Atmosfera din încăpere s-a schimbat.
Ochii Majestății Sale, care până atunci erau aproape leneși, au devenit deodată vii.
Mirosul feromonilor care umplea camera îmi pătrundea în piele ca o lamă și îmi trimitea fiori pe șira spinării, dar am rezistat.
Mi-am ținut respirația și am așteptat ca regele să vorbească.
Timpul părea să se fi oprit.
A tras încet din narghilea, apoi a expirat fumul într-un fir lung.
Nu aveam nici cea mai mică idee la ce se gândea.
Nu puteam decât să îndur.
Tocmai când presiunea amenința să-mi sfâșie nervii, regele a vorbit în sfârșit.
— Un Omega căsătorit cu fiul meu îndrăznește să vină înaintea mea.
Probabil s-a gândit la multe lucruri de când i-am solicitat audiența.
Dar era limpede că nu s-a așteptat la situația asta.
Mi-am dat seama după privirea lui tăioasă și după felul voit lent în care își rostea cuvintele.
— Ce înfățișare dramatică mai e și asta?
Privirea lui a măsurat trupul meu în întregime, apoi s-a întors la chipul meu.
Mi-am înăbușit rușinea și am răspuns.
— Umilul dumneavoastră slujitor nu a avut nicio intenție rea, Majestate. Am vrut doar să-mi dovedesc intențiile.
Vocea îmi tremura puțin, dar nu m-am oprit.
Ciudat, mintea mi s-a limpezit, iar frica s-a mai domolit.
"Pot să fac asta."
Un strop de încredere mi-a dat putere.
— Crezi că un Omega mic și slab ca tine mi-ar putea provoca vreun rău, chiar dacă ar avea asupra lui o armă?
Regele a râs ironic.
M-am așteptat la o asemenea reacție.
— Desigur că nu, Majestate. Am vrut doar să nu existe nicio îndoială în privința intențiilor mele. Dacă eram nepoliticos, vă rog să mă iertați.
Mi-am pregătit cuvintele dinainte, dar chiar și eu eram surprins de cât de ușor le-am rostit.
Dacă am avut o rezervă limitată de curaj, probabil am consumat-o pe toată atunci.
S-a lăsat din nou tăcerea.
De data asta însă nu a durat mult.
— Vino mai aproape.
A făcut o pauză.
— În patru labe.
Umărul mi-a tresărit fără să vreau.
Dar acesta era doar începutul.
Mi-am întărit hotărârea.
Mi-am strâns și desfăcut pumnii, apoi mi-am plecat capul.
Genunchii mi-au atins podeaua, iar răceala marmurei a început să-mi urce prin trup.
În liniștea sufocantă, am înaintat puțin câte puțin.
Regele nu a spus nimic.
Nu îndrăzneam să-mi ridic capul, dar i-am aruncat câteva priviri pe furiș.
Chipul lui a rămas lipsit de expresie, ca o mască.
M-am oprit la câțiva pași de el și m-am lăsat jos, ghemuit ca un câine.
Întreg trupul îmi tremura din cauza podelei reci.
Nu de frică.
Nu era voie să fie de frică.
Nu puteam lăsa nici bătăile nebunești ale inimii, nici usturimea din ochi să mă trădeze.
Dar, oricât mi-am repetat asta, nu am putut controla trupul.
— Prințul Moștenitor te-a trimis?
Vocea lui era plină de suspiciune.
Am clătinat din cap.
— Am venit din proprie inițiativă.
Mirosul de tutun a devenit și mai înțepător.
Regele a expirat și a întrebat:
— Ce vrei de la mine?
Am înghițit în sec.
Gura îmi era atât de uscată, încât abia am reușit să vorbesc.
Totuși, m-am forțat.
— Vreau să mă pun sub protecția Majestății Voastre. Nu pot avea încredere în Prințul Moștenitor.
Am adunat tot ce mai aveam în mine ca să rostesc cuvintele acelea.
Minciuna mă durea, dar și asta făcea parte din ceea ce era nevoie să suport.
— Nu ai venit doar pentru atât, Omega desfrânat.
Regele a râs scurt.
— Ai venit dezbrăcat ca să-ți oferi trupul, aşa e? Să crezi că aș lua în brațe un Omega care a făcut sex cu fiul meu... câtă obrăznicie.
Am tras aer în piept și mi-am ridicat privirea.
I-am întâlnit ochii și am răspuns:
— Nu este posibil? Am auzit că Prințul Moștenitor a luat, la rândul lui, un Omega pe care Majestatea Voastră l-a avut înainte.
Aerul a devenit rece.
Pentru prima dată, ceva s-a mișcat pe chipul regelui.
— Ce prostii ai spus?
Vocea i s-a frânt și a tremurat.
Am inspirat și am continuat:
— Dacă Prințul Moștenitor a putut, atunci cred că și Majestatea Voastră poate.
Regele a tăcut din nou.
Până atunci, totul a mers aproximativ așa cum mi-am imaginat.
Dar era limpede că am ajuns într-un punct la care el nu s-a așteptat.
Chipul lui dur trăda confuzie, iar suspiciunea din ochi a început să tremure.
— Am auzit că armata lui Zakrya luptă acum împotriva forțelor Prințului Moștenitor.
Mi-am înăbușit tremurul din voce.
— Dacă armata Prințului slăbește, intenționați să o zdrobiți cu garda regală, aşa e? Din câte am aflat, forțele lui nu sunt încă pregătite. Poate ar putea rezista oamenilor lui Zakrya, dar armata Regelui l-ar copleși.
De când şi-a recăpătat luciditatea, forțele regelui erau reorganizate cu repeziciune.
Iar alianța matrimonială eșuată pentru fiica cancelarului l-a întors și pe acesta împotriva lui Asgail.
Prințului i-au mai rămas puține cărți de jucat.
În planul meu, dacă reușeam să împiedic armata regelui să intervină, viața mea urma să fie în siguranță.
"Trebuie doar să-i opresc armata."
Mi-am înghițit impulsul de a fugi și mi-am ridicat privirea.
"Te rog."
"Crede-mă."
Regele era un om perfid.
Dar aveam nevoie ca de data asta să creadă minciuna mea.
— Cu un singur cuvânt te pot da afară, violat de soldați și ucis.
— Nu veți face asta.
M-am bâlbâit puțin, dar am reușit să continui suficient de convingător.
Văzând cum suspiciunea i se adâncea în privire, am adăugat:
— Am auzit că, de la moartea răposatei Regine, nu s-a mai născut niciun moștenitor.
Am făcut o pauză.
— Eu pot să vă ofer unul.
Așteptându-i reacția, mi-am amintit întrebarea care m-a urmărit mult timp.
De ce un rege care îl ura atât de mult pe Prințul Moștenitor nu a avut pur și simplu un alt moștenitor?
Chiar și existența mai multor urmași i-ar fi slăbit poziția lui Asgail.
Trebuia să existe un motiv.
Nu pentru că nu dorea.
Ci pentru că nu putea.
Chiar și amețit de medicamente și instabil, regele nu a reușit să lase însărcinat niciun Omega.
Nu putea fi doar din cauza substanțelor.
Probabil exista o problemă mai veche.
Oricât de lipsit de respect era gândul, nu m-am putut opri să mă întreb dacă nici copilul răposatei Regine nu era, de fapt, al lui.
Dintr-odată, piesele s-au legat.
Motivul pentru care a împins-o pe Regină spre moarte.
Ordinul de a ucide copilul din pântecele ei.
Faptul că nu a existat niciun alt moștenitor în afară de Asgail.
"Dacă și-a pierdut fertilitatea după nașterea lui Asgail..."
— Tu...
După o tăcere lungă, regele a vorbit.
— Cum?
Eram aproape.
Nu s-a înfuriat.
Pur și simplu a întrebat.
Atunci am știut că presupunerea mea era corectă.
Regele nu putea avea copii.
Certitudinea aceea mi-a dat un curaj uriaș.
— Dacă eram un Omega banal, credeți că Prințul Moștenitor ar fi mers atât de departe încât să se căsătorească alături de mine?
A avut nevoie de câteva clipe ca să înțeleagă ce doream să spun.
Sprâncenele lui încruntate s-au relaxat puțin.
Nu mai aveam nevoie de alte argumente.
Era nevoie doar să aștept să accepte.
După ce audiența s-a încheiat și am rămas singur, stomacul mi s-a întors pe dos.
Feromonii Majestății Sale mi-au răscolit măruntaiele încă de mai devreme.
Nu am mâncat nimic toată dimineața, iar acum nu mai aveam decât fiere care îmi ardea gâtul.
Am rămas aplecat până când senzația s-a mai domolit.
Abia atunci am reușit să respir puțin mai ușor.
M-am întors cu greu în camera mea și m-am prăbușit pe pat.
Atingerea rece a așternuturilor moi m-a readus treptat la realitate.
Regele a poruncit să fiu tratat cu atenție deosebită.
Eram adus într-o cameră luxoasă pe care nu am mai văzut-o niciodată.
Nu m-am așteptat la asta.
Poate însemna că a început să-mi ia propunerea în serios.
Doream să vorbesc cu Steward.
Era nevoie să pun în ordine tot ce i-am spus regelui.
Dar eram prea epuizat ca să mai gândesc.
Mai întâi era nevoie să mă odihnesc.
După aceea puteam analiza totul.
"Mă întreb ce face Rikal..."
Doream să-i mulțumesc și lui Maysa.
Dar înainte să apuc să mai gândesc ceva, mi-am pierdut cunoștința.
O bătaie în ușă m-a trezit brusc.
Pentru câteva clipe n-am știut unde eram sau ce s-a întâmplat.
Apoi s-a auzit încă o bătaie și vocea unui paj.
— A sosit Prințesa Najima.
Mi-am revenit imediat.
Nici n-am apucat să răspund, că ușa s-a deschis și ea a intrat.
— Prințesă.
M-am ridicat în grabă, apoi mi-am dat seama că eram acoperit doar cu tapiseria și m-am înroșit până în vârful urechilor.
Najima a observat și s-a retras discret.
— Anunță-mă când ești pregătit. Aștept afară.
Cu vocea ei blândă de fiecare dată, a ieșit.
M-am uitat repede în jur.
La scurt timp, pajul s-a întors, m-a ajutat să mă îmbrac cum se cuvine și a plecat la fel de tăcut cum a venit.
Ușa s-a închis cu un clic ușor.
Peste cameră s-a așternut o liniște apăsătoare.
Toată agitația zilei a dispărut, iar în locul ei a rămas o tensiune care aproape m-a sufocat.
Am înghițit în sec și am privit-o cu grijă pe Prințesa Najima.
Nu s-a schimbat de când am văzut-o ultima dată.
Era la fel de frumoasă.
La fel de elegantă.
Fiecare gest al ei păstra aceeași demnitate.
Doar privirea era diferită.
Am surprins răceala din ochii ei chiar înainte să vorbească.
— A trecut ceva timp, Yohan. Arăți bine.
— Da... Da, Alteță.
Vocea mi s-a frânt, de parcă mi-am consumat tot curajul în fața regelui.
Mi-am coborât capul.
Najima s-a așezat la masa de ceai.
Am ezitat, apoi m-am așezat în fața ei.
N-a pierdut timpul cu formule inutile.
— La ce te gândești, Yohan? Prințul Moștenitor știe că ești aici?
— Nu... Nu va afla.
Răspunsul mi s-a oprit aproape în gât.
Najima și-a încruntat sprâncenele perfecte, complet nedumerită.
Probabil mă credea nebun.
Dar nu-i puteam spune adevărul.
În schimb, am repetat ce i-am spus regelui.
— Aici sunt mai în siguranță decât lângă Prințul Moștenitor.
— Chiar crezi asta?
M-am chinuit să găsesc un răspuns.
— Alteță, dumneavoastră ați rămas aici fiindcă palatul vi se pare cel mai sigur loc, aşa e?
Mi s-a părut un argument rezonabil.
Expresia ei mi-a arătat imediat că m-am înșelat.
Un zâmbet rece i-a trecut peste buze.
— Nu, Yohan. Am rămas fiindcă logodnicul meu s-a schimbat.
Am deschis larg ochii.
Najima a râs scurt și amar.
— Da. Regele se va căsători cu mine în locul Prințului Moștenitor. Tata era furios când Asgail te-a ales pe tine ca prima lui soție.
Nici măcar nu s-a oprit acolo.
— Așa că nu e nevoie să pari atât de șocat. Shadia a leșinat de atâta plâns. Desigur că te-ai bucura să devii mireasa Prințului Moștenitor, iar apoi, dintr-odată, să fii obligat să te căsătorești cu un bărbat mai bătrân decât tatăl tău... e ca și cum te-ar lovi trăsnetul.
— Alteță...
Am încercat să răspund, dar nu mi-au ieșit cuvintele.
Najima m-a privit serios.
— Tot nu înțeleg de ce te-ai întors. Chiar crezi că regele te va lua de soție? Pe tine, un Omega?
— Nu cred că este imposibil.
— Cum?
Am tras aer în piept și am mărturisit:
— Dacă îi voi purta copilul.
Pentru prima dată, Prințesa Najima a rămas mută.
Ochii i s-au mărit de uimire.