— Larien, Larien! Ai idee de cât timp te aștept? Cum ai putut să mă lași să aștept atât? Ești crudă, de-a dreptul crudă! Mi-a fost atât de dor de tine. Chiar era atât de greu să dai un telefon?
După ce a turuit toate astea ca o mitralieră, șeful pazei a întrebat suspicios:
— Larien... Nu m-ai înșelat, nu-i așa? D…dacă s-a întâmplat ceva cu altcineva, atunci eu...
Pe măsură ce strigătul lui devenea tot mai disperat, Larien şi-a dres glasul și a adoptat un ton drăguţ.
— Desigur că nu, piersicuța mea drăguță. Doar am fost ocupată. Uite, acum te sun, aşa e?
M-a înșelat.
Șeful pazei şi-a dat seama imediat. A așteptat cu disperare tot timpul acesta ca Larien să-l sune. Deși i-a trecut prin minte și posibilitatea asta, a avut încredere în ea, iar acum l-a trădat în felul ăsta!
Inima îi ardea de resentimente și gelozie. Și totuși, simplul fapt că își amintea alintul lui, piersicuță, și l-a strigat astfel l-a îndulcit complet. Larien îi dăduse porecla fiindcă era atât de păros, iar el a prețuit-o nespus de atunci. În clipa în care i-a rostit acel alint intim, numai al lor, supărarea lui a început să se risipească. Incapabil să împace sentimentele contradictorii, s-a străduit să pară calm când a întrebat:
— Atunci de ce m-ai sunat?
În ciuda eforturilor, vocea îi tremura rău. Larien a răspuns pe un ton și mai blând.
— Evident, pentru că mi-a fost dor de tine, piersicuța mea pufoasă. Vrei să vii acum? M-am gândit că ne-am putea distra puțin împreună.
— Chiar acum?
Șeful pazei a deschis ochii larg, uitând pe loc de toată suferința de mai devreme.
Urma s-o vadă pe Larien.
În sfârșit putea s-o vadă!
Mintea i s-a umplut de fantezii încinse și era cât pe ce să o ia la fugă imediat, dar s-a oprit brusc. În clipa în care a văzut coridorul gol întinzându-se înaintea lui, şi-a amintit de ce se afla acolo.
A gemut chinuit și a mormăit:
— C-chiar acum... dl Miller mă așteaptă...
— Și? a întrebat Larien fără urmă de îngrijorare.
— Alege. Pe mine sau pe tata?
— Poftim?!
Luându-l prin surprindere cu întrebarea, șeful pazei a ezitat din nou. Larien şi-a coborât vocea, aceasta devenind seducătoare.
— E singura ta șansă. Dacă nu vii aici chiar acum, nu mă vei mai vedea niciodată. Chiar ești împăcat cu asta? L-ai alege pe Tata în locul meu, chiar dacă asta ar însemna să nu mă mai vezi toată viața?
— A…asta... asta e...
Șeful pazei s-a foit neliniștit, privind când spre biroul lui Ashley, când spre lifturi.
Nu putea să nu respecte ordinele lui Ashley Miller.
Dar nici nu putea refuza invitația lui Larien după atâta timp.
Doamne. Nu s-a mai confruntat cu o alegere atât de grea de când părinții lui divorțaseră și era obligat să aleagă între tată și mamă. Nu, poate că dilema de acum era chiar mai gravă.
În timp ce continua să ezite, incapabil să ia o decizie, Larien a tăcut o clipă, apoi a oftat.
— Ce păcat. Doream să-mi mai văd o dată piersicuța iubită întinsă pe pat. Bine. La revedere. Adios.
— S…stai! Larien, Larien! Stai puțin! Unde ești?
Când şi-a dat seama că era gata să închidă fără nicio ezitare, șeful pazei a strigat înainte să apuce măcar să se gândească.
În clipa aceea, decizia era luată.
La strigătul lui disperat, prin telefon s-a auzit parcă un chicotit, apoi Larien a șoptit:
— Așa te vreau, piersicuța mea pufoasă și cuminte. Acum, locul unde sunt e...
Şi-a concentrat toată atenția ca să memoreze adresa, apoi a spus în grabă:
— Plec chiar acum.
A mârâit adânc din gât, iar Larien i-a răspuns cu un șuierat asemenea unui șarpe cu clopoței.
— Grăbește-te, scumpule. Te aștept.
Apoi mai adăugă o instrucțiune.
— În secunda în care intri pe ușa din față, dai tot jos și vii direct în dormitor. Ai înțeles? Tot.
— Sigur. O piersicuță complet goală o să se urce în patul tău. Mai bine să mă aștepți.
Mârâind din nou ca un animal, a închis repede și o luă la fugă cu toată viteza.
Până atunci, Ashley, părinții lui la tribunal în ziua divorțului și chiar cariera lui dispăruseră complet din minte.
Nu mai exista decât Larien, Larien, Larien!
— Devorează-mă până nu mai rămâne nimic, Larien! a strigat cu voce înfierbântată în timp ce s-a urcat în mașină și a pornit în viteză spre adresa unde îl aștepta Larien.
Când a ajuns în sfârșit la destinație, șeful pazei gâfâia de parcă ar fi alergat tot drumul, deși a venit cu mașina.
S-a excitat atât de tare pe drum, încât pantalonii erau umezi, dar nu conta.
Oricum avea să-i dea jos în clipa în care intra în casă.
Adresa pe care i-o dăduse Larien era o casă izolată, departe de șosea. Părea o casă banală, dar șeful pazei știa.
Larien era înăuntru.
Prinzând mirosul slab de feromoni care ajungea până afară, s-a grăbit înainte.
Într-adevăr, ușa de la intrare era descuiată.
Respirând de câteva ori înflăcărat, șeful pazei a intrat fără nicio ezitare.
— Larien, am venit! Piersicuța ta e aici!
Vocea lui, puternic excitată, tremura.
Așa cum i-a poruncit Larien, şi-a smuls hainele în grabă și s-a îndreptat spre scări. Când a ajuns sus, piersicuța era complet goală, iar penisul era tare de excitare.
În sfârșit, Larien. În sfârșit!
Din fericire, prima cameră pe care a deschis-o era dormitorul.
În clipa în care a văzut patul uriaș așezat chiar în mijlocul încăperii, șeful pazei s-a urcat pe el.
Haide, Larien. Vino odată!
În momentul în care şi-a desfăcut larg brațele și picioarele într-o poziție primitoare… din stâlpii patului țâșniră brusc cătușe care i se închiseră în jurul încheieturilor mâinilor și gleznelor.
— C…ce naiba?
Speriat, șeful pazei a strigat nedumerit și a început să se zbată violent, dar legăturile doar zăngăneau fără să cedeze deloc.
Dându-și seama că era legat din senin de pat, a privit repede în jur.
Abia atunci a observat că dormitorul acela uriaș nu conținea nimic în afară de un singur pat. Nu exista nicio altă piesă de mobilier.
— C…ce-i asta?! Larien, Larien! Ce faci? Hai, dă-mi drumul! Larien!
A ţipat până a răgușit și s-a zbătut din tot trupul, dar nimic nu s-a schimbat.
În cele din urmă, epuizat și gâfâind, a renunțat să se mai zbată.
Abia atunci i-a trecut un gând prin minte.
Oare acesta era noul joc al lui Larien?
Da. Asta trebuia să fie. Sigur asta era.
Pentru că nu exista nicio posibilitate să fi intrat din greșeală în altă casă. Nici vorbă să fi încurcat adresa și să fi ajuns în casa vreunui pervers nebun!
— Ai destulă energie.
În clipa aceea, o voce imprevizibilă a străpuns brusc liniștea camerei.
Șeful pazei şi-a ridicat instinctiv capul, cu ochii larg deschiși.
Chipul femeii care stătea în pragul deschis îi era cât se poate de cunoscut.
Semăna cu Larien, dar nu era femeia pe care tânjise s-o vadă.
Chipul acela îi aparținea...
— D…dră Stacy?
Șeful pazei i-a rostit numele cu o voce care tremura.
Fiica cea mare a familiei Miller. O Alfa Extrem cu păr blond strălucitor, ochi de felină și aceiași ochi violeți ca restul familiei.
Stacy Miller.
În ciuda înfățișării ei izbitoare și a nenumăratelor descrieri care i se potriveau, în acel moment șefului pazei îi venea în minte doar cea mai faimoasă poreclă a ei.
Stacy, perversa.
Înghițind în sec, șeful pazei vorbi cu greu, iar fața i se albi de spaimă.
— E…eu am venit s-o văd pe Larien...
— Știu.
Înainte să apuce măcar să întrebe unde era Larien, Stacy l-a întrerupt.
Șeful pazei a devenit alb la față.
Nu-mi spune că Larien m-a trădat!
— O să te las s-o vezi.
— S…serios?
Speranța i-a fulgerat pe chip la următoarele cuvinte ale lui Stacy, dar numai pentru o clipă.
Cu o expresie plictisită, ea a adăugat:
— Cu o condiție. Mă satisfaci.
— Po…poftim?!
Șeful pazei a întrebat nedumerit, dar Stacy nu a răspuns.
În schimb, a apăsat un buton de pe perete.
Cu o serie de zgomote mecanice, pereții până atunci goi au început să se rotească toți deodată.
Iar când laturile lor ascunse s-au întors spre cameră, șeful pazei încremeni fără să mai poată scoate vreun sunet.
Pe pereți atârnau îngrămădite tot felul de instrumente înspăimântătoare pe care nu le-a mai văzut niciodată.
— Acum...
Stacy a înaintat încet și s-a oprit cu instrumentele obscene în spate, privind în jos spre șeful pazei.
— Începem?
A zâmbit și şi-a trecut limba peste buze.
Abia atunci șeful pazei a țipat.