— Armata lordului Zakrya?
Vocea mi-a urcat fără să-mi dau seama.
— Da.
Steward mi-a răspuns cu o tensiune limpede în glas.
— Au atacat lăcașul de rugăciune unde se află Prințul Moștenitor. Atacul a început înainte de ivirea zorilor.
Mi-am înăbușit impulsul de a porni imediat într-acolo.
Era nevoie să rămân calm.
Chiar dacă aș fi plecat acum, nu puteam face nimic.
Totul era necesar să meargă conform planului.
— Nu ne așteptam să atace după încheierea Ramadanului?
Mai erau încă nişte zile.
Cum putea cineva să încalce astfel perioada sfântă?
— Asta am estimat și noi. Dar majoritatea mercenarilor sunt necredincioși. Ei nu țin Ramadanul. Am primit veste de la Hayden: fratele lui vitreg i-a vândut lui Zakrya armata, cu tot cu arme.
— Ah...
Am oftat fără să vreau.
Ce avea să se întâmple cu Asgail?
Oare putea să-i țină piept?
Vârfurile degetelor mi s-au răcit.
Mi-am împreunat mâinile și m-am forțat să mă concentrez.
— Și tu, Yohan?
Steward m-a readus la realitate.
— Da?
Când mi-am ridicat privirea, se uita la mine.
Operația a reușit, dar vederea încă îmi era încețoșată.
Medicul m-a avertizat că avea să dureze până să-mi revin complet și că era nevoie să evit lumina puternică.
Ziua îmi țineam ochii acoperiți cu bandaje, iar noaptea le scoteam pentru câte puțin timp, ca să-i las să se adapteze treptat.
Eram singuri în locuința unde ne-am oprit în drum spre palat.
Chipul lui Steward era sumbru când a continuat:
— Este prea periculos să rămâi aici. Hayden se întoarce curând în State. Odată ce începe războiul civil, situația va deveni mult prea periculoasă. Avionul este pregătit. Ai trei zile să ajungi la aeroport. Ce ai de gând să faci?
— Ce să fac...? Să fug? Până în America?
— Da.
Steward a dat din cap.
— Nu avem nicio garanție că regele te va primi dacă ne întoarcem acum. Și există riscul să fii luat ostatic...
S-a oprit, apoi a schimbat tonul.
— Ți-am mai spus asta, dar de data asta situația este diferită, Yohan.
Desigur.
Mi-a pus aceeași întrebare iar și iar.
În cel mai rău caz, eram pregătit să-mi pun capăt vieții.
Dar nu aveam de gând să-l trag și pe Steward după mine.
— Tu ar trebui să te întorci, Steward.
Am vorbit cât am putut de sincer.
— Îți sunt recunoscător pentru tot ce ai făcut. Nici nu știu cum aș putea să-ți răsplătesc vreodată...
— Stai, stai.
M-a întrerupt repede.
— Ce vrei să spui? Vrei să fug singur?
A expirat neîncrezător.
Am dat din cap, rușinat și vinovat.
— De aici înainte, merg singur. Nu-ți face griji. Ți-am spus deja, nu am de gând să mor. Nu încă.
— Yohan, nu există nicio garanție că planul tău va reuși. Dacă eșuează...
— Steward.
L-am oprit ferm.
— Dacă aveam de gând să mă răzgândesc, nu aș fi ajuns până aici. Da, împrejurările s-au schimbat. Dar tocmai de aceea trebuie să duc totul până la capăt.
Steward a tăcut.
A înțeles că nu mă mai putea convinge.
Am tras adânc aer în piept.
— Dacă există riscul să fiu luat ostatic, înseamnă că valorez ceva pentru ei. Atunci planul meu are sens.
Mi-am ridicat privirea spre el, hotărât.
— Regele mă va primi.
La lăsarea serii, în timp ce mergeam cu mașina spre palat, m-a cuprins o senzație ciudată de déjà-vu.
Mi-au revenit amintirile din ziua în care am venit pentru prima dată să-l caut pe Kamar.
Cât de neliniștit eram.
Cum mi-am strâns mâna peste piept când am trecut de porțile acestea.
Acum însă palatul părea diferit.
Nu doar din cauza anotimpului.
Soldații de la poartă, gărzile care se antrenau, chiar și oamenii care treceau prin curte păreau, la prima vedere, la fel.
Și totuși, în mișcările lor se simțea o tensiune neliniștită.
În alt sens, locul părea aproape pașnic.
Aici viața continua, chiar dacă în altă parte a început războiul civil.
"Ce vină au oamenii aceștia?"
Cei care profitau de război își puneau la bătaie interesele folosind viețile altora și priveau de la distanță.
"Oare ce crede Asgail despre toate astea?"
M-am trezit întrebându-mă.
Fiind el însuși membru al familiei regale, oare i se părea firesc?
Sau...
Când eram singuri în oază, pentru o scurtă perioadă am simțit din nou că era Kamar.
Chiar și fără amintiri, am avut impresia că el încă se afla acolo.
Sau poate dragostea mea pentru el m-a determinat să văd doar ceea ce doream.
Asgail a spus că mă iubește.
Dar, pentru el, un Omega rămânea tot ceva apropiat de un animal.
M-a înțepat dureros în piept.
Mașina a încetinit.
Am traversat curtea largă și ne-am apropiat de intrarea principală.
Până atunci am tăcut.
În cele din urmă, Steward a vorbit:
— Ești pregătit, Yohan?
— Da.
Am dat din cap și m-am întors spre el, încă neliniștit.
— Steward, dacă mă lași aici și pleci...
— Yohan.
M-a oprit înainte să termin.
— Sunt la fel de încăpățânat ca tine. Cum ți-am mai spus, dacă mă ucid, se va transforma într-un incident internațional. Iar dacă eu hotărăsc să te leg și să te închid într-o peșteră, exact asta voi face. Așa că, înainte de toate, ai grijă de tine.
— Da.
Am dat din cap, dar n-am putut să nu adaug:
— Mulțumesc, Steward. Pentru că ai venit cu mine.
I-am mulțumit de atâtea ori și tot am simțit că nu era suficient.
Am continuat din inimă:
— Dacă nu erai tu, n-aș fi ajuns până aici. Mulțumesc... singurul meu prieten.
Steward n-a răspuns.
Mi s-a părut că mâna lui a tremurat puțin pe volan.
Poate doar mi s-a părut.
Privind drept înainte, a spus:
— Ca să fiu sincer, Yohan, nu te-am ajutat din bunătatea inimii.
Vocea îi era mai dură decât am auzit-o vreodată.
— Dacă nu erai Omega Extrem, probabil te-aș fi abandonat demult. Mă interesa doar cercetarea mea. Jur că n-am mai fost niciodată atât de sincer.
— Nu mă deranjează.
Deși surprins, am rămas calm.
— M-ai ajutat mai mult decât îți dai seama și m-am bazat pe tine. Dacă pot să-ți fiu de folos în cercetare, o voi face. Serios.
Am zâmbit larg.
— O să fac tot ce pot ca să te ajut.
— Mă determini să mă simt vinovat, a mormăit el.
Eram pe punctul să-l liniștesc când a oprit mașina.
A oprit motorul, și-a deschis portiera și a coborât.
L-am urmat repede, luând tapiseria de pe bancheta din spate.
Steward a pornit înainte.
Am înghițit în sec.
Am ajuns.
Ultima imagine pe care o aveam despre rege era cea a unui nebun acoperit de sânge în timpul ritualului.
Simpla amintire a bătrânului acela m-a determinat să tremur.
Am tras adânc aer în piept și l-am urmat pe Steward.
Palatul uriaș se ridica deasupra mea.
Era târziu când am primit permisiunea regelui de a-l vedea.
Am făcut baie din timp și m-am pregătit pentru amestecul de tămâie și feromoni.
Am intrat singur.
Mirosul m-a lovit din plin, dar medicamentul primit de la Hayden îmi ținea simțurile sub control.
Regele stătea sprijinit pe perne uriașe, aproape întins, cu narghileaua în mână.
Răceala podelei de marmură sub tălpile mele goale mi-a trimis un fior pe șira spinării.
Dar am continuat.
Chipul lui zbârcit și pătat de urme vechi de sânge părea, surprinzător, calm.
Ochii reci, care îmi aminteau de Asgail, m-au determinat să tremur.
Asgail a spus că regele şi-a recăpătat luciditatea.
Și, într-adevăr, nu a mai rămas nicio urmă a nebunului din timpul ritualului.
"Cum putea suporta să-și vadă fiul și fratele sângerând?"
Probabil că, pentru el, erau doar piese pe o tablă de joc.
— Majestate.
Vocea mi-a tremurat când m-am înclinat adânc.
Apoi m-am îndreptat și mi-am slăbit strânsoarea asupra tapiseriei.
Materialul a căzut pe podea cu un foșnet ușor.
Regele s-a ridicat puțin.
Am rămas în fața lui fără nimic care să mă ascundă.
— Sunt Yohan, Omega aflat sub protecția Prințului Moștenitor.