Josh mergea pe drumul de țară, cu fața încordată de gânduri. Din când în când, treceau pe lângă el membri ai personalului, salutându-l, dar el abia îi remarca. Era prea absorbit de propriile gânduri pentru a-i saluta sau a observa împrejurimile.
După ce primise un telefon de la Laura, plecase din camera sa. De când Mark adusese în discuție subiectul, se gândise ce să facă, iar acum se părea că și Chase aflase despre asta.
- Oricum, lui Miller nu-i pasă de bodyguarzi, așa că vreau să fac ceva în privința asta, spusese Mark râzând.
Dar Josh avea o altă părere.
Acum era momentul să-i spună totul lui Chase. Așteptase destul, iar această întâlnire era ocazia perfectă pentru a-i explica totul calm.
Chase ar fi șocat – nu, devastat.
Josh suspină, încruntându-se. Tocmai când era pe punctul de a continua să meargă, un sentiment de neliniște îl cuprinse. Se opri și se uită în jur.
Tot ce putea vedea era rulota lui Chase – dar ceva nu era bine.
Ușa era larg deschisă.
Henry trebuia să stea de pază.
Josh se întristă, frecându-și instinctiv fruntea cu mâna, enervat. Apoi...
Sunetul ascuțit al unei împușcături a zguduit aerul.
- Chase!
Strigă fără să se gândească și o luă la fugă spre rulotă.
Înăuntru, Becky stătea înlemnită, tremurând și palidă. I-a luat un moment să înțeleagă ce făcuse.
─ ▪ ─
- Ce... ce am făcut?
Respirația i se tăie când se uită la arma din mâinile ei. Panicată, o aruncă pe jos. Arma lovi podeaua cu un zgomot puternic, sărind o dată înainte de a ateriza chiar în fața lui Chase.
La picioarele ei, Henry zăcea gâfâind, cu mâinile apăsate pe rana din stomac. Sânge roșu și dens se scurgea printre degetele lui.
- La naiba... Ce naiba... Ce ai făcut?
Vocea lui era tensionată, abia mai mult decât un șoaptă. Becky, tremurând incontrolabil, se prăbuși acolo unde stătea.
- Eu... eu voiam doar să te sperii... Doamne, ce să fac? Ce să fac?!
- La naiba! Cheamă o ambulanță! Încerci să mă omori?!
Țipetele de durere ale lui Henry umpleau camera, dar vocea lui era slabă, sufocată de agonie.
- Ah...
Lacrimile curgeau pe fața lui Becky. Apoi, ca și cum ceva s-ar fi rupt în interiorul ei, se întoarse brusc spre Chase, cu o expresie contorsionată.
- E numai vina ta!
Chase, care rămăsese nemișcat, se încruntă la izbucnirea ei.
- Vina mea?
- Da!
Ochii ei plini de lacrimi ardeau de acuzație.
- Dacă nu m-ai fi ignorat, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat! Ai idee cât de mult am suferit după ce m-ai umilit în ziua aceea? Felul în care m-ai privit... Lucrurile pe care le-ai spus... De ce? Ce era cu mine?
Vocea ei tremura, plină de resentimente.
- Te-am iubit... Am așteptat pe tot parcursul filmărilor, crezând că îți vei cere scuze! Dar ce ai făcut? Ți-am pregătit apă, iar tu ai aruncat-o pentru că "mirosea a Omega”! Ai râs de mine! Nimeni altcineva nu a observat, dar eu da. Știu că ai râs de mine!
Fața lui Becky se contorsionă în isterie în timp ce șoptea, cu privirea pierdută.
- Desigur... Tu ești Dr. Flame, iar eu sunt floarea ta. Mireasa care arde în focul tău etern...
Chase a rămas tăcut.
Buzele ei tremurară la lipsa lui de reacție. Apoi, brusc, se întoarse la realitate, ochii ei mărindu-se de furie.
- Dar uită-te la tine acum! Ce e cu atitudinea asta?!
Ea arătă cu degetul spre Henry, care încă gemea de durere.
- E numai vina ta! Dacă ți-ai fi cerut scuze mai devreme, dacă nu m-ai fi amăgit, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat! El nu era împușcat!
- Ce naiba... tu ești cea care m-a împușcat!
Henry gâfâia, indignat, dar nici Chase, nici Becky nu-i acordară atenție.
Pentru un moment lung, Chase rămase nemișcat, sprijinindu-se în tăcere de panou. Apoi, încet, privirea lui se îndreptă spre podea.
Arma.
Cea pe care Becky tocmai o aruncase.
Becky rămase cu gura căscată când îl văzu aplecându-se și ridicând-o.
- Deci asta e, aşa e?
Chase a ridicat arma la tâmplă, cu o voce tulburător de calmă.
- Trebuie doar să apăs pe trăgaci, aşa e?
Ochii lui Becky se măriră de groază.
- Chase, ce faci?!
- Ce contează? E simplu, nu-i așa?
Chiar în acel moment...
- Ce naiba faci?!
O voce rupse tensiunea.
Atât Chase, cât și Becky își întoarseră brusc capetele spre intrarea în rulotă.
Josh stătea acolo, fără suflare, cu fața palidă.
Ochii lui mari și agitați se uitau alternativ la trupul rănit al lui Henry, la Becky care tremura și la Chase, care încă îşi ținea arma la tâmplă.
- Ce naiba?!
Vocea lui era abia mai mult decât un șoaptă.
Becky tresări, uitându-se de la Josh la Chase, aparent copleșită.
Josh nu putea înțelege ce vedea. Henry era împușcat. Becky era isterică. Iar Chase...
De ce naiba Chase își îndrepta arma spre propriul cap?
Josh nu știa ce se întâmplase.
Dar un lucru era clar.
Trebuia să oprească asta.
- Chase, ascultă-mă! a spus Josh, făcând un pas înainte cu precauție.
Chase nu se mișcă. Degetul său rămase pe trăgaci.
Un fior îi străbătu șira spinării lui Josh. Respirația i se acceleră, iar trupul i se acoperi de sudoare rece.
Cu grijă, făcu încă un pas.
În liniștea asurzitoare, doar sunetul propriilor respirații îi răsuna în urechi.
Expresia lui Chase rămânea de necitit. Mâna cu care ținea arma era îngrozitor de fermă.
Josh înghiți în sec, cu ochii ațintiți asupra armei.
- E bine, Chase. Lasă arma jos și vom discuta. Orice s-ar întâmpla, vom rezolva problema.
Niciun răspuns.
Josh făcu încă un pas înainte, forțând un zâmbet.
- Îți plac băile cu spumă, nu-i așa? O să umplu cada cu spumă – atât de mult spumant încât abia se va vedea apa. Și o să-ți fac și un masaj. Sau vrei ceva de mâncare? Gogoși? Prăjituri? Spune-mi, o să-ți fac orice vrei…
Vocea îi tremura, disperarea abia de era mascată.
Încă nişte pași.
Josh a măsurat cu atenție distanța dintre ei. Era aproape acolo.
Încă puțin, Chase. Mai rezistă o clipă.
Josh întinse mâna...
Un râs ascuțit și rece tăie aerul.
- E prea târziu.
Chase apăsă pe trăgaci.
Becky țipă. Sunetul împușcăturii răsună în rulotă.
Josh tresări, mirosul acru al prafului de pușcă lovindu-i nasul.
Pentru o clipă, totul era liniștit.
Chase, care închisese ochii, îi deschise încet din nou.
Nimic nu se schimbase.
Becky încă plângea. Henry încă sângera.
Dar Josh...
Josh stătea chiar în fața lui, cu fața palidă ca a unei fantome și respirația superficială.
Prea aproape.
Mult prea aproape.
Chase strânse mai tare arma.
- La naiba!
Josh înjură și aruncă arma furată – aceeași armă pe care Chase tocmai încercase să o folosească împotriva lui.
- Idiotule!
Fierbând de furie, Josh îl apucă pe Chase de față. Chase se lăsă târât fără să opună rezistență, privirea lui intensă era fixată pe Josh, ca și cum l-ar fi provocat să-l lovească.
"Dacă aș muri așa, n-ar fi chiar atât de rău.
Acest gând îi trecu prin minte lui Chase înainte ca Josh să ridice brusc pumnul. Dar, în loc să lovească, ezită. Își strânse buzele, mâna îi tremură ușor înainte de a se apropia.
Ceea ce ar fi trebuit să fie un pumn s-a transformat într-o atingere ușoară.
Abia atunci Chase a realizat cu adevărat că glonțul nu-l lovise.
- De ce?
Vocea lui Josh era răgușită.
- De ce naiba faci asta?
Expiră brusc, ca și cum ar fi forțat cuvintele să iasă.
- De ce tot încerci să mori?
Ochii lui Josh străluceau, iar vocea îi era plină de emoție. Chase clipi, ca și cum era luat prin surprindere. Pentru un moment lung, niciunul dintre ei nu vorbi. Doar sunetul respirației lor umplea aerul.
Apoi, pași grăbiți au răsunat afară, înainte ca Isaac să dea buzna înăuntru.
- Ce se întâmplă? Domnule Miller, sunteți…?
Cuvintele i se opriră când văzu scena din fața lui.
- Ce naiba s-a întâmplat aici?
Privirea lui se fixă pe Becky, iar fața i se posomorî când o recunoscu. O văzuse de multe ori în timp ce patrula pe platoul de filmare, dar ea nu îi atrăsese niciodată atenția. Acum, totul se schimbase.
Dar nu era timp să proceseze șocul.
- Henry! Doamne, ce s-a întâmplat cu tine?!
Vocea lui Isaac se frânse când se grăbi să ajungă lângă Henry. Rănitul abia mai era conștient, buzele lui se deschiseră ca și cum ar fi vrut să șoptească ceva. Isaac se aplecă mai aproape, întinzându-se să audă.
- Crezi că ești pe moarte? întrebă Seth sec.
Henry expiră tremurând, apoi mormăi:
- Cheamă o ambulanță.
- Și poliția, adăugă Josh cu fermitate.
Isaac și Seth se întoarseră spre el. Josh, acum calm, ridică arma aruncată cu ajutorul unei batiste și i-o înmână lui Seth.
- Lasă poliția să se ocupe de asta. Spune-le că voi da o declarație odată ce lucrurile se vor liniști.
Seth îl privi cu atenție înainte de a da din cap.
- Chase se simte bine?
- E doar șocat. O să chem medicii să-l examineze, răspunse Josh.
Isaac expiră brusc.
- Înainte de orice, să-l ducem pe Henry la infirmerie.
- De acord.
Isaac îl luă pe Henry de braț și îl ajută să se ridice. Șchiopătând, Henry gemu de durere în timp ce se mișcau. Becky, nemișcată, îi privi plecând. Nu mai plângea. În schimb, părea pierdută în timp ce se îndepărta fără să spună un cuvânt.
Josh îi sună imediat pe Mark și Laura, le relată situația și ascultă instrucțiunile lor. De asemenea, aranjă ca un doctor de pe platou să-l examineze pe Chase. Închise telefonul cu un suspin și se întoarse.
Chase stătea pe podea, cu privirea în jos, nemișcat.
Josh s-a apropiat încet. Chiar și când pașii lui ar fi trebuit să fie evidenţi, Chase nu a reacționat. În cele din urmă, stând chiar în fața lui, Josh s-a uitat în jos.
- Chase!
Așezându-se pe un genunchi, s-a aplecat mai aproape.
- De ce ai făcut asta?
"…"
- De ce ai încercat să te sinucizi din nou?
Josh repetă întrebarea, dispus să aștepte un răspuns, indiferent cât timp ar fi durat.
Nu a durat atât de mult pe cât se aștepta. Chase a vorbit în cele din urmă, cu o voce abia mai mult decât un șoaptă:
- Dacă aș muri... ai plânge?
Josh nu ezită.
- Da.
Vocea lui era fermă, dar blândă.
- Aș plânge mult.
Chase tăcu din nou. Josh era pe punctul de a vorbi când observă ceva: Chase plângea.
- Chase...
Josh a căutat instinctiv o batistă, dar și-a dat seama că nu avea nimic în buzunare. Enervat, a expirat adânc și s-a întors spre Chase.
Chase, însă, părea să nu-și dea seama de propriile lacrimi. Nu scotea niciun sunet, nu făcea nicio mișcare – stătea pur și simplu acolo, în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraji. Ochii lui violet închis erau sticloși, încețoșați de emoție.
Lacrimile îi picurau pe bărbie, ezitând înainte de a cădea pe podea. Una după alta.
Gâtul lui Josh se strânse.
- Chase.
La auzul numelui său, Chase ridică încet capul. Privirile lor se întâlniră în sfârșit – dar la fel de repede, privirea lui Chase se încețoșă din nou, lacrimi proaspete curgând iar.
Apoi, pentru prima dată, Chase a respirat tremurând. A înclinat ușor capul... și l-a sărutat pe Josh.
Ochii lui Josh se măriră. Simți gustul sărat pe buze. Fața lui Chase era chiar acolo, la câțiva centimetri, vulnerabilă și tremurând.
- Te iubesc.
Chase abia a apucat să rostească cuvintele înainte să-și muște buza inferioară. Josh s-a uitat fix la el, respirând sacadat în timp ce încerca să-și stăpânească suspinele.
Chase expiră tremurând și vorbi din nou.
- Nu te duce la ea.
- La cine?
Vocea lui Josh era abia mai mult decât o șoaptă. Era captivat de Chase – de fața lui brăzdată de lacrimi, de disperarea din vocea lui. Se străduia să-și recapete respirația în timp ce Chase continua:
- Am auzit întâmplător... că ai un copil. Și că o aștepți pe mama copilului.
Josh înlemni.
Chase a văzut ezitarea din expresia lui și a înțeles greșit.
- Ai spus că nu te interesează bărbații. Femeia aceea... e o Alfa, aşa e? M-am gândit că probabil ea ți-a născut copilul... Cicatricele de pe stomacul ei... sunt de la cezariană, nu-i așa?
Josh nu-și găsea vorbele în mijlocul cuvintelor frenetice ale lui Chase.
- Nu mă părăsi.
"..."
- Părăsește-o. Rămâi cu mine.
Chase implora printre suspine.
- Te rog... Voi face orice. Vrei să arunc arma?
Josh nu mai putea suporta felul în care Chase se distrugea. În cele din urmă, a reușit să spună:
- Nu spun asta.
Vocea îi tremura ușor, dar încercă să destindă atmosfera. Chase, însă, rămase extrem de serios.
- Nu-mi pasă.
- Nu vreau să fiu doar o distragere a atenției.
Chase păli, de parcă cuvintele l-ar fi lovit fizic. Josh îl sărută, sperând să-i aline frica. Inima îi era îndurerată când vorbi din nou, forțându-se să rămână calm.
- De asta ți-ai suprimat feromonii?
"..."
- Pentru că ai crezut că nu te-aș iubi dacă i-aș simți?
Chase nu răspunse, dar privirea lui anxioasă și neconcentrată îi spuse lui Josh tot ce trebuia să știe. Vinovăția îi strânse pieptul lui Josh. Îl trase pe Chase într-o îmbrățișare.
De cât timp era Chase chinuit de îndoieli?
Josh poate că nu era afectat de feromoni, dar Chase suferise în mod constant, întrebându-se dacă sentimentele lui erau reale sau doar o reacție chimică.
- Nu am făcut sex cu tine din cauza feromonilor.
- Atunci de ce?
Josh ezită o clipă înainte de a răspunde.
- Pentru că mi-a plăcut chipul tău.
"..."
Josh se uită la Chase, care rămase tăcut. Se hotărî să sublinieze din nou.
- Era fața ta. Nu feromonii.
Desigur, acum era mai mult decât doar chipul lui. Dar Josh zâmbi în sinea lui. Nu era nevoie să mai tragă de timp. Trebuia să pună capăt suferinței lui Chase.
- Ai trecut prin multe.
Josh îi dădu un sărut scurt pe buze înainte de a vorbi din nou:
- O să ți-l prezint pe copilul meu.
Expresia lui Chase se tensionă. Ochii lui tremurară de incertitudine.
Josh, văzându-i anxietatea, îl liniști cu blândețe.
- Nu-ți face griji, o să-ți placă. Pentru că... Pentru că...
"Te iubesc."
Cuvintele i se opriră în gât.
Chase îl privea așteptând cu nerăbdare să termine propoziția. Dar Josh nu putea să o spună.
Înainte îi venea atât de ușor să spună "Te iubesc” – de ce nu putea acum?
- Pentru că...
Înainte să se împiedice din nou de cuvinte, telefonul lui sună.
Josh îl luă repede și răspunse ușurat.
- Da, Mark. O... așa e? Da, lucrurile sunt în mare parte rezolvate. Bine, am înțeles.
După ce închise, se întoarse spre Chase, care stătea încă pe podea, , privindu-l.
- Vine doctorul. Hai să te ducem mai întâi în pat.
Josh îl ajută pe Chase să se ridice și îl conduse la pat. Umezi un prosop și îi șterse cu grijă sângele uscat de pe fața lui Chase, evitând rănile mai adânci.
Chase se strâmbă când prosopul îi atinse un loc dureros.
- Te doare?
El tresări din nou când prosopul apăsă pe o rană. Josh găsi reacția atât de înduioșătoare încât se opri din ceea ce făcea doar pentru a-l săruta.
- De ce mă săruți în continuu?
Chase întrebă în cele din urmă, cu vocea ușor răgușită.
Josh clipi, realizând că îl sărutase deja de mai mult de cinci ori. Răspunsul era simplu.
- Pentru că ești seducător.
- Ha!
Chase scoase un suspin scurt, neîncrezător.
Josh chicoti, dar înainte ca vreunul dintre ei să mai poată spune ceva, se auziră pași. Doctorul și Laura intrară în grabă în rulotă.
Josh ieși în timpul examinării și aprinse o țigară.
După aceea, se va întoarce la Chase. Îi va spune totul.
În timp ce inhala, se întrebă:
"Chase va mai spune că mă iubește după ce va afla adevărul?"