mass-media, așa că erau oarecum pregătiți pentru asta.

Dar a-ți imagina și a vedea în persoană erau două lucruri complet diferite. Gigantul care se îndrepta spre ei părea să fie cu cel puțin trei capete mai înalt decât oricine altcineva, lăsându-i uimiți și fără cuvinte.

Nu doar înălțimea îi determina să se îndoiască de ceea ce vedeau. Părul său auriu strălucitor sclipea în lumina soarelui, iar ochii săi violet intens adăugau o aură misterioasă prezenței sale.

Ochii lui orizontali și alungiți, nasul neted care părea să nu fi fost niciodată spart, și gura perfect proporționată, cu buze largi și groase – era impecabil. Pieptul său bine construit și musculos se vedea prin câțiva nasturi descheiați ai cămășii, iar membrele sale lungi se potriveau cu înălțimea sa. Chiar și degetele lui erau frumoase. Arăta de parcă tocmai ieșise dintr-o revistă de modă.

Și emana un parfum incredibil de dulce, atât de îmbătător încât provoca amețeli.

"Tipul acesta nu ar trebui să fie aici."

Se gândiră vag. Era clar că greșise locul. Poate că era acolo pentru a filma un videoclip promoțional pentru pompieri. Da, asta trebuie să fie. Toți aveau același gând în minte. Nu putea fi scandalagiul pe care îl așteptau.

Au rămas în picioare, privindu-l hipnotizaţi pe bărbatul aflat la câțiva pași distanță, până când o tuse deliberată le-a readus atenția la realitate. Dar chiar și atunci, nu-și puteau lua ochii de la el.

Șeful pompierilor a luat cuvântul.

- El este Grayson Miller. Probabil că deja știți, dar va fi alături de noi în următorul an. Sper să-l primiți cu toții cu brațele deschise. Este o perioadă scurtă, așa că sunt convins că vă veți înțelege bine.

Acest lucru însemna "rezistați doar un an”. Toți au înțeles asta și, după o scurtă pauză, realitatea a devenit evidentă.

Căutătorul de necazuri pe care îl așteptau era chiar în fața lor.

- Ăsta e Miller?!

Unul dintre ei se încruntă și întrebă, cu ochii încă ațintiți asupra lui Grayson, cu o expresie rebelă pe chip, deși tonul său părea să transmită neîncredere.

- Da.

Șeful pompierilor a răspuns cu reticență.

- Am discutat deja aspectele de bază, așa că să fim concişi și să trecem mai departe. Vă voi da detalii e despre muncă mâine, așa că nu vă forțați.

Era o încercare de a descuraja orice problemă, dar nu era sigur cât de mult vor respecta instrucțiunile. Șeful pompierilor i-a aruncat lui Grayson o ultimă privire de neîncredere înainte de a adăuga:

- Vom organiza o petrecere de bun venit la bar în seara asta, așa că asigurați-vă că toată lumea vine. Cei care nu sunt aici îl pot cunoaște atunci.

Șeful pompierilor încercă să pară îngăduitor, dar Grayson Miller părea complet dezinteresat. Privirea lui cercetă interiorul stației de pompieri, înălțimea lui oferindu-i o vedere clară, iar șeful pompierilor suspină înainte de a pleca.

Cel puțin, se gândi el, adulții se vor descurca singuri. El făcuse tot ce putea. Nu era nevoie să mai dea avertismente suplimentare despre acel om.

Cu un ușor sentiment de neliniște, Seojang s-a întors în biroul său. De îndată ce silueta lui a dispărut complet, ceilalți bărbați și-au îndreptat privirile simultan spre Grayson. Stând nemișcați, l-au privit cu expresii dure, ca și cum ar fi avut în față un criminal.

Cu brațele încrucișate sau cu o mână pe șold, privirile lor erau pline de nemulțumire evidentă. Ura pe care o simțeau pentru ei înșiși, fiind pentru o clipă hipnotizați de frumusețea lui necunoscută, nu provoca decât să le alimenteze animozitatea, ducând-o la apogeu.

În tăcerea sufocantă, atmosfera din cameră deveni tensionată. În mijlocul tuturor, un bărbat făcu un pas înainte, încercând să preia inițiativa, și vorbi cu voce joasă, privindu-l pe Grayson.

- De azi ești pompier? Tu?

Un alt bărbat, ca și cum ar fi vrut să-l ajute, întrebă repede, cu un ton aspru:

- Cum ai ajuns aici? Noi toți am trecut prin teste. Nu trebuie să faci și tu la fel?

- Da, testul fizic. Asta e ceva de bază, elementar.

După ce erau repede de acord cu primul bărbat, ceilalți s-au băgat imediat în discuție, fără să piardă timpul.

- Trebuie să cari echipament greu și să te grăbești în locuri periculoase când izbucnește un incendiu. Crezi că poți face asta?

- Vii aici și te dai drept coleg? E o prostie. Nu poți face asta.

- Suntem o echipă. Dacă cineva ca tine intră și strică lucrurile, suntem cu toții în pericol. Hei, mă asculți?

- Răspunde-mi, ticălosule. Ești surd?

Bărbații au strigat enervaţi, dar Grayson a rămas calm. S-a uitat dincolo de ei cu o expresie indiferentă, înainte să-și miște brusc trupul. Când a început să-i ignore și să se îndepărteze, bărbații, înfuriați, i-au blocat din nou calea.

- Ne ignori, ticălosule?

- Unde naiba crezi că te duci fără permisiune?

- Pleacă de aici. Ăsta nu e un loc în care cineva ca tine ar trebui să stea!

Bărbații au lovit cu pumnii sub bărbia lui Grayson, iar acesta și-a contorsionat fața și a scos un suspin profund. Până atunci, bărbații erau încă plini de sfidare. "În sfârșit, ticălosul ăsta începe să cedeze. Desigur, noi suntem pompierii care protejează această zonă! Chiar crezi că cineva ca tine ne poate înfrunta?" Cu satisfacție, bărbații și-au umflat piepturile, iar Grayson și-a lăsat umerii în jos ca și cum era învins, mormăind cu o voce lipsită de energie.

- Of… Urăsc oamenii urâți...

Deși mormăia pentru sine, era clar că voia ca toți cei din cameră să audă. Într-o clipă, s-a așternut o tăcere îngrozitoare. Bărbații, care cu nişte clipe înainte strigau și făceau gălăgie, au rămas împietriți, ca și cum erau loviți în ceafă. Era doar o clipă, dar părea că toată energia lui Grayson se scursese. Cu mâna apăsată pe gură, ca și cum ar fi vrut să-și stăpânească un râs, a respirat adânc, provocând furia bărbaților.

- Ce ai spus? Hei, ticălosule!

- La naiba, vrei să mori? Bine, hai să ne batem chiar acum!

- Te omor, ticălosule! cum îţi permiţi să spui asta?

- Hai, lașule! Vino la mine! Te fac praf!

Împreună cu înjurăturile, cineva a dat un pumn și, ca și cum era un semnal, toți bărbații s-au năpustit asupra lui Grayson. Văzându-i, Grayson și-a încruntat sprâncenele și s-a oprit. În mod surprinzător, cu un suspin și o strâmbătură pe față, când bărbații au ezitat, el a mormăit ceea ce părea a fi o plângere.

- Of... Urăsc să ating oameni urâți...

În acel moment, furia bărbaților a izbucnit.

- Ce naiba?! Cine naiba se crede?

- Să-l omorâm, chiar acum!

- Nu te voi lăsa să scapi cu asta, nenorocitule!

Bărbatul din față, care îi auzise cuvintele, cu venele umflate pe frunte, îi dădu un pumn. În acel moment, nu mai era vorba de mândria de pompier. Singurul lucru pe care îl aveau în minte era furia față de acest nemernic arogant și dorința de a-i da o lecție.

Din păcate pentru ei, Grayson abia și-a întors trupul, evitând cu ușurință lovitura dureroasă. Bărbatul, care ratase cu lovitura sa sălbatică, a strâns din dinți și și-a ajustat poziția, dar înainte să poată reacționa, un alt bărbat s-a repezit la el. De data asta, era o lovitură cu piciorul. Piciorul s-a ridicat la înălțimea coapsei și a zburat, dar Grayson a evitat asta cu ușurință, făcând un singur pas înapoi.

Situația s-a repetat, dar bărbații nu au renunțat. Dimpotrivă, s-au aruncat asupra lui cu și mai multă înverșunare, cu ochii arzând de determinare, ca și cum ar fi vrut să-l doboare cu orice preț. Nu avea să se termine curând. Grayson începea să obosească. Era enervant să piardă timpul cu astfel de lucruri inutile, când ar fi trebuit să se concentreze pe găsirea destinului său. Nerăbdător, era enervat că trebuia să se ocupe de acești proști.

În acel moment, Grayson a evitat un alt pumn zburător, iar ochii lui au zărit ceva. Ranga, un instrument folosit de obicei de pompieri pentru a deschide ușile încuiate, i-a amintit brusc de o altă utilizare.

Cu un zgomot surd, pumnul unui bărbat a aterizat în stomacul lui Grayson. Aproape simultan, Grayson a apucat ranga.

- O!

Bărbatul, care nici măcar nu își dăduse seama că îl lovise pe Grayson, a rămas amețit pentru o clipă. În acel moment, o umbră se abătu asupra lui. Ridicând privirea, bărbatul îl văzu pe Grayson, zâmbind larg.

- Acum e autoapărare.

Înainte ca bărbatul să poată reacționa, ranga a tăiat aerul. Bărbatul nici măcar nu a avut timp să țipe înainte de a se prăbuși la pământ. Ceilalți bărbați, martori la această scenă, au ezitat o clipă, dar nu era timp pentru aşa ceva. Până să-și dea seama că şi Grayson Miller se lăsase lovit intenționat, ranga zbura deja spre trupurile lor.

Ce a urmat era o bătaie unilaterală. Bărbații și-au corectat în grabă pozițiile și s-au repezit la Grayson, dar niciunul dintre ei nu a reușit să-l atingă. Brațele, spatele și coastele lor erau lovite în repetate rânduri. Din fericire, capetele lor erau cruțate, dar șocurile care le-au simţit prin trup nu erau mai puțin dureroase. Un bărbat a țipat în timp ce cădea, iar în acel moment, un alt bărbat s-a aruncat asupra lui Grayson. Când a căzut, bărbatul care tocmai se prăbușise s-a clătinat și a atacat din nou.

În acel moment, ideea de a-l învăța pe Grayson Miller bunele maniere dispăruse complet. Tot ce le mai rămăsese era mândria și încăpățânarea. Ultima lor dorință era să nu se lase umiliți.

În timp ce ei erau atât de disperați, Grayson nici măcar nu părea să rămână fără suflu. Mișcările lui erau precise și eficiente, lovind cu ranga exact cât era esenţial pentru a da loviturile necesare. Bărbatul care se aruncase primul asupra lui strânse din dinți și înjură.

"Monstrul ăsta s-ar putea să ne omoare pe toți." Frica și o presimțire îngrozitoare completară inimile lor. Chiar dacă nu se întâmpla acum, se va întâmpla în cele din urmă, poate mai repede decât credeau.

"Nenorocitul ăsta o să ne omoare pe toți."

La acest gând, ranga a zburat spre trupul bărbatului.

De data asta, nu a mai putut rezista. "S-a terminat?" s-a gândit bărbatul în timp ce închidea ochii.

Se auzi un zgomot puternic. Sunetul părea să vină de mai departe decât se aștepta. Zgomotul, parcă venind din altă parte, îl determină pe bărbat să înţepenească.

Atunci când a deschis încet ochii, era întâmpinat de o priveliște surprinzătoare. Cineva îl trântise pe Grayson Miller cu spatele pe un scaun. Și când l-a văzut pe bărbatul cu părul roșu ținând în mână piciorul rupt al scaunului, a răsuflat ușurat fără să-și dea seama.

- Dane!

Era ca și cum și-ar fi întâlnit salvatorul și, în timp ce striga numele, îl văzu pe Grayson Miller întorcându-se încet, cu fața contorsionată într-o încruntare. Privirile lor se întâlniră în aer. Ochii violet închis, plini de nemulțumire, și ochii albaștri, adânc încruntați.

Aruncând scaunul rupt, Dane se încruntă.

- Ce naiba?! Hei!

O liniște bruscă a cuprins haosul din stația de pompieri. Dane a privit în jur, uitându-se la colegii săi care zăceau pe podea, gemând. Erau îmbibați de sudoare, iar unii dintre ei, în ciuda eforturilor, au leșinat din nou când au încercat să se ridice.

"Ce naiba se întâmplă aici?" Era greu de crezut. Acești colegi, care nu rămâneau niciodată în urmă în ceea ce privește rezistența fizică, erau acum atât de epuizaţi, încât nu mai puteau face nimic. Nu-i venea să creadă, chiar dacă văzuse totul cu ochii lui.

Ce era și mai greu de crezut era că acest om stătea chiar în fața lui. Dane strânse ochii și se uită fix la persoana respectivă. Era același om pe care îl întâlnise cu nişte zile în urmă la petrecerea feromonilor Alfa supremi. Cel care, fără să-i pese de foc, eliberase feromoni abundenţi care îi determinase pe doi Omega să-și piardă mințile și râsese ca un nebun.

Oare acest ticălos era chiar Grayson Miller?

Dane crezuse că era doar o întâlnire întâmplătoare și îl lovise ușor, fără să se aștepte să-l mai întâlnească vreodată.

Dar nu era timp să se gândească mai mult. Ochii purpurii ai lui Grayson s-au întunecat, apoi a lovit cu ranga pe care o ținea în mână. Sunetul greu al metalului care tăia aerul a ajuns la urechile lui Dane.

- Ups!

Dane s-a ghemuit instinctiv. A evitat lovitura la mustață și a apucat imediat obiectul pe care îl pregătise lângă el. Apoi, pulberea albă a țâșnit cu un sunet puternic și răsunător.

- Of!

Pudra comprimată era pulverizată fără milă. Presiunea puternică a împins pudra albă cu o forță atât de mare, încât parcă devora chiar aerul, umplând camera cu o ceață densă. Ceața, ca un fum dens, a umplut spațiul, determinând a fi imposibil să vezi ceva chiar și la un centimetru în față.

Un mormăit ciudat și bubuitor ieși din gura lui Grayson. Pulberea fină i se lipi de piele, invadându-i rapid nasul, gura și gâtul. Cu toate astea, Dane, cu o expresie indiferentă, continuă să pulverizeze pulberea asupra lui, ținând stingătorul de incendiu și trăgând de siguranță.

Bărbatul, care provocase agitație, și-a pierdut în cele din urmă voința de a lupta și a început să tușească violent. Dane a încetat să pulverizeze, dar Grayson nu a încetat să tușească. Odată ce a reușit să respire cu greu, l-a privit pe Dane cu ochii injectați și a strâns din dinți.

- Știi ce ai făcut?

Vocea lui era tensionată, de parcă încerca din greu să-și stăpânească furia, dar era clar pentru toată lumea că era absolut furios. Bărbații, care zăceau întinși pe podea, priveau șocați, neștiind ce să facă, dar Dane, persoana direct implicată, nu a arătat nicio reacție.

- Eu doar am oprit o bătaie.

Cu această remarcă indiferentă, furia lui Grayson a explodat.

- Ai înnebunit?! Nu poți folosi un stingător de incendiu asupra unei persoane! Și ești pompier!

În ciuda tonului amenințător, Dane îl privea în continuare calm.

- Eşti un Alfa suprem, aşa e? Credeam că astfel de lucruri nu te afectează.

- La naiba, ăsta nu e un drog! Ce tot vorbești? Nenorocitule, ai făcut asta intenționat?

Grayson continua să țipe. Bărbatul calm și încrezător, cu o atitudine impunătoare, se transformase brusc într-o persoană complet nebună. Comportamentul său era atât de amenințător încât părea că era gata să sugrume pe cineva, dar Dane continua să vorbească în modul său obișnuit, firesc.

- Așa este? Ei bine, cred că așa trebuie să fie.

În acel moment, Grayson și-a pierdut complet rațiunea.

- Nenorocitule! Te omor!

Cu un urlet puternic, Grayson s-a năpustit asupra lui Dane. Impulsul său sugera că urma să-i rupă gâtul, dar Dane a continuat să-l privească cu aceeași expresie exasperată. Cu un scurt suspin, a apucat ferm stingătorul de incendiu, pregătindu-se să-l lovească pe Grayson în cap.

- Ce se întâmplă aici?

La strigătul puternic al șefului, amândoi înlemniră pe loc. Grayson, care era pe punctul de a lovi cu ranga în fața lui Dane, și Dane, care era pe punctul de a-l lovi în cap pe Grayson cu stingătorul de incendiu, precum și starea dezordonată a colegilor căzuți și împrejurimile haotice și distruse, toate intrară în câmpul vizual al șefului. El scoase un suspin exasperat. Priveliștea era absurdă și, pentru o clipă, păru amețit, dar își reveni repede și se uită furios la instigatorul acestui dezastru.

- Ce naiba se întâmplă aici? De ce vă certați? V-am dat permisiunea să stați aici pentru un an, dar nu am permis acest haos!

Cuvintele șefului erau foarte rezonabile. Când Grayson era angajat cu permisiune specială, erau impuse câteva condiții. El ceruse în mod specific liniște și să nu deranjeze ceilalți angajați, așteptându-se la cel puțin o lună de pace. Dar înainte să treacă jumătate de zi, s-a produs acest dezastru.

Dar asta nu era tot. Mustrarea șefului s-a îndreptat către Dane.

- Dane, pune aia jos imediat! Cum ai putut să te gândești să lovești pe cineva cu un echipament? Când eram la secția de poliție, nu am spus nimic și chiar am trimis un avocat! Am înțeles că ai venit la ora asta, dar ce e asta? Chiar poți să mă dezamăgești așa?

Personalul a privit în altă parte în tăcere, neîndrăznind să vorbească. Dane a pus cu reticență stingătorul de incendiu jos, iar Grayson a aruncat ranga într-o parte. Cu toții privind în tăcere șeful, acesta a căzut într-o profundă contemplare.

"Ar trebui să renunț la toate donațiile și celelalte lucruri?"

Privind starea mizerabilă a colegilor săi, se întrebă dacă schimbarea echipamentului și a mașinilor ar ajuta cu ceva. Știa cine a început toată această încurcătură, dar nu era nevoie să întrebe. Era clar că Grayson Miller, cu ajutorul puterii tatălui său, ajunsese la această stație, iar posibilitatea ca el să provoace o problemă atât de gravă în prima zi era aproape imposibilă. Așadar, probabil că prețioșii lui angajați erau cei care provocaseră această problemă, dar nu se așteptase la o opoziție atât de puternică.

Mai ales după ce se asigurase că îi avertizase.

Dar acum, era imposibil să-l învinovățească pe Grayson Miller și să-l dea afară. La urma urmei, era fiul lui Ashley Miller. Dacă era concediat pe nedrept după ce era angajat cu astfel de măsuri speciale, cine știe ce fel de haos ar fi putut provoca? Ar fi putut cere despăgubiri astronomice. Și, mai mult decât atât, existau nenumărate moduri creative prin care l-ar fi putut chinui. Mai mult, dacă Ashley ar fi aflat că fiul ei era tratat astfel...

"Ar putea să mă pună pe scaunul electric."

Cu acest gând, șeful nu a putut să nu scoată un geamăt. Scuturând din cap, s-a uitat cu furie la bărbații adulți care stăteau încă acolo.

- V-am spus să îndurați doar UN an. Nu puteți face asta? Unde v-ați lăsat creierele? Dacă aveți creier, folosiți-l să gândiți!

Deși voia să-i bată pe idioții ăștia, nu era momentul potrivit pentru asta. Mai întâi, trebuia să se ocupe de situația asta. Da, începând cu Grayson Miller.

- Te simţi bine? Hei, nu ești rănit, aşa e?

Faptul că trebuia să se umilească și să fie atât de precaut era încă o lovitură pentru inima lui, dar era prea târziu. Odată ce acceptase oferta lui Ashley Miller, viitorul lui era pecetluit. În următorul an, acest gen de situație se va repeta la nesfârșit.

Cu un alt suspin greu, șeful îl privi pe Grayson, dar nu văzu decât disperare. "Of", gemu din nou, gândurile sale îndreptându-se către noile mașini de pompieri și noile costume de pompieri care îi treceau prin minte.

Avea de gând să înlocuiască vechile topoare cu unele noi, să cumpere cinci stingătoare noi și să achiziționeze aparate de respirat cu oxigen suplimentare...

- Aah, aah!

Șeful își strânse pieptul și inspiră adânc. În lumea asta nu există nimic gratis. Dacă vrei ceva, trebuie să plătești prețul. Iar în acest moment, prețul pe care trebuiau să-l plătească era Grayson Miller.

Trebuie doar să reziste un an.

Se liniști din nou. Un an va trece repede. Dacă va rezista, Grayson Miller va dispărea în cele din urmă. Problema era că acest coșmar abia începea.

Cu inima grea pentru viitorul sumbru, șeful se îndreptă clătinându-se spre biroul său. Pe măsură ce ziua amenințătoare se apropia de sfârșit, petrecerea de bun venit pe care șeful o pregătise cu multă migală începu.

Ca de obicei, când era ceva de sărbătorit la stația de pompieri, personalul se aduna la un bar din apropiere, chiar dacă era devreme. Când șeful a venit la ora stabilită, unii dintre angajați erau deja destul de beți. Strigăte și râsete se auzeau din toate părțile.

- Bine ai venit, șefule.

- Ați ajuns! Noi am început deja să bem.

Când șeful a intrat, angajații care erau deja acolo l-au salutat unul câte unul. Șeful a dat din cap în semn de aprobare și a privit cu indiferență mulțimea.

- Unde e Miller? Nu a ajuns încă?

Căutând oaspetele de onoare, un bărbat, sprijinit de masa de bar în timp ce sorbea o bere, a răspuns:

- Nu încă. Sincer, sper să nu apară deloc.

- Ha, ha, ha!

Comentariul spontan al bărbatului l-a determinat pe unul dintre ceilalți angajați să râdă cu voce tare. Șeful a vrut să întrebe ce era atât de amuzant, dar era o pierdere de timp să încerce să discute cu cineva care era deja beat. Așa că s-a așezat în tăcere la bar și a comandat o bere. Când oamenii beau împreună, atmosfera se destindea de obicei. Speră că toată lumea se va înțelege bine și va uita evenimentele zilei.

Dar când efectul alcoolului dispărea, lucrurile reveneau la normal, nu-i așa?

Cu un suspin profund, șeful reflectă la viitorul sumbru care îl aștepta, tocmai când începea să se relaxeze.

- A venit!

Cineva a vorbit, iar atmosfera din încăpere s-a schimbat. Personalul, care până atunci râdea și discuta, a tăcut treptat, iar o tensiune îngrozitoare a umplut spațiul. Singurul sunet era muzica tare care răsuna din difuzoare. Așa cum era de așteptat, motivul schimbării atmosferei era venirea lui Grayson Miller.

El a intrat îmbrăcat într-o ținută simplă, compusă dintr-o cămașă și o jachetă. Desigur, în comparație cu ceilalți bărbați, care erau îmbrăcați cu tricouri neglijente și blugi uzați, el arăta mult mai elegant. Purtând o jachetă de culoare crem și pantaloni kaki, cu trei nasturi descheiați la cămașă, părea destul de relaxat. Pasul său, nici lent, nici grăbit, avea o grație felină, de parcă era un membru al unei familii de feline mari. În ciuda privirilor ostile și incomode, a traversat barul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

De unde vine această îndrăzneală?

Oamenii din bar îl priveau cu neîncredere. Orice persoană obișnuită ar fi fugit dintr-o astfel de atmosferă, dar Grayson Miller era exact opusul. Probabil se gândea: "Ce puteţi face?” Desigur, era adevărat, dar neliniștea era inevitabilă.

Grayson Miller se îndreptă spre tejghea cu pași siguri, iar toți cei din bar își întoarseră capetele în mod ostentativ pentru a-i urmări fiecare mișcare.

"Pleacă! Ieși!" Atmosfera era atât de încărcată de ostilitate, încât era imposibil să o confunzi cu altceva. Cu toate astea, Grayson părea să ignore totul, ca și cum era obișnuit cu asta. Atât ostilitatea, cât și bunătatea făceau parte din viața lui plină de aventuri.

- Bună seara, șefule. E o seară frumoasă.

Grayson, care ajunsese primul la șef, îl salută cu un zâmbet larg. Era un zâmbet care nu lăsa loc de îndoială, dar șeful simți un fior parcurgându-i șira spinării. Încercă disperat să-și mascheze disconfortul pe care îl simțea, răspunzând cu un semn din cap.

- Bine ai venit, te așteptam cu toții.

Șeful a salutat firesc, iar Grayson, ca și cum ar fi așteptat-o, s-a apropiat de el și a spus:

- Mulțumesc pentru organizarea acestei petreceri. Sunt cu adevărat emoționat.

Și-a pus o mână pe inimă și a afișat o expresie sinceră de "emoție”, determinându-i pe toți să-l privească ciudat. În ciuda atenției acordate, concentrarea lui era îndreptată exclusiv asupra unui singur lucru. Șeful, simțind un disconfort de nedescris, a început să transpire.

- Ei bine... dacă te comporți bine de acum încolo...

- Sunt toți aici?

Fără să-l lase pe șef să-și termine propoziția, Grayson l-a întrerupt și s-a uitat în jurul camerei. Comportamentul său, de a-i întrerupe din nou pe ceilalți în mijlocul propoziției, a determinat ca expresiile tuturor să se strâmbe în semn de confuzie. "Ce naiba face tipul ăsta?" Și șeful s-a uitat la Grayson, la fel de nedumerit.

- Păi... Poate? Nu număr oamenii...

- Deci, s-ar putea să mai vină și alții, aşa e? Am înțeles.

Grayson îl întrerupse din nou și privi în jur. Mai exact, cercetă meticulos fețele tuturor celor aflați la bar, cu o privire calmă. De fiecare dată când cineva îi întâlnea ochii, se retrăgea și își îndrepta repede privirea în altă parte sau, simțind nevoia să se afirme, îi răspundea cu o privire la fel de intensă. Pentru ei, părea o provocare, dar, în realitate, Grayson avea un alt scop. Șeful, uimit de acțiunile lui, clipi confuz, înainte de a-și reveni și de a-i vorbi barmanului.

- Hei, poți să-i aduci și lui Miller o bere? Mai vrea cineva? Să toastăm cu toții. Bun venit, Miller.

- Mulțumesc. Mă bucur foarte mult că sunt întâmpinat astfel.

Când șeful a ridicat primul paharul, ceilalți l-au urmat cu reticență. Grayson, ca un actor câștigător al premiului Oscar, a afișat o expresie emoțională exagerată și a ridicat paharul în aer în mod dramatic.

- Bine, beți cu toții. Tu de acolo, continuă să joci biliard. Bine…

Șeful, încercând să calmeze atmosfera incomodă, le-a făcut semn angajaților să se întoarcă la ceea ce făceau. Angajații, încă încruntați la Grayson, s-au întors cu reticență și s-au apucat din nou de muncă. După ce tensiunea a început să se risipească puțin, șeful a suspinat și și-a terminat berea. Dar atmosfera incomodă a rămas, în principal prezenţa lui Grayson, care stătea chiar lângă el. Deși a încercat să o ignore, șeful nu s-a putut abține și a vorbit primul.

- Deci, ai decis să devii pompier, aşa e? Impresionant. Ce te-a determinat să faci asta?

Era o întrebare simplă, dar când Grayson a auzit-o, ochii i s-au luminat brusc. Șeful, surprins de reacția lui bruscă, s-a dat instinctiv înapoi, dar vocea lui Grayson a devenit și mai veselă.

- Caut pe cineva.

- Pe cineva? Pe unul dintre membrii echipei noastre?

Luat prin surprindere de răspunsul neașteptat, șeful nu a avut de ales decât să întrebe. Grayson a dat din cap și a continuat.

- Caut pompierul care m-a salvat. Vreau să-i mulțumesc.

- Păi... ai fi putut pur și simplu să întrebi... De ce să te deranjezi să te angajezi?

Șeful se opri, gândindu-se: „Chiar o să-l pună în pericol asul nostru cu echipa în felul ăsta?” Încercă să-și ascundă sentimentele, dar când se uită la fața curată și zâmbitoare a lui Grayson, enervarea îi clocoti în interior. În loc să suspine din nou, șeful înghiți mai multă bere și vorbi.

- Bine, ce s-a întâmplat? Spune-mi, te voi ajuta să-l găsești.

Șeful, gândindu-se că ar fi mai bine să rezolve rapid această problemă, a făcut un gest cu mâna, îndemnându-l să vorbească. Grayson, încă zâmbind, a răspuns.

- Mulțumesc. Acum câteva zile, a izbucnit un incendiu la petrecerea lui Mendez.

- Mendez? O, petrecerea cu feromoni?

- Da.

Era un spectacol pe cinste. Desigur, orice incendiu este o tragedie, iar pentru victime este un dezastru, dar Grayson nu mai văzuse niciodată oameni fugind goi, intoxicați de alcool și fum, plângând și mormăind. Ca să nu mai vorbim de gemenii care se comportau ca niște maniaci...

În timp ce șeful se gândea la asta, Grayson adăugă mai multe detalii.

- Nu vorbesc despre toată lumea. Îl caut pe pompierul care a venit să mă salveze.

- Serios? Hei, Wilkins! Wilkins! Da, tu. Vino aici.

Șeful, care înclina capul, a chemat unul dintre membrii grupului care bea și i-a făcut semn să vină. Wilkins, care bea împreună cu ceilalți angajați, a ridicat cu reticență paharul de bere și s-a îndreptat cu pași grei spre ei, cu o expresie care arăta clar nemulțumirea lui.

- Da, șefule. Ce este?

Wilkins aruncă o privire spre Grayson cu o expresie destul de dezaprobatoare înainte ca șeful să vorbească.

- Miller caută pe cineva. Ai intrat în conac cu echipa ta atunci, nu-i așa?

Șeful l-a prezentat pe Wilkins lui Grayson.

- El este Darius Wilkins. Wilkins, el este Grayson Miller, după cum știi. De acum înainte, va lucra cu echipa ta. Grayson, el va fi șeful echipei tale.

Fața lui Wilkins se contorsionă imediat. Își întinse mâinile larg, în timp ce se uita în jos la șef, postura lui strigând "Ce naiba e asta?”. În ciuda respingerii sale clare, Grayson îi apucă mâna lui Wilkins și i-o strânse fără ezitare.

- Încântat de cunoștință, abia aștept să lucrez cu tine.

Wilkins părea din nou uluit, arătând spre Grayson cu mâna rămasă și îndoind umerii. Șeful, încercând din răsputeri să ignore privirea rugătoare a lui Wilkins, le-a dat o palmă pe umăr.

- Asigurați-vă că vă înțelegeți bine. Wilkins este un bun șef de echipă, așa că ascultă-i ordinele, ai înţeles, Miller?

- Desigur, așa voi face.

Grayson răspunse ca și cum ar fi așteptat să vorbească, dar Wilkins avea o expresie care arăta clar că nu-l credea. Își retrase brusc mâna, ca și cum ar fi atins ceva murdar, și îl privi urât pe Grayson înainte de a-i vorbi șefului.

- Ei bine, acum că am terminat, mă întorc la echipa mea.

- Stai puțin.

Când Wilkins era pe punctul de a se întoarce, șeful l-a strigat. Wilkins s-a întors cu reticență, iar șeful a arătat spre Grayson și a spus.

- Trebuie să-ți iei echipa cu tine.

Wilkins a deschis gura larg și a strigat:

- Ce ai spus?!

După ce și-a întins din nou brațele și a oftat, șeful l-a certat sever.

- Nu e o ocazie bună? Du-te să-ți întâlnești echipa, salută-i și familiarizează-te cu fețele lor. Ăsta e scopul principal.

Nu era incorect. Wilkins a oftat în aerul gol înainte de a se întoarce. Șeful i-a dat un ghiont lui Grayson și i-a spus.

- Du-te. Veți lucra împreună, așa că măcar salută-i...

- Echipa aceea, ei sunt cei care au intrat în conac atunci, aşa e?

Grayson îl întrerupse din nou pe şef. Părea că atenția lui se îndreptase în altă parte, iar șeful, obișnuit cu asta, dădu din cap cu o expresie resemnată.

- Da, dacă îi întrebi, vei afla cine sunt...

Până când șeful termină de spus "întreabă-i”, Grayson plecase deja. Rămas singur, șeful suspină și mormăi în barbă.

Când șeful echipei a răspuns la apelul șefului, era cu siguranță singur. Dar când s-a întors, nu mai era singur. Membrii echipei care beau și așteptau în jurul mesei rotunde îl priveau cu surprindere. Wilkins a mormăit în tăcere "Știu”, dar nu se putea face nimic. Membrii echipei s-au apropiat în mod natural de masa lui și au luat loc, privindu-l pe Grayson care stătea acolo cu ochi ostili.

- Bună, bună, salut.

Grayson a dat ușor din cap și i-a salutat pe fiecare, zâmbind larg, dar nimeni nu a râs. Într-o situație ca asta, era ușor să te simți ruşinat, dar, din păcate, persoana în cauză era Grayson Miller. Cât de grosolan poate fi cineva? Acest om fără rușine nu dădea niciun semn de supărare. În schimb, a continuat să zâmbească și chiar a întins mâna pentru a da mâna, determinându-i pe membrii echipei să se sature atât de tare încât entuziasmul lor s-a stins complet. Membrii, cu expresii resemnate, au băut în tăcere berea, iar Grayson era primul care a adus în discuție subiectul.

- Când a izbucnit incendiul în conacul lui Mendez, echipa ta a intrat înăuntru pentru a salva oamenii, nu-i așa?

- Mendez?

- Da, petrecerea cu feromoni.

Membrul echipei care întrebase fără să-și dea seama era imediat împins cu cotul de un alt coleg.

- Acei Alfa supremi se adună în grupuri și încearcă să-și "eliberare” feromonii. Devin sălbatici, de genul: "Ahh! Feromonii mei mă părăsesc! Și creierul meu mă părăsește!”

Bărbatul, care îl ironiza în mod evident pe Grayson, a început să-și miște șoldurile înainte și înapoi, scoțând sunete exagerate, ceea ce i-a determinat pe membrii echipei din jur să izbucnească în râs. Desigur, îl ironizau pe Grayson, ceea ce determina ca totul să fie și mai amuzant. În timp ce râdeau zgomotos, s-au oprit brusc când l-au văzut pe Grayson râzând la fel de zgomotos.

"Ce se întâmplă? E nebun?"

Toată lumea avea același gând. În timp ce îl priveau cu fețe perplexe, Grayson, care încă râdea maniacal singur, s-a oprit brusc. Curând, fața lui a devenit inexpresivă, ca o mască, și toată lumea a simțit un fior pe șira spinării. "Ce se întâmplă cu el?"

- De ce? Nu te opri, îmi plăcea.

"…"

- Asta e? Ei bine, nu contează.

Grayson a ridicat din umeri calm.

- Oricum, se întâmplă să fi fost la conac în acel moment. Sunt un Alfa suprem, așa că mă gândeam să eliberez niște feromoni. Dar, din cauza incendiului, nu am putut face prea multe, din fericire creierul meu nu s-a deteriorat.

Pe măsură ce Grayson continua să vorbească, fețele celor care stăteau în cameră se întunecau treptat. Simțeau în oase că nu era cineva alături de care să te poți descurca ușor. Dacă era pur și simplu nepoliticos sau ar fi avut o personalitate nebună, ar fi putut rezolva problema cu o bătaie sau ceva de genul ăsta, dar din cele mai vechi timpuri, cea mai bună politică era să eviți să ai de-a face cu oamenii nebuni.

- Păi… ăăă… eu… am ceva de făcut.

Bărbatul care îl ironiza pe Grayson a încercat repede să se ridice de pe scaun, iar ceilalți s-au grăbit să se miște și ei. Dar înainte să apuce să facă vreun pas, Grayson i-a oprit.

- Opriţi-vă!

La comanda rece, toți au înlemnit pe loc. Cu reticență, s-au întors, iar Grayson, cu o expresie încă impasibilă, le-a dat un ordin ca și cum era o comandă.

- Vreau să vă întreb ceva. Veniţi înapoi. Repede!

"…"

- Veniți aici imediat.

Cu o lovitură ascuțită a degetului arătător pe masă, ei au ezitat, dar în cele din urmă s-au întors. În tăcerea neplăcută, ei au schimbat doar priviri neliniștite, iar după ce a scanat încăperea cu privirea, Grayson a vorbit.

- Toți cei care au intrat în conac în acea zi sunt aici?

Tonul se schimbase într-unul mai rece, iar membrii echipei clipiră confuzi. Deodată, situația părea să se fi transformat într-un interogatoriu, iar ei ezitară să vorbească. Wilkins era primul care răspunse.

- De ce? De ce vrei să știi?

Grayson zâmbi la tonul sec. Din nou, membrii echipei se simțiră neliniștiți. Era într-adevăr momentul potrivit pentru el să zâmbească? Era un comportament obișnuit pentru oricine să zâmbească în încercarea de a detensiona atmosfera, dar ceva la zâmbetul acestui om părea ciudat. Ce era?

Înainte să-și dea seama, Grayson a vorbit din nou.

- Încerc să găsesc persoana care m-a salvat atunci. Nu-mi amintesc cum mi-am pierdut cunoștința, dar când am deschis ochii, eram într-o cameră de spital. Dacă acea persoană nu m-ar fi salvat, probabil că aș fi murit.

Își puse mâna pe piept cu o expresie de emoție prefăcută și oftă adânc.

- Datorită acelei persoane, sunt în viață, așa că vreau să-l răsplătesc. Cel puțin, aș vrea să-i mulțumesc. Poate cineva să-mi spună cine este?

Wilkins s-a uitat în jur la ceilalți membri ai echipei, ca și cum ar fi întrebat dacă cineva știe. Ezra, care a observat repede, a făcut un pas înainte și a întrebat cu voce tare.

- Păi, nu-mi amintesc prea bine. Totul era încețoșat atunci. Își amintește cineva de cineva?

Unul câte unul, membrii echipei au dat din cap, repetând că nu știu. Grayson a strâns ochii, încruntându-se, dar răspunsul lor nu s-a schimbat. Și-a trecut încet mâna prin păr și a mormăit, suficient de tare încât să-l audă toată lumea.

- Toți spun că nu știu, chiar dacă încerc să-mi arăt recunoștința...

Apoi a zâmbit.

- Cred că va trebui să-l găsesc singur.

Grayson zâmbea, dar membrii personalului care i-au văzut fața transpirau rece pe spate.

- Nu, nici noi nu știm...

- Vă rugăm să ne dați niște indicii. Cum putem afla cine a făcut ce în acea situație?

- Da, odată ce munca s-a terminat, asta e tot. Nu ne certăm neapărat despre cine a greșit și cine a făcut bine. Chiar dacă găsim persoana care a greșit, vom încerca doar să găsim măsuri pentru a preveni repetarea situației. Nu încercăm să dăm vina pe nimeni.

Toată lumea vorbea despre ceea ce era corect, dar Grayson nu era deloc interesat de acele cuvinte. Tot ce îl interesa era cine era Omega extrem care îl lovise, turnând feromoni peste el.

- Asta e tot ce are echipa? întrebă Grayson, arătând cu degetul, iar Wilkins răspunse cu o expresie nemulțumită:

- Da.

- O, Dane lipsește.

Toată lumea s-a uitat la el când cineva a spus asta. Grayson a mormăit în spatele membrilor echipei care înjurau cu privirile.

- Dane?

Un alt membru al echipei răspunse cu un chicotit, mișcând scurt din sprâncene în timp ce îi rostea numele.

- Da, puștiul care ți-a spart capul cu un extinctor.

Râsete izbucniră ici-colo. Grayson râse și el, dar ochii lui erau încă reci.

- Am încercat, dar nu a funcționat.

- O, ce păcat. Eu aș fi reușit.

Grayson i-a zâmbit înapoi bărbatului care se plângea și se văita.

- Și eu cred la fel.

Nu era nevoie să întrebe care era sensul ascuns. În atmosfera înghețată, Grayson își golise berea rămasă și se uită în jurul grupului.

- Scuzați-mă.

Ei îl priviră fără să înțeleagă pentru o clipă, în timp ce el se întoarse și se îndreptă spre baie.

- De ce îl caută tipul ăla pe Dane?

Ceilalți îl întrebară pe Ezra, care era primul care a vorbit, de parcă îl așteptau.

- Ezra, ce s-a întâmplat atunci? M-am adaptat la tine, totuși.

- Nu era prima dată când te-ai certat cu Dane azi? Nu era nebun atunci? Probabil că nu a avut timp să vorbească.

- Ce s-a întâmplat de l-a determinat pe golanul ăla să scrâșnească din dinți și să vină până aici? Spune-mi repede, ca să putem reacționa.

- Opriţi-vă! Opriţi-vă!

Ezra a ridicat mâinile în semn de confuzie la avalanșa de întrebări. Părea ruşinat, în timp ce toată lumea se uita la el.

- Nici eu nu știu. Abia am ajuns la fața locului împreună cu voi.

- Eu nu eram acolo. Explică-mi în detaliu.

Wilkins comanda din exterior în acel moment. Dacă ar fi știut că se va întâmpla asta, ar fi intrat el însuși. După incident, ar fi ascultat raportul, dar, în general, poveștile despre cine a salvat pe cine erau complet inutile. "Nu am putut să-mi dau seama ce se întâmplă cu echipa mea."

- Ăăă... Păi... L-am urmat pe Dane și mai erau alte două victime. De ce gemenii ăia nebuni... Erau deja ieșiți din minți, iar tipul ăla era bine. Dar nu știu ce s-a întâmplat, dar cei doi au continuat să o ia razna și mi-a fost greu...

- Şi apoi?

Incapabil să-și stăpânească nerăbdarea, Wilkins l-a îndemnat să continue, iar Ezra a arătat cu degetul în direcția în care dispăruse Grayson, cu o expresie distorsionată pe față.

- Copilul acela a leșinat brusc.

- Poftim?! De ce?

- Dintr-o dată?!

Toată lumea a reacționat la fel la vocea bruscă. Ezra a dat din cap, ruşinat.

- Nu știu, de ce s-a întâmplat asta. Nu am văzut, dar cred că Dane a făcut-o.

- Dane? Cum?

Când cineva a întrebat, o altă voce a răspuns ca și cum și-ar fi amintit ceva.

- O, apropo, Dane nu a spus că era în armată?

- Da, a spus că era trimis în Orientul Mijlociu.

Toată lumea a avut același gând. Probabil că a folosit o tehnică specială pe care a învățat-o în armată.

- De ce pe YouTube îl pun la pământ lovindu-l astfel în gât?

În timp ce unul dintre ei făcea un gest de lovire cu palma, ceilalți și-au împărtășit cunoștințele.

- Se spune că dacă te ții de ceva aici, vei fi lovit.

- Trebuie să fie mai mult de atât. Vei primi un antrenament special.

Toți au dat din cap în semn de aprobare.

- Oricum, când tipul acela era lovit, comportamentul nebunesc al celorlalți doi s-a mai potolit puțin... Erau salvați separat, iar Dane și cu mine l-am aruncat pe fereastră.

- I s-a întâmplat ceva la cap din cauza modului în care a fost lovit?

- Nu, judecând după personalitatea lui, s-ar putea să se fi enervat doar pentru că era lovit.

- Da, atunci are sens că Miller încearcă să-l găsească pe Dane.

- Deci îl caută pe cel care l-a lovit. Asta înseamnă că recompensa este de fapt răzbunarea?

Când cineva a vorbit, Ezra a făcut un pas înainte și a spus ceva.

- De aceea am încercat să ascund asta cumva. Dacă s-ar fi întâmplat în timpul zilei și ar fi aflat că era același tip care l-a lovit, ar fi încercat cu adevărat să-l omoare.

În timp ce toată lumea era convinsă, o persoană a ridicat o obiecție.

- Chiar și Miller ar avea dificultăți în a scăpa de crimă.

- Dacă e vorba de Miller, există multe modalități de a face asta fără a folosi forța fizică.

Obiecțiile s-au stins repede. La final, au căzut de acord asupra unui lucru. Indiferent ce s-ar întâmpla, vor păstra secretul că Grayson îl caută pe Dane.

Din loialitate față de camarazii lor care și-au riscat viața.

─ ▪ ─

"Idioții ăia."

Grayson își înăspri expresia în timp ce traversa holul și se îndrepta spre baia izolată. Era evident că ascundeau ceva. "Ar trebui să-i prind pe rând și să le rup degetele?"

Se gândea la multe metode, dar asta nu garanta că vor spune adevărul. Existau nenumărate studii care arătau că tortura nu era eficientă pentru a obține mărturisiri. Dacă nu era doar pentru distracție sau plăcere, nu avea rost să se obosească cu asta. Mai presus de toate, adevărul era important pentru Grayson. Dacă nu-l ajuta să afle adevărul, nu voia să piardă timpul cu astfel de lucruri inutile.

Era doar o chestiune de așteptare?

Nu se așteptase la o astfel de situație. Nu de aceea devenise pompier? Oricum, dacă va continua să observe cu atenție, în cele din urmă ar fi aflat.

Gândindu-se astfel, nu era deloc obosit, chiar dacă era deja destul de târziu. El putea în sfârșit să-și întâlnească destinul. Doar gândul acesta îi determina enervarea să dispară și, în schimb, îi umplea trupul de energie.

De fiecare dată când eșua, se entuziasma și redevenea plin de speranță. Acesta era cel mai plăcut moment din viața lui Grayson, imaginându-și că cineva va veni la el. Poate că nu va putea dormi bine până nu își va găsi destinul. Dar nu va fi deloc obosit. Grayson era pe cale să trăiască cel mai important moment din viața sa.

Chiar în acel moment.

Când a deschis ușa fluierând, a văzut ceva. O femeie sprijinită cu brațele de perete, cu trunchiul aplecat în față, gemând, și un bărbat mișcându-și șoldurile în spatele ei...

Sâni.

Grayson stătea acolo fără să clipească, privind intens sânii mari și elastici ai bărbatului. De fiecare dată când bărbatul se mișca, aceștia se întindeau și se relaxau. Grayson era pierdut în gânduri pentru o clipă, privind mușchii cum se ridicau și coborau.

Trupul bărbatului arăta ca o statuie bine sculptată. Un penis greu apărea și dispărea sub abdomenul său cu șase pătrățele, apoi apărea și dispărea din nou. Cei doi erau conectați ca unul singur, iar bărbatul se plimba înăuntru, ținând sânii femeii cu o mână și talia cu cealaltă.

Grayson își dădu seama vag că încurcase camera de aprovizionare a magazinului cu o toaletă. A durat doar câteva clipe, dar când își aminti cu întârziere că se uitase cu ochii în gol la actul sexual al altor oameni, sau mai precis, la trupul unui bărbat care era absorbit de sex și pătrundea o femeie.

Deodată, bărbatul și-a întors capul. O față îngrijită, oarecum excitată de sex, a intrat în câmpul vizual al lui Grayson. În momentul în care părul roșcat-blond și ochii albaștri i i s-au întipărit în retină, sprâncenele lui frumoase s-au strâns de supărare.

O!

Asta era tot ce-și amintea.

- Dane!

- Ce, erai aici?

- Unde erai? De ce ai întârziat atât?

De îndată ce l-au văzut pe Dane Striker, membrii echipei adunați erau surprinși și s-au grăbit să-l întrebe. Cu toate astea, în loc să răspundă, Dane l-a aruncat pe podea. Când au văzut pe cineva întins pe podea cu un zgomot puternic, au uitat pentru o clipă întrebările și au rămas cu gândul pierdut.

A urmat o tăcere, ca și cum timpul s-ar fi oprit.

Grayson Miller zăcea inconștient.

Trupul său greu, lăsat, arăta ca o fiară uriașă întinsă, neputincioasă. Brațe groase, un trup acoperit de mușchi solizi și o constituție fizică mult mai mare decât cea a unui om normal. Mintea tuturor s-a golit când au văzut acest monstru fără apărare.

- Ce… Ce e asta?!

- Miller, Grayson Miller? Ce s-a întâmplat? De ce se întâmplă asta?

- Dean, m-ai lovit? Ce s-a întâmplat?!

Dane încă era încruntat și le-a dat un răspuns scurt coechipierilor săi care țipau din alte motive.

- Nu știu, am leșinat brusc. Cred că am anemie sau ceva de genul ăsta.

Anemie? E ridicol!

Un bărbat care are peste 2 metri înălțime și cântărește peste 100 de kilograme nu ar putea avea niciodată anemie. Nimeni nu ar crede asta. Cu toate astea, era clar că Grayson era inconștient și zăcea pe jos în acel moment. Prin urmare, toți au ajuns la aceeași concluzie.

Nenorocitul ăsta l-a lovit din nou pe Miller și l-a determinat să leșine.

Wilkins, care își strângea capul pulsatil și suspina adânc, întrebă.

- Nu l-ai lovit pe Miller, nu-i așa?

- E posibil…

În timp ce Dane vorbea abătut, o venă i s-a umflat pe tâmpla lui Wilkins.

- Sigur Miller nu te-a văzut!

- Presupun…

Ezra interveni chiar când hainele lui Wilkins erau pe punctul de a exploda din cauza răspunsurilor nesincere pe care Dane le repeta în continuare.

- Ce s-a întâmplat, spune-mi situația, chiar dacă e doar o schiță generală!

Toți îl priveau cu nerăbdare, iar Dane răspunse nesincer de data asta.

- Nimic deosebit. Făceam sex în depozit, iar tipul ăsta a deschis brusc ușa, s-a uitat, apoi a leșinat singur.

Cei care ascultau au introdus cuvintele "l-am bătut” între "privit” și "prăbușit”. Hmm… acum are sens.

După ce au organizat aproximativ situația, s-au mișcat în unison și au vorbit la unison. Unul dintre ei s-a agățat de Dane, i-a luat brațul și a vorbit serios.

- Tu nu erai aici azi, bine?

A strigat cineva în timp ce se întorceau spre ceilalți.

- Toată lumea știe, aşa e? Dane nu e aici azi!

Apoi, ca și cum era de acord, toți l-au împins pe Dane în spate.

- Bine, pleacă repede. Nu s-a întâmplat nimic azi. Bine? Ai înțeles?

- Noi ne ocupăm de restul. Pleacă repede, ți-am spus să pleci repede.

Dane stătea acolo uluit, nedumerit de cuvintele urgente. "De ce se comportă brusc așa toți acești tipi? S-a întâmplat ceva?" Cu siguranță nu erau îngrijorați pentru Grayson Miller, care încercase să organizeze o ceremonie de bun venit atât de grandioasă, dar toți se comportau ciudat.

Ezra, care nu observase nerăbdarea colegilor săi și nu se mișcase deloc, simți că îi ardeau măruntaiele și strigă urgent.

- Puştiul ăsta te caută! Așa că nu te lăsa prins și pleacă repede!

Cu toate astea, cuvintele lui nu au determinat decât să-i stârnească curiozitatea lui Dane. În schimb, el s-a oprit și a întrebat.

- Pe mine? De ce?

Wilkins a spus, uitându-se la chipul seducător cu o încruntare.

- Tu l-ai lovit pe Miller, aşa e? Miller a venit aici să te caute.

Dane a ezitat o clipă. Ezra a adăugat repede, văzând că ochii lui tremurau neobișnuit.

- Miller caută persoana care l-a lovit. Noi am spus că nu știm, așa că ar trebui să spui același lucru. Nu erai niciodată aici, bine? Acum pleacă, pleacă repede!

Dane nu a avut de ales decât să plece, așa cum i s-a spus, fiind împins în continuare. Restul membrilor echipei au curățat rapid zona. Din fericire, toți cei din bar erau ușor beți și nu au observat agitația care se petrecea între ei. De fapt, și ei băuseră destul de mult, dar și-au revenit când au văzut situația din fața lor.

- Să plecăm mai întâi și să întrebăm proprietarul dacă există un loc unde putem să ne odihnim.

- Mă duc eu!

La indicația lui Wilkins, Ezra a alergat în grabă să-l caute pe proprietar. Restul membrilor echipei s-au adunat ruşinaţi în bar și au luat, unul câte unul, membrele bărbatului care avea peste 2 metri lungime, apoi au plecat.

Până atunci, Grayson nu își revenise deloc. Mirosul feromonului Omega necunoscut plutea în jurul lui, amestecat cu mirosul feromonului său banal, dar membrii echipei beți nu îl observaseră deloc.

Când Grayson a deschis din nou ochii, a văzut mai multe perechi de ochi care îl priveau cu îngrijorare dincolo de vederea sa încețoșată. Luminile de pe tavan clipeau amețitor, iar zgomotele din jur păreau îndepărtate. Urechile îi țiuiau ca și cum erau amorțite, iar trupul său se simțea ca și cum era îngropat în podea.

Ce este asta... Ce este această situație?

Înainte să-și revină în fire, o voce izbucni deodată, de parcă ar fi așteptat.

- Miller, te simţi bine?

- Te simți bine? Doctorul va ajunge în curând, așa că așteaptă puțin.

- Ce s-a întâmplat? Te simțeai rău? E posibil ca reglarea feromonilor tăi să nu fi funcționat...

Întrebările curgeau, dar Grayson nu putea răspunde la niciuna. Era o situație pe care nu o înțelegea deloc.

- Așteaptă o clipă, așteaptă până vine doctorul...

Când Grayson s-a ridicat, personalul a intrat în panică și l-a oprit. Cu toate astea, el s-a ridicat oricum și și-a scuturat praful de pe haine. Wilkins a apărut târziu printre membrii personalului neliniștiți și neputincioși.

- Miller, ce naiba s-a întâmplat? Te-am găsit prăbușit pe hol și te-am târât până aici. Știi ce s-a întâmplat?

Membrii echipei erau nervoși în interior la întrebarea bruscă. Ce se întâmplă dacă îi văd fața lui Dane? În timp ce sperau cu disperare că va avea noroc încă o dată, Grayson își strâmbă fața în loc să răspundă.

- Nu-mi amintesc.

- Poftim?!

Toți îl priveau cu expresii îngrijorate și nedumerite. Grayson a scuipat enervat, simțind privirile concentrate asupra lui.

- Nu-mi amintesc deloc. Ce s-a întâmplat?

Oamenii adunați s-au uitat unii la alții și au tăcut. Slavă Domnului... Grayson a înjurat încet în mijlocul tăcerii pline de ușurare.

- La naiba!

Nimeni nu a vorbit în timp ce îl priveau cum își pieptăna părul înapoi cu brutalitate. Grayson era singurul care își mușca nervos buza, mormăind gândurile sale în tăcerea neplăcută.

"Ce naiba s-a întâmplat?"

Grayson se gândea supărat în drum spre casă. Oricât de mult s-ar fi chinuit, nu-și putea aminti nimic. Ultimul lucru care îi venea în minte era că plecase de la petrecerea lui și deschisese ușa băii. Oricât de mult ar fi încercat, nu-și putea aminti nimic după aceea. Cu siguranță văzuse pe cineva acolo. Nu-și putea aminti fața, nici măcar sexul. Tot ce putea spune era că simțise vag mirosul feromonilor unui Omega. Și pieptul acela blestemat era incredibil de apetisant.

Probabil făcuse un pas greşit.

Membrii echipei care îl așteptau să se trezească au spus asta. Camerele de supraveghere instalate pe hol arătau că şi Grayson s-a prăbușit brusc pe podea la câteva clipe după ce a deschis ușa. Cei dinăuntru erau un cuplu, așa că au ieșit pe hol să vadă ce se întâmplă cu Grayson, apoi s-au luat repede de mână și au plecat. Apoi, o clipă mai târziu, bărbatul s-a întors, l-a luat pe Grayson în brațe, a mers pe hol și a ieșit din cadru. Era evident ce făceau, deoarece erau singurii doi oameni din acel loc.

Era aceeași persoană.

Era sigur de asta. De data asta, era la fel ca data trecută. În momentul în care a simțit mirosul feromonilor Omega, și-a pierdut cunoștința. Era cu siguranță el, cel de atunci. Și metoda era aceeași.

Problema era că nu-și amintea deloc procesul. Știa că Omega extremi ar provoca un șoc feromonic unor Alfa supremi, provocând pierderea memoriei sau pierderea cunoștinței. Dar căzuse de două ori în aceeași capcană.

Singurul lucru pe care l-am aflat, cel puțin, era faptul că persoana pe care o căutam era o femeie. Nu-mi mai amintesc nimic altceva, dar singurul lucru de care sunt sigur este că, înainte să leșin, am văzut nişte sâni absolut uimitori. Din păcate, nu-mi amintesc deloc forma sau dimensiunea.

Problema este cum să o găsesc. Unii Omega extremi își pot ascunde complet feromonii, așa că adesea se comportă ca nişte Beta. Dar dacă ea își eliberează feromonii și își expune identitatea, Grayson va intra în șoc și va leșina din nou. Și asta ar duce la repetarea aceluiași rezultat.

Respiră adânc, apoi își ciufuli părul. Încercase să o ia calm, dar după ce o ratase de două ori chiar în fața lui, nu-și mai putea permite să stea degeaba. Trebuia să o găsească. Repede. Dar era ceva mai important.

Cum putea să se asigure că nu o va rata din nou?

Nu-i venea niciun răspuns în minte. Enervat, se strâmbă, apoi ceva îi trecu prin minte.

Da, dacă e tipul ăla...

Grayson a accelerat imediat mașina. Supermașina a străbătut întunericul, alergând pe drumul pustiu.

─ ▪ ─

- Darling!

Se auzi ecoul unor pași.

Când a intrat în casă, pisica a venit alergând, de parcă îl aștepta. Dane, care a luat-o imediat în brațe, i-a mângâiat blând trupul și i-a sărutat nasul. Pisica, la rândul ei, și-a frecat nasul mic și rece de pieptul lui, torcând de plăcere.

- Așteaptă, îți umplu imediat castronul.

Pisica părea să înțeleagă, dând din coadă înainte de a miauna scurt. Lăsând pisica pe umăr, Dane a început rutina de după venire. După ce a schimbat nisipul și a umplut apa, i-a dat pisicii o gustare. Satisfăcută, pisica a început să se îngrijească stângaci. Dane a mângâiat ușor fundul pisicii înainte de a se îndrepta spre baie. Era momentul lui acum.

- Ah!

După ce a terminat dușul, s-a așezat pe canapea și a început să bea o bere. Ca la comandă, Darling a venit la el. Pisica, salvată din locul incendiului, își pierduse un ochi și nu mai auzea. În ciuda acestui fapt, îl găsea întotdeauna pe Dane, oriunde era, și se sprijinea de el așa.

De data asta, s-a frecat de piciorul lui și a început să miaune din nou. Dane, obișnuit cu asta, a luat-o în brațe și a așezat-o pe poală. În timp ce pisica se așeza comod, Dane a început să se relaxeze încet.

Deodată, incidentul ridicol de mai devreme îi trecu prin minte.

"Tipul ăla mă caută?"

Oare și-a dat seama cumva că a leșinat din cauza șocului feromonilor? Nu am mai fost prins niciodată.

Lucrurile se complicau. "Dacă aș fi știut, nu aș fi folosit feromoni azi." Gemu.

- De ce naiba stătea nebunul ăla acolo și se uita?

A rostit înjurătura, dar nimic nu s-a schimbat. Când Miller se va trezi, șansele ca el să-și amintească de Dane erau de cincizeci la sută. Dacă află...

A clătinat din cap enervat. Putea oricând să plece din nou într-un alt loc. Avea o mulțime de locuri unde putea merge și era întotdeauna gata să plece. Cu un portbagaj, o cușcă pentru Darling și o mașină veche în care să încapă doar aceste două lucruri, putea merge oriunde.

- Să dormim, Darling?

Luând pisica din poală, se ridică. Pisica își frecă imediat capul de fața lui Dane, ca și cum ar fi așteptat ca el să se ridice. Dane urcă repede scările, câte două sau trei trepte odată, îndreptându-se spre dormitor. Ca de obicei, Darling se așeză lângă el și amândoi adormiră repede.

─ ▪ ─

Keith Knight Pittman era într-o dispoziție foarte proastă. Oricine ar fi avut aceeași reacție când un oaspete nepoftit a dat buzna și a tulburat liniștea conacului în timp ce el dormea adânc, iar Keith nu putea să-l dea afară. Se uită la bărbatul care stătea în fața lui în sala de recepție, cu fața strâmbă, în timp ce emitea un feromon neplăcut.

- Grayson Miller, știi cât e ceasul?

- 2 dimineața.

Grayson răspunse fără rușine și fără ezitare. Keith ridică sprâncenele, dar în curând închise ochii cu un suspin și se frecă pe frunte.

- Deci, care e motivul pentru care ai venit aici la ora asta? Dormeam, să știi.

Până la ora asta, Grayson ar fi trebuit să înceapă să vorbească prostii, așa cum făcea de obicei – ceva de genul cât de frumoasă era vremea sau cum se gândise brusc la Keith.

Dar azi, Grayson era diferit. Expresia rece și rigidă de pe fața lui era dovada acestui lucru. Grayson, care purta întotdeauna un zâmbet fals, dezvăluindu-și adevărata față în acest fel, era un semn de rău augur.

- Sunt curios să aflu ceva.

- Spune. Și grăbește-te să pleci.

Keith a scuipat ultimele cuvinte ca și cum le-ar fi mestecat. S-a auzit un sunet slab de scrâșnit din dinți, dar Grayson nu i-a dat atenție și a întrebat:

- Știi cum să găsești un omega extrem?

- Poftim?!

Keith se încruntă și mai tare. Dintr-o dată, în miezul nopții, cineva apăruse de nicăieri și spunea prostii, iar Grayson, arătându-și neliniștea, își dădu părul pe spate.

- Ești singurul pe care îl pot întreba. Așa că spune-mi, știi?

Grayson și Keith aveau în comun faptul că amândoi aveau aceleași trăsături biologice ca și creatorii lor. Amândoi erau Omega extremi, la fel ca cel pe care îl căuta Grayson. Dar singura persoană care putea răspunde la întrebarea lui Grayson era Omega extrem al lui Keith, Angel. Spre deosebire de Koi, Angel dispărea frecvent, iar de fiecare dată, Alfa lui Keith, inclusiv tatăl său, îl găseau și îl aduceau înapoi.

Până acum, Grayson considerase acțiunile lor ca fiind un spectacol amuzant. La urma urmei, era problema altcuiva. Dar de data asta, lucrurile erau diferite. Acum că se afla în situația lor, anxietatea lui era de nedescris.

Privindu-l pe Grayson, Keith, încă încruntat la față, răspunse:

- Nu există așa ceva!

Grayson păli. Keith, fără milă, îi zdrobise singura speranță și îl întrebă ironic:

- Dacă ai avea creier, te-ai gândi la asta. Dacă ar exista așa ceva, de ce ar fi trecut părinții mei prin toate acele necazuri?

Nu exista nicio replică la asta. Singura idee pe care Grayson reușise să o găsească era inutilă, iar realizarea acestui lucru îl determină să se simtă neputincios pentru prima dată. Închise ochii și înclină capul pe spate, scoțând un suspin lung și enervat, pe care Keith îl luă ca pe o ocazie să adauge:

- Știi asta, dar când un Omega extrem se excită în timpul sexului, îi apar pete pe pelvis.

Grayson îl privi, nedumerit de lentoarea cu care vorbea. De ce nu se gândise la asta?

Nu, chiar dacă ar fi făcut-o, nu și-ar fi amintit. Singurul lucru care i-a rămas în minte era cât de incredibil de fermecători erau sânii ei.  Grayson abia a reușit să înghită suspinul care amenința să-i scape din gât.

- Nu există vreo modalitate de a declanșa un ciclu de căldură la un Omega extrem?

Oricum, Keith era singurul de la care putea obține informații. Keith, zâmbind, răspunse:

- Sunt necesari cinci Alfa extrem de puternici. Crezi că poți face asta?

Grayson încruntă sprâncenele și rămase tăcut, dar Keith părea indiferent.

- Acum știi de ce Angel are nevoie de cinci Alfa extrem de puternici.

- Ha!

De data asta, Grayson nu a mai putut să-și rețină suspinul. Cu o durere de cap, și-a frecat fruntea și a mormăit pentru sine.

- Va trebui să aflăm făcând sex.

- Nu e o idee rea.

Keith era de acord. La urma urmei, asta făcuse Grayson tot timpul. Putea elibera feromonii și găsi persoana pe care o căuta. Ar putea fi chiar o situație avantajoasă pentru toți.

- Mulțumesc, m-ai ajutat foarte mult.

Grayson se ridică fără ezitare și îi mulțumi lui Keith. Keith mormăi cu o încruntare:

- Să nu mai apari aşa din nou! Eşti o mare pacoste!

Dar Keith știa mai bine. Dacă aveau alt subiect de discuție, Grayson se va întoarce din nou. Într-adevăr, în loc să promită că nu va mai apărea niciodată, Grayson a strâns ochii și i-a zâmbit misterios în timp ce îl privea.

În timp ce mașina lui Grayson părăsea conacul, Keith stătea lângă fereastră și se gândea. "Ar trebui să mă îndrept spre est?"

Era o altă zi tipică, însorită. Cerul era perfect senin, fără niciun nor la orizont. Albastrul intens și viu îi umplea întreaga priveliște. Văzând asta, Dane s-a pregătit devreme pentru muncă.

Probabil că și tipul ăla vine la muncă azi.

S-a uitat în oglindă să vadă dacă s-a bărbierit bine, apoi s-a gândit. Dacă se întâmplă ceva, ar putea să-l lovească și să plece. Îi părea rău pentru colegii lui, dar nu avea ce să facă. Mai întâi, trebuia să se asigure că era în siguranță.

Nu era niciodată prins dezvăluindu-și identitatea. Când folosea feromoni pentru a-i lăsa inconștienți pe unii Alfa supremi, aceștia nu-și aminteau de obicei ce se întâmplase, iar Dane pleca întotdeauna imediat după aceea.

Dar cu tipul ăla, îi folosise deja de două ori.

Recunoscu acest fapt calm. Nenorocitul ăla probabil că va vrea să-l omoare.

Pregătindu-se pentru orice scenariu posibil, Dane a scos cufărul pentru a-și împacheta lucrurile. Trebuia să fie gata să ia cu el doar ce era necesar și să plece în orice moment.

- Mă întorc curând, Darling.

După ce a sărutat pisica, Dane a părăsit casa și s-a urcat în mașina sa, care avea peste zece ani. S-a îndreptat spre lucru ca de obicei, deși cu un pic de regret că părăsea California.

După ce și-a parcat mașina în locul destinat, Dane s-a îndreptat spre stația de pompieri și s-a oprit când a văzut un grup de colegi care se uitau fix la ceva. Urmărindu-le privirea, l-a zărit pe Grayson Miller sprijinindu-se de o mașină de pompieri și vorbind cu cineva.

- Ce se întâmplă acolo?

Dane se apropie de colegii săi și îi întrebă calm. Unul dintre ei strânse din dinți și mormăi.

- Exact ce pare. Nenorocitul ăla se dă la Valentina.

Valentina era cea mai populară angajată de la stație. Frumoasă și bună la suflet, mulți dintre colegi aveau sentimente pentru ea, iar unii chiar își făcuseră curaj să o invite în oraș, doar pentru a fi respinși cu blândețe. Acest lucru dusese la o regulă nescrisă: "Să așteptăm ca Valentina să aleagă pe cineva.” Toți mențineau o relație bună de lucru în aparență, dar în particular, încă existau încercări subtile de a-i atrage atenția.

Dar nemernicul acela a avut tupeul să-i facă asta Valentinei.

Toți ardeau de gelozie și furie, urmărindu-i cu atenție.

- Respinge-l, Valentina. Fii fermă și crudă, așa cum erai cu ceilalți!

Cu toate astea, dorința lor disperată nu a ajuns la ea. În momentul în care Valentina a zâmbit și și-a trecut mâna pe brațul lui Grayson, jumătate dintre ei și-au pierdut speranța.

- Suntem terminați, am pierdut!

- Nu, stai. Valentina e bună. Probabil încearcă doar să-i atenueze lovitura înainte de a-l respinge. Sunt sigur de asta!

- Nici măcar nu m-a atins cu degetul.

- Renunțați, dacă îi atinge brațul, s-a terminat!

- Taci! E doar brațul lui și deja renunțați? Sunteți niște fricoşi!

Dane a suspinat involuntar în timp ce își privea colegii, care se entuziasmau excesiv pentru ceva în care nici măcar nu erau implicați. Scuturând din cap, s-a îndreptat spre vestiar. Din spate, a auzit suspine, gemete și țipete scurte, care alternau. Era clar ce se întâmplase, fără să fie nevoie să se uite.

- I-a atins coapsa! I-a atins coapsa!

- Stai, nemernicul ăla e uriaș! Uite, e doar locul unde mâna lui se așează în mod natural. Calmează-te!

- O mângâie! Suntem terminați!

- Nu, în niciun caz! Valentina mea nu s-ar îndrăgosti de un nemernic ca ăla!

- Care Valentina ta? Nu mai spune prostii!

Ignorând agitația, Dane a intrat. Nu-i păsa de restul, dar văzând că Grayson Miller făcea o astfel de cascadorie, era clar că şi Grayson nu avea absolut niciun interes pentru el.

Așa cum se aștepta, nu-și amintește.

Dane a dat din umeri, alungând ultima urmă de îngrijorare, și a deschis dulapul fără grabă. Geanta de călătorie pe care o pregătise dimineață devenise complet inutilă. Era o călătorie grea pentru pisică, mai era și oarbă, și surdă, așa că, într-un fel, era o ușurare.

Sau poate că așteptările tuturor nu erau bune. Poate că motivul pentru care Grayson a venit să afle cine l-a lovit nu era adevăratul motiv. Putea fi altceva.

Dar asta nu îl privea pe el.

Dane ieși cu pași lenţi. Colegii lui stăteau încă acolo, privindu-l fix. Când întoarse capul, văzu că şi Grayson Miller și Valentina dispăruseră deja.

- Au plecat împreună.

A mormăit cineva fără expresie, iar un alt coleg a adăugat:

- Ne-au lăsat în urmă... Valentina s-a îndrăgostit de Grayson Miller?

- Ai văzut-o mai devreme? Cred că era prima dată când o vedeam zâmbind așa... Nu a mai zâmbit niciodată așa la nimeni.

- Nu, nu. Să fim raționali. Pur și simplu se întâmplă să meargă în aceeași direcție, aşa e? Poate era doar o coincidență!

Tipul care încă se agăța de ultima fărâmă de speranță era întâmpinat cu priviri reci.

- Tu ești cel mai irațional dintre toți.

- Privește realitatea, bine? Mergeau în aceeași direcție? Sigur, da.

- Nu, poate că tipul ăsta are dreptate. Suntem prea pesimiști! Nu e chiar imposibil, aşa e?

- Da, pariez pe ideea că pur și simplu se îndreptau în aceeași direcție. Valentina nu s-ar îndrăgosti de orice tip!

- Da, niciunul dintre noi nu a reușit, dar Grayson Miller a reușit să o cucerească în mai puțin de o oră? E total nerealist!

Discuțiile lor au luat avânt. Dane și-a încrucișat brațele și s-a sprijinit de perete, urmărind spectacolul. Pentru el, situația era dureros de evidentă. Madonna stației, odată floarea pompierilor, se îndrăgostise de Grayson Miller în mai puțin de o oră.

"Proștilor."

Dar, în ciuda răutății din ochii lui Dane, cei care încă se agățau de speranță începură să-și piardă puterea, convinși de argumentele înflăcărate. Începură să se clatine.

- Asta... ar putea fi adevărat.

În timp ce unii schimbau priviri, unul dintre ei mormăi, iar altul urmă rapid.

- Ei bine, știm cu toții ce fel de persoană este Valentina, indiferent cum este Grayson Miller, nu-i așa?

Toți au dat din cap în semn de aprobare.

- Da, Valentina n-ar face asta.

- Eu cred în Valentina!

- Și eu, și eu!

Spiritul lor s-a înviorat, agățându-se de speranță. Cu pumnii ridicați, s-au încurajat reciproc. Cu toate astea, doar câteva ore mai târziu, când au văzut-o pe Valentina întorcându-se cu o expresie amețită, cu părul răvășit, speranțele lor erau spulberate fără milă. După câteva ore, oricine avea ochi putea să-și dea seama ce se întâmplase. Ca să înrăutățească lucrurile, Valentina, ca și cum ar fi vrut să confirme situația, l-a tras pe Grayson spre ea pentru a-l săruta.

Vestea s-a răspândit rapid în toată stația, datorită câtorva angajați care erau afară să verifice mașina de pompieri. Angajații care așteptau în camera de operațiuni erau șocați și nu au avut de ales decât să renunțe la speranțele lor zadarnice. Printre ei se aflau câțiva care o plăceau sincer pe Valentina, iar atmosfera din camera de operațiuni a devenit sumbră, aproape ca și cum ar fi început să crească mucegaiul.

- Oricum, Valentina nu s-a apropiat niciodată cu adevărat de noi.

Unul dintre ei a vorbit, iar ceilalți i s-au alăturat imediat.

- Da, nu ne-a ales niciodată pe niciunul dintre noi.

- Poate că Grayson Miller nu e chiar un tip atât de rău, până la urmă.

- Oricum, este alegerea Valentinei și ar trebui să o susținem, ca și colegi.

- Desigur. Suntem cu toții în aceeași barcă.

Starea de spirit s-a îmbunătățit oarecum, în parte datorită mândriei pompierilor. Chiar dacă erau enervaţi și supărați, iar Grayson Miller era incredibil de enervant, ce puteau face? Da, cineva spusese asta – Grayson era poate groaznic cu ei, dar poate o va trata foarte bine pe Valentina. Și-au ascuns sentimentele amare și, în felul lor, au urat fericire cuplului. Situația nu era prea rea, având în vedere toate circumstanțele.

Până când, câteva ore mai târziu, l-au văzut pe Grayson Miller, de data asta ținând-o pe o altă colegă, Liz, de talie, îndreptându-se în aceeași direcție în care se îndreptase cu Valentina mai devreme.

Un an este cu siguranță o perioadă scurtă, dar uneori poate fi foarte lungă. Dane, care a ajuns la timp la muncă, a izbucnit în râs când i-a văzut pe Grayson și pe o altă angajată glumind în fața lui.

Văzuse deja această scenă de nenumărate ori. Era ca și cum ar fi căzut într-o buclă temporală.

Dar, desigur, asta nu se putea întâmpla. Cea mai evidentă dovadă era că fața celeilalte angajate se schimbase de fiecare dată. Și de data asta, cealaltă angajată era vrăjită de Grayson, iar colegii lui priveau neputincioși. În cele din urmă, DeAndre a explodat pentru că nu mai putea suporta.

- Nu mai suport!

Bărbații care stăteau în jur verificându-și echipamentul personal au ridicat privirea spre DeAndre, care respira greu și sărea în picioare. DeAndre a arătat într-o parte și a scuipat.

- Vă simţiţi bine? O să stați acolo și o să vă uitați la asta în fiecare zi?

În direcția indicată de DeAndre, Grayson Miller cocheta cu o nouă angajată.

Grayson Miller, un bărbat corpolent, avea o mână în buzunar, un zâmbet relaxat pe față și îi șoptea ceva la ureche. Angajata din fața lui își înclină ușor capul, atingându-și ușor părul lung. Ea se concentra pe povestea lui cu un zâmbet seducător și ochi sclipitori. Micuța ei ridicare din umeri emana un sentiment natural de prietenie. Ea zâmbi timid și își atinse ușor brațul sau își răsuci părul cu vârful degetelor, răspunzând cu interes.

Atmosfera dintre cei doi părea naturală, de parcă se cunoșteau de mult timp. Toți cei care își îndreptaseră privirile spre acea scenă și-au întors ochii spre DeAndre. Ezra l-a privit cu ambele mâini întinse în fața băieților nedumeriți. De parcă l-ar fi întrebat ce are de gând să facă.

- Puștiul ăla ne distruge organizația! O să-l lași în pace? O să stai acolo și n-o să faci nimic?”

Răspunsul era încă rezervat. Bărbații care clipeau fără să înțeleagă nimic au deschis gura unul câte unul, reţinuţi.

- Atunci ce vom face? Ce putem face?

- Vrei să spui că ar trebui să-l prindem pe Miller și să-l batem?

- Sunt de acord să-l batem pe Miller, dar nu e greșit să-l prindem și să-l batem pentru că e popular printre fete? Oricum, dacă fetele nu vor să facă sex cu noi, ce putem face?

- Am ieșit la o întâlnire cu Allie săptămâna trecută. Oricine poate face asta dacă se străduiește.

Atenția tuturor era imediat atrasă de mărturisirea bruscă a cuiva. Persoana care a vorbit, avea deja un zâmbet încrezător pe buze. Își mângâia bărbia cu o mână, atitudinea lui părea să fie deliberat relaxată, iar sprâncenele ușor ridicate emanau un ciudat sentiment de mândrie.

- O, se pricepe destul de bine la asta.

- Puştiul ăsta! Când a făcut ceva atât de îndrăzneț?

Își umflă pieptul, simțindu-se și mai încrezător când era întâmpinat cu aplauze și huiduieli din toate părțile.

- Este dovada că nu toate femeile sunt interesate doar de Miller. Vom merge și noi la o întâlnire data viitoare. Am ales un restaurant frumos.

- Cumpără flori pentru întâlnirile tale. Eu îi dădeam mereu trandafiri.

El a dat din cap și a răspuns la sfatul lui Wilkins.

- Când i-am spus florarului că merg la o întâlnire, mi-a pregătit un buchet. Ultima dată când am ieșit la întâlnire, Allie purta o rochie verde și era foarte sexy.

Bărbații au aplaudat și l-au ovaționat pe colegul lor, spunând "O!”, dar pentru DeAndre era doar o priveliște tristă.

- Derbedei mici!

A strigat el și s-a întors brusc și a plecat. Colegii surprinși s-au ridicat în grabă, uitându-se la spatele lui. Oare se ducea să se bată cu Miller? Ar fi trebuit să-l oprească? Sau se ducea doar la baie? În timp ce tot felul de gânduri le treceau prin cap, el s-a îndreptat brusc în direcția greșită.

- Poftim?!

Wilkins scoase un sunet de uimire și nedumerire. În timp ce, toți ceilalți priveau cu aceeași stare de spirit, DeAndre se opri brusc din mers și strigă:

- Ce naiba? Nu exagerați toate? Cum ați putut să ne trădați?!

Angajatele care se adunaseră și își verificau echipamentul personal s-au întors toate să se uite la el. Toate păreau uimite de furia lui bruscă. Cu toate astea, deși curajul lui de a intra cu îndrăzneală în spațiul femeilor era destul de admirabil, reacțiile lor erau reci.

- Ce vrei să spui cu trădare? Vorbește așa încât să pot înțelege.

Priscilla, liderul echipei B, s-a ridicat și l-a întrebat. DeAndre a ezitat și a făcut un pas înapoi când a văzut că şi colegele sale se ridicau una câte una cu o atitudine feroce, dar când s-a întors, a văzut angajații bărbați care îl priveau. DeAndre, care nu putea să se retragă din cauza mândriei sale, s-a ridicat din nou și și-a umflat pieptul, prefăcându-se că nu s-a întâmplat nimic.

- Te-am invitat la o întâlnire de trei ori și m-ai respins! Nu sunt doar eu, toți eram respinși! Cum poți să faci asta cuiva pe care îl cunoști doar de o săptămână, când sunteți împreună de ani de zile și ne-ai întors spatele atât de rece? Sunteți toate nişte trădătore!

Cu toate astea, femeile au răspuns cinic la strigătul furios al lui DeAndre.

- Deci…

Valentina, care stătea în spatele lui, a făcut un pas înainte și a vorbit.

- În cele din urmă, mă întrebi de ce fac sex cu Grayson Miller și nu cu tine, nu-i așa? Toți gândiți la fel?

DeAndre a tresărit la întrebarea directă a Valentinei, pe care de obicei o venera. Bărbații care stăteau în spatele lui au dat din cap confuzi la privirea lui.

- Nu, nu suntem atât de răi.

- Sunt doar curios puţin.

- Hei, nici măcar nu sunt curios. Trebuie să existe un motiv. DeAndre, ce faci? Vino repede.

Ezra făcu un gest rapid, dar DeAndre rămase acolo și așteptă o explicație. Cu cât faci asta mai mult, cu atât vei deveni mai nefericit! Bărbații care îl priveau din spate gândeau toți la fel și le era milă de el, dar nu aveau ce face. Femeile râdeau de atitudinea indiferentă a bărbaților care nu îl urmăreau activ, poate pentru că erau curioase să afle ce răspuns va da.

- E chipeș și are maniere bune.

- Asta e tot?

Când DeAndre a întrebat, de parcă ar fi așteptat cuvintele Valentinei, Liz a răspuns de data asta.

- Grayson este de fapt afectuos și amabil. Este ușor să vorbești cu el. Era prima dată când un bărbat s-a ataşat de ceea ce am spus.

- Poftim?!

DeAndre, precum și bărbații care priveau din spate, erau surprinși de aceste cuvinte. Ce înseamnă asta? O altă femeie le-a vorbit, iar ei erau agitați.

- Și parcă îmi citea gândurile. A înțeles în mod natural ce voiam și ce doream să aud. S-a apropiat de mine fără să mă determine să mă simt împovărată, dar atitudinea lui m-a determinat să mă simt deschisă. Nu era doar blând la exterior, ci era cu adevărat atent la modul în care se îngrijea de cealaltă persoană.

- Așa este, nu-i așa că e uimitor? În plus, el a ascultat tot ce am spus, așa că m-am îndrăgostit de el în acel moment.

Femeile care se întâlniseră cu Grayson dădeau din cap în semn de aprobare. Cu toate astea, DeAndre încă nu înțelegea ce spuneau.

- Alfa supremi sunt psihopaţi! Dar tu spui că empatizezi? E ridicol. Cred că te înșeli!

În ciuda protestelor lui DeAndre, răspunsul femeilor era dur. De parcă, oricât ai vorbi, nimic nu s-ar schimba.

- Voiam să fac sex un Alfa suprem. E o experiență specială, nu-i așa?

Ele credeau că nu pot înțelege, așa că au dat un alt motiv. Când Liz a spus asta, acordul a continuat.

- Așa este, și este prima dată când văd un Alfa. Și sexul, desigur că sunt curioasă.

Văzând aprobările din cap ici și colo, DeAndre a rămas mut de uimire și nu a putut să spună nimic. Valentina a râs și s-a uitat la DeAndre.

- Nu înțelegi? Femeile pot fi cât de sălbatice vor, atâta timp cât nu există riscul de a rămâne însărcinate.

- Un Alfa controlează fertilizarea. Cât de grozav e asta? Poți să faci sex grozav fără să-ți faci griji că vei rămâne însărcinată.

- Înțeleg de ce bărbații sunt atât de nebuni după sex. Se pot bucura de el din plin, pentru că nu există riscul unei sarcini.

- Dacă bărbații ar rămâne însărcinați în locul femeilor, ar fi nevoiți să fie atenți.

Mintea lui DeAndre s-a golit din cauza avalanșei de cuvinte.

"Ah, nu e momentul pentru asta." Realizând prea târziu, a devenit enervat și a strigat furios:

- Stați, stați puțin. Eu folosesc întotdeauna contraceptive! De ce nu e bine pentru mine?

Determinarea lui neclintită le-a provocat pe femei să spună în sfârșit adevărul, iar Valentina, cu o privire pe care el nu o mai văzuse niciodată, a strigat la fel de tare ca DeAndre.

- Nu înțelegi ce ți-am spus tot timpul?

Ea a suspinat adânc, fluturând enervată mâna către persoana care nu înțelegea.

- Bagă la cap! Când vrei să faci sex cu cineva, idealul este să nu-ți faci griji pentru sarcină fără contracepție! Nu înțelegi cât de convenabil este, cât de perfectă este situația?

Persoana părea să deschidă gura pentru a da o scuză de genul, dar Valentina nu a așteptat. A insistat și mai tare.

- Dar cu tine? Asta e ceva la care nu mă pot aștepta! Așa că nu vreau să fac sex cu tine, NICIODATĂ! NICIODATĂ, NICIODATĂ! PENTRU TOTDEAUNA!

Cuvântul "NICIODATĂ” a răsunat și s-a împrăștiat în tăcerea rece. DeAndre era amețit și stătea acolo, incapabil să răspundă.

- Așa că acum, bagă-ți bine în cap. Te rog, renunță!

Văzând starea lui tristă, încolțit fără milă de Valentina, bărbații s-au grăbit să-l tragă înapoi la locul lui.

- Hei, DeAndre? Revino-ți. Adu niște apă aici!

Wilkins l-a pălmuit pe DeAndre peste obraz și l-a strigat pe nume, și abia atunci acesta părea să-și revină încet în fire. În același timp, cuvintele pe care tocmai le auzise i-au revenit în minte, iar ochii i s-au umplut de lacrimi.

"Nu vreau să fac sex cu tine, NICIODATĂ! NICIODATĂ, NICIODATĂ! NICIODATĂ!”

E o nebunie. Mai bine aș fi bătut până la moarte. Să crezi că şi cuvintele pot ucide pe cineva în felul ăsta… Cum poate cineva să fie atât de crud?

- E bine, e bine.

Wilkins îi mângâie spatele care tremura lui DeAndre, încercând să-l consoleze.

- Las-o baltă. Relaxează-te, am o idee bună.

- O idee bună?

- Ce fel de idee?

DeAndre clipi confuz, iar ceilalți bărbați din spatele lui se alătură cu întrebările lor. Wilkins, aruncând o privire în jur, coborî vocea și se uită la femeile care pălăvrăgeau la distanță. Apoi zâmbi scurt, cu un rânjet complice pe față.

- Să-l facem de râs pe tipul ăla în fața femeilor. Dacă îl facem să pară complet patetic, femeile își vor pierde interesul. Trebuie doar să râdem de el.

- Ai vreo idee cum să facem asta?

- Așa cum mă așteptam, șefule, știam că pot conta pe tine!

- Să-l aruncăm pe Miller în canal!

Bărbații au răspuns cu entuziasm, fluturând pumnii în aer. S-au lovit cu umerii și au dat din cap, cu moralul ridicat, ca și cum s-ar fi pregătit pentru luptă. Dar chiar și printre ei, DeAndre, încă plin de resentimente, s-a uitat urât la femeile adunate, dar nu a putut face nimic.

- Hei, Grayson Miller.

În timp ce Grayson cocheta cu o altă angajată nouă, Ezra l-a strigat. Când s-a întors, Ezra stătea acolo. Fără să spună un cuvânt, Ezra i-a făcut semn să-l urmeze cu un gest al bărbiei, iar el s-a întors pe călcâie și a pornit în pas alert. Dar ceva nu era bine. Nu era până când Ezra a observat absența pașilor în spatele lui și s-a întors, surprins. Grayson Miller era încă în același loc, cochetând cu femeia. Enervat, Ezra s-a întors repede spre Grayson.

- Miller, ce faci aici? Nu m-ai auzit când ți-am spus să mă urmezi?

Grayson a ridicat în sfârșit privirea și s-a uitat la el cu enervare evidentă pe chip.

- Hmm... Am spus asta?

- Poftim?!

Răspunsul lui Grayson era calm. Ezra, uimit, nu s-a putut abține să nu ridice vocea. Grayson i-a zâmbit fără rușine.

- Credeam că pleci, așa că te-am strigat. Nu-i așa, Beth?

Ultimele lui cuvinte erau complet diferite de cele pe care i le spusese lui Ezra, rostite cu o voce blândă și glumeață, ca și cum ar fi glumit. Grayson se aplecă ușor, cu capul înclinat și un zâmbet jucăuș pe buze, emanând încredere.

Beth, parcă hipnotizată de zâmbetul lui, l-a privit fix pentru o clipă, apoi a zâmbit și a dat din cap.

- Hmm… nici eu nu am auzit. Am crezut că Ezra era doar nerezonabil.

- Ha, ha, ha! Beth, ești drăguță și amuzantă.

- Așa sunt eu. Ha, ha, ha!

Grayson și Beth râdeau, balansându-se, fără nicio ezitare. Desigur, Ezra nu râdea deloc. Strânse pumnul, tremurând ușor, și, prin dinții strânși, spuse:

- Miller, oprește-te și urmează-mă. Toată lumea așteaptă.

La auzul vocii furioase a lui Ezra, Grayson încetă în sfârșit să râdă și se uită la el, cu un zâmbet pe buze.

- Dacă aveai ceva de spus, puteai să vii și să o spui tu însuți, știi?

Acesta era exact opusul răspunsului pe care Ezra îl sperase. Exasperat, Ezra suspină, privind în sus spre tavan. După o respirație profundă, vorbi cu voce joasă.

- Nu e ceva ce se poate spune aici. Vino cu mine și o să înțelegi odată ce ajungem acolo. Dacă refuzi, șeful echipei a spus că ar trebui să rămâi în birou și să uiți de orice misiuni viitoare.

Auzind numele șefului echipei, atitudinea lui Grayson s-a schimbat. Încă zâmbind, părea să se gândească pentru o clipă, dar, din fericire, nu i-a luat mult timp să dea din cap.

- Ei bine, cred că nu am de ales. Îmi pare rău, Beth. Mă întorc imediat.

Spre surprinderea lui Ezra, Grayson se aplecă brusc ușor și o sărută pe Beth pe buze. Era doar un sărut ușor, jucăuș, dar având în vedere că se aflau în public, părea deliberat îndrăzneț. Ezra, furios, privi cu ochii mari timp de trei minute întregi. Când Grayson s-a îndepărtat de Beth și i-a făcut cu mâna, Ezra s-a îndepărtat în tăcere. Cu toate astea, furia lui arzătoare nu putea fi potolită și, după ce a făcut câțiva pași, a vorbit primul.

- De când tu și Beth ați devenit așa? Nu știam nimic despre asta.

Cu un ton ironic, Grayson și-a șters buzele, care încă străluceau de la sărut, cu degetul mare și a răspuns.

- Poftim?! De vreo 30 de minute…

- Nenorocitule.

- Eu?

Grayson înclină capul la replica lui Ezra, apoi se întoarse spre Beth, care stătea încă acolo, și strigă tare:

- Beth, tipul ăsta spune că ai reputaţie proastă!

- Poftim?!

- Poftim?!

Atât Beth, cât și Ezra erau șocați și au strigat în cor.

- Poftim?!

Agitând frenetic mâinile, Grayson chicoti și se frecă pe bărbie, în timp ce înclină capul în cealaltă parte.

- Ce ciudat. Dacă eu am reputaţie proastă, asta nu înseamnă că și Beth, care m-a sărutat, e la fel? Care e diferența?

- E diferit, e diferit! Nenorocitule! Încerci să mă prinzi în capcană?

Ezra, furios, strigă, dar Grayson, care încă nu înțelegea, făcu o față care îl înfurie și mai tare pe Ezra. Impulsul de a-l lovi pe Grayson clocotea în interiorul lui, dar era nevoit să se oprească când o altă voce îl strigă.

- Ezra, ce faci? De ce durează atât? Toată lumea așteaptă!

Un bărbat care venise să verifice situația îl apucă pe Ezra de braț și îl trase după el.

- Ce faci aici? Ai de gând să întârzii misiunea? Nu mai e timp!

La naiba, Ezra strânse din dinți, dar nu avea de ales. Se îndreptă repede spre locul unde îl așteptau, șeful echipei, și ceilalți, cu pași grei. Bărbatul care venise să-l ghideze îl urmă, agitat, iar Grayson îi urmase pe toți, fluierând cu mâinile în buzunare.

Coechipierii erau destul de uimiți când l-au văzut pe Ezra, care era de obicei calm și nu arăta prea multe schimbări emoționale, întorcându-se cu fața înroșită. "Ce naiba face?"

- Ce s-a întâmplat? Ce s-a întâmplat?

- De ce a durat atât de mult? S-a întâmplat ceva cu puștiul ăla?

- Ce ți-a făcut puştiul ăla? Spune-mi, o să ne răzbunăm cu toții!

Colegii de echipă l-au înconjurat imediat pe Ezra și l-au întrebat, dar Ezra s-a limitat să-l privească urât pe Grayson și nu a spus nimic.

- Puștiul ăla m-a înșelat, atâta tot.

Deci ce era asta...

Coechipierii mureau de curiozitate, dar Ezra nu părea să mai spună nimic. Celălalt tip nu a avut de ales decât să vină cu propria lui presupunere.

- A spus că nu va veni, aşa e? De aceea a durat atât de mult să-l aducă...

- Așa e.

Ezra a deschis gura cu reticență. Le-a vorbit sincer colegilor săi de echipă, care erau curioși să afle cum i-a convins.

- Cocheta cu Beth și nu voia să se miște, așa că i-am spus ce mi-a cerut șeful echipei. Dacă nu venea, îl excludem din misiune. Așa că s-a gândit o clipă și m-a urmat.

- Serios? A funcționat?

Membrii echipei s-au uitat unii la alții, parcă surprinși.

- Ce e? Credeam că preferi să rămâi la birou.

- Așa e, nu ai venit aici să te distrezi?

- Trebuie să ieși în evidență. Șeful echipei îl înțelege bine pe Miller.

- Tu ești genul care acordă importanță lucrurilor astea, cred că e surprinzător.

- El stă mereu cu fetele, așa că, desigur, trebuie să arate grozav.

În timp ce vorbeau între ei, Wilkins și-a dres gâtul pentru a destinde atmosfera. În timp ce bărbații adunați îl priveau cu gura închisă, el a ridicat în sfârșit privirea spre Grayson și a vorbit:

- Te-am chemat aici pentru că am nevoie să faci ceva, Miller.

Grayson s-a uitat în jos la el în loc să răspundă. Wilkins a tușit din nou, ca și cum ar fi ascultat oricum, și a adăugat.

- Nu știu dacă știi, dar toți trebuie să trecem prin testele corespunzătoare pentru a deveni pompieri. Când ieși pe teren, trebuie să ai o forță fizică incredibilă și cunoștințe practice. Trupul tău arată bine la exterior. Dar există o diferență uriașă între mușchii care lucrează și mușchii construiți corespunzător.

Apoi a aruncat o privire semnificativă asupra trupului lui Grayson și și-a fixat din nou privirea asupra feței lui. A încruntat sprâncenele, de parcă trupul lui era doar de decor.

- A intra într-un incendiu este o situație care îți pune viața în pericol. Suntem responsabili pentru viețile celorlalți. Dacă nu îți faci meseria cum trebuie, viețile colegilor noștri vor fi în pericol. Înțelegi ce vreau să spun?

"Dacă nu înțelegi esența discursului lung, ești un mare idiot!"

- Deci…

Grayson spuse cu un scurt suspin, trecându-și mâna prin păr.

- Deci vrei să trec testul fizic?

- Păi, da.

"Dacă Grayson refuză aici, spunând: "Nu s-a discutat asta în prealabil”, atunci nu putem face nimic în privința asta. De fapt, nici șeful nu știe despre asta."

În schimb, în acest caz, îl va numi "laș”, "slăbănog” sau "fără muşchi” ori de câte ori va dori. Desigur, Grayson Miller s-ar putea să nu dea doi bani pe aceste cuvinte, dar faptul că a refuzat testul fizic era suficient pentru a-l răni pe Grayson.

Nu era niciun pic de minciună în cuvintele lui Wilkins. Ei își încredințau reciproc viețile, iar pompierii care nu-și puteau face meseria erau de obicei eliminați din grup. Femeile nu făceau excepție. Ele primeau aceeași pregătire și treceau prin aceleași teste ca bărbații și deveneau pompieri. Fiecare dintre ei era un mândru pompier și era clar că a fugi fără măcar să treacă prin proces era un minus uriaș.

Acest lucru i-ar putea da o lovitură uriașă lui Grayson Miller.

Toată lumea avea același gând. Dacă, din întâmplare, Grayson Miller ar accepta această ofertă...

- Bine.

Grayson a dat din cap.

- Trebuie doar să trec testul fizic, nu? O să fac asta.

Wilkins zâmbi ușor. Desigur, aveau un plan pentru această situație.

- Trebuie doar să treci testul pe care l-am pregătit. Dar...

Se opri intenționat și se întoarse.

- Testul de viteză este important, așa că un membru al echipei noastre va alerga alături de tine. Dane!

Când a pocnit din degete, bărbatul cu părul roșcat-blond care se afla la distanță a oftat adânc. Era o reacție care arăta clar că era enervat. Dar, ca și cum nu ar fi avut de ales, a ridicat din umeri și a început să meargă încet înainte.

Grayson a ridicat scurt sprâncenele la vederea feței lui. Părul roșcat al bărbatului, cu umerii lui puternici și fizicul bine proporționat, strălucea ușor în lumina soarelui. Dane s-a oprit din mers, arătând clar enervarea lui.

Deoarece cei doi oameni înalți stăteau în mijloc, privirile tuturor s-au îndreptat automat spre ei. O atmosferă tăcută s-a instalat între ei.

Wilkins a declarat cu mândrie, lăsându-l pe Dane în urmă.

- Dacă îl poți învinge pe Dane, te vom accepta ca şi coechipier.

- Ahh...

Ochii lungi ai lui Grayson se îngustară. Își mângâie încet bărbia, în timp ce își ținea privirea fixată pe fața lui Dane.

- Ar fi distractiv.

Ochii lui violet închis au căpătat pentru o clipă o nuanță aurie, apoi a dispărut. Furia lui față de Dane părea să fi fost reprimată rapid, dar nu putea ascunde mirosul puternic al feromonilor.

Un miros puternic care pătrundea în aer. Feromonul dens, puternic, extrem de Alfa. În momentul în care mirosul s-a răspândit, expresia lui Dane s-a schimbat subtil. Cu toate astea, el și-a strâns o dată nasul, a ridicat ușor din umeri și s-a uitat înapoi la Wilkins.

După aceea, toată lumea, inclusiv Wilkins, s-a îndreptat spre locul testului fizic pe care îl pregătise în prealabil.

- Aah…

Dane, care mergea încet în urma celorlalți, a oftat adânc și s-a gândit. "E enervant."

Pentru o clipă, a simțit o puternică tentație să plece, gândindu-se că ar trebui să plece acum, deoarece iaurtul pe care îl mâncase ieri se stricase și îl durea stomacul, dar Wilkins s-a uitat înapoi, ca și cum ar fi văzut prin el. A arătat spre ochii lui cu degetul arătător și cel mijlociu, apoi s-a întors de două ori spre Dane înainte de a-și întoarce din nou capul, iar Dane nu a avut în cele din urmă de ales decât să meargă mai departe.

─ ▪ ─

Cu nişte ore în urmă.

Un sunet metalic puternic răsuna regulat dintr-o parte a sălii de antrenament.

Dane era întins pe bancă, ridicând încet halterele. Brațele lui lungi erau umflate de tendoane, iar umerii și mușchii spatelui erau încordați. Sudoarea îi curgea pe frunte, dar el continua să repete mișcările cu o expresie impasibilă.

Dane, care se concentrase în felul acesta, se încruntă când auzi planul ridicol. Respiră și se frecă la ceafă, apoi protestă ca și cum era șocat.

- Bine, totul e bine, dar de ce ar trebui să o fac eu?

Dane își încrucișă brațele și își mișcă sprâncenele nemulțimit. Vocea lui era clar enervată. Cu toate astea, imediat ce termină de pus întrebarea, Ezra răspunse imediat, ca și cum ar fi așteptat-o.

- Pentru că ești cel mai bun.

Apoi, un alt tip interveni repede.

- De vreme ce am făcut deja acest plan, nu putem să-l abandonăm fără rost. Așa că ar trebui să o faci tu.

- Nu e de ajuns ca puștiul ăla să se rostogolească pe jos.

- Așa e, trebuie să-l determinăm să arate prost. În felul ăsta, tipul ăla arogant de se va simți puțin mai bine.

- Nu e nimeni altcineva în afară de tine, Dane.

- Așa e, ești cel mai bun dintre noi, iar forța ta fizică e la fel de mare ca a tipului ăla.

Într-o clipă, au creat atmosfera pe care o doreau.

"Cum naiba să acceptăm această situație ridicolă?"

Dane îl privi pe Wilkins cu uimire, în fața opiniilor unanime care păreau să fi fost deja decise. Wilkins deschise gura cu o expresie foarte solemnă, ridicând palmele și întinzând brațele, ca și cum ar fi vrut să întrebe ce naiba se întâmplă.

- Sunt de acord cu tine, Dane. Din moment ce s-a ajuns la asta, aș vrea să ne salvezi puțin reputația.

Apoi a adăugat:

- De fapt, eu sunt cel care a venit cu această idee.

Dane a părut imediat obosit și a făcut un pas înapoi. De parcă nici nu voia să se atingă de asta.

- De ce trebuie să mă ocup și de el? De ce nu pot să mă ocup doar de tipul ăla?

Wilkins l-a convins calm, răspunzând la protestul său firesc.

- Ai putea să te ocupi doar de el, dar trebuie să existe ceva care să-l zdrobească complet pe tipul ăla. Miller poate că farmecă femeile, dar în lumea reală e inutil. Avem nevoie de o excepţie pentru a-i arăta asta.

Wilkins l-a apucat strâns de brațe pe Dane pentru a-l împiedica să fugă și a continuat.

- Trebuie neapărat să faci parte din acest plan.

Fața lui Dane se strâmbă, ca și cum era înspăimântat de ochii reci și strălucitori ai lui Wilkins.

- Când trebuie să pui o condiție "necesară” pentru un plan, asta nu înseamnă că a eşuat deja?

Dane, încercând să scape până în ultimul moment, s-a întâlnit cu Wilkins, care acum vorbea cu seriozitate, faţă de comportamentul său obișnuit.

- Dane, nu am conceput acest plan doar pentru a-l deranja pe Grayson Miller. Tipul ăla trebuie să experimenteze pe propria piele că se află la un nivel complet diferit de al nostru, astfel încât să fie un pic mai ascultător, înțelegi? Un an este o perioadă lungă. Cine știe ce ar putea face tipul ăla? Trebuie să obținem avantaj încă de la început.

Desigur, în calitate de lider al echipei, gestionarea lui Grayson Miller ar fi o prioritate. Era de neimaginat ca Miller să urmeze obedient ordinele, așa că folosirea acestei metode forțate era de înțeles pentru liderul echipei. Cu toate astea...

Dane era încă reticent când Ezra interveni brusc.

- Ar trebui să cooperezi. Gândește-te: ce se întâmplă dacă tipul ăla iese afară și rămâne blocat? Cineva va trebui să meargă să-l salveze. Cine de aici o va face?

Dane, cu fața contorsionată, a arătat în tăcere cu degetul mijlociu spre sine, ca și cum s-ar fi întrebat dacă el ar trebui să fie cel care îl salvează. Ezra a dat din cap cu hotărâre.

- Exact, desigur, eu sau altcineva vom merge și noi, dar tu trebuie să fii acolo. De ce? Pentru că abilitățile tale fizice sunt cele mai bune! Ești singurul care îl poate scoate pe Grayson Miller de acolo!

Explicația pasionată era aproape fără sens, dar lui Dane Striker i se părea greu să scape din această capcană fermă.

- Bine, Dane Striker.

După realitatea dură, Wilkins îl strigă pe Dane pe numele complet. Îl privi pe Dane cu o expresie neobișnuit de serioasă și spuse:

- Vrei să faci asta sau nu?

- Ha!

În cele din urmă, Dane și-a acoperit fața cu o mână și a suspinat adânc. Cu asta, totul era decis.

Soarele de la amiază strălucea puternic.

Cerul era senin, fără niciun nor la orizont, iar razele puternice ale soarelui luminau puternic pământul. Ferestrele de sticlă ale clădirilor îndepărtate străluceau, iar briza determina aerul să pară mai răcoros. Era o zi perfectă și senină. Dar, în momentul în care Dane a văzut scena de la locul unde au ajuns, și-a dorit brusc să poată bloca razele soarelui cu mâna.

Ceilalți membri ai echipei deja așteptau. Văzând un grup de angajate adunate, potrivite scopului ridicol al acestui test, Dane nu putu să nu suspine. Ele erau deja pline de adrenalină. Privindu-le cum fluturau pumnii în timp ce îl aclamau pe Dane și îl huiduiau pe Grayson, Dane se gândi brusc să se întoarcă și să plece acasă.

- Bine, veniți aici. Să vă explic parcursul. Dane, Dane! Vino aici!

La strigătul lui Wilkins, Dane s-a îndreptat cu reticență spre el. Grayson ajunsese deja și aștepta. Când cei doi bărbați s-au așezat de o parte și de alta a lui, Wilkins a desfăcut harta pe care o adusese și a început să vorbească.

- Aici este stația noastră de pompieri.

Wilkins a arătat cu degetul pe hartă în timp ce explica.

- Porniți de aici, apoi ocoliți așa și veți ajunge înapoi aici. Ați înțeles? Dacă terminați repede, veți ajunge în 30 de minute. Uitați-vă aici, treceți pe aici, apoi...

Dane stătea indiferent, aruncând o privire la hartă în timp ce asculta. Era obişnuit cu acest traseu. Bucla din jurul micului munte din spatele stației de pompieri era similară cu traseul pe care îl folosea în timpul antrenamentelor fizice, așa că nu era nevoie să-l memoreze. Singura diferență era o curbă îngustă și izolată a drumului. Era clar că adăugaseră un pic mai multă dificultate, dar nu părea o schimbare majoră. Acest test nu era cu adevărat despre rezistența fizică; era doar un stratagemă pentru a-l deruta pe Grayson Miller, așa că modificările aveau sens.

Dar, în cele din urmă, nu era o diferență prea mare.

Punând o mână pe talie, Dane privea indiferent, dar apoi simți un sentiment neliniștitor. Ridicând privirea, se uită în ochii unei persoane cu ochi violet.

De cât timp îl privea?

Dane nu știa, dar era clar că nu era privit de puțin timp. Era oare o luptă pentru putere? Era doar unul dintre acele lucruri mărunte. Dar Dane nu avea de gând să-și ia privirea, așa că a rămas cu ochii fixați pe el.

În acel moment, ochii purpurii s-au întunecat și mai mult. Împreună cu pupilele aproape negre, parfumul dulce care îl înconjura mereu pe Grayson a devenit mai puternic.

Aerul părea să devină lipicios. Într-o clipă, feromonii puternici au cuprins zona, creând o schimbare vizibilă.

- Ah!

- Jane, te simţi bine?

- Mark, ce s-a întâmplat? Mark!

- Cine are niște medicamente?

Colegii de tip Omega erau afectați momentan și au început să se clatine. Unii chiar respirau greu, arătând panicați. Dane a suspinat enervat. Era din cauza mirosului copleșitor al acelui Alfa suprem.

Acel miros ridicol de dulce de feromoni.

Tipul era masiv, dar feromonii lui erau copleșitor de dulci.

Dacă îl mușcai, îți putrezeau dinții.

Desigur, Dane nu era complet imun, dar datorită experienței sale vaste și trăsăturilor sale speciale, putea să-l ignore. Adevărata problemă erau ceilalți Omega. Să răspândești feromoni în mod imprudent în felul acesta — era lipsit de considerație, la fel ca orice alt Alfa suprem.

O parte din el simțea nevoia să-l pună la pământ pe acest tip enervant, dar și-a reprimat impulsul. Nu era ideal să rezolve totul în acest fel.

Pentru prima dată, se gândi că poate cooperarea sugerată de Wilkins nu ar fi atât de rea. Probabil că acest tip de oameni se construiseră consumând shake-uri proteice și antrenându-și mușchii la sală, așa că, atunci când se confruntau cu un antrenament real care necesita folosirea întregului trup, intrau în panică sau rămâneau în urmă. Prin urmare, nu ar mai fi rămas mult timp pentru astfel de provocări. Având în vedere acest lucru, Dane deveni puțin mai răbdător.

- Bine, ați înțeles? Amândoi ați înțeles?

- Da.

- Desigur.

Dane și Grayson au răspuns în cor, dar privirile lor au rămas fixate unul asupra celuilalt. Wilkins s-a uitat alternativ la ei, a ridicat din umeri, apoi a rulat harta și a ținut-o în mână.

- Bine, să începem. Mergeți la linia de start, repede.

În timp ce Wilkins îi îndemna să se grăbească, s-a întâmplat.

- Dane, Dane.

Cel care îl strigase cu voce joasă era DeAndre. Se uită în jur, apoi scoase o bancnotă de 10 dolari din buzunar și i-o dădu lui Dane.

- Lovește-l pe tipul ăla când nu se uită nimeni. De preferință în față.

Era serios. Privind în jos la fața încruntată a lui DeAndre, Dane aruncă o scurtă privire la bancnotă, o împături și o băgă în buzunarul pantalonilor.

- 10 dolari sunt de ajuns?

La întrebarea lui indiferentă, DeAndre se opri. Căută repede în buzunar și scoase în grabă bancnote mototolite, împrăștiindu-le pe palma lui Dane. Cu o expresie tensionată, ca și cum ar fi așteptat verdictul unui judecător, DeAndre îl privi pe Dane desfăcând bancnotele una câte una pentru a verifica suma, apoi dădu din cap.

- 38 de dolari... și 25 de cenți. Am înțeles.

După ce DeAndre a strâns ultimele monede în mâna lui Dane, acesta le-a pus pe toate în buzunar, i-a dat o palmă pe braț lui DeAndre și s-a întors.

- Am încredere în tine, Dane! Am încredere în tine!

În timp ce DeAndre striga urgent din spate, Dane, încă cu spatele întors, îi făcu doar un singur semn cu mâna înainte de a se îndrepta spre linia de start, unde îi așteptau toți.

- Bine, gata? Unu, doi.

Wilkins verifică înainte de a da semnalul. Colegii aliniați pe ambele părți vociferau încurajări entuziaste, strigând numele lui Dane și Grayson. Dane se aplecă în față, pregătindu-se să alerge. Wilkins își îndreptă privirea alternativ către cei doi și strigă, cu fața încordată.

- Trei!

- Vaai!

- Dane, Dane! Speranța noastră! Eroul nostru!

- Grayson, iubirea mea!

- Fugi, fugi! Grayson, trebuie să câștigi!

- Dane, ești mândria noastră!

Odată cu semnalul de start, au izbucnit urale, iar amândoi s-au aruncat repede pe pământ, alergând înainte. Colegii lor de la poalele muntelui îi priveau. Chiar dacă îi vedeau doar vag, totuși puteau să-i observe, cu excepția momentelor în care schimbau traseul.

Acea parte a traseului era o pantă abruptă în jurul unui munte, așa că şi colegii care priveau de jos nu i-au mai putut vedea până când nu au apărut pe partea opusă a muntelui. Acolo era locul în care Dane urma să execute mișcarea.

Terenul plat s-a terminat repede și în curând a apărut un drum în urcare. Acesta a servit ca substitut pentru prima etapă a testului, urcarea scărilor, iar acum trebuiau să tragă un furtun de incendiu în susul muntelui. Chiar dacă era un deal moderat, panta era abruptă și, cu furtunul greu de incendiu de cărat, epuizarea fizică a început să se instaleze devreme. În timpul antrenamentului pe teren plat, au umplut furtunul cu apă, dar aici au folosit furtunul gol ca avantaj pentru moment.

În timp ce trăgeau cu îndemânare furtunul de incendiu în sus, au ajuns la un loc unde era amplasat echipamentul. Apoi erau nevoiţi să lase furtunul și să tragă echipamentul de stingere a incendiilor. De îndată ce au văzut ținta, au aruncat furtunul și au luat echipamentul pregătit în prealabil. Cu o drujbă în fiecare mână, au înconjurat copacii aflați la aproximativ 100 de metri distanță și s-au întors la punctul de plecare. Dacă ar fi scăpat drujba în timpul acestui proces, erau descalificați. Deoarece colegii lor de jos îi puteau vedea, chiar și o mică greșeală era inacceptabilă.

"La naiba, de ce fac asta..."

Simțind deja transpirația pe spate, Dane a înjurat. Când s-a întors în jurul copacului, s-a trezit inevitabil față în față cu Grayson. Reflexiv, a simțit tensiunea crescând, dar, spre surprinderea lui, Grayson a trecut pe lângă el fără să spună un cuvânt, cu o expresie calmă, și a înconjurat copacul. Pentru o clipă, aproape că a pierdut avantajul, dar a accelerat rapid ritmul și l-a depășit pe Grayson.

Apoi, Dane apucă frânghia, înlocuind urcarea pe scară cu urcarea pe un perete de stâncă. crezu că îi aude vag pe colegii săi strigând de jos, dar părea îprea departe, ca zumzetul insectelor. Imediat ce termină de urcat pe frânghie, apucă trunchiul copacului și traversă un pârâu mic.

Urcarea a continuat. Dane s-a mișcat mecanic, fără să se odihnească nici măcar o clipă, alergând până a ajuns la locul pe care îl anticipase. După ce a terminat câteva trasee, în timp ce ocolea muntele și intra pe panta abruptă, Dane și-a dat seama că acesta era exact locul pe care îl așteptase.

Ovațiile slabe care se auzeau mai devreme dispăruseră complet. În liniște, se întoarse repede. Silueta lui Grayson nu se vedea încă. Gâfâind, Dane cercetă repede împrejurimile. Acest loc, introdus în mod evident ca substitut pentru partea de explorare a testului, nu avea o potecă clară și nu era niciun loc solid pe care să pășească. Găsi un loc destul de plat și își așeză piciorul, ajustându-și postura. Două și jumătate din acestea ar trebui să coste 38,25 dolari.

Haide.

Stând în tăcere, cu urechile ciulite, auzi un zgomot slab. Erau pașii lui Grayson. Sunetul se apropia cu o viteză incredibilă și îl va arăta în curând. Dane își ținu respirația, așteptând momentul perfect. Unu, doi. Și în sfârșit...

Când Grayson a ocolit ușoara pantă, a ezitat. La capătul privirii sale, Dane stătea drept. A văzut ochii lui Grayson îngustându-se în timp ce acesta dădea ușor din cap.

- Hei, frumușelule!

Tonul său degajat era plin de ironie. Grayson îl privi în tăcere.

Pentru o vreme, cei doi au stat pur și simplu în tăcere, privindu-se unul pe celălalt. Mai precis, Grayson îl privea cu ură, iar Dane îi răspundea cu o privire dezinteresată. Grayson era primul care a vorbit.

- M-ai așteptat așa! Erai îngrijorat pentru mine? Cu adevărat, un pompier, eroul nostru! Cât de emoționant este...

- Taci și primește lovitura.

Dane îi întrerupse fără milă. Deoarece a se lăsa pradă prostiilor nu făcea parte din contractul lor, nu avea răbdare pentru asta. În timp ce Dane se încălzea, rotindu-și umerii și înclinându-și gâtul dintr-o parte în alta, ochii lui Grayson se măriră de surprindere.

- O să mă lovești? Pe mine? Spui că o să mă lovești? Chiar acum? De ce?

Bărbatul era excesiv de vorbăreț. Pentru Dane, care era de obicei rezervat, parcă urechile îi zumzăiau.

- E meseria mea.

- Meseria?!

- Da.

Încetă să-și mai maseze umărul și vorbi.

- Suficient cât să valoreze 38,25 dolari.

Grayson se strâmbă. Poate că era surprins de situație, dar asta era ceva ce ar fi simțit doar o persoană obișnuită.

- 38 de dolari? Atât o să-mi dai ca să mă lovești? a întrebat el cu neîncredere, strângându-și fruntea. Părea mai șocant pentru el faptul că Dane era dispus să-l lovească decât faptul că asta urma să se întâmple.

Fiind un crai notoriu al familiei Miller, nenumărate persoane încercaseră să-l plătească pentru a gusta ceva, fie că era vorba de dragoste sau tentație, sau chiar cereri de vătămare sau crimă. Desigur, totul făcea parte din karma lui. Cei pe care îi abandonase după o aventură trecătoare își ascuțeau mereu cuțitele pentru răzbunare.

Dar asta era problema lui Grayson, iar Dane nu era deloc interesat de asta. Era doar bogat, așa că Dane a presupus că era șocat de suma mică de 38 de dolari. Era logic. Dane a acceptat cu ușurință acest raționament și a dat din cap indiferent.

- Da, nu accept cereri inverse. Asta distruge încrederea.

- O, asta e dificil. Încrederea e foarte importantă, știi? Dar...

Grayson a făcut un gest exagerat cu mâna, părând dezamăgit în timp ce suspina.

- E prea superficial. Dintre toți cei care au venit să mă bată pentru bani, tu ești de departe cel mai zgârcit. Toți se temeau atât de mult de firma de avocatură Miller încât nici nu se gândeau la asta decât dacă era vorba de o sumă considerabilă. Ar fi trebuit să ceri mai mult, nu crezi? Sau onorariul tău e chiar atât de mic? Se pare că ești foarte zgârcit, aşa e?

El a continuat cu observaţiile sale lungi despre cât de superficial era Dane, dar Dane nu a mușcat momeala. Își pieptănă părul înapoi și spuse:

- Nu e nimic surprinzător, doar spun că meriți atât. Dacă vrei mai mult, crește-ți propria valoare.

După ce l-a măsurat din cap până în picioare pe Grayson, Dane a adăugat.

- Cu puțin efort, poate pot ajunge la 40 de dolari.

- Ha!

Grayson clipi, apoi zâmbi ciudat.

- Nu-i rău.

Deși comportamentul lui Grayson nu era plăcut, el avea cu siguranță talentul de a-i enerva pe ceilalți. Dacă Dane ar fi ținut la ceilalți la fel de mult ca şi Grayson, ar fi fost ofensat de cuvintele lui. Dar Dane avea un talent natural de a ignora cuvintele celor care nu erau speciali pentru el. Cuvintele lui Grayson Miller nu aveau cum să-i rănească sentimentele.

Când Grayson a văzut că Dane nu a reacționat așa cum se aștepta, a schimbat rapid subiectul. A aruncat o privire spre mâna lui Dane și l-a întrebat.

- Asta e? Instrumentul pe care îl vei folosi pentru a mă săruta?

"Ce talent dezgustător", gândi Dane, adăugând încă o notă la evaluarea mentală a lui Grayson. Deschise gura.

- Dacă asta te determină să te simți mai puțin ruşinat, da, numește-l sărut profund.

- Un sărut frumos și profund. Foarte bun.

Grayson a bătut din palme ca și cum ar fi făcut o mare descoperire. Dane începea să se plictisească să vorbească alături de acest nebun. Deja petrecuse prea mult timp vorbind cu cineva care nu părea să fie în toate mințile. Ne dorind să mai piardă timp, a dat un pumn. Dăduse suficiente avertismente, iar Grayson avusese timp mai mult decât suficient să fugă.

În pădurea liniștită, se auzi un zgomot puternic.

Pumnul a aterizat direct pe fața lui Grayson, iar trupul său înalt s-a zguduit violent. După câteva secunde de tăcere, păsările, speriate de zgomotul brusc, au zburat imediat. Grayson, care ezitase și făcuse un pas înapoi când sunetul bătăilor de aripi s-a estompat, și-a întors încet capul.

Când fața lui a revenit la poziția inițială, Dane s-a oprit pentru prima dată. Ochii lui de un violet intens străluceau cu o lumină stranie. Pentru o clipă, au devenit aurii, apoi violeţi, iar apoi s-au amestecat din nou cu auriu.

- Ha, ha, ha!

Un râs sinistru îi scăpă din gură lui Grayson. În același timp, o cantitate uriașă de feromoni se răspândi în tot trupul său. Era clar că nu putea să-și controleze imensa excitare și că asta se revărsa împotriva voinței sale. Dane simți inconștient o piele de găină și făcu un pas înapoi. Părea cu adevărat nebun.

- Ha, ha, ha!

Râdea. De parcă murea de fericire. Ca dovadă, Grayson, care tremurase puternic, strânse încet, dar ferm, cei doi pumni.

- Este autoapărare.

Apoi a zburat cu o viteză uimitoare. Spre Dane.

A trecut mai mult timp decât se așteptase. Wilkins îl privea pe Dane cu nerăbdare între ceasul său și munte.

- Nu durează prea mult?

Cineva a spus ceva, iar cealaltă persoană a răspuns.

- Așa este. Chiar și în cel mai bun caz, era timpul să ne întoarcem.

- Și e ciudat că Dane întârzie atât. Trebuie să se fi întâmplat ceva, aşa e?

- Cu siguranță pompierii vor salva pompierii, aşa e? Și acel pompier este Dane?

DeAndre își mușca nervos unghiile, în timp ce ei continuau să vorbească despre una, alta, incapabili să-și ascundă îngrijorarea. Dane și Grayson dispăruseră în spatele muntelui și trecuse mult timp. DeAndre era convins că cererea lui era îndeplinită acolo. Problema era că dura prea mult. "Ce naiba se întâmplă? Oare i s-a întâmplat ceva lui Dane.? E ridicol. Dane e asul nostru. Nu se poate ca cineva ca Miller să-i facă ceva lui Dane.

Dar totuși, dacă...?"

Se uită îngrijorat în direcția în care dispăruseră. Nu ar fi trebuit să fie nimic greşit.

Ah, Dane se împiedică violent, făcând un zgomot puternic. Un geamăt de surprindere îi scăpă de pe buze. Aproape că se rostogoli pe pantă. Panta abruptă ducea la o prăpastie atât de adâncă, încât era înfricoșător să te uiți în jos. Dacă se rostogolea și nu se oprea la timp, ar fi căzut acolo și ar fi suferit cel puțin o fractură, sau chiar și-ar fi pierdut viața, dacă ar fi avut ghinion.

Nu era acesta locul pe care îl alesese?

Pentru prima dată, își puse la îndoială alegerea, dar nu avu timp să se gândească profund. Grayson îl lovi imediat. Contrar așteptărilor sale, era destul de flexibil și deosebit de priceput în folosirea trupului. Poate că avusese un profesor destul de renumit și învățase multe arte marțiale. Desigur, asta nu era adevărat, dar Dane, care nu-l cunoștea bine pe Grayson, putea ghici cu ușurință că acesta nu era un adversar banal.

Credeam doar că era un tânăr maestru care se distra.

Ce dezastru. Nu a avut de ales decât să-și recunoască greșeala. Mai târziu a regretat. Dacă ar fi știut că va ajunge atât de mare, ar fi trebuit să primească cel puțin 100 de dolari. Plătise deja mai mult de 38,25 dolari, iar acum era supărat că trebuia să-și folosească trupul pentru a ieși de acolo. Lucrul pe care îl ura cel mai mult pe lume era acest gen de pierdere inutilă de timp și efort. De aceea nu ar fi trebuit să participe la o astfel de prostie!

Regretul l-a copleșit ca un val uriaș, dar nu era timp să se lase pradă sentimentelor. Dane și-a coborât rapid partea superioară a trupului pentru a evita atacul lui Grayson și, în același timp, și-a pus mâinile pe pământ și și-a fixat picioarele pentru a-l apuca pe bărbat de glezne. Grayson, care atacase pe un picior, s-a rostogolit cu ușurință pe pământ, iar Dane a profitat de ocazie pentru a-l doborî.

Pentru o vreme, cei doi s-au rostogolit pe pământ, aruncându-se și răsucindu-se. Când Dane l-a lovit pe Grayson în față, Grayson l-a apucat pe Dane de gât și l-a aruncat la pământ, iar Dane și-a încrucișat picioarele lungi peste Grayson, care îl strangula, și s-a eliberat cu o prindere de braț. În timp ce continua să-l preseze pe Grayson cu picioarele, acesta a lovit cu brațele de jos și a încercat să-l stranguleze din nou pe Dane.

Avea un fizic și o forță bună, așa că era destul de bun pentru o persoană banală. Dar era imposibil. Dane râdea de el în timp ce îi curgea sânge din nas. Nu era în armată timp de trei ani doar de dragul distracției. Oricât de bun era, ce putea face un simplu civil împotriva unui fost soldat antrenat?

Meciul era aproape decis. Dane plănuia să-l pună pe Grayson la pământ și să coboare primul. Dane deja făcuse prea multe. Dacă le-ar fi spus situația, ceilalți l-ar fi tras în jos sau tipul ăsta și-ar fi revenit în fire și ar fi coborât singur.

"Oricum, nu sunt în relații bune cu tipul ăsta." Desigur, chiar dacă mi-ar oferi o relație bună, aș refuza, dar era deja a treia oară când lovea pe cineva. "Poate că ar fi chiar bine să părăsesc orașul ăsta."

"Nu cred în destin sau altceva. Dar faptul că ne întâlnim și ne încurcăm în felul acesta nu este deloc un semn bun." Și cealaltă persoană și crima nu erau bune. A trebuit să-l doboare de trei ori cu feromoni și pumni pe psihopatul nebun care era încătușat într-o vilă în flăcări și râdea în timp ce împrăştia pe Omega feromoni și care avea atât de mulți bani încât îi pierduse. Desigur, această situație era o cerere pe care o acceptase, așa că nu avea nimic de spus...

"La naiba, era și mai enervant când mă gândeam. Nimic nu mai mergea de când tipul ăsta venise la locul meu de muncă liniștit. S-ar putea să trebuiască să vorbesc serios cu Darling despre plecarea din cartierul ăsta în curând.

Atunci m-am gândit la asta și am pus presiune pe el pentru ultima oară." Dintr-o dată, Grayson l-a apucat pe Dane de braț. "Am crezut că era o ultimă încercare, dar ce s-a întâmplat apoi era ceva la care nu mă așteptam." Grayson l-a tras pe Dane cu o forță incredibilă și, în momentul în care și-a lăsat garda jos, Dane s-a rostogolit pe pantă împreună cu Grayson.

Testul care începuse în lumina zilei nu s-a terminat până când soarele a apus încet. Toți cei care se adunaseră priveau muntele cu nerăbdare. În cele din urmă, Ezra, care nu mai putea suporta, a vorbit urgent.

- Nu ar trebui să plecăm? A avut loc un accident?

Începând cu aceste cuvinte, au urmat voci îngrijorate de ici-colo.

- Durează prea mult. Trebuie să fie ceva greşit! Dane nu poate întârzia atât de mult.

- Dacă e rănit, cu cât îl salvăm mai repede, cu atât mai bine. Chiar dacă e Dane, dacă are ghinion, nu putem face nimic, nu-i așa?

- Miller se va ocupa de asta, dar Dane trebuie salvat!

Wilkins era ruşinat de protestele generale. Și el era îngrijorat, dar îi era greu să se miște, fiind nou în această situație. Totuși, să le spună angajaților să mai aștepte puțin, era acum limita lui. Nu-și putea permite să mai piardă timp. Oricât de mic era muntele, era dificil să-l cerceteze după apusul soarelui. Era mai bine să se miște cât mai repede posibil. În timp ce se gândea la asta și se străduia să găsească momentul potrivit, o voce imprevizibilă se auzi brusc.

- Ce faceți aici? Dacă aveți timp, ar trebui să faceți antrenament fizic în loc să stați la taclale!

Toți s-au întors la auzul mustrării severe. Așa cum era de așteptat, șeful stătea acolo și îi privea cu o expresie furioasă pe chip.

- Păi, șefule...

Ezra încercă să spună ceva, dar nu îi era ușor. Văzându-l cum se chinuie, Wilkins își asuma responsabilitatea și făcu un pas înainte.

- Îmi pare rău, Miller dă testul fizic.

- Test fizic? Miller? Nici măcar nu mi-ai spus!

Pe măsură ce timpul trecea, vocea șefului devenea din ce în ce mai puternică. Wilkins, deși agitat, a încercat din răsputeri să rezolve situația într-un mod care să nu înrăutățească lucrurile.

- Nu este important testul fizic? Dacă linia frontală nu este pregătită corespunzător, pune în pericol viețile celorlalți membri ai echipei și...

- De ce ai decis asta de unul singur? Trebuia să-mi raportezi mai întâi! Și dacă nu aveai încredere în el, puteai să-l lași pe Miller în urmă! Puteai să-l pui să facă munca de jos, să știi! În schimb, l-ai scos pe Miller și ai stârnit această agitație? Crezi că sunt o sperietoare sau ceva de genul ăsta, aşa e?!

Vocile agitației dispăruseră, lăsând doar ecoul vocii tunătoare a șefului. Wilkins nu putea decât să coboare capul, mormăind:

- Îmi pare rău.

Șeful, cu fața roșie ca focul, se uită în jur și, după ce se asigură că Grayson nu era prezent, scoase din nou un sunet aspru.

- Deci, ce s-a întâmplat? Încă nu s-a terminat? Când au început?

După o serie de întrebări, Wilkins a răspuns ascultător.

- Au trecut aproximativ trei ore.

- Poftim?!

De fapt, trecuseră 3 ore și 50 de minute, dar toată lumea tăcea, privindu-l nervos pe șef. Așa cum era de așteptat, șeful a explodat de furie, țipând din toate puterile.

- Ar fi trebuit să dureze cel mult două ore, și tu îmi spui că au trecut trei ore? Și ce faceți voi toți aici? Aduceți-l pe Miller aici, acum! Vă ocupați de asta mai târziu!

Șeful a arătat cu degetul spre Wilkins, mârâind. Wilkins nu a avut de ales decât să se întoarcă și să-și adune în grabă echipa.

- S-ar putea să ne întoarcem, așa că să mergem în direcția opusă. Și să luăm provizii medicale, pentru orice eventualitate...

A selectat rapid câțiva dintre cei mai buni și a dat ordine. Cei care erau pregătiți au luat lucrurile necesare și s-au grăbit să se pregătească pentru urcare. Soarele apunea în curând și, dacă nu se grăbeau...

- Of, of!

Cineva a scos un strigăt de uimire. Oamenii care își întorseseră capul din curiozitate s-au oprit din drum. Când au observat atmosfera ciudată, cei care își dăduseră seama au urmat privirile lor și au înlemnit. La capătul privirii lor, bărbatul pe care îl așteptau se îndrepta spre ei.

Grayson Miller.

Părul său odată frumos, de un blond auriu, era acoperit de noroi și frunze, acum complet acoperit de praf. Trupul său era acoperit de zgârieturi și răni, hainele îi erau zdrențuite, iar fața îi era umflată, de parcă era bătut . După o zi, cu siguranță îi vor apărea vânătăi peste tot.

- Ei bine, ei bine, căpitane…

Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, el a făcut cu mâna vesel. Fața lui, pe care se citea un zâmbet care îi dezvăluia dinții albi, i-a determinat pe toți să înlemnească de șoc. În mijlocul privirilor uimite, Grayson s-a apropiat firesc și s-a oprit în fața lui Wilkins.

- M-am întors. Deci, testul s-a terminat? L-am terminat fără probleme, așa că ar trebui să pot participa la teren acum, aşa e?

Deși arăta ca un dezastru, Grayson stătea drept și încrezător. Chiar și în starea lui, pretindea că era bine. Nu l-a pârât pe Dane că l-a lovit, nu a cerut să afle cine era instigatorul și nu a făcut o criză de nervi.

Șeful, care se temea în secret că Grayson va face o scenă, va amenința că va retrage donațiile sau chiar că va da în judecată întreaga secție de pompieri, a clipit uimit, privindu-l confuz. Din momentul în care Grayson s-a prezentat pentru a aplica pentru muncă, era imposibil să înțelegi ce gândea.

Nu doar șeful era confuz. Întrebarea lui dacă acum putea să se alăture echipei era absurd de inocentă. Era clar un om experimentat, dar cum putea să pară atât de pur, ca un copil?

Cuvântul "pur” murise de mii de ori, și totuși nu putea nici măcar să se apropie de a-l descrie pe acel om, nici măcar cu un milimetru.

- Of, of... da, bine.

Wilkins dădu din cap absent, iar în spatele lui, Ezra, revenindu-și în realitate, strigă:

- Dane?

Ca și cum erau declanșate de acel cuvânt, voci surprinse răsunară din toate părțile.

- Da, ce s-a întâmplat cu Dane?

- Era cu siguranță mai rapid decât tine, de ce te-ai întors primul?

- Nenorocitule! Ce i-ai făcut lui Dane? Nu se poate să te fi întors înaintea lui!

Pe măsură ce haosul se intensifica, cineva a strigat brusc, surprins.

- Dane!

La început, vocea era acoperită de mormăituri, dar o altă persoană care a auzit-o întâmplător a ridicat privirea și, în curând, a strigat uimită.

- Uitați-vă! E Dane! Dane e aici!

- Dane? Unde, unde este?

Cei care în sfârșit și-au dat seama ce se întâmplă au început să se uite în jur frenetic, apoi au înlemnit pe loc. Din direcția din care venise Grayson, Dane se îndrepta spre ei. Picioarele lui epuizate se târau în timp ce mergea cu greutate. Văzând asta, colegii lui au țipat și s-au repezit spre el.

- Dane!

- Dane, ai ajuns!

- Ce s-a întâmplat? Ne-am făcut griji! Ești rănit?

- Doamne, ce s-a întâmplat cu tine...

Înconjurat de toată lumea, Dane a dat din cap în tăcere, fără să spună un cuvânt. Părea că nu mai voia să vorbească, dar nimeni nu părea să vrea să înceteze să-l întrebe. Haosul era repede controlat de șef.

- Liniște, toată lumea! Înapoi la posturi!

La comanda puternică a șefului, personalul a făcut repede un pas înapoi, surprins. Calea care se deschise în fața lui Dane, ca Marea Roșie care se despărțea, ducea direct la șef. Arătând o expresie inconfundabilă de reticență, Dane se îndreptă spre șef. Șeful îl cercetă pe Dane din cap până în picioare și clătină din cap.

- Ce e mizeria asta?

Șeful a suspinat, părând bănuitor. Și era de înțeles – la fel ca şi Grayson, Dane era într-o stare deplorabilă. Părul său blond-roșcat era încâlcit, acoperit de frunze și crenguțe, iar fața îi era vânătă, cu sânge uscat pe ea. Uniforma lui ruptă atârna larg. Șeful și-a frecat fruntea, vizibil enervat, și a spus:

- Ți-ai distrus fața frumoasă în halul ăsta... Gândește-te la asta.

Dane era imaginea stației de pompieri. Apărea în calendar în fiecare an, iar în anul în care a apărut pe copertă, calendarele s-au vândut instantaneu. Oamenii veneau adesea la stația de pompieri doar pentru a-l vedea pe Dane. Imaginea lui ajuta stația de pompieri să strângă donații, dar iată-l aici, expunându-și trupul în mod imprudent.

- Trupul tău nu este doar al tău. Aparține tuturor!

Șeful l-a mustrat sever. Apoi, ca răspuns la remarca lui Wilkins despre imprudența lui și consecințele potențiale ale cicatricilor de pe față, a adăugat că Dane ar trebui să meargă la camera de urgență. Dar singurul lucru care i-a rămas în urechi lui Dane era ultima frază.

- În următoarele două zile, vei fi în concediu plătit. Odihnește-te bine, ai înțeles?

Abia atunci Dane a zâmbit și a dat din cap.

- Sigur, mulțumesc.

- Stai, aşa dintr-o dată?!

- Nu, cu toții am făcut o greșeală, dar numai Dane primește concediu plătit? Are sens asta?

- Nu e corect! Unde e egalitatea?

Desigur, au urmat proteste puternice. Dar șeful a rămas ferm pe poziție.

- Voi toți l-ați târât pe Dane în asta! Dane este un individualist căruia nu-i pasă de ceilalți! El nu ar fi făcut niciodată o astfel de greșeală singur, dacă nu era ceva personal, cum ar fi sexul, banii sau pisicile! Mă înșel? După toate astea, ce aveți de spus? Toţi! Gândiţi-vă!

Deși nu era nimic greșit în cuvintele lui, parcă Dane era certat. Rușinați, toți au tăcut, dar Dane a adăugat insultă la injurie cu remarca lui ironică.

- Da. Așa cum era de așteptat, șeful știe totul.

Cu mâna pe piept, zâmbind ca și cum era emoționat, ceilalți îl priveau cu neîncredere. În timp ce suspinau și mormăiau înjurături, Dane le aruncă o privire din colțul ochiului, ca și cum i-ar fi provocat să vorbească. Desigur, nimeni nu a îndrăznit.

- Câștigătorul final este Dane?

Când toată lumea avea același gând, cineva și-a amintit brusc ceva că au uitat ceva.

- Stați puțin, atunci cine a câștigat meciul?

Atmosfera s-a schimbat brusc. Nu se putea ignora acest lucru.

- Evident, Dane. Miller a trișat.

- A trișat? Cum?

- Nu știu, dar oricum, Dane nu putea să piardă în fața tipului ăla. Trebuie să fi făcut ceva.

- Păi, are sens. Dacă e vorba de Miller, nu ar ezita. La urma urmei, e un psihopat, un Alfa suprem.

Oamenii care au schimbat diverse opinii își îndreptară acum atenția spre Dane.

- Nu-i așa? Ce s-a întâmplat?

- Tipul ăla nu putea să te învingă! Cu siguranță a folosit vreo tactică necinstită!

- Haide, spune-ne, Dane. Noi te credem.

- Da, nu se poate să fi pierdut în fața unui tip ca Miller. La urma urmei, adversarul era Dane Striker!

Toți s-au unit la unison, ridicând vocea în cor. Dane și-a întors privirea cu o expresie reticentă pe chip. Grayson Miller era încă în același loc. Părea că aștepta să vadă ce va spune Dane.

Respirând adânc, Dane deschise gura fără ezitare.

- Am pierdut.

- Păi, nu e nicio surpriză, aşa e?

- Poftim?! Ce ai spus? Ai pierdut?

Ezra, care dăduse din cap ca și cum era ceva normal, a deschis brusc ochii de surprindere. Și DeAndre era agitat, repetând aceleași cuvinte de mai multe ori. Dane s-a frecat la ceafă, vorbind cu un ton obosit.

- Ați văzut cu toții. Am întârziat. Tipul ăla a câștigat, exact cum ați văzut și voi. Nimic nu se va schimba.

- Dar... dar a trișat, aşa e?

A întrebat cineva în grabă. Vocea îi tremura de anxietate, în timp ce se bâlbâia repetat, iar ceilalți au intervenit cu propriile lor cuvinte.

- Da, dacă era corect, nu ai fi pierdut. La urma urmei, ești asul nostru!

- Fii sincer, Dane Striker. Erai amenințat? Asta s-a întâmplat, nu-i așa?

- Dane nu ar ceda la amenințări, decât dacă ar fi vorba de bani!

- Poftim?! Te-a mituit? Cu cât? Hei, îți dau eu banii! Fii sincer!

- Și eu contribui! Mândria noastră e în joc, nu putem lăsa asta să rămână aşa!

- Și eu, și eu!

Toți așteptau cu nerăbdare răspunsul lui Dane, cu ochii strălucind de anticipare. Părea că, de îndată ce va vorbi, își vor scormoni buzunarele și le vor goli. Probabil că suma era de cel mult 423,82 dolari.

Desigur, Dane nu le putea da răspunsul pe care îl doreau.

- O să repet, știu cum vă simțiți cu toții, dar asta e realitatea. Eu am pierdut. Grayson Miller a câștigat.

Ultima speranță pe care o aveau toți s-a spulberat. Marele plan de a-l învinge pe tipul acela enervant s-a năruit. Dane a repetat aceleași cuvinte încă o dată.

- Am întârziat. El a ajuns primul. Așadar, Grayson Miller a câștigat.

Dane s-a arătat cu degetul pe sine, apoi l-a îndreptat spre Miller. În timp ce privirile tuturor urmau degetul lui, Grayson, care stătea acolo, a zâmbit larg și a făcut cu mâna, ca și cum ar fi spus "Am câștigat”. Desigur, nimeni din mulțimea adunată nu i-a zâmbit.

Femeile angajate care priveau până în acel moment au început să vorbească una câte una.

- Păcat, Dane. Totuși, trebuie să fi făcut vreo greșeală, aşa e?

- Se pare că nu te-ai rănit prea grav, așa că e o ușurare. În cele din urmă, o parte din asta se reduce la noroc.

I s-au adresat câteva cuvinte de consolare lui Dane, dar, brusc, Valentina a strigat.

- Grayson face cinste cu băutură. Cine vine?

Era aproape ora de plecare. Momentul perfect a împărțit răspunsul exact în două. Femeile i-au făcut cu mâna lui Grayson fericite, în timp ce bărbații l-au privit cu fețe strâmbe.

- Nu putem pierde.

Wilkins a strâns din dinți și i-a chemat pe angajații bărbați.

- Eu plătesc. Vom bea până vom vomita, ați înțeles?

- Da!

Bărbații au strigat cu entuziasm. Când Dane a ridicat mâna ca și cum ar fi avut ceva de spus, Wilkins a făcut imediat o față severă.

- Nu, azi nu accept scuze. Chiar dacă dai vina pe pisică, nu scapi! Știu că oricum vei bea bere acasă.

- Nu e o scuză, bine? Pisica mea mă așteaptă...

- Nu mă provoca să râd. Pisica aia poate să-și găsească singură mâncare fără tine.

- Da, în plus, ai concediu plătit. Două zile întregi. Nu poți scăpa de asta.

Ezra interveni. Dane încruntă sprâncenele nemulțumit, dar nu avu de ales decât să coboare mâna. Și astfel, imediat ce se termină programul, se îndreptară cu toții spre bar. Colegii lui formând practic un scut în jurul lui pentru a-l împiedica să scape, Dane era târât la bar, neputând face nimic în privința asta. Wilkins, însă, era nevoit să suporte o mustrare severă din partea șefului înainte de toate astea.

Cu o lovitură puternică, șeful a trântit pumnul pe birou, determinându-l pe Wilkins să sară șocat. Șeful l-a privit cu o expresie furioasă, respirând greu.

- De ce naiba faci lucruri pe care nici măcar nu ți le-am cerut? Nu ai altceva de făcut? Te plictisești? De ce nu te duci să faci voluntariat la școala de pe strada asta?

- Îmi pare rău, șefule.

Wilkins a coborât capul și și-a cerut scuze cu o voce care nu se potrivea cu statura lui, tonul lui fiind umil. Dar nu avea nimic de spus în apărarea lui.

- Dar șefule, era ultima mea soluție. De când a venit tipul ăla, atmosfera din echipă era complet distrusă. Trebuia să-l pun la punct măcar o dată.

- Și ai reușit? L-ai pus la punct?

Șeful a strigat tare, iar Wilkins a răspuns cu smerenie "nu”, privind în jos. Șeful, aparent enervat, l-a apucat de cravată și l-a scuturat, lovindu-se în piept de exasperare.

- Nu ți-am spus să nu te pui cu tipul ăla? De ce trebuie să provoci probleme și să complici lucrurile? Crezi că eu glumeam când ți-am spus să nu te atingi de el?

- Dar nu putem lăsa lucrurile așa, aşa e? Ai văzut și tu, șefule. De când a apărut tipul ăla, membrii echipei au înnebunit.

- Chiar îmi dai dureri de cap. E vorba de un an, UN an! Și nu poți suporta asta și provoci toate aceste probleme? Tu și echipa ta, v-aţi pierdut minţile?

- Desigur, mi-e frică de Miller...

- Miller e a doua problemă! Grayson e problema! El e de vină!

Șeful a strigat de parcă era pe punctul de a-și pierde mințile. Wilkins a clipit confuz și s-a uitat fix la el. Nu era el doar un tip dezordonat și nepăsător? Se spune că unii Alfa Supremi sunt psihopați, dar nu s-a observat nimic de genul ăsta. Șeful echipei, confuz încă și agitat, l-a ascultat pe șef în timp ce acesta continua, de data aceasta vorbind mai calm.

- Știi ce s-a întâmplat când Miller a dat interviul?

- Nu, nu știu.

- Desigur că nu știi. Nu ți-am spus niciodată.

Wilkins părea uluit când cuvintele șefului l-au lovit. Șeful i-a aruncat o privire și a continuat cu vocea lui aspră.

- Întrebările pe care i le-am pus lui Miller erau foarte simple. De ce voia să devină pompier? Ce ar fi făcut dacă ar fi devenit pompier? A avut alte locuri de muncă înainte?

Erau întrebări standard pentru un interviu, exact cum spusese șeful. Wilkins, confuz încă, aștepta ca șeful să continue.

- Dar știi ce a răspuns Miller?

- Nu știu. Încă nu mi-ai spus.

Wilkins a adăugat repede, amintindu-și experiența anterioară. Șeful l-a privit din nou și a continuat.

- Răspunsul lui era perfect. Nu am putut găsi niciun defect.

- Și?

Wilkins încă nu înțelegea, așa că a întrebat, iar șeful s-a aplecat brusc în față, așezând ambele mâini pe birou și privindu-l în ochi.

- Asta e problema. A spus exact același lucru ca în videoclip.

- În videoclip? Ah!

Wilkins și-a amintit brusc, iar șeful a dat din cap, îndreptându-se din nou.

- Da, videoclipul pe care l-am făcut. Materialul de instruire pe care l-am încărcat pe site.

Pompierii au creat și încărcat mai multe videoclipuri pentru candidații la postul de pompier. Unul dintre aceste videoclipuri compara exemple bune și rele în pregătirea pentru interviu...

- Adică a spus exact același lucru?

- Da.

Dând din cap, șeful l-a privit pe Wilkins răspunzând cu un râs nedumerit.

- Chiar nu are niciun pic de bun simț, aşa e? Probabil că e puştiul bogat, care crede că nimeni nu ar copia asta.

- Aşa e!

Șeful era de acord, dar ceea ce voia să spună cu adevărat a urmat imediat după aceea.

- Dar ceea ce vreau să spun este că a copiat totul exact – fiecare gest, chiar și mișcările degetelor, felul în care se uita în jur în timpul pauzelor, totul! A făcut exact ca în videoclip!

Wilkins a tăcut, uimit. Oamenii memorează adesea răspunsurile după ce vizionează videoclipuri, dar să copieze și gesturile?

- Dar cu siguranță erau întrebări care nu erau în videoclip, aşa e? Ai pus câteva, nu-i așa?

- Desigur. Dar chiar și acelea, probabil le-a văzut în alt videoclip și le-a copiat. Nu am verificat, dar sunt sigur de asta.

Wilkins a rămas fără cuvinte în timp ce șeful îl presa cu asprime.

- Înțelegi acum? Tipul ăla e un psihopat. Așa că, lasă-l în pace înainte să provoci vreo problemă, nu-l atinge! Nu știi ce va face. Grayson Miller e un Alfa suprem foarte nebun din cauza feromonilor ăia – nici măcar nu e în toate mințile!

Wilkins nu putu decât să mormăie:

- Am înțeles.

Un val de regret îl cuprinse când își dădu seama că s-ar putea să fi făcut ceva inutil.

─ ▪ ─

- Pentru câștigătorul de azi, un toast!

La strigătul Valentinei, femeile adunate în jurul ei au început să aplaude, ridicând paharele de bere. Grayson, singurul bărbat care stătea printre ele, a zâmbit în timp ce toate au ciocnit paharele și le-au golit.

- În final, ajungem aici.

La comentariul lui Rivet, un alt angajat a răspuns:

- Locurile cunoscute sunt cele mai bune. Și acesta este probabil cel mai potrivit pentru un grup ca al nostru.

Erau doar câteva locuri care puteau găzdui atât de multe persoane. De aceea, întotdeauna ajungeau să vină la acest bar pentru întâlniri sau petreceri. Era același loc în care organizaseră petrecerea de bun venit pentru Grayson.

- Ei bine, și bărbații pot participa, nu trebuie să fie timizi.

Valentina dus firesc un cartof prăjit în gură, aruncând o privire peste umăr. Imediat, toate privirile din jurul ei se îndreptară în aceeași direcție. Cele două mese mari erau așezate una lângă alta, angajații fiind împărțiți în două grupuri. Mai precis, Grayson și angajatele stăteau împreună, în timp ce Wilkins și angajații stăteau împreună. Atmosfera de la fiecare masă era la fel de contrastantă ca și raportul dintre sexe.

Ca răspuns la comentariul clar, DeAndre a spus dur:

- Vezi-ţi de problemele tale! Noi nu suntem ca voi, care încercați să obțineți ceva de la tipul ăla.

- Am decis să bem între noi. Mulțumim, dar nu, mulțumim.

Wilkins a intervenit rapid, refuzând politicos. Avertismentul șefului încă îi răsuna clar în urechi. Pentru o clipă, Wilkins și-a imaginat o bătaie izbucnind între cele două mese, urmată de un Grayson furios răsturnând masa și, cu un zâmbet, spărgând craniul lui DeAndre cu o sticlă. Cuvintele șefului despre faptul că şi Grayson însuși era adevărata problemă erau adevărate.

Wilkins își drese gâtul și stimulează că bea bere, apoi își îndreaptă privirea în altă parte. Femeile, însă, îl ignoră și îl înconjură repede pe Grayson. Nici măcar nu le interesa de ego-urile rănite ale colegilor lor bărbați. În ultima vreme, comportamentul bărbaților părea patetic. În timp ce ascultă râsetele și discuțiile de la masa femeilor, bărbații își beau în tăcere berea.

Dacă ar fi mers într-un alt loc, nu era atât de mizerabil. Se entuziasmaseră când Grayson a spus că va cumpăra băutură, dar era o greșeală să ignore faptul că nu aveau unde să se ducă. Stând lângă o masă atât de animată, era imposibil să simtă vreo emoție.

- Hei, am venit la o înmormântare? De ce e toată lumea atât de abătută?

Ne mai putând suporta, DeAndre a strigat încet, iar Ezra i-a răspuns.

- Păi... nu prea avem motive să fim fericiți, aşa e?

Văzând că ceilalți erau de acord, DeAndre a explodat, privindu-i cu furie.

- Atunci de ce sunteți toți atât de vizibil supărați? Uitați-vă acolo, nu putem pierde în fața lor! Zâmbiți, zâmbiți, am spus să zâmbiți!

Colegii, aruncându-și priviri unii altora, au râs ruşinaţi.

- Ha, ha, ha!

- Ah, ha, ha, ha!

Ceilalți i-au urmat, râzând și imitându-l pe DeAndre. Între timp, toți s-au uitat spre masa femeilor, dar acestea nu erau interesate de ei. A încerca să ridici vocea doar pentru a atrage atenția unei fete este ceva ce fac doar copiii de școală primară.

- Ajunge, începe să pară patetic.

La cuvintele lui Ezra, toți, inclusiv DeAndre, au tăcut. Cum s-a ajuns la asta? Din nou, au stat în atmosferă posomorâtă, bând bere. Wilkins, după ce și-a golit paharul, l-a pus jos și a vorbit brusc.

- Să pierzi un meci, sigur, se întâmplă. Dar e ceva ce nu pot accepta.

La remarca lui bruscă, toți s-au întors să-l privească. Wilkins și-a fixat privirea pe Dane și l-a întrebat.

- Serios, ce s-a întâmplat? Sigur, ai întârziat, dar nu putea fi doar asta, aşa e? Trebuie să se fi întâmplat ceva, nu crezi? Mă înșel?

- Așa este. Dane, suntem foarte curioşi. Cum te-a învins tipul ăla? a întrebat DeAndre vorbind repede.

Cu un amestec de curiozitate și anxietate, toate privirile erau ațintite asupra lui Dane, care răspunse calm.

- Nimic special. Doar câteva lovituri în stânga și în dreapta.

- V-aţi bătut? De ce?

- Din senin?

Toată lumea era șocată și îl întreba de ce, dar Dane nu răspundea. DeAndre era singurul care bea nervos berea. Dane, fără să-l privească măcar, a continuat.

- Voiam doar să-l lovesc.

Ce fel de răspuns era ăsta? Toți au schimbat priviri confuze, dar nu părea complet deplasat. Chiar și Ezra a dat din cap în semn de aprobare.

- Da, înțeleg. Și eu trebuie să mă abțin în fiecare moment să nu dau un pumn.

- Exact ca acum, aşa e?

O persoană a intervenit, iar mărturisirile au început să curgă.

- Chiar m-am gândit de câteva ori să-l duc în depozit și să-l închid acolo.

- Mă gândeam să-i sparg cauciucurile la Jaguarul lui de lux.

- Sincer, n-aș avea niciun regret dacă i-aș trage o singură palmă peste fața aia arogantă.

- Dar nu chiar. Ar trebui să ne folosim dorințele pentru lucruri mai importante. Vreau mai întâi să câştig la loterie.

- Puştiule…

După o rundă de descărcare a enervării față de trădător, conversația a continuat.

- Bine, te-ai luptat. Dar de ce ai întârziat?

Ezra a întrebat, iar Dane a tăcut înainte de a răspunde.

- În timp ce ne luptam, aproape că am căzut de pe o stâncă...

- Poftim?! De pe o stâncă?

- Cea de lângă pantă? Uau, e foarte periculoasă!

Toată lumea a răsuflat surprinsă, dar Dane a răspuns calm.

- Nu exagerați. Nu s-a întâmplat nimic, ne simţim bine.

Era pe jumătate adevărat, pe jumătate minciună. Din fericire, nu au căzut de pe stâncă, dar au ajuns în situația de a trebui să urce o stâncă abruptă. Se luptaseră până în ultima clipă, dar acum situația se schimbase. Acum, trebuiau să găsească un loc pe care să-l urce pentru a supraviețui. Amândoi au găsit un loc aproape în același timp. Și apoi...

Dane a adăugat firesc, în timp ce ducea paharul de bere la buze:

- Aproape că am căzut, dar, oricum, am reușit să urcăm, iar Miller era mai rapid decât mine. Asta e tot.

El a rezumat întreaga realitate în mod dramatic, iar unul dintre ei, încă nesigur, a întrebat:

- Haide, fii sincer, ai fi putut câștiga, aşa e?

- Ei bine, poate...

Dane își aminti din nou situația. Desigur, dacă ar fi dat tot ce avea, nu era imposibil. Dacă l-ar fi învins pe Grayson atunci și ar fi urcat primul pe peretele de stâncă...

Dar asta ar fi putut fi foarte periculos. Cineva ar fi putut chiar să cadă de pe stâncă între cei doi. Dane nu avea de gând să-și riște viața pentru un pariu atât de mărunt. Cine ar dori ca cineva să facă un pas greșit și să moară pentru câțiva dolari? Așa cum a spus cineva odată, trebuia să rămână întreg pentru a o proteja pe Darling.

Mai mult, dacă ar fi făcut asta și ar fi ajuns să se încurce cu Grayson Miller, viitorul lui era cu siguranță sumbru.

Tipul ăla... privirea lui era crudă. În plus, unii Alfa supremi erau de obicei isteți, aşa e? Grayson, fiind al doilea fiu al familiei Miller, era genul de persoană care ura situațiile problematice și enervante.

- Dacă ai fi încercat cu adevărat... a mormăit DeAndre în timp ce îl privea cu ură pe Dane, iar Dane îi răspunse calm.

- Nu era niciun premiu în joc. De ce m-aș fi obosit să merg atât de departe doar pentru a-l învinge pe tipul ăla?

- Dacă ar fi existat un premiu, ai fi procedat altfel? a întrebat Ezra, de parcă ar fi așteptat această ocazie, iar Dane dădu din cap fără ezitare.

- Desigur, aș fi câștigat. Fără îndoială.

Tocmai avea nevoie de bani pentru controlul medical al lui Darling. Pisica de 10 ani avea nevoie de îngrijire meticuloasă în multe privințe.

Colegii, neștiind de situația lui personală, îl priveau cu expresii confuze.

- Ar fi trebuit să pariezi măcar o sută de dolari.

Ezra suspină în timp ce vorbea, iar Wilkins clătină din cap.

- E prea târziu. Hai să nu mai vorbim despre asta.

- Da, important este viitorul.

Când cineva interveni, DeAndre zâmbi imediat.

- Viitorul? O, te referi la realitatea inevitabilă de a trebui să lucrezi cu Miller pe șantier acum?

În momentul în care cuvintele erau rostite, atmosfera de la masă s-a răcit. Se auzea doar sunetul paharelor care se ciocneau și al sticlelor care se goleau. Nu se auzea nicio conversație, doar o tăcere apăsătoare. De la masa vecină, însă, se auzeau clar voci.

- Grayson, ai avut o zi grea. Cursul acela era dur pentru un începător, nu-i așa?

- Cum poate cineva să fie atât de îngust la minte și meschin? Dacă Grayson ar avea o inimă mai mare, nu ar chinui oamenii în felul acesta.

Era o voce liniștitoare, cu o simpatie excesivă și o urmă de afecțiune. Mai degrabă decât ironie, era o expresie clară și deschisă a favoritismului. Îl desconsiderau pe adversar, în timp ce îl complimentau subtil pe Grayson. Apoi, cineva a coborât și mai mult vocea.

- După o zi de abuzuri ca ăsta, mai trebuie să eliberezi feromoni?

Întrebarea, pusă cu un ton milos, avea un fel de seducție secretă. O atingere delicată, intenționată, se mișca lin în timp ce își înclină trupul spre el. Dosul mâinii îi atinse brațul, iar o respirație ușoară părea să plutească lângă urechea lui. Bărbații care stăteau la masă încercau să ignore asta, dar urechile lor erau agere, surprinzând fiecare cuvânt.

- Trebuie să schimbi parteneri tot timpul pentru a elibera feromoni, trebuie să fie obositor. Nu e o corvoadă?

Conversația a continuat și o altă voce s-a alăturat.

- Da, n-ar fi mai bine să te hotărăști asupra unui partener?

- Să cauți mereu pe cineva nou trebuie să fie o pacoste. Dacă aș fi în locul tău, aș căuta cu seriozitate pe cineva alături de care să mă căsătoresc.

- Unii Alfa supremi sunt diferiţi de noi, aşa e? Toţi caută pe cineva nou de fiecare dată, ca tine?

Întrebări curioase care l-au determinat pe Grayson să-și relaxeze buzele.

- Da, de cele mai multe ori.

Înainte să apară o altă speculație, el a adăugat repede.

- Dar eu caut destinul meu adevărat.

- Destinul?

- Adevărat?

Femeile repetară ceea ce spusese Grayson, cu fețe surprinse. Chiar și bărbații se întoarseră, vizibil șocați de ceea ce auziseră, de parcă ar fi auzit ceva ce nu trebuiau să audă. Toți așteptau cu nerăbdare următoarele cuvinte ale lui Grayson, dar el continuă ca și cum nu i-ar fi păsat.

- La fel ca tati şi tata. Oameni care se protejează și se încred unul în celălalt indiferent de situație... chiar dacă lumea se sfârșește, ei vor rămâne alături de mine.

Grayson și-a pus mâna pe pieptul în stânga și a scos un suspin.

- Cealaltă jumătate a mea va fi undeva acolo. O caut pe acea persoană.

- O, Doamne!

- Ce romantic.

Femeile suspinară, privindu-l, aparent mișcate de cuvintele lui. Cu toate astea, bărbații de la cealaltă masă nu împărtășeau același sentiment.

- De ce vorbește tipul ăla așa? Întotdeauna schimbă femeile, dar acum vorbește despre "jumătăți”? Ar trebui să fie mai coerent.

Până atunci, Dane ascultase în tăcere. Nu-i păsa deloc de modul în care trăia Grayson sau de cât de complicate erau relațiile sale. Ce conta pentru el era să nu se implice cu Grayson Miller și era perfect mulțumit de situația actuală. În momentul în care a făcut contact vizual cu chelnerița care îi adusese o bere nouă, i-a zâmbit ușor în răspuns când i-a făcut cu ochiul. Atunci Ezra s-a uitat brusc la Dane și a încruntat sprâncenele.

- N-am văzut niciodată pe cineva mai rău decât Dane.

Luat prin surprindere de atacul brusc, Dane înlemni, iar Wilkins scutură din cap.

- Nu, nu e asta. Chiar și cu Dane, e diferit.

Pentru o clipă, Wilkins păru să-l apere, dar apoi adăugă:

- Dane nu-și schimbă partenerii dimineața și seara.

Dane a făcut o grimasă, dar ei nu s-au oprit aici.

- Asta pentru că lucrează. Cine știe ce face Dane în zilele libere?

- Adevărat.

- Dane probabil le schimbă de trei ori pe zi. Practic, e un armăsar.

- Uraa! Dane Striker! Campionul!

Conversația se schimbase atât de mult încât lui Dane nu-i venea să creadă. Nu era tocmai plăcut, dar, din moment ce nu greșeau, el și-a golit berea. Între râsetele zgomotoase și glumele jucăușe, DeAndre a luat cuvântul.

- Crezi că există cu adevărat ceva numit destin?

- Există.

Ezra dădu din cap cu hotărâre. De vreme ce se căsătorise cu iubita lui din liceu și acum avea trei copii, nimeni nu avea de ales decât să-l creadă. Cu toate astea, fața lui Dane era plină de îndoială.

- O iubire pentru care merită să-ți riști viața.

- Exact!

Vocea lui Dane era plină de ironie, dar Ezra, poate din cauza alcoolului sau a încrederii sale puternice în sine, ridică vesel berea, ca și cum ar fi vrut să toasteze.

- Să toastăm cu toții pentru ca Dane să-și găsească jumătatea, bine? Noroc!

Râzând, toți au ridicat paharele și au băut. Dane a râs și el, dar era mai degrabă un râs ironic. Părea mulțumit de reacția lui, Wilkins a râs și a adăugat:

- Apropo, nu e timpul să te potoleşti, Dane? Nu trebuie să fie neapărat căsătoria, dar n-ar fi frumos să cunoști pe cineva serios? Cunosc multe femei minunate, necăsătorite, printre prietenele soției mele. Ai vrea să cunoști una?

- Nu, mulțumesc.

- Dane, dar...

În fața refuzului categoric, Ezra a încercat să-l întrerupă, dar Dane nu i-a dat ocazia și a adăugat:

- Îți spun eu: dragostea e doar o prostie. Nu e altceva decât reacții hormonale.

- Poftim?!

Ochii lui Ezra se măriră de uimire, ca și cum era atins de o lovitură bruscă. Dar Dane, neimpresionat, continuă:

- S-ar putea să fii păcălit pentru o vreme, crezând că ți-ai da viața pentru acea iubire. Dar, în cele din urmă, timpul îți va arăta că făceai ceva absurd, agățându-te de ceva care nu merita deloc. După despărțire, probabil că nici nu vă veți mai aminti fețele unul altuia.

Colegii care beau cu el au clipit surprinși. Dane, care rostise cuvinte atât de cinice, și-a strâmbat buzele într-un zâmbet ironic și a râs disprețuitor.

- A crede în prostiile astea e doar o pierdere de timp. Ori nu cunoști lumea, ori nu ai altceva de făcut.

Când Dane a terminat de vorbit, în jur s-a așternut o liniște sinistră. Abia mai târziu și-au dat seama toți că și cei de la masa vecină încetaseră să mai vorbească, ascultând cuvintele lui. Cu toate astea, nimeni nu a îndrăznit să rupă tăcerea ruşinoasă. În atmosfera incomodă, Ezra era primul care a luat cuvântul.

- Totuși, cred că într-o zi vei întâlni pe cineva pe care să-l iubești.

- Eu?

- Da.

Ezra a adăugat convingător:

- La fel ca Sandra și cu mine, simplul fapt că suntem împreună este suficient pentru a ne determina să fim fericiți. Când o văd, vreau să o sărut, mă gândesc la ea constant, iar dacă nu este lângă mine, simt că aș muri...

În timp ce vorbea, rotea absent ceșcuța cu degetele. Chiar și în timp ce vorbea, un zâmbet îi rămânea pe buze, ca și cum și-ar fi amintit de Sandra. Buzele i se curbau în mod natural doar gândindu-se la ea. Era de parcă ea era chiar acolo, zâmbind lângă el.

Probabil își amintea momentele simple, cotidiene, petrecute alături de Sandra. Senzația umerilor lor care se atingeau în timp ce mergeau, ceșcuța caldă de ceai pe care ea i-o dădea într-o zi obositoare, inima care îi bătea mai repede de fiecare dată când ea îi rostea numele.

În timp ce Ezra continua să enumere aceste momente, se uită la Dane.

- Cineva ca ea.

Tăcerea incomodă se prelungi, dar Dane mormăi în șoaptă.

- Ești norocos. Felicitări.

- Poftim?! Nu, cred că sunt incredibil de norocos că am întâlnit-o pe Sandra...

Ezra, agitat, a râs timid. Părea să nu știe cum să-și exprime bucuria doar gândindu-se la soția sa. L-a bătut ușor pe umăr pe Dane, într-un gest de încurajare.

- Nu-ți face griji, o să întâlnești și tu pe cineva. La fel cum eu am întâlnit-o pe Sandra. Când se va întâmpla asta, o să înțelegi cât de minunată poate fi iubirea.

Părea că aștepta un răspuns, dar pe fața lui Dane se citea doar un zâmbet ironic.

- Dacă iubirea chiar există.

Cu asta, a terminat restul berii dintr-o singură înghițitură și a comandat alta. Comenzile au început să sosească din toate părțile, iar conversația s-a mutat în mod natural către un alt subiect, determinându-i să uite repede discuția anterioară.

Dane s-a ridicat de la masă destul de târziu. După ce a terminat berea din fața lui și s-a ridicat, Ezra era surprins și l-a întrebat:

- Hei, pleci?

Dane a dat din cap și a răspuns:

- E târziu. Iubita mea mă așteaptă, trează. Will, mulțumesc pentru băutură.

Le-a făcut un simplu semn de rămas bun colegilor săi și s-a întors să plece. În momentul în care și-a întors capul în mod firesc, s-a trezit că se uită în ochii lui Grayson. Ochii violet ai lui Grayson îl priveau fără expresie. Dane i-a întâlnit privirea pentru o clipă, apoi și-a îndreptat privirea în altă parte și a părăsit masa. Chelnerița pe lângă care trecu îi aruncă o privire semnificativă, dar Dane îi zâmbi doar în treacăt, ca și cum ar fi vrut să spună "data viitoare”, și ieși. În mod normal, nu ar fi refuzat o astfel de ocazie, dar azi era o excepție. Era prea obosit ca să se gândească la altceva decât să se prăbușească în pat.

În timp ce mergea pe hol, a văzut un bărbat extrem de înalt venind spre el. Era Grayson Miller.

Era evident dintr-o privire că fizicul său era extraordinar. Membrele sale zvelte, trupul robust și înălțimea sa determinau ca oricine stătea lângă el să pară nesemnificativ. Costumul sofisticat se potrivea perfect cu umerii săi lați și picioarele lungi, iar sub părul întunecat pe care îl arunca firesc, se vedeau ochii adânci.

Dar, în ciuda aspectului său strălucitor, Dane, care își încruntă instinctiv sprâncenele, continuă să meargă fără să spună un cuvânt.

Din păcate, s-au întâlnit când Grayson se întorcea de la toaletă. Dane nu se simțea prea bine în această situație, dar nu voia să pară deranjat, așa că nu și-a modificat ritmul. Grayson a făcut la fel.

Sau cel puțin așa credea el. Dane nu avea intenția să înceapă o conversație, dar Grayson avea alte planuri. Când s-au apropiat, la o distanță mică, Grayson a zâmbit brusc larg.

- Uau, pleci deja? Noaptea abia a început.

Grayson vorbea pe un ton calm, potrivit cu reputația de crai. Dane se întreba dacă Grayson era capabil să se comporte atât de firesc cu persoana alături de care tocmai se luptase cu înverșunare cu câteva ore în urmă din cauza inimii sale generoase sau pentru că era un psihopat incapabil să simtă emoții.

- Sunt obosit.

Dane răspunse scurt și încercă să plece, dar Grayson continuă să vorbească.

- Se pare că Massa e interesată de tine. Ai de gând să pleci pur și simplu?

Massa era angajata de mai devreme care cochetase cu Dane. Surprins că Grayson observase asta, Dane zâmbi ironic.

- Ai observat asta, chiar dacă vorbeai cu toate angajatele barului.

Grayson răspunse cu un zâmbet larg, neimpresionat de remarca lui Dane.

- Dragostea nu poate fi ascunsă. Este inevitabil să o observi.

Dane se uită nedumerit la fața lui zâmbitoare.

Da, iubirea de o noapte este tot iubire, aşa e?

Cu un gând ironic, Dane era pe punctul de a trece pe lângă el când, brusc, Grayson l-a apucat de braț. Ce e asta? Arătându-și clar disconfortul, Dane l-a privit, iar Grayson a zâmbit inocent.

- Unde te duci? Ar trebui să accepți sentimentele lui Massa.

- Ți-am spus, sunt obosit.

- Și dacă o să regreți mai târziu?

- Să regret? Eu? De ce?

Dane îi adresă trei întrebări rapide, confuz. Grayson răspunse serios.

- Massa ar fi putut fi iubirea ta adevărată.

Vocea lui Grayson era la fel de calmă ca de obicei. Dane încruntă sprâncenele și întrebă:

- Și?

- Dacă pierzi această șansă, s-ar putea să nu o mai vezi niciodată. Nu e îngrozitor și trist? Ah, simt că o să plâng.

Grayson avea o expresie exagerată și sentimentală. Chiar s-a prefăcut că își șterge o lacrimă, deși, desigur, nu a curs niciuna. Era doar teatru. Dane l-a privit cu neîncredere, apoi a râs disprețuitor.

- Deci, ce este mai exact această iubire pe care o cauți?

Era o întrebare provocatoare, pusă intenționat. Dane știa că Grayson nu se gândise serios la dragoste. Dar, spre surprinderea lui, Grayson a dat un răspuns neașteptat. Expresia lui s-a schimbat subtil. Zâmbetul jucăuș a rămas, dar ochii lui străluceau ciudat.

- Cineva care mă determină să fiu fericit, cineva alături de care mă simt bine, cineva alături de care vreau doar să fiu, cineva care mă va susține indiferent ce fac...

Modul în care Grayson vorbea despre iubire era aproape visător, ca și cum ar fi descris o viziune perfectă. A continuat, vizibil mulțumit de sine.

- Cineva care va rămâne cu mine, alături de mine, pentru totdeauna.

- Hm…

Între timp, Dane asculta cu o expresie plictisită, de parcă şi cuvintele nu aveau niciun sens, înainte de a râde. Pentru el, acea viziune perfectă părea complet ridicolă.

- Bănuiesc că așa ceva nu există.

În contrast puternic cu explicația lungă a lui Grayson, răspunsul lui Dane era doar o singură propoziție. În timp ce se întorcea, mirosul dulce de feromoni care îl înconjura mereu pe Grayson s-a estompat și mai mult. Credea că s-a terminat, dar apoi Grayson a pus brusc o întrebare.

- Nu ai venit în ziua aceea, nu-i așa?

- Păi, nu, nu am venit.

Dane răspunse calm, fără să se uite înapoi. În acel moment, o tăcere ciudată umplu aerul, iar Dane simți că Grayson zâmbea în spatele lui. Asta îl enervă. Nu, ceva nu era bine.

Apoi, Grayson a adăugat.

- Nu am spus niciodată când era ziua aceea.

Abia atunci Dane se opri din mers. Se întoarse și întâlni privirea lui Grayson. Buzele lui Dane se mișcară scurt.

- Nu-i rău.

Râse încet, își băgă mâinile în buzunarele jachetei și începu să meargă din nou. Dane, fără să se uite înapoi, părăsi barul.

"La ce se gândește? Desigur, nu e el."

Grayson, care stătea în același loc, se întoarse. Dezorientat de propriile cuvinte, începu să meargă în direcția opusă, îndreptându-se spre locul său.

Colegii lui, care îl priveau fix pe la spate în timp ce el părăsea repede barul, au început în sfârșit să comenteze după ce Dane a dispărut complet.

- Tipul ăla, dacă stau să mă gândesc, nu l-am văzut niciodată cu o prietenă.

- Păi, tipii ăia Alfa supremi sunt așa, dar Dane nu e de fapt cel mai rău? S-a enervat fără niciun motiv.

- Pur și simplu nu vrea să-și asume responsabilitatea.

- Exact, idiotule!

- Așa stau lucrurile?

Ezra înclină capul în timp ce ei discutau incoerent.

- De ce Dane nu vrea să se întâlnească alături de cineva? El face sex.

Au schimbat diverse cuvinte.

- A avut o experiență neplăcută în trecut?

- Dane era părăsit? De cine?

- Nu știu, e doar o presupunere.

Desigur, conversația a deviat de la subiect, fără nicio concluzie. Atmosfera era încinsă, iar când au părăsit barul, toți erau amețiți de băutură.

La naiba, la naiba.

Grayson stătea rezemat de mașina de pompieri, privind în gol cu o expresie aprigă. Trecuse o lună de când devenise pompier. În acea perioadă, făcuse sex cu toate femeile din stația de pompieri. Făcuse sex chiar și cu o angajată a unei firme care era acolo pentru un curs de pompieri, dar toate erau goale. Niciuna dintre ele nu avea o aluniță în formă de fluture pe pelvis.

"Ce naiba se întâmplă?"

Grayson își frecă fața cu ambele mâini, enervat. Oare să fi greșit? Nu erau feromoni, ci doar leșin? Ei bine, e greu să întâlnești pe cineva o dată în viață, deci cum ai putea să fii lovit brusc de un Omega extrem de două ori? "Dacă ar fi adevărat, ar fi cu siguranță cineva din jurul meu și nu are sens să nu-l pot găsi."

În primul rând, nici măcar nu știa de ce primise un șoc de feromoni.

Era entuziasmat de convingerea că își găsise destinul, așa că nu se gândise prea mult la asta, dar acum că ajunsese în acest punct, regretul și reflecția au urmat.

De ce naiba? Și de două ori?

Dacă nu găsea un răspuns la această întrebare, nu putea ignora concluzia că greșise de la început. Era păcălit de acea ghicitoare și eșuase din nou.

Până acum, ar fi fugit imediat dacă s-ar fi confirmat că nu reușise să-și găsească destinul, dar de data asta nu putea face asta. Gemu din adâncul gâtului când își aminti promisiunea pe care i-o făcuse lui Ashley. Din cauza unei singure greșeli, irosise un an întreg. Putea exista un alt caz ca acesta?

- La naiba!

Era pe punctul de a înjura din nou. Se opri din mers la auzul unei melodii cunoscute, scoase telefonul mobil din buzunar și verifică identitatea apelantului. Grayson se încruntă imediat ce își dădu seama cine era, dar nu închise.

- Bună, Stacy. Ce faci? De ce m-ai sunat?

Își salută rudele de sânge gemene, care se născuseră la cinci minute distanță una de alta, cu o voce calmă, iar cealaltă persoană răspunse:

- Am auzit că te-ai angajat la pompieri. Cum merge? Ai avut vreo întâmplare specială?

Probabil că Stacy așteptase o lună să pună această întrebare, de când aflase de la tatăl ei că se angajase Grayson la pompieri. Probabil că ea calculase că va dura atât de mult până se va întâmpla ceva interesant. Grayson a răspuns calm, cu o voce neobișnuit de înflăcărată, de parcă se aștepta la asta.

- Nu, îmi pare rău, dar nu s-a întâmplat nimic. Toată lumea a spus că era pentru prima dată când era atât de liniște, fără nici măcar un mic incendiu în pădure.

Desigur, Stacy nu era pur și simplu curioasă dacă era sau nu un incendiu, dar ar fi trebuit să înțeleagă la acest nivel. Stacy mormăi ca și cum era cu adevărat dezamăgită.

- O, ce păcat. Nu e amuzant.

Ea și-a schimbat rapid tonul față de Grayson, care nu a răspuns.

- Deci, ce ai de gând să faci? Ți-ai găsit deja următorul partener?

Vocea lui Stacy s-a înveselit, ca și cum și-ar fi recăpătat interesul. Desigur, ea voia un singur lucru. Voia să-l vadă pe Grayson eșuând din nou și fiind dezamăgit. Se aștepta, de asemenea, ca partenerul abandonat să facă scandal, dar răspunsul lui Grayson era diferit de ceea ce sperase ea.

- Nu, încă nu.

- Nu renunți, nu-i așa?

Grayson a răspuns încet, cu o voce plină de îndoială.

- Nici gând, niciodată.

El repetă cuvintele lui Stacy și adăugă calm:

- Nu voi renunța. Indiferent cât va dura, îl voi găsi.

Un zâmbet slab apăru pe buzele lui Grayson.

- Singura mea iubire din lume.

- Sper să vă întâlniți curând și să fii primul care îmi spune.

Dacă era vorba de oricine altcineva, era interpretat ca o încurajare caldă și o preocupare pentru viitorul rudelor lor de sânge. Cu toate astea, cealaltă persoană era Stacy. Grayson nu putea fi calm neștiind intențiile ei, deoarece ea aștepta pur și simplu ca fratele ei geamăn să eșueze din nou și să provoace haos, dar el a răspuns calm.

- Desigur, ești jumătatea mea.

De fapt, deoarece erau gemeni, cuvântul "cealaltă jumătate” nu era corect. Cu toate astea, el a spus fără rușine ceva ce nu credea, iar Stacy, știind asta, a zâmbit ciudat și a acceptat cuvintele.

- Te iubesc, Grayson.

- Te iubesc, Stacy.

Au încheiat convorbirea spunând același lucru pe care nu-l credeau, dar sentimentele lor adevărate erau complet diferite. Curând, s-a auzit un sunet de "bufnitură”. Grayson, care a confirmat că s-a încheiat convorbirea, a mormăit cu o expresie rigidă.

- Ce nemernică!

A înjurat, dar starea lui de spirit nu s-a îmbunătățit deloc. Și-a ciufulit părul și apoi a suspinat.

"Ce să fac acum?

Trebuie să stau aici un an fără să mă mișc. Trebuie să existe o cale de ieșire din această situație dificilă. Ceva, ceva."

- Să dau foc la stația de pompieri?

El mormăia serios când auzi o bubuitură puternică și întoarse capul pentru a-l vedea pe Ezra privindu-l cu fața palidă. Când privirile lor se întâlniră, el se sperie și nu știa ce să facă, așa că ridică repede cutia pe care o scăpase pe podea și fugi. Grayson, care se uitase fix la spatele lui, mormăi o înjurătură scurtă și întoarse din nou capul.

Ezra, care se gândea că nu era o idee rea și își mângâia bărbia, s-a ascuns în spatele clădirii și a alergat repede spre sala de forță.

- Puștiul ăla e periculos.

Ezra s-a întors în grabă în sala de forță și a strigat imediat ce a deschis ușa. Colegii care se antrenau pe aparate l-au privit confuzi la auzul sunetului brusc. Ezra a continuat, arătând în spatele lui cu fața palidă.

- Tocmai îmi luam băutura când l-am văzut pe Miller. Și ghiciți despre ce vorbea! A spus că va da foc stației de pompieri!

- Poftim?!

- Serios? Nebunul ăla, e serios?

Toți s-au ridicat de pe aparate cu fețe serioase și s-au uitat la el. Ezra a dat din cap cu fața palidă și s-a uitat în jur.

- Serios? Părea să se gândească la ceva, cu o expresie serioasă pe față. Asta spun și eu. Eram atât de surprins încât nici măcar nu am apucat să-l întreb ce voia să spună.

Colegii s-au uitat unii la alții cu fețe nedumerite. Dacă altcineva ar fi spus că va da foc, ar fi presupus că era doar un acces de furie, dar Grayson era diferit. Nebunul ăla era mai mult decât conștient de asta.

- Despre ce vorbești dintr-o dată?

A întrebat cineva, dar nimeni nu a răspuns. Un alt tip i-a ciufulit părul cu brutalitate și a scuipat nervos.

- De ce dai foc stației de pompieri? Ai înnebunit?

- Se spune că, atunci când feromonii se acumulează, părul vostru se deteriorează, Alfa supremi!

- Faci sex cu toate fetele de aici în fiecare zi, deci spui că feromonii s-au acumulat? Dacă este așa, nu ar trebui să-ți tai penisul?

Toți erau agitați și spuneau cuvinte dure. Ce naiba e greşit cu tipul ăla? De atunci, nimeni din stația de pompieri nu l-a mai atins pe Miller. Desigur, nu au vorbit, dar probabil că lui Grayson nu-i păsa deloc. Pe scurt, au tras o linie clară între ei și s-au ignorat reciproc, ca și cum ar fi existat în lumi diferite.

Cu toate astea, ceea ce tocmai spusese Grayson era în mod clar o provocare care depășea limita. Nu putea să o ignore pur și simplu. Îndrăznea să dea foc stației de pompieri care trebuia să stingă incendii? Nici gând!

- De data asta, trebuie să-l batem pe puștiul ăla! strigă DeAndre.

- Așa e, să-l legăm și să-l aducem până aici.

- Să nu uităm să-l batem cu un baston!

- Dacă șeful mă oprește din nou, de data asta o să-l bat!

- Nici eu nu voi tolera asta!

Băieții care se adunaseră erau cuprinși de furie. Dane a tăcut din gură în timp ce îi privea cum se agită și se dezlănțuie, de parcă ar fi vrut să-l prindă pe Grayson Miller și să-l spânzure chiar în acel moment. Nu voia să se lase prins de atmosfera aceea și să provoace probleme, și știa că, dacă era remarcat și ar fi auzit lucruri de genul că era mai rău decât Miller, s-ar fi simțit prost. S-a gândit că așa se va termina și a început să facă din nou exerciții la aparatul de tracțiune.

Aaaah!

Băieții care țipau au tresărit la sunetul puternic al sirenei. Pauza nu a durat nici măcar o clipă. Deoarece acumulaseră multă experiență, au sărit imediat ca niște arcuri. Dane a pus și el jos echipamentul și a alergat cu viteză maximă. Într-o clipă, și-a pus toate hainele de pompier și a sărit la intrarea în stația de pompieri, iar Wilkins a deschis ușa pasagerului din camionul de pompieri și a strigat.

- Urcați repede! Grăbiți-vă! Grăbiți-vă, urcați repede!

Wilkins a fluturat brațele în mod sălbatic și și-a îndemnat colegii de echipă. Ezra, care era pe punctul de a urca în mașină, s-a oprit când a auzit strigătele repetate ale șefului echipei, de parcă i-ar fi ars stomacul. Când colegii lui, care stăteau în spatele lui, s-au oprit și ei, a părut agitat și a strigat într-o parte.

- Hei, Miller! Ce faci? Nu te urca repede! Vino repede!

Ceilalți băieți, care clipeau uimiți, au realizat cu întârziere situația și și-au strâmbat fețele. Grayson, care stătea acolo sprijinindu-se de perete, s-a încruntat, de parcă nu înțelegea de ce insistau să-l ia cu ei. Ezra l-a ignorat însă și a continuat să-l strige pe nume.

- Urcă, repede! Vino aici, trebuie să plecăm!

- Hei, ai înnebunit?

Un tip care și-a revenit târziu l-a apucat urgent pe Ezra de umăr. Cu o voce joasă și ochi aprinși, a continuat să-l îndemne pe Ezra.

- De ce îl chemi pe puștiul ăla? Cu ce ne poate ajuta?

- Da, e bine dacă nu face vreo prostie. Dacă o face, vom ajunge cu toții în cenușă.

- Lasă-l în pace, intră repede.

Și ceilalți s-au alăturat și au spus ceva. La prima vedere, cuvintele lor păreau rezonabile, dar Ezra gândea altfel.

- Hei, ce se întâmplă dacă îl lăsați pe puștiul ăla aici și el chiar dă foc stației de pompieri? Cine ar avea grijă de puștiul ăla?

Grayson Miller era o bombă cu ceas. Făcea lucruri nebunești când erau chiar în fața lui, dar ce fel de dezastru ar provoca dacă ar fi lăsat fără supraveghere? Cu siguranță, departamentul lor de pompieri, munca lor, ar dispărea și ar ajunge să umble pe străzi.

Vocile care îl îndemnau s-au oprit brusc la auzul acestor cuvinte. Ezra, care se uitase pentru o clipă la ochii tremurători ai lui, dădu din cap.

- Dacă nu e chiar în fața lor, puştiul ăla va face imediat probleme. Prefer să-l scot afară și să-l las să stea pe acolo. Atunci cineva dintre noi sau dintre spectatori va afla ce face.

Cuvintele lui Ezra erau atât de plauzibile. Având în vedere faptul că vorbiseră despre el chiar înainte de a pleca, îngrijorările lui erau destul de convingătoare.

- Are sens.

Pe măsură ce o persoană era de acord, alții cu aceeași părere se alăturau unul după altul.

- Da, să-l luăm cu noi. Mă simt neliniștit când nu-l am în fața mea.

- Nu cred că va da foc cu adevărat...

- Puștiul ăla e un Alfa, un psihopat. Cu siguranță va face ceva ce nici nu ne putem imagina. Trebuie să împiedicăm dispariția bibliotecii noastre, aşa e?

Dacă era posibil să prevină acel pericol doar luându-l cu ei, ar fi putut să o facă. Datorită acestui fapt, opiniile tuturor erau unanime și au început să strige la Grayson.

- Miller, grăbește-te! În sfârșit plecăm!

- Da, ai trecut testul, acum trebuie să devii un pompier adevărat!

- Haide, îți fac loc și ție. Miller, grăbește-te!

Grayson stătea încă acolo cu o expresie neplăcută la strigătele lor. Cu toate astea, ei nu au cedat și au continuat să-l cheme. În ciuda sirenei care răsuna puternic, nu păreau să se miște până când Grayson nu se urca.

- Ha!

În cele din urmă, Grayson a scos un suspin de nemulțumire și s-a mişcat.

Expresia lui era plină de plictiseală în timp ce se îndrepta spre mașină, dar toți s-au prefăcut că nu observă și au așteptat. Și când s-a apropiat suficient, restul băieților, inclusiv Ezra, l-au apucat pe Grayson de braț, de parcă ar fi așteptat, și l-au împins în mașină.

- Haideți, haideți! Dane, ce faci? Urcă repede!

Băieții care urcaseră în mașină unul după altul îl strigau pe Dane. Dane, care îi privise până atunci cu o expresie plină de milă, urcă ultimul în mașina de pompieri fără să spună un cuvânt. Din spate se auzi strigătul lui Wilkins.

- Încet, încet! DeAndre, urcă acolo! Toată lumea e în mașină? Plecăm!

Wilkins, care era pe punctul de a urca imediat în mașină, l-a văzut brusc pe Grayson așezat pe bancheta din spate. A tresărit când și-a amintit brusc ce spusese șeful, dar nu avea timp de pierdut. Nu a avut de ales decât să se urce pe scaunul pasagerului, iar tipul de la volan a pornit imediat mașina. Și mașina de pompieri a pornit în viteză pe șosea, cu sirena urlând.

Incendiul izbucnise într-o zonă rezidențială foarte liniștită. Vechiul cartier pe care îl vedeau mereu când treceau cu mașina era întotdeauna liniștit și pașnic. Era un loc unde vedeau adesea copii jucându-se și bătrâni îngrijindu-și grădinile. Cum putea să izbucnească un incendiu într-un astfel de loc?

- Și soacra mea locuiește acolo.

Unul dintre colegii mei, tată a două fete, a spus vizibil îngrijorat. Era îngrijorat pentru familia lui de acasă, așa că a dat un telefon rapid. Celălalt tip l-a întrebat pe Wilkins.

- Toți oamenii de acolo erau evacuați?

- Toți ajută la stingerea incendiului, așa că probabil e haos acolo acum. Dacă focul s-ar fi extins prea mult, toată lumea era evacuată. Sper să nu fie victime... Ar trebui să mergem să verificăm repede.

Dane, care aștepta în tăcere destinația cu brațele încrucișate, ascultând conversațiile colegilor săi care veneau și plecau, s-a oprit brusc uitându-se într-un singur loc. Asta pentru că Grayson, care stătea vizavi de el, se uita la el. Când privirile lor s-au întâlnit, parfumul dulce pe care îl simțea întotdeauna când era lângă acel puşti a devenit și mai puternic. Nu era din cauza mediului închis al mașinii. Dane nu era singurul care simțea asta, deoarece și ceilalți băieți și-au îndreptat privirea spre Grayson.

Inițial, controlul feromonilor era o metodă foarte simplă, la fel ca și păstrarea TPO* de către toată lumea. Desigur, Alfa supremi care trăiesc după propriile reguli nu par să acorde nicio importanță acestor lucruri.

Grayson nu părea să se sinchisească deloc, chiar dacă primea priviri incomode. Dimpotrivă, toți ezitau și tăceau în fața lui Grayson Miller, care părea încântat de prima sa ieșire, cu o ușoară roșeață pe obraji. Dane s-a gândit: "Ei bine, așa este”, în timp ce îi privea pe colegii săi care îl criticaseră atât de mult în sala de sport și care acum evitau complet contactul vizual.

Era o pierdere să se confrunte direct cu un nebun. Era o regulă pe care o respectase toată viața, dar, spre deosebire de ceilalți, Dane nu-și lua ochii de la el. În schimb, se încrunta, strângea ochii, se lăsa pe spate în scaun și își desfăcea arogant picioarele, iar Grayson, care stătea vizavi de el, îl privea și el pe Dane cu gura închisă. Pentru o vreme, cei doi s-au privit fix unul pe celălalt. Nimeni nu a deschis gura. Doar o tăcere incomodă a continuat în mașina care se deplasa cu viteză.

Grayson era primul care și-a schimbat expresia. Gura strâmbă și zâmbetul ironic îl determinau să pară că înjură. Dane a ridicat din sprâncene, dar asta era tot. Privindu-l așa, Grayson s-a gândit la ceea ce spusese cineva.

"Dacă îi ajuți pe alții în timp ce faci asta, înseamnă că va apărea și altcineva. Oricum, cuvântul cheie este focul.”

- //-

*TPO = un termen inventat în lumea romanului, legat de controlul feromonilor. 

Grayson nu se putu abține să nu râdă ironic când își aminti cuvintele ghicitoarei, care îl conduseseră în această situație ridicolă.

- Ha, ha!

La râsul său scurt, toată lumea, inclusiv Ezra, a început să-l privească cu precauție. Chiar și șoferul l-a privit rapid pe Grayson prin oglinda retrovizoare.

Ce se întâmplă? Chiar se gândește să dea foc mașinii de pompieri? Asta e singurul lucru pe care nu-l putem permite! Nu-i nimic, am pierdut lupta data trecută, dar de data asta, dacă ne grăbim cu toții, putem să-l oprim. Azi îl avem pe Dane cu noi!

De fapt, Dane își întorsese deja capul spre fereastră, complet dezinteresat. Grayson, pe de altă parte, era complet absorbit de gândurile despre ghicitoare, strângând ochii în timp ce își amintea chipul ei.

Da, oricum nu e nimic special. Ghicitoarele întotdeauna înșeală oamenii cu prostiile lor. "Am pierdut numărul de câte ori eram păcălit de ele. De fiecare dată când am vizitat o ghicitoare, am ratat."

Dar focul... nu se înșela complet în privința asta.

Grayson strânse ochii, gândindu-se: "O s-o ard pe ghicitoarea aia”.

Când au ajuns la fața locului, fumul negru și dens se ridica deja înalt în cer, umplând aerul. Chiar înainte de a coborî din mașină, mirosul acru al fumului le-a pătruns în nări. Imediat ce mașina s-a oprit, au coborât în grabă și s-au grăbit să evalueze situația.

- La naiba, la naiba!

Cineva a înjurat în șoaptă, cu un suspin. Și nu era de mirare, focul se întinsese mult mai mult decât atunci când se dăduse apelul inițial. Casa în care începuse totul era complet cuprinsă de flăcări, iar focul se întinsese la cele trei case de pe ambele părți. Pământul era presărat cu sticlă spartă și resturi carbonizate. Din această cauză, oamenii încetaseră să mai încerce să stingă focul singuri și stăteau mai departe de pericol.

Wilkins a strigat către oamenii adunați puțin mai departe, care priveau cu îngrijorare flăcările.

- Sunt proprietarii acestor case în flăcări?

Era probabil ca majoritatea caselor să fie goale, având în vedere că era ora la care oamenii erau la muncă. Constatând că nimeni nu se prezenta, Wilkins a privit în grabă locul incendiului. Între timp, subordonații săi lucrau eficient, urmând procedurile stabilite, scoțând echipamentul de stingere a incendiilor și alergând către pozițiile lor. Grayson îi privea ca și cum era meseria altcuiva. Și, oricum, așa și era. Nu avea nicio intenție să alerge prostesc și să se implice în asta.

- Miller, hei! Aici!

Wilkins, care evaluase rapid situația și dirija oamenii din jur, l-a strigat brusc pe Grayson. În mijlocul agitației, Grayson, care stătea liniștit deoparte, nu s-a mișcat și a răspuns fără să se clatine.

- Ce s-a întâmplat?

Wilkins simți cum îi crește furia, dar, amintindu-și de situație, se abținu. Stingerea focului era cel mai important lucru în acel moment.

- Trebuie să creăm o linie de foc pentru a împiedica flăcările să se răspândească mai departe. Tu ești responsabil de aici până acolo.

Grayson se încruntă în loc să răspundă. Termenul "linie de foc” îi era necunoscut. Stând acolo în tăcere, observând scena, Wilkins oftă adânc de enervare, apoi îl apucă pe Grayson de braț și-l trase spre poziție.

- De aici până aici, îndepărtează orice ar putea lua foc. Orice, inclusiv dispozitive electrice sau orice altceva periculos. Ai înțeles?

Wilkins îi explică în termeni simpli, ca și cum ar fi vorbit cu un copil, și se asigură că îl privește pe Grayson în ochi în timp ce îi pune întrebarea. Până atunci, Grayson nu spusese niciun cuvânt. După o privire rapidă în lateral, se uită în jos la pământ, se scărpină în spatele capului și oftă ca și cum era enervat. Din fericire, a început să se miște fără să mai spună nimic. Văzând asta, Wilkins a răsuflat ușurat. Cel puțin nu era complet inutil. Și cu asta, Wilkins s-a întors să observe situația.

În jurul lui, sunetele caselor care se prăbușeau, ale apei care curgea din furtunuri, ale conversațiilor șoptite și ale vibrațiilor diverselor echipamente umpleau aerul. Trecând pe lângă DeAndre, care tăia o ușă de garaj cu un ferăstrău cu lanț, Wilkins se îndreptă spre casa următoare, mișcându-se repede și strigând pe parcurs.

- Mai sus! Ridicați furtunul mai sus! Îndreptați apa în sus! Mai mult, mai mult!

- Al doilea etaj a ars complet? La naiba, și acoperișul a dispărut.

- Cine a intrat în interior? Bine, nu era găsit încă nimeni, aşa e? Bine, continuați să căutați.

Wilkins, care dirija operațiunile cu o combinație de corecții și încurajări, și-a terminat circuitul și s-a întors la Grayson.

- O!

Spre surprinderea lui, Grayson îndeplinise perfect sarcina care i-a fost încredințată. Deși mutarea și curățarea lucrurilor poate părea simplă, într-o situație ca asta, oamenii adesea greșesc, așa că Wilkins se pregătise pentru unele greșeli. Dar, văzând linia de foc amenajată cu grijă, a început să-l vadă pe Grayson într-o nouă lumină.

- Bravo, nu-i rău.

Îl bătu ușor pe Grayson pe umăr și se întoarse să plece, dar în acel moment, Wilkins văzu pe cineva încercând să intre în casă. Își încruntă imediat sprâncenele.

- Dane! Dane Striker!

Dane, care se îndrepta spre ușă cu furtunul în mână, s-a oprit și s-a uitat înapoi la Wilkins. Wilkins s-a apropiat repede de el și l-a întrebat.

- Intri singur? Nu e nimeni cu tine?

- După cum vezi.

Dane răspunse indiferent, ca de obicei. Din cauza incendiului de proporții, toată lumea se lupta cu propriile sarcini.

- Alte echipe de pompieri vor ajunge în curând. Ce-ar fi să intrăm împreună? E prea periculos să intri singur...

Chiar în acel moment…

- Aaaah! Ah!

Un bărbat a țipat brusc și a încercat să se repeadă în casă. Dane l-a prins repede, dar bărbatul a continuat să se zbată, ignorându-l.

- Nu, Charlie! Charlie!

Cu lacrimi curgând pe față, bărbatul repeta numele încontinuu. Wilkins a întrebat repede.

- Ce s-a întâmplat? Ești proprietarul casei?

Bărbatul a dat din cap în lacrimi, în timp ce continua să suspine. Wilkins a continuat să întrebe.

- Sunt ofițerul Darius Wilkins. Cum te cheamă? Bine, domnule George Wright. Ești singur? Ai altă familie?

- Charlie, Charlie e înăuntru, Charlie.

- Calmează-te, te vom ajuta... Cine e Charlie? E înăuntru?

Bărbatul dădu din cap repede, cu lacrimile curgându-i în continuare.

- Charlie mă așteaptă mereu singur, probabil că mă așteaptă înăuntru chiar acum. Dați-mi drumul, lăsați-mă! Trebuie să-l salvez pe Charlie! Charlie!

- Bine, bine! Te rog, calmează-te!

Wilkins îl opri ferm, cu un ton mai aspru decât înainte. Privind bărbatul care plângea neputincios, Wilkins întrebă din nou.

- Câți ani are Charlie? E soția ta? Sau partenera ta?

- Are doisprezece ani... este galben, foarte drăguț...

- Fiica ta?

Bărbatul, incapabil să-și termine propoziția din cauza suspinelor sale, a dat repede din cap.

- Nu, nu, Charlie este un câine... este un câine...

Dane și Wilkins au schimbat rapid priviri. Au aflat curând că Charlie era un golden retriever.

- Și altceva? Există vreo șansă să mai fie cineva înăuntru?

Bărbatul a dat din cap.

- Familia mea este doar Charlie. Vă rog, vă rog, salvați-l pe Charlie, el este tot ce am... Vă rog...

Bărbatul s-a prăbușit, plângând incontrolabil. Wilkins i-a bătut ușor pe umăr pentru a-l consola, apoi s-a uitat repede în jur. Încă nu se vedea niciun alt membru al personalului care să poată fi de ajutor. Singurul care părea disponibil era Grayson Miller.

Când privirile lor se întâlniră, Grayson zâmbi șiret. Era un zâmbet care nu avea altă semnificație decât aceea de a-și afișa tactica socială obișnuită. Wilkins se încruntă, întorcând repede capul și uitându-se în jur după altcineva care ar fi putut intra în interior. Dar nu apăru nicio persoană potrivită.

- Asta e o problemă serioasă. Nu putem intra singuri.

Focul devenise prea mare. Dacă cineva inhala fumul în mod greșit sau se producea un accident, era prea periculos să trimită pe cineva singur, fără sprijin.

- Hei, Ezra... Asta nu va funcționa. Dian... E deja înăuntru? Atunci...

Wilkins, care strigase mai multe nume la rând, se apucă de cap. O, nu, nu e nimeni!

- Dacă nu e nimeni care să intre cu mine, voi intra singur.

Tocmai când era pe punctul de a renunța, o voce salvatoare se auzi din spatele lui. Wilkins, care se întorsese cu un zâmbet, se sperie și înlemni. Grayson îl privea cu aceeași expresie zâmbitoare ca înainte.

- O, nu, e bine. Nu ai experiență...

Wilkins încercase să ignore suspiciunile lui Grayson mai devreme. Firește, și de data asta își întoarse repede capul. Cu toate astea, Grayson răspunse cu naturalețe.

- M-am antrenat suficient în ultima lună, așa că pot să o fac. Și nu este asta ceva ce trebuie făcut într-o zi? Mereu spui că nu sunt suficienți oameni pe care să-i trimiți pe teren. Asta spun toți.

Nu se înșela. Dar să-i trimită pe As și pe un începător singuri? Focul se răspândise mult și, din moment ce trebuiau să intre direct înăuntru, riscul era mare. Nu vreau să-mi imaginez, dar un începător nu este de niciun ajutor într-o situație de urgență. Când se confruntă cu o situație pe care nu au mai văzut-o până atunci, trupurile lor pur și simplu înlemnesc. Apoi Dane...

Wilkins, care își imaginase multe lucruri de mult timp, s-a gândit: "Așa cum mă așteptam.” Nu putea să-l piardă pe As așa.

- Nu, e bine. Nu e nevoie să...

A continuat să refuze, dar nu putea să tragă de timp prea mult. În cele din urmă, Dane, care îl privea cum nu putea să ia o decizie, și-a ajustat masca ca și cum nu i-ar fi păsat și s-a mișcat primul în spatele lui Wilkins, care era ruşinat.

- Intru eu.

- Stai, stai! Dane!

Wilkins îl opri pe Dane, care era pe punctul de a intra imediat în casă. Nu putea face nimic în această situație urgentă. Poate că era nebun, dar era doar un nebun, așa că poate putea face lucrurile mai bine decât se aștepta. Dacă nu se întâlnea cu o urgență, era doar o chestiune de a-l urma bine pe Dane.

Wilkins se hotărî și îi vorbi lui Grayson de data asta.

- Bine, dacă vrei atât de mult, intră. Dar nu te forța prea mult și urmează-l pe Dane. Dacă se întâmplă ceva, nu ieși niciodată singur și ai mereu grijă de Dane... Ai înțeles?

Așa cum spunea Grayson, era ceva ce trebuia să facă într-o zi. Desigur, chiar dacă era doar pentru un an, întotdeauna era lipsă de personal. Chiar dacă era Miller, dacă putea fi de ajutor, nu era niciun motiv să refuze, aşa e?

Grayson răspunse zâmbind, în timp ce continua să gândească și să-și repete sfaturile.

- Înțeleg. Atunci plec și eu...

Din nu știu ce motiv, își puse repede masca și se grăbi să intre în casă cu echipamentul său. Dane intrase deja cu un furtun.

- Nu poți acționa pe cont propriu, trebuie să urmezi instrucțiunile lui Dane!

Lăsând în urmă strigătele disperate ale lui Wilkins, Grayson dispăru și el înăuntru.

Sunetul neliniștitor al mobilierului arzând, rupându-se și căzând continua să se audă din toate direcțiile. Căldura fierbinte părea să-i ardă pielea. Dacă nu era echipamentul de stingere a incendiilor, era dificil să respire. Chiar și într-o astfel de situație, Grayson îl urmărea în tăcere pe Dane, care ținea ferm furtunul și pulveriza apă în timp ce înainta. Cu toate astea, după mai puțin de 5 minute de la intrarea în casă, deja regretase decizia luată.

Era o decizie prea imprudentă să vrea doar să vadă fața agitată a lui Wilkins.

Atunci s-a gândit. Deodată, o parte din tavan s-a prăbușit cu un zgomot puternic.

- Uau!

Grayson, surprins, a exclamat și a făcut un pas înapoi fără să-și dea seama. "Era să am probleme." A fluierat scurt la vederea bucății mari care căzuseră în fața lui, apoi a râs și a glumit.

- Uau, am crezut că o să ard de viu, dar era să mor pentru că mi se spărgea capul.

A izbucnit într-un râs vesel, dar Dane nici măcar nu s-a uitat la el și a continuat să meargă înainte. Grayson a încetat să mai râdă și a înclinat capul cu o încruntare.

- Nu e amuzant.

Mormăi ca și cum ar fi vorbit cu sine însuși și începu să meargă din nou, urmându-l pe Dane, care era deja estompat de fum. Respira oxigen, dar tot îi era greu să respire. Căldura pe care o simțea în afara costumului său ignifug era incredibilă și era nervos în flăcările care îi puneau viața în pericol. Era și mai nervos pentru că trebuia să-și mențină respirația în spațiul limitat al măștii. Cu toate astea, Dane nu se opri, ci se adânci și mai mult în interior.

"Puştiul ăla nu simte căldura?"

Grayson se încruntă și se uită la spatele lui Dane. Abia când simți că furtunul pe care îl ținea era tras, nu avu de ales decât să continue să meargă. Camera era acoperită de fum dens și plină de flăcări roșii, ceea ce determina ca vizibilitatea să fie dificilă. Dar Dane continuă să toarne apă ca și cum era acolo de multe ori înainte.

- Charlie!

Pentru prima dată de când intrase în casă, Dane scoase un sunet. Era doar numele câinelui. Îl strigă pe câine în repetate rânduri, cu toată puterea, dar strigătele lui erau acoperite de zgomotul clădirilor care se prăbușeau în jur.

- Nu are rost.

Grayson a strigat la Dane. Pentru prima dată, Dane s-a uitat înapoi la el. Grayson a mormăit, simțind o mică satisfacție.

- Oricum e mort, așa că nu răspunde.

Dane îl privi fără să spună nimic și lovi cu putere ușa din fața lui cu un picior. Ușa, slăbită de foc, zbură, iar Dane intră direct în cameră.

- Ah!

Grayson scoase un suspin de șoc. Nenorocitul ăla mă ignora în momentul ăla, aşa e?

Venele de la tâmple i se umflară. Grayson se îndreptă repede spre camera în care intrase Dane. Tocmai când era pe punctul de a intra, se ciocni de Dane, care ieșea după ce terminase căutarea.

Se auzi un zgomot puternic, ca un tunet. Părea că ceva se prăbușise din nou. Dane părea că se strâmbă prin masca lui.

- Poftim?! Dă-te la o parte.

Fără să-i dea lui Grayson șansa să facă un pas înapoi, Dane l-a împins imediat ce a vorbit.

- Hei, hei! Hei!

Grayson, furios, îl strigă din nou, dar Dane îl ignoră și intră în camera alăturată.

- Charlie! Charlie, unde ești? Charlie!

Grayson se uită la el cu o expresie ironică în timp ce striga din nou după câine. Se întreba când va renunța. Acum, privea cu o inimă care era aproape ca un blestem, dar, pe măsură ce repeta acest lucru de mai multe ori și ieșea de fiecare dată cu mâna goală – inima lui se răci repede.

- Hei, hai să vorbim puțin.

Când Grayson, care nu mai putea suporta, a vorbit, Dane tocmai scosese o rangă și spărsese clanța ușii.

- Ce este? Grăbește-te!

A apucat mânerul care atârna și l-a aruncat în spatele lui, dar, contrar cuvintelor sale, și-a băgat imediat mâna în gaura rotundă, a deschis ușa și s-a întors înăuntru. Grayson era șocat, dar l-a urmat și i-a povestit tot ce ascunsese până atunci.

- Cât timp trebuie să continuăm să facem această prostie? Câinele e mort. Nu poate fi în viață în acest incendiu. S-ar fi sufocat din cauza fumului înainte să ardă.

Era o prostie să intri și să te plimbi în mijlocul focului pentru a-l salva. "Nu e de ajuns? Cât mai vrei să faci?"

Dane, care ridicase și coborâse salteaua, deschizând și închizând dulapul, ieși întrebând, ascunzându-și numeroasele întrebări. Îi aruncă lui Grayson o scurtă privire fără să spună nimic și se îndreptă spre etajul al doilea. Dane nu spuse nimic, dar era ca și cum ar fi auzit deja răspunsul.

- Stai, stai! Stai! a strigat Grayson, dar Dane l-a ignorat și a urcat repede scările. Grayson a sărit pe scări și l-a prins pe Dane pe palier.

- Se pare că îți place să repeți lucruri fără sens, dar eu urăsc să-mi irosesc viața cu astfel de lucruri. Așa că hai să plecăm acum.

Dane îl privi cu o expresie goală pe Grayson. Ochii din spatele măștii sale prăfuite păreau surprinzător de plictisiți. Dane, care părea să suspine, deschise gura.

- Nu ar trebui să vorbești tu despre asta, despre irosirea vieții urmărind iubirea vieții tale?

- Poftim?!

Grayson părea că voia să-l apuce pe Dane de guler, dar desigur că nu a făcut-o. În acel moment, o parte a scării s-a prăbușit cu un zgomot puternic. El stătea nesigur pe treptele de la jumătatea scării și s-a uitat în jos, iar în fața lui a apărut un spațiu întunecat și gol. Dane a profitat de ezitarea lui Grayson pentru a fugi pe hol. Grayson nu a avut de ales decât să înjure scurt și să pornească din nou în urmărirea lui.

Când aproape terminase de căutat la etajul al doilea, a auzit brusc o voce din stația radio. Era vocea lui Wilkins.

- Dane, Dane! Te simţi bine? Nu l-ai găsit încă?

- Îl caut. E la etajul al doilea.

- Stai puțin! Charlie ar trebui să fie în pod!

O voce de bărbat îl întrerupse brusc. Grayson se gândi, văzând spatele lui Dane, care se oprise din alergat. E terminat, probabil asta gândește acum.

Decise că era timpul să se întoarcă și se pregăti să se retragă, dar Dane îl întrebă brusc.

- Unde e podul?

"Despre ce vorbești?"

Grayson se încruntă și îl privi. Nu-i putea citi expresia feței, pentru că era cu spatele, dar simțea clar că Dane nu avea de gând să renunțe.

- În tavan... Trebuie doar să apeși butonul... Charlie urca des acolo?

- Da, da, l-am antrenat să urce imediat când se întâmpla ceva înfricoșător. De exemplu, dacă intra un hoț și îl omora pe Charlie. Sau dacă se speria și ieșea afară și se pierdea...

Bărbatul întrebă urgent, cu vocea plină de suspine.

- Poți găsi mecanismul, aşa e? Charlie este încă în viață...

El continua să vorbească, dar Dane închise radioul cu severitate. Nu știa dacă nu voia să-i audă plânsetele, dacă era presat de timp sau ambele, dar știa exact ce urma să facă în continuare.

"Nu pot face asta."

- Hei, oprește-te acum...

- Miller!

Tocmai când era pe punctul de a spune că nu va merge mai departe, Dane l-a strigat brusc pe nume. El, care alergase înainte fără să se uite înapoi, s-a întors pentru prima dată spre Grayson și i-a spus:

- Pleacă. Nu trebuie să rămâi aici. Ești doar o pacoste.

Desigur că asta intenționase să facă. Era suficient că ajunsese până aici, iar Grayson făcuse destul. Cu toate astea, când era primul care a spus asta, Grayson s-a simțit prost. Desigur, probabil din cauza tonului acela neplăcut și neschimbat.

- Dar tu?

A încercat să spună: "Ai de gând să sari în focul ăla ca să salvezi un câine care e mort?”, dar nu mai era timp pentru asta. Dane a dispărut în fumul negru fără să răspundă.

Rămas singur, Grayson clipi nedumerit înainte de a-și reveni în fire la sunetul puternic al unei "pocnituri”. Din nou, o parte a casei se prăbușise.

Era deja imposibil să-l urmărească pe Dane. Desigur, nu avea nicio intenție să facă asta. A rămâne în această situație periculoasă era sinucidere curată. Era imposibil ca Dane să nu știe ceea ce știa Grayson, care era doar un începător.

O să o facă cu grijă.

Grayson s-a gândit la asta și s-a retras imediat. Oamenii au o teamă fundamentală de moarte. Același lucru este valabil și pentru frica de durere. Dane nu ar fi putut să o evite, așa că ar fi abandonat câinele și ar fi ieșit imediat. La urma urmei, propria lui viață era cel mai prețios lucru.

În momentul în care s-a întors, și-a amintit pentru o clipă ce spusese Wilkins despre a nu ieși niciodată singur, dar a șters imediat acest gând din minte. S-a gândit că Dane va ieși oricum după el, așa că probabil asta era tot.

Grayson nu a mai ezitat, în timp ce flăcările se înălțau din toate părțile, și a fugit afară fără niciun regret.

Wilkins stătea în același loc, privind cu îngrijorare casa în flăcări. Flăcările înghițeau casa ca un val uriaș, iar lumina roșie care se revărsa prin fereastră părea focul iadului. Nu era prima dată când se confrunta cu o astfel de situație, dar, întrucât era ceva care îi punea viața în pericol, nu putea să nu se simtă neliniștit. Chiar și Wilkins, care era responsabil de operațiunea de la fața locului, era nedumerit în privința a ceea ce se întâmpla, deși părea că trecuse mult timp de când Dane intrase acolo. A oprit chiar și radioul și s-a întrebat ce gândea Dane.

- Charlie, Charlie...

Bărbatul continua să plângă, strigând numele câinelui. Și el era trist, dar nu putea să-l certe. Doar îi mângâie umărul în tăcere, iar brusc o umbră umană apăru în flăcări.

- Dane?

Când Wilkins îi menționă imediat numele, bărbatul se uită și el surprins în aceeași direcție. Fiecare aștepta ca el să iasă din flăcări, sperând să fie persoana pe care o așteptau, dar bărbatul care își scoase masca era cineva pe care nu se așteptau să-l vadă.

- Miller!

- Dar Charlie?

Grayson a răspuns la strigătele care au venit aproape simultan, scoțându-și casca și dându-și părul pe spate.

- Nenorocitul ăla a intrat înăuntru să caute câinele.

- Poftim?!

Wilkins a strigat șocat. Bărbatul i-a răspuns ca un glonț.

- Deci încă nu l-ai găsit pe Charlie? Unde v-ați despărțit? Ai auzit tot ce am spus, aşa e? Am spus că Charlie se ascunde în pod, dar radioul s-a oprit...

- Oprește-te! Taci!

Incapabil să suporte cuvintele care continuau să curgă, Wilkins a strigat. Bărbatul care plângea și țipa până atunci s-a oprit brusc din plâns și a deschis ochii mari. Wilkins l-a lăsat în pace și s-a întors din nou către Grayson și l-a întrebat urgent.

- Dane a intrat în interior? Să caute câinele?

Urmărind vocea care părea șocată, Wilkins l-a privit pe Grayson de sus până jos și și-a fixat privirea pe fața lui.

- Dar de ce ai ieșit singur? V-am spus să rămâneți împreună! Cum ai putut să-ți părăsești partenerul și să ieși singur? Cum? Ți-au căzut picioarele?

Părea sincer enervat. În această situație, nu ar fi existat niciun pompier care să-și abandoneze colegii și să fugă singur. Grayson i-a răspuns lui Wilkins, care aștepta un răspuns, cu același zâmbet ca înainte.

- Am plecat pentru că mi-a spus să plec, deoarece eram doar o pacoste. Nu pot refuza cererea cuiva.

- Poftim?!

Wilkins a răspuns cu o pauză, părând oarecum agitat. Fața lui, larg deschisă și palidă, era plină de confuzie, uimire, dispreț și alte emoții negative.

- Ce s-a întâmplat? Vrei să spui că Dane e singur acolo?

Ezra, care a auzit povestea târziu, a strigat șocat. Pe măsură ce sosise sprijinul de la o altă stație de pompieri, cealaltă parte părea să fi terminat de stins focul, iar pompierii care aveau ceva timp liber se adunau în fața casei. Wilkkin era furios și trebuia să spună că, dacă spunea asta, ar fi putut fi acolo. Nu era supărat doar pe Ezura.

- Era ridicol că ai fi pompier! Eram împotrivă de la început! Știam cu toții că nu vei reuși!

În ciuda protestelor, Grayson încă zâmbea. Expresia lui era neschimbată ca o mască, aproape ca și cum îi ironiza pe ceilalți. Dane a ridicat din umeri și i-a întrebat pe pompierii care se enervau din ce în ce mai tare și țipau la el.

- Știu că sunteţi colegi, dar dacă sunteți atât de îngrijorați, n-ar trebui ca cineva să intre și să-l scoată pe puştiul ăla, în loc să vă adunați în jurul meu și să mă criticați?

- O să o fac fără să-mi spui tu, ticălosule!

Ezra strigă în timp ce își punea masca de oxigen.

- O să-ți arăt eu loialitatea noastră. Un pompier nu-și abandonează niciodată camarazii. Intrăm împreună și ieșim împreună. Chiar dacă asta înseamnă să murim!

- Cât timp a trecut de când Dane a intrat?

La întrebarea cuiva, Wilkins a răspuns.

- Au trecut aproximativ 10 minute de când am auzit ultima oară de el. Trebuie să ne grăbim.

Pompierii cu fețele tensionate s-au grăbit să-și ia echipamentul. S-au grăbit să-și verifice buteliile de oxigen și echipamentul de protecție. În ciuda mirosului de ars și a fumului, pregătirile lor pentru misiune erau pline de hotărâre.

Grayson îi privea, simțind doar dispreț. În curând, avea să iasă singur. Cât timp putea rezista flăcărilor? De ce să facă atâta zarvă pentru ceva ce se va rezolva de la sine dacă așteptau?

Motivul era evident. Voiau doar să-l critice pe Grayson sau să pară că au un mare simț al colegialităţii.

El ridică din umeri cu indiferență. Pașii grăbiți, comenzile scurte și aspre transmise prin stații radio, căldura casei în flăcări – totul părea atât de exagerat.

- Bine, să mergem!

Ezra, gata, strigă, și toți dădură din cap solemn. Erau hotărâți să-l aducă pe Dane înapoi. Tocmai când erau pe punctul de a se năpusti înăuntru...

A avut loc o explozie puternică, urmată de un sunet de tunet. Casa, cuprinsă de flăcări, s-a răsturnat și în cele din urmă s-a prăbușit, pierzându-și centrul de greutate. Resturile uriașe s-au prăbușit, iar flăcările au izbucnit din nou din ruine.

Pompierii, care erau gata să intre, au înlemnit pentru o clipă, cu ochii mari de șoc. Apoi, toți și-au ținut respirația. Dar tăcerea nu a durat mult.

- Nu!

La strigătul cuiva, toți au realizat în sfârșit realitatea. Flăcările au sărit din resturile căzute, iar o căldură intensă s-a răspândit ca un val.

- La naiba, Dane! Dane!

Pompierii au țipat în disperare.

Între timp, Dane, rămas singur, s-a îndreptat spre pod. Din fericire, dispozitivul menționat de bărbat era ușor de găsit. Butonul de pe podea era probabil amplasat acolo pentru ca şi câinele să îl poată apăsa cu ușurință.

Contrar îngrijorării că dispozitivul ar putea să nu funcționeze din cauza focului, scara în formă de scară s-a desfăcut imediat ce Dane a apăsat butonul. Când a urcat, a găsit un alt buton în partea de sus. Se părea că proprietarul antrenase câinele să apese butonul după ce urca. În acest fel, siguranța câinelui putea fi asigurată mai bine.

Cu toate astea, în acest caz, Dane calculase greșit. Dacă izbucnea un incendiu, era mai bine să fii aproape de parter. În caz de incendiu, era mai probabil să mori sufocat de fum decât să mori în flăcări.

Ventilatorul, care părea să fie proiectat cu atenție, era mare pe un perete, dar nu funcționa. Când era curent electric, ventilatorul se învârtea, dar dacă incendiul întrerupea alimentarea cu energie electrică, era inutil. Drept urmare, mansarda era deja plină de fum dens.

Dane a apăsat repede butonul pentru a retrage scara și apoi s-a uitat în jur. Câinele probabil se ascundea undeva într-un colț. Din coincidență, colțul acela era plin de dezordine. Chiar și un câine mare era greu de găsit acolo, deoarece era nevoie de timp pentru a curăța zona. În timp ce curăța dezordinea, Dane s-a gândit că era un noroc că flăcările nu ajunseseră încă atât de departe, având în vedere că totul de acolo putea lua foc cu ușurință.

- Charlie! Charlie, ești aici?

Dane strigă din nou, căutând câinele.

- Charlie, am venit să te salvez! Ieși acum! Charlie!

Afară, se auzea încă zgomotul clădirii care se prăbușea. Nu mai dura mult. Dacă nu era aici? Atunci nu avea de ales decât să renunțe.

Poate că ar trebui să verifice bucătăria încă o dată.

În timp ce se gândea la planul casei și se gândea rapid la ce ar trebui să facă în continuare, auzi un strigăt.

- Charlie!

În cele din urmă, Dane zări câinele mare întins în spatele unui cufăr mare și alergă imediat spre el. Îl luă repede în brațe pe Charlie, dar câinele era moale, nemișcat.

Îi verifică rapid pulsul și se simți ușurat când constată că inima câinelui încă bătea slab. Fără ezitare, Dane își scoase masca și i-o puse câinelui. Desigur, nu se potrivea, dar orice oxigen proaspăt ar fi putut ajuta.

Dane tuși violent în timp ce inhala fumul. Trupul îi tremura la fiecare tuse, în timp ce continua să țină câinele aproape.

Trebuia să iasă de acolo. Scările urmau să se prăbușească în curând. În timp ce se gândea la o cale de scăpare, Dane apăsă din nou butonul.

Casa se cutremură cu un zgomot enorm. Pentru o clipă, Dane aproape că scăpă câinele. În schimb, în timp ce ținea câinele, se rostogoli pe podea, ridicându-se repede și uitându-se în jur. Nu era clar ce se întâmplase, dar un lucru era sigur: casa se va prăbuși complet în curând.

Probabil că scările se prăbușiseră complet până acum. Nu era timp pentru pariuri riscante. Dane a cercetat rapid zona. Singura opțiune rămasă era...

Când a văzut ventilatorul staționar, s-a mișcat imediat. Nu era timp de ezitare sau calcul. Așezând cu grijă câinele lângă el, a scos toporul legat la spate și l-a luat în ambele mâini. Fără ezitare, a început să lovească ventilatorul.

Un fum negru dens se ridica din conacul în ruină. Pompierii, care erau pe punctul de a intra, au rămas înlemniţi de șoc, înainte de a începe să țipe de disperare.

- Dane! Dane!

- Nu e acolo. Dane nu va fi acolo!

- Charlie! Charlie!

- Unde e podul? În ce direcție?

- Unde e podul, la naiba? Spune-mi repede!

- Nu, Charlie! Aah... Charlie!

- La naiba, vorbește, repede!

- Intră tu primul, încă e în regulă! Putem face asta!

- Nu, dacă explodează din nou, s-a terminat!

- Dane... Dane!

În haosul creat, în mijlocul țipetelor de disperare și durere, cineva a strigat brusc.

- Stați, uitați-vă acolo!

Cineva a arătat brusc cu degetul, iar privirile tuturor s-au îndreptat imediat într-o singură direcție. În același timp, exclamații de uimire au umplut aerul.

Un ventilator mare care ieșea din acoperiș a început să se spargă, iar palele au zburat. Pentru o clipă, toporul dispăruse, dar acum o rangă îndepărtase o parte din componentele rămase ale ventilatorului.

Toată lumea își ținea respirația, privind cu nerăbdare. Își doreau și sperau, iar când ultima bucată a zburat, cineva a apărut în sfârșit prin deschiderea ventilatorului.

Un bărbat înalt, cu părul roșcat-blond, a ieșit la iveală, iar mulțimea a izbucnit în urale. Era Dane Striker.

- E Dane! E acolo!

Exclamația de bucurie era urmată de urale din toate părțile.

- Dane! Dane Striker!

- Dane, știam că va fi bine! Știam că va reuși să scape!

- Hei, cineva să aducă scara! Scara, repede!

- Repede, conectați-o la acoperiș! Grăbiți-vă!

- Haideți, grăbiți-vă! Ce mai așteptați? O fac eu, mișcați-vă!

Printre pompierii care se mișcau frenetic, Grayson stătea în tăcere, uitându-se la Dane. El încă nu făcea nimic, dar nimănui nu părea să-i pese.

În ciuda tuturor lucrurilor, Dane încerca să scape prin ventilatorul spart. Fața îi era înnegrită de cenușă și praf, iar masca lui nu se vedea nicăieri. În ciuda tusei provocate de inhalarea fumului, determinarea lui era clară în timp ce se urca pe acoperiș. Acțiunile lui, în ciuda eforturilor sale, erau aproape emoționante.

Grayson și-a dat seama curând cum reușise Dane să poarte masca. Era pentru că şi câinele mare pe care Dane îl ținea în brațe avea o mască, deși era prea mare pentru el.

Grayson se încruntă ușor.

"Chiar a mers atât de departe? De ce?"

În ciuda tusei sale puternice, Dane a continuat cu încăpățânare să-i dea masca câinelui, așteptând ca tovarășii săi să aducă scara. Grayson a continuat să-l privească, nemișcat.

Între timp, casa continua să se prăbușească. Chiar când credea că nu mai este timp, pompierii au așezat o scară în locul în care se afla Dane.

Dane a predat mai întâi câinele. Când un alt pompier a primit câinele de jos, el a coborât în sfârșit treaptă cu treaptă. Și în momentul în care a pus piciorul pe pământ, clădirea s-a prăbușit complet. În același timp, pompierii s-au repezit la el cu strigăte.

- Dane, Dane!

- Știi cât de îngrijorat eram, ticălosule? Hei!

- Știam că poți să o faci, știam că poți!

- Charlie, Charlie!... Ooo!

- Haide, Dane. Odihnește-te acum. Noi ne ocupăm de restul.

- Cineva să-i dea lui Dane oxigen, repede!

Imaginea colegilor săi care îi băteau pe umăr, îl îmbrățișau și își exprimau îngrijorarea și ușurarea îi trecu prin fața ochilor lui Dane. Unii îl țineau strâns de braț, alții îl băteau tare pe spate și repetau:

- Te simţi bine?

Fețele lor erau o amestecătură de ușurare, entuziasm și tensiune care încă nu se potolise.

Dar, chiar și în mijlocul atenției și agitației, Dane a spus doar atât:

- Are cineva apă?

Cu o expresie destul de obosită, și-a dat la o parte părul roșu dezordonat, iar toți s-au grăbit să-i dea o sticlă cu apă.

După ce a inhalat oxigen proaspăt și și-a refăcut nivelul de hidratare, Dane și-a revenit în sfârșit. Între timp, focul aproape se stinsese, iar pompierii se plimbau acum pe acolo, ocupându-se de restul lucrărilor.

Atunci s-au întâlnit privirile lor. Când Dane și-a întors capul, ochii lui s-au întâlnit cu ai lui Grayson. După ce l-a privit fix pentru o clipă, Dane a golit complet sticla de apă, a pus-o jos și a vorbit primul.

- Poftim? Vrei să spui ceva?

Întrebarea lui nu părea provocatoare. Mai degrabă, supărarea lui era probabil sinceră. Cu doar un moment în urmă, el se afla între viață și moarte.

Grayson, care îl privea pe Dane fără să spună nimic, zâmbi. "E momentul potrivit să râdă?" se întrebă Dane brusc, dar nu se gândi prea mult la asta. Așteptă în tăcere un răspuns, dar Grayson vorbi:

- Nu o să-mi spui că nu sunt potrivit pentru această slujbă sau că ar trebui să încerc altceva?

Grayson auzise asta cu doar o clipă în urmă. Desigur, nu era prima dată când auzea astfel de critici și mustrări. "Ești un tip care se comportă de parcă nu ar fi pe măsura celorlalți, nu ești menit să fii aici, nu ești potrivit pentru această muncă și așa mai departe." Mai e încă un lucru.

"Este ridicol ca cineva ca tine să fie pompier care lucrează cu simțul datoriei."

Grayson a așteptat, gândindu-se că acest tip va spune același lucru. Acum era momentul să asculte mustrarea pretențioasă.

- De ce eu?

Grayson se opri la cuvintele indiferente. Dane îi vorbi cu o expresie obosită lui Grayson, care îl privea fără să se miște.

- E viața ta. Depinde de tine cum o trăiești.

După ce a spus asta, Dane a găsit o sticlă de apă nouă, a deschis capacul și a înghițit apa. Grayson s-a uitat la el cu ochi surprinși.

"Ce se întâmplă cu tipul ăsta?"

Când era descoperit pentru prima dată ornitorincul, se spune că nimeni în lume nu credea în existența lui. Acum, Grayson trăia sentimentele primei persoane care a descoperit ornitorincul. Ce a gândit acel om când a văzut pentru prima dată acea fiară ridicolă? Probabil că era la fel ca mine în acest moment.

"Ce naiba e tipul ăla?"

Grayson îl privi pe Dane cu o expresie confuză. Cu toate astea, nu mai părea să-i pese de ceilalți, ci doar înghițea apă, cu o expresie obosită, așezat pe trotuarul din fața casei în care luminile nu erau aprinse.

─ ▪ ─

Naomi Parker, care a câștigat Oscarul pentru cea mai bună actriță, memora scenariul unui nou film în vreme ce ținea în brațe cățelușul ei prețios. În timp ce își ducea un biscuit în gură și bea cafeaua proaspăt preparată, telefonul a sunat din senin. Era surprinsă de apelul târziu, a verificat numărul și apoi a zâmbit repede. Era un apel de la un alt actor apropiat ei încă de la debutul ei.

- Da, eu sunt. Ce mai faci? Desigur. De ce? Ce s-a întâmplat?

Naomi a răspuns fericită la apel, a dat din cap, spunând "da, da, da”, apoi era surprinsă.

- Poftim?!

S-a ridicat fără să-și dea seama, iar scenariul din poală i-a căzut pe podea, dar nu i-a păsat. Vestea pe care a auzit-o era șocantă. Spre deosebire de scenariu, Naomi a continuat să vorbească la telefon, ținând cățelușul în brațe.

- Grayson Miller a devenit pompier? Ce vrei să spui?

- Nici eu nu știu. Ce s-a întâmplat?

O voce nedumerită a continuat la celălalt capăt al firului.

- Am văzut din întâmplare, dar Grayson Miller purta uniformă de pompier. Am văzut din nou de câteva ori și sunt 99% sigură că e adevărat, dar te-am sunat totuși, pentru orice eventualitate. Tu ești apropiată de Grayson Miller?

- Foarte apropiată.

Naomi strânse din dinți și zâmbi.

- Atât de apropiată, încât vreau să particip la înmormântarea lui.

- Serios? Oricum... Verifică. Termenul de căutare este...

Fără să știe sentimentele profunde ale lui Naomi, prietena ei i-a spus cum să caute. Imediat ce a închis telefonul, Naomi a deschis ecranul YouTube și a căutat așa cum i s-a indicat. Videoclipul era despre un incendiu într-un anumit oraș. Mai multe case ardeau, iar mulți pompieri lucrau intens. Cu excepția unei singure persoane.

- O, Doamne! Nu se poate!

Naomi a strigat fără să-și dea seama și a găsit repede ecranul pentru a-l opri. Era atât de agitată, încât îi tremurau degetele, iar ea a derulat înapoi, a oprit și a redat din nou. Dar, indiferent de câte ori l-a vizionat, era la fel. Nu putea exista o altă față ca asta în lume, cu acest fizic.

Așa cum a spus prietena ei, persoana surprinsă de cameră era, fără îndoială, Grayson Miller. Un bărbat înalt, de peste 2 metri, cu o siluetă copleșitoare, creată de brațele și picioarele sale lungi. Și, mai presus de toate, ochii lui purpurii, care te uimeau.

"Doamne, un pompier? Tipul ăsta?"

Nu-i venea să creadă, chiar și după ce a văzut cu ochii ei. Grayson Miller și un pompier, putea exista o combinație mai nepotrivită? De aceea toată lumea era atât de surprinsă și a filmat momentul.

- O, Doamne! O, Doamne!

Ea s-a uitat la ecran exclamând. A ridicat capul și s-a uitat din nou la ecran, iar în cele din urmă și-a adunat gândurile, în timp ce își alunga surprinderea din inimă. Dacă acest bărbat face ceva atât de nepotriv, există un singur motiv.

Să-și găsească persoana destinată.

- Oamenii nu se schimbă.

Naomi era atât de șocată încât nu putea decât să râdă. Nenorocit dezgustător. L-a înjurat pe Grayson în mintea ei. Nu putea uita niciodată insultele pe care i le adresase.

Naomi l-a cunoscut pe Grayson când a semnat un contract cu prietenul lui, Keith. Keith Pittman era și el un mascul extrem de dominant, dar era singur la acea vreme și își schimba constant partenerele pentru a-și consuma feromonii. Atunci Naomi a semnat un nou contract cu el.

Din păcate, perioada nu a durat mult. Nu, dimpotrivă, perioada era mult mai lungă decât în cazul celorlalți parteneri, dar de fapt au făcut-o doar de câteva ori. După câteva întâlniri la început, Keith nu a mai căutat-o, iar întâlnirile au trecut fără niciun motiv. La suprafață, ea era partenera lui Keith, dar în realitate nu făcea prea multe.

Între timp, Naomi l-a cunoscut pe Grayson, prietenul lui Keith, și, desigur, sau făcut sex împreună. Ea se lăuda cu aventurile ei amoroase, așa că nu ezita să facă sex cu el dacă îi plăcea, și în acest sens, ea și Grayson se înțelegeau bine.

În plus, Grayson era un partener destul de bun. Știa să-i spună lucruri frumoase lui Naomi în mod adecvat și era isteț, așa că nu i-a rănit niciodată sentimentele. Deși nu era un partener serios, Naomi îl considera un om bun ca prieten, dar într-o zi, iluziile ei s-au spulberat.

"Chase Miller este partenerul tău. Pot să te mănânc?"

Când filma același film cu Chase, fratele mai mic al lui Grayson, Naomi i-a pus această întrebare în glumă. Desigur, nu intenționa cu adevărat să-l seducă. Era deja suficient de satisfăcută cu Grayson.

"Te rog, fă asta."

Cu toate astea, răspunsul lui Grayson era neașteptat. Grayson a râs cu o bucurie sinceră. Naomi a rămas nedumerită după ce a auzit răspunsul lui. "Oare acest bărbat nu are obsesii sau gelozie?" Asta a gândit ea, dar Grayson a adăugat că este bine că era o Beta. I-a spus și de ce. "Ar fi dificil dacă ai lăsa un marcaj sau ceva de genul ăsta."

Naomi a făcut o greșeală în acel moment.

"De ce?"

Cel puțin nu ar fi trebuit să pună această întrebare. Dar, în acel moment, Naomi era atât de plină de afecțiune pentru acel gunoi, încât și-a lăsat garda jos. El știa prea bine că bărbații căutau mereu o ocazie să-l lovească în ceafă.

Grayson a izbucnit în râs și a spus asta:

- Trebuie să faci diferența între persoana alături de care faci sex și persoana alături de care te căsătorești.

Sentimentul de răcire a sângelui din acel moment era încă viu. Sensul cuvintelor lui Grayson era atât de clar. Naomi era o persoană alături de care ar fi făcut sex, dar nu o femeie alături de care s-ar fi căsătorit. "Ce bărbat arogant." Nu știa dacă încrederea lui se baza pe descendența sa nobilă, Alfa, sau pe faptul că familia lui era atât de importantă. Naomi nu ar fi iertat niciodată persoana care îi rănise atât de mult mândria.

"O să-l văd pe nemernicul ăla plângând și suferind."

Câți ani trecuseră de când își strânsese dinții în felul acela? Grayson începuse să vorbească din nou despre destin. De data asta, se afla la stația de pompieri. Era o veste la fel de emoționantă și încântătoare ca atunci când era nominalizată la premiul pentru cea mai bună actriță. Naomi câștigase deja acel premiu glorios la Oscaruri. De data asta, va fi la fel. Inima îi bătea cu putere. Ce putea fi mai grozav decât să-l vadă pe Grayson Miller rănit atât de grav?

Un fior de bucurie îi străbătu trupul. Strânse pumnii și îi scutură, apoi își căută repede din nou telefonul. De data asta, era momentul să afle unde lucra Grayson. Formă numărul de apelare rapidă și, după câteva bipuri, o secretară somnoroasă răspunse la telefon.

- Da, eu sunt. Îmi pare rău că e târziu.

- Nu, ce s-a întâmplat?

Secretara ei răspunse la apel cu sârguință, chiar și târziu în noapte. Naomi se simți puțin vinovată, dar nu putea să-și amâne munca. Având ocazia să-l înșele pe Grayson Miller, nu-și putea permite să întârzie nici măcar o clipă.

- Trebuie să mă întâlnesc urgent cu cineva. Am auzit că este pompier, dar nu știu la ce stație de pompieri lucrează. Poți să vii să-l cauți imediat ce se luminează?

Naomi a așteptat în liniște în timp ce secretara căuta un stilou și hârtie. Când secretara a spus în sfârșit că era gata, a respirat adânc și a rostit în cele din urmă numele.

- Grayson Miller.

Simți că secretara ezită la auzul numelui. Naomi zâmbi larg și adăugă:

- Da, așa este. Grayson Miller, al doilea fiu al familiei Miller.

Secretara o întrebă, iar ea dădu din cap afirmativ.

- Trebuie doar să-l găsiți?

- Bine, mă ocup eu de restul.

Naomi a adăugat un salut prietenos.

- Îmi pare rău că sunt mereu atât de egoistă, mulțumesc.

- Nu-ți face griji, voi solicita alocație specială.

Secretara închise telefonul, gluma ei fiind serioasă. Naomi zâmbi, scoase carnetul de cecuri și scrise un cec pentru secretară. Când îl semnă în cele din urmă, fața ei era mai luminoasă ca niciodată, plină de speranță pentru viitor.

─ ▪ ─

În același timp, într-un alt loc, un alt Miller vorbea despre acest incident.

- Pompier? Grayson? Fratele tău, Grayson Miller? A devenit pompier?

Cam în acea perioadă, Joshua Bailey a primit un telefon de la partenerul său, Chase Miller. Ei stăteau în alt stat pentru muncă, așa că vorbeau des la telefon pentru a-și verifica afecțiunea reciprocă, dar în acea zi era ceva special. Era o veste despre fratele lui Chase, Grayson Miller.

Își găsise un loc de muncă, la pompieri.

Când Chase i-a spus asta, lui Joshua nu-i venea să creadă, așa că l-a întrebat de mai multe ori cu voce ridicată, fără să-și dea seama. La celălalt capăt al telefonului, Chase i-a răspuns cu un ton ironic.

- Da, nenorocitul. Ce naiba-i trece prin cap? Cel mai egoist tip din lume are cea mai altruistă slujbă din lume. El trebuie să fie nebun. Da, probabil că și-a pierdut mințile din cauza feromonilor. Asta trebuie să fie.

Ascultând înjurăturile pline de emoție, Joshua a avut un gând complet diferit. "De ce pompier? Era soarta?"

- Știi care stație de pompieri?

La întrebarea lui Joshua, Chase s-a gândit şi și-a amintit ce spusese Koi. După ce a auzit răspunsul, Joshua era sigur de data asta. Trebuie să fie o revelație.

Și o stație de pompieri. Cât de potrivit. Ca și destinul.

- Chase!

Profitând de pauza de la celălalt capăt al firului, îi strigă numele și își coborî vocea în mod semnificativ.

- Am o idee interesantă. Ce părere ai? Vrei să o auzi?

Joshua întrebă din nou, tot cu voce posomorâtă.

- Îți amintești ce ți-am promis mai înainte? Am spus că îl voi răpi pe puştiul acela, dacă vrei.

Deodată, se făcu liniște. Joshua zâmbi, amintindu-și în mod natural de Chase încruntat, ținându-și respirația.

- Da, așa este. E timpul.

Joshua adăugă, lăsând intenționat o pauză.

- E timpul să-mi plătesc datoria.

Se auzi o respirație profundă din partea cealaltă. Urma o altă tăcere tensionată, înainte ca Chase să vorbească în sfârșit.

- Deci, ce ar trebui să facem mai întâi?

Joshua deschise gura, zâmbind mulțumit când auzi o voce tremurând ușor de anticipare.

- Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să găsim un ajutor.

- Ajutor?

- Da.

Joshua dădu din cap la cuvintele repetate ale lui Chase și spuse:

- Cunosc un pompier.

─ ▪ ─

Ramurile copacului înalt se legănau ușor. Dane Striker, care urca încet pe scară, se opri imediat și se uită în jur. După ce se asigură că şi copacul era din nou liniștit, continuă să urce.

La capătul unei crengi precare, care părea că se va rupe în orice moment, o pisică rănită stătea ghemuită și îl privea cu blana ridicată. Trupul ei mic tremura de frică, blana era pătată de praf, ca și cum ar fi suferit din cauza faptului că era în afara casei, iar ochii ei galbeni erau ascuțiți. Toate semnele pe care le dădea pisica arătau că era plină de frică și prudență.

Pe măsură ce Dane se apropia încet, pisica stătea ferm pe ramura care se balansa nesigur și miaună:

- Miau.

- E bine, băiat bun. Vino aici.

Din nu se știe ce motiv, urcase sus, dar nu putea coborî. Pieptul său mic se ridica și cobora rapid. Dane nu s-a grăbit. Vocea lui Dane era plină de bunătate în timp ce încerca să convingă pisica. Agenții care îl priveau de sub copac în timp ce el vorbea și se apropia de pisică au deschis gura.

- Este foarte interesant. Tipul acela ironic este incredibil de afectuos cu animalele.

Cineva a dat din cap în semn de aprobare.

- Tipul ăla bate oamenii, dar nu și animalele.

- Atât? Aproape a ajuns la închisoare pentru că a bătut proprietarul care a dat foc casei cu câinele său înăuntru.

- E un noroc că a plătit doar o amendă. Dacă ar fi dat foc casei cu o persoană înăuntru, nu era bătut atât de tare.

- Nu, poate că l-ar fi bătut pentru că era o pacoste. Tot ar fi scăpat basma curată.

- Nu știu. Păi... Probabil că nu vrea să ajungă la închisoare. Are o pisică.

Grayson, care stătea la o mică distanță de colegii săi care vorbeau prostii, îl privi pe Dane cu o încruntare.

"Ce face tipul ăla acum?"

Acum aproximativ o oră, a sosit un raport conform căruia pisica care era crescută era blocată într-un copac și nu putea coborî. De obicei, când Dane își inspecta echipamentul cu o privire de plictiseală evidentă, căscând leneș și dând semne de enervre, era neobișnuit ca el să sară imediat în mașină. Grayson i-a urmat exemplul, deși încă nu înțelegea de ce a făcut asta. Era pur şi simplu o acțiune pe care a întreprins-o "fără să-și dea seama”. Când și-a revenit în fire, mașina deja gonea pe șosea.

Nimeni nu a menționat nimic despre participarea lui Grayson la intervenție. Atitudinea era clară: nu se va implica, indiferent care ar fi intențiile lui. Cu toate astea, Grayson prefera să fie așa, pentru că în acel moment, singurul lucru care îl deranja era o singură persoană.

Acel tip, Dane Striker, stătea cu brațele încrucișate, agitând nervos un picior. Indiferența lui obișnuită era înlocuită de o neliniște vizibilă, probabil pentru că pisica îl deranja. Văzând acest comportament neobișnuit, Grayson se simți ciudat. Indiferent cât de mare era incendiul, Dane dădea mereu semne de enervare sau plictiseală, dar ori de câte ori erau implicate animale, se comporta diferit. Odată, salvase o veveriță, iar altă dată, luase o pasăre căzută din cuib și o pusese înapoi. Dane părea întotdeauna serios și concentrat când avea de-a face cu animale. Și odată ce sarcina era îndeplinită, își pierdea întotdeauna sclipirea din ochi, transformându-se într-o privire plictisită și goală. Grayson se obișnuise deja cu asta.

Ceea ce îi era nefamiliar acum era propria lui reacție. Din anumite motive, din "acea zi”, Grayson începuse să acorde atenție fiecărui lucru mărunt pe care îl făcea Dane. De ce? Nici măcar Grayson nu înțelegea.

Mai mult decât orice, nu-i plăcea situația actuală. Nu era momentul să piardă timpul aici. Munca pompierilor se terminase și ar fi trebuit să plece, așa cum făceau întotdeauna. Tatăl său îi spusese să reziste un an, dar cu siguranță existau modalități de a scăpa de asta, și nu era imposibil. Trebuia să o facă. Viața era prea scurtă pentru a aștepta iubirea destinată.

Cu toate astea, trecuse aproape o lună de la acea zi, iar Grayson era încă aici. Chiar dacă nu putea să-și explice, se trezea că mergea cu ei la apeluri, aproape ca și cum l-ar fi urmărit pe Dane.

"Stai, îl urmăresc? Eu?"

Se încruntă la această nouă realizare când, în acel moment, mașina a ajuns la fața locului. Așa cum se aștepta, primul care coborî din mașină era Dane. Își puse repede haina și se îndreptă direct spre copac, unde era blocată pisica. În timp ce ceilalți instalau o scară, Dane își puse casca și se pregăti să urce. De la distanță, Grayson a observat ceea ce părea a fi proprietara pisicii, o femeie, care se plimba nervoasă înainte și înapoi împreună cu vecinii.

- Nu merge, nu putem sprijini scara”, a spus DeAndre după câteva încercări eșuate.

Ezra a luat imediat stația radio.

- Să chemăm camionul cu scară. Între timp, vom aștepta.

Pompierii care au venit să ajute au discutat în mod firesc cu locuitorii, în timp ce supravegheau copacul, asigurându-se că pisicii nu i se întâmplă nimic. Între timp, un grup de femei s-a adunat în apropiere, șoptind emoționate.

- Nu e el? Cel...?

Cu voci pline de anticipare, o altă femeie a dat din cap.

- Tipul din calendar.

Un suspin colectiv de entuziasm a izbucnit. Oamenii săreau în loc, își acopereau gura și chiar fluturau pumnii, reacționând în toate felurile posibile. Chiar și în timp ce se înghesuiau să facă poze cu telefoanele, nu se puteau opri.

- Este cel mai chipeş bărbat pe care l-am văzut vreodată.

- Uită-te la trupul lui. Aș fi fericită să ies cu el măcar o dată.

- Nu are vreo doi metri înălțime?

- Doamne, nu-mi vine să cred că îl văd pe bărbatul visurilor mele în viața reală. S-ar putea să plâng.

- Cherry e un băiat atât de bun. Face asta pentru că era bine hrănit cu gustări.

- Știam că va veni ziua asta. Cherry e un pisoi recunoscător.

Desigur, laudele lor entuziaste nu au trecut neauzite. Ezra a aruncat o privire către femei, apoi l-a împins ușor pe Dane cu cotul și a făcut un gest în direcția lor.

- Cred că fetele alea vorbesc despre tine. N-ar trebui să le răspunzi măcar?

Dane a zâmbit și a făcut cu mâna, fără să spună nimic. Ovațiile femeilor au devenit de trei ori mai puternice. Dar asta nu era ceva neobișnuit pentru ceilalți, care nu au avut nicio reacție specială. Au petrecut timpul discutând despre băiețelul care venise să privească și despre baseball, în timp ce venea camionul cu scară. Dane, așa cum era de așteptat, a urcat cu ușurință pe scară, iar ceilalți l-au privit de jos.

- Bravo, băiete!

Dane a vorbit cu o voce neașteptat de blândă în timp ce se apropia încet de pisică. Pașii lui atenți și calculați erau de parcă îi era teamă că pisica s-ar putea speria. Felul lent și precaut în care se apropia de ea i-a determinat pe toți să-și țină respirația în timp ce priveau.

Cu brațele sale lungi întinzându-se încet datorită înălțimii sale, Dane aproape a ajuns la pisică, care s-a încordat, micșorându-se și mai mult într-o postură defensivă. Urechile i s-au aplatizat, iar coada i s-a umflat, gata să sară în orice moment. Dar Dane nu și-a luat ochii de la pisică și a apucat-o repede de ceafă. Pisica a scos un sunet ascuțit și scurt și s-a zbătut, dar Dane o ținea ferm și cu experiență. A ridicat pisica în brațe cu ușurință, iar mulțimea a aplaudat și a ovaționat în timp ce îl priveau coborând scara cu pisica în brațe.

- Uau!

- A reușit! A reușit!

- Mulțumesc mult!

- Ah, mulțumesc mult! În sfârșit pot să mă relaxez... Eram atât de speriată.

Cu un sentiment de ușurare, mulțimea a început să vorbească pe un ton mai vesel. Dane a găsit-o pe proprietara pisicii, o femeie cu lacrimi în ochi, care a îmbrățișat pisica strâns și și-a exprimat recunoștința. Priveliștea i-a emoționat pe toți, şi și-au pus mâinile pe piept cu uimire. Apoi, după câteva momente, oamenii au început să vorbească între ei.

- Hei, crezi că e bine să vorbim cu el?

- Poftim?! Cu pompierul? Chiar vrei să-l întrebi dacă el e tipul din calendar?

- Nu, nu o spune așa! Fii mai puțin direct!

- Ce părere ai să-l întrebăm despre lipsa din acest an?

- E și mai rău!

În mijlocul deliberărilor lor ruşinoase, o femeie, care dispăruse pentru o clipă, a reapărut, ținând în mână câteva calendare. Toate erau calendare cu pompieri, în care apărea Dane. Ea s-a apropiat de el, întinzându-i calendarul și un stilou, și l-a întrebat nervoasă:

- Păi… puteţi semna aici, vă rog?

Femeia, care de obicei era timidă și abia dacă vorbea, își adunase destul curaj să întrebe, iar femeile care bârfeau în fundal rămăseseră cu ochii mari de uimire. Dar asta nu era tot. Ea și-a scos curajos telefonul și a întrebat cu grijă dacă pot face o fotografie împreună. Dane a chemat un coleg să le facă o fotografie. Dane i-a acordat onoarea de a face o fotografie împreună. Desigur, ceilalți nu puteau lăsa să le scape această ocazie incredibilă. O fotografie cu tipul din calendar!

- Hei, și eu! Vreau și eu una!

- Cumpăr aceste calendare în fiecare an! Uite!

- Eu eram primul!

În scurt timp, toți cei care fugiseră acasă s-au întors, fiecare cu același calendar în mână. Unii dintre ei rupseseră coperta pentru a o păstra, fluturând foile desprinse cu entuziasm. În final, a durat mult mai mult ca toată lumea să obțină semnăturile și fotografiile decât să salveze pisica.

Incredibil.

Grayson privea scena cu brațele încrucișate, încruntat. Privind comportamentul mecanic al celor care tratau totul ca pe un eveniment obișnuit, rămase fără cuvinte. Ce fac?

A clătinat din cap enervat când, brusc, i s-a părut că aude o voce umană slabă venind de undeva. Era acoperită de zgomotul mulțimii, aproape ca o halucinație auditivă.

Grayson stătea nemișcat, cu urechile ciulite și nervii încordați. Părea că durează destul de mult, dar el nu simțea nimic.

Oare auzise greșit?

Tocmai când era pe punctul de a ignora sunetul, acesta se auzi din nou. Nu era posibil să se fi înșelat de două ori. Grayson, care își mișcase ușor urechile, se uită în jur cu o încruntare.

Pe strada din zona rezidențială erau doar case aliniate una lângă alta și nu era nimic special de văzut. Poate că era mai greu să găsești ceva unic într-un oraș atât de obișnuit.

Trebuia să se concentreze din nou pentru a găsi direcția sunetului. A luat sunetul ca pe un semnal și a mers mai departe. Când l-a auzit din nou, era mai clar decât înainte.

- Ajutați-mă!

Pe măsură ce distanța se micșora treptat, destinația lui devenea mai clară. Grayson se opri în fața uneia dintre casele care arătau similar și se uită în jur.

- Ajutați-mă!

Copilul strigă din nou, ca și cum ar fi auzit pașii lui Grayson. De data asta, era sigur. Fără ezitare, deschise ușa laterală și intră înăuntru. Simți iarba care foşnea sub picioare. Era pe jumătate ofilită și maronie, ceea ce arăta că nu era îngrijită de mult timp.

- Te rog, salvează-mă, te rog, salvează-mă!

Vocea copilului continua cu și mai multă disperare. Probabil că auzise pașii lui Grayson. Își lipi urechea de perete și așteptă un moment, dar casa era liniștită, ca și cum nu era nimeni acolo. Copilul probabil că știa asta și plângea atât de disperat.

Gândindu-se la asta, Grayson se uită în jos, spre locul de unde venea sunetul. Acolo era o ușă mare de pivniță. Sunetul era înăbușit de ușa închisă, dar îl putea auzi clar. Poate pentru că era o gaură undeva, care lăsa să intre aerul. Grayson îngenunche pe un genunchi și lipi urechea de ușă.

- E cineva acolo?

Ca răspuns la întrebarea lui Grayson, vocea din interior strigă și mai tare.

- Da, da! Sunt aici! Vă rog, salvați-mă, lăsați-mă să ies, vă rog! Vă rog, salvați-mă, mi-e frică...

Vocea amestecată cu lacrimi era răgușită de cât plânsese.

- O, Doamne...

Grayson întrebă din nou cu o voce plină de milă.

- Cum te cheamă? De ce ești acolo? Ce s-a întâmplat?”

Băiatul a suspinat și a răspuns.

- Eu... eu sunt Santiano. Tata a spus că sunt un copil rău și că trebuie să stau aici...

Cuvintele se pierdură în suspine. Grayson dădu din cap, ca și cum ar fi înțeles.

- Înțeleg. Bine, o să te ajut.

Era ceva ce făcea des. Să ajute pe alții, ce gest minunat și altruist. Grayson era mereu gata să ajute pe alții și dispus să o facă când se ivea ocazia. Era exact cum învățase de când era mic. De data asta nu era diferit.

Deschise una dintre ușile duble. Pe podeaua subsolului, care părea atât de adânc, un băiețel care nici măcar nu ajungea la genunchii lui Grayson îl privea cu o expresie nervoasă. Expresia lui Santiano era plină de anticipare și speranță, întinzându-și brațele și stând pe vârfuri, sperând la un miracol. Credea că în sfârșit va putea ieși din acest subsol întunecat și înfricoșător, că acest adult strălucitor îl va salva și că aceste zile de coșmar se vor sfârși. Credea că mântuirea îi venise în sfârșit.

Totuși…

- Poftim?!

Deodată, Grayson sări în subsol. Ușa pe care o deschisese se trânti cu un sunet surd, iar întunericul îl învălui din nou. Santiano nu avea habar ce se întâmplă. Stătea acolo, clipind fără să înțeleagă, iar chipul seducător al bărbatului se reflecta în raza slabă de lumină care pătrundea prin crăpătura dintre ușile duble. Abia atunci Santiano își dădu seama că bărbatul nu îl salvase, ci intrase în acest spațiu oribil. Copilul se pierduse imediat în gânduri.

- Ce, ce faci? Trebuie să mă scoți de aici! a strigat Santiano confuz. Grayson înclină capul, nedumerit, privind chipul confuz al copilului.

- De ce? Ești pedepsit chiar acum.

- Da?

Când Santiano întrebă din nou, confuz încă, Grayson adăugă pe un ton liniștitor.

- Nu fugi în timp ce ești pedepsit. Asta fac doar copiii răi.

Santiano nu înțelegea despre ce vorbea.

"Despre ce vorbește omul ăsta?"

Grayson îi vorbi gânditor copilului, al cărui chip devenise palid și lipsit de sânge.

- Dar Santiano, nu-ți face griji. Nu-ți face griji.

Întinse încet mâna. Grayson zâmbi larg și îi spuse lui Santiano, care se retrase surprins, cu mâna ridicată.

- Voi fi alături de tine.

Ochii copilului tremurau violent. Grayson șopti în timp ce privea cum speranța care înflorise atât de strălucitor se estompa.

- Acum e bine, suntem doi.

Speranța dispăru complet de pe chipul lui Santiano, iar șocul și frica îi luară locul.

─ ▪ ─

După ce lucrurile s-au calmat într-o oarecare măsură, pompierii care erau trimiși la fața locului s-au adunat pentru a pleca fiecare pe drumul său. După ce Ezra, care făcuse ultima fotografie, a înapoiat telefonul, ceilalți băieți care așteptaseră până atunci și-au frecat mușchii și au suspinat.

- Așa cum era de așteptat, Dane Striker. Odată ce devine popular, fetele înnebunesc.

Cineva a spus ceva, iar toți erau de acord.

- Nu erau doar fetele. Băieții încercau să facă poze cu el mai devreme.

- Ce părere ai să facem publicitate cu Dane ca model? Dacă punem poze sexy ca asta, va fi foarte eficient!

Un alt bărbat a intervenit, entuziasmat de cuvintele colegului său, care și-a întins brațele larg.

- Ca un anunț de interes public?

- Atunci o acţiune de prevenire a incendiilor ar fi perfectă!

- Ce părere ai de ceva de genul ăsta? Ceva care să liniștească oamenii. Am auzit că există un serviciu de genul ăsta în zilele noastre, gestionat de pompieri. Cred că Dane ar reacționa foarte bine dacă ar spune că ar merge.

- O, și asta e bine. Dane, tu ce părere ai? Nu e o idee grozavă?

Băieții care vorbeau prostii și erau entuziasmați așteptau reacția lui Dane. Dane, care până atunci tăcuse, deschise gura cu o privire goală în ochi.

- Urăsc voluntariatul mai mult decât orice pe lume.

Asta a pus capăt discuției. Motivul pentru care au făcut o poză împreună și au dat autografe mai devreme era probabil pentru că "munceau". Dane separa strict viața profesională de cea personală, așa că, dacă nu era la muncă, ar fi ignorat pe oricine i-ar fi cerut asta, indiferent de motiv.

Dane a deschis gura larg și a căscat. DeAndre a șoptit încet după ce l-a văzut așa.

- Puştiul ăla a mai dat o petrecere ieri?

Celălalt băiat a dat din cap.

- E foarte posibil. Dane merge mereu la club în zilele libere.

- Oricum, fii harnic, în felul ăsta.

- Haide, termină. Să ne grăbim să ne întoarcem, e prea târziu, a spus Ezra lovind maşina.

Dane s-a urcat primul, iar restul l-au urmat, chicotind. Și-au dat seama că lipsea o persoană chiar înainte ca mașina să pornească.

- Poftim?! Lipseşte cineva.

DeAndre a răspuns imediat la cuvintele cuiva.

- Miller nu e aici?

Toți cei care și-au dat seama abia atunci s-au uitat în jur confuzi. Oricât s-ar fi uitat, Grayson nu era nicăieri.

- La naiba!

- Miller, Grayson Miller!

- Unde ești? Să ne întoarcem! Ieşi odată!

- Miller!

- Grayson Miller! La naiba!

Au ieșit din nou din mașină înjurând și l-au strigat pe Grayson cu voce tare, dar nu au primit niciun răspuns. După ce au cercetat zona, s-au adunat din nou și erau șocați să vadă că nimeni nu găsise nimic.

- La naiba, ticălosule!

DeAndre a lovit roata mașinii de enervare. Și ceilalți erau într-o dispoziție proastă, deși nu la fel de mult ca DeAndre, care respira greu și sforăia.

- Ce să facem?

Ceilalți au început să se plângă și să se enerveze la auzul cuvintelor lui Ezra.

- Unde naiba s-a dus? Puştiul ăla!

- Nu face nimic, dar nici măcar nu poate sta locului.

- E evident. Probabil s-a dus la vreo fată din cartier și face sex.

Nimeni nu putea nega asta. Văzuseră cu toții cât de dezordonat era Grayson. Mai mult, indiferent cât de mult încercau colegii lui să-l omoare, lui nu-i păsa.

- Hai să plecăm.

Ezra, care până atunci tăcuse, a vorbit brusc. Toți l-au privit surprinși, iar el a spus cu voce aspră, cu o expresie neobișnuit de furioasă pe față.

- Nu e un copil. Vin și eu. Cui îi pasă dacă cere unei fete să-l ducă cu mașina, cheamă un Uber sau merge pe jos? E vina lui că o seduce și dispare în timp ce noi lucrăm. Nu avem niciun motiv să mai suferim, să mergem!

Când Ezra, care rareori își arăta furia atât de deschis, a vorbit repede, restul băieților au rămas pentru o clipă uimiți, dar în curând erau cu toții de acord, de parcă ar fi așteptat asta.

"De ce naiba ar spune Ezra așa ceva?"

- Bine.

- Sunt de acord, să mergem! Puștiul ăla poate să-și rezolve singur problemele!

Au urmat cuvinte de aprobare, și s-au urcat repede în mașină, de parcă ar fi așteptat asta. Dane nu a spus nimic, dar motivul era că nu nu-l privea. Voia doar să se întoarcă și să se odihnească, așa că s-a lăsat pe spate în scaun.

Mașina a plecat fără să se gândească de două ori, și a trecut o zi întreagă până când au aflat că Grayson Miller dispăruse.

─ ▪ ─

- Dacă duceţi lipsă de personal, ar fi trebuit să-l găsiți și să-l aduceți înapoi! De ce înjuraţi și veniți aici? Sunteți camarazi? Sunteți o echipă? Ieșiți și muriți, nemernici nerecunoscători!

Wilkins nu putea ridica privirea la mustrarea șefului și se uita în tăcere la podea. Nici măcar nu era acolo, dar nu putea evita responsabilitatea pentru că era șeful echipei. Când Wilkins ieși din birou după ce era mustrat mult timp de șef, se simţea pierdut.

- Domnule Wilkins...

Membrii echipei nu știau ce să facă în timp ce îl priveau pe șeful echipei clătinându-se înapoi. Se uitau doar unii la alții și nu puteau continua să vorbească, dar Wilkins, care își înclină capul pe spate și își acoperi fața cu ambele mâini, scoase un suspin profund și se uită în jur la băieții care se adunaseră.

- Deci, Miller nu v-a sunat încă?

- Da, așa este.

La început, am crezut că era doar absent fără permisiune. Am crezut că pur și simplu se răzgândise și își pierduse interesul, iar toată lumea era fericită, dar, din păcate, asta nu a durat mult. Șeful a observat că şi Grayson nu era nicăieri, şi l-a tot căutat.

După aceea, șeful s-a enervat când a confirmat că Grayson Miller dispăruse cu o zi înainte, fără să mai menționăm că nu răspundea la telefon. Abia atunci toată lumea și-a dat seama că Grayson dispăruse cu adevărat. Credeau că dispăruse cu o zi înainte, dar, în realitate, problema începuse deja atunci. "O, ar fi trebuit să-l caut mai amănunțit." Mai târziu a regretat, dar era deja prea târziu. Incidentul devenise deja prea grav.

- Miller nu e adult? Și uite ce statură are. Cine ar face rău unui tip atât de mare? Probabil a dispărut doar pentru că nu voia să iasă în evidență.

DeAndre se plângea în atmosfera sumbră. El încă credea că dispariția lui Grayson era o speculație ridicolă. Desigur, și ceilalți aveau opinii similare, dar era prea lipsit de tact să o spună cu voce tare. Așa cum era de așteptat, Wilkins l-a privit cu severitate și a scos un strigăt aspru.

- Idiotule! Nu știi de ce Alfa supremi au mereu gărzi de corp? Știi câte grupuri criminale se specializează în a-i viza pe acei copii? Începând cu cei care comit acte de terorism sub pretextul voinței unui zeu sau ceva de genul ăsta, și apoi îi amenință constant că îi vor răpi! Și totuși tu pari atât de liniștit? De unde știi prin ce trece Miller în acest moment?!

Băieții care se adunaseră în jur erau amețiți de țipetele asurzitoare. Unii chiar se clătinau, iar unul dintre ei, încă incapabil să înțeleagă situația, a coborât mâinile care îi acopereau urechile și a deschis gura.

- De ce răpești un astfel de tip? Pentru bani?

- Pentru spermă.

Celălalt tip șopti cu reticență.

- Sperma unor Alfa supremi este scumpă. Toată lumea vrea gene excelente.

- Nu, atunci ar trebui să ai gărzi de corp, de ce ești singur...

De data asta, DeAndre s-a plâns, apoi a tăcut repede, ca și cum ar fi avut un şoc, realizând:

- Ups!

Dar era deja prea târziu și, în mod natural, înţelepciunea lui Wilkins a revenit.

- Ce ați făcut cu toți oamenii ăștia din jurul vostru?! Suntem mai răi decât agenții de pază privați? Voi, pompierii care protejați această țară, sunteți mai răi decât bodyguarzii! Și meritați să fiți numiți eroi de către cetățeni?

Toată lumea a tăcut din nou. Ezra, care era mai priceput decât DeAndre în a gestiona situațiile, a făcut un pas înainte.

- Să facem mai întâi ce putem. Adică, să raportăm la poliție...

Nu putea ignora responsabilitatea sa ca cel care a sugerat să se întoarcă mai întâi. A încercat să facă o sugestie pentru a rezolva cumva problema, dar înainte să apuce să termine, a urmat o reacție violentă.

- Poliția? Poliția?

- Nebunie! Poliția? Ce pot face tipii ăia incompetenți?!

- Ce pot face tipii ăia și noi nu?

- Dacă poliția poate găsi într-o zi, noi putem găsi într-o oră! Unde aduci poliția?

Ezra s-a retras imediat în fața protestelor. A regretat că a spus ceva inutil, dar resentimentul său a continuat. Ei au disprețuit fără milă grupul de polițiști, care erau de obicei dușmani. Desigur, poliția îi disprețuia întotdeauna, așa că nu era nimic diferit.

- Bine, bine. Calmați-vă, toată lumea.

Wilkins, care ridică ambele mâini pentru a-i liniști pe uriași, deschise gura cu o expresie mult mai calmă.

- Dacă poliția poate să o facă, și noi putem. Nu, știm cu toții că putem să o facem mult mai repede și mai precis, nu-i așa? Bine, deci. Mă gândeam la ce ar trebui să facem mai întâi. În primul rând, nu există un răspuns în zona în care a dispărut Miller? Să mergem acolo, bine? Bine, să mergem. Repede, repede.

Mai întâi, Wilkins, care era în frunte, a continuat să fluture mâna înainte și înapoi, îndemnându-i să se grăbească. Cei adunați nu au avut de ales decât să strige și să sară în mașină, așa cum li s-a spus. Ultimul care a urcat era Dane, care avea o expresie foarte încruntată.

"Mă enervezi cu fiecare lucru mărunt."

Dane stătea pe scaun, strângând din dinți și scuturând zgomotos un picior. De când îl cunoscuse, nemernicul ăla îl enerva de fiecare dată. Când trebuia să fugă repede, el elibera feromoni pentru a-și înnebuni Omega, iar când spunea brusc că vrea să devină pompier și îl punea să participe la o cursă ridicolă, sau când făcea sex într-un bar, el apărea brusc și îl întrerupea. De fiecare dată când se gândea la Grayson Miller, nu-i veneau în minte decât amintiri neplăcute.

"Ar fi trebuit să dispară în liniște dacă voia să dispară, dar face atâta zarvă și mă deranjează din nou."

- Ah, la naiba!

Când Dane a înjurat aspru, băieții care se aflau în mașină cu el l-au privit surprinși. Nu era obișnuit ca Dane să înjure atât de tare și în mod repetat. Au tăcut și au observat expresia lui Dane, gândindu-se că judecata lui trebuie să fi fost destul de distorsionată. Și până când au ajuns la destinație, Dane a înjurat ocazional și nu și-a ridicat sprâncenele încruntate.

Oamenii care stăteau liniștiți în casele lor au ieșit unul câte unul, surprinși de sunetul puternic al sirenei care a răsunat brusc în satul liniștit. Când și-au dat seama că erau pompierii care veniseră cu o zi înainte, erau din nou surprinși și au început să șoptească.

- Ce s-a întâmplat?

- Nu e niciun incendiu, dar oare pisica altcuiva s-a urcat în copac?

- E aceeași echipă de ieri? A venit și pompierul acela sexy? Nu l-am văzut ieri.

Mașina s-a oprit în fața oamenilor care se uitau curioși în jur, iar ușa s-a deschis. Primul care a coborât era Wilkins. Văzând oamenii care stăteau acolo, cu o expresie confuză, a zâmbit ezitant și a început să vorbească.

- A, ne pare rău pentru asta. Ne-am întors azi pentru ceva important. Avem o întrebare pentru voi toți. Mă întreb dacă vreunul dintre voi l-a văzut ieri pe unul dintre membrii echipei noastre...

În timp ce Wilkins continua să vorbească, membrii echipei au ieșit din mașină unul câte unul, împrăștiindu-se pentru a inspecta zona. De îndată ce Dane a apărut, un amestec de suspine și țipete a umplut aerul.

- Ahh! E aici!

- Dane, Dane Striker!

- Uitați-vă aici! E Dane, e Dane!

- Vă rog, calmați-vă...

- O, Doamne, e și mai chipeș decât în poze!

- Piromanul! El e piromanul!

- Vă rog, calmați-vă, toată lumea. Vom avea o sesiune foto mai târziu, așa că, deocamdată, lăsați-mă să termin de vorbit...

- Mi-a aprins inima! Cineva să o stingă!

- Dane Striker! Aaaah!

- Vă rog, sunt la muncă. Nu acum, vă rog să vă liniștiți...

Wilkins a ridicat ambele brațe în încercarea de a calma mulțimea, dar zgomotul nu s-a potolit. Oamenii se înghesuiau să facă poze sau să înregistreze videoclipuri, iar sunetul obturatoarelor aparatelor foto răsuna fără încetare. În mijlocul tuturor, uralele continuau, determinând să fie aproape imposibil să vorbească. În cele din urmă, Wilkins a lăsat brațele în jos, cu o expresie sumbră, iar membrii rămași s-au împrăștiat în diferite direcții pentru a începe ancheta.

- O, vine încoace.

Văzându-l pe Dane îndreptându-se spre ele, o mamă și fiica ei au roșit repede și s-au ținut strâns de mână. La mică distanță de ele, Dane le-a salutat ușor și le-a vorbit.

- Sunt Dane Striker. Căutăm pe cineva...

- Da, da, ce este? Spuneți!

În scurt timp, chiar și vecinii de la casa vecină au venit în fugă și l-au privit cu nerăbdare. Spre dezamăgirea lui Dane, se puteau vedea oameni alergând spre el de la distanță. El a făcut o grimasă. Deja făcuse destule ieri. Nu avea intenția să se sacrifice și mai mult. L-a strigat imediat pe Ezra.

- Hei, Ezra! Oamenii ăștia vor să vorbească cu tine!

- Of! Of!

Ezra, părând confuz, s-a grăbit să se apropie și s-a oprit în fața lor. Un suspin plin de dor și regret s-a revărsat din mulțime.

- Unde te duci? Suntem aici!

- Așteaptă, îți spunem, Dane!

- Dane, uită-te la noi! Dane!

Dane se îndepărtă, ignorând femeile care strigau după el, iar Ezra, ud leoarcă de sudoare rece, începu să explice.

- Așa cum am spus mai devreme, căutăm pe cineva. Era cu noi ieri, mai înalt decât Dane și... da, mai bine făcut. Un bărbat cu părul blond d și ochi violet. L-a văzut cineva? Ar fi trebuit să fie ușor de remarcat.

- Poftim?!

Până atunci, erau atât de concentrate pe Dane, încât părea că nu-l ascultaseră pe Ezra, dar, din fericire, și-au îndreptat atenția spre el. Desigur, nu pentru că erau interesate de Ezra.

- Păr blond și ochi violet?

- A, l-am văzut. Și tu l-ai văzut, aşa e?

- A, da. Nu aveai cum să nu-l vezi. Era primul pe care îl vezi.

Până în acest moment, lucrurile mergeau bine. Tocmai când Ezra începea să se simtă optimist, a apărut o altă întrebare.

- Tipul acela este un Alfa suprem? Dacă are ochi violet, asta înseamnă că este, aşa e?

- O, Doamne, deci mirosul acela... era de la feromoni? Am auzit că Alfa supremi eliberează mereu feromoni de genul acela. Deci nu se acumulează în trupul lor.

- De aceea arată atât de strălucitor. Această stație de pompieri este plină de bărbați seducători, adică delicioși.

- Eu nu l-am văzut, dar a făcut cineva o poză?

- Poftim, poftim.

- Sigur că am făcut una. Uită-te la asta.

- O, Doamne, ce distractiv este. Sincer, acesta este cel mai fericit moment al zilei. Mulțumesc!

- Această stație de pompieri e plină de piromani!

- Da, ai dreptate. Aș vrea ca cineva să stingă focul meu.

- Of, ce cald e.

Râsetele care se auzeau îl determinau pe Ezra să se simtă de parcă își pierdea mințile.

După ce a scăpat în sfârșit de mulțimea gălăgioasă, Dane a scos un suspin obosit și s-a uitat în jur. Era un sat liniștit, fără trăsături distinctive. Era atât de liniștit aici, încât era greu de imaginat că ar putea avea loc o răpire. A confirmat din nou cât de calm și banal era acest loc și s-a scărpinat în cap, enervat. "Unde naiba a dispărut acel tip enervant?"

- La naiba, ce ratat!

Tocmai când înjura din nou, simți brusc o privire ațintită asupra lui. Instinctiv, întoarse capul și se uită în ochii unui copil mic. Dane încruntă sprâncenele și se uită fix la copil. Majoritatea oamenilor ar fi fugit îngroziți, dar, din nu se știe ce motiv, copilul stătea acolo, cu pumnii strânși, nemișcat.

"Ce e asta?"

Dane se încruntă și se întoarse. Nu avea timp să se ocupe de un copil enervant. Singurul său gând era să pună capăt acestei situații enervante și să plece acasă. Mergea repede, dar brusc auzi pași în spatele lui.

- Domnule, domnule! Așteptați, domnule! Vreau să raportez ceva! Domnule!

Dane a scos un suspin scurt și s-a uitat în sus, spre cer. Copilul îl striga atât de tare, încât aproape că îl durea gâtul. Cu reticență, s-a întors și s-a îndreptat cu pași mari spre copil. În doar câțiva pași, copilul s-a speriat și și-a întins gâtul pentru a se uita la el. Dane și-a coborât în mod deliberat privirea și s-a uitat în jos la copil în timp ce vorbea.

- Deci, ce s-a întâmplat?

Tonul său transmitea clar enervare. Era evident că nu era atent, presupunând că şi copilul avea să spună ceva fără importanță. În plus, presiunea impunătoare a staturii sale înalte îl intimida clar pe copil, dar, spre lauda lui, copilul nu a fugit plângând. Totuși, avea câteva lacrimi în colțurile ochilor.

- A, domnule, sunteți... pompier, nu-i așa?

Copilul întrebă timid, tremurând de frică. Dane îl privi cu o expresie ironică și îi răspunse.

- Dacă cuvintele pe care le-ai citit sunt corecte, atunci da.

Dane a arătat cu degetul mare în spatele lui, indicând literele mari "Pompieri” de pe tricoul său. Copilul s-a întors să confirme și, când a văzut, s-a uitat din nou la Dane.

- Poți... să-mi găsești prietenul?

- Prietenul?

Întrebarea era la fel de lipsită de sens pe cât se așteptase, iar Dane încruntă sprâncenele, privindu-l din nou pe copil.

- Prietenul tău este și el un Alfa suprem?

- Poftim? Ce înseamnă asta?

Copilul, părând confuz, a deschis ochii mari de surprindere când Dane l-a întrebat. Se părea că şi copilul habar n-avea. Dane a făcut un gest cu mâna, ca și cum ar fi vrut să spună "nu contează”.

- Nu contează. Deci, ce vrei să fac?

- Prietenul meu. Te rog, găsește-mi prietenul.

În acest moment, copilul ar fi putut renunța, dar, în schimb, a rămas ferm pe poziție și a continuat cu "raportul” său.

- Prietenul meu lipsește de câteva zile. Nu a venit la școală. Părinții lui sunt divorțați. Locuiește cu tatăl său și, când eram în vizită, mi-au spus că nu poate ieși din casă pentru că are pojar. Dar asta e o minciună. Prietenul meu era vaccinat. Mama lui mi-a spus că eram amândoi la spital să ne vaccinăm, când mama lui era încă în viață.

Dane nu a spus nimic și s-a uitat doar la fața copilului. Nu părea că şi copilul mințea. În timp ce asculta în tăcere, copilul a prins curaj și a continuat să vorbească repede.

- Uneori, tatăl lor îi lovește. El spune că o face pentru că nu ascultă, dar prietenul meu este foarte drăguț. Este ciudat că îi lovește. Tatăl meu nu m-a lovit niciodată. Când tatăl meu vine acasă seara, alerg spre el și îl sărut, iar el spune că îi place. Dar eu sunt pe cale să împlinesc 10 ani, știi? Când voi împlini 10 ani, voi fi adult, aşa e? Deci poate că nu ar mai trebui să fac asta? Poate că nu ar mai trebui să mănânc nici prăjiturile pe care le face mama? Prăjiturile pentru câini sunt foarte bune, totuși. Vă plac câinii sau pisicile, domnule? Prietenul meu are un hamster...

- Stai, stai, oprește-te.

Brusc, conversația a luat o turnură neașteptată, iar Dane l-a întrerupt pe copil înainte ca acesta să poată continua. Odată ce copilul a încetat să mai vorbească, Dane s-a încruntat și a vorbit din nou.

- Spune-mi mai multe despre prietenul tău. Deci, nu l-ai mai văzut de câteva zile?

- Da.

Copilul dădu din cap și răspunse.

- Le-am spus adulților, dar nimănui nu-i pasă. Dar tu ești pompier, așa că mă vei asculta, nu-i așa? Îl vei găsi pe prietenul meu, nu-i așa?

Copilul a cerut ajutorul "pompierului”, exact așa cum era învățat la școală.

- Ha!

Plin de încredere și speranță în ochii lui strălucitori, Dane suspină adânc în timp ce privea cerul.

- Deci…

Clipi de câteva ori, apoi coborî capul. Ochii lui erau clar diferiți de cei de mai înainte, în timp ce se uita la copil.

- Unde locuiește prietenul tău? Arată-mi drumul.

- Da!

Copilul entuziasmat a alergat înainte. Dane l-a urmărit și l-a întrebat.

- Cum se numește prietenul tău? Trebuie să-mi spui numele lui!

Copilul a continuat să alerge, dar s-a întors să răspundă.

- Santiano! Santiano Domingo!

- La naiba!

Cu picioarele lui lungi, Dane a ajuns repede din urmă copilul în doar doi pași. Fără să se oprească, l-a apucat pe copil de ceafă și l-a ridicat, ținându-l sub braț în timp ce continua să alerge.

- Deci, unde este?

- Chiar aici!

Urmând indicațiile copilului, Dane se întoarse imediat. În scurt timp, cerul începu să se întunece și picăturile de ploaie începură să cadă.

─ ▪ ─

Se auzeau sunete slabe. Santiano, întins neajutorat pe pământ, se cutremură. Nu băuse niciun strop de apă de zile întregi și era complet epuizat. În cele din urmă, își folosise până și ultima fărâmă de putere pentru a cere ajutor, dar rezultatul era dezastruos. Abia crezuse că va putea scăpa, dar omul pe care îl crezuse salvatorul său sărise și el înăuntru.

Era imposibil pentru Santiano să împingă ușa cu propria forță. Grayson nu avea nicio intenție să-l ajute să scape. Tot ce mai rămânea era disperarea.

Grayson, care stătea întins lângă Santiano ținându-l de mână, deschise ochii. Și el auzise sunetul. Zgomotele neregulate care se auzeau slab începură să devină mai frecvente. Părea că ploua.

"Ce ciudat… Ploaie în California."

Acum că se gândea la asta, era un eveniment meteorologic neobișnuit în timpul iernii, cu ceva timp în urmă, când ploaia torențială durase câteva zile. Când era sezonul acela?

După ce își aminti pentru o clipă, concluzionă că urma să se răcească. La urma urmei, temperatura urma să scadă.

- Santiano.

Grayson strigă numele copilului și se ridică în picioare.

- Santiano, nu ți-e frig?

Copilul nu răspunse. Grayson îl scutură ușor pe Santiano de umăr, în timp ce acesta zăcea acolo în tăcere, și îi vorbi din nou.

- Santiano, te simţi bine? Ai leșinat?

─ ▪ ─

Așteptă o clipă, ca și cum ar fi așteptat un răspuns, apoi vorbi din nou.

- E mort?

- Aici!

Copilul, agățat de Dane, întinse mâna și strigă. Dane privi repede casa spre care arăta copilul. Părea să fie doar o casă veche, banală. Totuși, părea oarecum sumbră, poate din cauza atmosferei.

- Hei, poți intra pe ușa aia!

Urmând instrucțiunile copilului, Dane se grăbi spre ușa laterală, dar se opri pentru o clipă. Dacă ar fi intrat brusc, ar fi putut fi prins pentru încălcarea proprietății. Și dacă persoana din interior avea o armă?

Era prea riscant să se bazeze doar pe cuvintele copilului și să intre în casă. În cel mai rău caz, ar fi putut fi împușcat pentru intrare ilegală. Să fie împușcat în stomac era un scenariu pe care voia neapărat să-l evite.

- Rămâi aici. Nu te mișca.

După ce a așezat copilul în siguranță, Dane a verificat mai întâi interiorul prin fereastră. Interiorul întunecat și liniștit nu dădea niciun semn de viață. Santiano putea fi într-adevăr bolnav, întins în pat. Dar putea fi și doar imaginația copilului.

"Dacă este așa, atunci este o pierdere de timp..."

În timp ce se gândea la asta, Dane se întoarse. Locul în care așezase copilul era acum complet gol. Alarmat, rămase nemișcat și se uită în jur, doar pentru a auzi brusc o voce strigând.

- Domnule, domnule!

Auzind copilul șoptind urgent, Dane se întoarse imediat și înlemni. Copilul deschisese deja ușa laterală d și se uita afară, făcându-i semn să vină.

- Puştiule…

Dane abia se abținu să înjure, copilul dispărând repede înăuntru. Nu avu de ales decât să alerge după copilul care se strecurase înăuntru.

- Hei, ți-am spus să stai pe loc...

Mormăi el cu voce joasă, dar copilul părea să nu-l fi auzit. Cu un gest neliniștit, copilul arătă spre o ușă mare de pivniță. În timp ce privirea lui Dane urmărea copilul, acesta strigă.

- E aici! Santiano e aici!

Dane încruntă sprâncenele. Încă mai putea da înapoi. Dacă deschidea ușa pivniței și verifica înăuntru, ar fi depășit limita. Dacă nu era nimic acolo, copilul probabil că ar fi spus că ar trebui să intre în casă.

- Santi, răspunde-mi! Santi, Santiano Domingo! Am venit să te salvez!

În timp ce stătea cu o expresie serioasă, Dane auzi vocea disperată a copilului.

Înainte să apuce să spună ceva, o voce slabă îi ajunse la urechi.

- Alice? Alice?

Vocea slabă și tensionată părea că îi suge viața proprietarului. Auzind asta, copilul a devenit și mai disperat.

- Santi! Eu sunt, am venit! Te voi salva acum! Pompierul este cu mine…

- Dă-te la o parte.

După ce a dat la o parte copilul îngrijorat, Dane a apucat mânerul ușii pivniței. Respirând adânc, s-a pregătit și a ridicat-o.

Un sunet greu și amenințător răsună în aer. În același timp, împrejurimile se luminau brusc. Un fulger ilumină subsolul la fel de puternic ca la amiază. Și Dane văzu. Copilul zăcând la baza scărilor și Grayson Miller privindu-l.

În acel moment, un tunet puternic a răsunat deasupra lor, iar ploaia a început să cadă cu putere.

Dane a rămas nemișcat, privind câteva clipe fără să spună nimic.

"Ce este asta?"

După ce a clipit de câteva ori, s-a gândit fără să-și dea seama: "La ce mă uit?"

Se părea că Grayson avea același gând, deoarece continua să se uite la Dane.

- Ce...

Dane deschise primul gura.

- Ce faci aici?

Era o situație atât de inimaginabilă, încât întrebă cu o expresie pe care o arăta rar. Era atât de absurd. Era răpit și închis? Cine ar închide pe cineva ca el? Cum? Nu, ușa nu era încuiată. Dacă era el, ar fi putut deschide ușile din subsol cu ușurință, aşa e? Deci, s-a încuiat singur? De ce?

Dar nu s-a gândit prea mult la asta. Alice a țipat brusc și a fugit în subsol.

- Santi, Santi! Trezește-te! Am venit!

Dane simți ploaia rece lovindu-i fața. Ploaia începuse să cadă cu putere. Dane își reveni din şoc, coborî repede scările și luă în brațe copilul care zăcea pe podea. Nu era timp să-l întrebe pe Grayson nimic, să-l interogheze sau chiar să-l bată, dacă era necesar – putea face toate astea mai târziu. Prioritatea era siguranța copilului.

- Căpitane, e o urgență. Am găsit un copil zăcând inconștient. Da, pare să fie vorba de abuz. Copilul este conștient încă, dar foarte slăbit. Trebuie să-l ducem mai întâi la spital…

Vorbind repede la radio în timp ce practic alerga, Alice alerga în spatele lui, încercând să țină pasul. Rămas în urmă, Grayson se uită la ușa larg deschisă, stând acolo în ploaia torențială.

- Aah... a mormăit Grayson cu un suspin.

- Asta o să-mi creeze probleme.

Când Dane a auzit că şi copilul era în siguranță pe drum spre spital, a răsuflat ușurat. În timp ce toți cei care auziseră vestea se bucurau și își împărtășeau emoționat sentimentele, Wilkins a strigat brusc.

- Dar Miller?!

La auzul acestor cuvinte, toți și-au amintit brusc ce uitaseră – motivul pentru care veniseră aici. Pentru o clipă, au clipit, uimiți. Wilkins, văzând fețele goale ale subordonaților săi, a suspinat enervat și i-a presat cu asprime.

- Toți l-ați căutat pe Miller! A găsit cineva ceva? Vreo pistă?

Soarele apunea deja. La întrebarea urgentă a lui Wilkins, nimeni nu a putut răspunde. Nimeni nu știa unde era Grayson, cu excepția unei singure persoane.

Nenorocitul ăsta încă mai face probleme.

Oprindu-se, Dane își aminti ceva uitat și înghiți înjurătura, grăbindu-se înapoi la casa de mai devreme.

Sunetul picăturilor groase de ploaie care loveau pământul era asurzitor. Grayson stătea pe podeaua subsolului, fredonând o melodie fără sens. Era ceva ce obișnuia să facă când era copil.

A omorî timpul în felul acesta nu era nimic nou pentru el. Visase cu ochii deschiși, cântase sau chiar dormise, iar în cele din urmă, ușa încuiată se deschidea și venea momentul eliberării sale. De data asta, va fi la fel. Trebuia doar să îndure așteptarea plictisitoare.

Fredonând o melodie falsă și sprijinindu-se de perete, Grayson auzi sunetul unei chei care se învârtea în broască, amestecat cu sunetul ploii. Cineva intra în casă.

"E tatăl lui Santiano?" se gândi Grayson, rămânând așezat. În curând, ușa se va deschide. Persoana respectivă va merge prin casă și, în cele din urmă, va ajunge în această cameră.

Previziunile lui erau în mare parte corecte. A auzit sunetul pașilor care se apropiau și se îndepărtau, ca și cum ar fi mers între bucătărie și ușa din față.

"Când se va deschide ușa?"

Grayson stătea așezat, fluierând încet. Pentru persoana care așteaptă, timpul pare întotdeauna nesfârșit. El știa asta foarte bine. Fie că era lăsat singur în subsol, fie că toți frații lui își găsiseră soarta și el rămăsese singur, Grayson gândea același lucru: așteptarea pare întotdeauna mult mai lungă decât este în realitate, și de aceea oamenii devin nerăbdători. În realitate, timpul nu trece atât de repede. Așa că, se gândi el, "pot aștepta cât va fi nevoie."

"Uită-te la mine acum."

Sunetul pașilor se apropia din nou. În cele din urmă, cheia era introdusă în ușa subsolului, iar Grayson a încetat să mai fluiere, un zâmbet ușor apărându-i în colțul gurii.

Bărbatul intrase și ieșise de mai puțin de o sută de ori.

Vechiul lacăt scârțâi când se deschise și, în cele din urmă, ușa subsolului care ducea în sufragerie se deschise.

- Ce e asta?

Bărbatul, care se aștepta să-și găsească fiul, era surprins când a văzut un bărbat ciudat stând în subsol. Ochii lui au cercetat camera întunecată, dar nimic nu s-a schimbat. Odată ce și-a dat seama că fiul său nu era acolo, și-a îndreptat rapid privirea spre Grayson.

- Cine... cine ești? Unde e fiul meu?

Vocea lui tremura, probabil din cauza tensiunii. Grayson se ridică încet în picioare. Bărbatul, șocat de înălțimea lui impunătoare, înghiți nervos și făcu un pas înapoi.

- Stai, rămâi acolo! Nu te apropia!

- Sunt Grayson Miller.

Grayson se prezentă politicos, zâmbind. Zâmbetul pe care îl folosea când se prezenta era același de fiecare dată – ceva ce învățase prin ani de practică și care nu dădea greș niciodată.

Era un zâmbet care îi determina pe toți să se simtă în largul lor și îl provoca să pară fermecător, dar de data asta nu funcționase. Bărbatul, și mai speriat, făcu încă un pas înapoi, palid ca o fantomă.

- Hei... oprește-te! Nu te apropia! strigă bărbatul, acum în panică totală, și scoase un pistol din talie, îndreptându-l spre Grayson. Zâmbetul dispăru de pe fața lui Grayson. Ochii injectați și țeava tremurândă a pistolului păreau să confirme că bărbatul era serios.

"La naiba, nu mă așteptam la asta."

Grayson își încrucișă încet brațele într-un gest de predare. O tăcere tensionată se așternu între ei.

În fața casei se afla un camion vechi pe care Dane nu-l văzuse mai devreme. Se părea că tatăl lui Santiano se întorsese. În scurtul timp necesar pentru a procesa totul, mintea lui Dane era invadată de gânduri.

Miller plecase deja? Poate că nu mai era nimeni acolo. "Ar trebui să mă întorc?" Odată ce raportul privind violența domestică e întocmit, poliția ar trebui să se ocupe de restul. "Probabil că nu e nevoie să mă duc. Dar dacă Miller e încă acolo? Dacă se află într-un fel de impas cu tatăl? Dar n-ar găsi o cale de ieșire? Nu, dar dacă tatăl e cel de care trebuie să-mi fac griji? La naiba! Nenorocit inutil, care a provocat toate problemele astea. Dacă-l prind, o să-l bat până-l las fără cunoștință."

Ușa din față nu era încuiată. Ținându-și respirația, Dane intră. O tensiune înfiorătoare umplea aerul. Nu se auzea niciun sunet, dar instinctiv, părul de pe ceafă i se zbârli, ca și cum ar fi simțit pericolul.

- Credeam că oamenii își lasă armele acasă, dar tu o porți la tine? Ești un om periculos.

Dane înlemni la auzul vocii neașteptate. O recunoscu imediat – era vocea bărbatului pe care venise să-l caute.

"Nu se poate, nu poate fi…"

Dane a negat realitatea. Nu voia altceva decât să stimuleze că nu auzise nimic și să se retragă în liniște, dar, din păcate, găsise fără să vrea sursa pericolului. Când s-a întors să plece, a văzut spatele bărbatului, care țintea cu arma spre subsol, la doar câțiva pași de ușa din față.

La naiba.

Într-un moment cu adevărat enervant, Dane își frecă fruntea. Câteva clipe mai târziu, auzi vocea aspră a bărbatului. În fața lui stătea un alt bărbat care, în mod evident, nu ar fi trebuit să se afle acolo. Nimeni nu și-ar dori ca cea mai rea presimțire să se împlinească. Dar acum, în fața lui Dane, se desfășura cel mai rău scenariu posibil.

Împușcarea lui Grayson Miller cu un pistol era ceva ce exista doar în imaginația lui Dane, dar acum se întâmpla chiar în fața lui și îi provoca un sentiment confuz. Motivul pentru care nu o făcuse în realitate era că gestionarea consecințelor era prea dificilă. Dar a trebuit să se ocupe de consecințele greșelii altcuiva era absurd.

Trebuia să pună capăt acestei situații înainte ca lucrurile să se înrăutățească. Tocmai când era pe punctul de a face o mișcare, bărbatul a strigat.

- Taci, ticălosule! Unde e fiul meu? Unde e Santiano? Dă-mi-l înapoi!

- Încerc să-ți spun.

În contrast puternic cu strigătele furioase ale bărbatului, vocea lui Grayson rămase calmă. El continuă, vorbind cu tonul său firesc, zâmbind.

- Fiul dumneavoastră era pedepsit și trimis în subsol. Dar s-a întâmplat ceva și el nu mai este aici. Acum sunt doar eu. Nu vă supărați că a plecat la jumătatea pedepsei. Eu sunt cel care a rămas în urmă. Deci, el era deja pedepsit, nu-i așa? Nu este suficient? Trebuie doar să completăm numărul, nu-i așa?

Cuvintele erau, desigur, fără sens. Și Dane nu era singurul care gândea așa.

- Ce naiba tot vorbești, nenorocitule...

Vocea lui Grayson Miller tremura în timp ce mormăia, aparent neîncrezător.

- Deci, ceea ce vreau să spun este… a continuat el.

- Că am luat pedeapsa în locul lui Santiano. Tu ai deschis ușa subsolului, așa că totul s-a terminat acum, aşa e? Pedeapsa era aplicată, iar eu am deschis ușa pentru a-l scoate pe copil afară. S-a terminat, totul s-a terminat. Final fericit!

Grayson părea sincer fericit, dar nimeni nu îi împărtășea bucuria.

- Nenorocitule, termină cu prostiile și spune-mi unde e fiul meu! strigă furios tatăl lui Santiano. Din fericire, era atât de concentrat pe Grayson încât nu părea să observe nimic altceva. Profitând de ocazie, Dane se apropie în tăcere de bărbat. Acesta, încă neștiind de mișcările silențioase ale lui Dane, strigă, fluturând un pistol.

- Spune-mi! Unde mi-ai ascuns fiul? Dacă nu vorbești, îți zbor creierii!

Situația era critică. Orice greșeală și s-ar fi putut trage un glonț, iar totul s-ar fi putut termina.

E bine, se liniști Dane. Se antrenase de mii de ori pentru situații ca asta și chiar se confruntase cu ele în viața reală de mai multe ori. Un civil nu era diferit de un copil într-un astfel de scenariu. Singurul lucru de care trebuia să se ferească era arma... doar arma...

În acel moment, Grayson s-a uitat fix la Dane. Dane și-a dus repede al doilea deget la buze.

- Taci!

Era limbajul universal al tăcerii, dar, din păcate, nu funcționa.

- Stai, nu ar trebui să fii aici acum, a spus brusc Grayson. În timp ce fața lui Dane se contorsiona de groază, tatăl lui Santiano se întoarse și apăsă pe trăgaci aproape simultan.

- Nenorocitule! strigă Dane în timp ce își balansează pumnul. Cu o lovitură puternică, nu se abținu, iar Grayson se clătină semnificativ. Dacă nu era un copac în spatele lui care să-i oprească căderea, ar fi putut ajunge să se rostogolească ciudat pe pământ. Sângele curgea din buza lui spartă în timp ce o ștergea cu dosul mâinii, iar Dane continua să strige fără milă.

- Ce naiba făceai acolo? Ai scos copilul, așa că de ce naiba mai erai acolo?

Asta nu era singura problemă. Dane aproape murise din cauza acestui nenorocit. De ce a trebuit să se comporte așa acolo? Chiar și un copil de trei ani ar fi înțeles asta. Dacă tatăl lui Santiano nu și-ar fi întors brusc corpul, determinând ca arma să se abată puțin, lui Dane i s-ar fi ales deja un sicriu pe măsura înălțimii sale.

- Nenorocit nebun, dacă nu-mi dai o explicație rezonabilă, azi ești mort! Ai înțeles? Da?

Furia lui Dane a crescut până la punctul în care a început să țipe. Nu avea de gând să treacă cu vederea fără o explicație satisfăcătoare. Desigur, chiar dacă explicația era suficientă, intenționa să-l omoare pe jumătate oricum.

Grayson deschise gura în timp ce Dane urla ca o fiară sălbatică.

- Îl ajutam doar pe Santiano. De ce ești supărat?

Grayson se încruntă și se uită în jos la Dane. Pentru o clipă, pumnul lui Dane, care era pe cale să zboare spre fața lui Grayson, se opri în aer.

"Ce? Nenorocitul naibii."

Dane clipi, surprins. Cuvintele nebunești erau absurde, dar problema era că şi Grayson Miller era prea serios. Nu era o glumă de prost gust sau o scuză ridicolă. Grayson Miller era serios. El credea cu adevărat că l-a ajutat pe copil. Părea chiar puțin ofensat. Dane scoase un suspin de neîncredere.

- Vorbești serios? Ai înnebunit?

Dane a spus printre dinți, dar tot ce a primit înapoi era sprânceana încă încruntată a lui Grayson. Acum, Grayson și-a înclinat capul într-o parte, iar Dane, strângând din dinți, a replicat.

- De ce naiba erai acolo, în primul rând? N-ai auzit de ce era copilul în subsol? Vrei să-mi spui că ai crezut că se jucau de-a v-ați ascunselea?

Ideea că acest om era închis acolo din cauza unor circumstanțe inevitabile era o absurditate totală. Probabil că rămăsese acolo de bunăvoie și, dacă era așa, nu mai era decât un singur lucru de aflat aici.

Ce naiba făcea acolo în timp ce copilul era abuzat?

Grayson clipi, arătând confuz, în timp ce scutură din cap.

- Desigur că nu. Santiano a spus că era pedepsit pentru că făcuse ceva rău.

- Și l-ai lăsat acolo așa? Ai intrat chiar și acolo cu el?

Dane gemu prin dinții strânși, iar Grayson îl privi confuz, ochii lui albaștri întunecându-se de furie. Dane nu mai avea nevoie să audă nimic. Era timpul să acționeze, gândi el, strângând pumnul.

- Nu putea să iasă pentru că era pedepsit, așa că am rămas cu el.

Pumnul pe care Dane era pe cale să-l lovească înlemni în aer. Stătea acolo, uitându-se la Grayson, prea uimit ca să poată vorbi.

- Poftim?!

Întrebarea se strecură între ei, iar Grayson răspunse calm.

- Am rămas cu el pentru că m-am gândit că se va plictisi singur. Nu e bine? Care e problema?

Părea să nu înțeleagă cu adevărat. Coborând încet mâna, Dane a vorbit cu neîncredere.

- Dacă ai fi scos copilul de la început, nu s-ar fi terminat totul? De ce naiba a trebuit să rămâi acolo?

Dane se uită fix la Grayson, așteptând alte aiureli fără sens. Grayson râse, aproape neputincios, în timp ce răspundea.

- Dacă aș fi plecat singur, aș fi avut și mai multe probleme. Nu era încă momentul, înțelegi?!

- Poftim?!

Dane reacționă din nou la fel. Grayson, aparent nepăsător, adăugă o explicație.

- Momentul, știi tu. Când ești pedepsit, există un timp stabilit. E mai bine să te ții de el și să aștepți decât să pleci mai devreme și să intri în și mai multe probleme. Dacă rămâi până la sfârșit, pedeapsa se termină odată ce s-a scurs timpul.

După ce a spus asta, Grayson s-a uitat la Dane cu un zâmbet larg. Era același zâmbet pe care îl avea mereu, dar Dane se uita la el cu o expresie confuză și amețită, de parcă era lovit.

"Nu se poate, nu poate fi adevărat." Dane își repeta în gând. "Îmi imaginez toate astea. Nu se poate ca așa ceva să se întâmple, nemernicul ăsta e Miller. Nu, absolut nu..."

- Ashley Miller te-a abuzat? îl întrebă Dane brusc. Nici măcar nu intenționase să o facă, dar cuvintele îi ieșiră din gură înainte să le poată opri și rămase șocat de propriile cuvinte. "Ce am spus? Cum mi-a ieșit din gură o asemenea prostie..."

Grayson, încă zâmbind, a clipit la Dane, aparent neafectat de întrebare.

- M-a abuzat? Pe mine? S-a întâmplat asta?

El îl privi pe Dane ca și cum nu înțelegea cu adevărat. Dane îl privi în tăcere, cu fața înlemnită. Grayson nu dădea niciun semn că ar fi agitat sau că ar juca un rol. El credea cu adevărat că era doar pedepsit și că nu era vorba de abuz.

După un moment de tăcere, Dane își desfăcu încet pumnul strâns. Fața lui era la fel de rigidă ca și mintea lui, și se uită fix la Grayson. Abia după câteva clipe, cuvintele îi ieșiră în sfârșit din gură.

- Deci, pe atunci, voiai ca cineva să fie acolo cu tine?

- Deci te-ai dus în subsol?

Grayson dădu din cap, ca și cum ar fi răspuns la o întrebare ascunsă.

- Păi, e mai puțin plictisitor decât să fii singur.

Dane tăcu din nou. În spatele lui, colegii lui așteptau după ce se pregătiseră să plece, parcă pierduți în gânduri complicate. Dane observase asta de mult timp, dar nu se uită înapoi. Mai rămăsese o întrebare.

- De ce nu poţi pleca?

Când era întrebat de ce nu a scos copilul afară de la început și în schimb a intrat, Grayson a răspuns fără ezitare de data asta.

- Asta ar însemna că voi fi pedepsit din nou și că timpul va trece mai greu.

Apoi a încruntat sprâncenele și a ridicat din umeri.

- Aș fi putut rezista puțin mai mult, dar tu l-ai luat pe Santiano, așa că am rămas în locul lui. Trebuia să-i spun că Santiano nu a plecat acolo din proprie voință. Sunt martor.

Dane tăcu din nou. Îl privi pe Grayson cu o privire complicată pe care nu o putea înțelege și, după câteva clipe, deschise gura.

- Deci, ceea ce ai făcut este onorabil?

- Am încercat doar să ajut.

De data asta, Grayson acceptă cuvintele fără ezitare.

- Întotdeauna fac tot ce pot, dar oamenii se supără mereu. De ce? Nu înțeleg.

Dane privea în tăcere, încruntându-și sprâncenele, ca și cum era nedreptățit. Gândurile lui complicate erau clar vizibile pe fața lui, dar Grayson nu observă.

În acel moment, Ezra, care nu mai putea aștepta, a strigat în spatele lui.

- Dane! Ce faci? Haide, să ne întoarcem!

Când se uită înapoi, toată lumea urcase deja în mașină și doar Ezra rămăsese, fluturând brațele în fața ușii deschise a mașinii. Dane se întoarse fără să spună nimic. Când se deplasă câțiva pași, Grayson îl întrebă brusc din spatele lui.

- Crezi că și eu am greșit cu ceva?

Dane se uită înapoi. Zâmbetul afurisit dispăruse de pe fața lui Grayson. Dane deschise gura, fața lui inexpresivă nearătând nicio emoție.

- Nu mă ajuta.

Cu o față la fel de rece ca tonul său, el bâlbâi.

- Nu face nimic.

Cu asta, Dane plecă și se urcă în mașină. Ezra îl urmă și îi șopti încet.

- Ce ai de gând să faci cu puștiul ăla? Nu e în toate mințile.

Ceilalți băieți aveau expresii similare. Probabil auziseră conversația pe care o avusese cu Grayson. Dane se așeză pe scaunul gol fără să spună nimic. Grayson se urcă și el în mașină puțin mai târziu, dar nu scoase un cuvânt până când nu se întorseră. Totuși, se uita din când în când în direcția lui Dane, dar Dane își ținea privirea fixată în direcția opusă și nu se mișca deloc.

─ ▪ ─

"Te iubesc, Dane."

În amintirea lui, femeia cu părul roșu îl îmbrățișase strâns și îi șoptise.

"Comoara mea prețioasă, ești tot ce am."

Expresia lui a devenit în mod natural devastată, pe măsură ce amintirea uitată i-a revenit în minte. Dane a închis ochii și a încruntat sprâncenele pentru a alunga amintirea neplăcută. S-a gândit: "Aveam de gând să merg la club azi, dar nu am reușit”. Când se simte murdar, nu caută parteneri sexuali. Nu a avut de ales decât să se ducă direct acasă după lucru, chiar dacă mâine era ziua lui liberă. S-a gândit: "Ar trebui să fac sex cu iubita mea azi”.

Nenorocitul ăla...

─ ▪ ─

Pe drumul de întoarcere la stația de pompieri, Grayson începu să se simtă puțin supărat. "Ce naiba era privirea aia din ochii lui? La ce se gândea când se uita la mine? De ce?"

Era prima dată când vedea acea expresie. Nu avea idee ce însemna. A gemut de supărare.

Grayson Miller avea dificultăți în a distinge expresiile faciale încă de mult timp. Probabil avea o defecţiune a creierului încă de la naștere. Fiul său, care avea dificultăți în a citi emoțiile, fie că erau zâmbete sau supărare, a primit o învăţătură de la tatăl său, Ashley Miller.

"Învață să citești emoțiile."

După aceea, profesori renumiți, specializați în actorie și psihologie, au vizitat frecvent conacul pentru a-l învăța să citească expresiile faciale. La început, a început cu lucruri simple, cum ar fi zâmbetul când colțurile gurii se ridicau și tristețea când se coborau, iar mai târziu a memorat totul, chiar și sentimentele interioare revelate de mișcarea unui singur deget.

Din fericire, Grayson avea un talent remarcabil pentru a citi. Absorbea tot ce i se preda ca un burete și putea să citească rapid mintea celeilalte persoane și chiar să ghicească ce dorea doar uitându-se la ea.

Pe de altă parte, era excelent și în a-și folosi cunoștințele pentru a imita emoțiile pe care le-ar simți alte persoane în aceeași situație și pentru a "se preface că le simte”. Datorită acestui lucru, folosea ceea ce citea pentru a crea perfect imaginea pe care cealaltă persoană o dorea despre el. În așa măsură încât oricine nu știa despre defectele sale înnăscute și eforturile dobândite era complet păcălit. Profesorul său de actorie i-a recunoscut talentul și i l-a recomandat cu seriozitate.

- De ce nu iei în considerare această carieră? Îi voi spune domnului Miller. Cu siguranță ai talent! Cât de grozav ar fi dacă ai fi pe covorul roșu alături de Chase? Nu-i așa?

Profesorul era foarte sincer, dar Grayson a refuzat. Asta pentru că își cunoștea clar limitele.

El doar "imită”. Din această cauză, nu poate interpreta cu profunzime ca fratele său mai mic, Chase Miller, care este considerat un actor renumit și este recunoscut pentru abilitățile sale excepționale de actorie. "De fapt, când am vizionat filme cu Chase, le-am urmărit doar ca și cum aș fi învățat, gândindu-mă: "O, Grayson se exprimă în felul acesta în astfel de situații”. Nu i-am admirat niciodată talentul actoricesc. Asta pentru că nu puteam simți emoțiile. Deși puteam să-mi dau seama dacă plângea, țipa sau râdea prin studiile mele, nu puteam înțelege "de ce”."

Mai mult decât orice, singurele momente în care "juca” și se adapta la cineva erau atunci când îi considera "destinul” său. Depunea eforturi maxime și folosea mai mult de 120% din ceea ce învățase, iar din această cauză, aceștia se îndrăgosteau de Grayson, indiferent de sex. Problema era că era nemilos când îi abandona.

Oricum, din acest motiv, Grayson Miller nu a eșuat niciodată până acum. Chiar dacă inițial îl priveau de sus sau aveau sentimente negative față de el, dacă le oferea cadouri scumpe și le spunea câteva cuvinte frumoase, se prefăceau că nu pot câștiga și se îndrăgosteau de el. Pe de altă parte, îi ura teribil pe cei care îl urau. Grayson Miller era cineva care primea atât iubire necondiționată, cât și ură aprigă.

Desigur, toate aceste reacții erau doar amuzante pentru el. În cele din urmă, indiferent dacă îl urau sau îl iubeau, faptul că nu-i suportau prezența era aceeaşi. Iubirea și ura sunt la fel.

De aceea trăise până acum privindu-i pe toți cu dispreț.

"Ce naiba însemna expresia aceea?"

Era curios până la nebunie. Grayson învățase și stăpânea toate expresiile emoționale din lume. Dar era prima dată când vedea o expresie atât de încurcată.

Trebuia să afle ce era.

Grayson se simțea nervos. Nu trebuia să existe nicio emoție pe care să nu o cunoască. Trebuia să-l sugrume pe Dane Striker, chiar acum, pentru a afla ce însemna. Chiar acum.

- Hei...

Grayson, care îl căuta pe Dane de îndată ce a coborât din mașină, a strigat în urma lui, care se îndepărtase deja. Era pe punctul de a-l apuca și de a-l întreba ce înseamnă expresia lui. Ezra l-a găsit pe Grayson în starea asta.

"De ce face asta?"

Îi urmă privirea și rămase surprins. Tot felul de gânduri îi inundară mintea ca o panoramă într-o clipă.

Era clar că Miller avea de gând să-i facă ceva lui Dane. I-a ținut despărțiți până acum, așa că ce se întâmplă? A aflat că Dane era cel care l-a lovit în incendiu în ziua aceea? "E ridicol! Nu a dat niciun semn în acest sens. Atunci de ce face asta? Nu e momentul potrivit pentru asta. Mai întâi, trebuie să-l oprim!"

Ezra, care avusese multe gânduri în doar câteva clipe, a alergat înainte și a strigat urgent.

- Miller, Miller! Așteaptă puțin!

Deodată, Ezra a apărut și i-a blocat calea lui Grayson. Ezra a zâmbit forțat și i-a vorbit lui Grayson, care se oprise din drum într-o situație neașteptată.

- Hei, poți să mă ajuți? Am ceva urgent de făcut acum.

- De ce eu?

Grayson arătă în jur enervat.

- Mai sunt mulți alții, lasă pe altcineva să o facă.

- O, nu! Trebuie să fii tu!

Ezra îl apucă pe Grayson, care era pe punctul de a pleca. Simțindu-se ca o cicadă lipită de copac, începu să vorbească fără sens.

- Uau, ești cel mai mare dintre noi. Știi cât am suferit cu toții azi din cauza ta? Nu, datorită ție, am salvat copilul, dar oricum, nu crezi că și tu ai o responsabilitate? Nu crezi? Asta e rău. Nu ar trebui să trăiești așa! Oamenii ar trebui să se ajute reciproc și să depindă unul de celălalt în această lume, dar ce naiba faci tu...

Grayson se uită în jos la bărbatul adult care se agăța de brațul lui, plângând, cu o expresie nedumerită. De parcă ar fi întrebat ce naiba făcea.

- Dă-mi drumul o clipă, te voi ajuta mai târziu, așa că dă-mi drumul.

- Nuuuu!

- Asta...

Grayson era gata să înjure, dar era deja inutil. Dane dispăruse deja din câmpul său vizual.

- Ha!

Grayson scoase un suspin și rămase nemișcat. Ezra văzu și el că Dane dispăruse în siguranță și își relaxă încet trupul. Grayson, care își dădu părul pe spate enervat, se uită la Ezra cu o expresie feroce. Când Ezra făcu un pas înapoi, șocat, el mârâi printre dinții strânși.

- Deci, ce vrei să spui cu cererea?

Chiar și ochii lui purpurii sclipeau. Ezra se retrase, simțind o senzație de criză că oasele lui se vor transforma în praf dacă va spune măcar un cuvânt greșit. Cu toate astea, simți aceeași intenție ucigașă și râse ruşinat, cu transpirație rece.

- O, aia, ce era aia...

Se uită în jur, dar nu putea face nimic altceva. După ce se asigură că şi colegii lui care nu-i erau de niciun ajutor, se uitau doar fix, nu avu de ales decât să se întoarcă spre Grayson. Ezra râse de Grayson, care încă îl privea cu o expresie rece.

- Eu, am uitat. Ha, ha, ha!

- Asta...

În momentul în care Grayson strânse pumnul, Ezra fugi mai repede ca niciodată. Grayson, care rămăsese singur, scutură din cap cu neîncredere și lovi cu piciorul anvelopele camionului de pompieri, înjurând.

─ ▪ ─

- Oricum, fii ponderat!

Salvatorul care i-a dat lui Dane niște cremă să-și ungă pieptul plin de vânătăi l-a certat ușor. Rana pe care o suferise în lupta cu tatăl lui Santiano era evidentă încă de când se întorseseră acasă cu mașina, după ce terminaseră totul. Din fericire, nu părea să aibă vreun os rupt, dar avea destul de multe vânătăi, așa că se părea că va avea dureri de cap cel puțin câteva zile. Când a ieșit după ce a primit crema, care trebuia să-i aline durerea și să ajute la estomparea vânătăilor, băieții care ieșiseră cu el plecaseră deja.

Probabil că terminaseră programul de lucru, desigur.

Dane voia și el să se ducă acasă și să se odihnească imediat, dar trebuia să se spele, pentru că era acoperit de praf. Ar fi avut un efect foarte negativ asupra lui Darling, care se freca de Dane imediat ce ajungea acasă.

Dane a băgat crema în buzunar și s-a îndreptat direct spre dușuri.

Grayson stătea pe banca din vestiar și privea cu supărare într-o parte. Ceilalți băieți terminaseră deja de făcut duș și plecaseră. Cu excepția lui Grayson și a încă unei persoane.

Dane Striker.

Din fericire, Grayson a aflat că Dane se dusese la paramedici pentru a primi îngrijiri medicale. Și încă nu apăruse. Grayson putea să aștepte cât voia. Avea timp din belșug.

"Ce naiba era expresia aia?" Grayson se hotărî și așteptă să se deschidă ușa. Dar…

Grayson se opri și întoarse capul la sunetul slab al apei. Așteptă în liniște, ținându-și respirația, iar urechile lui se ridicară când detectară sunetul.

Cineva era la duș.

Se opri doar pentru o clipă sau două. Își dădu seama repede de situație. Afurisitul de Dane Striker se îndrepta direct spre duș. Firește, Grayson se îndreptă spre duș. În timp ce mergea repede, aproape alergând, întrebările la care se gândise îi inundau mintea. Zece pași, cinci pași, un pas.

Când a deschis în sfârșit ușa dușului, sunetul apei curgând cu viteză i-a lovit imediat urechile. Singura cabină din camera de duș goală, din care se ridica abur, era cea mai îndepărtată de intrare.

Grayson își încrucișă brațele și se uită fix la ea. Dincolo de ușa cu un singur canat, care abia îi acoperea pieptul și coapsele, Dane Striker se spăla. Grayson așteptă răbdător. Până când acesta își spălă tot trupul.

Dane a avut nevoie de foarte mult timp să se spele. Atât de mult încât Grayson s-a întrebat dacă Dane știa că îl așteaptă și o făcea intenționat.

A frecat șamponul din mâini până a făcut spumă și și-a frecat capul mult timp, apoi, când a terminat, a început să-și frece tot trupul. Grayson s-a uitat enervat la ceas de mai multe ori. Voia să deschidă ușa aceea ridicolă, să-l apuce de guler și să-l tragă afară, dar, din păcate, Dane era gol.

Nu avea un guler de care să-l apuce, așa că va trebui să-l apuce de gât. Când se gândea serios la asta, Dane a încuiat ușa, de parcă i-ar fi citit gândurile.

Abia atunci Grayson și-a îndreptat trupul, care se sprijinea de ușă, și l-a privit ieșind. Dane a apucat partea de sus a ușii batante, care se potrivea cu înălțimea lui, și a deschis-o. Mai întâi i s-au dezvăluit picioarele lungi, apoi coapsele ferme, iar apoi întregul trup. Grayson l-a văzut pe Dane Striker, care se întorsese cu trupul gol complet expus, fără nicio intenție de a-și acoperi trupul, de parcă ar fi crezut că este singur.

- Hei, ce naiba era asta...

Momentul pe care îl așteptase sosise în sfârșit. Grayson deschise gura pentru a spune ceea ce avea în minte. Apoi se opri.

Dane traversă podeaua dușului cu pași uzi, scuturându-și părul umed. Nu observă prezența unei alte persoane până când nu ridică privirea, scoțând un suspin obosit. Și atunci, nepregătit, se uită în ochii lui Grayson Miller, care îl aștepta. Imediat, Dane încruntă sprâncenele.

- Ce e asta?

Dane și-a exprimat gândurile cu voce tare, iar Grayson a deschis din nou gura. Părea că se străduiește să spună ceva, dar Dane a așteptat, privindu-l cu sprâncenele încruntate, să vorbească. Cu toate astea, Grayson nu a găsit cuvintele potrivite. Privirea lui era fixată pe pieptul lui Dane, fără să clipească, ca și cum era absorbită de el.

În tăcerea aceea, singurul sunet era picurarea constantă a apei din duș, fiecare picătură determinând un ticăit ritmic pe podea. Grayson, fără să clipească, se uita amețit la pieptul lui Dane, complet fascinat.

Văzuse vreodată un piept atât de perfect?

Carnea bine formată umplea spațiul pieptului fără niciun gol. Sfârcurile rozalii aveau dimensiunea perfectă, iar areola mică forma un cerc impecabil. Pieptul, suspendat pe un abdomen perfect definit, era atât de atrăgător încât doar uitându-se la el îi venea lui Grayson să saliveze. Un piept atât de frumos și de seducător exista cu adevărat în lume.

Grayson își frecă ochii cu brațul, clipind de câteva ori. Totuși, era încă acolo. Pieptul acela perfect.

Stomacul lui Grayson se întoarse pe dos, iar partea inferioară a trupului i se înțepeni. Clipi fără să înțeleagă, cuvintele dispărându-i din minte, în timp ce doar pieptul lui Dane îi rămase în minte.

Acest piept perfect.

Între timp, Dane se simțea incomod în timp ce îl privea pe Grayson, care își coborâse capul fără să spună un cuvânt. De obicei, ar fi ignorat pe cineva ca el, considerându-l nedemn de atenția sa, dar nu și de data asta. Motivul era clar. Grayson îi arătase o latură neașteptată a sa.

Chiar dacă Grayson ar fi acționat din nou prostesc, nu era la fel ca înainte. Nu putea să-l respingă ușor cu feromoni și să fugă pur și simplu. Motivul era același.

Deși nu-și dorise și nici măcar nu se gândise la asta, ceea ce se întâmplase era deja în trecut. Dane își dăduse seama și nu putea să ignore asta.

Respirând adânc, Dane a inspirat lung și, în timp ce expira, pieptul său frumos se ridica și cobora. Ochii lui Grayson erau lipiți de priveliștea hipnotizantă, fără să piardă niciun moment.

- Dacă ai ceva de spus, te voi asculta altă dată. Dar azi, ar trebui să pleci. Sunt prea obosit ca să aștept, a spus Dane calm, cu un ton neobișnuit pentru el. Se mișcă ușor și ieși din cameră. Când trecu pe lângă Grayson, îi atinse ușor brațul, ca și cum ar fi vrut să-l încurajeze. Apoi se aplecă, luă hainele care erau lăsate lângă ușă și ieși.

Sunetul pașilor umezi se estompa treptat. Grayson întoarse capul, dar Dane dispăruse deja. Rămase acolo, încă amețit, amintindu-și pieptul care îi rămăsese întipărit în minte, și, brusc, îşi aminti ceva.

Da, pieptul acela perfect.

Așa gândise și înainte. Că nu va mai vedea niciodată un piept atât de magnific.

Când? Când era asta?

Atunci.

Deodată, Grayson își dădu seama. Uitase complet gândurile pe care le avusese despre Omega extrem pe care îl căuta. Ciudat, cel care îi ocupase mintea tot acest timp nu era altul decât acel bărbat.

Dane Striker.

Realizarea bruscă l-a zguduit profund. Nu era sigur cum să proceseze acest nou fapt.

Uitase partenerul predestinat pe care îl căutase toată viața? Era totul pentru el – cum putea să uite o astfel de existență? Cum putea altcineva să-i acapareze mintea atât de complet? Și atât de perfect?

- Nu poate fi adevărat, mormăi Grayson pentru sine, frecându-și fața cu o mână, încă nesigur.

Dane Striker nu putea fi un Omega. Era clar întruchiparea unui mascul Beta. Cum putea cineva atât de plin de testosteron să fie un Omega? Nu avea sens. Mintea lui probabil îi juca feste. Da, putea exista un singur motiv.

- Feromonii.

Mormăi el în barbă.

- Trebuie să-i elimin.

Odată ce luă decizia, Grayson acționa rapid. Fără ezitare, se întoarse și ieși din cameră. Se urcă în mașina pe care o parcase afară și plecă, deja convins. Tipul acela nu era cu siguranță un Omega.

Dar oare putea fi chiar așa?

După ce îi înmână cheile mașinii valetului și intră în conac, Grayson se trezi cufundat în gânduri.

Nu putea exista un alt piept ca acela, nu-i așa? Mărimea, rotunjimea, elasticitatea incredibilă... putea exista cu adevărat un alt piept ca acela în lume? Era pur și simplu imposibil!

Singurul lucru pe care și-l amintea clar era că văzuse un piept atât de perfect. Nu-și amintea forma sau culoarea, dar acel detaliu, pieptul acela, îi rămăsese întipărit în minte. Și cel mai uimitor piept pe care îl văzuse vreodată și pe care probabil nu-l va mai vedea niciodată era al lui Dane Striker.

- Era mare?

Cuvintele pe care le adresase ghicitoarei îi veniseră brusc în minte.

─ ▪ ─

- Grayson! A trecut atât de mult timp!

Gazda, care l-a zărit pe Grayson imediat ce a intrat în sală, l-a întâmpinat cu un zâmbet larg și brațele deschise în semn de bun venit. Cu o expresie veselă, gazda l-a privit pe Grayson de sus până jos.

- Ce mai faci? Unde ai fost în tot acest timp?

La reproșul ușor, Grayson s-a prefăcut că și-a pierdut memoria și a răspuns, aruncând o privire către gazdă.

- A trecut atât de mult timp? Eram la ultima petrecere.

Se referea la petrecerea desfrânată deghizată în petrecere cu feromoni. Gazda a aruncat o privire în lateral și l-a certat pe Grayson.

- Nu ai venit la petrecerea mea! Te-am așteptat o veșnicie!

- Scuze, scuze. Eram puțin ocupat.

Grayson și-a cerut scuze zâmbind, iar gazda a înclinat capul, privindu-l.

- Celebrul vagabond e prea ocupat, aşa e?

Gazda, pe deplin conștientă de reputația lui Grayson de leneș, și-a exprimat îndoiala cu voce tare, dar Grayson a răspuns calm.

- M-am angajat ca pompier.

- Poftim? Pompier? Cum s-a întâmplat asta? Și stai, ești singur? Unde e partenerul tău?

Vocea gazdei se ridică surprinsă, în timp ce punea întrebări una după alta. Oamenii din jur se întoarseră și se uitară la ei, surprinși. Grayson ignoră întrebările.

- Voiam doar să încerc. Nu am pe nimeni special, de asta sunt aici, aşa e?

Cu asta, el a răspuns la toate întrebările dintr-o dată. Gazda a dat din cap, deși nu era pe deplin convinsă, și a încetat să mai pună întrebări.

Grayson s-a uitat intenționat în jurul sălii, apoi a spus:

- Ei bine, ar trebui să mă duc să îndeplinesc scopul pentru care am venit la această petrecere... Mă bucur că te-am văzut, era o petrecere frumoasă.

După un salut firesc, Grayson s-a îndreptat spre centrul haosului. În acel moment, parcă așteptând acest moment, un alt bărbat s-a apropiat de gazdă.

- Grayson e pompier? Chiar am auzit bine?

- Da, și eu mă îndoiesc de ceea ce aud. Și voi ați auzit, aşa e?

Ceilalți au dat din cap în semn de aprobare. Gazda a mormăit pentru sine, privind în continuare în direcția în care plecase Grayson.

- Ce fel de schimbare de atitudine e asta?

Aerul din interior era încărcat cu feromoni Alfa și Omega extrem de puternici. Era același miros cunoscut alături de care Grayson se obișnuise, dar azi îi provoca un sentiment ciudat de disconfort. Poate că era din cauză că, așa cum spusese gazda, trecuse "mult timp”.

Grayson stătea la bar, bea și cerceta împrejurimile. La petrecerile cu feromoni, gazda oferă de obicei un număr de parteneri pentru a îndeplini scopul de a elibera feromoni. Unii veneau din curiozitate, alții pur și simplu se bucurau de sex, dar majoritatea erau acolo ca parte a meseriei lor.

A avea de-a face cu un Alfa suprem, plin de feromoni, precum Grayson, nu era ceva ce se putea face fără o pregătire serioasă. Riscul era prea mare dacă cineva voia doar să-și satisfacă şi curiozitatea. Prin urmare, persoanele care erau aduse în mod regulat la aceste petreceri erau, de obicei, aceleași. Grayson avea o regulă strictă: nu făcea sex cu același partener de două ori. Acest lucru crea o problemă aici.

Își aducea întotdeauna propriile partenere sau elibera feromoni către cele noi pe care le întâlnea în acea zi, deși, ocazional, se întorcea cu mâna goală. Pentru a se pregăti pentru aceste momente, Grayson își elibera adesea feromonii în avans, ceea ce era întotdeauna o alegere înțeleaptă. Chiar dacă sărea peste câteva petreceri, asta nu cauza probleme semnificative.

De aceea se afla aici azi. Nu avea de unde să știe când avea să-și întâlnească iubirea vieții, așa că, dacă nu-și regla feromonii în mod corespunzător, s-ar fi putut să nu fie în toate mințile când avea să sosească momentul acela. O astfel de situație îngrozitoare trebuia evitată cu orice preț.

Chiar dacă nu era perechea lui destinată, putea oricând să facă sex cu cineva.

Făcuse asta de nenumărate ori înainte. Uneori, chiar și având o parteneră, el elibera feromoni către altcineva pentru o aventură de o noapte. Făcuse asta întotdeauna și nu se simțise niciodată plictisit sau împovărat de asta. Chiar și când o făcea mecanic, nu-l deranja.

Dar azi, de ce se simțea atât de descurajat?

În fața lui se petreceau tot felul de desfrânări și haos, dar el nu simțea nicio emoție. Nu se putea gândi decât să elibereze feromonii și apoi să se ducă acasă să se odihnească.

Nu era genul lui.

Deodată, simți privirea cuiva asupra lui. Întorcând capul, se uită imediat în ochii unui tânăr cu chip adolescentin. Ținuta provocatoare, care îi expunea mai mult de jumătate din piept, îl identifica clar ca fiind un Omega. Pe măsură ce se apropia de Grayson, mirosul cuoscut al feromonilor unui Omega plutea în aer.

- Bună, eu sunt Frankie. E prima dată când vin la petrecerea asta.

- Nu mai spune!

Grayson zâmbi relaxat în timp ce răspundea, iar Frankie clipi surprins.

- De unde știi?

Răspunsul era simplu. De parcă era evident, Grayson întinse brațul, trăgându-l pe Frankie mai aproape de talie.

- Am văzut toate fețele banale de la petrecere. Aș ști.

Auzind răspunsul, Frankie un râse scurt. Respirația îi deveni grea, era clar emoționat.

- Te-am observat de când ai intrat.

Frankie mărturisi, aproape șoptind, în timp ce îi mângâia obrazul lui Grayson.

- Vrei să eliberezi feromoni alături de mine azi?

Asta era o frază firească la petrecerile cu feromoni. În esență, în limbajulul acela, însemna "Hai să facem sex”. Și, de obicei, exact asta se întâmpla pe loc, sau găseau un loc potrivit pentru asta. La petrecere erau multe locuri unde se putea face sex. Nu era greu. Dar, din anumite motive, Grayson nu simțea nicio dorință.

Îi apucase reflex fundul lui Frankie, masându-l, dar apoi se încruntă. "Oare cum ar fi fundul tipului ăla?"

Imaginea bărbatului cu părul roșu îi trecu prin minte și, pentru o clipă, Grayson se sperie. "De ce el? De ce acum?"

Un suspin profund îi scăpă. Impactul acelui piept era prea puternic. De aceea nu putea să-l scoată din minte pe tipul acela.

Dar erau piepturi peste tot aici, nu-i așa? Chiar și bărbatul cu chipul drăguț din brațele lui își expunea pieptul, și totuși el era acolo, ruinând momentul din cauza pieptului unui bărbat care nici măcar nu era în fața lui.

Motivul era evident. Era același motiv pentru care Grayson venise aici.

- Feromonii mei sunt în exces.

- Poftim?! a întrebat Frankie, confuz de mormăitul lui Grayson.

Grayson zâmbi slab, ignorând întrebarea.

Frankie, care aruncase o privire în lateral, se așeză firesc în poala lui Grayson și își înclină capul. Limba lui atinse mai întâi, apoi buzele lor se uniră. Fără ezitare, Grayson își strecură mâna în pantalonii lui Frankie și îi mângâie fundul gol.

Ar trebui să termine aici?

Nu avea nicio dorință să se mute în alt loc. Tot ce trebuia să facă era să desfacă fermoarul și totul s-ar fi terminat. Nu era dificil. O făcuse de multe ori înainte.

Dar…

Grayson deschise ochii și încruntă sprâncenele. Frankie, încă pierdut în sărut, cu ochii închiși, nu era conștient, dar Grayson se plictisise deja. De fapt, nici măcar nu era excitat de la început. În ciuda feromonilor copleșitori, partea inferioară a trupului său a rămas nemișcată, complet indiferentă la sărutul pasional al lui Frankie. În schimb, mintea lui era plină doar de enervare.

Frankie s-a îndepărtat de sărut și s-a uitat la fața lui Grayson. Grayson, care privea în gol, a deschis gura.

- Știai că uniformele pompierilor sunt cele mai urâte dintre toate?

- Poftim?!

Frankie clipi, neînțelegând ce tocmai auzise. Grayson mormăi, încă încruntat.

- Uniformele ar trebui să arate sexy indiferent de situație. Dar singura care nu arată așa este uniforma de pompier. Desigur, este evident. Acoperă trupul atât de larg. Chiar dacă este un design destinat scopului său, nu trebuia să fie așa? Ce părere ai?

- Nu sunt sigur.

Frankie a dat un răspuns vag, părând ruşinat, dar a încercat repede să revină la ceea ce făceau.

- Nu ar trebui să continuăm ce făceam? Ne putem gândi mai târziu.

Încercând să-l tenteze din nou pe Grayson, Frankie i-a sărutat fața în mai multe locuri. Și-a frecat fundul de coapsa lui Grayson în mod sugestiv, dar Grayson nu a dat niciun semn de reacție. În cele din urmă, Frankie, complet descurajat, a izbucnit furios.

- Nenorocit inutil! Du-te și mori!

Țipând din toate puterile, se întoarse și plecă repede. Grayson doar îl privi plecând. Era ciudat. Ceva ce înainte era atât de simplu, doar să îl bagi și să termini odată, brusc părea atât de plictisitor.

- La naiba! a mormăit Grayson încet, terminând dintr-o singură înghițitură băutura din fața lui. Când se dădu jos de pe scaunul de bar și începu să traverseze holul, gazda, care îl observase, îl strigă surprinsă.

- Grayson! Pleci deja? Grayson, Grayson Miller!

El l-a strigat de mai multe ori, dar când s-a întors, Grayson dispăruse deja. Gazda, înclinând capul în semn de nedumerire, s-a uitat în direcția în care plecase Grayson.

Dane s-a întors acasă și și-a început rutina obișnuită. După ce a schimbat nisipul și apa pisicii, i-a dat o gustare. Darling, ca de obicei, s-a îngrijit stângaci în timp ce Dane se îndrepta spre baie.

După ce a făcut un duș și a petrecut ceva timp cu pisica, Dane a terminat o cutie de bere și s-a ridicat să mai ia una din frigider. În timp ce se întindea după o nouă cutie, sunetul telefonului său l-a speriat. A ezitat o clipă înainte de a se gândi dacă să răspundă sau nu. A verificat ora și era aproape miezul nopții. Un apel la ora asta nu era tocmai un semn bun.

Tonul de apel a continuat să sune în timp ce se îndrepta spre telefon. A luat telefonul de pe masă și a încruntat sprâncenele când a văzut numărul apelantului. Ce naiba voia tipul ăsta?

- Ce s-a întâmplat? La ora asta?

În timp ce răspundea la telefon și punea pisica jos, o voce prea cunoscută se auzi de la celălalt capăt al firului.

- Bună, Dane. Ce mai faci? Lucrezi?

Vocea veselă îi aparținea lui Joshua Bailey. Acesta era cândva în aceeași unitate cu Dane și, din întâmplare, îi salvase viața. Mai erau și alte ocazii în care ieșiseră împreună, dar relația lor nu era niciodată una de încredere deplină. Joshua era căsătorit şi avea trei copii, ceva ce Dane nu-și putea imagina niciodată pentru el însuși. Când Joshua a avut primul copil, a devenit brusc responsabil și a încetat să mai iasă noaptea, dar pentru cineva ca Dane, care îl văzuse întotdeauna pe Joshua ca pe un suflet liber, era greu de crezut. Același Joshua Bailey avea acum trei copii.

Și, în mod surprinzător, nu se uitase niciodată după altcineva.

- Am ieșit de la muncă. Ce s-a întâmplat?

Ca de obicei, Dane a întrebat imediat, iar Joshua a răspuns cu un zâmbet în voce.

- Ești ocupat în ultima vreme? Pari puțin obosit.

"Păi, desigur. Nenorocitul enervant era chiar în fața mea."

Deodată, imaginea lui Grayson i-a apărut în minte lui Dane și a simțit o durere în gât din cauza stresului. A răspuns.

- Cam la fel. Ce s-a întâmplat?

Freându-și gâtul, întrebă din nou, iar Joshua făcu o pauză.

- Ești singur?

- Sunt singur. Spune odată.

Vocea lui Dane devenea din ce în ce mai enervată. Mintea lui era deja haotică și nu avea răbdare pentru acest mod ocolit de a vorbi. După ce s-a asigurat că Dane era singur, Joshua a trecut în sfârșit la subiect.

- Ce părere ai de ceva de lucru cu jumătate de normă? Salariul va fi generos.

- Nu, mulțumesc.

Dane răspunse cu dispreț, dar înainte să apuce să închidă, Joshua adăugă repede.

- Îți pot oferi orice vrei. Ce părere ai de... un control medical pentru Darling? Ai spus că funcția renală nu era bună data trecută, aşa e?

Când a auzit numele pisicii sale, Dane s-a oprit brusc. Observând reacția lui, Joshua a continuat cu o mică pauză.

- La o clinică veterinară renumită, un control complet. O, și dacă are nevoie de tratament pentru altceva, voi acoperi și toate costurile. Inclusiv injecțiile cu nutrienți.

Darling, care avea probleme cu ochii și urechile, necesita destul de multă atenție. Acum, odată cu înaintarea în vârstă, avea nevoie deseori de vizite la veterinar. Fiind pompier cu un salariu decent, banii nu erau o problemă pentru Dane. Acesta era unul dintre motivele pentru care alesese această meserie – banii și asigurarea.

Costurile pentru îngrijirea lui Darling se adunau, dar nu era nimic ce Dane nu putea suporta. Totuși, ceea ce i-a atras atenția era menționarea unui control complet la spitalul veterinar. Spitalul era scump, iar programările erau de obicei rezervate cu peste un an în avans. Dar dacă erai o celebritate, era o altă poveste. Joshua era încrezător în oferta sa, deoarece avea relații.

Partenerul la care se referea era Chase Miller.

În ciuda ofertei tentante, Dane a ezitat. Știa că totul are un preț și când oferta era mai bună, costa mai mult.

Cu toate astea, tentația spitalului veterinar era suficient de puternică, încât să-l determine să-și pună la îndoială regula obișnuită de a nu se implica niciodată în problemele altora.

Joshua a așteptat în tăcere în timp ce Dane se gândea, știind că va primi un răspuns în cele din urmă. După un timp, Dane a vorbit în sfârșit cu un ton resemnat.

- Deci, ce ar trebui să fac?

Joshua zâmbi șiret în timp ce răspundea.

- Nu contează. E cineva căruia vreau să-i dau o lecție.

- Cum?

Așa cum era de așteptat, Dane nu a întrebat de ce. Singurul lucru care îl interesa cu adevărat era pisica lui, așa că nu avea nevoie să știe motivele. Dacă Joshua nu i-ar fi oferit ceva care să implice bunăstarea lui Darling, Dane ar fi refuzat fără să stea pe gânduri. Joshua a vorbit ca și cum s-ar fi gândit.

- Mă ocup eu de detalii. Tu trebuie doar să mă ajuți să-l răpesc.

- O răpire?

Dane repetă cuvântul încet, iar Joshua confirmă.

- Nu e un tip obișnuit, așa că nu cred că pot să o fac singur. Dar pentru tine ar trebui să fie ușor, aşa e? Nu trebuie să vorbești cu nimeni.

Joshua vorbea pe un ton atât de calm, de parcă ar fi sugerat: "Hai să mergem la pescuit azi.” Dacă altcineva ar fi auzit asta, era îngrozit. Dar răspunsul lui Dane eradoar un sunet ciudat:

- Hmm…

Joshua, cunoscând natura lui Dane, plănuise să-l atragă în asta.

- O să mă asigur că nu te va afecta. Nu-ți face griji nici pentru pisica ta. O să angajez un avocat bun care să se asigure că vei fi eliberat în mai puțin de o zi, fără nicio acuzație.

Dacă altcineva ar fi spus asta, Dane l-ar fi înjurat. Dar Joshua nu era genul care să spună prostii și avea un partener care putea face asta. Un actor celebru, cu o grămadă de bani și trei copii.

- Deci, cine este? a întrebat Dane, fără să pară interesat.

Într-o țară în care banii pot readuce morții la viață, o mică răpire nici măcar nu ar fi considerată o infracțiune. Joshua, cu un zâmbet slab, răspunse.

- Fratele lui Chase.

- Cine?!

Chase era partenerul lui Joshua, un actor faimos. Dacă era fratele lui... Dane încercă să-și aducă aminte câți frați avea Chase Miller, iar Joshua adăugă:

- Grayson Miller.

Pentru o clipă, Dane înlemni. Își dădu seama brusc că atât Chase, cât și Grayson aveau același nume de familie – Miller.

- Grayson Miller?

- Da.

El confirmă din nou, iar același nume reapăru. Stai puțin, numele de familie Miller era banal. Nu era posibil ca şi Grayson Miller să fie cu siguranță fratele lui Chase Miller, aşa e?

Dar dacă era Grayson Miller, Alfa suprem, atunci exista doar unul în lume.

Incapabil să scape de concluzia inevitabilă, Dane gemu în sinea lui. Nu își dădu seama că Joshua încă vorbea, deoarece nu auzise restul.

- Voi avea grijă să nu ți se întâmple nimic. Nu va dura mult. Mă ocup eu să-l trimit înapoi, așa că nu-ți face griji...

Vocea lui Joshua continua să vorbească, dar Dane nu auzea nici jumătate din ce spunea. După o lungă tăcere, Joshua întrebă în cele din urmă, confuz:

- Dane? Mă asculți?

- Da… nu.

Dane a dat un răspuns vag, apoi și-a încruntat sprâncenele.

- Vorbești serios?

Era o întrebare pe care, la ora actuală, era mult prea târziu să o pună, dar nu se putea abține. Joshua, deși gândea la fel, răspunse fără ezitare.

- Desigur. Crezi că te-am sunat brusc ca să-ți fac o glumă prostească?

- Ai dreptate!

Dane era de acord cu reticență, deși fața lui se strâmbă de nemulțumire.

- Ai înnebunit?

La celălalt capăt al firului, Joshua izbucni în râs. Sunetul clar al râsului său, era o tentație irezistibilă pentru oricine l-ar fi ascultat, dar, din păcate pentru Dane, nu funcționa. Încă încruntat, Dane auzi vocea lui Joshua, încă plină de umor.

- Aș vrea să spun că sunt în toate mințile, dar cine știe, poate ai dreptate.

Dane nu a răspuns la gluma vagă. Ideea de a scăpa de scandalagiu, care era pe cale să devină o problemă, chiar în fața lui, era o sugestie extrem de tentantă. Joshua ar fi rezolvat lucrurile cu eleganță și nu era genul care să se arunce cu capul înainte în situații riscante, așa că nu ar fi existat niciun pericol. Exista chiar și promisiunea că Dane nu era rănit, iar plata era garantată. Era o propunere care oferea numai avantaje, fără niciun dezavantaj.

Problema era persoana în cauză.

Cel mai mare obstacol era faptul că era vorba de Grayson Miller. Dane abia putea spune că îl cunoștea, dar instinctul îi spunea că era mai bine să nu se implice cu tipul ăla. Grayson era genul care te urmărea pentru a se răzbuna chiar și pentru cea mai mică nemulțumire și îți făcea viața un coșmar. Dane nu știa de ce Chase Miller i-ar face asta fratelui său, dar un lucru era sigur: Grayson Miller nu ar accepta asta fără să riposteze. Și acum, să se implice în ceva ca asta?

- Nu, mulțumesc, nu o fac.

- Poftim?!

Vocea lui Joshua, plină de surprindere, se auzi, dar Dane rămase calm.

- Nu mă interesează. Nu-ți face griji, nu voi spune nimănui despre asta.

Dane își răsplătise de mult datoria pe care o avea față de Joshua pentru că îi salvase viața. Își amintea cât de recunoscător era pentru asta. Dacă Joshua i-ar fi cerut acum să-și răsplătească datoria, probabil că nu ar fi putut refuza.

Joshua ar fi regretat că a irosit acea singură șansă.

- Dane, mai gândește-te o dată.

- Nu, renunț.

Așa cum era de așteptat, Joshua nu a renunțat și a încercat să-l convingă din nou, dar Dane s-a retras imediat.

- Lasă-i pe Miller să se ocupe de afacerile lor. Nu vreau să mă implic.

Joshua a tăcut pentru o clipă, ca și cum ar fi meditat. "Nu i-a fost ușor să facă o astfel de propunere," gândi Dane. Probabil că s-a gândit mult înainte să aleagă acest aliat, așa că probabil era ruşinos să fie respins imediat.

"Chiar și așa, nu am niciun motiv să mă implic în asta."

Din fericire, tăcerea nu a durat mult. Joshua părea să se fi gândit la ceva de spus și, după un scurt suspin, a vorbit din nou.

- Bine. Ai grijă, Dane.

- Și tu.

După un scurt schimb de replici, Dane închise telefonul. Îl durea puțin că şi controlul medical al lui Darling era ruinat, dar nu putea face nimic în privința asta. Făcuse ceea ce trebuia. Implicarea în acea încurcătură nu ar fi dus decât la probleme.

<Abuz? Eu? Chiar am făcut asta...?>

Deodată, amintirile i-au revenit în minte. Fața lui Grayson Miller, care părea că nu înțelege cu adevărat.

Dane rămase nemișcat pentru o clipă, pierdut în gânduri. După câteva clipe de tăcere, își înclină capul pe spate și scoase un suspin scurt, apoi plecă cu pași mari, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Era deja trecut de ora unu. Trecuse cu mult de ora la care trebuia să se culce. Puse berea pe care era pe cale să o bea înapoi în frigider și se îndreptă spre dormitor, cu Darling urmându-l în jurul picioarelor.

Un an trece repede, nu-i nimic.

Gândindu-se la asta, a luat pisica în brațe și s-a întins pe pat. Pisica din brațele lui a început să toarcă, ghemuindu-se mai aproape. Simțind căldura, Dane a adormit repede.

─ ▪ ─

Da, nu era chiar un gest necesar.

Grayson se gândi în timp ce conducea spre casa lui. Nu trecuse suficient timp pentru ca feromonii să se acumuleze. Câteva luni erau suficiente.

Își dădu seama, pentru prima dată, că a face sex când nu era deloc interesat era o tortură. Își aminti de Keith, care spuse odată: "M-am săturat de sex”. Keith explicase că, atunci când feromonii se acumulau, te înnebuneau sau îți provocau leziuni cerebrale, așa că nu aveai de ales decât să o faci. Era căsătorit și avea doi copii de mult timp.

Și mai surprinzător, în ciuda stilului său de viață nesăbuit dinainte de căsătorie, Keith era acum incredibil de loial, păstrându-și încrederea și credința în partenerul său. La început, oamenii credeau că va fi doar o etapă, dar când a durat un an, apoi doi și, în cele din urmă, câțiva ani, au început să se întrebe ce fel de persoană trebuie să fie partenerul lui Keith pentru ca el să rămână atât de dedicat, atât de constant implicat.

Dar Grayson avea o părere diferită. Fără îndoială, sălbaticul Keith Pitman se transformase într-un om disciplinat pentru că Yeonwoo era singura lui pereche sortită. Keith îl ironiza mereu pe Grayson pentru că cavea încredere în destin, dar, în realitate, Keith demonstrase exact acest lucru prin acțiunile sale. Și Keith avea să recunoască în cele din urmă că tot stilul său de viață nesăbuit din trecut era doar o etapă de rătăcire pentru a-l întâlni pe Yeonwoo. Chiar dacă îl ironizase pe Grayson pentru că avea încredere în destin.

Acum, Keith nici măcar nu mai trebuia să participe la petreceri cu feromoni, așa că probabil se simțea foarte comod.

Grayson a râs în sinea lui și a mărit viteza. Uitase complet că a deveni pompier era modul său de a căuta pe cineva destinat lui.

<Târfă mică!>

Deodată, strigătul pe care îl scosese Frankie îi reveni în minte. Cu o încruntare, se uită în jos la coapsa lui. Totuși, era calm. Era ridicol să creadă că era impotent. Cu doar câteva săptămâni în urmă, nu avusese nicio problemă să facă sex cu femei.

- La naiba!

Înjură în timp ce lovea volanul. Trebuie să fie doar o etapă. Grayson încercă să nu-i dea importanță. Era doar o problemă minoră. Odată ce va găsi partenerul potrivit, el, la fel ca şi Keith, va înceta aceste descărcări inutile și totul va reveni la normal.

Cel puţin aşa gândea.

Da, odată ce îl voi găsi.

Poate, gândi el pesimist, problema asta nu va reacționa până când nu va găsi acea persoană.

Sau poate că era o prostie.

Grayson se uită fix la spatele bărbatului de pe scară, care monta o nouă căsuță pentru păsări.

- Hei, Dane! Stai, trebuie să o muți mai la dreapta!

Ezra, care stătea la câțiva pași distanță de Grayson, strigă. Dane clătină din cap și mută căsuța pentru păsări mai la dreapta.

- Așa e bine?

- Mai mult, mai mult!

În timp ce Ezra striga, Dane mormăi ceva în barbă, dar mută căsuța pentru păsări mai la dreapta.

- Bine, așa e bine!

În timp ce Ezra vorbea, un alt tip se apropie de el și mormăi în timp ce își mângâia bărbia.

- Nu e prea departe?

- Taci. Dane s-ar putea să-ți arunce căsuța pentru păsări în cap.

Ignorând mormăitul în șoaptă, Grayson îl urmărea pe Dane. Bărbatul chipeș cu părul roșu fixa căsuța pentru păsări de copac, purtând un tricou de pompier și pantaloni de uniformă.

De fiecare dată când își mișca brațele, tricoul i se strângea pe spatele lat, dezvăluind mușchii de dedesubt. De fiecare dată când se întâmpla asta, Grayson își ținea involuntar respirația. În ciuda umerilor largi, talia lui îngustă era îmbrăcată în pantalonii ăia blestemați de uniformă, care, din cauza designului, trebuiau ținuți cu bretele. Pantalonii erau atât de largi încât abia se vedea forma, dar Grayson continua să se uite la fundul lui.

- Incredibil! a mormăit Grayson în sinea lui. "Cum se face că stau aici și mă uit la spatele unui bărbat în felul ăsta?"

- Hei, Miller!

Ezra, care îl urmărea pe Dane, îl zări accidental pe Grayson, ochii lui mărindu-se de uimire. Privirea lui era fixată pe coapsa lui Grayson. Grayson știa exact ce se întâmplase. Chiar și fără să se uite, putea simți greutatea situației.

La naiba, mi s-a ridicat?

- Păi, nu cred că am văzut bine...

Ezra a încercat să spună ceva, dar Grayson era prea ruşinat ca să poată striga. "Cum se face că m-am excitat doar uitându-mă la spatele unui tip care purta pantaloni largi? Ieri, eram bine chiar și după ce eram acoperit de feromoni în timp ce țineam un Omega în brațe. Ce naiba se întâmplă cu mine?"

Desigur, el își numea absurd scula ca fiind "Virginia”. E ridicol, mai ales având în vedere cât de uzat este.

Dacă alții ar fi știut, l-ar fi considerat cu siguranță pe Grayson nebun, dar, sincer, lui nu-i păsa. În acel moment, "Virginia” lui pulsa dureros.

Pământul, sunetul surd al ciocanului care se auzi din nou, parcă Virginia era lovită. Odată cu asta, se extinse până la limita sa. Nu mai putea suporta gândul la fesele ascunse sub uniforma largă.

Grayson a părăsit repede locul și a alergat la baie. La naiba, nu putea să alerge din cauza Virginiei, care era atât de sexy. Abia a reușit să tragă obiectul greu în cabina de baie privată, și imediat și-a desfăcut pantalonii și și-a scos penisul. De parcă ar fi așteptat, asta și-a ridicat capul, iar vârful era deja umed.

- La naiba!

Grayson a înjurat și și-a mângâiat repede penisul. Senzația că îi umplea mâna mare arăta că eliberarea nu era departe.

- Ah, aah, ah!

Își mișcă mâinile din nou și din nou, cu respirația tăiată. Venele de pe coloana groasă se umflară. În timp ce îl freca repetat, imaginaţia îi umplu capul. Voia să apuce bretelele și să-i dea jos pantalonii pentru a vedea fesele din interior. "Sunt moi? Sunt strânse? Dar gaura din spate? Se potrivește? Tipul ăla e un Beta, așa că nu se va uda. Ce-ar fi să pun niște gel pe el și să frec gaura? Nu, asta nu se poate. Trebuie să-l ling cu limba și să-l topesc. Dacă îl ling adânc în interior și împing asta în gaura pulsatilă dintr-o dată..."

- Aaah!

Cu un geamăt lung, sperma a țâșnit afară. Grayson și-a mângâiat penisul în mod firesc, în stare de amețeală, eliminând de câteva ori sperma rămasă.

Și abia câteva minute mai târziu și-a dat seama că se stimulase și se eliberase în fundul lui Dane Striker, fără să-l vadă în persoană, ci doar imaginându-și.

Are sens asta?

Grayson își încrucișă brațele și îl privi pe Dane cu o expresie serioasă. Dane, care stătea pe un scaun la câțiva metri distanță, discuta cu ceilalți băieți în timp ce le verifica echipamentul personal.

- Deci, fiica mea...

- Noua bicicletă pe care am cumpărat-o...

- Bunicul mi-a spus în ziua aceea...

Conversația a continuat fără nicio ordine, dar Dane răspundea doar ocazional și nu spunea prea multe. Oricum, se pare că nu era genul care să vorbească prea mult. Poate că avea multe secrete.

Grayson se uită fix la el, sprijinindu-se de perete, meditând la gândul care îi trecuse deja prin minte de mai multe ori. Am făcut asta din cauza puştiului ăla.

- Ah! La naiba!

Înjură încet. Nu-i venea să creadă. Cu o zi înainte, era indiferent, dar dintr-o dată, văzând un bărbat care bătea cuie într-un copac, și spatele lui Dane Striker, și având o erecție, și apoi în baie, și imaginându-și fundul ascuns în pantalonii aceia largi, și eliberându-se în timp ce o făcea singur, nu putea să nu fie îngrozit de fiecare cuvânt, de fiecare frază. "Eu? Grayson Miller? Unde naiba se uită puștiul ăla? De ce? Și de unde, din senin?"

Nu-și putea ascunde ruşinea și își frecă fața cu o mână. Totul era confuz. Nu putea înțelege de ce făcea asta. Dane Striker era un tip complet diferit de cei pe care Grayson îi cunoștea sau alături de care se juca. Nu era niciodată interesat de acest tip, așa că de ce se întâmpla asta?

Ieri nu a putut avea erecție, dar de data asta era atât de excitat, încât s-a eliberat. Nu putea găsi decât un singur răspuns la această situație de neînțeles.

"Oare chiar îmi pierd mințile din cauza feromonilor? Ca și tatăl meu?"

Pentru o clipă, un fior i-a parcurs șira spinării, apoi cineva i-a strigat brusc numele.

- Miller! Cine e acolo?

Când a ridicat capul la auzul vocii, unul dintre pompieri i-a făcut semn și a arătat într-o direcție.

- Du-te, te aștept.

Grayson se încruntă și se îndreptă în direcția indicată. Obrajii îmbujorați ai bărbatului erau cumva enervanţi, dar în curând își dădu seama de ce. Un vizitator neașteptat, îl aștepta acolo.

Ofițerii care așteptau în soarele strălucitor și briza răcoroasă erau împrăștiați ici și colo, făcându-și meseria ca de obicei. După ora prânzului, când razele leneșe ale soarelui începuseră să coboare, un vizitator neașteptat a venit la ei.

Mulți ofițeri lucrau și la sala de fitness de la etajul al doilea. În timp ce alerga pe banda de alergare instalată lângă fereastră și privea fără rost afară, ochii lui DeAndre au zărit o mașină sport de lux. Ferrari-ul galben strălucitor a oprit în parcarea stației de pompieri, atrăgând atenția celorlalți băieți care conduceau alături de el. Cine e? Cine e? Atmosfera care era plină de interes și curiozitate s-a transformat curând în strigăte de șoc.

- E Naomi Parker!

La strigătul cuiva, băieții care foloseau echipamentul din interior au alergat surprinși.

- Ce? Cine? Naomi Parker?

- La naiba, dați-vă la o parte, dați-vă la o parte! Unde e? Unde e?

- La naiba, e frumoasă! E o nebunie, e o persoană?

- Naomi, Naomi!

- Naomi! Te iubesc!

Naomi zâmbi și salută cu mâna în fața urărilor pompierilor, care se grăbeau să coboare. Urările se dublau odată cu asta.

Wilkins a încercat să ignore morocăneala subordonaților săi și s-a apropiat primul de ea pentru a o saluta.

- Bună ziua, domişoară Parker. Ce faceți aici? Se filmează ceva?

Nu primise niciodată o cerere de cooperare în avans, dar era gata să se conformeze cu plăcere dacă Naomi îi cerea asta. Desigur, șeful ar fi putut avea o opinie diferită, dar el îl putea convinge ușor. La urma urmei, Naomi Parker era actrița câștigătoare a premiului Oscar.

Ea și-a acoperit gura cu dosul mâinii și a râs grațios.

- Nu, nu e asta. Am venit aici să văd un prieten, dar mă întreb dacă v-am deranjat.

- Un prieten?

- Un prieten? Printre noi?

- Cine? Cine e?

- Tu? Chiar ești?

- Eu? Eu? Chiar eu?

- Sunt prietenul lui Naomi de azi

- Ce? Atunci eu sunt de ieri!

- Eu sunt de când m-am născut!

Bărbații de aici și de acolo țipau și vorbeau prostii. Naomi i-a făcut cu mâna lui Wilkins fără să-și piardă zâmbetul, ca și cum era obișnuită cu astfel de agitație.

- Da, lucrează aici de puțin timp, așa că nu sunt sigură dacă va fi bine...

- Nu ezita să întrebi. O să-ți găsesc eu.

Wilkins răspunse prompt, dar își aminti repede fețele angajaților săi. Dacă lucrau de puțin timp, probabil erau muncitori temporari sau pompieri auxiliari...

În timp ce încerca să-și amintească, Naomi zâmbi larg și spuse:

- Mulțumesc. Atunci, poți să-l chemi pe Grayson Miller?

La auzul acestor cuvinte, vocile care strigau numele lui Naomi ici-colo s-au oprit. Wilkins a clipit surprins și a început să se bâlbâie.

- Cine, cine... Cine? Miller?

Când Wilkins a confirmat din nou numele neașteptat, Naomi a dat din cap și a răspuns.

- Da, exact. Grayson Miller. E aici?

- O, da. Așa este. Grayson Miller, e aici?

Wilkins părea destul de agitat, chiar bâlbâindu-se în timp ce repeta cuvintele lui Naomi. Se uită înapoi în grabă.

- Hei, tu. Găsește-l pe Miller, repede!

- Da, da. Am înțeles.

Imediat ce a răspuns, bărbatul a fugit. Când s-a întors o clipă mai târziu, nu era singur.

- Naomi?

Naomi se întoarse la auzul vocii din spatele ei și îl văzu pe Grayson Miller stând la câțiva pași distanță, privind-o cu o expresie confuză, și se apropie repede de el cu un zâmbet larg.

- Grayson, iubitul meu!

- Ce? Ce iubit?

- Iubitul meu?!

Bărbații care priveau erau cu toții șocați și au rămas cu gura căscată. Cu toate astea, Grayson și-a întins brațele în mod firesc și a îmbrățișat-o ușor pe Naomi, prefăcându-se că îi mângâie obrazul cu al său.

- Haide, îmi doresc să te fi sunat înainte.

Naomi a zâmbit la cuvintele lui Grayson.

- Voiam să-ți fac o surpriză. Îți stă bine. Cred că meseria de pompier este vocația ta.

Naomi se îndepărtă și îl privi pe Grayson. Grayson zâmbi ca întotdeauna.

- Înțeleg, mulțumesc.

- Ce spui, bem un ceai împreună? Ce părere ai?

Firește, Naomi l-a luat de braț. Wilkins, care îi urmărea, s-a grăbit să se apropie.

- Acolo e o sală de pauză. Hai să bem o cafea și să stăm de vorbă.

Când a întins brațul și a arătat politicos într-o direcție, Naomi a devenit fericită.

- O, ce drăguț din partea ta. Mulțumesc.

Naomi a făcut un gest de a-și duce mâna la buze, apoi a îndepărtat-o și i-a trimis un sărut lui Wilkins. Toți cei care îi priveau apariția încântătoare au simțit că inimile li se topesc și au căzut la pământ cu un suspin. Lăsându-i în urmă, Naomi a mers încet spre sala de pauză, cu brațul lui Grayson în jurul ei. Bărbații care se uitau fix la spatele lor au deschis în sfârșit gura când au dispărut.

- Tânăra aia chiar e o vedetă.

- Era atât de nebun încât am crezut că e doar un tip nebun, dar Miller era Miller oricum.

- Îl invidiez că o cunoaşte pe Naomi Parker.

- Ar trebui să încercăm să ne apropiem acum?

- Arthur, cum o să-l mulțumim pe puștiul ăla nebun? Nu asta e problema prietenilor.

Era un clișeu, dar nu avea prea multă rezonanță. Au suspinat adânc și s-au întors cu greutate la sala de sport. Fețele lor erau lipsite de expresie, ca și cum tocmai s-ar fi trezit dintr-un vis.

─ ▪ ─

- O, e cald. Aerul condiționat de aici e prea slab. Deja e cald, dar nu o să se facă și mai cald?

Naomi, care stătea vizavi de el în cantină, zâmbi senzua, fluturând o mână lângă față, ca și cum s-ar fi răcorit. Nimeni nu ar fi ratat sensul ascuns din spatele cuvintelor ei. Era un sex-appeal natural, având în vedere că se aflau în casa pompierilor, care sunt simbolul suprem al sex-appealului. Singurul lucru care era deranjant era faptul că cealaltă persoană era Grayson.

- Cum ai ajuns într-un loc atât de deteriorat, prințesă?

În timp ce Grayson lua o înghițitură din cafeaua cu gheață și o punea jos, Naomi îl privi cu ochii mijiți.

- Oricum, ești foarte bun la a spune prostii.

- Eu spun întotdeauna adevărul.

Grayson a luat mâna lui Naomi de pe masă și i-a sărutat dosul, zâmbind. Naomi a zâmbit afectuos și și-a retras mâna în mod natural.

- Am venit să te văd pentru că eram curioasă să aflu ce mai faci. E bună slujba ta de pompier?

Ea își înclină capul în unghiul în care se simțea ca fiind cea mai încrezătoare, își sprijini cotul pe masă și își odihni bărbia pe o mână.

- Eram surprinsă să aflu că ai devenit pompier. Nu ai mai făcut niciodată așa ceva, nu-i așa?

Ea a clipit cu o expresie de surprindere sinceră și de milă, dar Naomi Parker era actriță. Și câștigase un Oscar pentru cea mai bună actriță. Grayson știa foarte bine că expresiile pe care le "citea” puteau fi uneori complet diferite în funcție de persoana alături de care vorbea. De aceea, farmecul ei drăguț nu avea efect asupra lui Grayson. Ea doar se prefăcea pentru a trece peste situație.

- Viața e lungă, Naomi. Toată lumea trebuie să încerce lucruri noi.

- E o atitudine bună.

Naomi și-a dat părul înapoi peste umăr și l-a privit cu ochii mijiți pe Grayson, care vorbea firesc.

- Doar dacă nu ai venit aici să-ți găsești destinul.

Grayson a făcut o pauză, iar Naomi a zâmbit după ce i-a verificat reacția. Grayson a dat din cap cu neîncredere după ce i-a văzut fața.

- Uau, zvonurile circulă repede.

Era ceva ce spusese la petrecerea de ieri, dar ajunsese la urechile lui Naomi în jumătate de zi și ea venise să-l viziteze în felul acesta. Era literalmente viteza luminii. Văzând reacția lui Grayson, Naomi zâmbi ciudat și întrebă:

- Știi de unde am aflat că ești pompier?

- Ai auzit de la cineva.

- Greșit!

În contrast cu răspunsul ironic al lui Grayson, Naomi a răspuns veselă.

- Videoclipul tău era pe internet. Cineva m-a sunat după ce l-a văzut și era șocat. Ei bine, Grayson Miller stând la locul unui incendiu în costum de pompier, era complat incredibil.

Era ceva ce ea nu știa. Grayson era puțin surprins, dar asta era tot. În zilele noastre, oricine poate face cu ușurință un videoclip cu ceva banal, așa că ar fi normal să încarci un videoclip cu un incendiu. Și, deoarece era o trăsătură rară, era foarte banal ca oamenii să facă poze și să devină subiectul atenției. Focul și Alfa suprem, nu putea exista un subiect mai interesant.

Dar chiar și așa, întrebarea rămânea.

- De unde ai știut că sunt aici?

Naomi a răspuns la întrebarea inocentă ca și cum ar fi așteptat-o.

- Secretara mea a aflat. Nici măcar nu a durat o jumătate de zi.

Și a adăugat cu mândrie:

- Secretara mea este competentă.

- Bine!

În timp ce Grayson suspină ca și cum totul s-ar fi terminat, Naomi îl privea cu ochii mijiți.

- Tot ce știu este că te-ai înrolat ca pompier. După aceea, am ghicit.

Ea a adăugat în timp ce ducea cafeaua cu gheață la gură, ca și cum ar fi știut.

- Nu te-ai fi oferit voluntar pentru o muncă atât de dificilă dacă nu era "soarta”. Nu ești genul care caută onoarea.

"Un bărbat egoist ca tine."

Își înghiți următoarele cuvinte odată cu băutura rece și zâmbi.

- Deci, ai găsit-o? Cum e?

Grayson se lăsă pe spate când o văzu pe Naomi întrebând, în timp ce se aplecă în față.

- De când ești atât de interesată de partenerul meu predestinat?

Așa cum era de așteptat, el a devenit imediat suspicios. În momente ca ăsta, Naomi avea o carte ascunsă pe care o putea folosi și a folosit-o în mod corespunzător.

- Suntem prieteni, Grayson. Desigur că sunt curioasă, a adăugat ea cu o expresie deliberat melancolică.

- Sper să găsești repede acea persoană.

- Mulțumesc că te gândești la mine în felul acesta.

Grayson a făcut un compliment banal, dar Naomi știa că nici el nu era sincer. A venit prea devreme? Nu l-a găsit încă? Sau...

În timp ce se simțea neliniștită, Grayson se încruntă brusc și privi într-o direcție. Naomi întoarse capul surprinsă de reacția neașteptată, dar, așa cum se aștepta, se opri din mișcare.

Un bărbat înalt și chipeș stătea acolo.

- O, Doamne...

Naomi era uimită fără să-și dea seama. În timp ce îl întâmpina pe vizitator, se uită în jos la bărbatul mult mai mic decât el și îi vorbi, lăsând-o pe Naomi pierdută în gânduri pentru o clipă. "Ca actriță, am întâlnit mulți bărbați chipeși, inclusiv Grayson, dar era ceva special la acel bărbat chipeș, cu părul roșcat-blond. Doar stând acolo, avea un carismă care mi-a atras atenția, expresia lui care părea indiferentă și chiar și degetele lui care îi treceau prin păr în mod aleatoriu erau atât de fermecătoare încât m-au determinat să suspin."

- Cine e bărbatul acela? E în aceeași echipă cu tine?

Naomi, care se uitase înapoi la Grayson curioasă, se opri. Grayson încă se uita la bărbat. Naomi, care aruncase priviri furișe, întinse mâna peste masă și mişcă mâna în fața ochilor lui Grayson.

- Grayson, Grayson?

- Poftim?!

Grayson, care și-a îndepărtat capul de ea, a continuat să-și fixeze privirea asupra bărbatului și a întrebat sec. Naomi a aruncat o privire către bărbatul chipeș cu părul roșu, apoi s-a uitat înapoi la Grayson. Ochii ei aveau o strălucire ciudată.

- Cine e bărbatul acela? E atât de chipeș. Există un pompier ca acela?

Abia atunci Grayson își îndreptă privirea spre Naomi. Chiar și așa, doar pupilele ochilor ei se mișcau.

Istoria lui Naomi în vânătoarea de bărbați era deja faimoasă. În plus, nu exista bărbat pe care Naomi să nu-l poată cuceri. Făcuse sex cu Grayson, dar acum erau prieteni. Desigur, asta era doar la suprafață. Grayson probabil că nu avea habar că Naomi scrâșnea din dinți la el, la fel ca nenumărați alți oameni pe care îi cunoscuse și alături de care se despărțise înainte.

Probabil că ei nu-i păsa.

Naomi îl privi cu un zâmbet răutăcios.

- Să încerc să te seduc?

Grayson o privi fără expresie la întrebarea ei, cu o încredere bine întemeiată. Pe măsură ce timpul trecea fără să clipească, zâmbetul luminos de pe fața lui Naomi dispăru încet.

- Doar spuneam și eu aşa.

Când ea zâmbi ca și cum era o glumă și încercă să treacă peste, Grayson în sfârșit își întoarse privirea și se uită din nou afară. Naomi se uită la profilul lui serios și se gândi în sinea ei. "Ce e asta? Reacția aia. Oare ar putea fi..."

- Ăsta e cel pe care l-ai găsit?

În momentul în care Naomi a făcut o remarcă întâmplătoare, Grayson a ezitat. Privirea lui, lentă și deliberată, era plină de surprindere și confuzie, spre deosebire de înainte. Naomi, văzând reacția lui, era din nou luată prin surprindere.

- Serios? Chiar l-ai găsit? a întrebat ea.

- Nu.

Înainte ca Naomi să apuce să se entuziasmeze, Grayson o opri.

- Tipul ăla mă urăște.

Cuvintele neașteptate o determinară pe Naomi să clipească în timp ce îl privea. "Chiar crede asta în acel moment? L-am întrebat dacă acel bărbat era destinul lui! Nu l-am întrebat dacă îl place sau nu!"

- Te urăște? a întrebat Naomi, ascunzându-și entuziasmul și punând întrebarea calm. Acum era momentul să-și dezlănțuie talentul actoricesc, același talent care îi adusese premiul pentru cea mai bună actriță la Academia de Film. "Deci, în acest moment, ești mai preocupat dacă el are sentimente pentru tine decât dacă este destinul tău? Serios?" În timp ce o mulțime de întrebări îi treceau prin minte, Grayson răspunse, ca și cum ar fi răspuns la ele.

- E ciudat, nu-i așa? Nu am făcut nimic care să-l rănească.

Văzându-l cum ridică din umeri, Naomi îi vorbi cu un strop de compasiune.

- E ciudat. Tu încerci mereu să-i ajuți pe ceilalți, nu-i așa?

- Da, așa este.

Grayson zâmbi satisfăcut, ca și cum era ceva firesc. Desigur, Naomi știa bine că ideea lui de "a ajuta” era departe de a fi banală. Dar Grayson, fidel naturii sale egoiste, nu-i păsa deloc de perspectivele sau sentimentele celorlalți – ci doar că acționa așa cum acționa din motive personale. Problema apărea întotdeauna acolo, dar Grayson nu credea asta. Probabil că nici de data asta nu va fi altfel.

- Bietul Grayson, nimeni nu-ți înțelege sinceritatea.

Naomi îi mângâie brațul, prefăcându-se că îi este milă. Desigur, era doar o pregătire pentru ceea ce urma să se întâmple.

- De ce nu mă întrebi? S-ar putea să te ajute, știi? Prietenii tăi sunt toți Alfa supremi, așa că nu înțeleg cu adevărat emoțiile oamenilor banali...

"La fel ca tine."

Ea înghiți ultima parte și aruncă momeala cu un ton blând, dar Grayson nu mușcă.

- Mulțumesc, dar nu, mulțumesc. În plus, tipul ăla nu e sufletul meu pereche. Îl urmăream doar pentru că sunt curios de ceva.

Era mai bine să nu spună restul. Naomi își ținu ochii ușor închiși și zâmbi slab.

- Înțeleg...

Nu-i păsa de toată problema cu "destinul”, dar era totuși curioasă. "Oare nu-și dă seama cât de gravă este situația?"

- Îmi pare rău, m-am înșelat.

Naomi schimbă repede subiectul și întrebă.

- Ești doar curios să afli despre ce vorbesc acei bărbați, nu-i așa? Bine, te voi ajuta.

Ea a subliniat cuvântul în mod semnificativ, dar nu era clar dacă Grayson a înțeles. Ridicându-se în picioare, ea l-a privit de sus și a declarat cu aroganță:

- Așteaptă aici o clipă, o să-ți arăt ce pot.

Naomi zâmbi și, cu pașii ei grațioși, părăsi cantina.

Când a ieșit din cafenea, bărbatul chipeș cu părul roșu se îndepărtase deja destul de mult. Fără ezitare, Naomi s-a apropiat de bărbatul singuratic, care s-a întors auzind zgomotul tocurilor ei. Ea i-a zâmbit larg.

- Bună ziua.

Ochii bărbatului se măriră de surprindere când văzu chipul lui Naomi. Obișnuită cu această reacție, ea își păstră zâmbetul profesional și continuă.

- Încântată de cunoștință, sunt Naomi Parker.

- A, a, da, știu, știu. Pa, Pa... Parker-ssi.

Văzând cât de agitat era, Naomi îl necăji răutăcios.

- Nu e "Pa, Pa Parker-ssi”, ci doar Parker. Poți să-mi spui Naomi.

- Na… Naomi...

Înroșindu-se ca focul, bărbatul i-a repetat numele înainte să-și coboare capul rușinat. Văzându-l atât de ruşinat și timid, Naomi a zâmbit în sinea ei. Era chiar drăguț. Mândria ei rănită de Grayson Miller părea să se refacă, chiar dacă doar puțin.

- Am o întrebare. Pot să o pun? Cum te cheamă...?

- Da, sigur... orice... Eu sunt George, George Wright.

Bărbatul, evident nervos, răspunse cu voce tare. Naomi îi strigă numele o dată, apoi, aruncând o privire în direcția în care plecase Dane, întrebă:

- Despre tipul cu care vorbeai adineauri. Ce fel de relaţie ai cu el?

Naomi s-a întors la cafenea după aproximativ zece minute. La fel cum plecase, s-a întors cu încredere, cu bărbia ridicată. A tras un scaun și s-a așezat în fața lui Grayson, care se prefăcea că bea cafea calm. Naomi s-a luat în mod deliberat la timp, prefăcându-se că își inspectează unghiile, înainte de a aborda subiectul firesc:

- Tipul ăla se numește George.

- Serios? Hm.. credeam că e o acadea.

Naomi nu se putu abține să nu râdă la cuvintele lui Grayson, înainte de a se preface repede că bea din cafea și de a-și recăpăta calmul. Așa cum spunea el, fizicul lui George era atât de slab și mic, încât îi amintea într-adevăr de o acadea. Era o descriere potrivită, deși, recunoaște, ironic. Naomi simți o mustrare de conștiință pentru că râsese la comentariul lui răutăcios, dar puse repede paharul jos.

- Nu ai răspuns la o alarmă de incendiu mai devreme? Era incendiul pe care l-am văzut pe YouTube? Am auzit că ai salvat câinele acelui tip… Charlie.

Grayson își drese gâtul pentru a schimba subiectul și își încruntă sprâncenele.

- Charlie?

Era un nume obișnuit, dar, din nu știu ce motiv, i-a rămas în minte. Și-a amintit cu reticență.

- Da, plângea și făcea scandal cerând să i se salveze câinele. Deci, era acel bărbat.

- Înțeleg.

Naomi clipi surprinsă înainte de a continua.

- Tipul acela chipeș, cu părul roșcat, a spus că el era cel care a salvat câinele, aşa e? A venit să ofere o recompensă. Șeful i-a dat permisiunea specială să ia prânzul cu el. Era atât de încântat.

Grayson încruntă profund sprâncenele când Naomi adăugă ultima parte. Naomi abia reuși să-și stăpânească râsul când adăugă:

- E doar un prânz, aşa e? Nu se va întâmpla nimic serios. Oricum, tipul ăla chipeș nu e destinul tău, așa că nu contează.

Naomi a stârnit intenționat scandalul, iar Grayson a înțeles. Expresia lui s-a relaxat, revenind la calmul lui obișnuit, și a zâmbit.

- Da, de parcă ar fi sfârșitul lumii. Doar că eram abandonat. Of!

Punând o mână pe piept, Grayson a exagerat un geamăt dramatic și apoi a izbucnit în râs. Părea să râdă de propria glumă. Naomi și-a dat seama că el exagera în mod intenționat, pentru a reduce la minim situația. Desigur, era precaut în a-și arăta adevăratele emoții față de Naomi.

Dacă nu și-ar fi dat seama până acum, mi-aș fi făcut griji pentru inteligența lui.

Naomi a decis să se retragă pentru moment, fără să-l mai provoace. Desigur, asta nu însemna că avea de gând să plece așa ușor.

- Ei bine, atunci plec. Mă bucur că te-am revăzut după atâta timp.

Ridicându-se de pe scaun, ea zâmbi și făcu cu mâna. Apoi, când era pe punctul de a pleca, Naomi se aplecă ușor și îi șopti lui Grayson, cu zâmbetul pe buze.

- Când îți dai seama că sunteți cu adevărat sincronizați, anunță-mă prima. Vreau să te felicit.

După ce i-a aruncat un zâmbet semnificativ, s-a întors și a plecat. Pașii ei erau la fel ca de obicei, dar zâmbetul de pe fața ei dispăruse și un aer rece plutea în jurul ei.

"Să faci diferența între persoana alături de care te culci și cea alături de care te căsătorești. Este obligatoriu.”

Cuvintele îi revin brusc în minte, aprinzându-i furia. Erau ca o amintire constantă, care o înfuria din nou. Naomi își înghiți înjurătura și deschise ușa mașinii. Așezându-se pe scaunul șoferului, respiră adânc, încercând să se calmeze înainte de a porni mașina.

"S-ar putea să dau greş din nou."

Poate că era întotdeauna așa – entuziasmată de întâlnirea cu destinul, doar pentru a deveni rece când nu era potrivit.

Dar de data asta, simțea că era altfel. Și credea că instinctele ei erau de obicei destul de bune. Dacă Grayson chiar îl avea în vedere pe roșcat, de data asta nu era atât de ușor.

Înăbuşindu-şi un chicotit, porni mașina, deja nerăbdătoare să vadă ce se va întâmpla în continuare.

Între timp, când mașina lui Naomi a dispărut, Grayson a ieșit imediat din cafenea. S-a îndreptat calm spre locul unde stătea George, bărbatul care venise să-i întoarcă favoarea, așteptându-l pe Dane.

- A, aici erai…

George, care se întorsese zâmbind la auzul pașilor cunoscuţi, era luat prin surprindere când a văzut chipul neașteptat și a tresărit, strângându-și umerii. Grayson s-a uitat la el și a zâmbit.

- Bună, George. Ce mai faci?

- Păi... da...

George răspunse amețit, încă incapabil să-și ascundă neîncrederea, în timp ce îl privea pe Grayson în secret. "Cine e tipul ăsta care îmi strigă numele și se comportă de parcă m-ar cunoaște?" Desigur, Grayson nu rată ocazia. Ridică dramatic ambele brațe și strigă numele lui George cu voce tare.

- George, m-ai uitat? Eu sunt cel care a intrat în conacul în flăcări pentru a-l salva pe Charlie data trecută!

- Poftim?!

Punându-și mâinile pe umerii lui George, Grayson vorbi cu voce exagerată. Ochii lui George se măriră și se bâlbâi, încercând să-și amintească, ochii lui mișcându-se confuz în jur. Fața lui Grayson se strâmbă într-un zâmbet satisfăcut la vederea stării de agitație a lui George.

- Nu-ți amintești focul care ardea? Cum ai plâns și te-ai zbătut, încercând să-ți salvezi câinele? Nu puteam să stau și să privesc, așa că am intrat în conac. Era atât de cald! Fumul era atât de dens încât abia puteam respira și nu vedeam nimic, dar am continuat să înaintez, strigând "Charlie! Charlie!” Mi-am riscat viața de mai multe ori doar pentru a salva câinele acela! Și apoi ai dispărut pur și simplu! Acum nici măcar nu-ți mai amintești de mine? Cum poți fi atât de nemilos?!

Grayson, cu talentul dramatic al unui actor, a respirat adânc și a suspinat profund, coborând capul. George, care ascultase înmărmurit confesiunea lui Grayson, a tăcut brusc, transpirând abundent și neștiind ce să facă.

- Păi… Ăăă…

George, înlemnit cu mâinile lui Grayson încă strângându-i umerii, se bâlbâi și nu putu continua. "Ce ar trebui să fac?" Era panicat, uitându-se disperat în jur, când, brusc, Grayson ridică privirea și se uită direct la George. Surprins, George înghiți în sec, iar Grayson îl privi fix în ochi înainte de a-l întreba brusc.

- Ei bine?

- Ce?

George se bâlbâi, încă șocat, iar Grayson îi șopti, ca și cum i-ar fi împărtășit un secret.

- Ar trebui să mă inviți la prânz, nu crezi?

- poftim? De ce aș face asta?

Reacția lui George era imediată. L-a privit pe Grayson cu neîncredere. În acel moment, s-au auzit pași apropiindu-se. Era Dane, îmbrăcat acum în haine civile. Amândoi s-au întors spre el. Când privirile lor s-au întâlnit, fața lui George s-a înmuiat imediat, iar Grayson a văzut asta clar.

- Ce faceți voi doi acolo? a întrebat Dane cu sprâncenele încruntate. Fără ezitare, Grayson își înfășură brațul în jurul gâtului lui George și îl trase mai aproape.

- George o să-mi facă cinste cu masa de prânz! Nu-i minunat?

- Poftim?!

Dane îl privi pe George cu neîncredere. George, care se străduia să spună adevărul, se trezi incapabil să scape, deoarece brațul lui Grayson îl strângea puternic de gât. Grayson îl lăsă fără suflare și continuă să vorbească.

- George știe cu adevărat cum să-și arate recunoștința. A venit până aici ca să ne invite. Ce părere aveţi să mergem cu toții împreună? Ce părere ai, George? Tu vei conduce, nu-i așa?

Grayson îi slăbi ușor strânsoarea, iar George tuși violent, eliberând aerul pe care îl ținea în piept.

- O, dragule, a spus Grayson, bătându-l pe George pe spate cu o privire plină de compasiune.

- Te simți bine? Oh, Doamne, ai vreo afecțiune respiratorie? Respiră adânc, haide.

Ca și cum ar fi vrut să se asigure că toată lumea aude, Grayson a vorbit tare, dar apoi s-a aplecat mai aproape de urechea lui George și i-a șoptit încet:

- Te-ai îndrăgostit de el, nu-i așa?

Surprins, George uită să mai tușească. Ochii i se măriră când Grayson îi zâmbi.

- E rar ca un Beta să fie atras de același sex, interesant, aşa e? Mă întreb ce părere are despre tine. De ce nu-l întrebi? Te pot ajuta...

- Oprește-te, oprește-te!

George, acum palid și complet panicat, strigă în șoaptă. După ce se uită repede în spatele lui, își întoarse capul spre Grayson și spuse:

- Bine, bine! O să-l invit! O să-l invit la prânz! Doar... te rog, nu asta!

George, complet lipsit de culoare, imploră disperat. Desigur, Grayson nu avea nicio intenție să răspândească acea informație. Îi păsa doar să-și atingă scopul.

- A răspândi informaţiile private ale altora este pur și simplu o manieră proastă.

Grayson zâmbi drăguţ, imitând un ton gânditor, apoi se îndreptă și îl bătu pe George pe umăr. George, încă înlemnit de frică și nesigur ce să facă, nu spuse nimic în timp ce Grayson se întoarse spre Dane.

- Se pare că te simți mai bine acum. Plecăm?

Dane, care îi privea cu brațele încrucișate, i-a aruncat lui Grayson o privire suspicioasă înainte de a se întoarce spre George.

- Hei, tu!

- D… da?

George, surprins, se bâlbâi. Dane continuă să-l privească atent și întrebă din nou.

- Chiar te simţi bine? Fii sincer. Nu mă obliga să-ți acord primul ajutor în mijlocul prânzului. Nu mă deranjează să nu ieșim.

Tonul lui Dane era aspru și era greu de spus dacă era cu adevărat îngrijorat sau doar enervat. George ezită înainte de a da din cap și a spune:

- Mă simt bine.

Dane îi aruncă o privire sceptică pentru o clipă, dar nu insistă.

Când Dane se întoarse și începu să se îndrepte spre mașină, George îl urmă în grabă.

- Păi… scuză-mă…

George, căutând cuvintele potrivite, se uită înapoi și întrebă încet.

- Păi… te simţi bine? Plecăm acum împreună… cu tipul ăla?

Dane, având un ton indiferent, a răspuns în timp ce mergea.

- Din moment ce tu plătești, tu decizi câte persoane vin. Tu alegi pe cine inviţi. Ce vrei să fac eu?

- Da... ai dreptate.

Era adevărat. George nu mai avea nimic de spus, așa că a coborât capul, iar Dane i-a aruncat o privire rapidă înainte de a vorbi pe un ton sever.

- Dacă vrei ceva, spune clar. Nu vrei ca tipul ăla să vină cu noi?

- Desigur că nu.

În acel moment, Grayson a apărut în spatele lui George și i-a pus o mână grea pe umăr, aplicând subtil o presiune. George, incapabil să scoată un cuvânt, a simţit cum se micşorează dub presiune, în timp ce Grayson, prefăcându-se amabil, îi vorbea drăguţ din spate.

- George mă place foarte mult, nu-i așa? Vrea să vină cu mine.

Și, cu un râs semnificativ, a adăugat:

- Noi avem secrete, nu-i așa?

George, vizibil surprins, ezită, apoi mormăi:

- Da.

Dane privi în tăcere schimbul de replici, dar în curând se întoarse, cu o expresie de necitit. Îi dăduse lui George șansa să vorbească, dar nu era vina lui Dane dacă George nu o folosise.

În cele din urmă, George, încă neliniștit, se așeză la volan, Dane se așeză pe scaunul pasagerului, iar Grayson se așeză în spate. Împreună, se îndreptară spre un restaurant aflat la o oarecare distanță.

Sunetul unei farfurii care se spargea pe podea răsună puternic, iar toate privirile se îndreptară spre locul faptei. George, palid, nu știa ce să facă.

- Îmi pare rău, îmi pare rău...

În timp ce un membru al personalului se grăbea să curețe mizeria, George își cerea scuze în mod repetat, fără să se adreseze cuiva anume. Grayson, care stătea în apropiere, fluieră ușor. George, acum cu o grimasă pe față, îl privi, dar Grayson doar zâmbi și îi arătă degetul mare în sus.

- E bine, George. Te descurci de minune!

În tot acest timp, George a rămas împietrit, aruncând priviri nervoase în jur, scăpând tacâmurile, chemând din greșeală personalul greșit și, în cele din urmă, spărgând farfuria cu mâinile sale neîndemânatice.

Cu toate astea, pe tot parcursul acestui timp, el continua să arunce priviri furișe către Grayson, probabil mai concentrat pe reacțiile lui Grayson decât pe ceea ce făcea de fapt. Grayson, la rândul său, fluiera, exclama "Uau” sau chiar aplauda entuziast de fiecare dată când George făcea o greșeală, arătându-și sprijinul. Nu era un prânz mai interesant decât acesta. Grayson se minuna de fiecare greșeală pe care o făcea George, așteptând cu nerăbdare următoarea greșeală. "Ce va mai greși data viitoare?" se gândea Grayson, cu inima bătând cu putere.

- Ah, ah!

Exact cum se gândea Grayson, George a scăpat furculița nouă pe care i-o adusese personalul. George a pălit, dar Grayson l-a privit cu o expresie dezamăgită. "George, ai făcut asta și mai devreme. Trebuie să arăți ceva nou. Dacă repeți mereu același lucru, spectatorii vor închide videoclipul și vor trece la alt conținut. Ce vei face, dacă numărul abonaților va scădea? Vei da faliment!"

De parcă ar fi auzit mustrarea interioară a lui Grayson, George îl privi în ochi. Surprins, George rămase uimit, dar Grayson nu rată ocazia, scuturând din cap cu răceală. Era un avertisment pentru el să-și revină. Există un moment pentru încurajare și un moment pentru avertisment. Așa se realizează progresul.

Grayson a acționat astfel pentru binele lui George, dar, în mod neașteptat, George și-a strâmbat fața în semn de enervare și a coborât capul. Pumnii lui strânși sub masă tremurau. În timp ce George, palid și strângând din dinți, tremura pe scaun, Dane, care își tăia friptura, a luat brusc cuvântul.

- Ce mai face Charlie?

- Poftim?!

George a ridicat repede privirea, clipind confuz. Părea nesigur de ceea ce i se cerea, așa că Dane a făcut o pauză, l-a privit înainte de a-și duce mâncarea la gură.

- Adică, ce mai face Charlie? Se simte bine?

- Da? Da... am vorbit despre asta mai devreme... ah.

Realizând intenția din spatele întrebării, fața lui George s-a luminat imediat. A dat repede din cap și a continuat să vorbească.

- Da, e bine. Nicio problemă, am făcut chiar și niște poze, vrei să le vezi?

Fără să aștepte un răspuns, George scoase repede telefonul și începu să răsfoiască albumul. Îi arătă lui Dane pozele cu câinele pe care le făcuse, aplecându-se spre el în timp ce mesteca mâncarea. Fața lui George se înroși instantaneu și începu să explice pozele:

- Asta era făcută ieri în fața casei mele, asta în sufragerie, asta când se juca, iar asta, asta...

În timp ce George vorbea fără oprire despre câinele său, Grayson s-a plictisit repede. S-a gândit: "Asta e mult mai puțin interesant decât spectacolul pe care l-am făcut mai devreme. George, nu vezi ce așteaptă oamenii? Oferă-le conținut nou înainte să-și piardă atenția, grăbește-te!”

Dar George, neștiind ce gândea Grayson, a continuat să vorbească fericit despre câinele său. Grayson s-a gândit că, dacă ar aduna toate menţionările cuvântului "Charlie” din timpul mesei, probabil ar putea scrie o carte întreagă.

Dane, pe de altă parte, părea puțin interesat, dar nu renunța, la fel ca oricine are un animal de companie sau iubește copiii.

Poate că Charlie era singurul subiect care putea trezi interesul lui Dane, având în vedere lipsa altor subiecte de discuție pentru George. Grayson, așezat alături de bărbatul care vorbea fără încetare și era neinteresant, îl privea cu o umbră de milă. În ciuda reacțiilor indiferente ale lui Dane, George nu-și putea lua ochii de la el, cu obrajii roșii și vocea neobișnuit de înaltă. Era clar pentru toată lumea că George era absolut încântat.

Complet îndrăgostit.

Grayson sorbi din vinul său în timp ce observa în tăcere fața lui George, sau mai precis, ochii lui. Cunoștea acei ochi. Ochii pe care îi văzuse la Omega și Alfa care îl născuseră. Ochii cuiva îndrăgostit. Ochii care erau complet absorbiți, ca și cum ar fi aparținut unei singure persoane din lume.

Motivul pentru care fața lui George era roșie nu era doar din cauza vinului. Bărbatul practic sărea de bucurie doar pentru că Dane era cu el, chiar dacă Dane nu răspundea deloc.

"Uite, dragostea chiar face oamenii fericiți."

Grayson zâmbi, gândindu-se că şi convingerea lui nu era greșită. Dane poate că râdea de dragoste și o nega, dar asta era doar aroganța lui. Dragostea există. Este chiar acolo, în ochii acelui bărbat.

Din păcate, Grayson nu întâlnise niciodată o astfel de persoană, în ciuda căutării disperate a destinului. De fiecare dată când îndrăznea să spere, era dezamăgit, doar pentru a transforma acea dezamăgire într-o nouă speranță.

Nu găsise niciodată acel sentiment în ochii celor care îl priveau. Oare cum era să simți asta? Grayson tânjea să afle. Cât de nedrept era că ceva atât de evident exista, dar el nu putea să-l găsească.

Respiră și își goli paharul de vin.

Când cina era aproape gata, George era complet beat. Vorbea neclar și avea un zâmbet pe buze. Era clar pentru toată lumea că se afla într-o stare de fericire, aproape ca și cum ar fi visat. Când erau pe punctul de a părăsi restaurantul, George abia mai putea merge.

- Conduc eu, dă-mi cheile.

Dane întinse mâna, dar George clătină din cap, râzând în timp ce răspunse.

- Nu, te duc eu... Te conduc eu...

- Ești beat. Ai băut și tu.

Dane aruncă o privire către Grayson înainte de a se întoarce către George.

- Singurul care nu a băut nimic sunt eu. Așa că eu voi conduce.

- Nu, eu... e mașina mea...

George a continuat să se opună, dar Dane nu i-a permis să mai piardă timpul. Cu sprâncenele încruntate, i-a dat brusc lui George o împingere ușoară. Nepregătit, George s-a clătinat înapoi, dar era prins de bărbatul masiv care stătea în spatele lui.

- Stai așa.

Dane, care îi dăduse ordinul lui Grayson, începu imediat să-i scotocească buzunarele lui George. Găsi cu ușurință cheile și se întoarse să meargă spre mașină.

- Of…

George scoase un sunet trist, ca un câine, iar Grayson, care încă îl ținea de umăr, îl mângâie ușor.

- Haide, înveselește-te. Ai mâncat bine la prânz, aşa e? E de ajuns.

La auzul acestor cuvinte, George îl privi, întinzându-și gâtul pentru a-i întâlni privirea lui Grayson.

- Serios?

- Desigur. Va fi o amintire care va dura o viață, nu crezi? O să-ți amintești de ea în timp ce bei ciocolată caldă lângă șemineu, când o să fii bătrân. "A, cei doi bărbați erau atât de chipeși și de grozavi”, o să spui.

- Doi bărbați?

- Da.

Grayson arătă cu degetul spre el și spre Dane, pe rând. George scoase un sunet slab și întoarse capul, privindu-l pe Dane cu o privire goală, în timp ce mormăia.

- Da... sunt foarte chipeși... și trupurile lor... sunt atât de seducătoare…

- Da, ești norocos.

- Serios?

- Desigur. Înveselește-te.

În timp ce Grayson îi spunea cuvinte banale de alinare, George scoase un sunet asemănător celui al unui cățeluș. Grayson, puțin surprins, chicoti scurt. În acel moment, un câine din apropierea lui Dane se apropie de partea pasagerului mașinii.

- Dă-mi-l.

Dane îl luă pe George în brațe și îi spuse lui Grayson.

- Îl duc eu pe George acasă. Tu poți să pleci singur.

- Poftim?!

Luată prin surprindere, Grayson întrebă instinctiv. Dar Dane, cu o expresie indiferentă, continuă:

- Poți să iei un taxi sau orice altceva. Eu plec acum...

- Stai...

Tocmai când Grayson era pe punctul de a spune ceva, George, care avea capul sprijinit pe pieptul lui Dane, ridică brusc privirea și clipi cu ochii amețiți.

- Hei, ce părere ai să mergem la mine să mai bem ceva?

Cu pronunția sa neclară, Grayson se încruntă, dar reacția lui Dane era diferită.

- De ce nu?

Zâmbind, răspunsul lui Dane îl făcu pe George să sară în sus de emoție și să strige.

- Serios?

- Nu erai beat?

Spre deosebire de înainte, George vorbea cu o voce clară și cu ochii concentrați, iar Grayson nu se putu abține să nu întrebe, surprins.

George, umit din nou, se bâlbâi ruşinat.

- Eu... m-am trezit repede din beție...

Dane răspunse firesc:

- Bine. Nu fac sex cu oameni beţi.

Ochii lui George se măriră și mai mult, iar Grayson îl privi pe Dane cu ochii la fel de mari.

Dane, cu fața spre George, întrebă:

- Patul tău e mare?

George, cu ochii strălucind, răspunse cu entuziasm, ca și cum ar fi așteptat întrebarea.

- Desigur, e imens! E suficient de mare încât să ne rostogolim amândoi în el! Ce-ar fi să vii să vezi cu ochii tăi? Atunci vei ști cu siguranță! Casa mea e la mică distanță de aici, știi, aşa e? E chiar acolo...

Cu exclamațiile sale rapide și urgente, Dane a răspuns calm:

- Nu contează dacă e mică. Cu cât e mai mică, cu atât e mai bine, aşa e? Pot să mă scufund mai adânc.

Era o afirmație incredibil de directă, dar George nu se simțea deloc ruşinat. Dimpotrivă, părea mulțumit și, cu un zâmbet, întrebă:

- Baia e foarte mică, totuși, ce-ar fi să intrăm împreună?

- Nu e o idee rea.

Dane acceptă imediat propunerea, iar George, fără suflare de emoție, sări în mașină. Grayson, din nou șocat de cât de bine se simțea George – când, cu doar câteva clipe în urmă, abia se putea ține pe picioare – nu putu să nu rămână uimit.

- Vrei să-mi spui că tipul ăla face sex cu tine? a întrebat Grayson din spate, în timp ce Dane se îndrepta spre scaunul șoferului. Dane se întoarse și răspunse:

- De ce, e atât de greu de crezut? Te întrebi dacă o să fac curat pentru el sau ceva de genul ăsta?

- Păi, sunt destul de sigur că nu e asta.

Grayson făcu un pas înapoi, încă agitat. Situația care se desfășura în fața lui nu era deloc așa cum își imaginase.

- Nu erai un Beta?

- Da, sunt.

Dane răspunse calm, dar confuzia lui Grayson crescu.

- Deci faci sex cu un bărbat?

A face sex cu cineva de același sex era ceva ce se întâmpla de obicei când trăsăturile biologice erau diferite, cum ar fi când un Omega făcea sex cu un Beta sau un Alfa. Dar ideea ca un Beta să facă sex cu un alt Beta sau un Alfa cu un Alfa... nu avea sens. Cu toate astea, Dane Striker din fața lui părea să nu fie afectat de niciuna dintre aceste considerații.

- Dacă vreau să fac sex cu cineva, o fac cu acea persoană. Ce legătură are sexul lor cu asta? Nu știam că ești atât de exigent când vine vorba de partenerii tăi de pat.

Cuvintele lui sugerau că nu numai că nu ținea cont de trăsăturile fiziologice, ci nici de gen. Cât de nebun era tipul ăsta?

În plus, Dane a adăugat acest sfat:

- Ar trebui să iubești pe toată lumea, să îmbrățișezi spiritul iubirii universale.

- Ha!

Grayson nu s-a putut abține să nu râdă.

- Îl cunoșteai înainte?

- Nu, l-am întâlnit când a izbucnit incendiul, iar asta e a doua oară.

Asta l-a determinat pe Grayson să fie și mai confuz. Un Beta nu avea nevoie să elibereze feromoni, așa că de ce ar face sex cu cineva pe care l-a întâlnit doar de două ori? Și să o facă atât de lejer, fără să se gândească de două ori? Grayson încă nu putea înțelege situația, dar Dane nu avea nicio intenție să explice. De ce ar fi făcut-o?

Grayson, chiar dacă știa deja răspunsul, nu-și putea stăpâni curiozitatea. Mai rămânea un singur motiv.

- Nu m-am gândit niciodată că ar fi genul tău. Nu-mi spune că nu ai niciun fel de preferințe!

- Desigur, am standardele mele.

Dane răspunse cu ușurință, dar pentru Grayson, asta nu determină decât să fie şi mai confuz.

- Serios? Ai venit aici ca să te cuplezi cu el? De la început?

"Cu fraierul ăla?" Grayson a continuat să întrebe pentru a se asigura, iar Dane, zâmbind, a răspuns:

- Atunci de ce crezi că am venit aici să iau prânzul? Gândește-te, dacă ai creier.

Dane își atinse capul cu degetul arătător, ca pentru a-și sublinia punctul de vedere, adăugând cu dispreț:

- Am venit aici să mănânc, Grayson, idiotule.

Grayson a rămas fără cuvinte, mintea lui era încurcată. Niciodată nu era atât de pierdut în cuvinte. Ce naiba se întâmpla?

Dar să rămână acolo, uluit, nu era o opțiune. Văzând că Dane era pe punctul de a pleca, Grayson îl strigă repede:

- Stai puțin.

Dane se opri și se întoarse, cu sprâncenele încruntate de enervare. Asta putea fi ultima lui șansă, așa că Grayson vorbi în grabă. Ceea ce ieși din gura lui nu era ceva la care se așteptase nici el.

- Ce părere ai de noi trei?

O tăcere rece se așternu peste parcare.

Dane nu a spus nimic, expresia lui arătând un dezgust evident , care era mai mult decât suficient pentru a-i dezvălui sentimentele fără cuvinte.

- Ce naiba vrea să însemne asta? a întrebat Dane, ridicând ușor vocea, neîncrezător. Desigur, Grayson era la fel de perplex de ceea ce spusese. Dar acest moment de confuzie nu dură mult. Era o idee spontană, dar nu era oare una bună?

- Nu-mi plac fraierii, dar tu ești. Deci, ce părere ai de noi trei?

Grayson și-a recăpătat calmul obișnuit și a adăugat pe un ton relaxat:

- Oricum, e timpul să eliberăm niște feromoni.

Desigur, ultima parte se referea doar la situația lui, dar nu putea găsi un motiv mai bun pentru ca toți trei să facă sex împreună. Asta era părerea lui Grayson, dar Dane nu îi împărtășea opinia.

- Din moment ce m-ai întrebat despre preferințele mele, o să-ți spun.

Dane îi aruncă lui Grayson o privire semnificativă, cercetându-l de sus până jos, și se încruntă.

- Prefer pe cineva mai scund decât mine. Ești prea înalt pentru îmbrățișări.

Grayson, subliniind limitările biologice ale lui Dane, părea de fapt mulțumit de acest lucru și a răspuns cu un zâmbet.

- O, suntem la fel în privința asta. Și mie îmi plac persoanele mai scunde. Ca tine.

- Ha, ha, ha!

Grayson își așeză mâna lângă capul lui Dane pentru a demonstra diferența de înălțime, apoi o aduse înapoi la capul său cu un gest jucăuș. Dane zâmbi și râse tare, bucurându-se în mod evident de moment. În loc să răspundă, ridică al treilea deget și se urcă în mașină. În acel moment, George, care aștepta pe scaunul pasagerului, îl întrebă pe Dane:

- Chiar ai de gând să lași lucrurile așa? Să-l abandonezi pe tipul ăla?

- O să se descurce.

Dane a pornit mașina și a spus.

- Urăsc să fiu deranjat.

- Nu mă încurca.

Poftim?!

Grayson, care stătuse acolo până atunci, ieși brusc din transă. Imediat după aceea, Dane plecă cu George, lăsându-l pe Grayson singur în parcare, înlemnit de uimire.

- Ha ha ha!

Când Grayson s-a întors singur, colegii lui de echipă au izbucnit în râs, de parcă îl așteptau. Grayson s-a încruntat imediat, dar ei l-au ignorat și l-au ironizat.

- Dane te-a păcălit bine!

- Credeai că a-l chema pe Dane va fi ceva special? Când Dane curtează pe cineva, înseamnă că se va face sex cu acea persoană. Nu știai asta, nu-i așa?

- Ați plecat împreună, dar ai ieșit singur din taxi? N-am văzut niciodată o scenă mai tristă în viața mea!

În timp ce ei continuau să râdă, Grayson se sprijini în tăcere de perete, așteptând ca râsetele lor să se potolească. După ce trecu o veșnicie, în sfârșit se liniștiră, și abia atunci Grayson vorbi.

- V-ați distrat, nu? Ei bine, vreau să întreb ceva.

- Ce anume?

- Ce este?

Băieții, încă zâmbind după râs, au întrebat, cu fețele acum mai calme. Chiar dacă Grayson era adversarul lor, se părea că râsul avea darul de a liniști inimile oamenilor. Grayson, așteptând răbdător momentul potrivit, a zâmbit și a întrebat:

- Cât timp durează de obicei până se întoarce Dane?

- Păi, probabil că va folosi timpul pentru prânz, așa că va dura cel mult o oră? Două ore?

DeAndre a râs, dar expresiile celorlalți s-au schimbat în același timp, fețele lor înțepenindu-se. De ce Grayson întreba asta? Ce plănuia?

Grayson se încruntă când observă reacțiile lor suspicioase.

- Ce s-a întâmplat? Am spus ceva greșit?

- Păi…

- Ăăă... nu, nu.

- Nu contează. Ha, ha, ha!

Cu un râs ruşinat, bărbații se retrăgeau încet. Unul câte unul, ieșeau, lăsându-l pe Grayson singur înăuntru.

- Ce se întâmplă? Ce se întâmplă?

DeAndre, scos din cameră în stare de confuzie, întrebă. Coechipierul său, care încă nu înțelegea situația, era certat de Ezra, care a răbufnit.

- De ce naiba Grayson întreabă despre Dane? Ai uitat ce a spus șeful echipei mai devreme? Trebuie să-i ținem pe Dane și pe tipul ăla cât mai departe unul de celălalt! Ce se întâmplă dacă Grayson află că Dane l-a lovit pe tipul ăla de două ori și l-a lăsat inconștient? Ce vom face atunci?!

DeAndre, care părea gata să-l apuce de guler pe cel din fața lui, l-a determinat pe Andre să se retragă instantaneu.

- Nu, păi... a trecut ceva timp... și... nu credeam că tipul ăla caută ceva... așa că...

Scuze sale au ieșit stângaci, dar, între timp, atenția echipei se mutase deja în altă parte.

- De ce naiba este Miller interesat de Dane?

- M-am simțit neliniștit încă din momentul în care am ieșit la prânz. De ce nu l-a oprit nimeni?

- Cum am fi putut să-l oprim? Era prea evident!

- Da, și ce mare lucru e o singură dată? Nu e ca și cum ar fi ieșit singuri. Mai era cineva cu ei...

- Probabil Dane avea propriile lui intenții ascunse, așa că nu ar fi spus nimic riscant. În plus, nu e nevoie să aducem în discuție incidentul acela, aşa e? E o întâmplare veche.

- Atunci de ce tipul ăla e brusc atât de curios în legătură cu Dane?

- A apărut ceva suspect mai devreme?

- Dintr-o dată?

Îndoielile au revenit la punctul de plecare. Au schimbat priviri serioase, dar niciunul dintre ei nu a scos un cuvânt.

Grayson stătea singur în sala de sport goală, cufundat în gânduri. Se uită într-o parte, apoi își dădu părul pe spate, mângâindu-și bărbia în gând. Stătu acolo destul de mult timp.

"Poate ar trebui să încerc această abordare."

Pentru a obține răspunsul pe care îl dorea, asta era cea mai simplă și sigură metodă pe care Grayson o putea folosi. Acum, tot ce mai rămânea era să aleagă persoana potrivită.

Cu un sunet, ușa se deschise, iar Grayson ridică privirea. De îndată ce privirile lor se întâlniră, cealaltă persoană înlemni surprinsă.

Da, exact ca tipul ăla.

Grayson zâmbi larg și vorbi.

- Trebuie să vorbesc cu tine. Ai un moment liber?

Bărbatul clipi, uitându-se în jur. Dar în cameră erau doar el și Grayson. Ezitant, se arătă cu degetul pe sine, iar Grayson dădu din cap.

- Da, tu și cu mine.

După ce l-a arătat intenționat cu degetul, Grayson a înclinat capul și a zâmbit.

- Contez pe tine.

Nimeni nu putea rezista acestor cuvinte. Desigur, bărbatul, încă tensionat și precaut, ezită o clipă, înainte de a da din cap în semn de acord.

"Ce naiba? Tipul ăsta…"

Ezra, simțind că inima îi bate cu neliniște, aruncă o privire către Grayson, care stătea alături de el. Era o greșeală să se întoarcă la sală. Lăsase ceva important și ezitase înainte să se întoarcă, doar pentru a se trezi față în față cu Grayson, doar ei doi.

Nu se așteptase să fie lăsat singur acolo.

Făcând o excepţie, Ezra luă o înghițitură din berea sa. Situația absurdă îl determinase să accepte o ofertă ridicolă. Cine ar spune că e în toate mințile dacă bea bere singur cu Grayson Miller?

"O să beau doar o bere cu el. După ce o beau, plec”, se liniști Ezra. Era tot ce putea face.

În timp ce își înclină capul și înghiți berea, Grayson îl privi în tăcere peste masă. După ce își golise jumătate din bere dintr-o singură înghițitură, Ezra trânti sticla cu un zgomot surd și se uită direct la Grayson.

- Deci, despre ce voiai să vorbim?

Vorbea deja puțin neclar, ceea ce nu era de mirare, având în vedere cât de repede băuse. Grayson strânse ochii și se gândi. La urma urmei, nu era un Alfa suprem, care nu putea fi afectat de alcool sau droguri.

Ascunzând orice dispreț sau ironie față de bărbatul din fața lui, Grayson a afișat o expresie tristă și a vorbit.

- Am nevoie de ajutor.

- Ce anume?

Ezra se aplecă, rostind cuvântul mai tare, aparent încercând să pară amenințător. Dar pentru Grayson, arăta doar ca cineva care era confuz. Bărbatul, care părea atât de banal încât o singură împingere l-ar fi determinat să zboare, se afla în fața lui Grayson. Se prefăcu a fi tulburat în timp ce vorbea.

- Păreți să vă păstrați distanța față de mine și mă întrebam dacă este din cauza lui Dane Striker.

Grayson a făcut o pauză deliberată pentru a evalua reacția. Așa cum se aștepta, Ezra a înlemnit, surprins.

- D… Dane? De ce? Ce legătură are el? De ce crezi asta?

- Pentru că...

În timp ce Ezra se bâlbâia, Grayson își alegea încet cuvintele, apoi tăcea. Ezra, cu fața încordată, își ținea respirația, așteptând următoarea parte, expresia feței sale strigând clar: "Spune odată!”

Grayson a oftat și, după o pauză dureros de lungă, chiar înainte ca Ezra să-l preseze mai departe, a vorbit.

- Mă întrebam dacă voi vă păstrați distanța față de mine, pentru că m-am făcut de râs în fața lui...

Ezra, care își ținea respirația, expiră brusc.

- Poftim?!

Ezra îl privi cu o expresie uluită, iar Grayson îi întâlni privirea în tăcere, cu un zâmbet trist pe buze.

Când seara a venit, locul era plin. Zgomotul vocilor se amesteca, oamenii strigau uneori, dar la masa lor, totul era straniu de liniștit. Ezra clipi rapid, ca și cum ar fi încercat să proceseze ceea ce tocmai auzise.

- Deci, vrei să spui că...

În cele din urmă, începu să vorbească, dar nu știa ce să spună în continuare. Făcu un gest cu mâna, enervat, încercând să câștige timp, înainte de a întreba, cu fața contorsionată.

- Te-ai făcut de râs? Ce înseamnă asta? Când? Cum?

"Stai, se referea la momentul în care leșinase?"

Gândul i-a venit brusc lui Ezra, determinându-l să se încordeze din nou. Simțea că totul se învârtea în cerc și era pe punctul de a mormăi o scuză pentru a pleca când Grayson a vorbit.

- Am deschis ușa crezând că era baia, dar Dane era înăuntru. Ar fi trebuit să ies, dar când m-am întors, m-am lovit cu capul de ușă și am leșinat.

Era într-adevăr același incident la care se referea. Cu toate astea, detaliile erau diferite de cele pe care Ezra le aflase.

- Te-ai lovit la cap de ușă? Tu? Singur?

Grayson dădu din cap cu indiferență. Văzând asta, Ezra luă o înghițitură de bere în loc să-și înghită saliva și se uită fix la el.

- Și când s-a întâmplat asta?

Era o întrebare importantă, dar Grayson a răspuns calm.

- În ziua petrecerii de bun venit, la barul acela.

Ezra clipi, confuz. Cum s-a întâmplat asta? Credea că Dane l-a lovit până l-a lăsat inconștient.

Dar oare așa era?

Apoi i-a venit o idee. Poate că tot ce a presupus era greșit? Dane spusese că tipul leșinase singur. Asta se potrivea perfect cu ceea ce spunea Grayson.

Realizând acest lucru, Ezra ridică privirea și îl întrebă cu precauție pe Grayson, a cărui expresie era deja pe jumătate amuzată.

- Stai puțin... chiar ai leșinat doar pentru că te-ai lovit la cap? Serios?

Grayson dădu din cap din nou, adăugând, puțin autoironic.

- Întotdeauna fac lucruri de genul ăsta din cauza înălțimii mele. Ridicol, aşa e? Cred că sunt cam prost.

Ezra i-a privit expresia și a numărat în tăcere în minte. Cel mult 5 secunde. După aceea, urma să obțină rezultatul pe care îl spera.

Grayson se aflase în această situație de multe ori înainte. Indiferent cât de puternică era suspiciunea sau ostilitatea față de unii Alfa supremi, această metodă funcționa întotdeauna.

Să arăţi o slăbiciune.