— Lipsește pulberea, Alteța Voastră?
Chipul lui Hayden era neobișnuit de serios.
Așezat în fața lui, Asgail și-a încruntat sprâncenele și a rămas câteva clipe tăcut.
Palatul era aruncat în haos.
Ritualul Sacru era întrerupt, iar regele, fără să-și poată încheia perioada de luciditate, a rămas aproape inconștient timp de trei zile.
Mirosul greu al feromonilor încă plutea prin tot palatul.
Dar pentru Asgail nimic din toate astea nu conta prea mult.
Regele urma să moară oricum.
Planul mergea înainte.
Era doar o problemă de timp.
Problema era că metoda cea mai simplă a dispărut odată cu pulberea.
— Nu cred că au luat-o pe toată deodată.
Hayden a mormăit mai mult pentru sine.
Dacă ar fi făcut-o, regele ar fi intrat deja în șoc sau ar fi murit.
În schimb, începea chiar să-și revină.
Dacă Asgail ar fi aflat mai devreme, poate ar fi putut interveni.
Dar şi-a lăsat garda jos pentru o clipă.
Știa foarte bine de ce.
Mintea era ocupată de un anumit Omega mic și modest.
Chiar și acum.
— Se pare că am scăpat la limită.
Vocea lui Hayden l-a readus în prezent.
Bărbatul s-a încruntat, îngrijorat.
— Va fi greu să mai obținem o asemenea ocazie. Ce aveți de gând să faceți?
În vocea lui se simțea neliniștea, dar și o urmă de curiozitate.
Asgail, care ura surprizele mai mult decât orice, era de data asta ciudat de calm.
Adevărata lui grijă nu era regele.
Nici regatul.
Era faptul că acel Omega firav și neînsemnat nu reacționa așa cum se aștepta, indiferent ce făcea Asgail.
I-a oferit bijuterii.
I-a rostit vorbe frumoase.
Și totuși, Yohan a rămas distant.
"Poate doar nu este obișnuit."
Atât de mult s-a pierdut în gânduri, încât abia când a simțit privirea lui Hayden și-a dat seama că acesta aștepta un răspuns.
Hayden și-a dres glasul.
— Alteța Voastră, iertați-mă, dar și pentru mine situația este periculoasă.
— Știu. M-am pierdut puțin în gânduri.
Asgail l-a întrerupt și s-a concentrat din nou.
— Nu putem folosi aceeași metodă de două ori.
— Desigur. Și ar dura până am produce o nouă cantitate de pulbere. În plus, nu știm dacă ar avea același efect. Unele substanțe au nevoie de administrare repetată.
Din cauza constituției regelui, chiar și efectul acestui medicament s-a diminuat mult mai repede decât s-au așteptat.
Era posibil ca aceeași combinație să nu mai funcționeze a doua oară.
— Există și alte metode.
Asgail a spus-o calm.
Hayden a lăsat să-i scape un oftat ușurat.
— Dar trebuie să aflăm unde a dispărut toată pulberea.
Dacă adevărul ieșea la iveală, nu doar Asgail era în pericol.
Firma lui Hayden putea fi distrusă.
Nu era un risc de ignorat.
Dar Asgail știa că Hayden avea să facă tot ce putea ca să găsească vinovatul.
Avea încredere în asta.
— Ocupă-te.
La ordinul scurt, Hayden și-a plecat capul.
— Cum se simte Yohan?
Schimbarea de subiect a venit pe un ton aparent indiferent.
Asgail i-a aruncat o privire rece.
— Îndrăznești să mă întrebi?
— Ah!
Hayden și-a plecat repede capul.
— Îmi cer scuze. Nu l-am mai văzut în ultima vreme și m-am îngrijorat.
— Poți sta liniștit. Îl prețuiesc foarte mult.
Hayden l-a privit cu surprindere sinceră.
Nu s-a așteptat niciodată să audă asemenea cuvinte de la prințul acela mândru.
Asgail și-a dat seama prea târziu ce a spus, dar nu a văzut niciun motiv să se retragă.
La urma urmei, Yohan era doar una dintre posesiunile lui.
— Pot înțelege de aici că Yohan este special pentru Alteța Voastră?
— Da.
Asgail a răspuns ferm.
— Așa că scoate-ți din minte orice idee legată de el.
Satisfacția i-a încălzit pieptul.
S-a așteptat ca Hayden să fie dezamăgit.
În schimb, bărbatul doar s-a încruntat și și-a înclinat capul, nedumerit.
Asgail s-a încruntat la rândul lui.
— Ce este?
— Nimic important.
Hayden a ridicat mâinile, ca și cum ar fi vrut să arate că nu avea intenții rele.
— Mă întrebam doar ce își dorește Yohan.
— Poftim?!
Întrebarea l-a prins nepregătit.
Hayden a continuat cu aceeași indiferenţă enervantă:
— Iertați-mă, Alteța Voastră, dar în țara mea consimțământul unui Omega contează. Știți asta.
— În țara mea, nu.
Asgail și-a încleștat maxilarul.
— Și Yohan este de acord să fie cu mine.
Hayden l-a privit calm.
— Atunci care dintre ele este adevărat? Că acordul unui Omega nu contează sau că Yohan vă aparține?
— Amândouă.
Asgail a răspuns fără ezitare.
Dar scepticismul din privirea lui Hayden i-a atins un punct sensibil.
— Yohan mă iubește.
Ochii lui Hayden s-au mărit.
Pentru o clipă, Asgail a simțit o satisfacție copilărească.
Hayden a clipit.
— De unde știți?
"Pentru că mi-a dat un macaron. Singurul lucru pe care îl avea."
Cuvintele i-au urcat până la buze.
Le-a oprit la timp.
Nu avea niciun motiv să-i dezvăluie lui Hayden ce păstra în inimă.
— De ce ar trebui să-ți explic fiecare amănunt?
A răspuns tăios.
Hayden, suficient de atent încât să înțeleagă când trebuia să se oprească, a tăcut imediat.
— Îmi cer scuze, Alteța Voastră. Iertați-mi lipsa de respect. Atunci nu mai avem nimic de discutat, aşa e?
Tonul lui a devenit dintr-odată exagerat de politicos.
Asgail și-a ridicat ceașca la buze în loc să răspundă.
Pentru moment, pericolul a trecut.
Situația putea fi încă ținută sub control.
Până atunci, Asgail era sigur că el conducea jocul.
Niciunul dintre ei nu s-a așteptat la întoarcerea lui Steward.
Și nici la haosul care avea să urmeze.
Până în clipa în care Omega copleșit de feromoni a îndrăznit să șoptească în brațele lui numele altui bărbat.
— Te iubesc, Kamar.
La auzul acelor cuvinte, mintea lui Asgail, încețoșată de dorință cu numai o clipă înainte, a încremenit.
Nu putea să stimuleze că nu le-a auzit.
— Ce ai spus?
Omega acela nerușinat.
Cum îndrăznea?
Furia i-a urcat în piept.
Dar, sub ea, a simțit un gol dureros.
"Yohan nu mă iubea?"
"Nu mă privea mereu cu atâta dor?"
"Nu mi-a dat tot ce avea?"
Și atunci a înțeles.
Tot ce a văzut în ochii lui Yohan era doar reflexia unei iubiri pierdute.
Cel îndrăgostit până peste cap era, de fapt, Asgail.
El era cel care s-a convins cu aroganță că Yohan îl iubea.
În realitate, inima lui Yohan aparținea altcuiva.
L-a privit pe Asgail cu dor fiindcă vedea în el amintirea acelui om.
De aceea s-a apropiat uneori și tot de aceea a păstrat mereu o distanță.
Asgail a confundat dorul lui Yohan pentru altcineva cu dragostea îndreptată spre el.
Adevărul era crud.
Dar, odată ce vălul a căzut, toate lucrurile care l-au nedumerit au început să aibă sens.
În clipa în care și-a înțeles greșeala, i s-a părut că porțile iadului s-au deschis în fața lui.
Asgail s-a trezit brusc, respirând greu.
A visat ceva îngrozitor.
Nu-și mai amintea însă limpede detaliile.
În aer plutea un miros slab de praf adus de vânt.
De obicei, aerul deșertului îl liniștea.
Acum nu determina decât să-i întrețină neliniștea.
Ramadanul avea să se încheie curând.
Și odată cu el, războiul avea să înceapă.
Ori regele avea să cadă, ori Asgail.
Nu s-a temut niciodată de moarte.
Și totuși, acum tremura.
De ce îl îngrozea atât de tare gândul?
De ce?
"Yohan."
Numele i-a apărut brusc în minte.
Era nevoie să-l protejeze.
Gândurile îi erau încețoșate, dar trupul s-a mișcat aproape instinctiv.
În ceai era ceva.
De asta era sigur.
Unchiul și mătușa l-au despărțit intenționat de Yohan.
Era nevoie să iasă de acolo.
Yohan avea să plângă singur.
"Yohan, așteaptă-mă."
"Vin imediat."
Dar...
Nu era el la conac?
Unde se afla?
Unde era Yohan?
— Alteța Voastră?
Cineva l-a strigat cu îngrijorare.
Asgail nu a reușit să vadă limpede cine.
Capul îi pulsa.
Privirea îi era încețoșată.
Un singur gând a rămas.
Yohan.
Yohan.
Yohan.
"Mireasa mea."
"Omega al meu mic."
"Așteaptă-mă. Vin."
"O să termin totul și mă întorc."
"O să avem copilul nostru și o să trăim împreună în oază."
"Pisica lui urâtă tot o să mă urască."
"Nu-mi pasă."
"Atâta timp cât îl am pe Yohan, nu-mi trebuie nimic."
"Nu contează cine sunt."
"Eu... eu..."
— Alteța Voastră!
Un strigăt puternic l-a readus brusc la realitate.
Totul a amuțit.
Nu mai auzea decât propria respirație grea.
Simțea privirile speriate ale oamenilor din jur.
Pereții cu arabescuri.
Coloanele ornamentate.
Vântul încărcat de nisip care se auzea departe.
Asgail și-a trecut mâna care tremura peste frunte.
Pulsul îi bubuia.
Nu reușea să-și adune gândurile.
— Alteța Voastră, veste urgentă! Armata generalului Zakrya înaintează!
Cineva a intrat în grabă cu raportul.
Și atunci, ca o revelație, Asgail a auzit din nou în minte șoapta aceea mică.
"Te iubesc, Kamar."
A rămas nemișcat.
"Eu eram..."
A rostit aproape fără glas, uluit de propriul gând.
— Eu sunt Kamar.
În depărtare, armata înainta odată cu vântul încărcat de nisip.