Fără să aibă nici măcar un moment de relaxare după încheierea supravegherii, durul Kariya, care restabilise reputația celui de-al doilea frate al său și a mediat între fratele său mai mare și cel de-al doilea, nu dădea niciun semn de oboseală. Fiind impresionat, Kazusa spuse:
– O, scuzați-mă!
Acum că aproape toate misterele erau lămurite, îndrăzni să pună singura întrebare care îi rămăsese în minte.
– Pot să te întreb? De ce ai un nume de familie diferit de cel al fraților tăi?
– O… Kariya este numele de fată al mamei mele. Dacă oamenii ar ști că fac parte din familia Shutou și că sunt un Alfa, mi-ar fi mai greu să mă concentrez exclusiv pe munca mea, așa că ascund intenționat numele Shutou.
Odată explicat, totul avea sens. Ca membru al prestigioasei familii Shutou, chiar dacă nu ar fi vrut, ar fi primit inevitabil un tratament special. Tocmai asistând la lingușirea evidentă a adjunctului șefului, Kazusa își putea imagina cu ușurință acest lucru.
Pentru Kariya, care dorea să fie evaluat doar ca polițist, fără niciun fel de prejudecăți, numele Shutou nu ar fi făcut decât să-i stea în cale.
Nici viața de Alfa nu este numai avantaje pentru cei care nu vor să se bazeze pe privilegiile lor.
– Asta determină ca şi relaţiile alături de colegi să fie mai simple.
– La secția D-Est, doar șeful, adjunctul, șeful de secție Onizuka și eu, prietenul lui, știm despre trecutul lui, a adăugat Honjou.
Cu asta, Honjou s-a întors către informatorul său:
– Așadar, Crow, ai grijă să nu dezvălui că şi Kariya este un Alfa și că provine din familia Shutou. Nici măcar dacă cineva îți oferă o sumă mare de bani.
– Am înțeles.
Crow a răspuns cu nonșalanță.
– De dragul proprietarului, voi renunța la banii de tăcere de data asta.
– Exagerezi!
Honjou a pus o mână pe capul lui Crow și i-a ciufulit părul cu brutalitate.
– Termină.
Crow, sincer enervat, îi dădu mâna lui Honjou la o parte. Văzând această latură mai umană a lui Crow, pe care nu o mai văzuseră până atunci, Kazusa nu se putu abține să nu râdă. În doar câteva ore, impresia lui despre Crow se schimbase complet.
Zero se întoarse spre Crow.
– Am auzit de la Kouki, care a venit să mă ia mai devreme din celula de detenție, despre tot ce s-a întâmplat până acum. Mulțumită faptului că ai luat măsuri și m-ai pus în legătură cu Kouki, am reușit să ne reabilităm. Ne-ai ajutat. Mulțumesc.
– Nu-i nimic. Tu și Hawk m-ați ajutat și voi mult. Așa că acum suntem chit.
Crow răspunse nonșalant, apoi se întoarse, aplecându-și umerii și începând să se îndepărteze.
– Nu vii cu noi cu taxiul?
Kazusa l-a strigat, dar Crow a răspuns sec:
– Mă duc pe jos acasă.
Şi a plecat fără să se uite înapoi.
– Ei bine, azi a făcut o serie de lucruri neobișnuite pentru el. Probabil se simte ciudat din cauza asta, aşa e?
Honjou a exprimat ceea ce probabil se petrecea în mintea informatorului. Se pare că Honjou nu avea intenția să le spună lui Zero și Hawk că şi Crow își înghițise mândria și ceruse ajutor pentru a-i salva. Singurii care știau despre acest “Crow neobișnuit” erau Honjou și el însuși. Kazusa a decis că va duce secretul în mormânt.
– Dacă intenționați să luați un taxi, vă pot duce eu, se oferi Keiki când se întoarse, după ce vorbise la telefon cu cineva. Zero aruncă o privire la limuzina neagră parcată în spatele mașinii argintii cu două locuri a lui Kariya și refuză politicos:
– Apreciez gestul, dar nu pot să mă întorc în centrul orașului într-o mașină atât de luxoasă.
– Ai dreptate, era de acord Keiki, apoi a adăugat:
– Reiki, nu-ți voi cere să vii la reședința familiei Shutou, dar hai să luăm măcar masa împreună data viitoare.
– Da, să facem asta.
– Kouki, ar trebui să treci și tu pe la mine acasă din când în când.
– Am înțeles. Dar ai grijă să nu te suprasoliciţi, Nii-san.
– Da, și tu la fel.
– Nii-san, Kouki, vă mulțumesc pentru ziua de azi. Ținem legătura.
După ce cei trei frați și-au luat rămas bun, Kazusa i-a făcut lui Keiki o plecăciune respectuoasă și i-a spus:
– Mulțumesc pentru munca depusă.
Honjou și Hawk au dat și ei din cap în semn de rămas bun.
Keiki le-a răspuns cu un ușor semn din cap înainte de a se urca pe bancheta din spate. Privindu-l din exterior cum se așeza confortabil pe bancheta din spate a limuzinei de lux, părea cineva dintr-o lume complet diferită, fiind greu de crezut că doar cu câteva momente înainte stăteau de vorbă atât de relaxat.
– Bine, plec și eu, a spus Kariya.
– Reiki-niisan, o să trec pe la “RARE” să te vizitez în curând.
– Sigur, te aștept.
– Honjou-san, urcă, îl îndemnă Kariya. Honjou, cu o lovitură ușoară, răspunse:
– Nu te purta atât de arogant, apoi se întoarse spre Kazusa.
– Ne mai vedem. Și felicitări pentru ziua de azi, Sensei.
– Mulțumesc pentru tot, Honjou-san. Ne-ai ajutat foarte mult.
Datorită lui Honjou, el a reușit să ajungă în D-Est. Fără el, probabil că ar fi rămas blocat pe marginea drumului cu Crow, așteptând enervat.
– Nu-ți face griji. În plus, a fost destul de amuzant să-l văd pe adjunctul șefului umilindu-se și pe echipa a treia primind o mustrare severă. Ca două persoane care lucrează în centrul orașului, dacă soarta ne va reuni din nou, hai să bem ceva împreună.
– Da, abia aștept.
Nu a spus asta din obligație; chiar aștepta cu nerăbdare acea zi. Deși nu-l cunoștea pe Honjou de mult timp, ajunsese să-l placă pe acest bărbat cu limba ascuțită și impresionant, care era atât de diferit de el.
Honjou s-a urcat pe scaunul pasagerului, mașina cu două locuri a lui Kariya a plecat, iar limuzina condusă de secretar a urmat-o. După ce au privit până când cele două mașini au dispărut din vedere, cei trei rămași au mers pe strada principală pentru a chema un taxi. Kazusa, Zero și Hawk s-au urcat pe scaunul din spate în această ordine.
Când mașina a pornit, Zero s-a întors către Hawk și i-a spus:
– Și tu ai trecut prin momente grele, nu-i așa?
Atunci și-a dat seama că până în acel moment nu îl auzise pe Hawk vorbind prea mult. Nu era genul care să vorbească mult, dar totuși.
– În comparație cu dificultățile întâmpinate la înființarea “RARE”, asta nu era mare lucru.
La răspunsul său calm, Zero ridică o sprânceană și răspunse pe un ton aprobator:
– Adevărat.
Să pornești de la zero și să înființezi “RARE” într-un timp atât de scurt, determinând ca asta să funcționeze fără probleme, nu era ușor nici măcar pentru cineva ca Zero. Pentru Hawk, care a îndurat acele zile dificile alături de el, acest gen de probleme erau o nimica toată.
(Chiar și așa… mă bucur că s-a rezolvat cu bine.)