Deoarece dulapul său era încuiat, Kazusa a crezut inițial că probabil a lăsat punga undeva din greșeală. A căutat în fiecare colț al camerei din spate, doar pentru a găsi punga în coșul de gunoi. Punga și conținutul ei erau aruncate separat, iar tifonul și bandajele – articole destinate igienei – erau acoperite cu urme de pantofi. Era ca și cum cineva ar fi călcat pe ele în mod repetat, cu răutate deliberată.
A doua zi, Kazusa s-a trezit amețit și neliniștit după două nopți de somn agitat.
Situația s-a înrăutățit.
Deși verificase de două ori dacă dulapul său era încuiat înainte de tură, când s-a întors după aceea, dulapul său era plin cu resturi de mâncare.
- Of!
Mirosul de mâncare putrezită l-a determinat pe Kazusa să-și acopere gura și nasul. Cineva luase resturile de la bucătărie, cele mai înțepătoare – resturi de fructe de mare – și le îndesase în dulapul lui.
- Este... îngrozitor.
Era prima dată când Kazusa se confrunta cu un act de hărțuire atât de direct și răutăcios. A rămas acolo, uluit.
Kazusa se putea gândi la un singur grup de oameni care ar fi capabili de un astfel de comportament josnic: ei. Doi dintre cei trei erau la serviciu atât ieri, cât și azi.
Pentru oameni ca ei, care crescuseră în mahalale, probabil că era o joacă de copii să spargă lacătul unui dulap cu ceva atât de simplu ca o bucată de sârmă. Totuși, fără dovezi concrete, Kazusa nu avea decât suspiciuni.
Lycaon și grupul său erau vicleni; întotdeauna își desfășurau hărțuirile în camera din spate. Conform politicii lui Zero de a avea încredere în distribuție și personal, nu existau camere de securitate în camera din spate.
Chiar dacă Kazusa nu avea dovezi, putea raporta hărțuirea. Cu toate astea, el nu le-a spus lui Zero sau lui Serval despre problemele cu care se confrunta.
Zero îl avertizase deja pe Lycaon după suspendarea sa, spunându-i: "Nu va mai exista o dată viitoare”.
Dacă într-adevăr Lycaon era vinovat, atunci Fossa și Jackal ar fi putut suferi consecințele, dar Lycaon, ca lider al grupului, era dat afară din "RARE”. Dacă s-ar fi întâmplat asta, ce s-ar fi ales de Lycaon?
Chiar dacă Kazusa nu știa prea multe despre viața unor Omega Rătăcitori, își putea imagina cu ușurință că ar fi un adevărat iad.
Iar Zero trebuie să știe că Lycaon îl admira. Kazusa nu voia să fie cel care îl forța pe Zero să ia decizia dureroasă de a rupe legăturile cu cineva care îl respecta atât de mult. Ar fi lăsat o cicatrice în inima lui... Kazusa nu voia ca Zero să treacă prin ceva similar cu ceea ce trecuse el cu mama sa.
(Asta înseamnă că... nu am de ales decât să aștept până se vor plictisi să mă chinuie?)
Kazusa nu avea idee când se va întâmpla asta... și gândul acesta îl umplea de teamă.
Ceea ce îl tulbura și mai mult era sentimentul că acțiunile lor se intensificau pe zi ce trecea.
Deocamdată, încă putea să se ocupe în secret de consecințe, dar...
Un fior îi străbătu șira spinării când își aminti de cicatricea pe care Serval o avea de la rana provocată de cuțit.
Lycaon susținea că motivul pentru care îl ura pe Kazusa era faptul că acesta era medic, un Omega "începător” care se comporta de parcă ar fi făcut parte din echipă. Dar oare asta era tot?
Din momentul în care s-au întâlnit pentru prima dată, din clipa în care privirile lor s-au întâlnit, Lycaon părea să nutrească ostilitate față de el.
La acea vreme, Lycaon era suspendat. Așa că şi Kazusa nu credea că acesta putea ști ceva despre faptul că el era medic.
Și totuși, felul în care îl privea pe Kazusa era de parcă era un dușman...
(Trebuie să fie ceva mai mult...)
În timp ce Kazusa se gândea la posibilele motive din spatele urii lui Lycaon, curăță resturile de mâncare și șterge interiorul dulapului său. Indiferent de câte ori ștergea, mirosul urât persista. Abia după ce a folosit un agent de curățare special a reușit să scape de miros. Când a terminat curățenia, atât trupul, cât și mintea lui erau epuizate. Oboseala provocată de turele consecutive, combinată cu lipsa de somn, îl epuizaseră. În plus, genunchiul stâng părea să-l doară mai tare decât dimineața.
În timp ce șchiopăta, cărând găleata cu apă pe care o folosise pentru curățenie, genunchiul i s-a îndoit brusc după doar câțiva pași.
- Ah...!
Kazusa s-a împiedicat, vărsând jumătate din găleata cu apă.
- Ah, la naiba...
Nu avea rost să plângă după laptele vărsat, cum se spune. Viziunea i se întunecă pe măsură ce disperarea se strecură în el. Simțea că vrea să plângă cu adevărat.
Voia să arunce totul deoparte și să plece, dar știa că nu putea. Kazusa a luat o cârpă și s-a aplecat în patru labe pentru a șterge podeaua din jurul dulapurilor.
După ce termină cu podeaua, spălă cârpa, aruncă restul de apă fără să o mai verse de data asta și era pe punctul de a părăsi camera din spate când telefonul său începu să vibreze în buzunar. Kazusa scoase smartphone-ul din buzunarul din spate al pantalonilor. Când văzu "Mama” afișat pe ecranul de start, respirația i se opri în gât.
- Mama?
Până în acel moment, uitase complet de părinții săi din provincie. Era surprins de faptul că îi alungase din minte, chiar dacă era atât de concentrat să se adapteze la noua sa viață.
(...Ce să fac?)
După o lungă ezitare, apăsă butonul de acceptare a apelului.
- A… Alo? S-a întâmplat ceva?
- Bună, Kazusa! Nu, nimic special. Voiam doar să știu ce mai faci.
Inima i-a sărit din piept. Familia lui de acasă nu știa despre schimbările drastice care avuseseră loc în viața lui. El nu le spusese.
- O... da, sunt bine. Îmi pare rău că nu am ținut legătura.
- Nu-i nimic. Ești la fel de ocupat ca întotdeauna, nu-i așa? Toată lumea de aici este bine, așa că tu concentrează-te pe munca ta. La urma urmei, ai o slujbă importantă... să salvezi vieți.
Auzind vocea mândră a mamei sale – evident mândră de fiul ei, care lucra ca medic în oraș – mâna lui Kazusa, care ținea telefonul, tremură ușor.
- Mamă…
- Ce este? De ce pari atât de serios dintr-o dată?
Kazusa strânse telefonul cu putere, întrebându-se.
Ar trebui să-i spună adevărul?
Dar ce s-ar întâmpla dacă ar face asta? Nu ar face decât să o întristeze.
Părinții lui nu ar fi putut accepta schimbarea fiului lor.
Ar suferi, neputând să accepte faptul că el este acum un Omega...
Kazusa închise ochii, ajungând la o concluzie. Așadar, cu voce răgușită, spuse:
- Nu e nimic. Te sun eu cândva.