Mult timp, Asgail nu a reușit să înțeleagă ce a auzit.
A clipit, încercând să-și adune gândurile, în timp ce secretarul continua să vorbească bâlbâit.
— La Ritualul Sacru... au... au dus un Omega... asta doream să raportez, Alteța Voastră...
Abia atunci Asgail și-a dat seama că problema nu era felul în care vorbea secretarul.
Cuvintele erau suficient de clare.
Mintea lui refuza pur și simplu să le accepte.
— Așadar…
A tras aer în piept și a întrebat rar:
— L-au dus pe Yohan la Ritualul Sacru al Majestății Sale?
— Da, Alteța Voastră.
— De ce?
Secretarul a încremenit o clipă, apoi și-a revenit repede.
— Pentru ceremonie este nevoie de cât mai mulți Omega. Îi adună pe toți cei aflați în palat. Am considerat că trebuie să vă informez mai întâi...
După ce a repetat explicația, bărbatul a tăcut și a așteptat reacția prințului.
Asgail a clipit din nou.
— Cine a dat ordinul?
Secretarul s-a tulburat iar.
— Lordul Haham se ocupă de pregătiri, Alteța Voastră. După cum știți, starea Majestății Sale s-a înrăutățit...
Asgail n-a mai auzit nimic.
De ce Yohan?
Un singur gând i-a răsunat în minte.
— Dar eu am dat ordin să nu se atingă nimeni de Yohan.
— Nu, Alteța Voastră...
Secretarul părea complet neajutorat.
— Nu era transmis niciun ordin special în privința lui. Prințesa Najima m-a rugat să vă informez și de aceea...
Până când Asgail și-a revenit, era deja în drum spre ieșire.
Începuse o furtună de nisip, iar orizontul se pierdea în ceață.
Asgail a strigat fără ezitare:
— Daiyv!
— Da, Alteța Voastră.
Căpitanul gărzilor s-a înclinat imediat.
— Ne întoarcem la palat. Pregătește maşina.
— Da, Alteța Voastră.
Daiyv a părut surprins, dar s-a supus fără să pună întrebări.
Secretarul, palid, a alergat după ei.
— Alteța Voastră...
Văzându-l cum îi bloca drumul, Asgail și-a încleștat maxilarul.
— Dă-te la o parte.
— Alteța Voastră, vă rog să vă liniștiți. Nu puteți interveni în Ritualul Sacru...
— Dă-te din calea mea!
La ţipătul lui Asgail, secretarul s-a retras speriat.
Între timp, Daiyv și ceilalți s-au grăbit să pregătească maşina.
— Alteța Voastră, lăsați-mă pe mine să conduc. Este prea periculos.
Asgail era gata să ignore și această încercare de a-l opri.
Atunci și-a observat propria mână.
Tremura.
Pentru o clipă, acea constatare i-a limpezit mintea.
— Alteța Voastră.
În mijlocul agitației, Hayden s-a apropiat.
Asgail tocmai se pregătea să urce în maşină când a văzut expresia neobișnuit de serioasă de pe chipul lui.
— Chiar vă întoarceți ca să-l salvați pe Yohan?
Asgail s-a încruntat fără să răspundă.
Hayden a continuat:
— Dacă plecați acum, nu mai există cale de întoarcere.
— M-ai rugat să ți-l dau pe Yohan și acum te-ai răzgândit?
— Nu.
Hayden a zâmbit amar.
— Nu mi-ar păsa nici dacă Yohan ar fi deja mort.
Cuvintele i-au înghețat lui Asgail sângele.
Mort?
În fața ochilor i-a apărut imaginea lui Yohan, mic și tremurând.
Regele şi-a pierdut mințile.
Iar cruzimea lui nu a dispărut odată cu luciditatea.
Cine știa ce putea să-i facă?
Yohan putea fi deja mort.
— Alteța Voastră.
Hayden i-a blocat din nou calea.
Asgail a scrâșnit din dinți.
— Dă-te la o parte.
— Vă rog să vă liniștiți. Dacă interveniți, consecințele vor fi grave. Ritualul nu poate fi întrerupt.
Hayden avea dreptate.
Acesta era chiar planul lui Asgail.
În perioada aceea, când regele încă mai avea clipe de luciditate, urma să-i fie pus în vin tot ce îl putea împinge definitiv dincolo de orice salvare.
La urma urmei, era vorba doar despre un Omega.
Așa gândea Hayden.
Și așa ar fi gândit și Asgail.
Dacă Omega acela nu era Yohan.
— Fă un pas înapoi dacă nu vrei să mori.
Asgail a vorbit printre dinții încleștați.
Nu era o amenințare goală.
În clipa aceea, nu l-ar fi interesat nici măcar scandalul diplomatic dacă trebuia să-l înlăture pe Hayden din drum.
Hayden a înțeles pericolul și a încercat pentru ultima dată:
— Atunci lăsați-mă să merg eu. Atâta timp cât Yohan este în viață...
— Crezi că tu îl poți opri pe tatăl meu nebun?
Hayden n-a avut răspuns.
Ochii lui Asgail străluceau deja auriu.
— Dă-te la o parte.
De data asta, Hayden a tăcut și s-a retras.
Asgail a urcat în maşină, iar aceasta a pornit în grabă.
— Asta este... o problemă.
Rămas în urmă, Hayden s-a încruntat și și-a atins bărbia.
— O problemă serioasă.
Vântul urla slab pe lângă ferestrele maşinii.
Asgail privea furtuna de nisip care creștea în depărtare, cu fruntea încruntată de neliniște.
Amintirile îi reveneau în fragmente.
Poate erau feromonii.
Poate altceva.
Știa doar că nu mai era el însuși.
Un singur lucru a rămas limpede.
Era nevoie să ajungă la palat.
Deșertul se întindea până la orizont.
Au venit atât de departe?
Asgail a înjurat în sinea lui.
Palatul era încă prea departe.
"Oare Yohan a reușit să fugă?"
Pentru o clipă, speranța i-a tresărit în piept.
A respins-o imediat.
Dacă Yohan era suficient de priceput încât să fugă singur, nu l-ar fi lăsat pe Asgail să se chinuie astfel.
Nu.
Probabil era luat fără nicio șansă de a se împotrivi.
Era norocos dacă nici măcar nu era lovit.
"Trebuia să-l iau cu mine."
Regretul i-a ars pieptul.
Ar fi trebuit măcar să dea ordin gărzilor să-l supravegheze cu atenție.
Dar era prea târziu pentru regrete.
Singurul lucru pe care îl mai putea face era să ajungă la timp.
Asgail și-a închis ochii și a tras aer adânc în piept.
Orice alt gând era inutil.
A renunțat să mai încerce să fie rațional.
Inima îi bătea cu putere din cauza fricii.
Nu a mai fost niciodată atât de tulburat.
"Oare înnebunesc din cauza feromonilor?"
Simțea că nervii aveau să-i cedeze.
Drumul i s-a părut nesfârșit.
În cele din urmă, au ajuns la palat.
— Alteța Voastră!
Întoarcerea lui imprevizibilă a aruncat curtea în haos.
Asgail a trecut prin mulțimea dezorientată și a alergat spre încăperea în care se desfășura ritualul.
Cu fiecare pas, furia a acoperit tot mai mult panica.
"Cum au îndrăznit?"
"Cum au îndrăznit să-l ia pe Yohan fără permisiunea mea?"
— Alteța Voastră, ce s-a întâmplat?
Haham, aflat la ușă, a strigat alarmat.
Daiyv a trecut direct pe lângă el, iar servitorii au încremenit.
— Alteța Voastră, nu puteți...
Asgail a împins ușa cu putere.
Un val greu de feromoni l-a lovit din plin și, pentru o clipă, mintea i s-a golit.
Apoi privirea i s-a limpezit.
Și a văzut.
Yohan era aproape dezbrăcat și prins sub trupul regelui.
Pentru Asgail, bărbatul din fața lui nu mai semăna cu un rege, ci cu o fiară.
— Este al meu, Majestate.
A rostit cuvintele printre dinții încleștați.
— Omega al meu. Dați-i drumul imediat.
Da.
Yohan era al lui.
Numai al lui.
Printre lacrimi, Yohan a clipit spre el.
Asgail nu a mai ezitat nicio clipă.
L-a smuls din strânsoarea regelui și l-a luat în brațe.
Chiar dacă regele se agita și îl zgâria, Asgail nu simțea nimic.
Trupul mic care tremura în brațele lui a devenit, în clipa aceea, întreaga lui lume.
Și un singur gând i-a trecut prin minte:
"Aș da tot ce am pe lumea asta dacă Yohan ar putea fi numai al meu."