– Duceți-i de aici!
– Stai puțin. Unde îi duci?
Amane a întrebat, iar șeful, aproape strigând, a răspuns:
– La centrul de detenție!
– La centrul de detenție?
Incapabil să se mai abțină în fața declarației dure a șefului, Kazusa a strigat:
– Vă rog, așteptați!
Atrăgând atenția tuturor, dar nu era timp de ezitare.
– Salonul “Aventură de noapte” menține un nivel ridicat de igienă și este gestionat într-un mod sănătos. Membrii distribuției sunt bine administrați. Nu se poate ca acolo să aibă loc trafic de droguri. Pot garanta acest lucru ca persoană care locuiește cu ei și care este, de asemenea, membru al distribuției. Până acum o lună, eram chirurg ortoped la Spitalul General Central National Downtown Est.
– Un fost medic?
– Dacă vreunul dintre membrii distribuției ar fi consumat droguri, aș fi știut cu siguranță.
– Chiar dacă spui asta…
Șeful a râs disprețuitor.
– Dacă nu poți avea încredere în cuvintele mele, atunci du-te și examinează membrii distribuției. Poți percheziționa temeinic locuințele, spațiile comune și chiar și salonul subteran.
Kazusa, refuzând să cedeze, se uită în jur la detectivi.
– Voi merge oriunde va fi necesar. Voi coopera la interogatorii și examinări fizice și voi face tot ce este necesar pentru a dovedi nevinovăția noastră. Așadar, vă rog, efectuați o anchetă corespunzătoare bazată pe dovezi științifice, nu pe prejudecăți.
În ciuda rugăminții disperate a lui Kazusa, Zero nici măcar nu a ridicat o sprânceană. În schimb, l-a respins cu un ton rece.
– Este un nou-venit care tocmai a ajuns în salon și nu știe nimic. Nici măcar nu este un Omega rătăcitor.
– Zero!
– Deci nu e nevoie să-l ascultăm. Să mergem.
Zero începu să se îndepărteze, urmat de Hawk, în timp ce detectivii din Echipa a Treia îi urmau.
“…”
Înlemnit de șocul respingerii categorice a lui Zero, Kazusa stătea acolo, privindu-i cum pleacă ameţit.
Amane a luat cuvântul:
– Chiar ești de acord cu asta?
Această întrebare a rupt gândurile înlemnite ale lui Kazusa, determinându-l să înceapă să se gândească de ce Zero îi respingea atât de categoric.
Probabil că Zero se temea că situația se va agrava și va atrage atenția publicului asupra lui și a locuitorilor de la “RARE”.
Omega rătăcitori sunt oficial “inexistenți”. Existența lor în sine este zero. Dacă atrag prea multă atenție, vor deveni ținte pentru reacții negative, iar adăpostul cunoscut sub numele de “RARE” ar putea fi forțat să se desființeze.
Mai degrabă decât să lase lucrurile să ajungă în acest punct, Zero era pregătit să se sacrifice și să accepte un tratament nedrept.
Chiar dacă decizia lui era cea corectă și acțiunile lui aveau scopul de a proteja pe toată lumea…
(Este într-adevăr bine doar să fii protejat?)
Este acceptabil ca adăpostul să existe doar datorită sacrificiilor lui Zero și Hawk?
se putea numi asta fericire?
Strângând puternic pumnul, Kazusa și-a ajustat ochelarii care îi alunecau cu cealaltă mână.
– Nu e bine.
– Așa te vreau, zâmbi Amane, spunând:
– Să mergem după ei!
Şi ieși în fugă din cameră. Kazusa și Crow îl urmăriră.
La ieșirea din cameră, Kazusa îi zări pe Zero și grupul său pe hol. În același timp, observă un bărbat care se îndrepta spre ei din capătul celălalt al holului, cu două pahare cu capac din hârtie kraft.
– Kariya, mormăi Amane. Bărbatul pe care Amane îl numise “Kariya” era izbitor de chipeș, chiar și de la distanță. Era la fel de înalt ca Zero, cu o siluetă bine proporționată, care sugera un raport perfect de nouă capete, totul îmbrăcat într-un costum din trei piese bine croit. Părea să aibă puțin peste douăzeci de ani, cu părul castaniu lucios, care evoca imaginea unui pur-sânge bine crescut.
“Pur-sânge” se opri brusc. În sincron, Zero se opri și el, urmat de Hawk și de cei patru detectivi din spatele lor, reducând inevitabil distanța dintre ei și grupul lui Kazusa.
Când i-au ajuns din urmă, bărbatul chipeș și Zero stăteau în mijlocul holului, privindu-se în tăcere. Era ca și cum aurele lor extraordinare se ciocneau, emițând un fel de lumină specială care făcea spațiul din jurul lor să strălucească.
“…”
“Pur-sânge” părea inițial perplex. Își încruntă sprâncenele și se uită la Zero ca și cum ar fi văzut ceva imposibil. Treptat, ochii lui cenușii-albăstrui se măriră în semn de realizare.
Când s-au deschis complet, el a spus:
– Reiki Nii-san*!!
– Kouki?
Vocea lui Zero a urmat, cu o ușoară întârziere.
Ținându-și respirația, Kazusa privi confruntarea suprarealistă dintre cele două figuri uimitoare și strigă în inima sa:
“Nii-san?!”
– // –
*Nii-san – este un termen japonez de adresare pentru un frate mai mare, care exprimă afecțiune și respect. Este similar cu “frate-mare” în română și este folosit atât de copii, cât și de adulți, în situații informale.