A Boss and a Babe / Șeful și stagiarul lui chipeș (2023)

Cum de l-am ratat?! Vai!
Chiar dacă subiectul serialului este unul foarte comun — idilele și dragostea de la birou — datorită personajelor, totul s-a simțit puțin diferit și revigorant.
Îmi plac Force și Book, dinamica lor, chimia dintre ei; însă „A Boss and a Babe” a fost, cred, cel mai slab proiect al lor. Deși a fost o poveste drăguță, plotul a fost unul slab, uneori devenind plictisitor.
Cher devine stagiar în cadrul unei companii de jocuri, unde îl întâlnește pe Gun, un șef destul de arțăgos, rigid și pretențios. Cher, fiind o fire foarte veselă, reușește să-i stârnească curiozitatea acestuia, iar relația stagiar-șef se dezvoltă mai mult, Cher devenind chiar confidentul loial al acestuia și, ulterior, iubitul său. Ok, am clarificat asta; însă niciunul dintre personaje nu a avut o identitate puternică — despre Gun am aflat puține lucruri, în cazul lui Cher s-a încercat „un trecut întunecat pentru o persoană plină de viață”, având o traumă niciodată vindecată și fiind prins în trecut. Știm de la fizică că extremele se atrag, și asta s-a întâmplat și cu cei doi: Cher devenind confidentul loial al șefului său, iar Gun a devenit pentru el punctul de respiro, persoana la care putea apela oricând, în orice împrejurare. Prin apariția lui Cher ca intern, s-a remarcat schimbarea în comportamentul lui Gun. Privind din alte perspective, observăm și un grup de prieteni foarte apropiați care l-au primit pe Gun cu brațele deschise și au înțeles că nu e un „negru” atât de negru, precum și un colectiv la locul de muncă ce a pus accentul, de la început, pe diferențele dintre cei doi. Chiar dacă Cher l-a tratat pe Gun egal cu toți cei din jur, Gun nu a știut să facă același lucru, atrăgând atenția asupra lui.
Gun era un adult neșlefuit, ajuns CEO, care avea probleme de încredere, avea nevoie de atenție, de cineva care să-i spargă rutina. Până într-un punct, am reușit să înțeleg dinamica relației dintre cei doi, argumentele tuturor celor apropiați lor. Am trecut cu vederea și peste „îți dau bani, lasă-mi fiul”; în același timp, au fost lucruri peste care n-am reușit să trec: n-am înțeles atunci și nici acum, la ceva timp după, cum a putut Gun să se auto-invite la Cher acasă; care a fost motivația lui de a fi un șef atât de problematic (ok, știm trecutul, dar de ce să sufere alții?); relația Gun-Time — Time a renunțat la el, dar care a fost motivul adevărat?; de ce să avem un plot twist cu Thup, care era într-un cerc vicios (uneori plot twist-ul nu salvează serialul, ba din contră); accentul pus pe diferența dintre clasele sociale a fost adesea deranjant; un moment care m-a făcut să realizez că Gun a fost întotdeauna băiatul de bani gata a fost acela când jocul la care Cher ținea foarte mult a fost spart.
Dincolo de toate minusurile pe care Gun le-a arătat, latura vulnerabilă pe care i-a arătat-o lui Cher i-a oferit posibilitatea de a observa lumea din jurul lui cu alți ochi și să-și aprecieze și mai mult angajații, demonstrând că e un bărbat capabil, nu doar unul rece și rigid. În același timp, sentimentele lui Cher pentru Gun l-au făcut să realizeze că este doar un puști și că, dacă vrea să rămână alături de acesta, trebuie să se maturizeze, nu doar să pretindă că înțelege și că este matur. Evoluția ambelor personaje a fost vizibilă și clară, fără doar și poate. Totuși, nu s-au putut acoperi minusurile doar cu floricele, un plot twist, o familie împotriva relației dintre cei doi și nici măcar cu situația financiară a lui Gun.
Force și Book evoluează de la proiect la proiect, iar așteptările mele cu privire la ei cresc și ele; până acum nu m-au dezamăgit.
PS: Canalul de ASMR, care a contribuit atât la dezvoltarea poveștii, a ridicat nota serialului.